Ioana Dogioiu despre legea pensiilor: Ședința extraordinară de Guvern va avea loc mâine
Jurnalul.ro,
27 noiembrie 2025 14:10
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a oferit un potențial scenariu privind parcursul proiectului de lege în privința pensiilor magistraților și a realizării jalonului PNRR aferent.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
15:40
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu, spune că ofițerul de presă care a împins jurnaliștii în timp ce aceștia intenționau să obțină o declarație de la premierul Ilie Bolojan a făcut „exces de zel”.
Acum 30 minute
15:20
Piața românească de divertisment activ în plină expansiune: triplare față de 2019 și valoare de 30 milioane EUR în 2024 # Jurnalul.ro
Piața de divertisment activ din mallurile din România a ajuns la 30 mil. euro în 2024, de trei ori mai mare ca în 2019, arată primul studiu Nhood România.
15:20
Institutul Clinic Fundeni anunta lansarea proiectului Nextgen: Terapie celulară avansată Centru de cercetare și producție – ATMP-Hub, cod SMIS 351884.
15:20
Simplitatea unui duș walk-in îți dă senzația de lux și de ordine chiar și într-un apartament mic. Dar e oare doar un trend de design interior care va trece în timp sau este chiar o soluție mai practică decât cabina de duș clasică?
Acum o oră
15:10
Obiceiuri străvechi de Sfântul Andrei: Tradiții respectate de românii din diverse regiuni ale țării # Jurnalul.ro
Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Andrei, ocrotitorul României, pe 30 noiembrie. Tradițiile vechi de sute ede ani variază de la o regiune la alta.
15:10
Fostul primar al Capitalei, Sorin Oprescu, rămâne în Grecia, după ce Curtea de Apel din Salonic a respins, joi, a doua cerere de extrădare făcută de statul român.
14:50
Guvernul a aprobat o hotărâre prin care alocă 368.000 de lei pentru asigurarea gratuit a ținutei vestimentare a judecătorilor, magistraților asistenți și grefierilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Acum 2 ore
14:40
Violența în școli atinge cote alarmante: Un elev de 9 ani a bătut directoarea, o profesoară și psihologul # Jurnalul.ro
Un incident șocant a avut loc la Colegiul Național „George Coșbuc” din Cluj-Napoca, unde un elev de 9 ani a devenit agresiv față de personalul școlii.
14:30
În ultima vreme, un ecou din ce în ce mai insistent străbate spațiul public românesc: redarea încrederii. Politicieni de tot felul, cu discursuri șlefuite sau stângace, se declară preocupați de abisul care s-a căscat între clasa politică și cetățeni, promițând reforme și o schimbare de atitudine.
14:30
În prag de sărbători, Editura Cuantic aduce cititorilor un cadou editorial de neratat: un pachet de două cărți esențiale pentru atmosfera autentică a Crăciunului, reunite într-o ofertă specială, perfectă pentru familie, pentru lectură, inspirație și tradiție.
14:20
„Pe urmele lui Nicușor Dan” – A treia confruntare în biroul Primarului General. Prioritățile lui Ciprian Ciucu pentru Capitală: Un plan pe 10 ani și primele direcții, anunțate la Observator 19 # Jurnalul.ro
Un oraș în căutarea liderului, cea mai fierbinte luptă politică a finalului de an și un spațiu simbolic — biroul Primarului General — unde candidații sunt chemați să demonstreze că înțeleg ce vor bucureștenii.
14:10
Ioana Dogioiu despre legea pensiilor: Ședința extraordinară de Guvern va avea loc mâine # Jurnalul.ro
Purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu, a oferit un potențial scenariu privind parcursul proiectului de lege în privința pensiilor magistraților și a realizării jalonului PNRR aferent.
14:00
Te-ai întrebat vreodată de ce mobilierul de baie este atât de diferit față de cel pe care îl alegem pentru restul locuinței? Ei bine, pentru că baia are propriile ei provocări: umezeală constantă, aburi și variații de temperatură care pot afecta rapid materialele nepotrivite.
13:50
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat joi că procedura de încghețare a fondurilor europene este înghețată, în urma publicării analizei CE în care România a fost evaluată conform, pozitiv.
Acum 4 ore
13:30
Cabinele de duș walk-in se află în top tendințe pentru designul băilor moderne. Minimaliste, elegante și ușor de întreținut, oferă senzația de spațiu și libertate, ceea ce transformă baia într-un loc de relaxare autentic.
13:20
Dacă locuiești într-o zonă cu apă dură, probabil știi deja cât de rapid se adună calcarul pe baterii, pe cabina de duș sau în espressor. Chiar dacă pare doar o problemă estetică, depunerile de calcar pot afecta serios atât instalațiile din casă, cât și confortul tău zilnic.
13:20
Daniel David: Analfabetismul funcțional, „virus potențial mortal" pentru societate # Jurnalul.ro
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis, joi, că lupta împotriva analfabetismului funcțional și dezvoltarea unei societăți bazate pe cunoaștere au devenit parte integrantă din Strategia Națională de Apărare a Țării pentru perioada 2025-2030.
13:10
Pe 27 noiembrie 2025, retrogradul lui Saturn ia sfârșit, iar odată cu acest moment, fiecare zodie intră într-o etapă nouă, mult mai clară și mai stabilă.
12:50
Un cutremur cu magnitudinea 3.0 s-a produs joi în zona seismică Vrancea, județul Buzău.
12:40
Achiziții record: România cumpără din Franța armament în valoare de peste 625 de milioane de euro # Jurnalul.ro
România a semnat marți, 25 noiembrie, un contract de peste 625 de milioane de euro cu Franța pentru achiziiția de armament.
12:30
De multe ori ne imaginăm că adevărata odihnă începe doar atunci când plecăm în concedii lungi, undeva departe de birou. Ideal pe o plajă exotică sau într-un colț de lume unde uităm complet de mailuri și deadline-uri. Doar că, până să ajungem acolo, ajungem și noi epuizați, storși de energie, iar vacanța devine mai degrabă o peticeală pentru un rezervor gol.
12:20
Poliția statală a declarat că cei doi au fost mușcați de rechin în primele ore ale dimineții și că una dintre victime, o femeie, a murit la fața locului.
12:20
ANUNȚ de participare la LICITAȚIA PUBLICĂ organizată de Administrația Națională Apele Române pentru închirierea unor bunuri proprietate publică a statului aflate în administrarea Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral
12:10
Un bărbat din statul Utah care a fost cruțat de execuție în această toamnă după ce a dezvoltat demență în timpul celor 37 de ani petrecuți în detenție, a murit miercuri din cauze aparent naturale, potrivit Departamentului de Corecție al statului.
12:00
Consiliul Superior al Magistraturii a dat aviz negativ pe proiectul privind pensiile magistraților, conform surselor G4 Media.
11:50
PPC blue România preia rețeaua Hermes Flow și își extinde infrastructura cu 116 puncte de încărcare pentru vehicule electrice # Jurnalul.ro
PPC blue, divizia de mobilitate electrică a grupului PPC în România, accelerează dezvoltarea infrastructurii naționale prin achiziția rețelei Hermes Flow, adăugând 116 noi puncte de încărcare. Extinderea vine într-un moment în care cererea pentru soluții rapide și ultra-rapide de încărcare este în continuă creștere.
Acum 6 ore
11:40
Obiectivele campionului olimpic David Popovici pentru următoarea ediție a Jocurilor au fost dezvăluite la Gala Mari Sportivi ProSport. Înotătorul a reușit să cucerească medalia de aur în 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, în cadrul probei de 200 de metri liber.
11:20
Parlamentul European a aprobat primul program pentru industria de apărare, cu o finanțare de 1,5 miliarde de euro. Fostul ministru al Apărării, Mihai Fifor, susține că pentru România această oportunitate este esențială.
11:10
Horoscop zilnic, 28 noiembrie 2025. Decizii inspirate, echilibru emoțional și noi oportunități pentru toate zodiile # Jurnalul.ro
Horoscop. Ziua de 28 noiembrie 2025 aduce energii dinamice, intuiție ascuțită și șanse neașteptate pentru toate semnele zodiacale. Relațiile, cariera, sănătatea și zona financiară sunt influențate puternic de aspectele astrale ale zilei, iar multe zodii sunt împinse spre transformare, claritate și curaj. Află ce îți rezervă astrele!
11:00
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o atenționare hidrologică Cod galben valabilă de joi, 27 noiembrie, ora 12:00, până vineri, 28 noiembrie, ora 12:00.
10:50
Curtea Constituțională a Românie (CCR) a stabilit termen pentru a dezbate sesizarea de neconstituționalitate a lui Nicușor Dan peste două săptămâni.
10:40
Facturile la energie electrică nu vor scădea curând. De ce plătesc românii mai mult decât ar trebui # Jurnalul.ro
Deși prețurile energiei electrice pe piața românească sunt în tendință de scădere, facturile consumatorilor casnici nu vor scădea curând. Află de ce furnizorii nu reduc tarifele și cum lipsa reacției românilor menține costurile ridicate.
10:30
Meteorologii spun că de miercuri plouă în toată țara, vremea se răcește și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.
10:20
Luna în Pești, între 27 și 29 noiembrie, amplifică emoțiile, creativitatea și intuiția. Află care sunt cele patru zodii ce vor resimți cel mai puternic această energie și cum le influențează.
10:10
Hannah O’Neill, prim-balerină Étoile la Opera Garnier din Paris, va dansa pe scena Sălii Palatului în „Balanchine’s Legacy” # Jurnalul.ro
Remarcabila Hannah O’Neill, prim-balerină Étoile la Opera Garnier din Paris, va dansa, în premieră în România, la Gala Internațională de Balet „Balanchine’s Legacy” (Sala Palatului, 11 februarie 2026).
10:10
Cel puțin 55 de persoane au murit, 123 sunt rănite și 279 sunt date dispărute în urma incendiului izbucnit miercuri la un complex rezidențial din districtul Tai Po din Hong Kong, relatează CNN.
10:00
Un camion încărcat cu 24 de tone de uree a luat foc joi dimineața pe Autostrada București-Constanța, în apropierea stației de taxare Fetești.
09:50
Toți trecem prin momente în care viața ne pune la încercare: situații neprevăzute, schimbări bruște, decizii dificile sau perioade de confuzie. Modul în care reacționăm spune multe despre personalitatea noastră profundă și despre felul în care ne construim destinul.
Acum 8 ore
09:40
Dormitorul este un spațiu destinat odihnei, relaxării și calității optime a aerului.
09:30
UZPR cere autorităților să renunțe la actele ostile si de obstrucționare a activității jurnaliștilor # Jurnalul.ro
Uniunea Ziariștilor Profesioniști din România își exprimă îngrijorarea față de înmulțirea situațiilor în care jurnaliștii sunt împiedicați să își exercite profesia, fiind fie obstructionați în activitatea lor, fie supuși unor presiuni și amenințări.
09:20
130 de ani de la nașterea Clarei Haskil – celebrarea unei legende a pianisticii internaționale la București # Jurnalul.ro
Anul 2025 marchează un moment important pentru lumea muzicii clasice internaționale: se împlinesc 130 de ani de la nașterea Clarei Haskil (1895–1960), una dintre cele mai mari pianiste ale secolului XX, un simbol al sensibilității interpretative și al devotamentului față de artă.
09:20
Termenul „distrofic” provine din limba română, fiind format din prefixul dis- („anormal”, „alterat”) și trofic („legat de nutriția țesuturilor”).
09:10
6 zodii chinezești beneficiază de claritate mintală și oportunități neașteptate, pe 27 noiembrie 2025 # Jurnalul.ro
Șase semne zodiacale chinezești atrag norocul și prosperitatea pe 27 noiembrie 2025. Joi este o Zi a Îndepărtării Șobolanului de Metal, care curăță dezordinea fizică și emoțională care ți-a stat în cale.
09:00
Drone Watchkeeper X în dotarea armatei României: Investiție de 400 milioane de dolari în securitate # Jurnalul.ro
Capacitățile de supraveghere ale României vor cunoaște o transformare majoră, ca urmare a unui acord strategic în valoare de aproximativ 400 de milioane de dolari, încheiat de Ministerul Apărării cu firma israeliană Elbit Systems.
09:00
Mișcarea islamistă palestiniană Hamas a cerut miercuri țărilor mediatoare să facă presiuni asupra Israelului pentru a permite luptătorilor săi să părăsească tunelurile în care sunt blocați în Fâșia Gaza.
08:40
Falimentele companiilor de asigurări City Insurance și Euroins au fost anunțate, cu multe luni înainte de a se produce, de o asociație a transportatorilor, dar în ambele cazuri, Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) i-a contrazis pe transportatori, acuzându-i chiar de răspândire de știri false, până când inevitabilul s-a produs. Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) a dat zeci de comunicate de presă și a făcut adrese către instituțiile competente, pentru a anunța neregulile care au dus la insolvența, apoi la falimentul celor două companii, iar dacă ASF ar fi intervenit la timp, ar fi putut salva situația.
08:20
Scump, dar face? Autoritățile dau bani ca să afle dacă bucureștenii sunt mulțumiți de serviciul de termoficare # Jurnalul.ro
Deși este o perioadă în care Guvernul Bolojan anunță reduceri bugetare, blocări de posturi și limitarea cheltuielilor operaționale, în multe localități din țară se conturează o realitate diferită. Unele administrații locale continuă să finanțeze proiecte fără nicio utilitate publică, ceea ce amplifică frustrarea contribuabililor când văd că bani lor sunt risipiți aiurea de primari.
08:10
Acordul care nu mai vine: Ucraina, între reprezentația lui Trump și jocul cinic al Moscovei # Jurnalul.ro
Actualul peisaj diplomatic de la Washington pare o scenă luminată cu reflectoare puternice, chiar și atunci când actorii de pe podium nu fac încă pași decisivi. Administrația Trump are tendința de a transforma evoluțiile modeste în potențiale momente de cotitură, iar discuțiile privind Ucraina nu fac excepție. Înainte de Ziua Recunoștinței, atmosfera a fost dominată de mesaje optimiste, dar fără confirmări solide.
07:50
Primăria lui Fritz duce „Big Brother” la un alt nivel. Filmează și numără participanții la trafic cu inteligența artificială # Jurnalul.ro
Timișoara va deveni un „câmp tactic” unde monitorizarea cetățenilor se va face cu ajutorul inteligenței artificiale. Primăria condusă de Dominic Fritz a scos la mezat un contract prin care vrea să filmeze și să numere în timp real atât cetățenii care circulă cu mijloacele de transport în comun, cât și participanții la traficul rutier. Este vorba despre mașini, camioane, autobuze, biciclete sau trotinete. Afacerea este parte a unui proiect comun cu localitatea ungară Szeget, însă, la vecinii noștri, proiectul pune accentul pe gestionarea mobilității. În Timișoara, însă, proiectul pune accentul doar pe ecologie și va fi folosit, așa cum rezultă din caietul de sarcini aprobat chiar de Fritz, pe „promovarea mijloacelor de transport ecologice”. Vor fi montate camere cu senzori care vor număra în timp real călătorii care se îmbarcă sau coboară din transportul public și vor fi constituite „puncte de măsurare” în spațiul public, pentru filarea fiecărui participant la trafic, inclusiv a numerelor de înmatriculare ale vehiculelor folosite.
Acum 12 ore
07:40
În contextul „creșterii accelerate”, în ultimii ani, a accidentelor în care sunt implicate trotinete electrice, aleșii vor să introduce noi sancțiuni în Codul Rutier. Mai exact, părinții copiilor sub 14 ani riscă amenzi de până la 1.600 de lei, dacă minorul folosește trotineta electrică pe un drum public, iar în cazul în care copilul produce un accident cu pagube materiale sau răniri, pe lângă amendă, va răspunde civil pentru prejudiciu, potrivit unui proiect de lege pus recent în dezbatere la Parlament.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.