Patriarhul Daniel, despre Sf. Sofian de Antim: Mărturisitor al credinței, duhovnic isihast și pictor de biserici

Basilica.ro, 16 septembrie 2025 12:20

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj cu ocazia proclamării locale a Sfântului Sofian de la Antim.  Părintele Patriarh Daniel a prezentat trei mari lucrări ale Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. „În viața sa sfântă putem observa trei lucrări principale care dezvăluie viața duhovnicească pe care acest sfânt cuvios a avut-o.…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Basilica.ro

Acum 4 ore
10:10
Biblioteca Metropolitană București (BMB) organizează o serie de evenimente culturale în zilele de 19 și 20 septembrie cu ocazia Zilei Capitalei.   Proiectul are ca obiectiv promovarea moștenirii culturale a orașului și evidențierea semnificației datei de 20 septembrie, prima atestare documentară a Bucureștiului, se arată într-un comunicat de presă al instituției culturale. „Ne dorim să…
09:10
Corul de Copii şi Tineret „Symbol – Jean Lupu” al Patriarhiei Române împlineşte 35 de ani de activitate. Află cum poți face parte din corul care promovează arta, credința şi tradiția poporului român. Acesta fost înființat în data de 18 septembrie 1990 de părintele profesor Arhid. Jean Lupu. În prezent, corala este condusă de conf.…
Acum 6 ore
08:40
Nu știi de unde să începi astăzi? Ți-am pregătit o selecție de 5 știri ca să fii informat în mai puțin de un minut. Proclamarea locală a canonizării Sf. Iraclie din Basarabia la Catedrala din Cahul Miercuri, la Catedrala Episcopală „Sf. Ier. Dionisie și Sf. M. Mc. Dimitrie” din Cahul, a avut loc proclamarea locală…
Acum 12 ore
00:20
Calendar ortodox 18 septembrie Sfântul Preot Mucenic Ilarion (Felea) de la Arad Sfântul Ilarion Felea s-a născut în Valea Bradului, din părțile Hunedoarei, într-o familie preoţească, în 28 martie 1903, în vinerea Floriilor, în ziua când în calendar este pomenit Cuviosul Ilarion cel Nou. Dorind să devină preot, asemenea tatălui său, a urmat cursurile Academiei…
Acum 24 ore
20:30
Centrul de îngrijiri paliative „Sfântul Nectarie Taumaturgul” din Capitală a implementat, recent, un nou proiect medical, intitulat „Ambasadorii Sănătății”, informează Trinitas TV. Acest proiect urmărește crearea și dezvoltarea unei rețele de parteneri strategici care să contribuie concret la îmbunătățirea calității serviciilor din unitatea medicală și implicit, la binele pacienților. Adriana Căruntu, directorul instituției medicale, a…
18:30
Patriarhia Română, prin Sectorul Teologic-Educațional și Biroul de Catehizare a Tineretului, organizează între 22 -24 septembrie, ediția a 12-a a Congresului Național „Hristos Împărtășit Copiilor” la Centrul Social-Pastoral Sfânta Cruce – Mănăstirea Caraiman. Evenimentul se desfășoară sub tema „Cateheza parohială și lucrul cu tinerii – importanță, vizibilitate și impact în lucrarea pastoral misionară a Bisericii”.…
17:20
Poetul creștin Ioan Alexandru a fost pomenit marți, la Biserica Sfântul Gheorghe Nou, la împlinirea a 25 de ani de la trecerea sa la Domnul. Slujba parastasului a fost oficiată în prezența președintelui Uniunii Scriitorilor din România, Varujan Vosganian și a numeroși invitați. Preotul paroh Emil-Nedelea Cărămizaru a arătat că Ioan Alexandru, „nedrept de puțin…
17:10
Expoziția „Unitate națională și demnitate eclesială – Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie” a fost prezentată miercuri la Biblioteca Academiei Române. În deschiderea evenimentului au susținut alocuțiuni: prof. ing. Nicolae Noica, Directorul Bibliotecii Academiei Române, acad. Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, pr. prof.…
15:40
Biblioteca Sfântului Sinod, de la Mănăstirea Antim, găzduiește joi, 18 septembrie, Simpozionul Omagial intitulat „Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, omul lui Dumnezeu în mijlocul cetății”. Printre vorbitori se numără Înalpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, Preasfințitul Părinte Qais, Episcop de Erzurum, Protosinghelul Vicențiu Oboroceanu, preoții Constantin Coman și Gheorghe Holbea și mulți…
14:50
Episcopul Nectarie al Irlandei și Islandei a binecuvântat sâmbătă noua Catedrala Episcopală din Dublin. Biserica Christ Church din Leeson Park a fost achiziționată de eparhie cu ajutorul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni și a sutelor de români care au contribuit cu donații. Lăcașul de cult, care a aparținut comunității anglicane, a fost utilizat de Parohia…
14:40
Cu ocazia primei cinstiri oficiale a Sfântului Sofian de la Antim, Preasfințitul Părinte Sofian Brașoveanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Germaniei, Austriei și Luxemburgului, își serbează marți ocrotitorul spiritual.  PS Sofian Braşoveanul s-a născut în data de 22 iulie 1970 în satul Băcel, județul Covasna, la botez primind numele Gheorghe. După finalizarea studiilor…
14:30
La Biblioteca Academiei Română a avut loc miercuri, 17 septembrie 2025, deschiderea expoziției „Unitate națională și demnitate eclesială”, eveniment dedicat centenarului Patriarhiei Române. Foto credit: Basilica.ro / Mircea Florescu
14:30
Miercuri, la Catedrala Episcopală „Sf. Ier. Dionisie și Sf. M. Mc. Dimitrie” din Cahul, a avut loc proclamarea locală a canonizării Sf. Iraclie din Basarabia. Ceremonia solemnă a avut loc la finalul Sfintei Liturghii oficiată de Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi. Tomosul de canonizare a…
13:00
Clerici și specialiști în sănătate mintală se vor reuni în data de 6 octombrie la Palatul Patriarhiei în cadrul primei Conferințe Naționale Hristocentric. Tema centrală este îmbunătățirea colaborării dintre cei care se ocupă de suflet și cei care se ocupă de psihic, într-un moment în care societatea românească se confruntă cu o creștere alarmantă a…
Ieri
11:50
Mănăstirea „Sf. Ioan Evanghelistul și Sf. Cruce” – Prislop și-a serbat hramul duminică. Sute de pelerini au venit să se închine la mormântul Sfântului Arsenie. Sfânta Liturghie a fost oficiată la altarul exterior al așezământului monahal de Episcopul Andrei al Covasnei și Harghitei, Episcopul Nestor al Devei și Hunedoarei și Arhiereul vicar Gherontie Hunedoreanul al…
10:00
O delegație a Patriarhiei Antiohiei a vizitat luni Palatul Patriarhiei din Capitală. Invitații au fost primiți de Episcopul vicar patriarhal Varlaam Ploieșteanul. Delegația a fost formată din  Înaltpreasfințitul Părinte Siluan, Mitropolit de Biblos și Botris, din ­Arhiepiscopia Muntelui Liban, alături de părintele Daniel Bedran, ucenic al Sfântului Cuvios Sofian Boghiu, slujitor în orașul Cordoba, Argentina,…
08:50
Revenim cu selecția zilnică de 5 știri esențiale din ziua precedentă. Începe și astăzi dimineața cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel, despre Sf. Sofian de Antim: Mărturisitor al credinței, duhovnic isihast și pictor de biserici Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj cu ocazia proclamării locale a Sfântului Sofian de…
00:10
Calendar ortodox 17 septembrie Sf. Dionisie, Episcopul Cetății Albe – Ismail Episcopul Dionisie reprezintă una dintre cele mai marcante personalități eclesiastice basarabene din prima jumătate a secolului trecut, fiind unul dintre luptătorii pentru realizarea statului național unitar român. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât canonizarea sa în anul în care s-au împlinit 100 ani…
16 septembrie 2025
22:30
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a aniversat, sâmbătă, 194 de ani de la înființare, informează pagina de Facebook a instituției. „În Războiul de Independență, în cele două Războaie Mondiale, la cutremurul din 1977 și în decembrie 1989, spitalul a fost martor și sprijin neclintit, salvând vieți și contribuind decisiv la dezvoltarea…
20:20
Troița din apropierea Paraclisului Spitalului de Boli Cronice „Sf. Luca” din București a fost sfințită săptămâna trecută, de către părintele Dragoș Frâncu împreună cu sobor de preoți de caritate din Arhiepiscopia Bucureștilor. Cu această ocazie, s-a oficiat și Taina Sfântului Maslu. Troița a fost ridicată în amintirea celor care au trecut la Domnul în acest…
18:50
Centrul pentru Tineret „Sfântul Voievod Ștefan cel Mare” (CTSM) al Episcopiei Europei de Nord, organizează întâlnirea tinerelor familii din eparhie, având ca temă „Familia tânără și viitorul Bisericii”. Evenimentul, ajuns la 7-a ediție, se va desfășura la Biserica Paraclis Episcopal din Copenhaga, Regatul Danemarcei, la adresa Kollegievej 2, Charlottenlund. În programul evenimentului se regăsește Taina…
17:50
Mitropolia Olteniei a anunțat programul proclamării locale a canonizării Sfântului Cuvios Mucenic Gherasim de la Tismana. Festivitățile se vor desfășura în perioada 19 – 21 septembrie, la Mănăstirea Tismana din județul Gorj. În cadrul programului va avea loc Simpozionul național intitulat: „Mărturisitori ai Bisericii Ortodoxe Române în secolul XX: Sfântul Cuvios Gherasim Iscu și Mănăstirea…
16:30
Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr. Carol Davila” a aniversat, sâmbătă, 194 de ani de la înființare, informează pagina de Facebook a instituției. „În Războiul de Independență, în cele două Războaie Mondiale, la cutremurul din 1977 și în decembrie 1989, spitalul a fost martor și sprijin neclintit, salvând vieți și contribuind decisiv la dezvoltarea…
15:30
Trinitas TV, Televiziunea Patriarhiei Române, lansează documentarul „Cu potirul printre obuze. Sfântul Iraclie din Basarabia” sâmbătă la Chișinău. Proiecția de gală va avea loc de la ora 19:00 la Cineplex Loteanu din Capitala Republicii Moldova. Intrarea este gratuită, în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere la adresa: filmdocumentar@trinitastv.ro (nume complet + numărul de locuri).…
15:20
Canonizarea Sfântului Sofian, cunoscut și drept „Apostolul Bucureștilor”, a fost proclamată la nivel local, marți, la mănăstirea Antim, unde a fost stareț și unde a trecut la Domnul. Foto credit: Basilica.ro / Raluca-Emanuela Ene
15:00
Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București va găzdui, miercuri de la ora 16:00, la Salonul Carol, dezbaterea „Antim Ivireanul”. În cadrul evenimentului vor lua cuvântul Directorul Muzeului Național al Literaturii Române, Ioan Cristescu, Excelența Sa, doamna Tamar Beruchașvili, Ambasadoare a Georgiei în România, directorul Institutului de Istorie și Teorie Literară „George Călinescu” al Academiei…
14:40
La Mănăstirea Antim a avut loc marți, 16 septembrie 2025, proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian. Evenimentul a fost precedat de Sfânta Liturghie oficiată de către Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu Mitropolitul Siluan de Biblos, Botris și împrejurimi (Patriarhia Antiohiei), Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, Episcopul Qais de Erzurum…
14:20
Proclamarea locală a canonizării Sf. Sofian a avut loc marți la Mănăstirea Antim din Capitală. Cu această ocazie, Sfânta Liturghie a fost oficiată pe un altar exterior amenajat în curtea așezământului monahal. Slujba a fost săvârșită de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu Mitropolitul Siluan de Biblos, Botris și împrejurimi (Patriarhia Antiohiei), Episcopul…
14:00
Mii de credincioși, preoți și monahi au venit la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru a-l cinsti pe Sfântul Ierarh Iosif cel Nou de la Partoș, Ocrotitorul Banatului. Sărbătoarea a debutat în ajun, cu slujba unită cu Litia, oficiată de Preasfințitul Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi.…
Mai mult de 2 zile în urmă
12:20
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a transmis marți un mesaj cu ocazia proclamării locale a Sfântului Sofian de la Antim.  Părintele Patriarh Daniel a prezentat trei mari lucrări ale Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim. „În viața sa sfântă putem observa trei lucrări principale care dezvăluie viața duhovnicească pe care acest sfânt cuvios a avut-o.…
10:40
Parohia Ortodoxă Sârbă  din Halmstad, Suedia, a primit sâmbătă un veșmânt care a acoperit cinstitele moaște ale Sfintei Cuvioase Parascheva. Odorul a fost dăruit de Mitropolitul Teofan al Moldovei și Bucovinei, iar racla în care a fost așezat a fost oferită comunității de Episcopul Macarie ala Europei de Nord. Cu această ocazie, Episcopul Macarie și…
09:20
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian se desfășoară marți la Mănăstirea Antim. Momentul solemn este precedat de Sfânta Liturghie, oficiată de Arhiepiscopul Casian al Dunării de Jos, împreună cu Mitropolitul Siluan de Biblos, Batroun și împrejurimi (Patriarhia Antiohiei), Episcopul Veniamin al Basarabiei de Sud, Episcopul Qais de Erzurum (Patriarhia Antiohiei), Episcopii vicari patriarhali…
08:50
Ai un minut? Atât îți ia să parcurgi 5 știri esențiale publicate luni pe Basilica.ro. Slujba Privegherii în cinstea Sf. Sofian de la Antim. PS Varlaam: Dumnezeu ne-a dăruit bucuria de a avea un sfânt din zilele noastre Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a săvârșit, luni, Slujba Privegherii pentru Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian…
00:30
Calendar ortodox 16 septembrie Sf. Cuv. Mărturisitor Sofian de la Mănăstirea Antim Sfântul Cuvios Părinte Sofian s-a născut în satul Cuconeștii Vechi din Basarabia, în ziua de 7 octombrie 1912. Părinții săi, binecredincioșii creștini Ioan și Alexandra Boghiu, i-au dat la botez numele de Serghie, în cinstea Cuviosului Serghie de Radonej. Iubind pe Dumnezeu din…
15 septembrie 2025
22:10
Părintele Andrei-Ioan Antal este cunoscut în comunitatea băcăuană pentru zecile de oameni de alte naționalități pe care i-a botezat. În cele ce urmează, veți lectura cazul de convertire al unui islamist, care a intrat în Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, din satul Hemeiuș, doar pentru a-l omorî pe cel de la care ulterior a…
21:00
Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop vicar patriarhal, a săvârșit, luni, Slujba Privegherii pentru Sfântul Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim, a cărui proclamare locală a canonizării va avea loc mâine. În cuvântul său, PS Varlaam a subliniat bucuria de a putea cinsti un „sfânt din zilele noastre”, cunoscut de mulți dintre credincioșii din București și…
21:00
18:00
Peste 1200 de copii și tineri au beneficiat, în 2025, de proiectul de tabere de vară intitulat „Copilărie și credință”, organizat de Episcopia Hușilor și ajuns la ediția a 7-a. Proiectul s-a desfășurat între 22 iunie și 5 septembrie și a fost organizat în parteneriat cu Asociația „JoyCamps Romania”. Tinerii au participat la ateliere de…
17:20
Schimonahia Penelope Ianolide, soția mărturisitorului Ioan Ianolide, a trecut la Domnul la vârsta de 100 de ani, a anunțat Mănăstirea Paltin Petru-Vodă. Evenimentul s-a petrecut în primele minute ale zilei de 15 septembrie. Biografie Schimonahia Penelope (născută Constanța Buzavelca, ulterior Ianolide) s-a născut la 1 mai 1925, în Turnu Severin. Mama sa, Penelope Buzavelca, de…
16:40
Preasfințitul Părinte Teofil Trotușanul, Episcop vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, a sfințit, sâmbătă, în incinta Penitenciarului Bacău, o troiță ridicată în cinstea martirilor și mărturisitorilor din temnițele comuniste, precum și în onoarea eroilor neamului românesc și spre pomenirea tuturor celor care, de-a lungul timpului, au lucrat și s-au jertfit în această instituție. Slujba de…
16:30
Parohia Kretzulescu din Capitală invită bucureștenii la o serie de manifestări organizată cu ocazia aniversării a 303 ani de la sfințire. Seria va debutat vineri cu slujba Vecerniei cu Litia. Sâmbătă, în ziua aniversării, vor fi oficiate Paraclisul Maicii Domnului și Sfânta Liturghie. Pentru a pune în valoarea capodopera arhitecturală de pe Calea Victoriei, parohia…
16:00
Părintele Andrei-Ioan Antal este cunoscut în comunitatea băcăuană pentru zecile de oameni de alte naționalități pe care i-a botezat. În cele ce urmează, veți lectura cazul de convertire al unui islamist, care a intrat în Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, din satul Hemeiuș, doar pentru a-l omorî pe cel de la care ulterior a…
15:40
Lăcașul de cult al Parohiei Ortodoxe românești din orașul Pescara, Italia, a fost sfințit sâmbătă. „Cu săvârșirea sfințirii intrăm în veșnicie, pentru că biserica este cerul pe pământ, dar și pământul în cer”, a subliniat Mitropolitul Iosif. Slujba de sfințire a fost oficiată de Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale, împreună cu Arhiepiscopul Atanasie…
15:10
Preasfințitul Părinte Benedict, Episcopul Sălajului, a fost delegatul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României la ea de-a 31-a ediție a Conferinței Internaționale de Spiritualitate Ortodoxă, desfășurată la Mănăstirea Bose din Italia. În sesiunea inaugurală a Conferinței, deschisă marți, 2 septembrie, Episcopul Sălajului a dat citire mesajului transmis de Patriarhul României, intitulat „Sfântul Antonie cel Mare, model…
14:10
Jurnalistul Cristian Lupașcu, ziarist al Agenției Naționale de Presă Agerpres, a fost distins cu Premiul Montecatini pentru Jurnalism 2025, la secțiunea internațională. Potrivit unui comunicat al Agerpres, distincția i-a fost acordată pentru reportaje, relatări, fotografii și înregistrări video realizate în zone de conflict. Ceremonia de premiere a avut loc sâmbătă, la Montecatini Terme, în regiunea…
14:10
Vă invităm să parcurgeți selecția noastră de fotografii ce reflectă trăirea vie și mărturia Bisericii în aceste zile de toamnă timpurie. Articolul nostru din perioada 8-14 septembrie 2025 prezintă imagini ce surprind emoția primei zile de școală, momente din viața parohiilor sau a credincioșilor. Cea mai apreciată postare de săptămâna trecută pe contul nostru de…
12:40
Leiz Carla este o tânără din Filipine, care a primit în luna august, Taina Sfântului Botez, oficiată de părintele Andrei-Ioan Antal, în Biserica „Sf. Împărați Constantin și Elena”, din satul Hemeiuș, județul Bacău. În continuarea poveștii lui Leiz, cititorii Basilica.ro vor regăsi prezența lui Dumnezeu, prin fiecare rând, cuvânt sau mărturie: „Îmi amintesc că în…
11:40
Altarul de vară al Mănăstirii „Sf. Cruce” Brusturi a fost sfințit duminică de Episcopul vicar Nichifor Botoșăneanul al Arhiepiscopiei Iașilor. La slujba de sfințire au participat sute de pelerini din proximitatea așezământului monahal. Altarul a primit hramul Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. După binecuvântarea zidurilor exterioare cu Sfântul și Marele Mir și cu agheasmă, pecetluirea Sfintei…
10:10
La Biblioteca Academiei Române va fi prezentată miercuri Expoziția „Unitate națională și demnitate eclesială – Ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de patriarhie”. Cu această ocazie, de la ora 11:00, se va desfășura o dezbatere publică în amfiteatrul „Ion Heliade Rădulescu”. Evenimentul va fi deschis de prof. ing. Nicolae Noica, Directorul Bibliotecii Academiei Române. Expoziția…
09:10
Începe săptămâna cu „Binele de știut” din viața Bisericii. Patriarhul Daniel a sfințit racla Sfântului Cuvios Mărturisitor Sofian de la Antim Preafericitul Părinte Patriarh Daniel a sfințit, sâmbătă, racla care va adăposti moaștele Sfântului Cuvios Sofian de la Antim. Slujba a fost oficiată în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, cu trei…
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.