SUA exportă cantităţi record de gaze lichefiate exact la timp pentru cererea din timpul iernii
Bursa,
28 noiembrie 2025 09:20
Exporturile de gaze naturale lichefiate ale SUA urmează să atingă un nivel record în această lună, ceea ce ar trebui să ajute la reducerea preţurilor în Asia şi Europa odată cu începerea iernii, transmite Bloomberg.
• • •
Alte ştiri de Bursa
Acum 30 minute
10:10
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat că, la sfârşitul acestei săptămâni, delegaţiile ucraineană şi americană vor continua să lucreze la armonizarea punctelor elaborate în urma întâlnirilor de la Geneva, pentru a avansa spre pace şi garanţii de securitate, potrivit presei internaţionale, de la care relatăm cele ce urmează.
10:00
Autorităţile anticorupţie din Ucraina au efectuat percheziţii la biroul lui Andrii Iermak, şeful de cabinet al preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, au declarat oficiali vineri, potrivit Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
10:00
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) a anunţat joi că sprijină securitatea energetică a României prin aranjarea unui pachet de finanţare în valoare de 192 de milioane de euro pentru construirea a trei noi parcuri fotovoltaice cu o capacitate totală instalată de 531 MW în sud-estul ţării, informează un comunicat de presă al instituţiei financiare.
Acum o oră
09:50
INS: Autorizaţiile de construire pentru clădiri rezidenţiale au crescut cu 4,1% în primele 10 luni din 2025 # Bursa
În perioada ianuarie-octombrie 2025, au fost eliberate aproximativ 31.700 de autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 4,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2024, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS).
09:50
Premierul belgian: Utilizarea activelor ruseşti îngheţate ar putea submina un acord de pace pentru Ucraina # Bursa
Premierul belgian Bart De Wever a declarat că planul Uniunii Europene de a utiliza activele ruseşti îngheţate pentru a finanţa Ucraina ar putea pune în pericol şansele unui potenţial acord de pace care să pună capăt celor aproape patru ani de război lansat de Moscova, a relatat joi Financial Times, informează Reuters.
09:50
Trump afirmă că vrea să suspende definitiv imigraţia din and #8221;ţările din lumea a treia and #8221; # Bursa
Preşedintele american Donald Trump a anunţat că intenţionează and #8221;să suspende definitiv imigraţia din ţările din lumea a treia and #8221;, după ce un suspect afgan a atacat doi membri ai Gărzii Naţionale la Washington
09:50
Lewis Hamilton a declarat că nu regretă că a trecut la Ferrari şi a revenit asupra comentariilor care sugerau că nu aşteaptă cu nerăbdare sezonul viitor
09:40
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, va avea vineri la Moscova o întrevedere cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a discuta aprovizionarea cu ţiţei şi gaze a Ungariei şi eforturile de pace privind Ucraina, relatează Reuters, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 2 ore
09:20
Donald Trump anunţă operaţiuni terestre împotriva traficanţilor de droguri venezueleni 'foarte curând' # Bursa
Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat joi că operaţiuni 'terestre' pentru oprirea presupuşilor traficanţi de droguri venezueleni vor începe 'foarte curând', anunţul său intervenind pe fondul unor tensiuni puternice între Washington şi Caracas, informează dpa şi AFP.
09:20
SUA exportă cantităţi record de gaze lichefiate exact la timp pentru cererea din timpul iernii # Bursa
Exporturile de gaze naturale lichefiate ale SUA urmează să atingă un nivel record în această lună, ceea ce ar trebui să ajute la reducerea preţurilor în Asia şi Europa odată cu începerea iernii, transmite Bloomberg.
09:10
Rompetrol Rafinare a raportat pierderi de 20,6 milioane de dolari în primele 9 luni din 2025 # Bursa
Rompetrol Rafinare, controlată de grupul kazah de stat KazMunayGas, a raportat pierderi de 20,6 milioane dolari în primele nouă luni din 2025, comparativ cu 66,7 milioane dolari în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit News.ro, de la care relatăm cele ce urmează.
08:40
Guvernul pregăteşte şedinţa pentru proiectul pensiilor magistraţilor, după primirea avizului CSM # Bursa
O şedinţă extraordinară a Executivului este programată pentru vineri, în vederea aprobării proiectului de lege referitor la pensiile magistraţilor, însă reuniunea depinde de transmiterea formală a avizului Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a anunţat purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu.
08:30
Autoritatea Electorală Permanentă, împreună cu Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, organizează două simulări naţionale privind funcţionarea sistemelor şi aplicaţiilor informatice utilizate la alegerile locale parţiale din 7 decembrie
Acum 4 ore
08:10
Ayatollahul Khamenei afirmă că administraţia Trump and #8222;nu este demnă and #8221; să coopereze cu Iranul # Bursa
Liderul suprem iranian, ayatollahul Ali Khamenei, a afirmat joi seara că guvernul american al preşedintelui Donald Trump nu este and #8222;demn and #8221; de niciun contact sau cooperare cu Republica Islamică, relatează AFP.
08:00
La doar o săptămână după lansarea noului model Gemini 3, Google anunţă restricţionarea accesului pentru utilizatorii care îl folosesc fără să plătească abonament.
08:00
Un procent de 11,7 % din locurile de muncă din Statele Unite pot fi deja înlocuite de instrumente de inteligenţă artificială, conform unui studiu realizat de Institutul de Tehnologie din Massachusetts.
07:50
Sportiva Sofia Moldovan a reuşit joi o performanţă excelentă în Valle di Casies/Gsies, unde s-a clasat pe locul 3 la slalom feminin.
07:50
Volei Alba Blaj, eşec cu Savino Del Bene Scandicci, la debutul în grupa A a Ligii Campionilor # Bursa
Campioana Volei Alba Blaj a fost învinsă joi, în deplasare, de formaţia italiană Savino Del Bene Scandicci, scor 3-0, în primul meci din grupa A a Ligii Campionilor.
07:50
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a anunţat joi, la summitul Organizaţiei Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) de la Bişkek, capitala Kârgâzstanului. un program amplu de modernizare militară pentru statele membre ale alianţei, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan şi Tadjikistan, folosind tehnică militară rusească testată în războiul din Ucraina, potrivit presei internaţionale.
07:30
Airbus: Europa are nevoie de un deceniu pentru a construi and #8221;câmpul de luptă digital and #8221; al viitorului # Bursa
Europa va avea nevoie de cel puţin zece ani pentru a-şi construi infrastructura digitală militară necesară pe viitorul câmp de luptă dominat de inteligenţa artificială, a declarat CEO-ul Airbus, Guillaume Faury, citat de CNBC.
07:30
Acţiunile Puma au crescut cu aproape 18%, joi, după ce un articol al Bloomberg a indicat că grupul Anta Sports din China analizează o posibilă preluare a brandului german de echipamente sportive, relatează CNBC, de la care transmitem cele ce urmează.
07:30
Creşterea accelerată a sectoarelor industriale legate de apărare a stat la baza saltului surprinzător al producţiei industriale ruseşti în octombrie, cea mai puternică evoluţie lunară de la finalul anului trecut, au declarat joi analişti citaţi de Reuters.
07:20
Directorul Serviciilor de Cetăţenie şi Imigrare ale Statelor Unite (USCIS) a anunţat joi că, la indicaţia preşedintelui Donald Trump, a ordonat reexaminarea tuturor permiselor de şedere eliberate persoanelor din ţări and #8222;care prezintă motive de îngrijorare and #8221;, relatează CNN.
06:50
Naţionala României a învins joi, la Rotterdam, reprezentativa Croaţiei, scor 33-24, în primul meci din grupa A a Campionatului Mondial. S-au mai jucat meciuri în grupele B, G şi H.
06:50
Echipa Universitatea Craiova a învins, joi, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia germană FSV Mainz, în etapa a patra din Conference League.
06:50
Echipa bucureşteană FCSB a pierdut joi seara, în deplasare, scor 0-1, în faţa formaţiei sârbe Steaua Roşie Belgrad, într-un meci din Liga Europa în care roş-albaştrii au avut superioritate numerică încă din minutul 27.
Acum 12 ore
00:00
La nivel global, pieţele imobiliare s-au răcit în ultimii ani, ratele ridicate ale creditelor ipotecare şi preţurile inaccesibile afectând cererea în multe oraşe, potrivit visualcapitalist.com, care menţionează că, totuşi, în timp ce riscurile de bulă imobiliară s-au diminuat pe multe pieţe, preţurile locuinţelor în zone populare precum Miami şi Tokyo continuă să crească, alimentând riscul apariţiei unei bule.
00:00
Euro a scăzut, ieri, cu 0,02 bani faţă de leu Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 5,0901 lei/euro.
00:00
BNR a afişat, ieri, un nivel mediu al dobânzii la depozitele overnight plasate (ROBOR) care s-a menţinut la 5,72%.
00:00
Premier Energy Plc a raportat rezultate solide pentru primele nouă luni din 2025, susţinute de extinderea în energie regenerabilă şi integrarea operaţiunilor de furnizare.
00:00
Ministrul Educaţiei linişteşte sistemul: and #8221;Măsurile privind cumulul pensie-salariu nu vor afecta cadrele didactice and #8221; # Bursa
Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a transmis un mesaj de calm către personalul din învăţământ, afirmând că eventualele măsuri privind limitarea cumulului pensie-salariu nu vor afecta cadrele didactice.
00:00
Prognoza pentru RomâniaValorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior şi în sud-est, dar în restul ţării nu vor avea variaţii semnificative, iar în marea lor majoritate se vor situa în jurul celor normale pentru sfârşitul lunii noiembrie.
00:00
Guvernul Mexicului a anunţat lansarea unuia dintre cele mai ambiţioase proiecte de tehnologie avansată din istoria ţării: construirea supercomputerului Coatlicue, un sistem de 314 petaflopi care ar urma să devină de peste şapte ori mai puternic decât cel mai performant computer aflat în prezent în America Latină.
00:00
Un studiu amplu realizat de Universitatea din Elveţia Italiană (USI) şi publicat în prestigioasa revistă Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS) ridică semne serioase de întrebare privind impactul tatuajelor asupra sistemului imunitar.
00:00
Unul dintre cele mai mari fonduri de investiţii din Europa pariază pe cel mai vechi producător de hârtie din România, Pehart Grup # Bursa
* Cu venituri de 165 de milioane de euro şi 550 de angajaţi, Pehart Grup intră într-o nouă etapă de dezvoltare, susţinut de investiţia de peste 150 de milioane de euro a INVL Baltic Sea Growth Fund
00:00
* Societatea are ca ţintă intrarea pe cel puţin o nouă piaţă până în 2030
00:00
Miss Univers, în mijlocul unui scandal internaţional cu acuzaţii de fraudă şi trafic de droguri # Bursa
Concursul de frumuseţe Miss Univers traversează una dintre cele mai tensionate perioade din istoria sa, după ce cei doi coproprietari ai competiţiei sunt vizaţi de investigaţii penale în Thailanda şi Mexic.
00:00
* Deşi Guvernul şi Ministerul Transporturilor estimau că în 2025 se va putea circula pe încă 250 kilometri de autostrăzi şi drumuri expres, realitatea i-a contrazis: doar 80 kilometri de drum au fost livraţi de constructori până acum
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA Investiţii aeroporturi 2025: 3,2 miliarde lei pentru Otopeni, Cluj şi hub-uri regionale # Bursa
Situaţia investiţiilor aeroportuare din România devine din ce în ce mai complexă, ambiţioasă şi plină de provocări, dar şi de oportunităţi care, dacă sunt gestionate corect, pot transforma imaginea infrastructurii aeriene naţionale.
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA 'Am atribuit contracte în valoare de 27 miliarde lei, în primul an de activitate and #8221; # Bursa
* (Interviu cu Gabriel Budescu, directorul general al Companiei Naţionale de Investiţii Rutiere)Reporter: Care este strategia CNIR în ceea ce priveşte accelerarea implementării proiectelor pentru a răspunde nevoilor de infrastructură rutieră ale României, în special în zonele deficitare?
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA Proiect rutier uriaş pentru interconectivitatea judeţelor Timiş, Caraş-Severin şi Hunedoara # Bursa
* Proiectul de infrastructută rutieră va duce la dezvoltarea zonei turistice prin care trece DJ 684 şi la creşterea mobilităţii şi economiei locale
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA GRAMPET Group - despre leadership şi viziune în industria feroviară românească # Bursa
* (Interviu cu Gruia Stoica, preşedintele şi fondatorul GRAMPET Group)Reporter: GRAMPET Group este astăzi cel mai mare grup feroviar privat şi operator logistic cu capital românesc şi un actor important la nivel regional. Cum aţi descrie evoluţia grupului de la înfiinţare până în prezent?Gruia Stoica: Parcursul GRAMPET Group este, în esenţă, o poveste despre viziune, încredere şi determinare. Când am fondat compania, în 1999, am pornit cu convingerea că România are nu doar o moştenire industrială valoroasă, ci şi potenţialul de a reconstrui şi de a redeveni un lider regional în sectorul feroviar. A fost o alegere curajoasă, într-un context în care puţini mai credeau în viitorul acestei industrii.
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA Finanţarea strategică din SAFE salvează marile proiecte de transport # Bursa
Fondurile alocate prin mecanismul european SAFE (Security Action for Europe) şi prin Programul Operaţional de Transport 2021-2027 au devenit, în ultimele luni, scheletul de rezistenţă al noii etape de modernizare a infrastructurii de transport din România, exact în punctul în care Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) îşi atinge limitele de timp şi de buget.
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA 'Autostrada Sibiu-Piteşti - finalizată în anul 2029, dacă vom revizui acordul de mediu până în martie-aprilie 2026 and #8221; # Bursa
* (Interviu cu Irinel Scrioşteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii)Reporter: Care este stadiul proiectelor finanţate din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR)? Vor fi gata la termenul final, 31 august 2026? Aveţi proiecte care au fost fazate pe alte pe alte surse de finanţare şi care sunt acestea?
00:00
SUPLIMENT INFRASTRUCTURA 'Nu se poate intra cu tancurile pe trenul de marfă, în acest moment, în tunelul de la Predeal and #8221; # Bursa
* (Interviu cu Ionuţ Săvoiu, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii)Reporter: Care e situaţia care este situaţia proiectelor finanţate din PNRR? Vor fi finalizate la termen toate proiectele respective? Ionuţ Săvoiu: După cum bine ştiţi, a avut loc o evaluare a proiectelor din PNRR. Cele menţinute în PNRR trebuie să îşi atingă ţintele până la sfârşitul lui august 2026. Însă evident pot apărea lucruri neprevăzute ca în orice proiect de investiţii complex pot apărea lucruri neprevăzute.
00:00
and #8222;Genesis Mission and #8221; este numele ordinul prezidenţial executiv semnat în 24 noiembrie de preşedintele Donald Trump prin care a fost stabilit planul de reorganizare totală a ştiinţei americane sub conducerea Inteligenţei Artificiale (AI).
00:00
Decapitarea armatei israeliene: deşi cunoştea planul de agresiune Hamas, conducerea IDF a rămas pasivă # Bursa
La vârful armatei israeliene au avut loc demiteri, în această săptămână, dispuse de către generalul Eyal Zamir, noul şef al Statului Major al Israel Defense Forces (IDF).
00:00
*5,7% din PIB - deficitul bugetar la finalul lunii octombrie *Deficitul după primele 10 luni, cu 0,5% mai mic decât cel înregistrat în 2024 pentru aceeaşi perioadă *Guvernul pregăteşte a doua rectificare bugetară *Beneficiarii celei de-a doua rectificări sunt Ministerul Sănătăţii şi Ministerul Transporturilor
00:00
Au aflat-o, în sfîrşit, şi micimanii lui Putin: Europa este inutilă! Acum, fie vorba între noi, ce mai e Europa azi?
00:00
* Tranzacţiile cu acţiuni Cris - Tim - pe prima treaptă în topul rulajului
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.