Box: Lin Yu-Ting a revenit în ring după controversele de la Jocurile Olimpice
News.ro,
23 octombrie 2025 19:10
Pugilista taiwaneză Lin Yu-Ting, medaliată cu aur la Jocurile Olimpice din 2024 şi căreia i s-a contestat genul în timpul turneului olimpic, a boxat din nou oficial şi a câştigat titlul naţional în categoria sa, a declarat antrenorul său pentru AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
00:10
Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu formaţia armeană Noah, în a doua etapă din Conference League.
00:10
Comisia Europeană (CE) a apărat joi desfiinţarea schimbării orei, o măsură susţinută printr-o consultare populară, în timp ce europenii se pregătesc să treacă - în acest weekend - la ora de iarnă, relatează AFP.
Acum 15 minute
00:00
Bolojan: Am căzut cu toţii de acord, hai să încercăm să ţinem salariul minim la acelaşi nivel. Dacă salariile sunt plafonate, hai să mergem în aceeaşi logică, că nu avem foarte mult spaţiu de mişcare # News.ro
Premierul Ilie Bolojan explică faptul că o majorare a salariului minim în viitorul apropiat ar avea efecte în lanţ asupra veniturilor în sistemul public, dar şi asupra unor firme din domeniul privat.
Acum 30 minute
23:50
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva anunţă în Indonezia că intenţionează să candideze la al patrulea mandat, în 2026 # News.ro
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi-a anunţat joi, într-o vizită oficială în Indonezia, intenţia de a candida în vederea unei realegeri în cel de-al patrulea mandat, în alegerile prezidenţiale prevăzute în 2026, relatează AFP.
23:50
Bolojan răspunde în parabole după criticile lui Grindeanu la adresa sa: Nu voi fi niciodată de acord să fac înţelegeri pe sprânceană pentru privilegii sau pentru alte lucruri # News.ro
Preşedintele interimar al PNL, premierul Ilie Bolojan, răspunde criticilor liderului PSD, Sorin Grindeanu, folosind aceeaşi parabolă. ”Nu voi fi niciodată de acord să fac înţelegeri pe sprânceană pentru privilegii sau pentru alte lucruri”, spune Bolojan, după ce Grindeanu a susţinut că PSD trebuie să demonstreze că poate guverna ”şi cu inima deschisă, nu doar cu sprânceana încruntată”.
Acum o oră
23:40
Bolojan: Există tipuri de şedinţe care funcţionează bine şi unele care nu funcţionează bine/ Ca să ataci problemele, trebuie să ai forţa şi curajul să faci asta. Şi cei care vor să le atace n-au decât să vină să preia guvernarea # News.ro
Premierul Ilie Bolojan reafirmă că în coaliţia de guvernare ”există tipuri de şedinţe care funcţionează bine şi unele care nu funcţionează bine”. El atrage atenţia asupra faptului că ”orice guvern va fi, cel cu mâna largă, care face toate şi drege, nu mai poate merge înainte” acordând beneficii şi scutiri.
23:40
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva anunţă în Indonezia că intenţionează să candideze la al patrulea mandat, în 2026 # News.ro
Preşedintele brazilian Luiz Inacio Lula da Silva şi-a anunţat joi, într-o vizită oficială în Indonezia, intenţia de a candida în vederea unei realegeri în cel de-al patrulea mandat, în alegerile prezidenţiale prevăzute în 2026, relatează AFP.
23:20
Bolojan: Eu pot să plec mâine. Dar să mi se spună care sunt soluţiile geniale, care corectează lucruri şi nu deranjează pe nimeni # News.ro
Premierul Ilie Bolojan afirmă că poate în orice moment să renunţe la funcţie, dar solicită să i se spună care sunt ”soluţiile geniale” prin care deficitul bugetar poate fi corectat. ”Orice partid consideră că Guvernul nu-şi face datoria are posibilitatea să depună moţiuni de cenzură şi să facă o majoritate în Parlament, în aşa fel încât, cu AUR, cu cine se poate, ca Guvernul să plece”, adaugă prim-ministrul.
Acum 2 ore
23:10
SUA: Jucător din NBA şi antrenor principal, printre cei 30 de arestaţi în cadrul unei anchete privind pariuri ilegale # News.ro
NBA, una dintre cele mai importante ligi sportive din lume, a ajuns din nou în centrul atenţiei în legătură cu pariurile ilegale, joi, după ce două vedete au fost arestate în urma unei anchete federale de amploare. Chauncey Billups, un jucător de Hall of Fame, care este acum antrenorul echipei Portland Trail Blazers, a fost arestat în legătură cu o operaţiune de poker legată de mafie, în timp ce vedeta echipei Miami Heat, Terry Rozier, este acuzat că a participat la o schemă de manipulare a meciurilor, relatează The Guardian.
23:00
Bolojan: Noi cheltuim, într-un an, 150 de miliarde de lei în plus faţă de ce ne putem permite, echivalentul salariilor din sistemul public/ Nu e normal să mărim taxe şi banii să se ducă în salariile unor aparate publice care nu se justifică # News.ro
Premierul Ilie Bolojan afirmă că România cheltuie în fiecare an 150 de miliarde de lei mai mult decât încasează, suma fiind echivalentă cu totalul salariilor plătite în fiecare an pentru sistemul public. El precizează că nu este normal ca de anul viitor să fie majorate taxe, iar banii să se ducă în salariile unor aparate publice ”care nu se justifică”.
23:00
Bolojan: Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6, va fi, foarte probabil săptămâna viitoare, desemnat candidatul PNL la Primăria Generală a Capitalei. A fost cel mai bine plasat dintre candidaţii noştri # News.ro
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, anunţă că sondajele făcute de partid arată că primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, este liberalul cel mai bine clasat în preferinţele electoratului. ”Indiferent cine va câştiga Primăria, nu o să aibă o viaţă uşoară în anii următori”, e de părere Bolojan.
22:40
Bolojan: Una dintre problemele pe care le avem este mentenanţa sistemelor/ Ar fi hazardat din partea mea să spun că vom lua măsuri de pe o zi pe alta şi vom schimba lucruri care au nevoie de schimbări de mentalităţi # News.ro
Premierul Ilie Bolojan atrage atenţia, după tragedia din blocul din cartierul bucureştean Rahova, asupra faptului că România are probleme privind mentenanţa sistemelor, dar şi probleme legate de faptul că nu îşi asigură locuinţele. Prim-ministrul anunţă că un proiect de act normativ care asigură o soluţie pentru locuitorii din Rahova se află în transparenţă decizională, amintind că, în baza actualei legislaţii, Guvernul poate aloca doar ajutoare de urgenţă.
22:40
Două avioane militare ruseşti, UN Su-30 şi un Il-78, pătrund timp de 18 secunde în spaţiul aerian al Lituaniei. Două Eurofighter Typhoon spaniole, trimise să le intercepteze # News.ro
Două avioane militare ruseşti - un Suhoi 30 (Su-30) şi un avion de reaprovizionare de tip Iliuşin 78 (il-78) - au pătruns joi în spaţiul aerian al Lituaniei, un stat membru NATO, timp de aproximativ 18 secunde, anunţă armata lituaniană, relatează Reuters.
22:40
Meciul FCSB – Bologna: Becali - Meciul l-a pierdut Şut. O să rupă banca / Ce spune fotbalistul # News.ro
Gigi Becali a declarat, joi seară, după meciul cu Bologna, pierdut de FCSB cu scorul de 1-2, că vinovat pentru înfrângere este Adrian Şut.
22:20
Putin pledează în favoarea ”dialogului” după ce Trump anulează summitul de la Budapesta şi ameninţă cu un răspuns ”foarte puternic, ca să nu spunem devastator” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk. ”Ei să se gândească bine” # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin pledează joi în favoarea unei continuări a ”dialogului”, după ce omologul său american Donald Trump a anunţat amânarea sine die summit-ului lor de la Budapesta şi ameninţă cu o ripostă ”foarte puternică” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk, relatează AFP.
22:20
Alexandru Rogobete, despre creşterea accesului la serviciile medicale: Extinderea reţelei caravanelor medicale şi decontarea serviciilor oferite de acestea prin CNAS reprezintă următorul pas firesc # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine că accesul la serviciile medicale va fi îmbunătăţit, prin extinderea reţelei de caravane medicale, dar şi a reţelei de cabinete medicale mobile pentru screening oncologic.
Acum 4 ore
22:10
Putin pledează în favoarea ”dialogului” după ce Trump anulează summitul de la Budapesta şi ameninţă cu un răspuns ”foarte puternic, ca să nu spunem stupefiant” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk. ”Ei să se gândească bine” # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin pledează joi în favoarea unei continuări a ”dialogului”, după ce omologul său american Donald Trump a anunţat amânarea sine die summit-ului lor de la Budapesta şi ameninţă cu o ripostă ”foarte puternică” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk, relatează AFP.
22:10
Bolojan: Suntem în Europa penultima ţară, Italia este pe ultimul loc, ca număr de populaţie activă angajată în economie. Între 55 şi 64 de ani, puţin peste jumătate din populaţia României mai lucrează # News.ro
Prim-ministrul Ilie Bolojan susţine că România este, la nivel european, după Italia, ţara în care cele mai multe persoane cu vârste cuprinse între 55 şi 64 de ani nu sunt angrenate în economie. El afirmă că, din acest motiv, ”orice guvernare, dacă nu însănătoşeşte economia, nu are cum să rezolve problemele ţării”, Bolojan explicând că una dintre soluţii este limitarea pensionărilor la vârste tinere, pensionări care se fac în mai multe sisteme publice.
22:10
Echipa greacă AEK Atena a dispus joi, pe teren propriu, scor 6-0, de formaţia scoţiană Aberdeen, în etapa a doua din Conference League. Mijlocaşul roman Răzvan Marin a marcat un gol pentru învingători. Andrei Raţiu a înscris, şi el, pentru Rayo, în egalul cu Hacken, 2-2.
22:10
Meciul FCSB – Bologna: Bîrligea - Cu ceva noroc poate puteam să aducem măcar un punct / Cred că a fost sută la sută penalti, dar nu a vrut nici să verifice # News.ro
Daniel Bîrligea a declarat, joi seară, după meciul cu Bologna, pierdut de FCSB cu scorul de 1-2, că echipa sa ar fi putut să obţină măcar o remiză. El a precizat că FCSB ar fi trebuit să beneficieze de un penalti.
22:00
Echipa olandeză Go Ahead Eagles a învins joi, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia engleză Aston Villa, în etapa a treia din Liga Europa. Viitoarea adversară a FCSB, FC Basel, a pierdut meciul de la Lyon, cu Olympique, scor 0-2.
22:00
Bolojan: Negociez orice, dar nu pot să trădez această societate, nu pot să-mi bat joc de omul ăla care merge de dimineaţă până seara la lucru, în sectorul public sau în sectorul privat # News.ro
Premierul Ilie Bolojan afirmă că proiectul privind reforma pensiilor magistraţilor este unul ”de fond” şi nu unul ”care mimează corecţiile”. ”Negociez orice, am participat la toate negocierile posibile, dar nu pot să trădez această societate, nu pot să-mi bat joc de omul ăla care merge de dimineaţă până seara la lucru, în sectorul public sau în sectorul privat”, arată el. Bolojan susţine că este prima dată când Curtea Constituţională impune un anumit termen la care Guvernul, care cere avizul, trebuie să aştepte până Consiliul Superior al Magistraturii dă sau nu un aviz privind un proiect de act normativ. Bolojan subliniază că avizul CSM este unul de ”tip formal care nu are niciun efect asupra constituţionalităţii, asupra conţinutului”.
22:00
Putin pledează în favoarea ”dialogului” după ce Trump anulează summitul la Budapesta şi ameninţă cu un răspuns ”foarte puternic, ca să nu spunem stupefiant” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk. ”Ei să se gândească bine” # News.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin pledează joi în favoarea unei continuări a ”dialogului”, după ce omologul său american Donald Trump a anunţat amânarea sine die summit-ului lor la Budapesta şi ameninţă cu o ripostă ”foarte puternică” în cazul unui atac pe teritoriul Rusiei cu rachete de tip Tomahawk, relatează AFP.
21:50
Daniel David: Am trecut de furtuna fiscal-bugetară, cu multe nemulţumiri, foarte multe justificate. Dar în acelaşi timp, am reuşit să ne salvăm salariile şi bursele până la sfârşitul anului # News.ro
Ministrul Educaţiei, Daniel David, susţine că furtuna fiscal-bugetară din zona educaţiei a fost depăşită, cu multe nemulţumiri, dar s-a reuşit salvarea salariilor şi burselor până la sfârşitul acestui an.
21:50
Echipa italiană Bologna FC a învins joi, în deplasare, scor 2-1, formaţia bucureşteană FCSB, în a treia etapă din Liga Europa.
21:30
Baschet: Uros Nikolic, arbitru de Euroligă, a fost arestat în Serbia. El este suspectat că ar avea legături cu o reţea mafiotă # News.ro
Arbitrul de Euroligă Uros Nikolic a fost arestat în Serbia în cadrul unei ample operaţiuni poliţieneşti care viza o grupare criminală organizată. El este suspectat că ar avea legături cu reţeaua numită „Vraarci”, care ar fi implicată în două crime şi trei tentative de omor, relatează L'Equipe.
21:30
Handbal masculin: Dinamo Bucureşti, al şaselea eşec consecutiv în grupa A din Liga Campionilor # News.ro
Campioana Dinamo Bucureşti a pierdut şi joi, pe teren propriu, în grupa A din Liga Campionilor, scor 24-28 (12-14), cu formaţia poloneză Industria Kielce, în etapa a VI-a. Este al şaselea eşec consecutiv, iar Dinamo este pe ultimul loc, cu 0 puncte.
21:30
Zelenski speră la o decizie pozitivă a Uniunii Europene în privinţa folosirii activelor ruseşti blocate # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski şi-a exprimat joi speranţa într-o ”decizie favorabilă” a Uniunii Europene în privinţa folosirii activelor ruseşti blocate pe teritoriul UE, în vederea finanţării unui împrumut în valoare de 140 de miliarde de euro destinat Ucrainei, relatează AFP.
21:20
Medicul Lorelei Nassar: Marginile ascuţite ale dinţilor netrataţi pot provoca ulceraţii care, în prezenţa virusului Papiloma, pot duce la tumori # News.ro
Medicul stomatolog Lorelei Nassar, chirurg specializat în implantologie, atrage atenţia că marginile ascuţite ale dinţilor sparţi sau cariaţi pot provoca ulceraţii care pot duce la tumori, dacă în cavitatea bucală a pacientului există virusul Papiloma, care este responsabil de apariţia unor tipuri de cancer.
21:10
Lorelei Nassar, chirurg implantolog: Eu pot să spun cu mâna pe suflet că în cabinetele stomatologice este foarte puţin sau deloc risc de boală nosocomială # News.ro
Medicul chirurg implantolog Lorelei Nassar afirmă că riscul contaminării cu o infecţie nosocomială într-un cabinet stomatologic este foarte mic sau chiar inexistent. Ea susţine că toate clinicile şi cabinetele stomatologice trec prin controale foarte stricte înainte de a primi avizele.
21:10
Dr. Lorelei Nassar: Acordul pacientului informat este o premisă a construirii unei echipe medic-pacient # News.ro
Acordul pacientului informat este o premisă a construirii unei echipe formate de medic şi pacient, afirmă medicul Lorelei Nassar, chirurg implantolog şi medic stomatolog cu practică în România şi în străinătate.
21:00
Lorelei Nassar, chirurg implantolog: Există foarte multe prejudecăţi legate de bolile infecţioase, dar există şi foarte multe ascunzişuri # News.ro
Lorelei Nassar, chirurg implantolog, afirmă că în România există încă, în unele cabinete medicale, ”prejudecăţi” legate de pacienţii care suferă de unele boli infecţioase, dar, pe de altă parte, există şi pacienţi care ascund faptul că au astfel de boli. Ea explică faptul că, pentru a preveni orice incident, pentru orice pacient trebui aplicat protocolul care se aplică în cazul bolnavilor infecţioşi.
20:50
Preţurile petrolului au crescut joi cu peste 5%, după sancţiunile SUA împotriva companiilor ruse Rosneft şi Lukoil # News.ro
Preţurile petrolului au crescut joi cu aproximativ 5%, atingând cel mai ridicat nivel din ultimele două săptămâni, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva giganţilor energetici ruşi Rosneft şi Lukoil, ca reacţie la continuarea războiului din Ucraina, transmite Reuters.
20:40
Bucureşti: Bărbatul filmat când îşi loveşte câinele, urmărit penal / Anchetatorii au stabilit că animalul a fost lovit în mod repetat / Câinele, preluat de ASPA Bucureşti # News.ro
Bărbatul filmat când îşi loveşte câinele ân Sectorul 3 al Capitalei este urmărit penal pentru ”rănirea cu intenţie a animalelor”, după ce anchetatorii au stabilit că animalul a fost lovit în mod repetat. Câinele a fost preluat de ASPA Bucureşti şi este în grija veterinarilor.
20:30
Un fost paraşutist britanic, ”soldatul F”, achitat de două crime şi cinci tentative de crimă în timpul ”Bloody Sunday” din cauza unor probe insuficiente # News.ro
Un tribunal l-a achitat, joi, la Belfast, pe un militar britanic judecat cu privire la două crime şi cinci tentative de crimă în timpul ”Bloody Sunday”, unul dintre cele mai sumbre episoade ale conflictului din Irlanda de Nord, în 1972, relatează AFP.
20:30
Giganţii petrolieri chinezi suspendă achiziţiile de ţiţei rusesc pe mare, după noile sancţiuni americane # News.ro
Principalele companii petroliere de stat din China au suspendat achiziţiile de ţiţei rusesc transportat pe mare, după ce Statele Unite au impus sancţiuni împotriva Rosneft şi Lukoil, cele mai mari două companii petroliere ale Rusiei, au declarat joi mai multe surse comerciale, citate de CNBC.
20:30
Directorul Termocentrale Constanţa, Daniel Popa, a fost găsit spânzurat, joi, în propria locuinţă. Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz.
20:20
Gheorghe Hagi a anunţat, joi, într-un comunicat, că nu intenţionează să se stabilească în altă ţară. Anunţul vine în contextul în care presa turcă a scris că Hagi ar urma să se stabilească în Turcia.
Acum 6 ore
20:10
Sportivii ruşi şi belaruşi nu vor participa la Jocurile Paralimpice de iarnă de anul viitor, nici măcar ca neutri, a anunţat joi Comitetul Paralimpic Internaţional (IPC), după consultări cu federaţiile internaţionale.
20:00
Florin Manole speră ca, în coaliţie, competiţia pentru Primăria Capitalei să nu se transforme într-un conflict: Sunt pesimist. Mă uit în Consiliul Local Sector 1, unde USR este absolut iraţional, se comportă mai rău decât AUR în Parlament # News.ro
Ministrul Muncii, Florin Manole, lider al organizaţiei PSD Sector 1, spune că speră ca în coaliţie, competiţia pentru Primăria Capitalei să nu se transforme într-un conflict, el admiţând că este pesimist, pentru că se uită în Consiliul Local Sector 1, unde USR este absolut iraţional şi se comportă mai rău decât AUR în Parlament.
20:00
Peste 50 de conflicte armate au loc în Africa, reprezentând 40% din totalul mondial, deplânge Crucea Roşie # News.ro
În Africa există peste 50 de conflicte active - reprezentând aproximativ 40% dintre ciocnirile armate din lume -, deplânge joi vicepreşedintele Comitetului Internaţional al Crucii Roşii (CICR) Gilles Carbonnier, relatează AFP.
19:50
Giganţii apărării Airbus, Thales şi Leonardo fuzionează pentru a crea un rival european al reţelei Starlink # News.ro
Companiile europene Airbus, Thales şi Leonardo au anunţat joi o fuziune a activităţilor lor din domeniul sateliţilor şi spaţiului, formând ”un lider european în domeniul spaţial”, menit să concureze cu serviciul Starlink al lui Elon Musk, transmite CNBC.
19:50
Florin Manole: Sunt convins că, în marja congresului PSD, vom vedea oameni slab alfabetizaţi politic spunând că nu e democraţie la PSD, dar când a fost festivalul democraţiei, vă amintiţi slugărnicia: Ce bun eşti tu, Cîţu! Ce bun eşti tu, Ciucă! # News.ro
Ministrul Muncii, Florin Manole, a decarat joi că este convins de faptul că în marja congresului PSD, vom vedea oameni slab alfabetizaţi politic, dintre politicieni, spunând că, iată, nu e democraţie la PSD, el amintind de ”festivalul democraţiei, cu: Ce bun eşti tu, Cîţu! Ce bun eşti tu, Ciucă!”.
19:40
J. D. Vance, ”insultat personal” în Israel, respinge o anexare a Cisiordaniei ocupate drept o ”lovitură politică foarte stupidă”. Rubio o respinge drept ”contraproductivă” # News.ro
Vicepreşedintele american J. D. Vance a condamnat joi drept ”o lovitură politică foarte stupidă” - contrară liniei Washingtonului - validarea printr-un vot preliminar în Parlamentul Israelului a două proiecte de lege privind anexarea Cisiordaniei ocupate, în urma unor condamnări similare ale secretarul de Stat american Marco Rubio, care a sosit într-o vizită în Israel, relatează AFP.
19:40
MLS: Lionel Messi şi-a prelungit contractul cu Inter Miami. Noul contract, valabil până în 2028 # News.ro
Jucătorul argentinian Lionel Messi a semnat joi prelungirea contractului cu gruparea americană din MLS, Inter Miami, a anunţat clubul din Florida pe site-ul oficial.
19:30
Expoziţia „Întâlniri. Sau cum se naşte o lume nouă” se deschide la La Miţa Biciclista – Stabiliment Creativ # News.ro
La Miţa Biciclista – Stabiliment Creativ inaugurează, la 31 octombrie, expoziţia „Întâlniri. Sau cum se naşte o lume nouă”, un proiect curatoriat de Andreea Apostu şi Edmond Niculuşcă, dedicat legăturilor umane care au supravieţuit dictaturii, războiului şi trecerii timpului.
19:30
O agenţie de turism din România organizează în premieră o croazieră de lux în Antarctica, cu spărgătorul de gheaţă, care costă peste 14.000 de euro: ”Cererea pentru croaziere de lux s-a dublat în ultimii doi ani” # News.ro
Românii se orientează tot mai mult spre croaziere de lux şi de expediţie, pentru care cererea s-a dublat în ultimii doi ani, potrivit datelor CruiseHub, parte din grupul Aerotravel, companie care lansează o expediţie de lux cu spărgătorul de gheaţă, în Antarctica, ce porneşte de la 14.449 euro de persoană. Expediţiile ”la capătul lumii” durează două săptămâni. Compania CruiseHub înregistrează în acest an venituri mai mari cu 27% şi o creştere a numărului de pasageri cu 19% faţă de 2023 şi estimează că va încheia anul cu o creştere totală a afacerilor de aproximativ 7% faţă de 2024.
19:30
Ministrul Muncii, Florin Manole, despre reforma pensiilor magistraţilor: Soluţia este consensul cu CSM, cu Înalta Curte, cu magistraţii / Nu va fi dialog atunci când cineva, oricine ar fi el, ar spune, asta este propunerea şi la revedere # News.ro
Ministrul Muncii, Florin Manole, a declarat joi, despre reforma pensiilor magistraţilor, că soluţia este consensul cu CSM, cu Înalta Curte, cu magistraţii, el precizând că nu va fi dialog atunci când cineva, oricine ar fi el, ar spune, asta este propunerea şi la revedere.
19:20
Maraton Medika TV: „Redefinirea esteticii în 2025” – dezbatere despre noile tendinţe în frumuseţe şi inovaţiile medicale # News.ro
Medika TV organizează, pe 6 noiembrie, începând cu ora 10:00, o amplă dezbatere live dedicată evoluţiilor din domeniul dermato-cosmeticii şi chirurgiei estetice. Evenimentul, intitulat „Maraton Medika TV – Redefinirea esteticii în 2025”, reuneşte medici, reprezentanţi ai clinicilor de specialitate şi branduri din industria farmaceutică, care vor analiza direcţiile actuale şi viitoare din estetica medicală.
19:20
Romgaz a aprobat Strategia de Decarbonizare şi vrea să se apropie de obiectivul zero emisii nete în anul 2050, prin investiţii de peste 2,5 miliarde de euro # News.ro
Compania de stat Romgaz, unul din cei doi mari producători de gaze din România, anunţă că a aprobat Strategia de Decarbonizare a companiei. Traiectoria pe care compania şi-o propune pentru a se apropia substanţial de obiectivul zero emisii nete în anul 2050 presupun o investiţie totală, etapizată, de peste 2,5 miliarde de euro.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.