Rusia face stocuri de rachete, iar Ucraina riscă înfrângerea. Cum forţează SUA Kievul să accepte pacea

ObservatorNews, 27 noiembrie 2025 11:50

Secretarul Armatei Americane, Dan Driscoll, i-a avertizat pe oficialii ucraineni și americani, în timpul vizitei sale la Kiev, săptămâna trecută, când i-a înmânat lui Volodimir Zelenski un plan de pace în 28 de puncte, favorabil Rusiei că Moscova produce în prezent mult mai multe rachete, iar Ucraina riscă o înfrângere iminentă, relatează The New York Times și NBC. Potrivit oficialului american, Kievul trebuie să se grăbească să accepte acordul pentru a evita înfrângerea și pentru a reduce riscul ca Vladimir Putin să atace o țară europeană.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 30 minute
13:50
Începem să ne apropiem, uşor, uşor, de sfârşitul de săptămână, aşa că reţeta de evenimente care se desfăşoară în Bucureşti este în creştere, ceea ce înseamnă că vineri, 28 noiembrie 2025, chiar avem de unde să alegem unde vrem să mergem sau ce vrem să facem.
13:50
Vineri, 28 noiembrie 2025, este prăznuit Sfântul Cuvios Mucenic Ştefan cel Nou, sfânt cu care oamenii, în general, sunt mai puţin familiarizaţi.
13:50
Prezentul este, poate, cel mai important, dar una dintre cele mai importante idei din viaţă este să nu ne uităm trecutul aşa că vă invităm să aflaţi ce evenimente deosebite s-au petrecut pe 28 noiembrie de-a lungul timpului.
13:40
Binecunoscutele cozi interminabile de la ghişee până ajungeam să depunem actele pentru o banală înmatriculare auto par să rămână subiect pentru cărţile de istorie. Ieri, Parlamentul a adoptat legea care va permite ca înmatriculările auto să se facă integral în online. Totuşi, această procedură se putea face încă de anul trecut, însă nu în totalitate pentru că, în mod ironic, șoferii încă erau puși pe drumuri pentru a primi datele de acces la platforma online. 
13:40
Românii care vor să-şi alimenteze maşina cu combustibil trebuie să ştie că joi, 27 noiembrie 2025, preţurile la benzină şi la motorină sunt în scădere, faţă de cele afişate în zilele precedente.
Acum o oră
13:20
Vladimir Putin a propus la summitul OTSC reînarmarea masivă a alianței militare postsovietice cu echipamente și arme rusești testate în războiul din Ucraina. El a prezentat această inițiativă drept parte a unui efort mai amplu de consolidare a pregătirii militare, a apărării antiaeriene, a cooperării industriale în domeniul apărării și a luptei împotriva terorismului și extremismului. 
13:20
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru joi, 27 noiembrie 2025, iar cifrele afişate arată că leul românesc a pierdut teren important în raport cu lira sterlină.
Acum 2 ore
13:00
Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, a votat împotriva avizului așteptat de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe proiectul privind pensiile magistraţilor. Aceasta susţine că are loc o eliminare de facto a pensiilor de serviciu, iar colegii săi percep asta ca o presiune uriaşă.
13:00
Tot mai mulţi români sunt interesaţi de investiţiile în monede virtuale, cu accent pe renumita bitcoin, chiar dacă aceasta a ajuns la un nivel ridicat, în raport cu alte monede virtuale, astfel că am decis să vedem ce ne spun cifrele astăzi, joi, 27 noiembrie 2025.
13:00
Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Elena Costache, acuză un "asediu politic" fără precedent asupra sistemului judiciar, afirmând că magistraţii au devenit ţinta unei campanii de ură şi dezinformare alimentate de lideri politici. Declaraţiile vin în contextul tensiunilor legate de noul proiect privind pensiile magistraţilor, pe care CSM l-ar fi avizat negativ, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.
12:50
Aproximativ 20.000 de oameni au ieșit pe străzile capitalei, Sofia, pentru a protesta faţă de creșterile  de taxe din proiectul de buget pentru anul 2026. Protestul a fost organizat de coaliția de opoziție  care contestă dur politicile fiscale ale guvernului. În urma manifestaţiilor, Guvernul a etras  proiectul de buget. 
12:50
Miercuri seara s-au disputat ultimele nouă meciuri din etapa a 5-a a grupei de Liga Campionilor la fotbal, iar marea performeră a serii a fost formaţia olandeză PSV Eindhoven.
12:50
Preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, a votat împotriva avizului așteptat de la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) pe proiectul privind pensiile magistraţilor. Aceasta susţine că are loc o eliminare de facto a pensiilor de serviciu, iar colegii săi percep asta ca o presiune uriaşă.
12:30
În contextul acuzaţiilor recent apărute în spațiul public despre faptul că şi-ar fi falsificat studiile, ministrul Apărării a decis să ofere clarificări și să-şi prezinte public diploma de licență. "Cariera mea a fost construită prin muncă", a scris Ionuţ Moşteanu pe Facebook.
12:30
O femeie din Ialomiţa a trăit aproape doi ani sub ameninţarea unui bărbat care ar fi şantajat-o cu dezvăluirea unei relaţii extraconjugale, scrie Mediafax. Victima i-a dat în total 35.000 de lei, până când individul a fost surprins în flagrant de poliţişti, în timp ce încerca să obţină alţi bani. Acum, suspectul a fost arestat preventiv şi este cercetat pentru două infracţiuni de şantaj.
12:10
Concursul Miss Univers 2025, câștigat de reprezentanta Mexicului, Fatima Bosch, este zguduit de un scandal internațional. Coproprietarul mexican al competiției este anchetat pentru trafic de droguri și arme, iar coproprietara thailandeză este vizată de un mandat de arestare pentru fraudă de aproape 1 milion de dolari. Incidentul vine după ce Fatima Bosch a fost jignită public de prezentatorul concursului și a primit amenințări, pe fondul acuzațiilor privind legături între tatăl ei și organizatori.
Acum 4 ore
12:00
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a dat aviz negativ pentru proiectul de lege privind pensiile magistraţilor. Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, s-a abţinut la votul din CSM. În rest, toţi judecătorii şi procurorii din CSM au votat împotrivă, în frunte cu şefa ÎCCJ, Lia Savonea, potrivit surselor Observator. 
11:50
Secretarul Armatei Americane, Dan Driscoll, i-a avertizat pe oficialii ucraineni și americani, în timpul vizitei sale la Kiev, săptămâna trecută, când i-a înmânat lui Volodimir Zelenski un plan de pace în 28 de puncte, favorabil Rusiei că Moscova produce în prezent mult mai multe rachete, iar Ucraina riscă o înfrângere iminentă, relatează The New York Times și NBC. Potrivit oficialului american, Kievul trebuie să se grăbească să accepte acordul pentru a evita înfrângerea și pentru a reduce riscul ca Vladimir Putin să atace o țară europeană.
11:20
Războiul purtat de Vladimir Putin în Ucraina lovește tot mai puternic în nivelul de trai al rușilor, pe măsură ce conflictul intră în a patra iarnă. Prețurile cresc mai rapid decât salariile, achizițiile de alimente se reduc, iar industrii esențiale precum siderurgia, energia și retailul dau semne de slăbiciune, arată o analiză Bloomberg.
11:20
Adolescența nu se mai termină la 21 de ani. Potrivit cercetătorilor de la Universitatea Cambridge, perioada adolescenței se poate prelungi până la... 32 de ani. O descoperire care schimbă complet perspectiva asupra maturizării creierului și explică de ce unii adulți încă se simt "în formare".
11:20
România intră într-un nou episod de vreme severă: ploi în aproape toată ţara, lapoviţă şi ninsoare în nordul Moldovei şi vânt puternic în sud şi sud-est, potrivit News.ro. ANM a emis o informare meteo valabilă până duminică seară, precum şi un Cod galben de ploi abundente pentru zona montană din şapte judeţe. Temperaturile vor scădea treptat, iar şi în Bucureşti sunt aşteptate ploi şi valori termice sub cele normale.
11:00
Primarul comunei Gogoșu, judeţul Mehedinţi, Jean Rogoveanu, a suferit un stop cardio-respirator în timp ce se afla în mașină, alături de iubita sa, care îl ducea la serviciu.
10:50
Administraţia Trump se confruntă cu un val de critici chiar din interiorul Partidului Republican, după ce planul de pace pentru Ucraina, prezentat în urmă cu câteva zile, a fost catalogat de mai mulţi congresmeni ca fiind avantajos pentru Rusia. Este cea mai puternică ruptură publică dintre Trump și colegii săi de partid din ultimii ani, notează Reuters.
10:20
Un asistent medical din Arad a transformat încrederea pacienților în instrument de fraudă! Vorbim despre zeci de pensionari, care au ajuns să fie înşelaţi, după ce bărbatul le-ar fi furat datele personale şi ar fi făcut mai multe împrumuturi, în numele acestora, la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor. Prejudiciul se ridică la 200.000 de lei, iar mulți dintre bătrâni au aflat abia când au fost somați pentru rate restante. Asistentul este acum cercetat penal, iar polițiștii încearcă să afle câți oameni au fost, de fapt, păgubiți.
10:10
Ce poate fi mai şocant decât un diagnostic de tumoră pe creier. Şi pe cât de dureroasă poate fi o astfel de veste, pe atât de multe speranţe le dau medicii pacienţilor. În ultimii ani, tratamentul cancerului a evoluat spectaculos, iar medicina modernă combină astăzi chirurgia de precizie, tehnologia robotică şi analiza genetică pentru a oferi soluții personalizate fiecărui pacient. Interventţile sunt tot mai precise şi recuperarea mai rapidă.
Acum 6 ore
10:00
Un TIR încărcat cu nitrocalcar și 24 de tone de uree a fost cuprins de flăcări, joi dimineață, pe autostrada A2, în zona stației de taxare din Fetești. Traficul spre Capitală a fost oprit complet, iar șoferii sunt deviați pe la nodul rutier Cernavodă. Pompierii au creat un perimetru de siguranță de 150 de metri, iar în urma măsurătorilor CBRN nu au fost depistate substanțe toxice.
09:50
Deşi a fost un an cu recoltă bogată, legumitorii din Buzău au ajuns în pragul disperării. Aruncă tone de ceapă, renunţă la culesul verzei şi preferă să are direct terenurile. Şi asta pentru că le lipsesc clienţii. Oamenii dau vina pe importurile masive din Ucraina, Republica Moldova, dar şi alte țări, care au umplut rafturile marilor magazine.
09:40
Vești bune pentru șoferi! De astăzi vom putea merge integral pe autostradă de la București până la Focşani pentru că se deschide traficul pe lotul 3 Pietroasele - Buzău din Autostrada A7. Mai mult, lucrurile încep să se mişte şi pe autostrada "Unirii".
09:40
Creşterea accelerată a comerţului online aduce nu doar beneficii pentru consumatori, ci şi riscuri majore atunci când cumpărăm direct de la vânzători necunoscuţi. Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, explică paşii esenţiali pentru a evita fraudele şi pentru a face plăţi sigure pe internet într-o nouă rubrică IQ Financiar.
09:00
Un cutremur puternic, cu magnitudinea 6,6, a zguduit joi insula Simeulue, în largul Sumatrei, însă autorităţile nu au raportat victime sau pagube. Seismul, confirmat de USGS, nu a generat nicio alertă de tsunami, iar experţii transmit că nu există risc pentru populaţie. Indonezia, aflată pe Cercul de Foc al Pacificului, rămâne una dintre cele mai active regiuni seismice din lume, informează AFP, citat de Agerpres.
08:50
Promisiuni în campanii electorale. Cam cu atât s-au ales bucureştenii, după ani de zile în care au aşteptat o schimbare. Degeaba, însă. În anul 2025, apa caldă şi căldura sunt un lux. Traficul rămâne coşmarul şoferilor. Proiectele de modernizare ale arterelor sufocate din Bucureşti există, dar nu sunt bani. Şi totuşi, ce vină au locuitorii Capitalei care plătesc taxe şi impozite? Ciprian Ciucu a fost invitatul Alessandrei Stoicescu de aseară. Candidatul PNL a încercat să-i convingă pe oameni că poate scoate oraşul din starea deplorabilă în care se află.
08:50
Doi soldaţi din Garda Naţională au fost împuşcaţi în Washington DC, foarte aproape de Casa Albă. Aceştia sunt în stare critică la spital, iar suspectul, care a fost de asemenea împuşcat, ar fi un migrant din Afganistan. Donald Trump a cerut acum ca 500 de soldați suplimentari să fie trimiși la Washington DC. 
08:40
Cel puţin 44 de persoane au murit şi alte 279 sunt dispărute după ce opt zgârie-nori dintr-un complex rezidenţial din Hong Kong au fost cuprinşi de flăcări. Peste o mie de pompieri şi poliţişti s-au luptat cu flăcările, iar 900 de persoane au fot evacuate.
08:40
În judeţul Brașov, un pod peste Olt, vechi de mai bine de un secol, s-ar putea prăbuşi în orice moment. Deşi autoritățile au instituit restricții, nimeni nu le respectă. Localnicii se uită cu teamă, dar sunt mai preocupaţi de faptul că ar putea avea de bătut zilnic un drum de peste 50 de kilometri dus-întors, până când vor reuşi autoritățile să facă un pod nou.
08:20
O amplă operațiune de salvare montană are loc în Munții Bucegi, în zona Țigănești, județul Brașov, pentru căutarea unui tânăr dispărut duminică seară. Miercuri, în cea de-a patra zi de căutări, echipele de intervenție au beneficiat de sprijinul unui elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviație al MAI, utilizat pentru prima dată într-o astfel de misiune montană în România.
08:10
O brigadă românească va arbitra prima manță a finalei UEFA Women’s Nations League, dintre Germania și Spania, care va avea loc vineri, 28 noiembrie.
08:10
Incendiu uriaş, aseară, într-o comună din judeţul Timiş! Două case şi o anexă cu două etaje s-au făcut scrum, după ce au fost cuprinse de flăcări uriaşe. 
Acum 8 ore
07:40
Horoscop 28 noiembrie 2025. Ultima zi de joi a lunii noiembrie aduce o atmosferă profundă și reflexivă pentru toate zodiile. Luna accentuează sensibilitatea, iar emoțiile nespuse cer atenție. Este un moment ideal pentru clarificări în relații, decizii interioare și reconectare cu propriile nevoi.
Acum 24 ore
23:20
Cântăreaţă de muzică populară a fost implicată într-un accident rutier în judeţul Gorj. Ramona Mișcu care mergea la un eveniment caritabil a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat cu maşina de mai multe ori. 
22:50
Un nou tratament intranazal ar putea revoluționa lupta împotriva unor forme agresive de cancer cerebral, activând sistemul imunitar direct în creier, printr-o metodă non-invazivă, conform News.ro.
22:20
Pe măsură ce se apropie aglomerația specifică Zilei Recunoștinței, secretarul american al transporturilor, Sean Duffy, a pornit o inițiativă surprinzătoare: dorește să restabilească ordinea și eleganţa în aeroporturile din Statele Unite. Scopul său declarat este eliminarea papucilor și pijamalelor din peisajul aeroportuar. Inițiativa a stârnit reacții ironice și critici, notează "Le Figaro", conform News.ro.
22:20
Peste 680.000 de familii şi persoane singure au primit pentru luna octombrie o nouă tranşă de tichete de energie, a anunţat ministrul Muncii, Florin Manole, informează News.ro.
22:20
Mai multe persoane, printre care şi doi militari, aparent membri ai Gărzii Naţionale, au fost împușcate în Washington DC. Focul a fost deschis în apropierea Casei Albe, scrie CNN.
22:10
Un cioban de 57 de ani a fost găsit mort în apropierea unei ferme din județul Constanța, iar principalul suspect este chiar colegul său de muncă, un bărbat de 79 de ani. Acesta a fost prins într-un microbuz de transport persoane la scurt timp după alertă, având în bagaje un cuțit despre care anchetatorii cred că a fost folosit la comiterea crimei. Suspectul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat instanței, scrie News.ro.
22:00
Un microbuz de transport persoane, în care se aflau cinci pasageri, a luat foc miercuri seara în localitatea Ocnele Mari. Echipajele de pompieri sosite la faţa locului au găsit vehiculul complet cuprins de flăcări, informează Agerpres. 
22:00
Deşi este neutră, Elveţia ia în calcul introducerea serviciului militar obligatoriu pentru bărbaţi şi femei. Un referendum va fi organizat în acest sens în weekend.
22:00
Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a declarat că Rusia nu are drept de veto în ceea ce priveşte aderarea Ucrainei la Alianţă şi că doar statele membre pot lua astfel de decizii, scrie Pravda. Declaraţiile intervin pe fondul unei serii de negocieri între oficialii americani, ucraineni și europeni cu privire la un plan de pace în Ucraina, prezentat săptămâna trecută de administrația președintelui american Donald Trump.
21:40
Un sat izolat din inima Pirineilor, unde au avut loc mai multe crime rămase în istorie, a devenit o destinație turistică pentru pasionații de mistere și cazuri nerezolvate. Localitatea Tor, supranumită "capitala crimelor din Spania", atrage vizitatori din toată lumea, fascinați atât de trecutul său violent, cât și de legendele care vorbesc despre un spirit ce ar proteja muntele, potrivit Mediafax.
21:30
Cântăreaţă de muzică populară a fost implicată într-un accident rutier în judeţul Dolj. Ramona Mișcu care mergea la un eveniment caritabil a lovit un cap de pod şi s-a răsturnat cu maşina de mai multe ori. 
21:20
Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat, miercuri, că se va acorda o atenţie deosebită sectorului educaţiei, atunci când se vor aplica regulile interdiciţiei cumulului pensie-salariu, astfel încât cadrele didactice să nu fie afectate. Acesta a explicat că, în multe situaţii, profesorii ieşiţi la pensie sunt cei care ajută la acoperirea orelor. David a anunţat că nu se discută de o nouă mărire a normei didactice.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.