Bolojan, după semnarea contractului cu Rheinmetall: România începe să se profileze ca un jucător cu potențial în industria de apărare

QMagazine.ro, 3 noiembrie 2025 13:30

Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni semnarea unui contract cu compania germană Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de pulberi la Victoria, o investiție de circa 500 de milioane de euro. „Sunt onorat să închidem această semnare de contract, care este practic finalul unei negocieri, dar începutul unor alt pachet de negocieri importante pe care îl […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de QMagazine.ro

Acum 2 ore
19:20
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 06 noiembrie 2025, față de inculpatul MIHAI BARBU, președinte al filialei județene Vaslui a Partidului Național Liberal și președinte al Autorității pentru Reformă Feroviară PNL, pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea influenţei ori autorităţii în scopul obţinerii pentru sine ori […]
Acum 4 ore
17:40
Litigiul dintre statul român și compania canadiană Gabriel Resources, care a deținut o licență de exploatare a aurului din regiunea Roșia Montană, a parcurs astăzi o nouă etapă juridică. ANAF a dispus intituirea sechestrului pe acțiunile companiei până când aceasta va plăti statului român despăgubirile câștigate în urma unui proces de arbitraj internațional. Decizia ANAF […]
Acum 6 ore
15:50
Procurorii Parchetului General și polițiștii Direcției de Investigare a Criminalității Economice au descins, joi dimineață, la 4 firme din cadrul grupului Tinmar: Tinmar Energy, Lord Energy, Solprim și Eye Mall și la administratorii acestor firme. Grupul este deținut de omul de afaceri Augustin Oancea. Companiile sunt suspectate că ar fi tranzacționat energie între ele pentru […]
Acum 8 ore
14:10
Aproximativ 315.000 de persoane au trecut și s-au închinat prin Altarul Catedralei Naționale, a declarat, joi, pentru AGERPRES, preotul Adrian Agachi, consilier patriarhal coordonator la Biroul de presă și relații publice al Patriarhiei Române. „Catedrala Națională a fost închisă joi, la ora 2:30, după închinarea ultimului pelerin”, a precizat Agachi. Miercuri, până la ora 24:00, […]
Acum 12 ore
12:10
Membră a grupului GRAMPET, compania a obținut a treia decizie favorabilă de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în procedura de atribuire a contractului pentru furnizarea tramvaielor destinate transportului public din Capitală, inițiată de Societatea de Transport București (STB) în anul 2019. Această decizie confirmă faptul că, furnizorul din Rusia, inclus în oferta tehnică inițială, poate fi înlocuit în […]
12:00
Membră a grupului GRAMPET, compania a obținut a treia decizie favorabilă de la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) în procedura de atribuire a contractului pentru furnizarea tramvaielor destinate transportului public din Capitală, inițiată de Societatea de Transport București (STB) în anul 2019. Această decizie confirmă faptul că, furnizorul din Rusia, inclus în oferta tehnică inițială, poate fi înlocuit în […]
10:10
Fănel Bogos este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zona Moldovei, cu investiții în mai multe ferme. Un conflict cu directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Vaslui, Mihai Ponea, a generat un dosar de trafic de influență instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupției. În lupta sa de a-l demite pe Ponea și […]
Acum 24 ore
00:30
Fănel Bogos este unul dintre cei mai prosperi oameni de afaceri din zona Moldovei, cu investiții în mai multe ferme. Un conflict cu directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare Vaslui, Mihai Ponea, a generat un dosar de trafic de influență instrumentat de procurorii Direcției Naționale Anticorupției. În lupta sa de a-l demite pe Ponea și […]
5 noiembrie 2025
21:20
Expert Forum (EFOR) a lansat un apel către politicienii care și-au anunțat candidatura la locale și partidelor care prin care solicită să transparentizeze finanțarea politică și a campaniei electorale. În opnia EFOR, legislația deficitară și lipsa de transparență din partea competitorilor transformă precampania într-o zonă gri, iar alegătorul nu înțelege de unde provin banii și […]
20:50
Proprietarul unei ferme de pui, Fănel Bogos, mulți rezerviști din cadrul SRI și SIE, dar și șeful PNL Vaslui, Mihai Barbu, au fost (probabil) surprinși să-i vadă pe procurorii Direcției Naționale Anticorupție efectuând percheziții într-un dosar de corupție care-i vizează. Cu puțin timp în urmă, Fănel Bogos a fost reținut pentru 24 de ore pentru cumpărare […]
Ieri
18:00
USR a propus-o pe jurista Roxana Rizoiu pentru funcția de Avocat al Poporului. Conform declarației de avere a președintelui, aceasta i-a oferit lui Nicușor Dan un împrumut de 120.576 de lei pentru campania sa prezidențială, însă nimeni nu contestă calitățile și capacitatea profesională a Roxanei Rizoiu. Ea apare pe lista persoanelor care au oferit împrumuturi […]
17:40
România implementează strategia națională pentru industria de apărare, a subliniat, miercuri, președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă comune cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, aflat în vizită la București pentru a participa la NATO Industry Forum. „Legat de NATO și de apărare, România implementează Strategia Națională pentru Industria de Apărare, asta […]
17:30
USR a propus-o pe jurista Roxana Rizoiu pentru funcția de Avocat al Poporului. Conform declarației de avere a președintelui, aceasta i-a oferit lui Nicușor Dan un împrumut de 120.576 de lei pentru campania sa prezidențială, însă nimeni nu contestă calitățile și capacitatea profesională a Roxanei Rizoiu. Ea apare pe lista persoanelor care au oferit împrumuturi […]
15:10
Expert Forum (EFOR) a lansat un apel către politicienii care și-au anunțat candidatura la locale și partidelor care prin care solicită să transparentizeze finanțarea politică și a campaniei electorale. În opnia EFOR, legislația deficitară și lipsa de transparență din partea competitorilor transformă precampania într-o zonă gri, iar alegătorul nu înțelege de unde provin banii și […]
14:10
Participarea mea la Congresul PSD din 7 noiembrie nu este doar un gest politic, ci o decizie de conștiință. Simt că trăim un moment important pentru partid și, mai ales, pentru România. Este timpul să redăm Partidului Social Democrat forța și claritatea care l-au făcut, de-a lungul istoriei, un pilon al stabilității și al echilibrului social. […]
12:20
Emeric Ienei, marele gentleman al fotbalului românesc, un simbol al decenței și al demnității, a decedat azi, la 88 de ani, din cauza unei comoții cerebrale, la locuința sa din Oradea. Măcinat de probleme inerente de sănătate, dureri de picioare și o inimă tot mai slăbită, a trăit discret și liniștit în ultimii ani la […]
10:40
Zohran Mamdani, un socialist democratic în vârstă de 34 de ani, a câștigat alegerile pentru primarul orașului New York, încununând o ascensiune fulminantă de la un legislator statal puțin cunoscut la una dintre cele mai vizibile figuri democratice ale țării, informează Mediafax. Mamdani va deveni primul primar musulman al celui mai mare oraș din SUA. El […]
Mai mult de 2 zile în urmă
19:00
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, se va afla la București miercuri și joi, când va avea întâlniri cu președintele, premierul și cu șefii Parlamentului, informează site-ul oficial al Alianței și Ministerul Apărării din România. Înaltul oficial se va întâlni cu președintele Nicușor Dan, cu premierul Ilie Bolojan, cu președintele Senatului, Mircea Abrudean, și cu […]
17:40
Deciziile de astăzi prin care Sebastian Vlădescu și Mircea Ionuț Costea au fost puși în libertate în urma constatării prescripției răspunderii penale sunt o consecință a aplicării Deciziei nr. 50/2025 a Curții Constituționale, care reafirmă principiul conform căruia legea procesual penală trebuie să respecte dreptul la apărare, egalitatea de șanse și accesul efectiv la Justiție, […]
17:00
Primarul Romei, Roberto Gualtieri, a declarat marți o zi de doliu municipal pentru miercuri, 5 noiembrie, în memoria muncitorului român Octav Stroici, care a murit în urma prăbușirii parțiale a turnului Torre dei Conti, o clădire medievală situată în centrul istoric al capitalei italiene, relatează agenția EFE. „Orașul Roma este alături de familia lui Octav Stroici, […]
14:30
Partidul AUR a anunțat oficial că o va sprijini pe jurnalista Anca Alexandrescu în cursa pentru Primăria Capitalei. Decizia a fost luată luni seara, în cadrul unei ședințe a conducerii desfășurate la Parlament, care a început la ora 19:00. Cei mai bine cotați în sondaje sunt Ciprian Ciucu (PNL), Daniel Băluță (PSD) și Cătălin Drulă […]
13:30
Patriarhia Română anunță care va fi programul de vizitare al Catedralei Mântuirii Neamului, după 11 zile de pelerinaj. Închinarea credincioșilor în Sfântul Altar al Catedralei se încheie miercuri, 5 noiembrie 2025, la miezul nopții. Însă, în perioada 6-14 noiembrie, inclusiv, lăcașul este deschis zilnic spre vizitare, între orele 11.00-19.00. În perioada 15-29 noiembrie, Catedrală Națională va fi închisă pentru continuarea lucrărilor interioare (pictură în mozaic și […]
12:40
Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție desfășoară, în cadrul operațiunii „Jupiter 4”, în mai multe județe din țară se desfășoară 42 de acțiuni operative, în cadrul cărora au loc 211 de percheziții domiciliare, fiind puse în executare 68 mandate de aducere. Activitățile au ca scop identificarea și tragerea la răspundere a […]
11:30
Philip Morris România își consolidează angajamentul față de sustenabilitate prin instalarea a 6.188 de panouri solare, cu o capacitate totală instalată de 3,4 MWh, în fabrica din Otopeni. Panourile au fost instalate în parcarea și pe acoperișul clădirilor de producție, cu sprijinul ENGIE România, și au fost puse în funcțiune la 1 noiembrie. Din 2017, […]
09:50
În noaptea dintre 3 spre 4 noiembrie, forțele Federației Ruse au lansat două atacuri asupra infrastructurii portuare ucrainene situate pe fluviul Dunărea. În urma acestor acțiuni, au fost observate numeroase explozii pe malul ucrainean, informează MApN. Potrivit comunicatului, au fost ridicate în aer, conform procedurilor de poliție aeriană, două aeronave F-16 dislocate la Baza Aeriană […]
3 noiembrie 2025
16:00
La 1 noiembrie, Sala Palatului din București a găzduit premiera de gală a filmului Cravata Galbenă, în prezența actorilor John Malkovich și Sean Bean, a regizorului Serge Ioan Celebidachi și a echipei. Evenimentul a reunit peste 4000 de spectatori, într-o seară memorabilă. Printre cei prezenți s-au numărat invitați speciali, personalități din lumea culturală și politică […]
14:10
Europa și România se află într-un moment de transformare accelerată economică, tehnologică, geopolitică, într-o lume în care schimbarea nu mai vine în valuri, iar guvernanța responsabilă este, poate, cea mai importantă resursă a României de astăzi, a declarat, luni, șefa Reprezentanței Comisiei Europene (CE) în România, Ramona Chiriac, la cea de-a XXXII-a ediție a proiectului […]
13:40
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni semnarea unui contract cu compania germană Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de pulberi la Victoria, o investiție de circa 500 de milioane de euro. „Sunt onorat să închidem această semnare de contract, care este practic finalul unei negocieri, dar începutul unor alt pachet de negocieri importante pe care îl […]
13:30
Premierul Ilie Bolojan a anunțat luni semnarea unui contract cu compania germană Rheinmetall pentru construirea unei fabrici de pulberi la Victoria, o investiție de circa 500 de milioane de euro. „Sunt onorat să închidem această semnare de contract, care este practic finalul unei negocieri, dar începutul unor alt pachet de negocieri importante pe care îl […]
13:00
În cadrul operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 6 percheziții domiciliare, în județul Bihor, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal instrumentat de […]
11:30
În cadrul operațiunii „Jupiter”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a Inspectoratului General al Poliției Române, polițiștii din cadrul Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice efectuează 6 percheziții domiciliare, în județul Bihor, la sediile sociale și punctele de lucru ale unor societăți comerciale, într-un dosar penal instrumentat de […]
2 noiembrie 2025
23:30
„Cuvintele ne lipsesc”, este ultima frază din The Eleventh Hour, ultima carte a scriitorului Salman Rushdie. Este concluzia unei povestiri despre o piață – un spațiu public – în care limbajul, reprezentat ca o femeie umană, este curtat, uzurpat, ignorat. În cele din urmă, ea țipă și dispare, moment în care clădirile din piață se […]
17:20
Diferența între Cătălin Drulă din 2019 și cel din 2025 stă cel puțin în viziunea sa despre implicarea președintelui țării în campania electorală pentru alți candidați. Dacă atunci reproșa Partidului Național Liberal că face campanie cu microbuze pe care era plasată figura lui Klaus Iohannis, deși BEC stabilise că e incorect acest tip de reclamă […]
16:50
Peste o treime dintre români ar vota cu Alianța pentru Unitatea Românilor (AUR) dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri pentru Parlament și aproape 50% ar susține o suspendare a președintelui României, relevă un sondaj al Centrului de Sociologie Urbană și Regională – CURS. Sondajul de opinie, publicat duminică, a fost realizat la nivel național […]
1 noiembrie 2025
17:50
Consiliul Concurenței nu a primit de la Lukoil nicio notificare cu privire la o potențială tranzacție care să vizeze activele din România, a declarat, sâmbătă, președintele Consiliului Concurenței, Bogdan Chirițoiu. „Nu am primit până în momentul de față. Zvonul ăsta este de cel puțin doi ani, tot aud că e de vânzareLukoil, tot primesc întrebări. […]
17:20
Noul guvern al Republicii Moldova, condus de prim-ministrul Alexandru Munteanu, a depus jurământul, sâmbătă, la Președinția Republicii Moldova, în prezența Președintei Maia Sandu, și a președintelui Parlamentului, Igor Grosu, informează Moldpres. Ceremonia a avut loc după ce, vineri seară, parlamentul a acordat votul de încredere guvernului Munteanu și a aprobat programul de guvernare „UE, pace, […]
12:00
Dr. Sigmund Freud este creditat cu afirmația „în inconștient fiecare dintre noi este convins de propria sa nemurire”, în timp ce Emil Cioran spunea că „nemurirea este o concesie de eternitate pe care moartea o face vieţii”.  Dr. Carl Gustav Jung merge mai departe. În studiul său „Psihologia vieții după moarte”, Ronald K. Siegel rezumă […]
31 octombrie 2025
17:40
În al treilea trimestru al anului, Turcia a încasa 50 de miliarde de dolari din turism și a primit 50 de milioane de vizitatori. Turcia a încheiat primele nouă luni ale anului 2025 cu un nou record în sectorul turismului: 50 de milioane de vizitatori internaționali și venituri de 50 de miliarde de dolari, potrivit […]
17:30
În contextul geopolitic tensionat din Europa de Est, anunțul retragerii parțiale a trupelor americane de pe flancul estic al NATO, inclusiv din România, a stârnit îngrijorare și dezbateri aprinse. La 29 octombrie 2025, Ministerul român al Apărării Naționale a confirmat că Statele Unite vor reduce numărul militarilor săi staționați în România, în contextul reevaluării posturii […]
15:30
Securitatea energetică și securitatea cibernetică sunt două concepte care nu mai pot fi privite separat, deoarece trăim într-o epocă în care sistemele informatice controlează fluxurile de energie, iar protejarea lor devine o condiție esențială pentru siguranța națională, a declarat, vineri, președintele Senatului, Mircea Abrudean, la Forumul de Securitate Energetică, organizat la Cluj Napoca. „Securitatea energetică, […]
15:20
Marius-Gabriel Lazurca a fost numit vineri, 31 octombrie, de președintele Nicușor Dan în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională. Mandatul lui Lazurca va începe de la 1 noiembrie. Postul a fost ocupat anterior de Cristian Diaconescu, cu o experiență vastă în diplomație și drept internațional. Diaconescu, fost Ministru al Afacerilor Externe și al Justiției, […]
15:00
Marius-Gabriel Lazurca a fost numit de președintele Nicușor Dan în funcția de consilier prezidențial pentru securitate națională. Mandatul lui Lazurca va începe de la 1 noiembrie. Postul a fost ocupat anterior de Cristian Diaconescu, cu o experiență vastă în diplomație și drept internațional. Diaconescu, fost Ministru al Afacerilor Externe și al Justiției, a reprezentat România […]
11:10
Conform unei informări oficiale transmise către toți angajații societății naționale de televiziune – peste 2000 repartizați la 14 canale – începând din 7 noiembrie serverul actual de e-mail al TVR va fi înlocuit de un nou server operat de STS, structură militară din domeniul sistemului de siguranță națională. Din acel moment, – probabil caz unic […]
04:10
Nu a fost ceea ce se aștepta: întâlnirea dintre Donald Trump și Xi Jinping nu a fost o negociere bilaterală în urma căreia să rezulte un acord comercial. Primire glacială, discuții relativ restrânse, fără conferință de presă, fără declarații. Echipele de negociere s-au întâlnit în prealabil la Kuala Lumpur, dar chinezii au așteptat până în […]
30 octombrie 2025
18:10
După ce a depus în această dimineață o coroană de flori la fostul Club Colectiv, președintele Nicușor Dan a transmis pe Facebook un mesaj la împlinirea a zece ani de la tragedia în care și-au pierdut viața 65 de tineri. Dan afirmă că tragedia întâmplată la Colectiv „rămâne oglinda unui stat care nu a funcționat […]
16:40
Procurorii de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București au pus Distrigaz sub acuzare pentru distrugere din culpă, deoarece compania nu a trimis la blocul din Rahova o echipă de intervenție pentru a lua măsurile de urgență după ce locatarii au reclamat miros de gaze și nu a întreținut în condiții de siguranță […]
15:30
Opt ani de chin. Opt ani de calvar. La 27 octombrie 2017, o procuroare DNA l-a pus sub urmărire penală pe Eugen Șerbănescu, fost director al Centrului Național al Cinematografiei (CNC) în perioada 2006-2013, pentru un așa-zis abuz în serviciu constând în presupusa finanțare ilegală a unor producători de filme, cu un pretins prejudiciu pe […]
15:00
Audierea premierului spaniol Pedro Sanchez în fața unei comisii de anchetă a Senatului privind un scandal de corupție a început astăzi într-o atmosferă extrem de tensionată, cu discursuri întrerupte, insulte și un ton agresiv, liderul socialist fiind obligat să explice rolul asociaților săi de încredere în acest dosar exploziv, informează Agerpres. „Acesta este un circ”, […]
13:30
Avocații mercenarului Horațiu Potra au anunțat joi că acesta dorește să revină „voluntar” în România din Dubai, acolo unde a plecat după ce a fost pus sub acuzare în dosarul în care este judecat și fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu. La 29 septembrie, Horațiu Potra, fiului acestuia, Dorian Potra, precum și un alt membru […]
12:40
Retragerea – fie ea și parțială – a trupelor SUA din România marchează o schimbare strategică majoră pentru întreaga regiune a Mării Negre. Nu e doar o problemă militară, este una politică: ce înseamnă pentru România o lume în care garanțiile devin negociabile? Avem posibilitatea să mai negociem cu Casa Albă/Pentagonul sau mai bine zis […]
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.