Tragedia din Portugalia unde a fost implicat celebrul funicular Gloria a fost posibilă din cauza cablului care nu respecta standardele

Adevarul.ro, 20 octombrie 2025 22:45

Cablul cu care erau legate cele două cabine ale funicularului Gloria din Lisabona, a cărui deconectare a cauzat deraierea uneia dintre ele la începutul lunii septembrie, provocând moartea a 17 persoane, nu respecta standardele, conform constatărilor preliminare publicate luni într-un raport.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 15 minute
13:45
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, cere CFR Călători și CFR Infrastructură (CFR SA) să ia toate măsurile pentru ca trenurile să poată circula în condiții normale, avertizând că, în cazul în care nu vor găsi soluții prin dialog, va solicita luarea de măsuri împotriva ambelor companii.
13:45
Un bărbat de 31 de ani din localitatea Măxineni a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind acuzat de viol.
13:45
Senatorul PNL Daniel Fenechiu respinge eventuala influență a PSD asupra deciziei Curții Constituționale referitoare la pensiile speciale, subliniind în schimb legăturile a patru dintre cei cinci judecători cu magistratura.
Acum 30 minute
13:30
În timp ce seniorul a scăpat cu viață dintr-un teribil accident auto, băiatul său n-a avut noroc cu tractorul.
13:30
Panică la Școala Gimnazială din comuna Lovrin, județul Timiș, după ce un incendiu a izbucnit marți, 20 octombrie, la acoperișul unității de învățământ.
13:30
Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a primit marţi, pe şeful Cancelariei Preşedintelui Republicii Coreea, Kang Hoon Sik, aflat în vizită oficială la Bucureşti.
Acum o oră
13:15
Autoritățile din România, în parteneriat cu cele internaționale, au dejucat o nouǎ operațiune de sabotaj coordonatǎ de serviciile rusești. Doi ucraineni care plănuiau incendierea sediului din Bucureşti al celei mai mari companii de curierat ucrainene au fost arestați.
13:15
CNAIR a a semnat contractul pentru construirea drumului expres Oar -Satu Mare, de 10,83 km, care va asigura inclusiv legătura cu frontiera dintre România şi Ungaria.
13:15
Sezonul 2025 continuă să fie unul extrem de dificil pentru Lewis Hamilton, care se află în primul an la volanul unei mașini Ferrari. În ciuda așteptărilor uriașe, septuplul campion mondial nu a reușit încă să urce pe podium în nici o cursă din actualul sezon.
13:15
Reputatul cardiolog român prof. dr. Gabriel Tatu-Chițoiu explică într-o postare pe pagina sa de Facebook ccare este valoarea normală a colesterolului „rău” (LDL) și de ce menținerea acestuia la niveluri scăzute este esențială pentru sănătatea inimii și a vaselor de sânge.
13:00
Una dintre victimele dosarului „Pantelimon” va fi deshumată miercuri, 22 octombrie, la Cimitirul Metalurgiei.
13:00
Reprezentanții Rafinăriei Lukoil din Ploieşti au venit, marți, cu precizări în urma exploziei care a avut loc luni, 20 octombrie.
13:00
O serie de rețineri spectaculoase anunțate de autoritățile poloneze dezvăluie amploarea unei operațiuni de sabotaj desfășurate pe teritoriul țării de agenți care ar fi acționat la comanda serviciilor secrete ruse.
13:00
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a fost întâmpinat cu urale la sosirea la închisoarea La Santé din Paris, marţi dimineaţa, în jurul orei locale 9:30 (10:30, ora României). Sarkozy a depus imediat o cerere de eliberare, a declarat presei unul dintre avocaţii săi, Christophe Ingrain.
Acum 2 ore
12:30
Unii membri ai Guvernului au renunțat să mai publice declarațiile de avere sau de interese pe site-ul Executivului, profitând de o decizie a CCR care le elimină această obligație.
12:30
Staţia meteo Miercurea-Ciuc a înregistrat, marţi dimineaţa, o minimă de minus 9,7 grade Celsius, fiind doborât recordul de temperatură al zilei de 21 octombrie.
12:30
Poetul Juraj Cintula a fost condamnat la 21 de ani de închisoare după ce l-a atacat și i-a provocat răni grave premierului naţionalist Robert Fico în mai 2024, relatează agențiile internaționale de presă.
12:30
Este tragedie în baschetul italian. Șoferul unei echipe de baschet a murit, după ce autocarul a fost atacat cu pietre.
12:15
Liderii țărilor din UE vor cere Comisiei Europene să elaboreze un cadru legal pentru utilizarea a 140 de miliarde de euro din activele înghețate ale Rusiei pentru a finanța un împrumut masiv acordat Ucrainei, după ce Belgia a semnalat că nu se va opune acestui demers, relatează Politico.
12:15
Prima fabrică de seringi de unică folosință din România, Sanevit Arad, care nu a mai produs nimic de mai bine de un deceniu, a fost vândută la licitație publică, cu prețul de 1.680.000 de euro, iar foștii angajați și-au primit integral salariile restante.
12:00
Un bărbat de 65 de ani a fost atacat de un tânăr în vârstă de 21 de ani, care îl considera vinovat după o tamponare.
12:00
Luni seară, cu o zi înaintea duelului PSV - Napoli, poliția olandeză a intervenit pentru a calma spiritele încinse, după ce aproximativ 180 de suporteri napoletani au fost implicați în incidente violente.
Acum 4 ore
11:45
Președintele america Donald Trump a revenit luni cu clarificări privind declarația anterioară potrivit căreia Kievul și-ar putea recupera toate teritoriile de la Rusia.
11:45
Atacantul austriac cu origini românești Raul Florucz (24 de ani) este „sperietoarea” Interului înaintea meciului direct din această seară, din etapa a 3-a a Ligii Campionilor la fotbal.
11:45
Uniunea Europeană analizează posibilitatea de a clasifica etanolul-ingredientul principal din majoritatea dezinfectanților pentru mâini –drept substanță cancerigenă.
11:30
Președintele Donald Trump a declarat luni că, deși crede că este posibil ca Ucraina să învingă Rusia, acum are îndoieli că acest lucru se va întâmpla cu adevărat.
11:30
Conservatoarea Sanae Takaichi a fost aleasă marți, 21 octombrie, în funcția de prim-ministru al Japoniei, devenind astfel prima femeie care preia cea mai înaltă poziție politică din țară.
11:15
Fostul președinte francez Nicolas Sarkozy a ajuns marți la închisoarea La Santé din Paris pentru a-și executa pedeapsa de cinci ani de închisoare, relatează Reuters.
11:15
Serviciile de securitate poloneze au reţinut opt persoane suspectate că pregăteau acte de sabotaj în diferite regiuni, a anunţat marţi prim-ministrul Donald Tusk.
11:00
Campioana FCSB și vicecampioana CFR Cluj sunt vecine de clasament în subsol, având același număr de puncte și același golaveraj negativ.
11:00
Un profesor universitar din Braşov a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce ar fi primit bani de la studenţi, inclusiv cadre active ale MAI, pentru a-i ajuta să promoveze examenele pe parcursul anilor de studii universitare sau de masterat, dar şi examenul de licenţă.
10:45
Jucătorul american de şah Daniel Naroditsky a murit la vârsta de 29 de ani. Anunţul a fost făcut de Federaţia Internaţională de Şah (FIDE) şi de clubul său, Charlotte Chess Center.
10:45
Un bărbat din județul Iași a reclamat la ITM că a lucrat timp de câteva zile la terasa ”Carul cu Mici”, dar că nu a fost plătit pentru munca depusă.
10:45
Atacurile cu drone împotriva Rusiei în noaptea de 21 octombrie au provocat pagube și au rănit o persoană în regiunea Briansk și alta în regiunea Rostov, au transmis autoritățile locale.
10:30
O companie americană a prezentat un robot cvadruped înarmat, capabil să lanseze grenade și să opereze cu un grad ridicat de autonomie.
10:30
Speranţele preşedintelui Donald Trump de a avea foarte curând un summit cu liderul rus Vladimir Putin s-ar putea să nu se materializeze la fel de rapid cum se aştepta.
10:30
SUA şi Australia au semnat luni un acord menit să stimuleze aprovizionarea cu pământuri rare şi alte minerale critice, în contextul în care administraţia Trump caută modalităţi de a contracara dominaţia Chinei pe această piaţă, relatează BBC.
10:30
Planurile președintelui american Donald Trump de a accelera organizarea unei noi întrevederi cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, par să fi intrat într-un impas.
10:30
Procurorii au extins ancheta în cazul grupului Nordis după primirea a peste 300 de plângeri penale noi.
10:30
Un prejudiciu de peste 29 milioane de lei, reprezentând taxa pe valoarea adăugată (TVA) datorată bugetului de stat, a fost descoperit de inspectorii antifraudă în colaborare cu procurorii DNA, în urma unor verificări privind comerțul cu maşini second-hand.
10:15
Naţionalista Sanae Takaichi, preşedinta Partidului Liberal Democrat (PLD), a fost confirmată marţi ca prim-ministru al Japoniei, devenind prima femeie din istoria ţării care ocupă această funcţie.
10:00
Profesorul universitar Valerius M. Ciucă critică dur decizia CCR privind pensiile speciale. El spune că „toți judecătorii români ar putea să plângă” și constată o abordare materialistă și impardonabilă a instituțiilor publice.
Acum 6 ore
09:45
Săptămâna 27 octombrie - 3 noiembrie va fi caracterizată temperaturi mai coborâte decât cele obişnuite şi de precipitaţii abundente în întreaga ţară, anunţă marţi meteorologii, care au făcut publică prognoza până la jumătatea lunii noiembrie.
09:30
Un bărbat de 46 de ani din Oradea a fost rănit la degetele unei mâini, după o altercație cu trei tineri care a avut loc în oraș.
09:30
Zvonurile privind o posibilă tentativă de asasinat a președintelui Vladimir Putin în timpul deplasării la Budapesta au stârnit tensiuni în Rusia.
09:15
O tornadă a lovit luni districtele din nordul Parisului, doborând trei macarale de construcții, ceea ce a dus la moartea unei persoane și la rănirea gravă a altor patru, au anunțat autoritățile.
09:15
Medicii legişti israelieni au identificat rămăşiţele unui ostatic israelian decedat, predate luni, ca fiind ale sergentului major Tal Haimi, a declarat biroul primului ministru, potrivit CNN.
09:15
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins marți dimineață, 21 octombrie, în 12 locații din Ilfov și alte cinci județe, în cadrul unei anchete privind tranzacțiile auto.
09:00
Două tinere din județul Bihor au fost agresate sexual de un așa zis kinetoterapeut, în fapt un infractor.
09:00
Festivalul Național de Teatru, cel mai mare eveniment de acest fel dedicat iubitorilor de artă dramatică din România, are loc la București, între 17 și 26 de octombrie.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.