"Cel mai leneş om din lume" a stat întins pe o saltea 33 de ore şi a fost premiat pentru asta

ObservatorNews, 22 noiembrie 2025 09:40

Oficial, nu ne mai poate judeca nimeni dacă stăm degeaba. Un bărbat din China a câştigat un concurs de lenevit, după ce a stat întins pe o saltea timp de 33 de ore. Nici ceilalţi concurenţi nu s-au lăsat mai prejos - unii au stat pe telefon, iar alţii au citit. Au existat însă câteva reguli stricte, pe care nu toţi le-au putut respecta - nu au avut voie să meargă la toaletă sau să stea în şezut. Pentru că nu a făcut nimic mai bine de o zi întreagă, bărbatul a primit aproape 400 de euro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
13:30
"Unele spitale nu mai sunt pentru pacienți, ci pentru angajați". Este atacul dur la adresa medicilor, făcut chiar de către premierul Ilie Bolojan. Şeful Executivului atrage atenţia că în unele unități peste 90% din buget se duce doar pe salarii, aşa că nu mai rămâne nimic pentru medicamente, analize sau aparatură. Şi în timp ce sistemul pare ferit de austeritate, criza de personal e tot mai acută.
Acum 15 minute
13:20
Decizie neaşteptată în cazul profesoarei de la Facultatea de Medicină Veterinară din Iași, care a fost acuzată că bruia semnalele GSM, Wi-Fi și radio în timpul examenelor.
Acum 2 ore
12:20
Ministerul Apărării anunţă, sâmbătă dimineaţă, că s-au înregistrat noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România, iar două aeronave militare au fost ridicate de la sol, fiind emis şi un mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea. De această dată nu s-au detectat pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional.
12:10
Aproape 1,8 milioane de bucureșteni sunt așteptați la urne pe 7 decembrie pentru a alege noul primar general al Capitalei. Alegerile sunt organizate după ce Nicuşor Dan a devenit preşedintele României şi a demisionat din funcţia de primar general al Capitalei.
Acum 4 ore
11:30
Administraţia Prezidenţială anunţă sâmbătă, într-un comunicat de presă, că "au fost operate mai multe modificări menite să clarifice anumite prevederi ale Strategiei Naţionale de Apărare a ţării, inclusiv de natură conceptuală", în urma observaţiilor şi propunerilor primite din societatea civilă.
11:10
Miss Jamaica, Gabrielle Henry, rămâne internată în spital la trei zile după ce a căzut de pe scenă în timpul rundei preliminare de rochii de seară la Miss Universe.
11:00
Ministerul Apărării al Rusiei a declarat, vineri, că forţele sale au capturat o serie de aşezări de pe linia frontului din estul Ucrainei, afirmaţie pe care Kievul a negat-o sau a refuzat să o recunoască.
10:50
Meteorologii anunţă lapoviţă şi ninsoare în mai multe regiuni ale ţării, dar şi depuneri de polei. În zonele montane înalte se va depune din nou strat de zăpadă. În plus, vremea se răceşte în continuare.
10:10
Campania electorală pentru alegerile locale parţiale din 7 decembrie a început, sâmbătă, la ora 00:00 şi se încheie la data de 6 decembrie, la ora 07:00. Autoritatea Electorală Permanentă a transmis deja un mesaj în care cere competitorilor electorali "să contribuie la desfăşurarea unei campanii corecte şi transparente".
10:00
Visul cercetătorilor de la Facultatea de Inginerie Alimentară din Suceava şi Universitatea Tehnică a Moldovei a fost să transforme  laboratorul într-o brutărie de aur. Şi s-a îndeplinit. La Salonul Inovării și Cercetării UGAL INVENT 2025, care s-a desfăşurat la Galaţi, aceştia au valorificat materiile prime şi au obţinut două medalii de aur pentru două invenţii spectaculoase.
10:00
Traficul prin PTF Isaccea este sistat temporar din cauza atacurilor din noaptea trecută.
09:50
Pompierii bucureşteni intervin, sâmbătă dimineaţă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un apartament situat la etajul 5 al unui bloc din sectorul 5, care se manifestă cu degajări mari de fum, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti-Ilfov (ISUBIF).
09:40
Oficial, nu ne mai poate judeca nimeni dacă stăm degeaba. Un bărbat din China a câştigat un concurs de lenevit, după ce a stat întins pe o saltea timp de 33 de ore. Nici ceilalţi concurenţi nu s-au lăsat mai prejos - unii au stat pe telefon, iar alţii au citit. Au existat însă câteva reguli stricte, pe care nu toţi le-au putut respecta - nu au avut voie să meargă la toaletă sau să stea în şezut. Pentru că nu a făcut nimic mai bine de o zi întreagă, bărbatul a primit aproape 400 de euro.
Acum 6 ore
09:30
Premieră în lumea medicală. O femeie şi-a recăpătat parţial vederea după ce a primit  o cornee imprimată 3D. Aceasta a fost realizată din celule ale ochiului uman. Procesul de imprimare permite ca sute de implanturi cultivate în laborator să provină din celule prelevate de la un singur donator. Studiul clinic, care se află la început, va testa implantul la un grup de aproximativ 15 pacienţi.
09:30
Tehnologia vine în ajutorul celor care se tem că motorul clasic ar putea dispărea. Ei bine, acesta va fi salvat de noua generaţie de combustibili sustenabili.
09:20
Primarul ales al New York-ului a fost primit de Donald Trump la Casa Albă. După luni întregi de ameninţări cu deportarea şi jigniri din ambele părţi, cei doi au îngropat securea războiului în Biroul Oval. Întâlnirea a fost deja caracterizată de americani drept "ciudat de prietenoasă". Preşedintele american şi-a oferit ajutorul pentru a face din oraş un loc puternic. Mamdani, în acest timp, nu şi-a menţinut poziţia din timpul alegerilor, atunci când îl numea pe Trump un lider fascist
08:40
Un tânăr de 24 de ani şi-a pierdut viaţa, în noaptea de vineri spre sâmbătă, după ce maşina în care se afla a intrat sub remorca unui camion în judeţul Constanţa.
08:30
Ne plac aşa de mult sărbătorile de iarnă încât în fiecare an furăm startul şi an de an îl furăm din ce în ce mai devreme. Unii nici nu mai aşteaptă prima zi din decembrie ca să împodobească bradul, casa şi să asculte muzică tematică... Şi nu este nimic rău în asta doar că tradiţia are ... regulile ei.
08:10
Zi de neuitat pentru sute de copii şi părinți, la Câmpulung Moldovenesc. Porţile Colegiului Naţional Militar "Ştefan cel Mare" s-au deschis larg, iar lumea militară, cu disciplina, rigoarea şi tradiţia ei, s-a lăsat descoperită pas cu pas. Timp de câteva ore, vizitatorii au putut să vadă cum se învaţă, cum se trăieşte şi ce înseamnă cu adevărat să porți o uniformă. Iar evenimentul vine într-un moment special. Colegiul se pregăteşte să aniverseze, peste 3 zile, 101 ani de existenţă.
08:10
Tragedie noaptea trecută în Sectorul 1 al Capitalei. Un bărbat din Nepal și-a pierdut viața, după ce a fost lovit în plin pe o trecere de pietoni.
08:00
Președintele american Donald Trump i-a dat un ultimatum lui Volodimir Zelenski: liderul ucrainean are șase zile să accepte planul de pace propus de Washington sau riscă să rămână fără armele SUA.
07:50
Dacă aveţi în plan să circulaţi prin Bucureşti astăzi cu maşina, trebuie să ţineţi cont de faptul că se desfăşoară "Crosul Loteriei Române". Astfel, sunt impuse restricţii de trafic pe mai multe trasee, începând chiar cu această oră.
07:50
Mai multe asociaţii de pacienţi din ţară au trimis o poziţie publică către Nicuşor Dan, prin care atacă dur declaraţia preşedintelui, care a sugerat redirecţionarea fondurilor din sănătate şi educaţie către industria de apărare.
07:50
Clarificări de la autorităţi pentru cei care vor vota la alegerile locale parţiale de pe 7 decembrie şi au carte electronică de identitate.
07:40
Două incidente şocante trase la indigo au avut loc noaptea trecută. În judeţul Argeş, un bărbat de 60 de ani, taximetrist de meserie, a fost înjunghiat mortal chiar de către cel pe care îl ducea la destinaţie. Atacatorul, un tânăr de 21 de ani, a fost găsit de poliţie în urmă cu scurt timp. În paralel, în judeţul Suceva, un tânăr a fost înjunghiat pentru că a cerut să fie plătit corect după cursă.
Acum 8 ore
07:30
Ministerul Apărării anunţă, sâmbătă dimineaţă, că s-au înregistrat noi atacuri cu drone în Ucraina, în apropierea frontierei cu România, iar două aeronave militare au fost ridicate de la sol, fiind emis şi un mesaj RO-Alert pentru nordul judeţului Tulcea. De această dată nu s-au detectat pătrunderi neautorizate în spaţiul aerian naţional.
07:20
Deputaţii francezi au respins aproape în unanimitate bugetul de stat pentru 2026 în prima lectură, în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, un vot fără precedent în ultimele decenii care este un semn rău pentru adoptarea acestuia înainte de sfârşitul anului.
07:10
Rafturile cu ouă sunt aproape goale, în multe magazine. Comercianţii primesc cantităţi tot mai mici pentru că ouăle româneşti merg la export.
07:00
Horoscop 23 noiembrie 2025. Zi importantă în plan personal pentru mulţi nativi. Unii vor regăsi prieteni vechi, alţii vor pune punct unor prietenii vechi
Acum 24 ore
22:30
Actorul Virgil Andriescu, care a jucat peste 30 de ani pe scena Teatrului de Stat din Constanţa, dar şi în numeroase filme, a încetat din viaţă la vârsta de 89 de ani, conform unui anunţ postat pe pagina de Facebook a instituţiei de cultură.
21:50
Preşedintele american Donald Trump apreciază într-un interviu acordat joi Fox News Radio că ziua sărbătorii Thanksgiving - joi, 27 noiembrie - este un termen limită ”adecvat” ca Ucraina să dea undă verde planului american de soluţionare a conflictului din Ucraina.
21:50
Daniel Băluţă, primarul sectorului 4 al Capitalei, este candidatul PSD la Primăria București.
21:40
”Nimic nu trebuie să se decidă cu privire la Ucraina fără Ucraina”, subliniază vineri preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen, care se află la Johannesburg, înaintea unui summit G20, în urma unei convorbiri la telefon cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
21:30
Președintele rus Vladimir Putin a declarat vineri că propunerile SUA pentru pace în Ucraina ar putea constitui baza unei rezoluții a conflictului, dar că, dacă Kievul va respinge planul, forțele ruse vor avansa în continuare.
21:20
Timp de trei ani, un italian de 57 de ani a reușit să încaseze pensia mamei sale decedate, ascunzându-i trupul în pivniță și pretinzând că femeia este încă în viață. Planul incredibil s-a destrămat în momentul în care bărbatul a mers la primărie deghizat în bătrână pentru a-i reînnoi actul de identitate.
21:10
Trump își nuanțează comentariile despre "pedeapsa cu moartea" după ce a acuzat șase democrați de sedițiune, spunând că nu a emis amenințări directe.
21:00
Moşul vine cu sacul mai gol anul acesta. Suntem mai atenţi la bugetul pentru daruri şi ne uităm pe două ori pe listă înainte să cumpărăm cadourile. Mulți se orientează către reduceri, variante mai ieftine sau daruri simbolice.
21:00
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, vineri seara, că urmăreşte cu cea mai mare atenţie cele mai recente evoluţii privind războiul Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, el arătând că se alătură mesajului altor lideri europeni care au asigurat astăzi Ucraina de sprijinul lor continuu. Şeful statului mai declară că susţinerea suveranităţii Ucrainei, alături de SUA, i se pare la fel de importantă, informează news.ro.
21:00
În inima Brașovului istoric, cartierul Șchei deschide oficial porțile vizitatorilor şi se lansează drept destinație turistică. Străzile sale înguste, casele cu arhitectură tradițională și monumentele istorice spun povestea unui muzeu viu al tradițiilor și o lecție de istorie de care te bucuri la pas. Dincolo de traseele obişnuite, cultura și gastronomia locală oferă o experiență autentică celor care vor să descopere o altă față a orașului.
20:30
Ninge în neştire din Italia până în Scoţia. Zăpada şi vântul puternic au provocat accidente rutiere şi au închis sute de şcoli. În schimb, în Grecia, o furtună teribilă a adus imagini apocaliptice în câteva sate din Corfu.
20:20
Calea Victoriei e în topul celor mai scumpe bulevarde din lume. Criteriul a fost saltul spectaculos al chiriilor. Preţurile au urcat cu aproape 20%, a treia cea mai mare creştere dintr-un clasament de 50 de artere celebre. Un spaţiu comercial se închiriază de la 70 de euro pe mp, iar tariful se dublează rapid dacă e lipit de o clădire istorică sau în jurul palatelor celebre de pe bulevard.
20:20
De mai bine de o săptămână, rafturile cu ouă sunt aproape goale, în multe magazine. Comercianţii primesc cantităţi tot mai mici pentru că ouăle româneşti merg la export. Oferta redusă a dus deja la scumpiri: un ou nu mai costă nicăieri sub un leu, iar producătorii avertizează că preţurile vor continua să crească şi în decembrie.
20:10
Mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul îşi vor petrece următoarele 30 de zile în spatele gratiilor, în România. Aduşi din Dubai, sub escorta unui comando SIAS, ceruseră să fie plasaţi sub arest la domiciliu. Avocaţii au dat drept exemplu de bună credinţă faptul că s-au întors voluntar în ţară. Ministrul Justiţiei îi contrazice şi spune că extrădarea s-ar fi realizat cu sau fără voia lor. Potra este acuzat că a vrut să răstoarne ordinea constituţională în România la ordinele lui Călin Georgescu.
20:10
Aproape 5.000 de şoferi, de patru ori mai mulţi decât anul trecut, s-au trezit cu permisul de conducere "luat" de medici, după ce au fost diagnosticați cu afecțiuni care îi fac inapţi să conducă. Specialiștii în conducere defensivă avertizează, însă, că unii şoferi evită special controalele periodice şi devin, astfel un pericol pentru ei şi cei din jur.
20:00
Şoferii din Constanţa pot să ceară înapoi banii pe care i-au dat pe o taxă de parcare anulată de Curtea de Apel. Primăria le impusese 200 de lei de plată, bani la care nu vrea să renunţe nici acum, chiar dacă instanţa a declarat taxa ilegală. 
20:00
Colegiul Medicilor Stomatologi acuză Ministerul Sănătăţii de indiferenţă. Reacţia vine în contextul morţii fetiţei de 2 ani în timpul anesteziei dintr-o clinică stomatologică privată fără autorizaţie. Organizaţia profesională spune că a cerut încă de anul trecut ca astfel de intervenţii să fie făcute în spitalele de stat. Cererea a fost însă ignorată de minister, care abia acum vine cu un proiect similar. În prezent, România are doar 31 de clinici stomatologice de stat. Şi acestea cu fonduri care se epuizează rapid.
20:00
Surpriză cu o zi înainte să înceapă campania electorală pentru primăria Capitalei. Makaveli, influencerul care l-a susţinut pe Călin Georgescu la alegerile prezidenţiale, a anunţat că se retrage din cursă în favoarea Ancăi Alexandrescu. În condiţiile în care primii patru candidaţi au procente foarte apropiate, mişcarea ar putea reprezenta un avantaj pentru aceasta.
19:50
Băiatul de 18 ani, călcat cu maşina de o fostă judecătoare, a trecut cu bine de prima operaţie, dar urmează una şi mai dificilă. Între timp, mama lui retrăieşte cu groază momentul accidentului. O cunoştea pe şoferiţă. În plus, trecuse şi ea de multe ori pe aleea unde fiul său a fost grav rănit, iar alt tânăr ucis.
19:50
Într-o economie măcinată de inflație, angajatorii sunt sub presiune. Angajaţii cer salarii mai mari, iar cei nemulţumiţi demisionează imediat şi pleacă spre oferte avantajoase. Ca să nu își piardă oamenii, companiile sunt obligate să vină cu majorări și bonusuri. Un nou raport arată că 2025 este unul dintre anii cu cea mai puternică presiune salarială din ultimii ani.
19:50
Luna decembrie vine cu veşti bune atât pentru angajaţi, cât și pentru elevi. Pe de o parte, salariații vor beneficia de două minivacanțe legale, iar pe de altă parte, elevii intră într-o vacanță de iarnă care se anunță generoasă.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.