Grindeanu vorbește la Timișoara despre Ceaușescu și faptul că i-a păsat doar de cifre, țintindu-l pe Bolojan fără să-i spună numele

Digi24.ro, 31 octombrie 2025 19:50

Sorin Grindeanu, preşedintele interimar al PSD, a declarat vineri, la Timişoara, că prezenţa în oraşul libertăţii îi face să îşi amintească ce înseamnă încăpăţânarea unui dictator căruia nu i-a păsat de oameni şi i-a păsat doar de cifre şi care şi-a înfometat propriul popor, ca să plătească nişte datorii aberante. El i-a îndemnat pe social-democraţi să nu plece capul în faţa celor care cred că sunt unicii deţinători ai adevărului şi care le vor răul.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 10 minute
21:20
Robert F. Kennedy Jr., șeful Departamentului Sănătate și Servicii Sociale, afirmă că Tylenol trebuie utilizat cu precauție în timpul sarcinii, dar nu există date concrete care să facă legătura între acest medicament și autism, relatează USA Today.
Acum 30 minute
21:10
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-un bloc din Timişoara. Aproximativ 40 de persoane s-au autoevacuat, iar un bărbat a suferit arsuri pe 30 - 40% din corp. El a fost dus de urgenţă la spital. Este posibil să fi fost o acumulare de gaze, iar deflagrația să fi avut loc din cauza aprinderii unei țigări, mai spune ISU Timiș.
21:10
Álex Gómez Marín, în vârstă de 44 de ani, crede în utilitatea terapiei familiale prin constelație pentru depășirea traumelor, crede că este posibil să vorbești cu rudele decedate prin intermediul unui medium și că există indicii că reîncarnarea este reală. De asemenea, are un doctorat în fizică și a avut o carieră științifică de succes, publicând peste 100 de articole în reviste care acoperă domenii de la fizica teoretică la neurobiologie, precum și cogniție și conștiință umană, scrie El Pais.
21:00
Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a declarat la un eveniment organizat într-un campus universitar că îşi doreşte ca soţia sa, Usha Vance, care este fiica unor imigranţi indieni hinduşi, să se convertească la creştinism, potrivit USA Today.
Acum o oră
20:40
Economia rusă se află sub o presiune majoră, industriile civile se confruntă cu dificultăți, iar creșterea economică abia se menține. Banca Centrală a acționat până acum cu prudență, reducând rata dobânzii de referință cu doar jumătate de punct procentual. Inflația, între timp, nu dă semne de încetinire, menținând împrumuturile scumpe și cererea redusă. În plus, SUA au sancționat cele mai mari companii petroliere din Rusia, amenințând să slăbească și mai mult veniturile și să pună presiune pe economia de la Moscova, în ansamblu. Cât de grav ar putea fi impactul? Analiștii economici scot în evidență multitudinea de provocări cu care se confruntă în prezent economia Rusiei, arată, într-o analiză, jurnaliștii Meduza.
20:30
O explozie urmată de incendiu s-a produs, sâmbătă seară, la un imobil din Dej, judeţul Cluj. Din primele informaţii, o persoană nu ar fi reuşit să iasă din locuinţă, iar o echipă de pompieri încearcă să ajungă la victimă.
Acum 2 ore
20:20
Mai multe drone au fost observate deasupra bazei militare Kleine-Brogel din Belgia, utilizată de NATO și despre care se crede că găzduiește arme nucleare americane. Ministrul belgian al Apărării, Theo Francken, a confirmat incidentul și a anunțat o anchetă pentru identificarea piloților de drone, în contextul creșterii tensiunilor de securitate în Europa, potrivit dpa și Agerpres.
20:20
Pompierii intervin, sâmbătă seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuinţă din comuna Fulga, judeţul Prahova. Focul s-a extins rapid pe o suprafaţă de aproximativ 350 de metri pătraţi, iar din cauza prezenţei mai multor butelii există pericol de explozie.
20:10
Ministrul de Externe, Oana Țoiu, a declarat într-un interviu pentru TVP World că retragerea a aproximativ 700 de soldați americani din România, decisă în timpul administrației Trump, a fost o măsură planificată dinainte, parte a unei revizuiri mai ample a posturii strategice a SUA, informează Kyiv Post. Ea a subliniat că decizia „nu a vizat România” și „nu afectează capacitatea de descurajare a NATO”, reafirmând totodată sprijinul pentru Ucraina și avertizând că „încercările lui Putin vor eșua”.
19:50
Maldivele au început să pună în aplicare o interdicție a fumatului pentru toate persoanele născute după ianuarie 2007, devenind singura țară cu o interdicție generațională privind tutunul, potrivit Ministerului Sănătății, citat de The Guardian.
19:30
Ministrul Muncii, Florin Manole, a anunţat, sâmbătă, că persoanele şi familiile cu venituri mici pot beneficia şi în acest sezon de ajutorul de încălzire şi suplimentul pentru energie, iar cererile se depun la sediul primăriilor din localităţile de domiciliu. Plăţile se vor face începând din luna decembrie.
Acum 4 ore
19:20
China va lansa în 2026 Mengzhou-1, o navă spațială de nouă generație concepută pentru a transporta astronauți pe orbită și pentru a deschide o nouă etapă în programul spațial chinez. Misiunea va testa sistemele de zbor ale vehiculului și capacitatea acestuia de a se conecta la stația spațială Tiangong.
19:00
Virgil Popescu, fost ministru al Energiei care a fost agresat în Parlament de George Simion, în februarie 2022, a scris o postare pe Facebook, sâmbătă, în care spune că liderul AUR descoperă acum că „ura se întoarce, după ani în care ai trăit din scandal, ai instigat la ură și ai atacat instituțiile statului”.
18:50
Bulgaria a decis să suspende temporar exporturile de motorină și combustibil pentru aviație, inclusiv către alte state membre ale Uniunii Europene, scrie DW. Măsura a fost adoptată în contextul noilor sancțiuni impuse de administrația președintelui american Donald Trump împotriva companiilor Rosneft și Lukoil.
18:40
O fată de 13 ani din Louisiana, dată dispărută, a fost găsită închisă într-o cutie, în subsolul casei unui bărbat pe care l-ar fi cunoscut pe Snapchat. Autoritățile au anunțat că tânărul de 26 de ani a fost arestat și acuzat de trafic de persoane, agresiune sexuală și coruperea unui minor. În anchetă au mai fost reținuți alți doi bărbați: unul acuzat de răpire, iar altul, de complicitate, după ce ar fi însoțit fata în timpul călătoriei sale prin mai multe state americane.
18:30
Mai multe persoane au leşinat brusc la o petrecere uriaşă de Halloween,organizată, vineri seară, într-o sală de evenimente din oraşul german Stuttgart, informează DPA, citată de Agerpres.
17:50
Candidatul PNL pentru Primăria Bucureşti, Ciprian Ciucu, a afirmat, sâmbătă, că nu are intenţia de a se retrage din cursă în favoarea candidatului USR, Cătălin Drulă, şi susţine că informaţiile apărute în spațiul public despre o eventuală retragere a sa nu vin de la USR.
17:50
Președintele Donald Trump a declarat că solicitarea prim-ministrului ungar Viktor Orbán de a scuti Ungaria de sancțiunile SUA impuse companiilor petroliere rusești Rosneft și Lukoil a fost respinsă, relatează TVPWorld.
17:50
Ancheta în cazul jafului de la Muzeul Luvru, unde bijuterii de 88 de milioane de euro au fost furate în plină zi, continuă. O femeie de 38 de ani a fost inculpată pentru complicitate la furt organizat, în timp ce ADN-ul unui alt suspect, un bărbat de 39 de ani, a fost găsit pe vitrinele sparte din muzeu. Acesta urmează să fie judecat miercuri la Bobigny după ce a distrus o oglindă dintr-o secție de poliție într-un acces de furie.
Acum 6 ore
17:20
Un bărbat de 28 de ani din Turda, județul Cluj, a fost prins în flagrant de polițiști în timp ce încerca să vândă un pistol de foc calibrul 9 mm, fără serie, pentru suma de 1.200 de euro. Arma, din categoria celor supuse autorizării, a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
17:20
Zeci de mii de protestatari s-au adunat sâmbătă în orașul Novi Sad, din nordul Serbiei, pentru a comemora un an de la prăbușirea acoperișului gării, care a provocat moartea a 16 persoane – un eveniment care a declanșat luni de demonstrații antiguvernamentale, relatează TVPWorld.
17:10
Fiul avocatei și fostei membre PSD Laura Vicol a stârnit un val de reacții pe rețelele sociale după o serie de afirmații controversate pe TikTok. Într-un mesaj adresat celor care-l critică, Luca Vicol susține că se îmbracă cu „geci de 5.000 de euro” și îi îndeamnă pe critici să-și trimită părinții la muncă. 
17:10
Consiliul Concurenţei nu a primit nicio notificare oficială privind preluarea Lukoil şi nici legată de Carrefour, a declarat, sâmbătă, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele autorității.
16:40
Metropola americană Houston se confruntă cu o criză tot mai mare de siguranță publică, pe măsură ce tot mai multe cadavre continuă să apară în zona sa mlăștinoasă. Potrivit Institutului de Medicină Legală din comitatul Harris, cel puțin 24 de persoane au fost găsite moarte pe căile navigabile ale orașului până acum, în acest an, aproape triplu față de cele nouă decese înregistrate în aceeași perioadă din 2023 și același număr ca în întregul an 2024. Această creștere a alimentat teoriile despre un posibil criminal în serie, deși poliția și oficialii locali insistă că nu există dovezi că morțile ar avea legătură, potrivit El Pais.
16:30
Poliția din Ucraina și Moldova a arestat zeci de mercenari suspectați de legături cu miliția pro-rusă Wagner și alte grupări paramilitare, au declarat oficialii locali, citați de TVPWorld. Europol a confirmat identificarea a 654 de persoane suspectate de crime de război, printre care și cetățeni ai R. Moldova, implicați în activitățile grupărilor paramilitare ruse Wagner și Redut. Suspecții ar fi participat la luptele din Ucraina și alte zone de conflict, fiind bănuiți de execuții ale civililor și prizonierilor de război, acte de violență sexuală și utilizarea armelor interzise, informează și agora.md.
16:20
O furtună geomagnetică solară catastrofală va lovi Pământul. Experții de la Agenția Spațială Europeană (ESA) spun că un astfel de eveniment s-ar putea produce pe planeta noastră într-un viitor apropiat și niciun satelit nu va supraviețui.
16:10
Trei pui de pisică sălbatică au fost surprinşi de camerele de monitorizare a faunei din Ocolul Silvic Marginea, în timp ce se joacă împreună cu mama lor, potrivit imaginilor distribuite pe reţelele de socializare de Romsilva.
16:10
Tensiunile între Washington și Caracas ar putea escalada, pe fondul amplei desfășurări de forțe și echipamente militare ale SUA, ceea ce ridică posibilitatea primelor atacuri americane asupra Venezuelei, scrie Washington Post. Când portavionul USS Gerald R. Ford va ajunge în Caraibe săptămâna viitoare, va aduce cu el încă trei nave de război și peste 4.000 de militari suplimentari, ceea ce ar putea sugera că administrația Trump se pregătește să își extindă operațiunile în regiune.
16:00
Familia președintelui SUA a încasat peste 800 de milioane de dolari din vânzarea de active crypto numai în prima jumătate a anului 2025, potrivit unei anchete Reuters, la care se adaugă potențial miliarde de dolari în câștiguri nerealizate „pe hârtie”. O mare parte din acești bani provin din surse străine, deoarece fiii lui Donald Trump și-au promovat afacerea într-un turneu internațional de prezentare pentru investitori.
15:40
Cercetătorii au descoperit o strategie de tratament care omoară celulele canceroase și activează sistemul imunitar, astfel reuşind să elimine complet leucemia, în modele preclinice. Rezultatele deschid calea pentru noi tratamente de imunoterapie împotriva unor forme de cancere ale sângelui.
15:40
Heidi Klum și-a dezvăluit costumul pentru 2025 la petrecerea anuală de Halloween, dovedind încă o dată de ce look-ul ei este unul dintre cele mai așteptate ale sezonului. Fostul top model a ales, anul acesta, personajul mitic Meduza pentru evenimentul din 31 octombrie.
15:30
Miniştrii de externe din opt ţări se vor întâlni luni la Istanbul, în Turcia, pentru a discuta situaţia din Fâşia Gaza şi pentru a lua eventual măsuri către o „următoare fază” în procesul de pace, a anunţat vineri ministrul de externe turc, Hakan Fidan, citat de EFE.
Acum 8 ore
15:20
Cele mai importante evenimente petrecute pe 1 noiembrie
15:10
O explozie urmată de incendiu a avut loc, sâmbătă, într-un bloc din Timişoara. Aproximativ 40 de persoane s-au autoevacuat, iar un bărbat a suferit arsuri pe 30 - 40% din corp. El a fost dus de urgenţă la spital. Este posibil să fi fost o acumulare de gaze, iar deflagrația să fi avut loc din cauza aprinderii unei țigări, mai spune ISU Timiș.
15:00
O femeie care este judecător la Cornetu a sunat la 112, reclamând că a fost agresată de soţul ei, într-un imobil din Sectorul 1 al Capitalei. La faţa locului, poliţiştii au constatat că femeia avea urme de violenţă pe corp, dar a refuzat emiterea unui ordin de protecţie. Surse judiciare au precizat că agresorul este poliţist în Ilfov, iar conducerea instituţiei a dispus verificări, potrivit News.ro.
14:30
Actorii Alex Bogdan și Ștefan Iancu au recreat discuția între Marian Rădună și jandarmul care l-a amendat cu 3.000 lei, pe motiv că marșul Colectiv din 30 octombrie nu s-ar fi încheiat la ora 23.00. Sceneta satirică filmată de Cătălina Mihai a devenit virală pe rețelele de socalizare.
14:20
Noul cabinet de miniştri al Republicii Moldova condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus, sâmbătă, jurământul de învestire în prezenţa preşedintei Republicii Moldova, Maia Sandu, şi a preşedintelui Parlamentului, Igor Grosu.
13:50
Un bărbat de 45 de ani a fost reţinut de poliţişti, după ce a dat o spargere într-un magazin din Lugoj, judeţul Timiş, costumat de Halloween. El a furat un laptop de peste 10.000 de lei. Poliţiştii au aflat şi că acesta a condus o maşină pe străzile din Lugoj, deşi nu are permis.
13:40
Conflictul sângeros care opune Kievul şi Moscova de trei ani şi jumătate dă naştere şi la scene neobişnuite. Luna trecută, o cămilă folosită de trupele ruse a fost capturată de soldaţii ucraineni în estul ţării.
13:30
A fost din nou alertă în spațiul aerian al NATO, vineri seara. Polonia a mobilizat mai multe avioane de luptă pentru a intercepta o aeronavă militară de recunoaștere rusească ce zbura deasupra Mării Baltice.
Acum 12 ore
13:10
Inspectoratul General al Poliţiei Române a transmis, sâmbătă, că Poliţia „tratează cu maximă seriozitate orice sesizare privind ameninţări, acte de violenţă sau alte fapte care pot afecta siguranţa persoanelor”. Precizările vin după ce preşedintele AUR, George Simion, a reclamat că a fost ameninţat cu moartea şi nu s-a luat nicio măsură. Poliţia anunţă, de asemenea, că a fost deschis un dosar penal în luna septembrie, când lideri AUR au depus o plângere care reclama ameninţări cu moartea primite de George Simion.
13:00
Mark Galeotti, istoricul și analistul în politica și securitatea Rusiei, susține că noile arme nucleare ale Moscovei sunt „practic apocaliptice”, explicând că acestea sunt prea puternice să fie folosite „cu excepția cazului în care ești dispus să distrugi lumea”, relatează BBC. 
12:40
Prezenţa unei drone neidentificate a dus la suspendarea temporară a traficului aerian pe Aeroportul din Berlin vineri seară, într-un incident care se adaugă evenimentelor similare din mai multe ţări europene, care au fost descrise drept acte de război hibrid de către guvernele statelor respective.
12:30
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au descoperit, în urma unor controale, aproximativ 4.400 de bunuri, estimate la o valoare de peste 1.200.000 lei, toate inscripţionate cu denumirea unor mărci protejate, despre care există suspiciunea că sunt contrafăcute.
12:20
Guvernul reduce numărul muncitorilor străini cu 10.000, în 2026. Patronatele au cerut o creștere. Explicațiile ministrului Muncii
12:00
Chris Meyer a împlinit 93 de ani în luna august, dar spune că se simte ca la 39 de ani și cei mai mulți oameni cred că are 70 de ani. Meyer, care este creatoare de bijuterii, are și câteva sfaturi pentru o viață lungă și fericită. Printre acestea: să te iubești și să te răsfeți și să bei doar cafea la micul dejun, potrivit Business Insider.
11:50
Egiptul inaugurează oficial Marele Muzeu Egiptean, ceea ce intenționează să fie un punct de referință cultural al epocii moderne. La eveniemnt sunt așteptați lideri din toată lumea, în timp ce pentru public muzeul se deschide din 4 noiembrie, conform BBC.
11:40
Departamentul de Justiţie al SUA investighează un presupus caz de delapidare de către administraţia fundaţiei independente Black Lives Matter, a relatat CBS News.
11:10
Un atac ucrainean a provocat explozii şi suspendarea operaţiunilor la o conductă rusă de produse petroliere din regiunea Moscovei, a declarat sâmbătă serviciul de informaţii militare al Ucrainei.
10:40
Purtătoarea de cuvânt a ministerului rus de externe, Maria Zaharova, a acumulat în secret, de la începutul războiului din Ucraina, milioane de ruble în proprietăți și venituri care depășesc cu mult câștigurile sale oficiale, scrie publicația de investigații Explainer,  preluată de The Moscow Times.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.