O badantă româncă a murit în Italia într-un incendiu, împreună cu bătrânul de care avea grijă
Adevarul.ro,
14 octombrie 2025 11:15
Românca și bătrânul de care avea grijă ar fi încercat să se salveze, dar nu au reușit. Incendiul ar fi fost provocat de o pătură electrică.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 5 minute
14:30
CSM își menține poziția în disputa privind pensiile de serviciu: „Noua lege nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene” # Adevarul.ro
CSM precizează că noua lege care schimbă regimul pensiilor magistraților nu are nicio legătură cu cerințele Comisiei Europene.
14:30
Accident la examenul auto din Ploiești. O femeie aflată la a treia încercare de a-şi lua carnetul a lovit o maşină şi un instructor auto în doar câteva secunde # Adevarul.ro
O femeie aflată la a treia încercare de a trece examenul practic auto a pierdut controlul volanului încă din primele secunde şi a lovit o maşină parcată şi un instructor auto, imediat ce a pus piciorul pe pedală.
Acum 15 minute
14:15
Aleşii locali ar putea fi suspendaţi din funcţie dacă au ordine de protecţie emise pe numele lor. Proiectul a fost depus la Senat # Adevarul.ro
Un proiect de lege depus la Senat prevede că aleşii locali vor fi suspendaţi din funcţie în cazul în care au emis pe numele lor un ordin de protecţie.
14:15
Rusia a lansat noi atacuri asupra rețelei energetice a Ucrainei în noaptea de 13-14 octombrie, fiind afectate în special regiunea Kirovohrad și Harkov. O bombă cu planare a lovit un spital din Harkov, rănind șase persoane și determinând evacuarea a peste 100 de pacienți.
14:15
România, locul trei în UE la rata sărăciei infantile: „Nu este o statistică, este un eşec colectiv” # Adevarul.ro
Mai mult de o treime dintre copiii români trăiesc în risc de sărăcie sau excluziune socială, arată cel mai recent raport „Salvați Copiii”.
14:15
Cipru ne pune piedică pe unde ne prinde. Naționala U19 de fotbal a României, pusă cu botul pe labe la Buftea # Adevarul.ro
Continuă rezultatele dezastruoase ale naționalelor de juniori ale României.
Acum 30 minute
14:00
O nouă lege militară din Rusia îi dă lui Putin mână liberă: încă două milioane de ruși pot fi trimiși la război # Adevarul.ro
Guvernul rus a aprobat un proiect de lege care permite președintelui Vladimir Putin să mobilizeze rezerviști nu doar în caz de război sau mobilizare oficială, ci și în timp de pace și chiar pentru operațiuni în afara țării, inclusiv în războiul din Ucraina.
14:00
PSD respinge modificările la Legea RCA care ar limita drepturile asiguraților: „Nu trebuie realizată pe seama și în dauna plătitorilor” # Adevarul.ro
PSD a anunțat că va vota împotriva amendamentelor aduse Legii RCA, care, potrivit formațiunii, ar reduce semnificativ drepturile și beneficiile asiguraților.
14:00
Moment istoric în NBA. Trei frați ridicați din sărăcie vor juca împreună pentru aceeași echipă # Adevarul.ro
Frații Antetokounmpo au vândut în copilărie ochelari, genți, CD-uri și DVD-uri pe străzile Atenei.
14:00
Guvernul trebuie să ia o decizie până la finalul anului privind salariul mediu brut. O lege care transpune o directivă a UE obligă la majorări anuale, în funcție de evoluția indicatorilor sociali, economici și financiari.
Acum o oră
13:45
Donald Trump, furios după apariția pe coperta revistei Time: „Această fotografie ar putea fi cea mai proastă din toate timpurile” # Adevarul.ro
Donald Trump a reacționat vehement după apariția pe coperta revistei Time, acuzând publicația că i-a modificat fotografia într-un mod nepotrivit.
13:45
Potrivit BBC, peștele a fost vândut cu 2.300 de euro în piața din Brixham.
13:45
Cel mai mare târg tehnologic din lume, Gitex Global, vine în Europa de Sud-Est, găzduit de Belgrad! # Adevarul.ro
Cel mai mare târg tehnologic din lume, "Gitex Global", a ales Belgradul ca gazdă al primului târg al acestei prestigioase organizații din Europa de Sud-Est, care va avea loc sub denumirea "Gitex Al Serbia" în 2027 pe parcursul expoziției specializate "Expo 2027".
13:45
Agenţia britanică de spionaj intern MI5 a emis luni un rar avertisment public către parlamentari, prin care îi informează că sunt vizaţi de spioni din China, Rusia şi Iran, care încearcă să submineze democraţia ţării, relatează Reuters.
13:45
Atenționare de călătorie pentru românii care merg în SUA. Fenomene meteorologice severe în mai multe regiuni # Adevarul.ro
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în SUA că autorităţile locale au emis o avertizare de fenomene meteorologice severe pentru regiunile San Luis Obispo, Santa Barbara, Ventura şi Los Angeles.
Acum 2 ore
13:30
Nick Kyrgios, implicat în cel mai recent conflict din tenisul mondial: „Nu mai este prietenul meu” # Adevarul.ro
Australianul Nick Kyrgios, 30 de ani, a lăsat-o mai moale cu tenisul și este pe locul 661 ATP.
13:30
Luptă pentru imunitate, în cea mai spectaculoasă misiune din actualul sezon Asia Express. Cine are Jokerul # Adevarul.ro
În ediția 21 a emisiunii Asia Express-Drumul Eroilor, difuzată luni, 13 octombrie 2025, concurenții au avut parte de o surpriză atunci când Nelu Cortea și Cătălin Bordea și-au făcut apariția.
13:30
Pentru un părinte, cele mai grele momente sunt cele în care copilul e bolnav, iar el nu poate fi lângă el. De 27 de ani, Fundația pentru Copii Ronald McDonald le oferă părinților aflați în astfel de situații un loc aproape de spital, unde pot găsi sprijin, odihnă și puterea de a merge mai departe.
13:15
Armata israeliană a deschis focul asupra unor palestinieni care s-au apropiat de „linia galbenă” din Gaza # Adevarul.ro
Armata israeliană a anunțat marți că a deschis focul asupra unor palestinieni marți care s-au apropiat de linia dincolo de care s-au retras forțele israeliene în nordul Fâșiei Gaza, în urma acordului de încetare a focului.
13:00
Cazul Constanța. Decizii sub presiune în sala de nașteri: când trebuie medicul să intervină fără consimțământ? # Adevarul.ro
Moartea tinerei de 29 de ani, după o naștere la o maternitate privată din Constanța, readuce în prim-plan dezbaterea privind alegerea tipului de naștere. Cine ar trebui să decidă între nașterea naturală și cezariana?
13:00
Ministerul Educației le răspunde profesorilor care se plâng că au luat mai puţini bani: „Nu este vorba despre o diminuare a salariilor, ci de un calcul unitar al sporurilor” # Adevarul.ro
Ministerul Educației și Cercetării a transmis federațiilor sindicale un răspuns oficial privind recalcularea unor sporuri, precizând că nu este vorba despre diminuare a salariilor, ci de un calcul conform legislației, care elimină „sporul la spor”.
12:45
Gigantul american PepsiCo a inaugurat marți o nouă investiție în România, o linie de îmbuteliere doze la fabrica de băuturi din Dragomirești.
12:45
Cine era șoferul român de TIR înjunghiat mortal în Italia. Tânărul devenise recent tată # Adevarul.ro
Șoferul român de TIR ucis de un conaţional, în Italia, îşi întemeiase recent o familie şi devenise tată.
12:45
Oana Roman a stârnit reacții pe rețelele sociale după ce a comparat prețurile pentru o vacanță la Predeal și una la Cannes.
12:45
Ajutorul militar acordat Ucrainei a scăzut dramatic în ultimele luni, conform unui raport al Institutului Kiel publicat pe 14 octombrie, relatează Kyiv Independent.
12:45
Ministrul Finanțelor se întâlnește la Washington cu reprezentanții FMI și cei ai Băncii Mondiale # Adevarul.ro
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, conduce delegația Ministerului Finanțelor la Reuniunea Anuală a Fondului Monetar Internațional (FMI) și a Grupului Băncii Mondiale, care se desfășoară la Washington D.C., Statele Unite ale Americii, în perioada 14 – 18 octombrie 2025.
Acum 4 ore
12:30
„Presiuni asupra lui Putin, presiuni asupra aliaților”. Trump ar lega acordul privind livrarea rachetelor Tomahawk de transferul de Taurus # Adevarul.ro
Președintele SUA, Donald Trump, se apropie de o decizie istorică privind furnizarea către Kiev a rachetelor de croazieră Tomahawk cu rază lungă de acțiune, o măsură care, potrivit oficialilor occidentali, a fost determinată în mare parte de recentele atacuri devastatoare asupra rețelei ucrainene.
12:30
O glumă neinspirată la un eveniment din comuna Pianu de Jos, județul Alba, s-a transformat într-un incident grav. Un bărbat de 50 de ani a ajuns la spital în comă, după ce a fost lovit cu pumnul de un tânăr de 26 de ani care a reacționat instinctiv.
12:30
Principalele modificări propuse de MAI la Codul rutier. Se introduce conceptul de viteză medie: cum se calculează # Adevarul.ro
Proiectul Ministerului Afacerilor Interne include o serie de propuneri legislative și măsuri concrete care vizează îmbunătățirea siguranței rutiere, digitalizarea serviciilor pentru șoferi și o mai bună organizare a traficului.
12:15
Și dacă această criză politică în Franța ar deschide calea către o apropiere între stânga și centru?
12:15
Cei mai musculoși oameni din lume s-au întrecut la Mr. Olympia. Câștigătorul a plecat acasă cu 600.000 de dolari # Adevarul.ro
Renumitul concurs Mr. Olympia avut loc la finalul săptămânii trecute.
12:15
De ce diplomația lui Trump în Gaza nu poate funcționa în războiul global și necontrolabil din Ucraina # Adevarul.ro
Sfârșitul războiului din Gaza l-a readus în prim-plan pe președintele american Donald Trump, de data aceasta în ipostaza de pacificator.
12:00
Un nou val de pensionări în magistratură: șase judecători pleacă, unul are doar 48 de ani # Adevarul.ro
Un cunoscut judecător de la Înalta Curte de Casație și Justiție a depus cererea de pensionare la numai 48 de ani, urmând ca aceasta să fie analizată joi, 16 octombrie, de Consiliul Superior al Magistraturii.
12:00
Gigantul Apple intră pe piața energiei regenerabile din România printr-un parc eolian în județul Galați # Adevarul.ro
Apple investește în energie verde și aduce în România un proiect eolian de 99 MW în județul Galați. Compania vrea ca până în 2030 toată energia folosită pentru a încărca iPhone-urile și MacBook-urile să provină din surse curate.
12:00
Cât vor putea câștiga germanii care aleg să lucreze și după vârsta de pensionare. Ce este „planul de pensie activă” # Adevarul.ro
Germanii care aleg să continue să lucreze după vârsta de pensionare vor putea câștiga până la 2.000 de euro pe lună fără a plăti taxe.
11:45
Critici după ce Meta, Google și Microsoft suspendă reclamele politice în UE, în urma noilor reglementări privind transparența. Grupurile media solicită urgent clarificări. „Platformele aleg calea ușoară“ # Adevarul.ro
Meta, Google și Microsoft au decis să suspende difuzarea reclamelor politice pe platformele lor în întreaga Uniune Europeană, ca răspuns la noile reguli adoptate de blocul comunitar pentru a crește transparența în publicitatea electorală.
11:45
Criză diplomatică înainte de summitul de luni din Egipt. Recep Erdogan l-a presat pe Trump să-l excludă pe Netanyahu de la conferinţă # Adevarul.ro
Planul fostului președinte american Donald Trump de a-l invita pe Benjamin Netanyahu la summitul internațional privind Gaza fost abandonat în ultimul moment, după ce președintele turc Recep Erdogan a amenințat că nu va participa la conferință dacă premierul israelian va fi prezent.
11:45
O grevă națională de 24 de ore va paraliza Grecia marți, în timp ce angajații din sectorul public și privat protestează împotriva unei controversate legi care, dacă va fi adoptată, ar permite zile de muncă de 13 ore.
11:30
Zeci de mii de pelerini la slujba liturgică de hramul Sfintei Paracheva oficiată la Catedrala Mitropolitană din Iaşi. Cozi kilometrice la racla Cuvioasei # Adevarul.ro
Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, ÎPS Părinte Teofan, arhiepiscop al Iașilor, oficiază marţi, la Catedrala Mitropolitană, împreună cu un sobor de înalţi ierarhi, Sfânta Liturghie de sărbătoarea Cuvioasei Parascheva. La slujbă sunt prezente zeci de mii de persoane.
11:30
A murit Marian Gherman. Procurorul din „vechea gardă” a Laurei Koves avea 51 de ani. Printre dosarele sale, şi cazul Elodia # Adevarul.ro
Procurorul Marian Gherman, unul dintre anchetatorii formați în perioada Laurei Codruța Kövesi și fost membru al DNA și DIICOT, a încetat din viață la doar 51 de ani. De numele său se leagă unele dintre cele mai sonore dosare penale ale ultimelor decenii.
11:30
O instituție de stat subordonată Ministerului Dezvoltării a cheltuit circa 66.000 de euro pe servicii de parfumare cu uleiuri esențiale a sediului în care funcționează. Cheltuielile sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât nu este vorba de achiziția dispozitivelor, ci de închirierea lor.
11:30
Româncele se simt excelent în Japonia. După Cîrstea, și Cristian este în turul secund la Osaka # Adevarul.ro
Caravana tenisului feminin se află la Osaka (Japonia).
11:15
O badantă româncă a murit în Italia într-un incendiu, împreună cu bătrânul de care avea grijă # Adevarul.ro
Românca și bătrânul de care avea grijă ar fi încercat să se salveze, dar nu au reușit. Incendiul ar fi fost provocat de o pătură electrică.
11:00
Rusia își reconstruiește flota de tancuri pentru un posibil conflict direct cu NATO. „Suficient pentru un potențial viitor război la scară largă” # Adevarul.ro
Rusia „a intrat deja în faza zero” a unui posibil război cu NATO, crescându-şi masiv capacitatea de producție militară şi demarând etapa de pregătire informațională și psihologică a conflictului, potrivit Institutului pentru Studiul Războiului.
11:00
Aplicația românească PLATIVE, creată de doi tineri, se pregătește să cucerească Europa # Adevarul.ro
Într-o perioadă în care România a fost intens discutată și chiar controversată pe scena internațională din cauza alegerilor prezidențiale, doi tineri români reușesc să schimbe perspectiva și să aducă un val de inspirație și mândrie națională.
11:00
Atletul român Alex Nicolae Soare a reușit o performanță istorică duminică, în cadrul celei de-a 18-a ediții a Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, câștigând cursa de Maraton și devenind campion național, cu un timp excepțional care a zdrobit recordul național vechi de 47 de ani.
10:45
Trump și președintele AP, Mahmoud Abbas, gesturi rare de apropiere la summitul de pace din Egipt # Adevarul.ro
Președintele american Donald Trump și președintele Autorității Palestinene Mahmoud Abbas și-au strâns mâna și au făcut o fotografie împreună luni, la summitul de pace de la Sharm el-Sheikh, Egipt, unde au fost prezenți peste 20 de lideri mondiali, relatează New York Times.
10:45
Încleștarea mâinilor dintre Trump şi Macron timp de 26 de secunde a uimit internetul. „S-au angajat într-o luptă de skandenberg” # Adevarul.ro
Salutul celor doi şefi de stat a durat 26 de secunde şi a părut că devine o încleştare. Nu a fost pentru prima dată când liderul de la Casa Albă şi preşedintele Franţei au oferit un cadru uşor tensionat.
Acum 6 ore
10:30
Procesul de fuziune dintre Intesa Sanpaolo Bank România și First Bank a intrat în etapa finală. Fuziunea este programată să se finalizeze la data de 31 octombrie 2025, dată de la care cardurile First Bank nu vor mai funcționa.
10:30
Explozie în Italia. Trei ofițeri au murit și alți 13 poliţişti, carabinieri şi pompieri au fost răniţi # Adevarul.ro
Trei ofiţeri din cadrul Forţelor de Carabinieri au fost ucişi într-o explozie declanșată în timpul unei operaţiuni desfăşurate de forţele de ordine în nordul Italiei, a relatat marţi agenţia de presă ANSA, citată de dpa.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.