UPDATE - Asasinarea lui Charlie Kirk: Arma crimei a fost găsită, iar FBI-ul are „imagini video clare” cu suspectul. Acesta pare a fi „de vârstă universitară”

News.ro, 11 septembrie 2025 17:00

Autorităţile americane au anunţat joi că au găsit arma folosită pentru uciderea influencerului conservator Charlie Kirk, iar FBI spune că deţine imagini cu principalul suspect în cazul uciderii acestui aliat al lui Donald Trump - un tânăr major.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
20:00
Un avion care transportă peste 300 de muncitori coreeni reţinuţi săptămâna trecută în timpul unui raid al autorităţilor americane de imigraţie la o fabrică de baterii Hyundai–LG Energy Solution din statul Georgia a părăsit joi spaţiul aerian american, îndreptându-se spre Coreea de Sud, a relatat agenţia Yonhap, citată de CNBC.
20:00
Poliţişti, poliţişti de frontieră şi jandarmi din judeţul Maramureş s-au mobilizat, joi, pentru găsirea unui bărbat suspectat că a dat foc, în mod deliberat, unor bunuri deţinute de consăteni ai săi cu care a avut un conflict. Căutările s-au făcut terestru, dar şi din aer, cu sprijinul unui elicopter, joi seară, suspectul fiind prins şi dus la Poliţie, pentru audieri.
Acum 30 minute
19:40
FBI şi autorităţile din statul Utah au dat publicităţii, joi, imagini de pe camerele de supraveghere cu persoana pe care o suspectează că ar putea avea legătură cu împuşcarea mortală, miercuri, a activistului şi influencerului conservator Charlie Kirk în timpul unui eveniment organizat într-un campus universitar.
Acum o oră
19:30
Madrid şi Varşovia vor găzdui finalele Ligii Campionilor masculină şi feminină din 2027, a anunţat joi UEFA. Comitetul Executiv al forului nu a luat o decizie cu privire la solicitările din partea LaLiga şi Serie A de disputare a unor meciuri de campionat în afara continentului.
19:20
Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE) a anulat joi autorizaţia acordată de Comisia Europeană Budapestei pentru subvenţionarea construcţiei de reactoare nucleare ruseşti în Ungaria. Contractul a fost atribuit fără licitaţie publică şi protejat de secret timp de 30 de ani, arată Boursorama.
Acum 2 ore
18:50
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, se află la Washington D.C, el afirmând că a demarat un program intens de întâlniri, în SUA, pentru alinierea obiectivelor strategice de investiţii ale României cu agenda marilor finanţatori şi a unor instituţii americane importante. Ministrul mai spune că va avea discuţii cu instituţii - cheie, precum Departamentul de Comerţ al SUA, de unde România poate atrage resurse importante pentru investiţii şi dezvoltare.
18:40
Prim-ministrul Ilie Bolojan a avut, joi, o discuţie telefonică cu prim-ministrul Bulgariei, Rossen Jeliazkov, despre necesitatea construirii celui de-al doilea pod peste Dunăre, la Ruse, pentru reducerea aglomeraţiei din punctul actual de trecere. În acest scop, va fi creat un grup de lucru comun pentru analizarea şi coordonarea proiectelor transfrontaliere, anunţă Executivul.
18:30
Belarusul, aliat al Moscovei, a eliberat joi 52 de deţinuţi de diferite naţionalităţi, după un apel în acest sens al preşedintelui american Donald Trump, iar aceştia s-au îndreptat spre Lituania împreună cu delegaţia americană care a negociat eliberarea lor, a anunţat Ambasada SUA la Vilnius, relatează Reuters şi AFP.
18:30
Patrick Mouratoglou a lipsit în mod notabil de la US Open-ul din acest an. De când a devenit cunoscut ca antrenor al lui Marcos Baghdatis, pe care l-a condus până în finala Australian Open în 2006, Mouratoglou s-a remarcat ca un guru al tenisului, profesionişti şi tineri talentaţi ajungând la academia sa de pe Riviera Franceză. Dar parteneriatul său cu Serena Williams, care a câştigat 10 din cele 23 de titluri de Grand Slam la simplu după ce a început să lucreze cu francezul, l-a ajutat pe Mouratoglou să se impună ca un mare antrenor.
18:30
Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alfred Simonis, a anunţat că, începând din luna aprilie 2026, compania aeriană Turkish Airlines va opera pe ruta Timişoara-Istanbul, urmând să fie introduse cinci curse pe săptămână.
18:20
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, hotărârea care prevede lansarea unui nou program Rabla Auto pentru persoane fizice, cu un buget de 200 de milioane de lei. Procesul de înscriere a rămas acelaşi, la fel şi valoarea voucherelor, cu excepţia maşinilor electrice, unde a scăzut de la 37.000 de lei la 18.500 de lei.
Acum 4 ore
17:50
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, despre procentul de 40% al AUR, din ultimul sondaj de opinie, că nu crede că arată o mare iubire faţă de nişte politicieni care conduc partidul ăla, ci arată o dezamăgire profundă şi o lipsă de speranţă faţă de modul în care cei care sunt acum la putere pot să conducă şi este sarcina Guvernului şi a lui, pentru că el a propus românilor această coaliţie şi acest guvern, să le arate că lucrează pentru români.
17:50
Peste 800 de cadre didactice din învăţământul preuniversitar au participat, în această vară, la 28 de ateliere de educaţie economică şi financiară, anunţă Ministerul Educaţiei. Programul, aflat la a doua ediţie, se adresează profesorilor de gimnaziu şi liceu, în calitatea lor de formatori şi multiplicatori de mesaje educaţionale pentru elevi.
17:40
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că cel târziu la începutul anului 2027 România va începe o creştere pe care românii o vor vedea. El a mai spus că nu se pune problema de anticipate, cel puţin în accepţiunea sa, pentru că anticipate înseamnă o instabilitate pe care România nu şi-o permite.
17:30
Un caz neobişnuit în League One, divizia a treia engleză: echipa Mansfield Town, clasată pe locul 11 în campionat după şapte etape, l-a înscris pe atacantul Lucas Akins pe lista jucătorilor pentru prima parte a sezonului. Însă jucătorul în vârstă de 36 de ani este în prezent în spatele gratiilor.
17:30
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că cel târziu la începutul anului 2027 România va începe o creştere pe care românii o vor vedea
17:20
MedLife, liderul pieţei de servicii medicale private din România, continuă să îşi consolideze poziţia de companie orientată spre tehnologie şi inovaţie, prin lansarea unui nou concept medical: „Institutul de Ortopedie” în cadrul Spitalului MedLife Medici’s Timişoara.
17:20
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că Guvernul a avut un obiectiv pe termen scurt, să rezolve problema deficitului, şi aici a făcut nişte mişcări substanţiale, iar cum a făcut-o, dacă se putea altfel, e o dezbatere pe care putem să o avem în societate, adăugând că nu vrea să intre foarte mult în dezbaterea asta, pentru că nu vrea să amplifice şi mai mult această discuţie.
17:10
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că Guvernul a avut un obiectiv pe termen scurt, să rezolve problema deficitului, şi aici a făcut nişte mişcări substanţiale, iar cum a făcut-o, dacă se putea altfel, e o dezbatere pe care putem să o avem în societate, adăugând că nu vrea să intre foarte mult în dezbaterea asta, pentru că nu vrea să amplifice şi mai mult această discuţie.
17:10
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional Bucureşti Băneasa ”Aurel Vlaicu” 2025-2035. Strategia prevede dezvoltarea unui nou terminal, construirea unui hangar dedicat aviaţiei generale şi asigurarea unei capacităţi de procesare de minimum 800 de pasageri/oră de vârf, faţă de 600 în prezent, precum şi modernizarea suprafeţei de mişcare a aeroportului.
17:10
Peste 40 de kg de aur, evaluate la peste 4 milioane de euro, sunt scoase la vânzare, în 30 septembrie, la Bucureşti.
17:00
Autorităţile americane au anunţat joi că au găsit arma folosită pentru uciderea influencerului conservator Charlie Kirk, iar FBI spune că deţine imagini cu principalul suspect în cazul uciderii acestui aliat al lui Donald Trump - un tânăr major.
17:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că sunt şi lucruri bune care se întâmplă în România şi anume că e o ţară foarte sigură. El a precizat că, pe chestiunea de servicii, fără să aibă informaţia completă, consideră că a existat o interferenţă în jocul politic, de-a lungul anilor.
17:00
MOL şi O&GD anunţă că au descoperit un nou zăcământ petrolier la o adâncime de aproximativ 2.400 de metri, în apropiere de Galgahévíz, Ungaria. Potrivit companiilor, noul zăcământ contribuie în mod semnificativ la securitatea aprovizionării Ungariei.
16:50
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, întrebat dacă astăzi România este un stat eşuat, că sunt o grămadă de instituţii care nu funcţionează şi e un stat în care nu există suficientă grijă faţă de interacţiunea cu cetăţeanul, un stat care nu are strategiile fundamentale, acestea fiind părţi de eşec, importante.
16:50
Compania italiană Costa Cruises, una dintre cele mai mari linii de croazieră din lume, estimează o creştere anuală de 5-10% în următorii 3-5 ani a vânzărilor pe piaţa locală. Potrivit companiei, România este, pentru companie, a doua cea mai puternică piaţă din Europa Centrală şi de Est, iar românii reprezintă un sfert din numărul de pasageri din Europa Centrală şi de Est. Pentru 2026, compania vizează o majorare de 7% a vânzărilor în România. O croazieră All Inclusive porneşte de la 599 euro/persoană, pentru şapte nopţi, cu taxe portuare incluse.
16:50
Deputaţii spanioli au respins miercuri un proiect de lege care prevedea reducerea timpului de lucru săptămânal, una dintre promisiunile emblematice ale prim-ministrului socialist Pedro Sánchez, care nu dispune însă de o majoritate în Parlament, relatează AFP.
16:50
16:50
Autorităţile americane au anunţat joi că au găsit arma folosită pentru uciderea influencerului conservator Charlie Kirk, iar FBI spune că deţine imagini cu principalul suspect în cazul uciderii acestui aliat al lui Donald Trump - un tânăr major.
16:40
Centrul de Cercetare a Migraţiei şi Patrimoniului anunţă prima sa conferinţă-dezbatere, adresată atât specialiştilor cât şi publicului larg, cu tema „Obiecte cu poveste. Românii din Diaspora şi patrimoniul personal”. Evenimentul va avea loc vineri, începând cu ora 18:00, la Sala Media a Muzeului Naţional al Ţăranului Român.
16:40
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, întrebat dacă astăzi România este un stat eşuat, că sunt o grămadă de instituţii care nu funcţionează şi e un stat în care nu există suficientă grijă faţă de interacţiunea cu cetăţeanul, un stat care nu are strategiile fundamentale, acestea fiind părţi de eşec, importante.
16:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, propune extinderea capacităţii de producţia pentru medicamente şi molecule biosimilare la nivel naţional, dar şi extinderea fabricilor care produc materiale sanitare. El a precizat că doar 8% din necesarul de medicamente este acoperit de producţia internă şi a explicat că, din cele 43 de fabrici care funcţionează, doar 14 au întreg procesul tehnologic pentru producţia de medicamente. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că trebuie deblocat programul RABLA pentru tractoare din fonduri europene, iar ministrul Muncii, Forin Manole, a vorbit despre angajarea tinerilor. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune acces cu prioritate la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră pentru marile companii româneşti
16:30
FC Petrolul Ploieşti a anunţat, joi, că susţine modificarea Legii 4/2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive şi adaptarea acesteia la cerinţele anului 2025, implicit şi la necesităţile suporterilor şi cluburilor pentru îmbunătăţirea atmosferei pe arenele sportive.
16:20
Secţiunea din cadrul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Animest dedicată celor mai tineri dintre cinefili propune noi călătorii pline de aventuri şi lecţii importante în perioada 3 - 12 octombrie. Minimest revine cu proiecţii speciale, o competiţie jurizată de copii, ateliere de animaţie stop-motion şi benzi desenate, staţii de animaţie unde toţi cei interesaţi sunt bineveniţi să încerce şi să descopere o parte din culisele filmului de animaţie, precum şi dimineţi de weekend la cinema pentru întreaga familie.
16:10
Festivalul Internaţional „George Enescu” propune joi trei evenimente majore, fiecare cu propria identitate artistică şi fiecare construind, în felul său, punţi între lumi aparent îndepărtate: trecut şi prezent, muzică şi dans, sunet şi imagine.
Acum 6 ore
15:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, propune extinderea capacităţii de producţia pentru medicamente şi molecule biosimilare la nivel naţional, dar şi extinderea fabricilor care produc materiale sanitare. El a precizat că doar 8% din necesarul de medicamente este acoperit de producţia internă şi a explicat că, din cele 43 de fabrici care funcţionează, doar 14 au întreg procesul tehnologic pentru producţia de medicamente. Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, afirmă că trebuie deblocat programul RABLA pentru tractoare din fonduri europene, iar ministrul Muncii, Forin Manole, a vorbit despre angajarea tinerilor. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, propune acces cu prioritate la preţuri rezonabile la gazele din Marea Neagră pentru marile companii româneşti
15:50
Secretarul american al apărării, Pete Hegseth, a avut prima sa discuţie cu omologul chinez şi a subliniat că Statele Unite nu caută conflictul cu China, dar îşi vor proteja interesele vitale în regiunea Asia-Pacific, a anunţat miercuri Pentagonul. Şi secretarul de stat american Marco Rubio a discutat miercuri cu ministrul chinez de externe Wang Yi despre probleme globale şi regionale, în continuarea întâlnirii pe care cei doi au avut-o în Malaezia în acest an, relatează Reuters.
15:40
Dezvoltatorul Opus Land Development anunţă lansarea Cosmopolis Evolia, un proiect rezidenţial ce se construieşte pe o suprafaţă de 270.000 mp. Investiţia estimată pentru Cosmopolis Evolia depăşeşte 200 de milioane de euro.
15:40
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, despre reforma în administraţie, că se aşteaptă ca în această săptămână să fie o primă formă şi că vor exista discuţii pe finalul săptămânii, cu structurile asociative.
15:40
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu rămâne sub control judiciar, după ce, joi, Tribunalul Bucureşti i-a respins contestaţia, decizia instanţei fiind definitivă. Georgescu a ajuns în sala de judecată şi a fost aşteptat în faţa tribunalului de zeci de susţinători, cu steaguri şi flori.
15:40
Ministerul Afacerilor Interne avertizează, joi, că site-ul oficial al cărţii electronice de identitate a fost clonat, dar s-a intervenit şi s-a blocat accesul la site-ul fals. MAI precizează că singurul site oficial este construit exclusiv pe domeniul .gov.ro.
15:30
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărăre de Guvern prin care a creat cadrul legal pentru achiziţionarea unui Avion Frontex, necesar supravegherii frontierei externe şi şi controlului frontierelor externe ale Uniunii Europene. Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 163,7 milioane lei, 90% fiind bani europeni.
15:30
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi că alegerile din Bucureşti reprezintă un punct pe care trebuie să îl depăşească, dacă vor să continue în coaliţie, el arătând că aceste alegeri au potenţial foarte mare care să ducă la o posibilă explozie. Grindeanu a mai arătat că înseamnă că PSD-ul nu e dorit în coaliţie.
15:30
Dezvoltatorul Opus Land Development anunţă lansarea Cosmopolis Evolia, un proiect rezidenţial ce se construieşte pe o suprafaţă de 270.000 mp. Investiţia estimată pentru Cosmopolis Evolia depăşeşte 200 de milioane de euro.
15:30
Cesare Chesini (MBH Bank Ballan CSB) a câştigat, joi, etapa a doua a Turului României, desfăşurată pe distanţa de 172 kilometri, între Piteşti şi Pasul Dichiu.
15:20
Liberalul Costel Dolachi este noul prefect de Iaşi, el luând locul Lucianei Antoci, tot membru PNL, care, potrivit unor surse politice, va deveni consilier al premierului Ilie Bolojan pe probleme de educaţie.
15:10
Un sondaj prezentat de Polithink arată că românii vor mai mult Vest, mai multă digitalizare şi mai multă securitate. De la modelul estonian de e-guvernare până la obiectivul aderării la OCDE în 2026, concluziile au fost dezbătute la Statecraft Lab, primul eveniment public al noului think tank.
15:10
Guvernul a aprobat, în şedinţa de joi, o Hotărăre de Guvern prin care a creat cadrul legal pentru achiziţioonarea unui Avion Frontex, necesar supravegherii frontierei externe şi şi controlului frontierelor externe ale Uniunii Europene. Valoarea totală a achiziţiei se ridică la 163,7 milioane lei, 90% fiind bani europeni.
15:10
Primarul social-democrat al sectorului 4 al Capitalei, Daniel Băluţă, susţine varianta unui candidat comun al coaliţiei la alegerile pentru Primăria Capitalei. Întrebat dacă se gândeşte să candideze la şefia PSD, la congresul din toamnă al partidului, Băluţă a răspuns că el are un singur gând, şi anume acela că se găseşte „în echipa PSD” şi este „preocupat de proiectele de infrastructură” pe care doreşte să le facă în sectorul 4. „În PSD este mai puţin relevant acest lucru. Nu contează ce număr avem pe tricou, ci să ne preocupe ce facem pentru oameni. Aşa încât este un lucru la care nu m-am gândit”, a spus Băluţă.
15:00
Un elev de 15 ani din Târgu Jiu a fost lovit cu pumnii, la nivelul capului şi corpului, de către un coleg de clasă. Tatăl băiatului agresat a sesizat Poliţia, iar după incident şi-a dus fiul la Urgenţe. Poliţişti au deschis dosar penal pentru loviri şi alte violenţe.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.