Copiii care numără pe degete sunt mai buni la matematică!
Jurnalul.ro,
21 noiembrie 2025 22:40
Un nou studiu elvețian arată că cei mici care folosesc de timpuriu numărarea pe degete se descurcă mai bine la adunare decât cei care nu o folosesc.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 10 minute
23:50
În bolile rare, orice opțiune terapeutică nouă poate schimba povestea unei familii, spune, vineri seara, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Acesta anunță terapii care „pot schimba parcursul unor vieți”.
Acum 30 minute
23:40
Trigliceridele sunt grăsimi importante pentru organism dar valorile lor trebuie să fie menținute în limite normale pentru a preveni efectele nocive asupra sănătății.
Acum o oră
23:20
Simpozionul Cultură și societate în vremea Monarhiei, ediția a IV-a, la MNAR. Personalitatea și domnia regelui Carol al II-lea # Jurnalul.ro
Muzeul Național de Artă al României organizează Simpozionul Cultură și societate în vremea Monarhiei, ediția a IV-a, sâmbătă 22 noiembrie 2025, între orele 9.30-16.30. Ediția din acest an este dedicată Personalității și domniei regelui Carol al II-lea. Potrivit tradiției, evenimentul se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României, în Sufrageria Regală (Calea Victoriei 49-53, intrare A3), fiind coordonat de dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească, vicepreședinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.
23:10
Renaștere totală! Patru zodii surprind pe toată lumea cu transformări spectaculoase în luna decembrie # Jurnalul.ro
Află cum Săgetătorul, Fecioara, Capricornul și Scorpionul trec printr-o perioadă de transformare profundă. Descoperă ce schimbări majore ies la lumină odată cu ieșirea lor din „Cocoon-ul Creșterii”.
23:00
În săptămâna 10-16 noiembrie au fost raportate 72.897 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii), anunță Institutul Național de Sănătate Publică.
Acum 2 ore
22:50
Medicii avertizează: Sezonul gripal ar putea fi „neobișnuit de grav”. O nouă tulpină se răspândește # Jurnalul.ro
Oficialii din sănătate avertizează că sezonul gripal din acest an ar putea fi unul dintre cele mai severe din ultima perioadă. O nouă tulpină mutantă, cunoscută sub numele de Subclade K, se răspândește în Europa, Canada, Japonia și Statele Unite.
22:40
Un nou studiu elvețian arată că cei mici care folosesc de timpuriu numărarea pe degete se descurcă mai bine la adunare decât cei care nu o folosesc.
22:20
Kevin Spacey, fără adăpost și în pragul falimentului după scandalul sexual care i-a distrus cariera! # Jurnalul.ro
Kevin Spacey, actorul premiat cu Oscar, dezvăluie în premieră că trăiește în hoteluri și Airbnb-uri, după ce acuzațiile de agresiune sexuală i-au făcut cariera să se prăbușească.
22:10
Dacă îți place să te cuibărești sub pături și să urmărești un serial cu crime înainte de culcare, trebuie să știi că acest obicei dezvăluie anumite lucruri despre tine.
22:10
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, spune că este o realitate faptul că Guvernul României nu a plătit „absolut nimic” pentru lucrările derulate la Planșeul Unirii, singura plată fiind făcută pentru proiectul tehnic.
Acum 4 ore
21:50
O judecătoare federală ordonă administrației Trump retragerea Gărzii Naționale din Washington # Jurnalul.ro
O judecătoare federală a ordonat joi retragerea soldaților Gărzii Naționale din capitala Washington. Decizia reprezintă un nou eșec pentru Donald Trump în conflictul său cu orașele și statele conduse de democrați.
21:40
Viața după moarte: Sute de oameni au ales să fie înghețați în așteptarea tehnologiei viitorului # Jurnalul.ro
Conservarea trupurilor a sute de persoane, în așteptarea dezvoltării unor tehnologii mai performante în viitor care să le dea șansa la o nouă viață, dă naștere la controverse.
21:30
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că propunerile SUA pentru pace în Ucraina ar putea constitui baza unei rezoluții a conflictului, dar că, dacă Kievul va respinge planul, forțele ruse vor avansa în continuare, relatează Reuters.
21:20
Un tablou s-a vândut cu o sumă incredibilă în timpul unei licitații care a avut loc la New York. Este vorba despre o pictură Frida Kahlo vândută la licitație pentru 54,6 milioane de dolari. Suma reprezintă un record pentru un tablou realizat de o artistă.
21:10
Metoda inedită pentru un somn odihnitor: Cum te ajută dușul pe întuneric să te relaxezi # Jurnalul.ro
Un nou ritual de seară câștigă popularitate pe rețelele sociale. Tot mai mulți oameni aleg să facă duș pe întuneric înainte de culcare și spun că îi ajută să doarmă mai bine.
21:00
Unde au dispărut ouăle din magazinele românești? Prețurile cresc de la o săptămână la alta # Jurnalul.ro
De mai bine de o săptămână, consumatorii din toată țara întâlnesc aceleași probleme la raft: ouă puține sau deloc, iar acolo unde există, prețul depășește deja un leu bucata. Situația este alimentată de creșterea exporturilor de ouă românești, ceea ce a redus semnificativ oferta internă.
20:50
Femeia care a lovit-o cu ranga pe senatoarea POT, Valentina Aldea, sub control judiciar # Jurnalul.ro
Oana Ungureanu, femeia care a agresat-o pe senatoarea POT, Valentina Aldea, lovind-o cu o bară metalică, a fost plasată, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile.
20:50
Tragedie la Hollywood: Spencer Lofranco, starul din Gotti, găsit mort la doar 33 de ani # Jurnalul.ro
Spencer Lofranco, actor cunoscut pentru rolurile din Gotti, Jamesy Boy și Unbroken, a murit la 33 de ani. Moartea sa este investigată în British Columbia.
20:40
Masajul este important pentru a-ți menține sănătatea fizică și vitalitatea. Printre beneficiile acestuia sunt alungarea stresului, relaxarea musculară, îmbunătățirea circulației.
20:20
Noiembrie polonez sub semnul literaturii române. Întâlniri cu scriitorii Cătălin Dorian Florescu, Lucian Dan Teodorovici și Adrian Cioroianu # Jurnalul.ro
Luna noiembrie marchează în Polonia noi deschideri către literatura română, prin întâlniri de autor și adaptări scenice de carte românească, incluse în programul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Proiectele realizate de Institutul Cultural Român de la Varșovia în parteneriat cu instituții și manifestări de gen poloneze reprezintă o extensie a amplei prezentări a literaturii române contemporane la Festivalul Sopot Literar din luna august a acestui an, la care România a avut statutul de țară invitată.
20:10
Nicușor Dan, despre războiul din Ucraina: Securitatea României depinde de condițiile viitoarei păci # Jurnalul.ro
Nicușor Dan declară că urmărește cu atenție evoluțiile recente privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
20:10
Culorile Revelionului 2026: Ce să porți în noaptea dintre ani pentru a avea parte de iubire și bani # Jurnalul.ro
Revelionul 2026 se apropie cu pași repezi, astfel că au început pregătirile pentru sărbătorirea noului an. Nuanțele pe care le porți în noaptea dintre ani sunt importante deoarece aduc noroc și prosperitate.
Acum 6 ore
19:50
Un nou tip de răget de leu a fost descoperit de oamenii de știință cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Acestea au folosit programele avansate pentru a analiza zgomotele și au aflat că animalele au un răget „intermediar” și un răget „plin”.
19:40
O rețea uriașă de spălare a banilor, care are conexiuni cu Rusia, operează în 28 de orașe britanice # Jurnalul.ro
Agenția Națională pentru Criminalitate (NCA) a dezvăluit existența unei rețele de spălare a banilor, evaluată la miliarde de dolari, care operează în 28 de orașe și localități din Marea Britanie.
19:30
Perioada Crăciunului aduce mereu o atmosferă aparte, în care ne dorim să facem bucurii reale celor dragi. Dincolo de agitație, lumini și obiceiuri, alegerea cadoului perfect rămâne un gest profund personal.
19:20
Francezii dedică un festival culturii române. Jidvei aduce un omagiu spiritului românesc prin lansarea colecției “Spirit”, în premieră la Paris. # Jurnalul.ro
Jidvei prezintă noua colecție, Spirit, în cadrul celui mai important festival dedicat culturii române “Un Week-end à l’Est”, ce reunește la Paris 80 de artiști români de renume, printre care Mircea Cărtărescu, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, Matei Vișniec, Corneliu Porumboiu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cantor, în perioada 18 noiembrie - 1 decembrie 2025
19:20
Zelenski ACUZĂ planul SUA: Trebuie să alegem între DEMNITATE sau pierderea unui partener-cheie # Jurnalul.ro
Ucraina se confruntă cu presiuni majore după planul de pace american în 28 de puncte, ce prevede cedări teritoriale și limitarea armatei. Zelenski avertizează că țara trece printr-unul dintre cele mai grele momente din istorie, riscând pierderea sprijinului SUA.
19:10
4 luni de naștere cu cea mai puternică inteligență emoțională: Înțelepciunea lor intuitivă este uimitoare # Jurnalul.ro
Deși este adesea trecută cu vederea sau subapreciată, inteligența emoțională face lumea să se învârtă. Fără oameni maturi, cu picioarele pe pământ, cu abilități de reglare sănătoase, am fi adesea în război cu noi înșine și cu ceilalți.
18:50
Un jurnalist de investigație croat a depus o plângere la procurorii din Milano împotriva președintelui sârb, Aleksandar Vucic, acuzându-l de legături cu așa-numitul „Sarajevo safari”, un presupus fenomen din anii ’90 în care cetățeni străini ar fi plătit pentru a trage asupra civililor.
18:40
Cumnata lui Drulă, numită secretar de stat: salarii uriașe, casă în Belgia și cerere de decontare la Guvern! # Jurnalul.ro
Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, a fost numită secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ce avere are, ce beneficii a cerut și cum se apără liderii USR în scandalul declanșat în Guvernul Bolojan.
18:20
Surpriză în topul mondial CEOWorld 2025! România, mai sigură decât Spania și Turcia: Cluj-Napoca intră direct în primele 20 cele mai sigure orașe din lume # Jurnalul.ro
România se clasează pe primul loc în Europa de Sud-Est la capitolul siguranță urbană, cu șapte orașe în topul mondial CEOWorld 2025. Cluj-Napoca intră direct în primele 20 cele mai sigure orașe din lume.
18:10
Horoscop decembrie 2025: Previziuni complete pentru toate zodiile – Dragoste, bani, carieră # Jurnalul.ro
Horoscopul lunii decembrie 2025 pentru toate zodiile: previziuni exacte despre dragoste, bani, carieră și energie astrală. Află ce te așteaptă!
Acum 8 ore
17:50
Bolojan, despre riscul de a pierde bani: Discutăm după 28 noiembrie de eventuale răspunderi # Jurnalul.ro
Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, cine ar trebui să deconteze eșecul, în condițiile în care pe 28 noiembrie, când expiră termenul stabilit de Comisia Europeană, nu sunt atinse toate jaloanele. „Discutăm după 28 noiembrie” - a răspuns premierul.
17:40
Zelenski, discuții strategice cu liderii europeni despre planul de pace propus de SUA.„Trebuie să asigure o pace reală și demnă” # Jurnalul.ro
Zelenski a discutat cu Macron, Starmer și Merz despre planul de pace propus de SUA, subliniind că acesta trebuie să garanteze „o pace reală și demnă” pentru Ucraina și Europa. Liderii europeni au stabilit pașii următori ai negocierilor diplomatice.
17:20
Ilie Bolojan respinge zvonurile despre tăieri salariale: „Nu are nici o legătură cu realitatea” # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan neagă ferm reducerea salariilor bugetarilor cu 10% și explică de ce noile măsuri fiscale sunt esențiale pentru stabilitatea bugetară. Iată ce schimbări pregătește Guvernul.
17:10
Ziua în care ai venit pe această lume este încărcată de magie. În tradițiile ezoterice, numărul 7 este sacru.
17:00
Autocarul echipei de handbal CSM Sighișoara, implicat într-un accident în drumul spre Baia Mare # Jurnalul.ro
Autocarul echipei de handbal masculin CSM Sighișoara a fost implicat vineri într-un accident rutier în zona ieșirii din Beclean, în timp ce se deplasa spre Baia Mare, au anunțat reprezentanții clubului într-un comunicat oficial.
16:50
Bolojan taie din super-pensiile magistraților! Limita: 70% din salariu net și adio pensionare la 48 de ani # Jurnalul.ro
Premierul Ilie Bolojan anunță schimbări majore la pensiile magistraților: plafon de 70% din ultimul salariu net și creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani în 15 ani. Proiectul ar putea fi adoptat rapid.
16:40
Pe urmele lui Nicușor Dan - Ediții speciale Observator, în direct din biroul Primarului General al Capitalei, luni-miercuri, de la ora 19.00 # Jurnalul.ro
Bucureștiul intră în cea mai fierbinte luptă politică din ultimii ani: cine va prelua fotoliul lăsat liber de Nicușor Dan? Un oraș de milioane, un buget de miliarde și o decizie care poate schimba tot. Observator 19 lansează seria de Ediții Speciale „Pe urmele lui Nicușor Dan” – în care cei mai puternici candidați sunt aduși direct în biroul Primarului General și puși față în față cu cele mai grele întrebări. În direct. Fără menajamente. Fără ocolișuri.
16:20
Viața mea nu este telenovelă, domnule președinte, este replica lui Ludovic Orban pentru Nicușor Dan, după ce șeful statului a spus, referindu-se la revocarea acestuia, că „uneori se mai întâmplă telenovele”.
16:10
Patru experimente cinematografice românești despre influența inteligenței artificiale, într-o proiecție specială BIEFF la Muzeul de Artă Recentă # Jurnalul.ro
Festivalul Internațional de Film Experimental București continuă eforturile de a susține și promova experimentul și noile direcții estetice din cinematografia românească. În parteneriat cu MARe/Muzeul de Artă Recentă, BIEFF propune luna aceasta un eveniment special dedicat intersecției dintre cinema și noile tehnologii: „Vederi dintr-un viitor apropiat – Experimente cinematografice la granița dintre algoritm și imaginație”.
Acum 12 ore
15:50
Răfuială cu ranga în parcarea blocului! Senatoarea Valentina Aldea, prinsă într-un triunghi amoros cu scântei # Jurnalul.ro
Senatoarea POT Valentina Aldea a fost atacată cu o bară metalică în Sectorul 6, după ce soția bărbatului pe care îl vizita i-a găsit mașina în fața blocului. Ambele femei au depus plângeri, iar agresoarea a fost reținută. Detalii și controversele din trecutul parlamentarei.
15:40
Cele mai noi episoade ale serialului original Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, lider de audienţă # Jurnalul.ro
Cele mai noi episoade ale serialului original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, i-au captivat joi seara pe telespectatori, producţia fiind, din nou, lider de audiență. Peste 1 milion de telespectatori la nivel naţional au urmărit povestea serialului original de la Antena 1.
15:20
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a prezentat statisticile privitoare la construcția de autostrăzi și drumuri expres din România. CNAIR este motorul investițiilor din PNRR, a fost concluzia lui Pistol.
15:10
Horoscop de weekend, 22-23 noiembrie 2025: Racii fac curățenie, iar Balanțele profită de o energie puterncă # Jurnalul.ro
Pe 21 noiembrie Soarele intră în Săgetător, marcând începutul unei perioade de extindere, explorare și schimbare de perspectivă. Pe 22 noiembrie apar aspecte între Lună şi Saturn, Lună şi Neptun, și un trigon Mercur-Jupiter — ceea ce sugerează momente de reflecție, planificare serioasă şi conectare intelectuală. Weekendul 22-23 noiembrie vine cu invitația de a combina: acțiune clară + introspecție + comunicare eficientă.
15:00
În ultimii ani, inteligența artificială a transformat radical modul în care oamenii caută informații, cumpără produse și interacționează cu brandurile. De la căutările conversaționale până la recomandări extrem de personalizate, tot ceea ce înseamnă marketing digital trece printr-o revoluție accelerată. Totuşi, în ciuda tuturor acestei schimbări, principiile fundamentale ale marketingului rămân valabile.
14:50
Fortul 13 Jilava, ridicat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea și aflat în prezent într-o stare avansată de degradare, va fi restaurat, a anunțat Consiliul Județean Ilfov.
14:40
Președintele Nicușor Dan explică motivele demiterii lui Ludovic Orban și vorbește despre necesitatea revenirii la o lege a salarizării unitare. Declarații ferme despre loialitate politică și salariile din instituțiile statului.
14:20
Grok, chatbotul de inteligență artificială creat de Elon Musk, le-a spus utilizatorilor că el este mai inteligent și mai în formă decât oricine altcineva, într-o serie de postări șterse recent, care au pus la îndoială obiectivitatea botului.
14:10
Mădălina Bălan păşeşte în universul bijuteriilor pe patru roţi. Antena Stars, singura televiziune din România cu acces la Wynn Car Show # Jurnalul.ro
Visul Românesc - Succes Internațional traversează, din nou, oceanul. După ediţii în care a spus poveștile românilor care au cucerit lumea în lung şi-n lat, emisiunea se întoarce la origini şi redevine Visul Românesc - Succes American.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.