Criză în Nepal: Preşedintele a dizolvat parlamentul şi a anunţat alegeri legislative pentru 5 martie

Digi24.ro, 12 septembrie 2025 22:30

Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru 5 martie 2026, la propunerea noului prim-ministru Sushila Karki, a anunţat biroul prezidenţial, relatează AFP.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum o oră
00:00
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat vineri seară, într-o postare pe Facebook, că România a transmis oficial PNRR renegociat către Comisia Europeană, după care urmează aprobarea formală de către Comisie și apoi decizia Consiliului ECOFIN.
12 septembrie 2025
23:40
Donald Trump îl va primi la cină, la clubul său de golf din Bedminster (New Jersey, nord-est), pe prim-ministrul din Qatar Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani, a anunţat Casa Albă. Această întâlnire are loc la trei zile după un atac fără precedent al Israelului care a vizat liderii mişcării islamiste palestiniene Hamas, reuniţi într-un complex rezidenţial din centrul capitalei Doha.
23:40
O angajată a Poștei Române a fost reținută de polițiști, după ce ar fi furat titluri de stat de peste un milion de lei.
Acum 2 ore
23:30
Un bărbat care avea o concentraţie de aproape 2 la mie alcool pur în aerul expirat a fost prins la volanul unui autovehicul pe un drum din judeţul Mureş, la doar o zi după ce şi-a redobândit permisul de conducere, care îi fusese anulat pentru fapte similare.
23:30
Donald Trump îl va primi la cină, la clubul său de golf din Bedminster (New Jersey, nord-est), pe prim-ministrul din Qatar Mohammed ben Abdelrahmane Al-Thani, a anunţat Casa Albă. Această întâlnire are loc la trei zile după un atac fără precedent al Israelului care a vizat liderii mişcării islamiste palestiniene Hamas, reuniţi într-un complex rezidenţial din centrul capitalei Doha.
23:10
Statele Unite s-au alăturat aliaților occidentali într-o declarație colectivă, vineri, pentru a-și exprima îngrijorarea cu privire la incursiunea dronelor rusești în Polonia și pentru a acuza Moscova de încălcarea dreptului internațional și a Cartei ONU, relatează TVPWorld.
23:00
Trei bărbați și o femeie au fost trimiși în judecată după ce au torturat un bărbat în județul Ilfov pentru a-i afla PIN-ul de la cardul bancar.
23:00
Anchetatorii din Bucureşti au suspiciuni că nigerianul de 30 de ani care a fost arestat preventiv după ce a strâns de gât şi a violat o prostituată a mai comis fapte similare, folosind cam acelaşi mod de operare. Poliţia face apel la posibilele victime să sesizeze autorităţile.
Acum 4 ore
22:30
Preşedintele nepalez Ramchandra Paudel a dizolvat parlamentul vineri seara şi a anunţat alegeri parlamentare pentru 5 martie 2026, la propunerea noului prim-ministru Sushila Karki, a anunţat biroul prezidenţial, relatează AFP.
22:00
Țara cu cea mai mare speranță de viață din lume își confirmă renumele de „națiune a centenarilor”. Guvernul nipon a anunțat că aproape 100.000 de persoane au trecut de vârsta de 100 de ani, un record istoric pus pe seama dietei sănătoase, a stilului de viață activ și a unei culturi care prețuiește echilibrul și comunitatea, relatează BBC.
21:50
Guvernul nord-coreean aplică din ce în ce mai des pedeapsa cu moartea, inclusiv pentru persoanele surprinse vizionând și distribuind filme și seriale străine, potrivit unui important raport al ONU. Țara, care rămâne în mare parte izolată de lume, supune populația la mai multă muncă forțată, restricționându-i în același timp libertățile, se mai arată în raport. Biroul ONU pentru Drepturile Omului a constatat că, în ultimul deceniu, statul nord-coreean a înăsprit controlul asupra „tuturor aspectelor vieții cetățenilor”.
21:30
Inflaţia va rămâne ridicată până la finalul anului 2026, iar creşterea economică va fi de doar 1% în 2025 (faţă de prognoza din primăvară, când era de 1,6%) şi de 1,4% în 2026, însă se preconizează că economia va creşte gradual pe fondul consolidării fiscale, se arată în concluziile delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Joong Shik Kang, care s-a aflat în România în perioada 3-12 septembrie. De asemenea, FMI mai preconizează că recentul pachet de reforme anunțat de guvernul român pentru 2025-2026, inclusiv reformele fiscale, este binevenit şi reprezintă un pas important înainte, însă punerea sa integrală în aplicare şi măsurile suplimentare de ajustare din 2027 pentru a reduce deficitul fiscal sub 3% din PIB sunt esenţiale pentru restabilirea sustenabilităţii fiscale şi macroeconomice.
21:30
Diana Buzoianu a anunțat, vineri, că l-a demis pe Sorin Lucaci din funcția de director al Administrației Naționale „Apele Române”. Ministra Mediului a adăugat că țara noastră a pierdut peste 300 de milioane de euro din PNRR, „bani esențiali pentru infrastructura critică de apărare împotriva inundațiilor”.
20:50
O femeie de 54 de ani din Iaşi este cercetată de poliţişti pentru uciderea animalelor cu intenţie fără drept, după ce a prins un porumbel şi l-a mâncat. Ea a fost internată pentru îngrijiri la Institutul Socola, întrucât a avut un comportament neadecvat.
20:40
Ministrul Apărării Ionuț Moșteanu consideră că lansarea operațiunii Santinela Estică de către NATO este „răspunsul ferm al Alianței la provocările și încălcările spațiului aerian de către Rusia în Polonia, România și alte state de pe flancul estic”.
Acum 6 ore
20:30
Consilierul guvernatorului BNR, Eugen Rădulescu, a declarat vineri, într-o intervenție la Digi24, că situația economică a României rămâne tensionată, în contextul în care reforma administrației locale a fost amânată, iar proiecte din al doilea pachet de măsuri fiscale au fost contestate la CCR. El avertizează politicienii că trebuie să înțeleagă că „suntem foarte aproape de marginea prăpastiei”. 
20:30
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, și ministrul român al Apărării, Ionuț Moșteanu, au salutat, în mesaje pe rețelele de socializare, lansarea operațiunii „Santinela Estică”, de întărire a apărării pe flancul Estic. „Aceasta este răspunsul ferm al Alianței la repetatele provocări și încălcări ale spațiului aerian din partea Rusiei în Polonia, în România și în alte state de pe flancul Estic”, a comentat ministrul Apărării.
20:00
Rusia a respins acuzațiile autorităților moldovene că ar încerca să intervină în alegerile parlamentare. Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a afirmat că aceste acuzații ar fi fără dovezi. Totodată, ea a criticat presupusa implicare a Vestului în treburile interne ale Republicii Moldova, scrie NewsMaker.
19:30
Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a făcut apel la Ungaria și Slovacia, ultimele state UE care cumpără combustibili fosili din Rusia, să renunțe la campania împotriva eforturilor blocului de a pune capăt dependenței de Moscova. Și să cumpere, în schimb, din America.
19:30
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, aflat într-o vizită în Statele Unite ale Americii, a anunțat că a avut întâlniri cu marii finanţatori de pe Wall Street, instituţii financiare care au sprijinit constant accesul României pe pieţele internaţionale, cât şi dezvoltarea pieţei titlurilor de stat.
19:20
Parlamentul European face presiuni pentru modificarea acordului comercial încheiat la finele lunii iulie de UE şi SUA, ceea ce riscă să creeze noi tensiuni, tocmai în momentul în care Bruxelles-ul încearcă să stabilizeze relaţiile tensionate cu preşedintele Donald Trump, transmite Bloomberg.
19:00
ArcelorMittal anunţă că a luat decizia de a opri definitiv producţia la fabrica sa din Hunedoara, care produce profile şi corniere pentru pieţele de energie, construcţii şi infrastructură. Decizia a fost luată din cauza preţurilor foarte mari la energia electrică şi a presiunii tot mai mari din partea importurilor la preţuri mici din afara UE. Compania are în prezent 477 de angajaţi la fabrica din Hunedoara.
19:00
Mii de brazilieni au ieșit pe străzi pentru a sărbători condamnarea lui Jair Bolsonaro la închisoare pentru complot la o lovitură de stat militară. Lideri din America Latină au salutat această decizie istorică, în timp ce administrația Trump a reacționat cu furie și amenințări, relatează The Guardian.
19:00
Adunarea Generală a ONU a adoptat, vineri, cu o largă majoritate „declaraţia de la New York”, care vizează reînvierea soluţiei cu două state, israelian şi palestinian, însă a exclus fără echivoc Hamas.
Acum 8 ore
18:30
NATO lansează operațiunea Eastern Guardian pentru a-și consolida poziția pe flancul estic, a anunțat secretarul general al NATO, Mark Rutte, citat de polsatnews.pl. Vor fi mobilizate resurse din opt țări, a precizat secretarul general NATO într-o conferință de presă, vineri, urmare a incidentului din noaptea de 9 spre 10 septembrie, când spațiul aerian al Poloniei a fost încălcat de cel puțin 19 drone rusești.
18:30
Generalul (r) Virgil Bălăceanu a vorbit vineri seara, în exclusivitate la Digi24, despre drona găsită pe o plajă din Bulgaria. Acesta spune că cel mai probabil, aparatul de zbor a căzut în Marea Neagră și a fost adus pe plajă de valuri. De asemenea, sunt șanse mici ca aceasta să fi conținut explozibil, fiind mai degrabă o dronă se supraveghere și strângere de informații. De asemenea, Virgil Bălăceanu a comentat și incidentul din Polonia, unde mai multe drone ale Moscovei au intrat în spațiul aerian polonez. El a spus că Varșovia a reacționat bine atacând aparatele de zbor fără pilot, și a subliniat că România a rămas în urmă din acest punct de vedere, cel al reacției în asemenea incidente.
18:20
Plafonarea prețului alimentelor de bază nu va mai fi prelungită după 30 septembrie, când expiră, au precizat surse guvernamentale pentru Digi24.ro.
18:10
Luna străbate, în noaptea de vineri spre sâmbătă, zona de cer în care se află roiul stelar Pleiade, informează dr. Adrian Şonka, astronom la Observatorul "Amiral Vasile Urseanu".
18:00
Două vase de aur și două de argint, descoperiri extrem de rare scoase la lumină în necropola tumulară a orașului antic Callatis, sunt prezentate de vineri, la Muzeul Național de Istorie a României, cu prilejul Zilelor Europene ale Patrimoniului. Artefactele, alături de bijuterii și piese de harnașament, arată statutul de elită al celor înmormântați și legăturile Callatisului cu regii Macedoniei și cu tracii, potrivit specialiștilor.
17:40
Tragedie la o școală din Maramureș. Un copil de 12 ani a murit vineri, după ce s-a prăbușit din senin în fața școlii, la finalul cursurilor. Zeci de minute s-au chinuit medicii să îl resusciteze, însă fără succes.
17:30
Președintele SUA, Donald Trump, a vorbit din nou despre dronele rusești care au încălcat spațiul aerian polonez. „Au fost doborâte și au zburat în spațiul aerian polonez”, a declarat Donald Trump, potrivit polsatnews.pl. Acesta declarase anterior că intrarea dronelor rusești pe teritoriul polonez ar fi putut fi accidentală, afirmație care a atras o serie de reacții la nivel înalt din Polonia. Premierul polonez Donald Tusk a transmis că și-ar fi dorit ca atacul să fi fost o greșeală, însă Polonia știe că nu a fost așa, ci intenționată.
17:30
Garda Națională de Mediu a anunțat, vineri pe Facebook, că 85% dintre deşeurile generate în sectoarele Bucureştiului ajung la groapa de gunoi netratate. În urma celui mai recent control făcut în teren Au fost aplicate amenzi de 430.000 de lei, în urma celui mai recent control făcut în teren.
17:20
Consiliul de Securitate al ONU a adoptat o declarație prin care condamnă atacurile Israelului asupra unui complex rezidențial din Doha, ce vizau lideri Hamas. Textul, sprijinit de toți cei 15 membri ai consiliului inclusiv SUA, care de regulă blochează acțiuni împotriva Israelului, subliniază importanța dezescaladării și exprimă solidaritatea cu Qatarul, potrivit BBC.
17:20
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri că va desfăşura trupe ale Gărzii Naţionale în oraşul Memphis, statul Tennessee, ca parte a măsurilor sale de combatere a criminalităţii care vizează marile oraşe din întreaga ţară conduse de democraţi, relatează AFP şi Reuters.
17:10
Vineri a început să se aplice în Uniunea Europeană „Regulamentul privind datele”, care oferă utilizatorilor controlul asupra datelor generate de dispozitivele lor conectate, cum ar fi ceasurile inteligente şi automobilele, informează Executivul comunitar. Regulamentul deblochează, de asemenea, oportunităţi pentru întreprinderile mici de a utiliza aceste date pentru a dezvolta servicii inovatoare post-vânzare.
17:00
O dronă a fost descoperită eșuată pe plaja nordică din Burgas, în zona Solnitske, în dimineața zilei de 12 septembrie. Martorii au raportat că au văzut aparatul fără pilot într-o zonă nepăzită a coastei, ceea ce a determinat intervenția poliției.
16:50
Presupusul asasin al activistului american Charlie Kirk a fost identificat ca fiind Tyler Robinson, scrie NBC News, care citează cinci oficiali de rang înalt din cadrul forțelor de ordine, familiarizați cu cazul, potrivit Sky News. 
16:50
Președintele SUA, Donald Trump, a declarat că își pierde răbdarea în privința lui Vladimir Putin, după ce Moscova a anunțat că negocierile de pace cu Ucraina sunt în pauză. Kremlinul a declarat că este în continuare deschis la negocieri cu Kievul, dar a acuzat țările europene că împiedică procesul, relatează TVPWorld.
16:40
Rusia va lua măsuri cu caracter militar ca răspuns la decizia Danemarcei de a găzdui producţia de combustibil pentru rachetele ucrainene, a avertizat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, informează EFE.
16:40
Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că va asigura continuitatea tratamentului pentru pacienții care au cancer. Au fost semnalate probleme în spitale din șapte județe și din Capitală, însă problemele au fost rezolvate, iar „tratamentele sunt acordate corespunzător pacienților oncologici”, a precizat președintele CNAS, Horațiu-Remus Moldovan.
Acum 12 ore
16:30
Liderul socialiștilor, Igor Dodon, a transmis condoleanțe poporului american în legătură cu moartea violentă a activistului conservator Charlie Kirk, despre care spune că a fost „un om cu un mare curaj și determinare politică”. 
16:30
Disidentul rus, celebrul șahist Garry Kasparov, îl atacă pe președintele american Donald Trump, acuzându-l că este un „atu” al Rusiei și că, în chestiunea incursiunii dronelor rusești în spațiul aerian al Poloniei, s-a grăbit să ofere o scuză Moscovei, afirmând că aceasta ar fi putut fi accidentală. ”Așa cum am prevăzut, Trump este mai rapid în a numi acest lucru o greșeală chiar și decât Kremlinul!”, a scris Kasparov în pagina sa de la platforma X (fostă Twitter). Kasparov avertizează că Europa își face iluzii, crezând că Trump va apăra țările NATO.
16:30
Deputatul USR Cătălin Drulă spune că își dorește în continuare să candideze pentru funcția de primar al Bucureștiului și că există discuții cu PNL pentru o candidatură comună în acest sens. Fostul lider USR a declarat, vineri, la Digi24, că data scrutinului trebuie stabilită „cât mai urgent”, criticând abordarea PSD de a bloca acest demers. „E destul de limpede din afirmațiile publice că cei de la PSD nu-și doresc aceste alegeri, probabil nu anticipează că le-ar câștiga”, susține Drulă. 
16:00
Uniunea Europeană ar putea abandona gazele ruseşti în următoarele şase până la 12 luni, prin înlocuirea lor cu gaze naturale lichefiate din SUA. Washingtonul şi-a comunicat această poziţie către oficialii UE în cursul acestei săptămâni, a declarat vineri secretarul american al Energiei, Chris Wright, conform Reuters.
15:40
Cei 464 de deputaţi şi senatori din actuala legislatură şi-au angajat peste 3.000 de persoane la birourile parlamentare - consilieri, experți, consultanți și șoferi. Lunar, pentru plata acestora, Parlamentul decontează peste 5 milioane de lei, potrivit calculelor Digi24.ro, adică echivalentul a peste 1 milion de euro. Recordul este de 14 angajați pentru un singur parlamentar.
15:40
Președintele american Donald Trump a declarat, vineri dimineața la Fox News, că autoritățile l-au găsit și arestat pe ucigașul lui Charlie Kirk. Liderul de la Casa Albă a afirmat: „cu un grad ridicat de certitudine, îl avem în custodie”, relatează BBC. 
15:30
Kremlinul a transmis vineri că negocierile de pace dintre Rusia şi Ucraina, pentru a pune capăt conflictului, sunt „în pauză”, nefiind stabilită nicio dată pentru următoarea rundă de discuţii, relatează Reuters.
15:30
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că proiectele spitalelor care nu mai pot fi finanțate prin PNRR vor fi mutate pe fonduri europene din Programul Sănătate. Șeful Guvernului a avut o întâlnire în acest sens, vineri la Palatul Victoria cu ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, și ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, cu reprezentanții unităților sanitare și ai constructorilor.
15:20
Kremlinul a dat asigurări vineri, referitor la temerile pe care le-a provocat în Europa începutul manevrelor strategice Zapad-2025, că Rusia „nu ameninţă acum ţările din Europa”, informează EFE, scrie Agerpres.
15:20
Papa Leon al XIV-lea a primit-o în audiență pe președinta Republicii Moldova, Maia Sandu. La colocviile avute după audiență la Secretariatul de stat al Sfântului Scaun, cardinalul Pietro Parolin și președinta Maia Sandu au abordat, printre altele, ”situația păcii și a securității la nivel local, regional și internațional, cu o referință particulară la evoluțiile recente din Ucraina”, anunță Vaticanul într-un comunicat. 
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.