MIPE lansează un apel de proiecte dedicat consolidării dialogului social şi dezvoltării parteneriatelor pentru ocupare şi formare în Valea Jiului

News.ro, 4 decembrie 2025 18:30

Ministerul Investiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) lansează un apel de proiecte dedicat consolidării dialogului social şi dezvoltării parteneriatelor pentru ocupare şi formare în Valea Jiului, prin care sunt finanţate iniţiative care consolidează capacitatea organizaţiilor societăţii civile şi sprijină inserţia pe piaţa muncii în zonă.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 5 minute
19:40
Un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) ruse, de tip RS-28 Sarmat, lansată dintr-un siloz subteran, în sudul Rusiei, a eşuat în mod umilitor, iar racheta, care urma să atingă o ţină situată la aproximativ 6.500 de kilometri a căzut la câteva sute de metri de locul lansării, scrie Wired.
19:40
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă, joi, că a transmis Parlamentului cererea de reexaminare a legii care modifică OUG 31/2002 privind combaterea extremismului, el arătând că ”unele articole pot fi interpretate abuziv şi ar putea transforma în infractori persoane fără legătură cu extremismul”. Preşedintele mai spune că noua lege prevede pedepse cu închisoarea de la unu la cinci ani pentru distribuirea oricărui material care conţine idei xenofobe, fără a face diferenţa între materiale de propaganda extremistă şi opere literare sau texte istorice.
Acum 30 minute
19:20
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de vânt puternic, pentru 12 localităţi din judeţul Caraş-Severin. Aici, vântul va atinge viteze de 90 de kilometri pe oră, la rafală. A fost emis mesaj RO-Alert pentru avertizarea populaţiei.
19:20
Un nou scandal a izbucnit între Consiliul Judeţean Timiş şi societatea Retim Ecologic Service SA, după rezilierea contractului de operare a depozitului de deşeuri de la Ghizela, judeţul Timiş. Retim ar fi trebuit să predea staţiile de tratare a levigatului din depozit, însă susţine că CJ Timiş nu a dorit preluarea. De cealaltă parte, CJ Timiş spune că Retim s-a răzgândit.
Acum o oră
19:10
Un test al unei rachete balistice intercontinentale (ICBM) ruse, de tip RS-28 Sarmat, lansată dintr-un siloz subteran, în sudul Rusiei, a eşuat în mod umilitor, iar racheta, care urma să atingă o ţină situată la aproximativ 6.500 de kilometri a căzut la câteva sute de metri de locul lansării, scrie Wired.
19:10
Preşedintele CJ Călăraşi, Vasile Iliuţă, afirmă după ce un vad neautorizat dintre Budeşti şi Crivăţ a cedat în urma deversărilor de la barajul Mihăileşti că, dacă ministerul Mediului nu controlează situaţiile de risc şi nu protejează cetăţenii, atunci nu-şi îndeplineşte misiunea, el acuzând aceeaşi lipsă de prevenţie şi aceeaşi lipsă de responsabilitate ca în cazul de la Prahova, unde peste 100.000 de cetăţeni au rămas fără apă potabilă din cauza problemelor de la Barajul Paltinu.
19:00
Reprezentanţi ai Guvernului României au participat, joi, la Viena, la o întâlnire cu membrii „Romanian Business & Innovation Platform Austria”, în cadrul unui dialog dedicat consolidării cooperării economice dintre România şi Republica Austria.
19:00
Meteorologii au emis, joi seară, o avertizare Cod roşu de vânt puternic, pentru 12 localităţi din judeţul Caraş-Severin. Aici, vântul va atinge viteze de 90 de kilometri pe oră, la rafală.
18:50
Echipa FC Hermannstadt a anunţat joi seara, despărţirea oficială de antrenorul Marius Măldărăşanu.
Acum 2 ore
18:30
Miniştrii europeni ai Transporturilor au respins joi o propunere a Comisiei Europene (CE) care voia să introducă controale tehnice anuale obligatorii ale maşinilor şi camionetelor mai vechi de zece ani, relatează AFP.
18:30
Ministerul Investiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) lansează un apel de proiecte dedicat consolidării dialogului social şi dezvoltării parteneriatelor pentru ocupare şi formare în Valea Jiului, prin care sunt finanţate iniţiative care consolidează capacitatea organizaţiilor societăţii civile şi sprijină inserţia pe piaţa muncii în zonă.
18:30
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, la inaugurarea unui RMN Mobil la Spitalul Clinic de Urgenţă ”Prof. Dr. Nicolae Oblu” din Iaşi, că acest sistem este introdus în premieră în România, investigaţiile imagistice putând fi realizate în sala de operaţie sau în Terapie Intensivă. Ministrul a declarat că pacienţii critici nu vor mai fi plimbaţi prin spital, ci tehnologia va fi adusă acolo unde este nevoie.
18:20
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Grecia că mişcările de protest ale fermierilor eleni vor continua şi în zilele următoare, putând genera perturbări ale circulaţiei rutiere, blocarea drumurilor naţionale şi a autostrăzilor, inclusiv a celor care asigură legătura cu punctele de trecere a frontierei din nordul Greciei.
18:20
Primarul interimar Stelian Bujduveanu anunţă joi că a semnat cea mai mare finanţare europeană destinată transportului public din Bucureşti, astfel că aproape 400 de milioane de euro vor fi investite în modernizarea liniilor de tramvai, reabilitarea depourilor şi achiziţia de noi tramvaie şi troleibuze.
18:20
Miniştrii europeni ai Transporturilor au respins joi o propunere a Comisiei Europene (CE) care voia să introducă controale tehnice anuale obligatorii ale maşinilor şi camionetelor mai vechi de zece ani, relatează AFP.
18:20
Echipa divizionară secundă Sepsi OSK a încheiat la egalitate joi, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Universitatea Cluj, în grupa C a Cupei României.
18:20
Administraţia Naţională Apele Române afirmă, joi seară, că distribuţia apei către consumatorii din judeţul Prahova se va realiza progresiv, conform procedurilor tehnologice obligatorii, şi numai după confirmarea rezultatelor analizelor DSP Prahova. ”Procesul nu a început încă, iar orice informaţie contrară apărută în mediul online este falsă”, precizează instituţia.
18:10
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, că în cele cinci spitale din judeţul Prahova care nu au apă sunt internaţi în total 350 de pacienţi. Aceştia nu necesită intervenţii chirurgicale. De două ori pe zi autorităţile sanitare iau probele de apă şi de pe suprafeţe, iar ISU alimentează unităţile cu apă din cisterne.
18:10
Garda Naţională de Mediu anunţă, joi, că a aplicat în acest an amenzi de aproape 2,5 milioane de lei în Bucureşti şi Ilfov, după depăşirea valorilor-limită pentru particulele în suspensie. De asemenea, a fost amendată Primăria Bucureşti pentru neîndeplinirea măsurilor dispuse anterior.
18:00
Postul public german ARD, care difuzează Eurovision, a afirmat joi că Israelul are dreptul să participe la concurs, în momentul în care posturile europene discută despre posibila excludere a ţării din cauza ofensivei sale din Gaza, potrivit AFP.
17:50
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susţine că unităţile critice din Prahova, precum spitalele, ISU, pompierii sau căminele de bătrâni, ar fi trebuit anunţate din timp despre criza apei potabile, pentru a fi luate măsuri privind organizarea unităţilor.
17:50
Administraţia Naţională Apele Române anunţă, joi, că în bazinul hidrografic superior al râului Argeş s-au înregistrat cantităţi importante de precipitaţii, care au dus la viituri importante pe toate cursurile de apă din zona montană. Pentru a gestiona situaţia s-a impus evacuarea controlată a apei din mai multe acumulări. Podul din judeţul Călăraşi care s-a rupt urmare a deversării apei din barajul Mihăileşti este o construcţie provizorie, neautorizată, existentă dinainte de Revoluţie şi care nu face faţă la debite mari de apă cum au fost în prezent.
Acum 4 ore
17:40
Armata israeliană anunţă joi că a identificat rămăşiţele penultimului ostatic mort în Fâşia Gaza, un cetăţean thailandez, Sudthisak Rinthalak, ucis la 7 octombrie 2023, relatează AFP.
17:40
Armata israeliană a anunţat joi că forţele sale au ucis în jur de 40 de militanţi Hamas care erau în tunelurile de sub Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, într-o zonă aflată acum sub control israelian, relatează Reuters.
17:40
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat, joi, că în cele cinci spitale din judeţul Prahova care nu au apă sunt internaţi în total 350 de pacienţi. Aceştia nu necesită intervenţii chirurgicale. De două ori pe zi autorităţile sanitate iau proble de apă şi de pe suprafeţe, iar ISU alimentează unităţile cu apă din cisterne.
17:40
Un tramvai, un autoturism şi o autoutilitară au fost implicate, joi, într-un accident rutier produs în municipiul Iaşi, în urma impactului tramvaiul ieşind de pe şine. Nu s-au înregistrat persoane rănite.
17:40
Dominic Fritz, preşedintele USR, acuză joi că au pus tunurile din nou pe curajoasa ministră Diana Buzoianu, dar se dau de fapt de gol iar cum se foloseşte PSD politic de suferinţa a sute de mii de oameni nu este doar cinic, ci mai ales tupeist.
17:40
Forul european de handbal (EHF) a anunţat loturile lărgite ale echipelor participante la Campionatul European din Danemarca, Norvegia şi Suedia, între 15 ianuarie – 1 februarie 2026. România va juca în grupa B, cu Portugalia, Danemarca şi Macedonia de Nord.
17:40
După ce a părăsit FC Barcelona în 2021, Lionel Messi a făcut obiectul multor zvonuri privind o revenire în Catalonia. Miercuri, directorul sportiv catalan Deco a temperat această ipoteză în perspectiva următorului mercato.
17:30
Fundaşul englez Trent Alexander-Arnold (Real Madrid) s-a accidentat miercuri, în meciul din Cupa Spaniei cu Athletic Bilbao, câştigat cu 3-0 de madrileni, şi, potrivit, postului de radio COPE va lipsi timp de două luni de pe gazon.
17:30
The New York Times a anunţat joi că a intentat un proces Pentagonului pentru că a implementat o serie de măsuri restrictive împotriva presei, pe care le consideră contrare Constituţiei.
17:20
Ucraina a acuzat joi Rusia că trimite în lagăre de „reeducare” din Coreea de Nord copii ucraineni „răpiţi” de Moscova în teritoriile ocupate de armata rusă, relatează AFP.
17:10
Casa de brokeraj XTB estimează că PIB-ul României va creşte cu 0,8% în 2026, iar deficitul bugetar va fi de 6,7% din PIB. Inflaţia ar urma să scadă către 3,9% până la finalul anului 2026, în timp ce cursul euro/leu ar fi de 5,25 lei, arată raportul XTB ”Anul 2026, în cifre şi scenarii”.
17:10
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a mers în zona Paltinu, ea declarând despre cererile venite dinspre PSD să îşi dea demisia că în mod evident, trebuie să fie sancţionate persoanele care sunt vinovate iar în acest caz, este vorba de autorităţile de la nivel local. Ministrul a mai anunţat că speră să se lanseze apa, în sistem, de luni, pentru a ajunge la locuitorii din zonele afectate.
17:00
Fotbalistul echipei Gaziantep FK, Deian Sorescu, a înscris un gol în meciul câştigat, joi, în deplasare, scor 2-0, în faţa formaţiei Yalova FK, în turul 4 al Cupei Turciei. Echipa românului s-a calificat în grupe.
17:00
Rafinăria Petrobrazi nu s-a oprit şi nici nu se va opri din lipsa alimentării cu apă, dau asigurări, joi, autorităţile din Prahova. În ceea ce priveşte furnizarea apei pentru populaţie, precizează că, deşi a plecat din barajul Paltinu, apa nu a fost încă reintrodusă în sistemele Hidro Prahova şi nu va fi introdusă până când Direcţia de Sănătate Publică nu va confirma că respectă toţi parametrii fiziologici şi bacteriologici.
17:00
Autorităţile americane au arestat un bărbat suspectat că a plasat bombe artizanale în Washington în noaptea dinaintea asaltului din 6 ianuarie 2021 asupra Capitoliului, când susţinătorii preşedintelui Donald Trump au intrat în sediul Congresului SUA pentru a împiedica certificarea victoriei lui Joe Biden în alegerile prezidenţiale din noiembrie 2020, au declarat joi doi oficiali informaţi cu privire la acest caz, relatează Reuters.
16:50
Liderul rus Vladimir Putin este „responsabilul moral” pentru moartea unei femei britanice care a fost ucisă după ce a pulverizat pe ea, crezând că e parfum, Noviciok, un agent neurotoxic introdus ilegal în Marea Britanie de agenţi ruşi cu scopul de a-l asasina pe un fost spion rus, Serghei Skripal - este concluzia la care a ajuns o anchetă britanică, la mai bine de şapte ani de la desfăşurarea evenimentelor.
16:50
Pantone, autoritatea mondială în domeniul culorilor şi furnizorul de standarde profesionale de limbaj cromatic şi soluţii digitale pentru comunitatea de design, a prezentat joi PANTONE 11-4201 Cloud Dancer, un "alb vaporos, impregnat de un sentiment de seninătate", Culoarea anului 2026.
16:40
Un pod peste râul Argeş s-a rupt în judeţul Călăraşi din cauza deversărilor de la barajul Mihăileşti. Primarul din Budeşti, Mihai Ilie, afirmă că nu sunt persoane izolate, întrucât nu este singura cale de acces în localitate. De asemenea, primarul afirmă că nu se impune evacuarea locuitorilor din zonă.
16:30
Formaţia Metalul Buzău a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 7-4, echipa Sporting Lieşti, într-un meci din etapa a doua a fazei grupelor Cupei României Betano, ediţia 2025-2026.
16:30
Un tânăr în vârstă de 23 de ani care a bătut şi sechestrat într-o maşină pe care a condus-o fără permis, în Capitală, un cunoscut cu care plecase din Dâmboviţa a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Conflictul dintre cei doi bărbaţi a izbucnit după ce presupusul agresor s-a supărat că însoţitorul său nu a mai vrut să se plimbe cu el prin Bucureşti şi intenţiona să se întoarcă acasă. Deşi a încercat să scape din autoturismul în care l-a urcat cu forţa amicul său, după ce l-a lovit cu pumnii şi cu palmele, nu a reuşit acest lucru decât după mai multe ore de plimbare forţată prin oraş.
16:10
Şase eleve de la un liceu din Roşiorii de Vede au fost reţinute şi sunt cercetate pentru tâlhărie, ameninţare, lovirea sau alte violenţe şi lipsire de libertate, după ce au bătut o colegă. Incidentul a avut loc marţi, când victima a fost scoasă din sala de clasă şi lovită în mod repetat. Scandalul ar fi pornit iniţial între victimă şi o altă fată, se pare că din cauza unui băiat.
16:00
Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a avertizat pe liderii europeni că SUA ar putea fi pe cale să „trădeze” Ucraina, avertismentul fiind transmis în timpul unei convorbiri telefonice în aceştia discutau despre strategii de protejare a Kievului, potrivit transcriptului acelei conversaţii scurs către presă, relatează POLITICO.
Acum 6 ore
15:40
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, intenţia de a sesiza Curtea Constituţională cu privire la proiectul de lege care stabileşte pensiile magistraţilor.
15:30
Marcel Bîrsan va arbitra primul meci al etapei a 19-a din Superliga, Oţelul Galaţi - Unirea Slobozia, programat, vineri, de la ora 20.30.
15:30
Federica Mogherini, fost ministru de externe al Italiei, care a condus Serviciul European de Acţiune Externă (SEAE) între 2014 şi 2019 şi ocupa funcţia de rector al Colegiului Europei din 2020 a demisionat din această funcţie la câteva zile după percheziţiile legate de o anchetă deschisă pentru fraudă, informează POLITICO.
15:10
Nouă persoane – opt bărbaţi şi o femeie, avocat – au fost reţinute în urma pecheziţiilor făcute la reţeaua suspectată că introducea stupefiante în penitenciare şi urmărea reducerea pedepselor unor persoane. Pentru alte cinci persoane, anchetatorii cer arestare în lipsă, acestea nefiind depistate până î acest moment. De asemenea, s-au găsit droguri, bani, dar şi alte probe.
15:10
Fenomenul La Niña, asociat cu temperaturi globale mai scăzute, s-ar putea manifesta slab între lunile decembrie şi februarie şi multe regiuni ar urma să înregistreze temperaturi ridicate, a anunţat joi Organizaţia Meteorologică Mondială (OMM), informează AFP.
15:10
Ada Solomon, recunoscută pentru o carieră de peste 25 de ani în cinematografie, în care filmele pe care le-a produs sau coproducţiile internaţionale cu peste 15 ţări la care a lucrat au obţinut numeroase premii importante, a fost aleasă preşedintă a consiliul de administraţie al Academiei Europene de Film, în urma voturilor exprimate de cei peste 5.400 de profesionişti din cinematografie membri ai Academiei. Producătoarea olandeză Leontine Petit şi producătorul francez Matthieu Darras au fost aleşi vicepreşedinţi. Mandatul de doi ani va începe la 1 ianuarie 2026.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.