Fenechiu: Legea pensiilor private va fi reanalizată în Parlament și poate fi finalizată anul acesta dacă CCR ne trimite repede motivarea

G4Media, 25 noiembrie 2025 18:10

Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat că legea pensiilor private, declarată neconstituţională de CCR, va fi reanalizată în Parlament şi că are şanse să fie finalizată în acest an doar dacă motivarea Curţii Constituţionale va fi dată repede, transmite Agerpres. „Cu siguranţă, va fi modificată prevederea declarată neconstituţională. Legea pensiilor private trebuie adoptată datorită […] © G4Media.ro.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de G4Media

Acum 5 minute
19:30
Premierul ungar Viktor Orban va pleca vineri la Moscova pentru o nouă întâlnire cu preşedintele rus Vladimir Putin, scrie marţi presa maghiară, potrivit Agerpres. Viktor Orban e considerat calul troian al Rusiei în UE și NATO, el blocând unele sancțiuni europene la adresa regimului de la Kremlin. Informaţia despre această vizită, lansată iniţial de un […] © G4Media.ro.
Acum 15 minute
19:20
Ministrul britanic al justiției, David Lammy, propune ca judecătorii să audieze singuri cazurile pentru infracțiuni care ar putea duce la o pedeapsă de până la cinci ani, pentru a reduce restanțele în instanțe, relatează rfi.fr/ro. Juriile vor decide doar cazurile de omor, viol sau omor din culpă, în cadrul unei reamenajări a sistemului juridic, care […] © G4Media.ro.
Acum 30 minute
19:10
A trecut un an. Recitesc ce-am scris atunci și-mi dau seama cât de aproape se afla România de prăpastia dictaturii. Cu o viteză fulgerătoare s-a fabricat carisma șarlatanului răsărit peste noapte pe post de mântuitor. A fost transformat în simbol, magnet, icoană, mit. Iată trei texte postate pe pagina mea Facebook pe 24 noiembrie 2024: […] © G4Media.ro.
Acum o oră
19:00
Proiecte privind exproprieri pentru a crea un mic parc şi o parcare publică în zona Circului se regăsesc pe ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local Sector 2 de joi, transmite Agerpres. Primăria Sectorului 2 e condusă de Rareș Hopincă (PSD). Parcarea ar urma să fie construită într-o zonă sufocată de traficul auto, deși tendința […] © G4Media.ro.
Acum 2 ore
18:30
Justin Cohen, CEO-ul Maritime Fusion, susține că este pe cale de a instala un reactor de fuziune pe o barcă. Odată instalat, dispozitivul promite să furnizeze cantități mari de energie curată dintr-o sursă abundentă și extrem de greu epuizabilă: apa. TechCrunch relatează că, datorită avansurilor tehnologice, energia de fuziune este mai aproape ca niciodată să […] © G4Media.ro.
18:30
China a lansat azi un vehicul fără echipaj spre staţia sa spaţială Tiangong, în avans faţă de calendarul prestabilit, pentru a le oferi astfel celor trei astronauţi ai săi posibilitatea unei întoarceri sigure pe Terra, de care aceştia erau privaţi până la această lansare, informează AFP, citată de Agerpres. © G4Media.ro.
18:30
Este momentul ca Republica Macedonia de Nord să înceapă anchetarea eficientă şi urmărirea penală a tuturor atacurilor împotriva bulgarilor de acolo. Aceasta este singura modalitate prin care ţara poate obţine integrarea europeană, a declarat marţi unor jurnalişti preşedintele bulgar Rumen Radev. El fusese solicitat să comenteze atacul de luni împotriva jurnalistului şi decanului comunităţii bulgare […] © G4Media.ro.
18:20
Cel puțin două aeronave de mari dimensiuni au fost distruse în atacul asupra aerodromului fabricii Beriev Taganrog Aviation Scientific and Technical Complex, scrie serviciul în limba rusă al BBC, după ce a analizat imaginile satelitare de la Planet Lab. Imaginile, realizate pe 25 noiembrie, arată două incendii de mari dimensiuni în locul unde se aflau […] © G4Media.ro.
18:20
Pompierii intervin marți, 25 noiembrie, la un apartament de pe strada Aleea Tineretului din localitatea Buftea, județul Ilfov, unde o acumulare de gaze ar fi provocat o explozie, potrivit surselor G4Media. Explozia, care a avut loc într-un apartament de la parterul unui bloc, nu a fost urmată de incendiu. „Pentru gestionarea situației de urgență au […] © G4Media.ro.
18:10
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, a afirmat că legea pensiilor private, declarată neconstituţională de CCR, va fi reanalizată în Parlament şi că are şanse să fie finalizată în acest an doar dacă motivarea Curţii Constituţionale va fi dată repede, transmite Agerpres. „Cu siguranţă, va fi modificată prevederea declarată neconstituţională. Legea pensiilor private trebuie adoptată datorită […] © G4Media.ro.
18:00
Cristiano Ronaldo a primit o suspendare de doar o etapă după ce a fost eliminat în meciul pe care Portugalia l-a pierdut în Irlanda, scor 2-0, în preliminariile CM de fotbal din 2026. FIFA a dispus o suspendare de doar un singur meci pentru atacantul lusitan, iar Ronaldo a ispășit deja pedeapsa la meciul câștigat […] © G4Media.ro.
17:50
Proiectul care schimbă regulile de retragere a banilor din fondurile de pensii private obligatorii (Pilonul II) fusese adoptat de Senat, cu 82 de voturi „pentru” și 34 „împotrivă”, după ce fusese aprobat de Guvern, scrie euronews.ro. Comisia de buget-finanțe introdusese o excepție prin care bolnavii de cancer vor putea retrage întreaga sumă într-o singură tranșă, […] © G4Media.ro.
17:40
Președintele Nicușor Dan va prezenta, miercuri, Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030, în plenul reunit al Parlamentului, potrivit agendei șefului statului. Ședința plenului reunit va avea loc de la ora 14.00. G4Media va transmite LIVE. La ședința Parlamentului vor participa și premierul Ilie Bolojan împreună cu membrii Guvernului, a anunțat Biroul de […] © G4Media.ro.
Acum 4 ore
17:30
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele nouă luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 4,4%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalitate cu 4,1%, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), transmite News.ro. © G4Media.ro.
17:30
Primăria Iași anunţă, marţi, că studiul de fezabilitate contractat de municipalitate pentru proiectul trenului metropolitan va fi realizat până la sfârşitul acestui an, după care va fi depus de Asociaţia Metropolitană de Transport Public Iaşi (AMPTI) la Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii pentru obținerea finanţării europene prin Programul Transporturi 2021 – 2027 „Îmbunătăţirea mobilităţii în Zona […] © G4Media.ro.
17:20
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, susţine că, prin PNRR, dar şi prin programul SAFE, Iaşiul câştigă o garanţie de dezvoltare pentru următorii ani, precizând că au fost deblocate fondurile pentru finalizarea autostrăzii A7, transmite News.ro. Alexandru Nazare a afirmat, într-o intervenţie online în cadrul Conferinţei ”Obiectiv EuROpa 2034: România competitivă, IMM-uri reziliente, viitor european sustenabil” organizată […] © G4Media.ro.
17:10
Comisia Europeană a adoptat marţi pachetul de toamnă al semestrului european şi a anunţat că procedura privind deficitul excesiv este suspendată temporar în cazul a nouă state membre, respectiv România, Austria, Belgia, Franţa, Ungaria, Italia, Malta, Polonia şi Slovacia, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar, transmite Agerpres. Concret, aceasta înseamnă că nu vor fi […] © G4Media.ro.
17:10
NATO trebuie să accelereze eforturile de consolidare a protecţiei flancului său estic împotriva dronelor, a declarat marţi ministrul polonez al apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, după ce România a ridicat avioane de vânătoare, în urma incursiunilor dronelor în spaţiul său aerian, relatează agenția de știri Reuters, citată de News.ro. „Operaţiunea Santinela Estică necesită întărire. Opt ţări şi-au […] © G4Media.ro.
17:10
Trei manageri din industria de apărare a Turciei au fost arestaţi marţi pentru spionaj în favoarea unor puteri străine, a anunţat marţi procuratura din Istanbul, conform agenției de știri AFP, citate de Agerpres. Parchetul nu a precizat cetăţenia celor trei suspecţi, dar iniţial a afirmat că ei acţionau pentru serviciile de informaţii din Emiratele Arabe […] © G4Media.ro.
17:00
Victimele pentru care s-a emis un ordin de protecţie provizoriu sau definitiv vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, decontată integral din fondurile asigurărilor sociale de sănătate, prevede un proiect de lege depus în Parlament de deputatul PNL Raluca Turcan şi senatoarea PSD Victoria Stoiciu, transmite News.ro. ”Am depus, alături de senatoarea Victoria Stoiciu, cu susţinerea […] © G4Media.ro.
16:50
Curtea de Apel București l-a achitat marți, 25 noiembrie, pe fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir de acuzația de luare de mită. Decizia nu este definitivă. Dragomir este acuzat că a primit peste 3 milioane euro mită de la fostul administratorul RCS/RDS Ioan Bendei, în schimbul acordării drepturilor de televizare a meciurilor […] © G4Media.ro.
16:50
Famila Regală a României scoate la vânzare Hotelul „Furnica”, proprietate a Coroanei României, scrie bizbrasov.ro. Destinația inițială a clădirii a fost cea de locuințe pentru personalul angajat de familia regală, ansamblu fiind proiectat de arhitectul Karel Liman și inaugurat în 1912. Hotelul se vinde cu 3,7 milioane de euro Majestatea Sa Margareta a României, împreună […] © G4Media.ro.
16:40
Secţia pentru judecători a CSM a numit-o pe judecătoarea Ana-Hermina Iancu în funcţia de vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru un mandat de 3 ani, potrivit ordinii de zi soluţionate. Votul exprimat a fost unul în unanimitate. În trecut, judecătoarea Hermina Iancu a refuzat să îl condamne pe fostul premier Adrian Năstase pentru luare […] © G4Media.ro.
16:40
Varza dulce gătită fără carne este una dintre rețetele cele mai căutate în această perioadă. Este gata în doar jumătate de oră, fiind potrivită atât ca fel principal, cât și ca garnitură. Ingrediente: 1 varză dulce medie (aprox. 1–1,2 kg) 1 ceapă mare 2 morcovi 2 linguri ulei 2 linguri pastă de tomate 1 linguriță boia […] © G4Media.ro.
16:30
Un laborator al Universităţii Yale documentează din 2022, datorită imaginilor prin satelit, locurile unde se află copii ucraineni strămutaţi în Rusia, dezvăluind 210 de tabere de reeducare şi militare unde sunt trimişi, a explicat directorul său pentru agenția de știri AFP, citată de Agerpres. La cererea Departamentului de Stat american din acest an, Humanitarian Research […] © G4Media.ro.
16:30
Fost preşedinte al României, Traian Băsescu declară, marţi – după pătrunderea de noi drone în spaţiul aerian românesc – că am dovedit că degeaba suntem plini de Eurofighter, de F-16 şi degeaba le ridicăm şi spunem apăsat că am ridicat avioane de vânătoare dar nu a doborât nimeni nicio dronă şi începem să fim ridicoli. […] © G4Media.ro.
16:20
Poliţia din Germania a raportat marţi al doilea incident în care pasageri întârziaţi au fugit după avion pe pista aeroportului din Koln, informează agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Un purtător de cuvânt al poliţiei a relatat că trei cetăţeni britanici care doreau să se întoarcă în ţara lor au deschis sâmbătă ieşirea de […] © G4Media.ro.
15:50
Participarea europeană va fi necesară ”într-o anumit stadiu” în timpul discuţiilor despre arhitectura de securitate pentru Europa, a declarat marţi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, informează agenția de știri DPA, citată de Agerpres. Discuţiile cu privire la un sistem de securitate în Europa după încheierea războiului din Ucraina ar fi ”practic imposibile fără […] © G4Media.ro.
15:50
Parlamentul European trage un semnal de alarmă cu privire la agravarea crizei statului de drept în Ungaria. Europarlamentarii au adoptat, marți, al doilea raport intermediar privind subminarea persistentă a statului de drept și încălcarea continuă a valorilor UE de către Ungaria, potrivit unui comunicat de presă. Adoptat cu 415 voturi „pentru”, 193 voturi „împotrivă” și […] © G4Media.ro.
15:50
De ce câinii reacționează negativ la cineva înainte ca acea persoană să rostească măcar un cuvânt? Cum de își schimbă postura, își țin respirația sau fac un pas înapoi, ca și cum ar simți că omul respectiv e rău? Ei bine, animalele nu mint, iar instinctul lor detectează uneori adevărul înainte ca noi să analizăm situația. © G4Media.ro.
15:40
Diana Buzoianu, ministra Mediului, anunță că programul RABLA ar putea fi anulat pentru anul viitor, din lipsă de fonduri pentru a continua subvențiile de stat. Potrivit Digi24, ținta pentru anul viitor este finalizarea proiectelor din PNRR, iar o alternativă oferită de Buzoianu este introducerea programului exclusiv pentru mașini produse în Europa. © G4Media.ro.
Acum 6 ore
15:30
Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) face cetăţenilor, în preajma sărbătorilor de iarnă, recomandări privind cumpărarea şi consumul alimentelor de origine animală, dar şi obligaţiile celor care sacrifică porci în gospodărie. În paralel, pentru protejarea sănătăţii publice, ANSVSA anunţă că face controale extinse la nivel naţional, care vor fi intensificate în perioada […] © G4Media.ro.
15:20
Moda are un mod subtil, dar ferm, de a influența nu doar garderoba, ci și starea de spirit. În pragul unui nou sezon, toamna și iarna se transformă într-un decor pentru rafinament și eleganță. Este momentul în care accesoriile capătă greutate, iar alegerea perechii potrivite de pantofi devine mai mult decât o chestiune de stil […] © G4Media.ro.
15:20
Forţele armate germane au anunţat începerea operaţiunilor în vederea desfăşurării noului sistem antirachetă Arrow 3, informează marţi agenția de știri dpa, citată de Agerpres. Inspectorul general Carsten Breurer, comandantul Bundeswehr, şi general-locotenentul Holger Neumann, comandantul aviaţiei militare, urmează să declare operaţional sistemul în 3 decembrie, la baza aeriană Holzdorf/Schoenewalde. Arrow 3 va permite Germaniei pentru […] © G4Media.ro.
15:20
Secretarul pentru Transporturi, Sean Duffy, a lansat o campanie menită să redea politețea în călătoriile cu avionul. Exact la timp pentru aglomerația de Ziua Recunoștinței, administrația Trump a prezentat o inițiativă care ar trebui să încurajeze bunul-simț, dar care a stârnit deja controverse, scrie The New York Times. Campania, anunțată miercuri printr-un videoclip are scopul, […] © G4Media.ro.
15:20
Ucraina a acceptat un acord de pace modificat în urma negocierilor cu Statele Unite, au declarat oficiali americani, transmite The Telegraph. O sursă a declarat pentru ABC News că „detaliile minore” trebuie încă rezolvate, dar a afirmat că „ucrainenii au acceptat acordul de pace”. Rusia a semnalat însă că va respinge modificările aduse planului inițial […] © G4Media.ro.
15:20
Vaticanul a publicat marţi o nouă notă doctrinară a Departamentului pentru doctrina credinţei, aprobată de papa Leon al XIV-lea, pe tema monogamiei şi care, printre alte afirmaţii, susţine că sexul uneşte cuplurile şi nu ar trebui redus doar la finalitatea sa procreativă, informează agenţia de știri ANSA. Documentul, intitulat ”Una caro. Elogio della monogamia”, afirmă […] © G4Media.ro.
15:10
Era ultimul membru al grupului căutat pentru jaful secolului din Muzeul Luvru, din 19 octombrie. Al patrulea suspect a fost arestat marți dimineață de anchetatorii brigăzii de combatere a banditismului (BRB), au declarat pentru Le Figaro surse concordante, confirmând o informație publicată de Parisien. El se află în prezent în arest preventiv la sediul poliției […] © G4Media.ro.
15:00
Proiectul de ordonanță de urgență care modifică articolul 140 din Codul Silvic, anunțat de ministra Mediului în replică la tăierile ilegale de arbori din București, a fost publicat în transparență decizională pe 22 noiembrie. Astfel, tăierea, distrugerea sau degradarea fără drept a vegetației forestiere aflate pe spațiile verzi din intravilan se transformă în infracțiune pedepsită […] © G4Media.ro.
15:00
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a declarat în cadrul emisiunii Today a BBC că acordul pentru încheierea războiului trebuie să fie încheiat astfel încât să împiedice Rusia să invadeze din nou Ucraina. „Dacă vrem să punem capăt acestei situații odată pentru totdeauna, trebuie să obținem concesii din partea Rusiei”, a spus Kallas. În ceea […] © G4Media.ro.
15:00
Cercetătorul și jurnalistul britanic Peter Pomerantsev, născut la Kiev, autor a două lucrări de referință despre propaganda rusă, afirmă, într-un interviu pentru Le Monde, că Rusia are o concepție despre diplomație foarte diferită față de Occident. “Rusia folosește diplomația ca pe o armă de război în sine”, spune acesta. “Uitați-vă ce au făcut în Siria: […] © G4Media.ro.
14:50
Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) consideră că refuzul recunoașterii unei căsătorii între doi cetățeni ai Uniunii, încheiată legal într-un alt stat membru în care aceștia și-au exercitat dreptul la liberă circulație și ședere, este contrar dreptului Uniunii, deoarece aduce atingere acestei libertăți, precum și dreptului la respectarea vieții private și de familie. Statele […] © G4Media.ro.
14:40
Vânzările de autoturisme noi în Europa au crescut cu 4,9% în octombrie, pe fondul unei creșteri în înmatriculările de mașini electrice. Potrivit datelor publicate de Asociația Europeană a Producătorilor de Automobile (ACEA), citate de Reuters, mașinile electrice le-au surclasat pe cele pe benzină și motorină. © G4Media.ro.
14:40
Poliţia italiană a descins luni în două locaţii ale Amazon, în cadrul unei anchete tot mai ample privind presupuse fraude vamale şi fiscale legate de importuri chinezeşti, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate investigaţiei, transmite News.ro. © G4Media.ro.
14:40
Ronnie O’Sullivan (49 de ani) este din punctul multor specialiști cel mai mare jucător de snooker din istorie, iar cel supranumit „The Rocket” a povestit cum și-a redescoperit pasiunea pentru sportul care i-a adus consacrarea. Mai mult decât atât, Ronnie spune că „există ceva dincolo de perfecțiune”. În luna august a acestui an, Ronnie a […] © G4Media.ro.
14:40
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București au respins, marți, proiectul de reformă a pensiilor magistraților. „Procurorii din cadrul Parchetului de lângă Curtea de Apel București, întruniți la data de 24.11.2025 in Adunare Generală, au exprimat, cu majoritatea celor prezenți, un punct de vedere negativ referitor la propunerea legislativă privind modificarea și completarea […] © G4Media.ro.
14:30
Ciprian Ciucu, primarul Sectorului 6 și unul dintre cei mai apreciați administratori ai Bucureștiului, le-a transmis recent locuitorilor sectorului un mesaj clar: decizia de a intra în cursa pentru Primăria Capitalei a fost motivată de încrederea oamenilor și de nevoia de a debloca marile proiecte ale orașului. Mulți cetățeni i-au spus direct, pe stradă, sau […] © G4Media.ro.
14:20
Cererea de plată 4 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) va fi depusă în jurul datei de 15 decembrie şi în februarie ar putea intra 2,62 miliarde euro din granturi, iar din cererea de plată 3 ar mai putea intra cel puţin 500 milioane de euro, a declarat, marţi, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor […] © G4Media.ro.
14:20
Edilul Iașului, Mihai Chirică, anunță că trofeul „mărul de aur” revine, anul viitor, primăriei pe care o conduce, în semn de recunoaștere a demersurilor de promovarea și dezvoltare a turismului. „Am candidat și am câștigat acest trofeu important care demonstrează pașii importanți pe care i-am făcut pentru recunoașterea Iașului ca o destinație turistică excepțională”, a […] © G4Media.ro.
14:20
Consumatorii britanici se pregătesc să cheltuiască peste 10,2 miliarde de lire în perioada Black Friday, potrivit celor mai recente estimări realizate de Barclays. Aproape jumătate dintre cumpărători intenționează să profite de reduceri, cu o medie de 430 de lire de persoană, cu aproape 100 de lire mai mult decât anul trecut, scrie Fashion Network. Cu […] © G4Media.ro.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.