Primarul Traian Simionca a fost reținut. El este acuzat că ar fi agresat sexual o angajată, chiar în biroul lui
Digi24.ro,
24 noiembrie 2025 18:00
Primarul Traian Simionca, acuzat că ar fi agresat sexual o angajată chiar în biroul său de la primărie, a fost reținut. În acest dosar au fost făcute mai multe percheziții și cercetările continuă, anunță polițiștii. Acțiunile anchetatorilor vin după ce în spaţiul public au fost publicate imagini cu primarul comunei, Traian Simionca, şi cu o angajată a administraţiei locale, în ipostaze intime. Edilul a fost reţinut în dosarul care vizează infracţiuni de agresiune sexuală, viol, ultraj contra bunelor moravuri şi violarea vieţii private. Edilul susține că imaginile au fost trucate cu ajutorul inteligenței artificiale.
• • •
Alte ştiri de Digi24.ro
Acum o oră
19:10
Negocieri, săptămâna aceasta, pentru pacea în Ucraina. Cancelarul german Friedrich Merz nu anticipează o evoluție majoră a discuțiilor # Digi24.ro
Cancelarul german Friedrich Merz a declarat că nu se așteaptă la o evoluție semnificativă în negocierile de pace din Ucraina în această săptămână, în ciuda a ceea ce el a descris ca fiind un nou impuls în eforturile diplomatice, în urma discuțiilor actualizate dintre reprezentanții SUA și Ucrainei la Geneva, anunță Kyiv Post.
19:00
Concluziile ședinței CSAT: Statul român trebuie să fie pregătit pentru gestionarea riscurilor unui conflict armat de amploare # Digi24.ro
Luni, 24 noiembrie a avut loc, la Palatul Cotroceni, şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, condusă de Preşedintele României, Nicușor Dan. În cadrul şedinţei, au fost analizate mai multe teme, axate în principal pe modul de implementare a măsurilor pentru dezvoltarea capacității de apărare a statului și pentru creșterea rezilienței societății.
19:00
Alegeri locale 2025: Ordinea candidaților pe buletinul de vot pentru Primăria Capitalei (document) # Digi24.ro
Pe 7 decembrie 2025, bucureștenii sunt așteptați la urne pentru a-și exprima opțiunea pentru noul primar general, în cadrul alegerilor locale parțiale. Ordinea candidaților pe buletinul de vot a fost stabilită prin tragere la sorți, formând lista oficială care va fi prezentă în secțiile de vot din Capitală.
18:50
În vila sa de pe malul lacului din orașul elvețian Lucerna, Borger Borgenhaug duce dorul nepoților săi și mirosului Mării Nordului într-o noapte limpede de vară. Tâmplarul devenit magnat imobiliar spune că acesta este prețul pe care îl plătește pentru a scăpa de impozitul pe avere majorat din Norvegia – o taxă anuală care a determinat sute de milionari să plece în străinătate, contribuind în același timp la consolidarea uneia dintre cele mai egale societăți din lume, scrie Reuters.
Acum 2 ore
18:40
Turist cu hipotermie, dispărut în Bucegi după ce a cerut ajutor. După 17 ore de căutări, salvamontiştii au găsit doar un rucsac # Digi24.ro
Un turist care a cerut ajutor, spunând că se află într-o stare avansată de epuizare şi hipotermie, este căutat de peste 17 ore de salvamontiştii braşoveni. Deşi a indicat zona Lacului Ţigăneşti, echipele de intervenţie nu l-au găsit, ci au descoperit doar un rucsac care ar putea să îi aparţină.
18:30
Donald Trump și Xi Jinping, discuție telefonică despre războiul din Ucraina. Apelul liderului chinez la părțile implicate în conflict # Digi24.ro
Donald Trump a avut o convorbire telefonică cu președintele Chinei, Xi Jinping, în cadrul căreia au discutat despre încheierea războiului din Ucraina, a transmis Casa Albă, relatează Sky News.
18:30
Exercițiu amplu care a simulat o pană majoră de curent în România. La ce concluzie au ajuns autoritățile # Digi24.ro
Autoritățile de la noi au făcut cel mai mare exercițiu care simulează o pană majoră de curent. Un scenariu despre care s-a tot vorbit în ultima perioadă și care a provocat dispute la cel mai înalt nivel.
18:30
Boris Johnson critică „planul de pace” al lui Trump: „Putin stă într-un palat și zâmbește ironic la incompetența adversarilor săi” # Digi24.ro
Fostul prim-ministru britanic Boris Johnson a criticat „planul de pace” al președintelui american Donald Trump pentru încheierea războiului Rusiei împotriva Ucrainei.
18:00
Peter Szijjarto, avertisment pentru „liderii europeni pro-război”: „Nu se poate ajunge decât la un acord mai rău” # Digi24.ro
Ministrul ungar de Externe, Peter Szijjarto, consideră că situația „nu va face decât să se înrăutățească” dacă „liderii europeni pro-război” subminează planul de pace pentru Ucraina, precizând că o astfel de atitudine ar genera un număr mai mare de victime și un risc crescut de escaladare, relatează MTI, conform Agerpres.
18:00
Primarul Traian Simionca a fost reținut. El este acuzat că ar fi agresat sexual o angajată, chiar în biroul lui # Digi24.ro
Primarul Traian Simionca, acuzat că ar fi agresat sexual o angajată chiar în biroul său de la primărie, a fost reținut. În acest dosar au fost făcute mai multe percheziții și cercetările continuă, anunță polițiștii. Acțiunile anchetatorilor vin după ce în spaţiul public au fost publicate imagini cu primarul comunei, Traian Simionca, şi cu o angajată a administraţiei locale, în ipostaze intime. Edilul a fost reţinut în dosarul care vizează infracţiuni de agresiune sexuală, viol, ultraj contra bunelor moravuri şi violarea vieţii private. Edilul susține că imaginile au fost trucate cu ajutorul inteligenței artificiale.
17:50
Primăria Ghimbav a cumpărat o toaletă ecologică la preţ de apartament. Primarul: „orice lucru ieftin, la un moment dat devine scump” # Digi24.ro
Primăria oraşului Ghimbav din judeţul Braşov cumpără, printr-o achiziţie făcută prin negociere directă, o toaletă ecologică în valoare de peste 320.000 de lei, care va fi amplasată într-un parc din oraş. Primarul oraşului Ghimbav a explicat că toaleta va fi amplasată într-un viitor parc, amenajat într-o zonă cu şase sute de apartamente, unde localnicii au solicitat amplasarea unei toalete.
Acum 4 ore
17:40
Furie la Moscova după ce planul de pace a „pierdut” nouă din cele 28 de puncte: „Este total neconstructiv, nu ne convine" # Digi24.ro
Preşedintele rus Vladimir Putin i-a spus luni, într-o convorbire telefonică, premierului turc Recep Tayyip Erdogan că Rusia consideră o bază bună pentru discuţii prima versiune a planului de pace în 28 de puncte pentru Ucraina prezentată de Statele Unite, a transmis Kremlinul, în timp ce Kievul şi susţinătorii săi europeni au formulat o contrapropunere şi negociază cu Washingtonul modificarea acestui plan pentru a include clauze mai favorabile Ucrainei, dar această revizuire este respinsă de Rusia.
17:30
Lituania a condamnat la închisoare un ucrainean care a încercat să incendieze un magazin Ikea. Rusia nu e străină de acțiunile lui # Digi24.ro
O instanţă lituaniană l-a condamnat luni la trei ani şi patru luni de închisoare pe un cetăţean ucrainean care a încercat în 2024 să incendieze un magazin Ikea din Vilnius, informează AFP.
17:20
Un vulcan din Etiopia a erupt pentru prima dată în 12.000 de ani: „A fost ca și cum ar fi fost aruncată o bombă” # Digi24.ro
Un vulcan din regiunea nord-estică a Etiopiei a erupt pentru prima dată în aproape 12.000 de ani, eliberând coloane dense de fum de până la 14 km înălțime, care s-au răspândit peste Marea Roșie, în direcția Yemenului și Omanului, relatează The Guardian.
17:20
Cu 9 puncte mai puțin. Planul de pace Trump-Putin a fost revizuit substanțial: „În forma în care l-au văzut toți, nu mai există” # Digi24.ro
Planul SUA pentru încheierea războiului dintre Rusia și Ucraina a fost revizuit în mod substanțial în cadrul negocierilor de la Geneva: acesta a fost redus de la 28 la 19 puncte, au informat surse ale Financial Times, familiarizate cu desfășurarea discuțiilor.
17:10
Suplimentele, sprijin pentru omul modern: alimentația mai săracă în nutrienți, stresul și poluarea cresc nevoile # Digi24.ro
România ocupă locul 3 în Uniunea Europeană la decese prevenibile și locul 1 la decese din cauze tratabile, potrivit raportului „Starea Sănătății în UE” (2024). Într-un context în care prevenția rămâne o verigă slabă a sistemului medical, tot mai mulți români caută modalități de a-și proteja sănătatea înainte ca problemele să se instaleze. Stilul de viață actual – marcat de alimentație industrializată, stres cronic, sedentarism și expunere la poluare – pune o presiune semnificativă asupra organismului.
17:10
Panicați de riscul pierderii datelor de spionaj oferite de SUA armatei Ucrainene, aliații Europene caută soluții de avarie # Digi24.ro
Capacitățile excepționale și de amploare ale SUA în domeniul informațiilor militare permit Casei Albe să dicteze condiții Ucrainei și Europei, care depind în mare măsură de aceste date. Țările NATO încearcă să devină mai independente în această chestiune, odată cu amenințările suspendării ajutorului SUA pentru Ucraina.
17:00
Sabotajul feroviar din Polonia: Varșovia acuză un al treilea ucrainean că ar fi acționat la comanda Rusiei # Digi24.ro
Autorităţile poloneze au acuzat un al treilea cetăţean ucrainean suspectat că ar fi ajutat la o operaţiune de sabotaj susţinută de Rusia ce a vizat căile ferate poloneze, a anunţat luni procuratura, relatează Kyiv Independent. Potrivit procurorilor polonezi, Volodimir B. a fost reţinut pe 20 noiembrie, iar ulterior un tribunal a dispus arestarea sa provizorie. Statutul său procedural actual nu a fost dezvăluit.
17:00
Trupele de asalt ucrainene au eliberat centrul orașului Pokrovsk. O parte a trupelor ruse, izolate, sunt într-o „situție dificilă” # Digi24.ro
O încercare a Rusiei de a captura un nod logistic strategic din estul Ucrainei, care a fost un obiectiv al Kremlinului de mai bine de un an, a eșuat, iar ucrainenii afirmă că sunt pe cale să câștige bătălia.
16:50
Zona din Ucraina din care soldații lui Vladimir Putin riscă să nu se mai întoarcă: „100% vei ajunge într-un sac pentru cadavre” # Digi24.ro
Serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR) a publicat o convorbire telefonică interceptată în care sunt descrise pierderile catastrofale suferite de Rusia în zona pădurii Serebrianske din regiunea Luhansk, unde se pare că unități întregi sunt nimicite în atacurile în curs, relatează Kyiv Post.
16:40
Explozie puternică într-un bloc din județul Brăila: mai multe apartamente în flăcări. Echipaje ISU și ambulanțe la fața locului # Digi24.ro
O explozie puternică, urmată de un incendiu, s-a produs într-un bloc din localitatea Înșurăței, județul Brăila. Deflagrația a afectat mai multe apartamente, iar la fața locului intervin mai multe echipaje ISU și ambulanțe.
16:40
Trump a intensificat presiunea asupra președintelui venezuelean Nicolás Maduro și i-a etichetat acum pe acesta și pe aliații săi din guvern ca membri ai unei organizații teroriste străine, informează The Guardian.
16:20
Un nou videoclip arată cum cinci prizonieri de război ucraineni, întinși la pământ, ar fi fost executați de către ruși # Digi24.ro
Un videoclip care pare să arate un soldat rus executând cinci prizonieri de război ucraineni a fost publicat de o organizație ucraineană open-source, scrie TVP World.
16:10
Eutanasierea câinilor sănătoși ar putea fi interzisă. Noi propuneri legislative pentru protecția animalelor # Digi24.ro
Eutanasierea câinilor sănătoși ar putea fi interzisă în România, iar animalele ar putea primi, prin lege, un statut de ființe vii, cu drepturi și libertăți. Deputatul PNL Andrei Baciu a anunțat luni, 24 noiembrie, noi proiecte legislative care urmăresc schimbarea modului în care statul gestionează problema animalelor fără stăpân. Inițiatorii au transmis că România trebuie să treacă la un sistem modern, aliniat la practicile europene, bazat pe sterilizare, microcipare, responsabilitate și respect față de viață.
16:00
Putin dezvăluie originea planului lui Trump prin care practic obligă Ucraina să capituleze: „Sunt în concordanță cu negocierile” # Digi24.ro
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a purtat o conversație telefonică cu omologul său turc, Recep Tayip Erdogan, discutând despre conflictul din Ucraina, propunerile americane de soluționare a acestuia, precum și agenda bilaterală.
15:50
Un bărbat a intrat cu mașina în mulțime și a ucis trei persoane. Alți 10 oameni au fost răniți în urma incidentului din Coreea de Sud # Digi24.ro
Trei persoane au murit luni în Coreea de Sud, după ce o maşină a lovit pietoni şi a rănit cel puţin alte zece persoane, anunţă poliţia.
15:50
Miniştrii de externe ai Germaniei, Regatului Unit, Franţei, Finlandei, Italiei şi Poloniei au pledat luni, într-o discuţie cu omologul lor ucrainean, Andrii Sîbiga, pentru noi sancţiuni împotriva Rusiei şi o decizie rapidă de confiscare a activelor ruseşti îngheţate în Occident pentru a fi folosite în sprijinul Ucrainei.
15:50
Explozie de înșelăciuni cu AI în 2025: videoclipuri false cu polițiști, oameni de știință și celebrități, folosite pentru fraude masive # Digi24.ro
Explozie de înșelăciuni cu AI în 2025: videoclipuri false cu polițiști, oameni de știință și celebrități, folosite pentru fraude masive
Acum 6 ore
15:20
Ilie Bolojan și Gerald Darmanin au discutat despre modernizarea justiției, combaterea criminalității și securitatea Flancului Estic # Digi24.ro
Premierul Ilie Bolojan l-a primit, luni la Palatul Victoria pe Gérald Darmanin, ministrul justiției din Franța. Întâlnirea a avut loc în contextul dialogului constant dintre cele două țări și al aniversării a 145 de ani de relații diplomatice româno-franceze, marcate în 2025.
15:10
Nicușor Dan: Negocierile de pace să țină cont de legătura directă între securitatea Ucrainei și cea a R. Moldova # Digi24.ro
Președintele Nicușor Dan a participat luni, prin videoconferință, la o reuniune a liderilor Uniunii Europene, pentru a discuta planul de pace pentru Ucraina. La finalul întâlnirii, șeful statului a transmis într-o postare pe X că europenii rămân uniți și vor sprijini în continuare Kievul, precizând că „actualele negocieri trebuie să țină cont că există o legătură directă între securitatea Ucrainei și cea a Republicii Moldova”.
15:10
Oana Gheorghiu: „Avem 1.502 companii de stat. Dintre acestea, 83 au pierderi istorice”. Care e planul pentru reformă # Digi24.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că în România funcționează 1.502 companii de stat, iar dintre acestea 83 au pierderi istorice, de aproximativ 14 miliarde de lei. Va fi întocmit un registru unic al companiilor de stat, iar până vara viitoare cel puțin 3 dintre acestea vor fi listate la bursă.
15:10
Judecătorii Curții de Apel București au respins propunerea Guvernului privind pensiile magistraților # Digi24.ro
Judecătorii Curții de Apel București (CAB) au adoptat, în majoritate, un punct de vedere prin care resping proiectul de lege al Guvernului privind modificarea pensiilor de serviciu ale magistraților. Decizia a fost luată în Adunarea Generală desfășurată luni, 24 noiembrie 2025. Potrivit comunicatului transmis de Curtea de Apel București, din cei 243 de judecători, au fost prezenți 216, iar 215 au votat pentru respingerea propunerii legislative.
15:10
Imagini care dau fiori și celor mai duri dintre noi au scos la iveală un spital al umilinței și degradării umane în România anului 2025. Secțiile de psihiatrie de la spitalul Municipal Târnăveni sunt descrise de cei care au ajuns acolo drept...lagăre. Saloane imense, unde stau aliniate zeci de paturi și o singură baie. Personalul medical le-a dat și un nume, care vine să confirme condițiile inumane - spun că duc pacienții "la ciurdă", termen folosit pentru animale. În tot aces timp, managera spitalului și primarul din Târnăveni, soț și soție, spun că bolnavii sunt tratați cum trebuie. Echipa Pacient în România a reușit să filmeze în acest spital și să stea de vorbă cu pacienții.
15:00
Gheorghiu: „Nu mă aflu în niciun fel de incompatibilitate. Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă” # Digi24.ro
Vicepremierul Oana Gheorghiu a reinterat că nu se află în niciun fel de incompatibilitate, iar Asociaţia Dăruieşte Viaţă o să-şi regleze problemele, cu siguranţă.
15:00
Prețul gazelor în Europa coboară la cel mai mic nivel din ultimul an, pe fondul discuțiilor privind planul american de pace în Ucraina # Digi24.ro
Cotațiile gazelor naturale la hub-ul TTF au coborât luni sub 30 de euro/MWh, marcând cel mai redus nivel din ultimul an. Scăderea este susținută de importurile ridicate de GNL, de vremea mai blândă decât în mod normal și de discuțiile tot mai avansate privind planul american de pace în Ucraina, care au relaxat piața.
15:00
Vicepremierul Tánczos Barna vine azi la Digi24, de la ora 21:00
14:50
Sistemul de colectare a datelor cetățenilor din state non-UE, extins la noi puncte de frontieră și la aeroporturile din Iași și Cluj # Digi24.ro
Poliţia de Frontieră anunţă că, începând de luni, Sistemul de Intrare/Ieşire (EES) este extins la alte patru puncte de trecere a frontierei, mai exact la PTF Galaţi şi Oancea (judeţul Galaţi) şi la aeroporturile din Iaşi şi Cluj.
14:50
Ministru german: „Un succes decisiv”. Două aspecte au fost eliminate din proiectul de acord de pace american pentru Ucraina # Digi24.ro
Ministrul de externe german, Johann Wadephul, a declarat luni că s-au făcut progrese în privinţa planului de pace destinat să pună capăt războiului în Ucraina ca rezultat al discuţiilor din ajun cu reprezentanţi de rang înalt ai SUA la Geneva.
14:40
Prima reacție a Kremlinului după ce SUA și Ucraina au negociat „ajustări” la planul de pace propus de Trump # Digi24.ro
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat luni că Moscova nu a primit nicio informație despre negocierile dintre Statele Unite, Ucraina și țările europene de la Geneva, care au avut loc în weekend, relatează agenția rusă de știri TASS.
14:30
Adolescenta rusă care a cântat piese anti-Putin în Sankt Petersburg a fugit din țară după ce a fost arestată de trei ori # Digi24.ro
Vocalista trupei de stradă Stoptime, Diana Loginova, cunoscută sub pseudonimul „Naoko”, a părăsit Rusia după trei arestări administrative consecutive, transmite publicația Meduza.
14:20
Suma uriașă investită de Kremlin pentru a pune mâna pe puterea de la Chișinău a fost dezvăluită de președintele Parlamentului # Digi24.ro
Federația Rusă a investit aproape 400 milioane de euro pentru a aduce în Parlamentul Republicii Moldova deputați controlați de grupări criminale și de Kremlin. Anunțul a fost făcut de președintele legislativului de la Chișinău și liderul PAS, Igor Grosu, la Summitul parlamentar al Platformei Internaționale Crimeea care se desfășoară la Stockholm, transmite deschide.md.
14:10
Când ajung ajutoarele de 400 de lei la pensionarii cu venituri mici. Explicațiile ministrului Muncii # Digi24.ro
Pensionarii cu venituri mici urmează să primească un ajutor de 400 de lei până la finalul anului . Ministrul Muncii, Florin Manole, oferă asigurări că există bani în buget, iar tranșa va fi virată o dată cu pensia din decembrie.
14:00
Vremea se încălzește câteva zile, apoi vine frigul, cu ninsori și ploi. Prognoza în următoarele două săptămâni, pe regiuni # Digi24.ro
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru 24 noiembrie - 7 decembrie. Potrivit meteorologilor, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în ultimele zile de noiembrie, urmând răciri treptate. Precipitațiile vor fi frecvente, cu ploi și ninsori la munte, în jurul zilelor de 26-27 noiembrie.
14:00
„E de rahat”. Părerile ucrainenilor din prima linie despre planul care ar putea duce la încheierea războiului # Digi24.ro
Soldații ucraineni de pe linia frontului au reacționat la proiectul de propuneri de pace al SUA cu un amestec de sfidare, furie și resemnare.
13:50
București-Ilfov este zona din UE cu cei mai puțini oameni expuși riscului de sărăcie, arată datele Eurostat # Digi24.ro
Anul trecut, 16,2% din cetăţenii UE (72,1 milioane de persoane) erau expuşi riscului de sărăcie, exact aceeaşi pondere ca în 2023, arată datele publicate luni de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat). Zona cu cea mai mică pondere este în România.
13:50
Lovitură pentru guvernul condus de Pedro Sanchez. Procurorul-șef al Spaniei a demisionat după ce a fost condamnat de Curtea Supremă # Digi24.ro
Procurorul-şef al Spaniei a anunţat, luni, că demisionează după ce Curtea Supremă l-a găsit săptămâna trecută vinovat de scurgerea de informaţii confidenţiale într-un caz care îl implică pe partenerul unei lidere de opoziţie, scrie Reuters.
Acum 8 ore
13:40
Record de plăți din Pilonul II, după introducerea CASS de 10%. Expert: „Românii își retrag banii ca să evite taxele” # Digi24.ro
Plățile din pensiile private Pilon II au ajuns în septembrie la un nivel record de 403,7 milioane de lei pe lună, în creștere de la 271,9 milioane de lei în august, după introducerea contribuției de asigurări sociale de sănătate (CASS) de 10% pentru partea de venit care depășește pragul de 3.000 de lei. „Am văzut un aflux din ce în ce mai mare de participanți care solicită plata pensiei private, iar plățile au ajuns aproape de trei ori mai mari decât în prima jumătate a anului”, a declarat George Moț, expert în pensii private, pentru redacția Digi24.ro.
13:30
Un bărbat beat a spart cu pumnul parbrizul unei mașini de poliție, după ce a sunat fără motiv la 112. El a fost arestat # Digi24.ro
Un bărbat de 34 de ani, din Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, a distrus parbrizul unei maşini de poliţie, după ce echipajul s-a prezentat la intervenţie, în urma unul telefon pe care acesta îl dăduse la 112 fără să aibă însă un motiv întemeiat. El a fost reținut pentru 24 de ore.
13:30
„Capitularea totală a Ucrainei”, „Planul lui Putin” sau „Un nou München 1938”. Senatorii americani critică dur planul Putin-Trump # Digi24.ro
Politicienii americani care se opun capitulării Ucrainei în fața agresorului nu s-au zgârcit în weekend cu aprecieri dure la adresa planului „pașnic” susținut de Donald Trump. Documentul, care a fost de fapt redactat de Steve Whitcoff și Kirill Dmitriev, a fost numit „planul lui Putin”, fiind comparat atât cu acordul de la München din 1938, cât și cu retragerea haotică a trupelor americane din Afganistan în 2021.
13:20
Caravana Destiny Park, făurind destine în școli, își continuă drumul prin unitățile de învățământ. Copiii învață despre primul ajutor, educație financiară, protecția mediului și siguranță rutieră - un demers gratuit care își propune să continue misiunea Destiny de a face educație prin joacă.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.