Ce le-a cerut președintele Nicușor Dan liderilor din Coaliție. Compromisul obținut de PSD SURSE

Adevarul.ro, 23 septembrie 2025 14:30

Președintele Nicușor Dan i-a chemat, marți, 23 septembrie, pe liderii coaliției în ședință, la Palatul Cotroceni. Potrivit unor surse din coaliție, șeful statului le-a cerut acestora să facă unele compromisuri.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
17:00
O femeie din Noua Zeelandă a fost găsită vinovată de o crimă oribilă, uciderea celor doi copii ai săi și ascunderea trupurilor acestora în valize, într-un caz care a șocat întreaga lume.
17:00
Kremlinul a respins marți avertismentul formulat de Polonia că va doborî următoarele aparate de zbor rusești care îi vor încălca spațiul aerian, relatează EFE.
17:00
Profesorul de religie care este şi preot în Năvodari a fost reținut de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, pentru pornografie infantilă, el fiind acuzat că a solicitat unui elev în vârstă de 16 ani să îi facă și să îi trimită fotografii în care victima apărea în ipostaze sexuale explicite.
17:00
Regatul Unit este unul dintre "cei mai importanţi" aliaţi ai României, a declarat ministrul Apărării, Ionuţ Moşteanu, după o întâlnire cu ambasadorul britanic la Bucureşti, Giles Portman.
Acum o oră
16:30
Bolnavii cu afecțiuni oncologice pot primi, la cerere, 100% din valoarea activelor lor personale la Pilonul 2 de pensii, într-o plată unică, a decis, marți, Comisia de buget-finanțe a Senatului, prin adoptarea unui amendament la proiectul legii privind plata pensiilor private, inițiat de Guvern.
16:30
Un bărbat, Jacob Samuel Winkler, în vârstă de 33 de ani, suspectat de faptul că a îndreptat un laser către Marine One, elicopterul președintelui american Donald Trump, în timp ce pleca sâmbătă de la Casa Albă, a fost arestat și inculpat, potrivit unei plângeri a poliției.
16:15
Moda are întotdeauna felul ei misterios de a se reinventa și de a aduce în prim-plan piese care depășesc statutul de simplu accesoriu.
16:15
Un val de nemulțumiri a izbucnit pe Reddit unde utilizatorii au discutat pe larg despre fenomenul „restaurantelor fantomă” care domină aplicațiile de livrări precum Glovo, Bolt, Wolt sau Tazz.
Acum 2 ore
16:00
Potrivit FACIAS, în primele cinci luni ale anului 2025, aeroportul a înregistrat un trafic de doar 47 de pasageri, în timp ce în 2024 au fost 1.600 de pasageri, ceea ce îl plasează pe ultimul loc în România.
16:00
Cea de-a 35-a ediție a Festivalului Național de Teatru, produs de UNITER – Uniunea Teatrală din România, va avea loc la București între 17 și 26 octombrie 2025.
16:00
Procurorii DNA Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a lui Robert Bogdan Pascu, adjunct al șefului Poliției Orașului Topoloveni (la data faptelor, ofițer de poliție judiciară), pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență.
16:00
Doi polițiști au fost amenințați cu acte de violență și cu moartea, iar unul dintre ei a fost lovit cu pumnul în față, în timp ce intervenea pentru restabilirea liniștii publice. Totul s-a întâmplat în comuna Unirea, județul Călărași.
15:45
Guvernul norvegian a precizat marţi, 23 septembrie, că avioane ruseşti au încălcat spaţiul aerian al ţării scandinave de trei ori în cursul acestui an. Incidente au fost calificat de Oslo drept „inacceptabile”.
15:45
Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) a depus marți, 23 septembrie, o plângere penală la DIICOT împotriva operatorilor unui site care gestionează o platformă neautorizată, ce promite cetăţenilor posibilitatea de înscriere rapidă în cadrul Programului Rabla Auto 2025.
15:45
Capitala se pregătește pentru un nou weekend dedicat sportului și comunității! În perioada 11-12 octombrie 2025, are loc cea de-a 18-a ediție a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, cel mai important eveniment de alergare stradală din România, organizat de RunInBucharest.
15:45
Măsura plafonării prețurilor la alimentele de bază poate continua. Liderii Coaliției trebuie însă să stabilească exact perioada de prelungire a măsurii, în condițiile în care social-democrații doresc o prelungire dublă față de liberali.
15:45
Acum 4 ore
15:00
Prim-vicepreședintele PNL, atrage atenția asupra pericolului declanșării procedurii de deficit excesiv în cazul României și suspendarea fondurilor europene. El semnalează că atacurile din PSD și o eventuală decizie negativă a CCR pe măsurile din pachetul II ar dăuna credibilității statului.
15:00
James Van Der Beek a apărut virtual, printr-un mesaj surpriză, la reuniunea caritabilă Dawson’s Creek din 22 septembrie, la doar o zi după ce anunțase că se retrage din lectura live a episodului pilot al serialului, invocând „virusuri stomacale”.
15:00
Într-o perioadă în care prețurile cresc mai repede decât salariile, economisirea pare o provocare.
15:00
Guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, a declarat marți că introducerea unui euro digital nu va elimina numerarul, subliniind că o parte semnificativă a populației preferă în continuare plata în bani cash.
15:00
Afirmațiile lui Donald Trump - care a legat autismul de utilizarea Tylenolului în timpul sarcinii - au stârnit neliniști printre cei care știu ce este, de fapt, acest medicament, dar și curiozități în rândul celor care nu au nicio idee despre substanța activă conținută.
14:30
Președintele Nicușor Dan i-a chemat, marți, 23 septembrie, pe liderii coaliției în ședință, la Palatul Cotroceni. Potrivit unor surse din coaliție, șeful statului le-a cerut acestora să facă unele compromisuri.
14:30
Primăria Generală pregătește un proiect prin care își propune să reducă aglomerația extremă din Capitală, în special în orele de vârf. Una dintre propuneri este ca mașinile de marfă și de salubritate să circule doar în anumite intervale orare.
14:30
O nouă profeție apocaliptică s-a viralizat pe rețelele de socializare. Deși este privită cu entuziasm de persoane care cred că lumea se va sfârși, unii susțin însă că din cauza fenomenului „Rapture” sau „Răpirea” au ajuns să facă gesturi necugetate.
14:30
Suveranitatea, independența, integritatea teritorială și viitorul european al Moldovei sunt supuse unor amenințări majore. Este avertismentul lansat de președinta Maia Sandu înaintea alegerilor din 28 septembrie.
14:15
Polițiștii din Iași au verificat 23 de locații și au legitimat 30 de persoane pentru a asigura respectarea legalității în cazul cetățenilor români și străini. Acțiunea vizează noile reguli privind domiciliul și reședința, inclusiv limitarea la 10 persoane pe adresă.
14:15
După o investiție de 10 milioane de lei, spitalul Gănești a fost transformat complet: pavilioane istorice modernizate și o clădire nouă oferă pacienților cu afecțiuni psihice grave condiții la cele mai înalte standarde.
14:00
Parchetul General a cerut marți, 23 septembrie, Parlamentului European ridicarea imunității pentru Diana Șoșoacă. Fosta senatoare este acuzată de mai multe infracțiuni, între care lipsire de libertate, propagandă legionară și promovare de doctrine fasciste, rasiste sau xenofobe.
13:45
13:45
Elena Udrea și Adrian Alexandrov și-au sărbătorit fiica, pe Eva Maria, pe 20 septembrie, când micuța a împlinit șapte ani.
13:45
Drone neindentificate au perturbat luni activitatea aeroporturilor din Copenhaga şi din Oslo vreme de câteva ore, relatează Reuters. Șefa guvernului danez Mette Frederiksen a declarat marți că activitatea dronelor constituie „cel mai grav atac asupra infrastructurii esenţiale daneze de până acum”.
13:45
Deputatul Mihai Fifor a calificat drept „extrem de grave” și pur propagandistice acuzațiile lansate de Serviciul de Informații Externe al Rusiei. Kremlinul a transmis că NATO și Uniunea Europeană ar planifica „ocuparea” Republicii Moldova și ar interveni în alegerile din țară.
13:30
Președintele francez Emmanuel Macron a fost blocat de polițiștii americani la finalul Adunării Generale a ONU din New York, din cauza trecerii coloanei oficiale a omologului său, Donald Trump.
13:30
Cristian Popescu Piedone, fost președinte al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor, a fost citat, marţi, 23 septembrie, să se prezinte la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti.
13:15
Doi deputați ai grupului SOS România, Simona Macovei și Vasile Nagy, au depus în Parlament un proiect de lege prin care se instituie un mecanism permanent de audit extern independent al Serviciului Român de Informații (SRI), în domeniul securității cibernetice și al activității financiare.
13:15
Detalii șocante în cazul Andei Maria, tânăra ucisă de Emil Gânj, care este urmărit de autorități de aproape trei luni. A fost publicată o conversație telefonică dintre tatăl fetei și operatorul 112, care dezvăluie modul în care polițiștii au gestionat situația înainte de crimă.
13:15
Tara Reade, fosta angajată a Senatului american care, în 2020, l-a acuzat public pe Joe Biden de agresiune sexuală, a primit cetățenia rusă.
13:15
Superbet este principalul sponsor din sportul românesc, cu contribuții majore în special în fotbal.
13:15
Ziua de naștere a fiicei celei mari a Gabrielei Cristea și a lui Tavi Clonda s-a transformat într-un episod de coșmar. Victoria a ajuns la spital după ce a căzut de pe tobogan și și-a fracturat mâna.
Acum 6 ore
13:00
Procurorii DIICOT , împreună cu polițiști ai Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad, efectuează 64 de percheziții domiciliare, într-o cauză privind săvârșirea infracţiunilor de trafic de droguri de risc, trafic de droguri de mare risc și operațiuni cu substanțe psihoactive.
12:45
Stadiul fizic al lucrărilor pe lotul 3 al Autostrăzii Ploiești–Buzău (A7), între Pietroasele și Municipiul Buzău, a ajuns la 81%.
12:45
Aproximativ o sută de angajaţi ai combinatului siderurgic ArcelorMittal Hunedoara au declanşat un protest spontan, marţi dimineaţă, în faţa secţiei Oţelăriei electrice 2
12:30
Liderul UDMR Kelemen Hunor afirmă că premierul Ilie Bolojan nu poate amenința cu demisia de mai multe ori la rând, dar admite că o decizie negativă a CCR pe pachetul II de măsuri fiscaal-bugetare poate bloca activitatea Guvernului.
12:30
O femeie de 21 de ani din Alba-Iulia a reclamat, marţi, că a fost violată de un bărbat care s-a prezentat la hotelul la care tânăra este angajată, pretinzând că este client al unității.
12:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a reacţionat după ce preşedintele american Donald Trump a afirmat că paracetamolul ar fi „probabil asociat cu un risc foarte crescut de autism” şi a sfătuit femeile însărcinate să nu ia acest medicament.
12:30
O româncă stabilită la Follonica, Italia, a murit duminică pe o plajă. Femeia în vârstă de aproape 64 de ani se afla la mare împreună cu soțul său, când a intrat în apă pentru o baie.
12:15
Emmanuel Macron a anunțat recunoașterea oficială de către Franța a statului Palestina, prezentând un plan pentru o forță internațională de stabilizare sub mandat ONU în Gaza postbelică, relatează The Guardian.
12:15
Doi cetățeni români, în vârstă de 22 și 52 de ani, au fost arestați luni în Grecia, fiind acuzați de spionaj, după ce pe telefoanele lor mobile au fost descoperite fotografii ale Fortăreței Navale Salamina, una dintre cele mai importante baze militare ale Marinei Elene.
12:00
Deputatul PSD Mihai Fifor o acuză pe ministra Mediului, Diana Buzoianu că protejează interesele unor ONG-uri care trăiesc din scandaluri, din procese și din „activism” și că sacrifică interesul național.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.