„Acel nor îl va urmări”: Avertismentul lui Djokovici pentru Sinner cu privire la suspendarea pentru dopaj

DigiFM.ro, 12 noiembrie 2025 11:30

Novak Djokovici l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana asupra lui ca un „nor” şi a pus sub semnul întrebării momentul aplicării sancţiunii, relatează The Guardian.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de DigiFM.ro

Acum o oră
16:30
România a obținut, joi, aprobarea Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) revizuit, în cadrul reuniunii Consiliului pentru Afaceri Economice și Financiare (ECOFIN), desfășurată la Bruxelles, a anunțat Ministerul de Finanțe, într-un comunicat.
Acum 2 ore
16:10
Consiliul Superior al Magistraturii a anunţat joi că va sesiza Consiliul Naţional al Audiovizualului şi Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, după ce viceprimarul Timişoarei, Ruben Laţcău, a declarat într-un podcast că există un fenomen generalizat în România de judecătoare care se întâlnesc cu interlopi şi apoi sunt şantajate de aceştia.
16:00
Kremlinul a declarat joi că Ucraina va trebui să negocieze cu Rusia "mai devreme sau mai târziu" şi a apreciat că poziţiile de negocierile ale Kievului se vor înrăutăţi cu fiecare zi ce trece, informează Reuters.
15:20
Brittany Miller, vedetă TikTok cu peste 3,5 milioane de urmăritori, a recunoscut într-un clip că a inventat un diagnostic de cancer în 2017, pe fondul unor probleme grave de sănătate mintală.
15:20
Preşedintele chinez Xi Jinping şi-a anulat participarea la summitul ţărilor industrializate şi emergente reunite în grupul G20, care se va desfăşura pe 22 şi 23 noiembrie în Africa de Sud, după ce omologii săi rus şi american, Vladimir Putin şi Donald Trump, şi-au anulat la rândul lor participarea la summit, fiecare din motive diferite, relatează agenţia DPA, citată de Agerpres.
Acum 4 ore
15:00
Fostul preşedinte Nicolas Sarkozy urmează să fie judecat în apel în dosarul finanţării libiene - în perioada 16 martie-3 iunie 2026 -, anunţă joi într-un comunicat Curtea de Apel din Paris, relatează AFP.
14:20
Trupul neînsufleţit al compozitorului Horia Moculescu va fi depus vineri la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase" din Bucureşti. Înmormântarea va avea loc la Cimitirul Bellu, duminică, anunţă Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România.
13:40
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat joi că nu există condiții obiective care să justifice o creștere a prețului carburanților la pompă și le-a cerut tuturor instituțiilor abilitate să analizeze situația.
13:40
Sf. Filip, sărbatorit pe 14 noiembrie în calendarul ortodox, a fost unul dintre cei doisprezece apostoli ai lui Iisus, originar din Betsaida Galileei, pescar ca Petru și Andrei. Chemat printre primii la apostolat, el a devenit martor și propovăduitor al Evangheliei în Asia Mică și în Balcani, iar tradiția consemnează moartea sa martirică în jurul anului 80 d.Hr., la Hierapolis, în Frigia (azi Pamukkale, Turcia).
13:20
Cardiff va găzdui meciul de deschidere al Campionatului European de fotbal din 2028, la 9 iunie, iar finala este programată să aibă loc pe stadionul Wembley din Londra, la 9 iulie, a anunţat UEFA.
Acum 6 ore
13:10
Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a declarat, joi, 13 noiembrie, că verificările pe care DNA le-a făcut cu o zi înainte la sediul instituţiei pe care o conduce vizează probleme între două firme asociate, fără legătură cu proiectul de realizare a metroului.
13:10
Preşedintele american Donald Trump l-a întrebat, la Casa Albă, pe omologul său sirian Ahmed al-Sharaa, un fost comandant Al-Qaida, căruia i-a oferit cadou un flacon de parfum, în cursul unei vizite fără precedent în Statele Unite, câte soţii are şi a făcut un comentariu neaşteptat, scrie revista People.
13:00
Acum 8 ore
11:00
Actrița Ada Galeș a fost invitată în dimineața asta în studioul Digi FM, la matinalul realizat de Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, unde a vorbit deschis despre diagnosticul care i-a dat viața peste cap: o microtumoră de glandă salivară pe cerul gurii, o formă rară și cu risc scăzut de metastaze, dar extrem de delicată pentru un actor, pentru care vocea înseamnă carieră.
10:10
Un armistiţiu este necesar ”de urgenţă” în Ucraina, după aproape patru ani de război, cere G7, în urma unei reuniuni în Canada a miniştrilor de Externe, în contextul în care negocieri în acest sens se află într-un punct mort, relatează AFP.
09:50
Statele Unite au bătut miercuri pentru ultima oară o monedă de un cent, a cărei producţie costă mai mult decât valoarea sa nominală. Serviciul Monetăriei a anunţat într-un comunicat că nu vor mai fi puse în circulaţie monede noi de un cent, punând capăt unei producţii vechi de 232 de ani, relatează AFP.
09:40
Kremlinul a indus în eroare în repetate rânduri opinia publică cu privire la locul în care se află liderul rus Vladimir Putin, acesta utilizând trei birouri aproape identice în diferite părţi ale ţării, relevă o anchetă Systema, unitatea de investigaţii a filialei ruse a postului RFE/RL (Radio Europa Liberă), finanţat de Congresul SUA.
09:40
Primarul municipiului Timişoara şi preşedintele USR, Dominic Fritz, a anunţat că a fost admis la proba de interviu pentru obţinerea cetăţeniei române. Urmează depunerea jurământului.
09:30
O femeie în vârstă de 38 de ani, iniţial plasată în arest preventiv în cadrul anchetei privind spectaculosul jaf de la Luvru, cel mai vizitat muzeu din lume, a fost eliberată sub control judiciar de către Curtea de Apel din Paris, a declarat o sursă judiciară, miercuri, pentru AFP.
Acum 12 ore
08:10
Postul Nașterii Domnului 2025 începe vineri, 14 noiembrie, și se încheie pe 24 decembrie. Ce se mănâncă, regulile alimentare și toate zilele cu dezlegare la pește.
Acum 24 ore
17:40
La Constanța, Bursele de 10 Digi FM se încheie cu o poveste care atinge sufletul oricui. Aflăm, împreună cu Lucian Mîndruță, povestea lui – povestea băiatului care merită ultima bursă de 1000 de euro din proiectul aniversar, care închide aproape două luni de campanie.
Ieri
16:20
Președintele israelian Isaac Herzog a primit o scrisoare din partea lui Donald Trump, în care îl îndeamnă să ia în considerare acordarea unei grațieri prim-ministrului Benjamin Netanyahu, a anunțat miercuri, 12 noiembrie, biroul lui Herzog, citat de Reuters și Agerpres.
16:10
Conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a precizat, după ce un pacient a căzut de pe o targă, la Unitatea de Primiri Urgenţe, că această cădere nu a avut consecinţe medicale. Pacientul cu fractură de claviculă le-a declarat cadrelor medicale că a încercat să îşi aranjeze hainele, pe marginea tărgii, şi a alunecat. Întreg personalul din acea tură a dat explicaţii, datele fiind analizate.
15:50
Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, miercuri, că îl va numi consilier prezidenţial pe educaţie pe profesorul universitar Sorin Costreie şi imediat după ce va fi numit, acesta va contacta sindicatele, ministerul şi vor avea o discuţie cu datele pe masă, ca să vadă unde sunt.
15:50
Regele Spaniei Felipe al VI-lea a fost primit cu mare pompă, miercuri, la Beijing, de către preşedintele chinez Xi Jinping, în prima sa vizită de stat în China de la succesiunea sa la tron. în 2014, relatează AFP.
15:00
Digi FM a sărbătorit 10 ani de existență cu bucurie, emoție și… un premiu de nota 10: o super mașină în valoare de aproape 30.000 de euro, oferită unui ascultător fidel. Radioul cu cea mai mare creștere din România a transformat ziua de 11 noiembrie într-un maraton de energie și recunoștință, de la primele ore ale dimineții, alături de matinalii Oana Zamfir și Vlad Craioveanu, care au deschis sărbătoarea cu invitați speciali și momente live susținute de Acoustic Boyz și Horia Brenciu & Band.
14:50
Preşedintele Nicuşor Dan a anunțat că va contesta în instanţă decizia Autorităţii Electorale Permanente de a nu-i restitui un milion de lei cheltuiţi în campania electorală.
14:40
Campionul sârb Novak Djokovic crede că încă poate câştiga un al 25-lea titlu de Grand Slam în tenis, în ciuda faptului că a primit ''o palmă din partea realităţii'' în ultimii doi ani, conform unui interviu acordat lui Piers Morgan, citat de BBC.
14:30
Daniel Iordăchioaie, Dan Negru, Marina Almăşan, Ionel Tudor și Smiley sunt doar câțiva dintre cei care şi-au amintit de Horia Moculescu, care a murit miercuri, 12 noiembrie, la vârsta de 88 de ani. "Un om cu caracter impecabil, enorm talent, un adevărat prieten", au scris la unison despre compozitor.
14:20
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, miercuri, 12 noiembrie, întrebat dacă fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu a fost colaborator sau agent al SIE, că va exista un raport despre alegerile din 2024.
13:00
Horia Moculescu a murit miercuri, 12 noiembrie 2025, la vârsta de 88 de ani. Pianistul și compozitorul de legendă din muzica ușoară românească avea probleme de sănătate și era internat de câteva zile la ATI la Spitalul "Mihai Balș". Vestea morții sale i-a afectat puternic pe apropiați, dar cel mai tare suferă fiica sa, Nidia, cea care i-a stat alături mereu și cu care avea o relație profundă.
12:40
Dan Negru a reacționat după aflarea veștii că Horia Moculescu s-a stins din viață, publicând un clip dintr-un interviu pe care i l-a luat compozitorului.
12:00
Compozitorul Horia Moculescu a murit la vârsta de 88 de ani, după o perioadă în care s-a aflat internat în spital în stare gravă. Artistul, cunoscut pentru numeroasele sale șlagăre și pentru emisiunea „Atenție, se cântă!” difuzată ani la rând la TVR, s-a stins din viață la Institutul „Matei Balș”, unde fusese internat și intubat în ultimele zile.
11:30
Novak Djokovici l-a avertizat pe Jannik Sinner că suspendarea de trei luni pentru dopaj va plana asupra lui ca un „nor” şi a pus sub semnul întrebării momentul aplicării sancţiunii, relatează The Guardian.
11:20
Guvernul ucrainean l-a suspendat din funcţie pe ministrul Justiţiei Gherman Galuşcenko, anunţă miercuri premierul Iulia Svîrîdenko, în cadrul unei anchete de corupţie în sectorul energiei, relatează Reuters.Autorităţile ucrainene au inculpat şapte persoane în cadrul unui dosar de presupusă mită, în sumă de 100 de milioane de dolari, implicând oficiali de rang înalt în sectorul energiei, care a înfuriat publicul şi a atras atenţia asupra luptei împotriva corupţiei a Kievului.Galiuşceno, care ocupa anterior postul de ministru al Energiei, era vizat de o anchetă, a anunţat marţi Ministerul Justiţiei.Ministerul nu a precizat dacă ceastă anchetă are legătură cu dosarul de corupţie în sectorul energiei anchetat de căytre Biroul Naţional ucrainean de luptă împotriva corupţiei.Galuşcenko a aprobat decizia Guvernului.El a anunţat într-o postare pe Facebook că ”suspendarea pe durata anchetei este o măsură civilizată şi adecvată”.”Mă voi apăra în faţa tribunalelor şi îmi voi demonstra poziţia”, a adăugat el, fără să ofere vreun detaliu despre cauza anchetei.Acuzaţii de mită în sectorul energiei sunt deosebit de sensibile pentru marele public, care este afectat de întreruperi îndelungate zilnice în mare parte a ţării, înainte de sosirea iernii, în timp ce ţara luptă să respingă atacuri masive ruse împotriva infrastructurilor ucrainene.
09:50
Un pod s-a prăbuşit parţial marţi, în sud-vestul Chinei, la câteva luni după inaugurare. Imaginile, terifiante, s-au răspândit rapid pe reţelele sociale, scrie Le Figaro.
09:40
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, principalul rival al preşedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, este oficial urmărit penal pentru 142 de infracţiuni, potrivit actului de acuzare publicat marţi de parchetul oraşului, relatează AFP.
09:40
Lionel Messi, câştigător de opt ori a Balonului de Aur, a acordat, marţi, un interviu publicaţiei catalane Sport, la o zi după apariţia sa foarte remarcată pe gazonul miticului stadion al FC Barcelona.
09:30
Nadia Comăneci, "Zeiţa de la Montreal", multiplă campioană olimpică, mondială şi europeană care a scris istorie în gimnastica mondială reuşind primul 10 perfect, împlineşte, miercuri, 64 de ani.
11 noiembrie 2025
21:00
După ce a făcut public faptul că a fost diagnosticată cu cancer, Ionela Năstase, realizatoarea și gazda emisiunii "La cină" de la Digi 24 (alături de Adrian Hădean) a transmis un nou mesaj despre lupta cu boala și despre cât de mult a ajutat-o sprijinul necondiționat al partenerului ei de viață, Vlad Petreanu.
17:40
Ne apropiem de finalul campaniei Bursele de 10 Digi FM, iar Lucian Mîndruță, cu ajutorul Asociației Banca de Bine, a ajuns astăzi în comuna Sinești, județul Ialomița, unde a cunoscut-o pe Costache Anamaria Valentina, o elevă care poartă pe umeri mai multă putere decât mulți adulți.
Mai mult de 2 zile în urmă
17:00
Românul care a dat lovitura la Loto 6/49, câștigând impresionanta sumă de peste 9,6 milioane de euro, este un tânăr inginer din Arad, în vârstă de aproximativ 30 de ani. Norocosul a mers astăzi la sediul Loteriei Române pentru a-și revendica premiul, unde a aflat și taxele pe care trebuie să le plătească statului român.
16:50
Preşedintele Nicuşor Dan se întâlneşte, miercuri, la ora 16:00, cu liderii coaliţiei de guvernare şi cu reprezentanţi ai magistraţilor la Palatul Cotroceni, arată agenda şefului statului.
16:40
Bucureștiul și Kievul au dezmințit marți acuzațiile Moscovei, care susține că Ucraina și aliatul său britanic ar fi încercat să deturneze spre România un avion de vânătoare rus echipat cu o rachetă hipersonică Kinjal, informează AFP.
16:20
Cristiano Ronaldo a clarificat, marţi, situaţia privind retragerea sa, afirmând că va agăţa ghetele în cui „în unul sau doi ani”, după ce a anunţat public că se va retrage în curând.
16:00
Medicii de la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu” din Timişoara, unde o fată de 17 ani, elevă la un liceu de elită, a murit în condiţii suspecte, au declarat că aceasta a ajuns la spital cu convulsii şi brahicardie severă şi a fost resuscitată, însă, în ciuda eforturilor medicilor, a decedat.
16:00
Poliţiştii din Dolj au deschis o anchetă după ce un băiat în vârstă de 13 ani şi-a îndemnat câinele Pitbull să atace un alt câine aflat în lanţ, imaginile fiind postate pe o reţea de socializare. Poliţiştii au încredinţat câinele din rasa Pitbull unei asociaţii pentru protecţia animalelor.
13:50
O fată de 17 ani de la Liceul Teoretic ”Grigore Moisil” din Timişoara, un liceu de elită, a murit la Spitalul de Copii ”Louis Ţurcanu”, după ce ar fi ingerat o substanţă. Ea se internase cu o stare de somnolenţă. Medicii au sesizat Poliţia, care acum face cercetări în acest caz.
13:20
Decizia Oanei Gheorghiu de a rămâne membru cu drept de vot într-o organizaţie neguvernamentală după numirea în Executiv nu este o incompatibilitate, dar a pus 'Dăruieşte Viaţă' într-o situaţie "vulnerabilă", a declarat Carmen Uscatu, cofondator al asociaţiei.
12:50
O anchetă a fost deschisă după ce un membru al Gărzii Elveţiene Pontificale, armata însărcinată cu protecţia Papei, a fost acuzat de un act antisemit, anunţă Vaticanul.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.