Accidentul mortal la Chiraleu: o depășire ratată a curmat trei vieți

Bihoreanul, 8 septembrie 2025 13:00

Polițiștii rutieri au făcut publice primele concluzii în cazul accidentului grav produs luni dimineață, 8 septembrie, pe DN 19E, lângă Chiraleu, unde trei persoane și-au pierdut viața. Potrivit verificărilor, tragedia a fost provocată de un șofer din Șimleu Silvaniei care, aflat la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe sensul opus și s-a izbit frontal de un autoturism condus regulamentar de un alt sălăjan.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bihoreanul

Acum 12 ore
23:40
Un fost șef din cadrul Serviciului de Informații și Securitate (SIS) al Republicii Moldova a fost săltat pe Aroportul din Timișoara de DIICOT, fiind suspectat de trădare în formă continuată, după ce a pus în pericol securitatea națională a României. Este vorba despre Alexandru Balan, fost adjunct al şefului SIS, suspectat că e spion și că ar fi divulgat informații unor agenți KGB la Budapesta.
23:10
Mărturie șocantă făcută de fostul ministru bihorean al Finanțelor, Marcel Boloș. Într-o declarație făcută pentru Antena 1, Boloș a susținut că l-a avertizat de mai multe ori pe fostul premier PSD Marcel Ciolacu despre deficitul bugetar, iar răspunsul a fost unul frapant: „Mi-a spus că îl doare în organul genital de deficitul bugetar”, a spus Boloș.
20:10
Guvernul a adoptat un program național ambițios pentru ca toate instituțiile publice să-și reducă impactul asupra mediului. Apa, energia, deșeurile, materialele folosite și deplasările funcționarilor intră în vizorul noului set de reguli.
Acum 24 ore
19:00
Un câine bihorean se poate mândri cu o performanță rară: este unul dintre puținele animale cu diplome care confirmă că a participat la realizarea de recorduri mondiale, și nu unul sau două, ci chiar patru! Kira, un bichon maltez care are peste 15 ani deja, este câinele pianistului Thurzó Zoltán și al partenerei sale, Erika, iar Guinness a recunoscut recent meritul animalului ca fiind un susținător al artistului care deține patru recorduri mondiale.
18:20
Actorii Trupei "Iosif Vulcan" pregătesc pentru publicul orădean o nouă întâlnire cu umorul lui I.L. Caragiale. Spectacolul "D-ale Carnavalului", în regia lui Vlad Trifaş, va avea premiera în dublă reprezentaţie, pe 24 şi 25 septembrie, ambele de la ora 19, la Sala Mare. Momentul are şi o semnificaţie aniversară: se împlinesc 70 de ani de la prima premieră a trupei româneşti permanente din Oradea.
18:00
Celebrul designer italian Giorgio Armani a fost înmormântat luni, în cadrul unei ceremonii private, într-o mică biserică din satul Rivalta, de lângă Milano. În oraș a fost declarată zi de doliu, iar magazinele Armani din întreaga lume au fost închise.
17:20
Informăm utilizatorii liniilor de autobuz 31, 33 E, 33P şi 37 că ȋn 9 septembrie 2025, ȋncepând cu ora 8:00, din cauza unor lucrări edilitare care se vor efectua la bretelele dintre str. Podului şi centura Oradea, traseele vor fi deviate, ȋnsă fără a fi afectate staţiile alocate fiecărei linii ȋn parte.
16:30
Baza Sportivă Tineretului a găzduit în weekend Supercupa Bihorului, competiție care deschide sezonul 2025-2026 în minifotbalul bihorean. Au fost două competiții, prima rezervată echipelor de firme și instituții publice, iar cea de-a doua pentru echipele calificate din Campionatul Județean de Minifotbal Bihor. Laureatele au fost MFC Igna Construct și, respectiv, Topa.
15:50
O filmare postată pe TikTok arată că o orădeancă ar crește găini pe balconul unui apartament de la etajul 4, situat în unul dintre cartierele considerate premium în municipiu. Poliția Locală Oradea a demarat cercetări pentru identificarea și sancționarea femeii care are păsările.
15:40
O filmare postată pe TikTok arată că o orădeancă ar crește găini pe balconul unui apartament de la etajul 4, situat în unul dintre cartierele considerate premium din municipiu. Poliția Locală Oradea a demarat cercetări pentru identificarea și sancționarea femeii care are păsările.
15:30
Până pe 12 septembrie, în Oradea continuă campania de colectare a deșeurilor voluminoase și periculoase, organizată de Primăria Oradea în colaborare cu RER Vest. În această săptămână, orice orădean mai poate preda gratuit obiecte de mari dimensiuni sau care au un regim special de colectare. În categoria deșeurilor voluminoase intră saltele, piese de mobilier, obiecte sanitare (fără instalații), precum vase de toaletă, cabine de duș sau chiuvete, dar și geamuri fără sticlă, calorifere sau covoare.
14:40
La cea mai mare școală din Oradea, Colegiul Național Onisifor Ghibu, unde învață peste 2.350 de elevi, festivitatea de debut a anului școlar a umplut curtea de elevi, profesori și părinți. Deși inițial unii dintre profesori au vrut să boicoteze ceremonia, până la urmă au participat, nedorind să răpească bucuria elevilor pentru prima zi de școală. În discursul său, directorul Iulius Timar a criticat măsurile luate în educație, dar i-a încurajat pe toți cei din curtea școlii să folosească educația ca o armă pentru schimbarea lumii.
14:30
Mai multe localități sunt vizate, luni după amiază, de o avertizare de tip cod portocaliu emisă de Administrația Națională de Meteorologie. Între orele 14.20 și 15.30, sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și inclusiv grindină de mici dimensiuni.
14:20
O pană masivă de curent a afectat, luni în jurul prânzului, mai multe zone din Oradea și din Sântandrei. Vezi lista străzilor afectate!
14:10
Administrația Națională de Meteorologie a publicat luni estimarea valorilor termice și a precipitațiilor pentru următoarele două săptămâni, adică în perioada 8-21 septembrie. Pentru Crișana, regiune din care face parte și județul Bihor, meteorologii anunță un început de interval cu vreme caldă, urmat de răcoriri și ploi temporare.
14:00
Weekend aglomerat pentru poliţiştii rutieri pe şoselele din Bihor: în doar trei zile, 66 de șoferi au rămas pietoni, după ce au fost considerați un pericol pentru siguranța traficului, iar 41 de mașini au fost „trase pe dreapta” pentru defecțiuni tehnice grave.
13:20
Administrația Națională de Meteorologie a emis luni o atenționare meteorologică de instabilitate atmosferică valabilă pentru luni, între orele 12:00-23:00, inclusiv în județul Bihor.
13:00
Polițiștii rutieri au făcut publice primele concluzii în cazul accidentului grav produs luni dimineață, 8 septembrie, pe DN 19E, lângă Chiraleu, unde trei persoane și-au pierdut viața. Potrivit verificărilor, tragedia a fost provocată de un șofer din Șimleu Silvaniei care, aflat la volanul unei autoutilitare, a pătruns pe sensul opus și s-a izbit frontal de un autoturism condus regulamentar de un alt sălăjan.
12:30
Anul şcolar 2025-2026 a început luni pentru aproape 96.000 de copii şi adolescenţi din Bihor, dar într-o manieră diferită față de ceremoniile din alți ani. La mai multe școli și grădinițe din Oradea, festivităţile de deschidere nu au avut loc, dintr-un dublu motiv: unii profesori au boicotat evenimentul, nemulţumiţi de noile măsuri luate de Guvern, iar multe școli din oraș au ample lucrări de renovare, cu şantiere şi garduri metalice în curţi. 
11:40
Începe o nouă săptămână cu evenimente din abundență în Oradea. Printre acestea se numără ediția a XV-a a expoziției Top Auto, un eveniment dedicat fructelor de mare, Campionatul Național „Oradea Run Fest” și mai multe spectacole de teatru.
10:50
Noul an școlar începe cu greva profesorilor, care se opun creșterii normei de predare la 20 de ore pe săptămână, comasării unităților de învățământ mici cu cele mai mari din jur, creșterii numărului de elevi din clase și reducerilor tarifare la „plata cu ora”.
10:00
În Lugașu de Jos, AUR + UDMR = LOVE. După ce, anul trecut, deși au avut propriul candidat la funcția de primar, AUR-iștii din comună au tras de fapt pentru realegerea edilului UDMR Sorban Levente, anul acesta alianța nemărturisită dintre cele două partide înregistrează, vorba răposatului Ceaușescu, un nou salt cantitativ și calitativ.
09:30
Prima ediție a festivalului MyRetro din Băile 1 Mai s-a încheiat duminică, cu mai puțină lume decât în seara precedentă, dar cu o atmosferă foarte reușită creată de artiștii care au urcat pe scenă. Germanul latino-pop Lou Bega a fost principalul responsabil, cu piesele lui cunoscute și stilul său glumeț, solistul mimând și apeluri de la președintele Nicușor Dan, care i-ar cere să mai cânte pentru fanii săi români. O altă surpriză a serii a fost prezența la festival a unuia dintre cei mai cunoscuți participanți la emisiunea „Insula iubirii”, ispita George Ivănescu „Jaguarul”.
08:50
Pe tot parcursul lunii septembrie, locuitorii din comuna Câmpani pot depune deșeurile voluminoase în containerul amplasat lângă Primărie.
08:10
Bihorel comentează principalele evenimente ale săptămânii trecute, în stilul său șugubăț. Birtașul, despre spitalul de boli infecțioase: „S-ar putea să întârziem cu proiectul. Nu mai avem timp, nu mai avem bani și, la Primărie, nici chef nu prea avem”. „Vă lovește criza?”. „Da, dar nouă ne convine. Măcar așa avem motiv să explicăm de ce mai toate lucrările sunt în urmă și licitațiile date peste cap”.  
Ieri
07:40
Trei persoane au murit, în zorii zilei de luni, după un accident grav produs pe DN 19E, în județul Bihor.
00:00
Luni, 8 septembrie, a apărut o nouă ediție a BIHOREANULUI tipărit, împreună cu publicația Oradea Noastră. Dintre subiecte: O doctoriță de familie din Bihor face bani din fondurile CAS și din vacanță; Parchetul Curții de Apel Oradea a „îngropat” anchetarea a 8 notari acuzați de falsuri; Magistrații orădeni și-au pasat 10 ani dosarul unor evazioniști, până i-a scăpat trecerea timpului; Sute de zburătoare mor sub stâlpii de electricitate de la marginea Oradiei...
7 septembrie 2025
21:00
Pastorul Iosif Țon s-a stins din viață la vârsta de 90 de ani. În perioada comunistă, pastorul originar din județul Alba a militat pentru libertatea religioasă, iar după plecarea în Statele Unite ale Americii a devenit colaborator permanent al Radio Europa Liberă, unde realiza o emisiune religioasă evanghelică (neoprotestantă), populară și printre credincioșii din România. După 1989, a fost pastor în Oradea și a pus bazele actualei Universități Emanuel.
20:10
În goana nebună după venituri la buget, guvernanții noștri au lansat în dezbatere publică un proiect de modificare a legii generale în materie contravențională. Potrivit acestui proiect de lege, amenda care nu este plătită în termen de trei luni de la data expirării dreptului de a formula plângere sau de la data soluționării definitive a plângerii contravenționale se majorează cu 30%.
19:00
Guvernul României a aprobat o hotărâre prin care introduce măsuri menite să sprijine integrarea pe piața muncii a victimelor violenței domestice și ale traficului de persoane, potrivit unui comunicat oficial. 
18:20
Formaţiile Crişul Sântandrei şi Lotus Băile Felix şi-au împărţit punctele după primul derby al judeţului Bihor, consemnat sâmbătă în Liga 3 la fotbal. La Sântandrei, cele două echipe au remizat cu scorul de 1-1, într-o partidă în care a debutat oficial, la Lotus, Steliano Filip. La rândul său, Bihorul Beiuş a jucat sâmbătă acasă cu Minaur Baia Mare, dar a pierdut la scor de neprezentare, 0-3.
18:00
Baschetbaliştii de la CSM CSU Oradea au susţinut şi cel de-al doilea joc amical în compania celor de la CSM Târgu Mureş, un joc care a avut loc fără spectatori şi care a fost unul experimental, cu două părţii diferite. Astfel, în prima jumătate echipele au apelat la toţi jucătorii pe care i-au avut la dispoziţie, în timp ce în jumătatea secundă au evoluat fără străini. La final scorul a fost favorabil oaspeţilor, care s-au impus cu 84-73.
17:30
Cele patru moțiuni de cenzură depuse de AUR, POT și SOS împotriva Guvernului Bolojan, după ce acesta și-a asumat patru proiecte de reforme, sunt dezbătute duminică în Parlament. După ce inițial George Simion a anunțat că parlamentarii Opoziției vor boicota ședințele privind propriile moțiuni, fiindcă sunt organizate într-o zi de duminică, iar apoi a acuzat că nu s-ar îndeplini cvorumul necesar, până la urmă aceștia s-au prezentat la vot.
17:00
Maternitatea din Oradea va organiza în luna octombrie "Şcoala Mamei", o serie de cursuri gratuite adresate viitoarelor mămici, dar şi tăticilor, pentru a le oferi informaţii şi sprijin practic în ceea ce privește sarcina, naşterea, dar şi îngrijirea nou-născutului.
15:40
Debutul anului școlar 2025-2026 va fi marcat în Bihor de un gest de protest al cadrelor didactice. Aproximativ 2.000 de profesori și învățători, membri ai Sindicatului Liber din Învățământ Bihor, au decis să boicoteze festivitățile de deschidere, în semn de nemulțumire față de măsurile luate recent de Guvern în domeniul Educației, conform șefului de sindicat, Flaviu Zancu.
14:30
Peste 1.400 de catolici, îmbrăcați în haine cu culorile curcubeului și purtând cruci, iau parte la primul pelerinaj LGBTQ+ recunoscut oficial de la Roma, ca parte a Anului Jubiliar al Vaticanului.
13:50
Reporter: Vă felicit că sunteți printre puținii primari care n-au pus lacăt pe primărie! Primar: Păi, io n-am pus lacăt din două motive. O dată că: cu lacăt, fără lacăt oamenii tot n-au după ce veni la noi. Apoi, pentru că suntem așa de săraci că nici bani de lacăt n-avem. Noi legăm ușa cu sârmă.
12:30
Românii vor putea urmări, în noaptea de 7 septembrie, o eclipsă totală de Lună, un fenomen astronomic spectaculos, supranumit și „Lună sângerie” (Blood Moon), datorită nuanței roșcate pe care o capătă astrul nopții atunci când intră complet în umbra Pământului.
11:30
Oradea Arena a găzduit sâmbătă seara Retro Mania, un eveniment plin de energie, dar și de nostalgie, cu Bad Boys Blue, No Mercy, Admiral C4C și Kaoma. În sală au cântat și dansat, intrând în atmosfera anilor ’80 și ’90, atât adulți, cât și adolescenți și tineri, mulți dintre ei însoțindu-și părinții la spectacol.
10:30
Cunoscut prin atacurile constante împotriva lui Ilie Bolojan încă de la preluarea de către acesta a conducerii Guvernului, deputatul PSD de Arad Mihai Fifor a susținut pe Facebook că proiectul Drumului Expres Oradea – Arad, care ar fi fost „pornit de Grindeanu”, este „demolat” de Bolojan. Acuza survine după ce CNAIR a dat ordinul de începere a lucrărilor la șoseaua de mare viteză abia pentru primăvara anului 2027, blocând astfel proiectul care, în realitate, a fost urnit tocmai de Bolojan, imediat după instalarea sa în fruntea Consiliului Județean Bihor. 
08:50
Cu nostalgie și exaltare, așa au cântat și au dansat mii de oameni, sâmbătă, în cea de-a doua seară a MyRetro Festival din Băile 1 Mai, când pe scenă au urcat Fun Factory, Real McCoy și Corona. Grupul german Fun Factory a fost primul care a recreat atmosfera de discotecă, „bubuind” hituri din anii ’90 ale formației, dar și ale altor trupe, iar finalul serii, cu Corona, a fost unul interactiv: inițial, brazilianca a urcat fani pe scenă, alături de ea, iar apoi a cântat faimoasa piesă „Rhythm of the Night” din mijlocul mulțimii.
Mai mult de 2 zile în urmă
20:10
Înainte de începerea noului an școlar, Direcția de Asistență Socială Oradea (DASO) a organizat, la Muzeul Țării Crișurilor, o nouă ediție a întâlnirii dedicate copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate și celor care frecventează centrele de zi ale instituției. Evenimentul a adunat zeci de copii, care au avut parte de activități recreative și educative, dar și de o atmosferă de sărbătoare.
18:50
Mai mulți medici din spitale publice și clinici private din România au participat, sâmbătă, la Brașov, la o așa-zisă conferință intitulată „COVID-19 și Convergența Bio-Digitală”, unde, în loc de date științifice, au fost promovate teorii conspiraționiste despre vaccinuri, „morți subite” și „controlul maselor”, potrivit Digi24.ro. Evenimentul a fost catalogat de comunitatea medicală drept o „manifestare pseudo-științifică”.
17:20
Un studiu publicat în Nature Climate Change sugerează că valurile de căldură repetate te pot îmbătrâni la fel de mult ca fumatul sau consumul de alcool. Cu cât corpul este mai expus la căldură extremă, cu atât îmbătrânirea biologică este accelerată și cresc vulnerabilitățile la problemele de sănătate.
16:10
Premierul Ilie Bolojan l-a desemnat pe Crinel Nicu Grosu în funcția de șef al Corpului de Control al Prim-Ministrului, cu rang de secretar de stat, potrivit unui comunicat transmis vineri seară de Guvern. „Decizia de numire a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial nr. 823”, a anunțat Executivul într-un comunicat de presă. Funcția a devenit vacantă la începutul lunii iulie, după ce Adrian Nicușor Nica a fost eliberat din post și numit președinte al ANAF.
15:30
Un accident rutier s-a produs sâmbătă, cu câteva minute după ora 14, pe drumul județean DJ191, la ieșirea din Marghita spre Ghenetea. Potrivit informațiilor transmise de agent-șef Alin Laza, purtătorul de cuvânt al Poliției Bihor, a fost implicat un singur autoturism. Șoferul ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în circumstanțe încă neclare. 
14:40
Gustoasele plăcinte de Briheni vor fi din nou vedetele zilei pe 7 septembrie, când satul din comuna bihoreană Lunca va găzdui ediția a opta a festivalului dedicat acestor preparate tradiționale. Oaspeții vor putea vedea cum se prepară și vor putea cumpăra „întorsuri” – cum le spun localnicii – cu varză, cartofi, brânză, „vărzar” (un mix de brânză, spanac, ceapă), dovleac, prune.
13:40
Guvernul condus de premierul Ilie Bolojan a decis să reducă numărul de beneficiari ai cărților electronice de identitate gratuite de la 5 milioane la 3,5 milioane de persoane, un memorandum în acest sens fiind adoptat într-o ședință din august, scrie presa centrală. Măsura a fost justificată de Ministerul Afacerilor Interne (MAI) prin „securizarea investiției” și „eficientizarea utilizării fondurilor alocate prin PNRR”, pe fondul „riscului fiscal sistemic cu care se confruntă România”.
13:20
1. Nu cumva să spuneți că sunteți în grevă, ca să puteți lua în continuare salariile. 2. Intrați la ore, scrieți titlul lecției pe tablă, dar nu predați. Adică exact cum fac mulți dintre voi tot anul. 3. Chiar dacă nu veți participa la evenimentele din curtea școlii pentru începerea noului an școlar, nu uitați să invitați și reprezentanții cultelor, să deconteze și ei deplasarea.
12:00
Episcopul romano-catolic de Oradea, Böcskei László, a fost ales vineri președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, în cadrul sesiunii plenare desfășurate la Cluj-Napoca. 
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.