Schimbările climatice au forțat deja milioane de persoane sa-și părăsească locuințele

Jurnalul.ro, 16 noiembrie 2025 17:30

Consecințele schimbărilor climatice au determinat deja milioane de persoane de pe glob să-și părăsească locuințele, potrivit datelor publicate de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) înaintea celei de-a 30-a conferință ONU pentru climat, care începe luni în Brazilia, informează DPA.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 10 minute
20:30
Arta vinului, spiritul economic şi bogăţia culturală românească au fost promovate la evenimentul "Descoperă România - Vin, Economie & Cultură!", găzduit marţi de Consulatul General al României la Munchen.
Acum 30 minute
20:10
Indicele volumului comerţului cu amănuntul pentru alimente, băuturi şi tutun a crescut cu 0,5% în Uniunea Europeană şi cu 1% în zona euro în septembrie, comparativ cu perioada similară din 2024, cel mai sever declin fiind în Estonia, România şi Belgia, potrivit datelor publicate luni de de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
20:10
Frica a pus stăpânire pe medicina românească — o spune răspicat dr. Anca Simona Tâu, medic primar cardiologie și boli interne, cu experiență în sisteme medicale occidentale.
Acum o oră
19:50
Un număr de 608 permise de conducere au fost reţinute, sâmbătă, dintre care 177 pentru viteză şi 67 pentru alcool, informează Poliţia Română.
Acum 2 ore
19:30
Acest anunț vine în contextul în care Washingtonul face presiuni asupra Japoniei pentru a face investiții de 550 de miliarde de dolari pe teritoriul american, în schimbul unei reduceri a taxelor vamale impuse companiilor japoneze.
19:10
Iisus poate răspunde rugăciunilor, dar nu a apărut în mod special într-un mic oraș din nordul Franței, declară Vaticanul.
18:50
Medicul Adrian Copcea a oferit în mediul online o serie de sfaturi bolnavilor de diabet. Cel mai important lucru pe care-l pot face pacienții ca să evite agravarea problemelor este unul banal. „Tratamentul cel mai bun este scăderea în greutate”, a transmis medicul din Cluj-Napoca.
18:50
Află care sunt cele mai potrivite cariere pentru zodia Săgetător. Nativii semnului aventuros excelază în educație, business internațional, media, turism și sport. Descoperă profesiile ideale și motivațiile astrologice.
18:50
Duminică, 16 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 și Super Noroc, după ce la tragerile loto de joi, 13 noiembrie, Loteria Română a acordat 18.800 de câștiguri în valoare totală de peste 1,59 milioane de lei.
Acum 4 ore
18:30
Administrația Trump a finalizat, joi, anularea restricțiilor impuse în era Biden asupra forajelor de petrol și gaze într-o zonă din Alaska care este cea mai mare suprafață de teren public neperturbat din țară.
18:10
Astrologii și numerologii susțin că fiecare dată de naștere are o rasă de pisică asociată. Află ce felină îți reflectă energia spirituală și personalitatea — de la Maine Coon la Bengal sau Ragdoll.
17:50
Elevii lui Mircea Lucescu vor fi în urna a 4-a a tragerii la sorți pentru barajul UEFA spre turneul final al Cupei Mondiale din 2026, informează FRF.
17:30
Consecințele schimbărilor climatice au determinat deja milioane de persoane de pe glob să-și părăsească locuințele, potrivit datelor publicate de Agenția ONU pentru Refugiați (UNHCR) înaintea celei de-a 30-a conferință ONU pentru climat, care începe luni în Brazilia, informează DPA.
17:10
Un consum ridicat de alimente ultraprocesate crește rezistența la insulină și riscul de prediabet în doar patru ani, arată un studiu USC.
16:50
 Sistemul sanitar din România s-a învârtit în ultimii ani într-un "cerc vicios", deoarece nu erau achiziţionate aparate de înaltă performanţă din cauza lipsei de personal, a afirmat, duminică, ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, într-o conferinţă de presă organizată după încheierea Concursului de intrare în Rezidenţiat desfăşurat la Romexpo.
Acum 6 ore
16:30
În ultima perioadă, TikTok și Instagram au fost inundate de clipuri în care oamenii își masează gâtul, urechile sau maxilarul pentru „activarea nervului vag”.
16:20
Chef Richard Abou Zaki, Chef Alexandru Sautner, Chef Orlando Zaharia și Chef Ștefan Popescu dau startul noului sezon Chefi la cuțite la Antena 1 și pe AntenaPLAY în această seară, de la ora 20:00.
16:10
Medicul a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook, calificând acuzațiile drept „aberante și complet rupte de realitate” și spunând că acestea au intenția de a-i compromite reputația și de a pune la îndoială pregătirea, integritatea și chiar calitatea sa de medic.
15:50
Șerban Bubenek, președintele Societății Române de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI), a cerut ca dr. Iuliu Torje să fie declarat „persona non-grata”, spunând că e un „hater tânăr”. Torje este anestezist în Germania și a declarat că nu ar face anestezie pediatrică decât în spital.
15:30
Poluarea aerului crește semnificativ riscul de stop cardiac, arată un studiu italian.
15:10
Fostul președinte PSD, Marcel Ciolacu, și-a depus candidatura, duminică, pentru șefia Consiliului Județean Buzău. El a declarat că a venit să lupte „pentru acasă”.
14:50
Specialiștii anunță că începând de marți spre miercuri, vremea se schimbă radical în România: temperaturile scad semnificativ, iar ploile și ninsorile își fac apariția, în special în zonele montane și în nordul țării.
Acum 8 ore
14:30
Experții în spiritualitate susțin că fiecare lună a anului are o vibrație unică, un cuvânt care descrie esența emoțională și aura celor născuți atunci. Află ce cuvânt definește energia ta și ce culoare are aura ta spirituală.
14:10
Deținătorii de bilete intrare la meciurile de la Cupa Mondială de fotbal din 2026 se pot aștepta să cheltuiască sume mari doar pentru a-și parca mașinile la stadioane pentru turneul de anul viitor, prețurile de pe site-ul oficial al FIFA ajungând la 175 de dolari pentru un parking pass, informează Reuters.
13:50
Peste 20 de clinici private care au cel puțin o sală de operație au fost închise și alte 30 au fost sancționate administrativ, spune ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, după ce o fetiță de 2 ani a murit după o anestezie generală, la stomatologie în București și o tânără a murit după naștere.
13:30
Un polițist în vârstă de 24 de ani, din Argeș, a fost găsit împușcat în cap, duminică, într-un apartament din Giurgiu, unde locuia cu chirie. Acesta s-ar fi împușcat cu arma din dotare.
13:10
Un bărbat a murit și trei persoane sunt rănite, între ele și o copilă de 7 ani, în urma unui accident care a avut loc duminică, la ieșirea din Cluj-Napoca spre Feleacu.
12:50
În mai puțin de treizeci de zile, România a fost zguduită de mai multe explozii și incidente grave legate de gaze, soldate cu victime, clădiri distruse și comunități întregi evacuate.
Acum 12 ore
12:30
Pe 15 noiembrie 2025, 15 echipaje cu vehicule istorice au luat startul, marcând o premieră națională: primul raliu de regularitate dedicat exclusiv vehiculelor istorice desfășurat integral pe timp de noapte.
12:30
Joi, 20 noiembrie 2025 (de la 19:00), fanii muzicii funk, soul și disco sunt invitați la Sala Radio pentru un eveniment muzical de excepție: concertul „Let's Groove”. Protagonistul serii va fi Big Band-ul Radio România, dirijat de Simona Strungaru. Evenimentul promite să aducă pe scena prestigioasei săli din capitală energia și ritmurile inconfundabile ale legendarei formații americane Earth, Wind & Fire, dar într-o formulă instrumentală grandioasă, adaptată specificului de Big Band.
12:10
Un bărbat de 27 de ani a sunat la 112, duminică dimineața, spunând că și-a găsit concubina fără viață într-un apartament închiriat în regim hotelier, în Galați. Alături de fata de 17 ani a fost găsit și un bărbat de 26 de ani, care prezenta urme de violență. Acesta locuia fără forme legale în bloc.
11:50
În goana după cadouri pentru cei dragi, mulți dintre utilizatori caută online oferte bune și livrare rapidă. Tocmai acest context este exploatat de către atacatorii cibernetici, care lansează magazine online ce imită perfect branduri cunoscute.
11:30
Fostul ministru al Finanțelor, Eugen Teodorovici, își depune candidatura, duminică, la Primăria Capitalei. El a promis că dacă ajunge primar face taxa de parcare în București de doar un leu.
11:10
Horoscop zilnic, 17 Noiembrie 2025: Leii au idei grozave, Scorpionii sunt motivați, iar Caricornii au o energie bună.
10:50
Mircea Lucescu s-a declarat dezamăgit de condițiile de meci întâmpinate de tricolori la Zenica.
10:30
Ministerul Sănătății organizează astăzi unul dintre cele mai importante examene pentru viitorii medici, Concursul Național de Admitere în Rezidențiat. Peste 10.000 de absolvenți concurează pentru 5.374 de locuri și posturi, în toate cele trei domenii – medicină, medicină dentară și farmacie. 
10:10
Teatrul EXCELSIOR anunță o nouă producție-eveniment: Metamorfoza de Franz Kafka, în regia celebrului Yuri Kordonsky, unul dintre cei mai influenți și apreciați regizori contemporani, multiplu laureat UNITER și profesor de regie la prestigioasa Yale School of Drama. Primele reprezentații vor avea loc în 22 și 23 noiembrie, respectiv 19, 20 și 21 decembrie 2025, de la ora 19:00 (și o reprezentație în matineu, de la ora 11:00, în 21 decembrie), în Sala „Ion Lucian” a teatrului.
10:10
Antena 1 difuzează astăzi, de la ora 14.00, documentarul „Drumul Eroilor”, producție ce reface traseul spectaculos al celui de-al 8-lea sezon Asia Express – Drumul Eroilor.
09:50
Săptămâna 19 – 23 noiembrie deschide cortina Operei Naționale București către lumi contrastante, dar la fel de captivante. De la feeria baletului „Spărgătorul de nuci” de Piotr Ilici Ceaikovski, la forța dramatică a spectacolului „Callas – Oana Pellea”, de la rafinamentul seducător al lui „Don Giovanni” la fantezia melancolică a „Povestirilor lui Hoffmann”, vor fi cinci seri, patru titluri, o singură scenă  și nenumărate moduri de a simți arta.
09:40
Deși iarna abia începe, românii se tem deja de prețurile care îi așteaptă în sezonul 2025–2026.
09:30
Crăciunița (Euphorbia pulcherrima), cunoscută și sub numele de Poinsettia, este planta-vedetă a sărbătorilor de iarnă.
09:20
Trenul Craiova - Târgu Jiu a lovit o persoană în zona localității Bălteni, județul Gorj. Din primele informații, victima este decedată.
09:10
Deși schimbările financiare nu se produc peste noapte, săptămâna 17–23 noiembrie 2025 vine cu o energie astrală favorabilă pentru stabilitate și prosperitate.
08:50
Capacitatea de a reține informații rapid și cu precizie aproape perfectă a fost dintotdeauna un subiect fascinant. În timp ce unii specialiști susțin că „memoria fotografică” este un mit, alții cred că, prin exercițiu și disciplină, putem antrena creierul să funcționeze aproape ca o cameră foto.
08:40
Bombă în fotbalul românesc! Gică Hagi ia în calcul vânzarea pachetului majoritar de la Farul Constanța!
08:30
Naţionala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Bosniei-Herţegovina cu scorul de 3-1 (0-1), sâmbătă seara, pe Stadionul Bilino Polje din Zenica, în Grupa H a preliminariilor Cupei Mondiale din 2026.
08:30
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, cunoscută în popor și sub numele de Vovidenia sau Ovedenia, este una dintre cele mai importante sărbători religioase din calendarul ortodox.
08:10
Un moment cosmic care ne provoacă să regândim tot ce credeam că știm.
07:50
Trăim un moment istoric în care tehnologia și inteligența artificială (AI) transformă rapid lumea profesională. Joburile pe care le cunoaștem astăzi nu vor mai arăta la fel peste 10 ani.
07:40
Pentru mulți profesori, orele de la clasă nu sunt singura sursă de venit. Tot mai mulți aleg să ofere meditații particulare, iar câștigurile pot depăși orice așteptare.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.