Simpozionul Cultură și societate în vremea Monarhiei, ediția a IV-a, la MNAR. Personalitatea și domnia regelui Carol al II-lea

Jurnalul.ro, 21 noiembrie 2025 23:20

Muzeul Național de Artă al României organizează Simpozionul Cultură și societate în vremea Monarhiei, ediția a IV-a, sâmbătă 22 noiembrie 2025, între orele 9.30-16.30. Ediția din acest an este dedicată Personalității și domniei regelui Carol al II-lea. Potrivit tradiției, evenimentul se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României, în Sufrageria Regală (Calea Victoriei 49-53, intrare A3), fiind coordonat de dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească, vicepreședinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Jurnalul.ro

Acum 5 minute
00:50
Episodul The Ticket difuzat sâmbătă, de la ora 20:00, readuce pe scenă momente spectaculoase, interpretări surprinzătoare și jurizări care nasc din nou dezbateri aprinse și hohote de râs, în special în cazul lui Maurice Munteanu.
Acum 30 minute
00:30
Un nou personaj anunță să zguduie universul fragil din serialul original semnat Ruxandra Ion și produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN.
Acum o oră
00:10
Sub Soarele jucăuș și expansiv al Săgetătorului, data de 22 noiembrie 2025 devine un moment astral cu totul special pentru patru semne zodiacale.
00:10
00:00
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a transmis un mesaj public în care atrage atenția că medicii și întreg personalul medical nu ar trebui să fie considerați responsabili pentru problemele acumulate în sistemul administrativ al sănătății.
Acum 2 ore
23:50
În bolile rare, orice opțiune terapeutică nouă poate schimba povestea unei familii, spune, vineri seara, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Acesta anunță terapii care „pot schimba parcursul unor vieți”.
23:40
Trigliceridele sunt grăsimi importante pentru organism dar valorile lor trebuie să fie menținute în limite normale pentru a preveni efectele nocive asupra sănătății.
23:20
Muzeul Național de Artă al României organizează Simpozionul Cultură și societate în vremea Monarhiei, ediția a IV-a, sâmbătă 22 noiembrie 2025, între orele 9.30-16.30. Ediția din acest an este dedicată Personalității și domniei regelui Carol al II-lea. Potrivit tradiției, evenimentul se desfășoară sub Auspiciile Familiei Regale a României, în Sufrageria Regală (Calea Victoriei 49-53, intrare A3), fiind coordonat de dr. Carmen Tănăsoiu, conservator în cadrul Secției de Artă Veche Românească, vicepreședinte al Comisiei Naționale a Muzeelor și Colecțiilor.
23:10
Află cum Săgetătorul, Fecioara, Capricornul și Scorpionul trec printr-o perioadă de transformare profundă. Descoperă ce schimbări majore ies la lumină odată cu ieșirea lor din „Cocoon-ul Creșterii”.
23:00
În săptămâna 10-16 noiembrie au fost raportate 72.897 cazuri de infecții respiratorii (gripă clinică, infecții acute ale căilor respiratorii superioare și pneumonii), anunță Institutul Național de Sănătate Publică.
Acum 4 ore
22:50
Oficialii din sănătate avertizează că sezonul gripal din acest an ar putea fi unul dintre cele mai severe din ultima perioadă. O nouă tulpină mutantă, cunoscută sub numele de Subclade K, se răspândește în Europa, Canada, Japonia și Statele Unite.
22:40
Un nou studiu elvețian arată că cei mici care folosesc de timpuriu numărarea pe degete se descurcă mai bine la adunare decât cei care nu o folosesc.
22:20
Kevin Spacey, actorul premiat cu Oscar, dezvăluie în premieră că trăiește în hoteluri și Airbnb-uri, după ce acuzațiile de agresiune sexuală i-au făcut cariera să se prăbușească.
22:10
Dacă îți place să te cuibărești sub pături și să urmărești un serial cu crime înainte de culcare, trebuie să știi că acest obicei dezvăluie anumite lucruri despre tine. 
22:10
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, spune că este o realitate faptul că Guvernul României nu a plătit „absolut nimic” pentru lucrările derulate la Planșeul Unirii, singura plată fiind făcută pentru proiectul tehnic.
21:50
O judecătoare federală a ordonat joi retragerea soldaților Gărzii Naționale din capitala Washington. Decizia reprezintă un nou eșec pentru Donald Trump în conflictul său cu orașele și statele conduse de democrați.
21:40
Conservarea trupurilor a sute de persoane, în așteptarea dezvoltării unor tehnologii mai performante în viitor care să le dea șansa la o nouă viață, dă naștere la controverse.
21:30
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că propunerile SUA pentru pace în Ucraina ar putea constitui baza unei rezoluții a conflictului, dar că, dacă Kievul va respinge planul, forțele ruse vor avansa în continuare, relatează Reuters.
21:20
Un tablou s-a vândut cu o sumă incredibilă în timpul unei licitații care a avut loc la New York. Este vorba despre o pictură Frida Kahlo vândută la licitație pentru 54,6 milioane de dolari. Suma reprezintă un record pentru un tablou realizat de o artistă.
21:10
Un nou ritual de seară câștigă popularitate pe rețelele sociale. Tot mai mulți oameni aleg să facă duș pe întuneric înainte de culcare și spun că îi ajută să doarmă mai bine.
21:00
De mai bine de o săptămână, consumatorii din toată țara întâlnesc aceleași probleme la raft: ouă puține sau deloc, iar acolo unde există, prețul depășește deja un leu bucata. Situația este alimentată de creșterea exporturilor de ouă românești, ceea ce a redus semnificativ oferta internă.
Acum 6 ore
20:50
Oana Ungureanu, femeia care a agresat-o pe senatoarea POT, Valentina Aldea, lovind-o cu o bară metalică, a fost plasată, vineri, sub control judiciar pentru 60 de zile.
20:50
Spencer Lofranco, actor cunoscut pentru rolurile din Gotti, Jamesy Boy și Unbroken, a murit la 33 de ani. Moartea sa este investigată în British Columbia.
20:40
Masajul este important pentru a-ți menține sănătatea fizică și vitalitatea. Printre beneficiile acestuia sunt alungarea stresului, relaxarea musculară, îmbunătățirea circulației. 
20:20
Luna noiembrie marchează în Polonia noi deschideri către literatura română, prin întâlniri de autor și adaptări scenice de carte românească, incluse în programul Sezonului Cultural România-Polonia 2024-2025. Proiectele realizate de Institutul Cultural Român de la Varșovia în parteneriat cu instituții și manifestări de gen poloneze reprezintă o extensie a amplei prezentări a literaturii române contemporane la Festivalul Sopot Literar din luna august a acestui an, la care România a avut statutul de țară invitată.
20:10
Nicușor Dan declară că urmărește cu atenție evoluțiile recente privind războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
20:10
Revelionul 2026 se apropie cu pași repezi, astfel că au început pregătirile pentru sărbătorirea noului an. Nuanțele pe care le porți în noaptea dintre ani sunt importante deoarece aduc noroc și prosperitate.
19:50
Un nou tip de răget de leu a fost descoperit de oamenii de știință cu ajutorul Inteligenței Artificiale. Acestea au folosit programele avansate pentru a analiza zgomotele și au aflat că animalele au un răget „intermediar” și un răget „plin”.
19:40
Agenția Națională pentru Criminalitate (NCA) a dezvăluit existența unei rețele de spălare a banilor, evaluată la miliarde de dolari, care operează în 28 de orașe și localități din Marea Britanie.
19:30
Perioada Crăciunului aduce mereu o atmosferă aparte, în care ne dorim să facem bucurii reale celor dragi. Dincolo de agitație, lumini și obiceiuri, alegerea cadoului perfect rămâne un gest profund personal.
19:20
Jidvei prezintă noua colecție, Spirit, în cadrul celui mai important festival dedicat culturii române “Un Week-end à l’Est”, ce reunește la Paris 80 de artiști români de renume, printre care Mircea Cărtărescu, Cristian Mungiu, Dan Perjovschi, Matei Vișniec, Corneliu Porumboiu, Ioana Pârvulescu, Mircea Cantor, în perioada 18 noiembrie - 1 decembrie 2025
19:20
Ucraina se confruntă cu presiuni majore după planul de pace american în 28 de puncte, ce prevede cedări teritoriale și limitarea armatei. Zelenski avertizează că țara trece printr-unul dintre cele mai grele momente din istorie, riscând pierderea sprijinului SUA.
19:10
Deși este adesea trecută cu vederea sau subapreciată, inteligența emoțională face lumea să se învârtă. Fără oameni maturi, cu picioarele pe pământ, cu abilități de reglare sănătoase, am fi adesea în război cu noi înșine și cu ceilalți.
Acum 8 ore
18:50
Un jurnalist de investigație croat a depus o plângere la procurorii din Milano împotriva președintelui sârb, Aleksandar Vucic, acuzându-l de legături cu așa-numitul „Sarajevo safari”, un presupus fenomen din anii ’90 în care cetățeni străini ar fi plătit pentru a trage asupra civililor.
18:40
Alina Gîrbea, cumnata lui Cătălin Drulă, a fost numită secretar de stat în Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene. Ce avere are, ce beneficii a cerut și cum se apără liderii USR în scandalul declanșat în Guvernul Bolojan.
18:20
România se clasează pe primul loc în Europa de Sud-Est la capitolul siguranță urbană, cu șapte orașe în topul mondial CEOWorld 2025. Cluj-Napoca intră direct în primele 20 cele mai sigure orașe din lume.
18:10
Horoscopul lunii decembrie 2025 pentru toate zodiile: previziuni exacte despre dragoste, bani, carieră și energie astrală. Află ce te așteaptă!
17:50
Bolojan a fost întrebat, vineri, într-o conferință de presă, cine ar trebui să deconteze eșecul, în condițiile în care pe 28 noiembrie, când expiră termenul stabilit de Comisia Europeană, nu sunt atinse toate jaloanele. „Discutăm după 28 noiembrie” - a răspuns premierul.
17:40
Zelenski a discutat cu Macron, Starmer și Merz despre planul de pace propus de SUA, subliniind că acesta trebuie să garanteze „o pace reală și demnă” pentru Ucraina și Europa. Liderii europeni au stabilit pașii următori ai negocierilor diplomatice.
17:20
Premierul Ilie Bolojan neagă ferm reducerea salariilor bugetarilor cu 10% și explică de ce noile măsuri fiscale sunt esențiale pentru stabilitatea bugetară. Iată ce schimbări pregătește Guvernul.
17:10
Ziua în care ai venit pe această lume este încărcată de magie. În tradițiile ezoterice, numărul 7 este sacru.
17:00
Autocarul echipei de handbal masculin CSM Sighișoara a fost implicat vineri într-un accident rutier în zona ieșirii din Beclean, în timp ce se deplasa spre Baia Mare, au anunțat reprezentanții clubului într-un comunicat oficial.
Acum 12 ore
16:50
Premierul Ilie Bolojan anunță schimbări majore la pensiile magistraților: plafon de 70% din ultimul salariu net și creșterea treptată a vârstei de pensionare la 65 de ani în 15 ani. Proiectul ar putea fi adoptat rapid.
16:40
Bucureștiul intră în cea mai fierbinte luptă politică din ultimii ani: cine va prelua fotoliul lăsat liber de Nicușor Dan? Un oraș de milioane, un buget de miliarde și o decizie care poate schimba tot. Observator 19 lansează seria de Ediții Speciale „Pe urmele lui Nicușor Dan” – în care cei mai puternici candidați sunt aduși direct în biroul Primarului General și puși față în față cu cele mai grele întrebări. În direct. Fără menajamente. Fără ocolișuri.
16:20
Viața mea nu este telenovelă, domnule președinte, este replica lui Ludovic Orban pentru Nicușor Dan, după ce șeful statului a spus, referindu-se la revocarea acestuia, că „uneori se mai întâmplă telenovele”.
16:10
Festivalul Internațional de Film Experimental București continuă eforturile de a susține și promova experimentul și noile direcții estetice din cinematografia românească. În parteneriat cu MARe/Muzeul de Artă Recentă, BIEFF propune luna aceasta un eveniment special dedicat intersecției dintre cinema și noile tehnologii: „Vederi dintr-un viitor apropiat – Experimente cinematografice la granița dintre algoritm și imaginație”.
15:50
Senatoarea POT Valentina Aldea a fost atacată cu o bară metalică în Sectorul 6, după ce soția bărbatului pe care îl vizita i-a găsit mașina în fața blocului. Ambele femei au depus plângeri, iar agresoarea a fost reținută. Detalii și controversele din trecutul parlamentarei.
15:40
Cele mai noi episoade ale serialului original semnat Ruxandra Ion şi produs de Dream Film Production, Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, i-au captivat joi seara pe telespectatori, producţia fiind, din nou, lider de audiență. Peste 1 milion de telespectatori la nivel naţional au urmărit povestea serialului original de la Antena 1.
15:20
Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, a prezentat statisticile privitoare la construcția de autostrăzi și drumuri expres din România. CNAIR este motorul investițiilor din PNRR, a fost concluzia lui Pistol.
15:10
Pe 21 noiembrie Soarele intră în Săgetător, marcând începutul unei perioade de extindere, explorare și schimbare de perspectivă. Pe 22 noiembrie apar aspecte între Lună şi Saturn, Lună şi Neptun, și un trigon Mercur-Jupiter — ceea ce sugerează momente de reflecție, planificare serioasă şi conectare intelectuală. Weekendul 22-23 noiembrie vine cu invitația de a combina: acțiune clară + introspecție + comunicare eficientă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.