Israelul a atacat o tabără de refugiați palestinieni din Liban: peste 10 oameni au murit

Digi24.ro, 19 noiembrie 2025 10:50

Un atac aerian israelian asupra unei tabere de refugiați palestinieni din Liban a ucis marți 13 persoane și a rănit alte câteva, au declarat oficiali guvernamentali, relatează Euronews.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Digi24.ro

Acum 5 minute
12:30
New Bond Street din Londra a devenit cea mai scumpă arteră comercială din lume iar Calea Victoriei este prezentă în acest clasament mondial, potrivit unei companii de consultanţă imobiliară.
12:30
O nouă inițiativă legislativă depusă la Senat își propune să schimbe modul în care sunt organizate și controlate serviciile de apă, canalizare și salubrizare. Proiectul nu este încă lege, este abia la începutul drumului în Parlament, dar dacă va fi adoptat va afecta direct facturile pe care le plătesc oamenii. Scopul declarat al inițiatorilor este să fie stabilite reguli mai clare, să fie evitate blocajele între primării și operatori, să se facă investiții mai serioase și să fie protejați mai bine consumatorii, mai ales cei vulnerabili.
12:30
Moscova va reduce prezența diplomatică și consulară a Poloniei în Federația Rusă, ca răspuns la închiderea Consulatului General al Rusiei din Gdansk. Acest lucru a fost declarat pentru TASS de către purtătorul de cuvânt oficial al Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei, Maria Zaharova.
Acum 10 minute
12:20
Ministrul suedez al Apărării, Pål Jonson, afirmă că disponibilitatea crescândă a Rusiei de a-și asuma „riscuri politice și militare” impune Europei să-și întărească apărarea și să aprofundeze coordonarea alianței, indicând recentele tentative de sabotaj din Polonia ca o amintire clară a amenințării.
12:20
Uniunea Europeană introduce reguli mai stricte pentru publicitatea politică. Cum se aplică în România și cine monitorizează
Acum 30 minute
12:10
Inițialele lor sunt aceleași. La fel și numele de familie. Unul este la un pas de președinție, iar celălalt, JD Vance, a fost condamnat luni la doi ani de închisoare pentru amenințările adresate vicepreședintelui și președintelui american Donald Trump pe rețelele sociale, relatează The New York Times.
12:00
Un cetăţean srilankez care şi-a tăiat cu un cuţit patru conaţionali, în incinta unui hotel din Brăila, se află în arest la domiciliu pentru 30 de zile şi este cercetat pentru tentativă de omor şi tentaitvă de omor calificat. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, presupusul agresor, care este bucătar, ar fi fost sub influenţa alcooloului când ar fi comis faptele.
Acum o oră
11:50
Rusia a lansat atacuri în mai multe regiuni din Ucraina, copleșind apărarea antiaeriană. Președintele Volodimir Zelenski spune că peste 470 de drone de atac și 48 de rachete de diferite tipuri au ajuns deasupra orașelor ucrainene. 40 dintre ele au lovit în zonele locuite. Cel mai afectat este Ternopîl, unde, până acum, sunt raportați 10 morți, anunță BBC.
11:50
Artrita reactivă este o afecțiune inflamatorie apărută după o infecție, generând manifestări articulare dureroase și limitând calitatea vieții dacă nu este tratată corespunzător. Aflăm mai mult despre artrita reactivă, care pot fi cauzele, ce complicații se pot dezvolta, cum se stabilește diagnosticul și ce opțiuni de tratament există, de la Dr. Claudia Haralambie, medic specialist reumatologie.
11:40
Haiti a sfidat pronosticurile şi şi-a asigurat marţi un loc la Cupa Mondială de anul viitor, alături de Panama şi Curacao, care a devenit cea mai mică ţară care a obţinut vreodată un loc la turneul final.
Acum 2 ore
11:30
Sunt noi audieri în dosarul exploziei devastatoare din cartierul bucureștean Rahova. Mai multe persoane implicate în acest caz au fost chemate astăzi la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, unde procurorii încearcă să stabilească noi detalii despre deflagrația în urma căreia au murit trei oameni, și alții au fost răniți. În acest moment, trei persoane sunt arestate preventiv.
11:30
Slovacia vrea ca NATO să consolideze apărarea aeriană a țării, pe flancul său estic, a declarat premierul slovac Robert Fico după o întâlnire cu șeful alianței militare, relatează Reuters.
11:20
Succesele Forțelor Armate ale Rusiei pe front sunt cel mai bun catalizator al dispariției regimului de la Kiev, care va avea loc inevitabil, a transmis într-un nou mesaj vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, Dmitri Medvedev.
11:20
Parlamentul României a adoptat, marți, 18 noiembrie, legea care introduce o taxă fixă pentru toate coletele cu o valoare sub 150 de euro provenite din afara Uniunii Europene. Fiecare colet va fi taxat cu 25 de lei, indiferent de produs, iar măsura va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026. Termenul inițial, 1 noiembrie 2025, nu a mai putut fi respectat, astfel că legea, în noua formă, va fi trimisă la Președinte pentru promulgare.
11:20
Ministrul polonez de externe, Radosław Sikorski, a declarat miercuri că va retrage acordul pentru funcționarea ultimului consulat rus din Polonia, situat în Gdańsk, ca răspuns la recentele sabotaje feroviare.
11:10
Preşedintele brazilian Lula da Silva a răspuns ironic marţi declaraţiilor cancelarului federal german Friedrich Merz, considerate jignitoare faţă de Belem, oraşul-gazdă a Conferinţei ONU privind schimbările climatice (COP30), afirmând că oficialul german ar fi trebuit să se plimbe mai mult prin oraş, informează AFP.
10:50
Gamerii ruși pot fi supuși urmăririi administrative și penale (până la 20 de ani de închisoare) din cauza recunoașterii de către autorități a dezvoltatorului ucrainean de jocuri GSC Game World — creatorul shooterului S.T.A.L.K.E.R. și al strategiei istorice „Cazaci” — ca „organizație nedorită”.
10:50
Un atac aerian israelian asupra unei tabere de refugiați palestinieni din Liban a ucis marți 13 persoane și a rănit alte câteva, au declarat oficiali guvernamentali, relatează Euronews.
10:50
Experți nucleari iranieni au avut o a doua întâlnire secretă cu un institut rusesc de armament. Documente verificate de Financial Times arată că Teheranul a trimis în 2024 și 2025 delegații de specialiști în Rusia pentru discuții cu Laser Systems, o companie aflată sub sancțiuni și implicată în proiecte militare clasificate. Oamenii de știință au călătorit cu pașapoarte diplomatice speciale, iar SUA susțin că Iranul a urmărit obținerea de tehnologie laser relevantă pentru validarea unui design nuclear fără teste explozive. Vizitele au avut loc pe fondul tensiunilor crescute privind programul nuclear iranian și al reimpunerii sancțiunilor ONU.
10:50
Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Gorj au aplicat o amendă de 30.000 de lei la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Târgu Jiu în urma decesului unui bărbat de 78 de ani în ambulanţă, în timpul unui transfer între două clădiri ale unităţii medicale.
10:50
Președintele Donald Trump a declarat marți că Statele Unite și Arabia Saudită au încheiat un acord de securitate care va facilita transferurile de arme și va consolida relațiile dintre cele două țări. În conformitate cu acordul, Arabia Saudită va fi desemnată „aliat major non-NATO”, o relație formală care aprofundează cooperarea în domeniul apărării, dar nu include o garanție de securitate. Regatul se va alătura altor 19 țări din această categorie, o listă care include Israel, Iordania, Kuweit și Qatar, anunță Politico.
10:40
Papa Leon al XIV-lea a criticat din nou, marţi, politicile preşedintelui american Donald Trump la adresa migranţilor, denunţând tratamentul „extrem de lipsit de respect” pe care îl primesc aceştia, informează AFP şi Reuters.
10:40
Șapte parlamentari ai Partidului Național Liberal au depus un proiect de lege prin care solicită limitarea accesului la unele informații de interes public. Aceștia cer să aibă „regim special” informațiile care privesc cercetările științifice, dar și contractele comerciale.
10:40
Raiffeisen Bank România și Asociația pentru Relații Comunitare anunță deschiderea înscrierilor pentru ediția 2025/2026 a programului Raiffeisen Comunități, incubatorul comunităților sustenabile cu granturi totale de 4 milioane de lei.
Acum 4 ore
10:30
În perioada 18 – 25 noiembrie 2025, Paralela45 lansează Travel Fest, cel mai mare eveniment de toamnă dedicat vacanțelor. Târgul de turism, organizat atât online, cât și offline, aduce turiștilor reduceri de până la -50%, avans minim de 10% și o selecție impresionantă de destinații noi și consacrate. Travel Fest oferă acces facil la consultanță, actualizări de preț și rezervări rapide, asigurând o experiență completă pentru orice tip de călător.
10:30
O cursă contracronometru împotriva focului are loc în oraşul de coastă Oita, din sudul Japoniei, unde un om a murit şi 170 de clădiri sunt afectate de un incendiu masiv care a izbucnit marţi şi care este încă activ, scrie News.ro.
10:20
Într-o lume care consumă informația cu o viteză amețitoare, dar uită la fel de repede, Ziarele Arcanum se impune ca o platformă necesară pentru oricine dorește să descopere trecutul României prin intermediul presei. Site-ul Ziarele Arcanum reunește într-o arhivă digitală sute de ziare și reviste românești, din secolul al XIX-lea până în prezent.
10:10
A nins la munte, dar și în alte regiuni ale țării, unde s-a depus un strat consistent de zăpadă - de patru centimetri în Moldova și de până la nouă centimetri în estul Transilvaniei, anunță Administrația Națională de Meteorologie (ANM). Utilajele au fost scoase miercuri dimineață pe Transalpina, după valul de ninsori. Însă, dacă astăzi vor persista temperaturile scăzute și ploile în majoritatea regiunilor, de joi, vremea se încălzește, cu maxime de până la 15 grade Celsius.
10:10
Social-democrații intră în ședință după ce liderii Coaliției au discutat împreună tăierile din administrația centrală, dar s-au înțeles separat. Varianta inițială prevedea o tăiere cu 10% a bugetului pentru salarii în toate instituțiile însă în ședințele liderilor s-au cerut primele excepții: militarii și profesorii. A fost momentul în care PSD a transmis că, în acest caz, exceptați ar trebui să fie și medicii, altfel nu poate susține pachetul.
10:10
Președintele american Donald Trump  a trimis o delegație de rang înalt a Pentagonului la Kiev, care urmează să poarte discuții miercuri, 19 noiembrie, ca parte a eforturilor administrației de a relua dialogul privind încheierea războiului ruso-ucrainean, relatează UNN, citând  Wall Street Journal și Politico.
10:00
Superstarul portughez al fotbalului Cristiano Ronaldo şi miliardarul Elon Musk au participat la dineul fastuos găzduit marţi la Casa Albă de preşedintele SUA Donald Trump în onoarea prinţului moştenitor saudit Mohammed bin Salman, relatează agențiile intrnaționale de presă, preluate de Agerpres.
09:50
Mașinile vor fi impozitate atât în funcție de capacitatea motorului, cât și în funcție de cât poluează. Practic, mașinile vechi și poluante vor fi impozitate în plus de anul viitor, informează Digi24.
09:50
Două trenuri de marfă ale operatorului Rail Cargo s-au ciocnit, miercuri dimineaţă, în zona Staţiei Olteni, iar traficul feroviat se derulează doar pe firul II. Un tren nu a oprit la semnal şi a intrat în vagoanele din spate ale celeilalte garnituri. Vagoanele nu au deraiat.
09:30
Un tânăr de 21 de ani a murit şi un pasager de 20 de ani a fost rănit, miercuri dimineaţă, după ce autoturismul în care se aflau s-a ciocnit frontal cu o autoutilitară pentru salubrizare, în Pasajul Michelangelo din Timişoara.
09:30
Un politician italian a căzut pe scări și a spart cu capul un vitraliu de 40 de mii de euro. Bărbatul, care este consilier regional în Sardinia, a fost filmat în timp ce cobora scările. La un moment dat, s-a împiedicat și s-a dus câțiva metri cu capul înainte, direct într-un vitraliu. Acesta nu a fost grav rănit, potrivit presei italiene. 
09:20
Pompierii au intervenit noaptea trecută pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un tablou electric dintr-o cameră tehnică a Spitalului Municipal de Urgenţă Caransebeş. Incendiul a produs mult fum, fiind necesară evacuarea a 18 persoane, 11 dintr-un salon de Psihiatrie şi 7 de la Urgenţă.
09:20
Poliţia Română şi DIICOT efectuează, miercuri, 216 percheziţii în întreaga ţară, în cadrul operaţiunii denumită generic „Ziua Z”, fiind vizate grupări de criminalitate organizată. 250 de persoane sunt căutate pentru a fi duse la audieri.
09:00
Prima livrare de GNL american prin ruta baltică oferă un contrapondere vitală împotriva războiului energetic al Moscovei din timpul iernii. Experții numesc livrarea o „istorică” consolidare a legăturilor de securitate.
09:00
Poliţiştii şi procurorii au făcut 25 de percheziţii în România și Italia, vizând o structură de tip mafiot formată din patru familii, care ar fi exploatat sexual, în special în Italia, zeci de victime. Gruparea funcţiona piramidal, cu lideri care controlau transportul, exploatarea şi spălarea banilor, iar anchetatorii estimează că a obţinut peste 1,7 milioane de euro din activitatea infracţională.
08:40
Rusia şi-a dezvăluit avionul de vânătoare invizibil pe radar de generaţia a cincea de tip Suhoi 57 (Su-57) al United Aircraft Corporation, la Dubai Airshow 2025, unul dintre cele mai mari saloane aeronautice din lume, relatează Euronews.
08:40
Statele Unite au confirmat vânzarea către Taiwan a unui sistem avansat de apărare aeriană în valoare de aproape 700 de milioane de dolari, care a fost testat în luptă în Ucraina, acesta fiind al doilea pachet de arme de acest tip pentru Taipei într-o săptămână, transmite Reuters.
Acum 6 ore
08:30
Dronele ruseşti au lovit clădiri de apartamente în al doilea oraş ca mărime din Ucraina, Harkov, rănind 32 de persoane, inclusiv doi copii, provocând incendii şi forţând zeci de locuitori să-şi părăsească locuinţele, au declarat oficialii regionali, citaţi de Reuters.
08:30
Comisia Europeană va propune miercuri un sistem de urgenţă pentru a accelera mişcarea transfrontalieră a trupelor şi echipamentelor militare ca răspuns la ameninţările tot mai mari la adresa securităţii din partea Rusiei, conform informaţiilor obţinute de dpa.
08:20
Ministerul Apărării a anunțat miercuri dimineața, 19 noiembrie, că forțele aeriene au detectat o dronă în spațiul aerian național. Două avioane Eurofighter Typhoon germane din Baza 57 Mihail Kogălniceanu au decolat în noaptea de 18 spre 19 noiembrie pentru monitorizarea situației aeriene.
08:00
Administrația Trump a lucrat în secret, în consultare cu Rusia, la elaborarea unui nou plan pentru încheierea războiului din Ucraina, au declarat oficiali americani și ruși pentru Axios.
07:40
O cisternă încărcată cu substanţe periculoase s-a răsturnat, miercuri dimineaţă, pe DN 1, între Braşov şi Predeal, iar traficul este complet blocat.
07:30
Drumarii intervin, miercuri dimineaţă, în zonele montane, pentru curăţarea carosabilului. La altitudini mari ninge şi temperaturile sunt scăzute.
07:30
Avioane poloneze şi ale aliaţilor au fost ridicate în aer, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra vestului Ucrainei, în apropierea graniţei cu Polonia, au anunţat forţele armate ale ţării membre NATO, potrivit Reuters.
07:10
Priemierul polonez Donald Tusk a anunțat că nivelul de alertă pe unele secțiuni ale rețelei feroviare a țării va fi ridicat la „Charlie”, al doilea nivel ca importanță, după ce sabotori ar fi încercat să deraieze trenuri între Varșovia și Lublin, scrie TVP World.
07:10
Persoanele asigurate în sistemul public de sănătate pot beneficia de o serie de dispozitive medicale gratuite sau compensate, necesare pentru tratamentul la domiciliu. Acestea se acordă fie pe o perioadă determinate, prin închiriere, fie pe o perioadă nedeterminată, în funcție de tipul dispozitivului și de starea pacientului.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.