Zelenski a afirmat că elementele de bază ale planului de reconstrucţie au fost agreate cu oficiali americani

Bursa, 11 decembrie 2025 07:50

Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat că Ucraina şi oficiali americani au convenit asupra elementelor de bază ale planului de reconstrucţie postbelică, în cadrul discuţiilor purtate miercuri cu Jared Kushner şi alţi reprezentanţi de rang înalt ai administraţiei Trump, conform Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Bursa

Acum 2 ore
22:00
Cererea Moldovei de aderare la Uniunea Europeană va fi o prioritate pentru Cipru atunci când va prelua preşedinţia rotativă a Consiliului European, de la 1 ianuarie, a declarat preşedintele Nikos Christodoulides, potrivit Reuters. El a promis să promoveze progrese tangibile în lunile următoare.
22:00
Uniunea Europeană a decis vineri îngheţarea pe termen nelimitat a activelor Băncii Centrale a Rusiei deţinute în Europa, în valoare de aproximativ 210 miliarde de euro, eliminând astfel riscul ca măsura să fie blocată prin vot la fiecare şase luni, potrivit Reuters, de la care relatăm cele ce urmează.
Acum 4 ore
21:30
Mii de oameni protestează în Piaţa Victoriei, scandând lozinci împotriva corupţiei şi a prescrierii dosarelor. and #8222;Noi de aici nu plecăm, nu plecăm acasă, până nu eradicăm corupţia în masă and #8221;, and #8222;Nu plecăm and #8221;, and #8222;N-am obosit, ne-am înmulţit and #8221;, and #8222;Cine nu sare, prescrie dosare and #8221;, and #8222;Noi vrem schimbare and #8221; şi and #8222;Bravo, Recorder and #8221; se aud constant din mulţime. Manifestanţii anunţă că vor continua protestele şi în zilele următoare.
20:50
Democraţii din Comisia de Supraveghere a Camerei Reprezentanţilor au publicat aproape 20 de fotografii noi din patrimoniul defunctului infractor sexual condamnat Jeffrey Epstein, imagini în care apar actualul preşedinte al SUA, Donald Trump, dar şi alte personalităţi influente, precum fostul preşedinte Bill Clinton, fostul consilier al lui Trump Steve Bannon, fostul secretar al Trezoreriei Larry Summers, miliardarul Bill Gates şi prinţul Andrew, fratele regelui Charles, potrivit Reuters.
20:40
Zeci de persoane au protestat vineri seară atât la Palatul Dicasterial din Timişoara, cât şi la Curtea de Apel din Cluj-Napoca, cerând reforme urgente în justiţie, în urma dezvăluirilor făcute în documentarul and #8222;Justiţie Capturată and #8221; realizat de Recorder. Manifestanţii au semnalat problemele sistemului judiciar din România, acuzând abuzuri şi corupţie sistemică.
20:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat că problemele din sistemul judiciar semnalate în documentarul Recorder and #8222;Justiţia capturată and #8221;, care and #8222;cel puţin prin modul în care au fost prezentate par grave and #8221;, trebuie verificate, iar legislaţia analizată pentru a asigura o funcţionare mai eficientă a Justiţiei.
20:30
Ucraina ar urma să adere la UE până în 2027, conform unei propuneri discutate în cadrul negocierilor mediate de SUA pentru a pune capăt războiului Rusiei, într-o mişcare ce ar rescrie procedurile de aderare ale blocului european, accelerându-le, a transmis Reuters.
20:30
Zeci de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi din unităţile subordonate au transmis o scrisoare deschisă prin care îşi exprimă solidaritatea cu poziţia Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii în legătură cu documentarul Recorder and #8222;Justiţie capturată and #8221; şi cu magistraţii care au formulat and #8222;acuzaţii de o gravitate deosebită and #8221;.
20:20
Comisia Europeană a confirmat că jalonul din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) care include Legile Justiţiei nu a fost inclus până acum în nicio cerere de plată, deşi ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, declarase anterior că acest jalon este and #8222;apreciat ca îndeplinit and #8221;, potrivit G4Media, de la care relatăm cele ce urmează.
20:00
Numărul participanţilor la protestul din Piaţa Victoriei a depăşit 1.000 de persoane, vineri seară, determinând jandarmii să decidă extinderea perimetrului destinat manifestaţiei.
20:00
Primarul municipiului Iaşi, Mihai Chirica, cercetat în mai multe dosare de corupţie, a declarat vineri că nu i-a plăcut documentarul Recorder şi a susţinut că este and #8222;o mare prostie and #8221; să fie considerat întregul sistem judiciar drept corupt. Afirmaţiile edilului liberal au fost urmate de o reacţie rapidă din partea liderului PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, care s-a delimitat public de poziţia acestuia.
Acum 6 ore
19:20
Protestul a început în jurul orei 18:30, când câteva sute de persoane s-au strâns în Piaţa Victoriei, scandând mesaje precum and #8222;Justiţie, nu corupţie! and #8221; şi and #8222;Justiţie, nu mafie! and #8221;. Manifestanţii au venit cu pancarte, bannere şi steaguri ale României şi Uniunii Europene.
19:10
Dezvoltatorii de proiecte imobiliare rezidenţiale din ţara noastră se confruntă cu obligaţii stricte, menite să genereze protecţie juridică superioară pentru cumpărători, potrivit Simonei Guţiu, lector universitar doctor la Facultatea de Drept din cadrul ASE şi notar public în cadrul SPN EQUITY Bucureşti, din articolul căreia urmează să prezentăm. Noua legislaţie introduce obligaţii fără precedent, de la conturi bancare dedicate şi taxe de rezervare plafonate la 5%, până la amenzi de 1% din cifra de afaceri pentru utilizarea abuzivă a avansurilor. Măsurile vin după numeroase nereguli în piaţa dezvoltărilor imobiliare: insolvenţe ale dezvoltatorilor, promisiuni de vânzare multiple pentru aceleaşi unităţi locative şi încasarea şi returnarea avansurilor, folosirea nejustificată a avansurilor în alte scopuri.
19:00
Preşedintele AUR, George Simion, susţine că miza scandalului declanşat după documentarul Recorder and #8222;Justiţie Capturată and #8221; este ca cei care au anulat alegerile din 2024 and #8222;să pună şefii de parchete şi să controleze următoarele arestări and #8221;, potrivit unei postări publicate vineri seară pe Facebook.
19:00
Judecătorul Laurenţiu Ionel Beşu, magistratul care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder and #8222;Justiţie Capturată and #8221;, a solicitat Consiliului Superior al Magistraturii să nu mai activeze la instanţa din Bucureşti unde lucrează în prezent şi să fie numit procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu, informează Agerpres, de la care relatăm cele ce urmează.
18:20
SkiGyimes Hotel and Resort, cel mai nou complex hotelier de patru stele din Valea Ghimeşului, şi-a deschis oficial porţile în cadrul unui eveniment care marchează un nou capitol în dezvoltarea turismului montan din judeţul Harghita, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, din partea echipei hotelui. Localizat la doar 30 de kilometri de Miercurea Ciuc, hotelul completează infrastructura de agrement deja consacrată din zona SkiGyimes, una dintre cele mai vizitate destinaţii de adrenalină din regiune.
18:10
Fostul ministru al Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat vineri că nu consideră că poartă vreo răspundere pentru modul în care a gestionat activitatea Ministerului Justiţiei, potrivit unei intervenţii la Antena 3, de la care transmitem cele ce urmează.
Acum 8 ore
17:50
Cetăţeni din ţări terţe expulzaţi de către SUA au fost deportaţi în Kosovo, în baza unui acord încheiat în iunie, anunţă premierul kosovar Albin Kurti, care se află în dificultate atât pe plan intern, cât şi în relaţia cu aliatul său tradiţional american, potrivit AFP.
17:50
Peste 150 de lideri ai structurilor teritoriale ale Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (IMM ROMANIA) s-au reunit la Sibiu pentru a creiona perspectivele anului 2026, în cadrul conferinţei and #8222;Ziua Partenerilor - Educaţie şi inteligenţă artificială and #8221;, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei, din partea IMM România. Evenimentul a devenit unul de tradiţie, pe care IMM România îl organizează la finalul fiecărui an. În cadrul acestuia, organizaţia a prezentat raportul pe anul care se încheie şi au fost schiţate proiectele care vor fi dezvoltate în parteneriat în 2026, având în centrul atenţiei susţinerea mediului de afaceri.
17:30
Peste 500 de judecători şi procurori români au denunţat ceea ce ei numesc abuzuri sistemice în sistemul judiciar, fapt care l-a determinat pe preşedintele Nicuşor Dan să convoace consultări cu magistraţii, relatează Reuters. Agenţia reaminteşte că justiţia română a fost monitorizată special de Uniunea Europeană după aderarea ţării noastre la UE, în 2007.
17:30
Un protest pentru independenţa Justiţiei este anunţat vineri, 12 decembrie, de la ora 18:30, în Piaţa Victoriei din Bucureşti. Manifestaţia este organizată de asociaţiile and #8222;Protest pentru o justiţie independentă and #8221;, and #8222;Iniţiativa România and #8221;, and #8222;Corupţia ucide and #8221; şi comunitatea and #8222;Declic and #8221;.
17:20
* Preferinţă masivă pentru titlurile denominate în euro* Titlurile vor fi listate la BVB în data de 18 decembrieInvestitorii au subscris titluri de stat Fidelis în valoare totală de 1,49 miliarde de lei sau 292,8 milioane de euro în oferta încheiată astăzi, peste valoarea subscrierilor din ediţia precedentă, de 1,31 miliarde de lei, potrivit calculelor noastre realizate pe baza datelor disponibile pe platforma unei societati de brokeraj.
17:20
În preajma sărbătorilor, când aromele copilăriei revin în case şi masa se umple de tradiţii, Cofetăriile Delice readuc în prim-plan gustul cozonacului făcut and #8222;ca acasă and #8221;.
17:10
Judecătorii Secţiei Penale ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au fost convocaţi într-o şedinţă în cadrul căreia li s-a adus la cunoştinţă intenţia de reorganizare a completurilor de judecată, o decizie care a generat nemulţumiri în rândul unor magistraţi, au declarat pentru HotNews surse din cadrul instituţiei conduse de Lia Savonea, de la care relatăm cele ce urmează.
17:10
Secretarul general al PSD, Claudiu Manda, a transmis tuturor liderilor organizaţiilor judeţene ale partidului un document prin care le solicită evaluarea primelor şase luni de guvernare ale cabinetului condus de premierul Ilie Bolojan, inclusiv a activităţii celor şapte miniştri PSD, potrivit HotNews, de la care relatăm cele ce urmează.
17:10
Peste 180 de migranţi au intrat în Polonia printr-un tunel subteran ascuns într-o zonă forestieră de la graniţa cu Belarus, a anunţat vineri Garda de Frontieră poloneză, citată de Reuters, de la care informăm cele ce urmează.
17:00
Participarea Ministrului Finanţelor la ECOFIN: România cere eficienţă, transparenţă şi reguli moderne în arhitectura economică şi financiară a UE Ministerul Finanţelor anunţă principalele poziţii promovate de ţara noastră la reuniunea Consiliului Afaceri Economice şi Financiare (ECOFIN) din 12 decembrie 2025, potrivit unui comunicat oficial, de la care relatăm cele ce urmează. Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a susţinut modernizarea sistemelor vamale europene, accelerarea integrării pieţelor de capital, consolidarea supravegherii financiare şi o evaluare mai echilibrată a impactului legislaţiei UE asupra economiilor naţionale.
16:30
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a verificat respectarea legislaţiei privind protecţia consumatorilor prin controle efectuate la peste 1.700 de operatori economici din întreaga ţară, potrivit unui comunicat ANPC.
16:30
Piaţa energetică a Republicii Moldova a continuat să atragă investitori internaţionali, conform unui comunicat de presă remis redacţiei din partea Invest Moldova. Cel mai nou jucător este Westing Management Solutions, o companie cu capital mixt din Ungaria, Republica Moldova şi Ucraina, parte a grupului internaţional Westing Management. Investitorul a intrat pe piaţa locală cu o investiţie iniţială de 130.000 de euro alocată pentru organizarea şi operaţionalizarea proceselor administrative din ţară.
16:20
Germania a acuzat Rusia de un atac cibernetic asupra sistemului de control al traficului aerian şi de tentativă de interferenţă în alegerile federale, convocându-l pe ambasadorul rus la Berlin, potrivit BBC, de la care relatăm cele ce urmează.
16:20
Reglementările tehnice radicale pentru 2026 reprezintă mult mai mult decât o evoluţie sportivă: o schimbare către un sistem de propulsie hibrid echilibrat, care reflectă o transformare fundamentală care se desfăşoară pe pieţele auto globale, unde vehiculele electrice hibride înregistrează o creştere explozivă, în timp ce producătorii îşi recalibrează strategiile de electrificare, conform informaţiilor transmise de Bogdan Maioreanu, analist şi comentator de piaţă al eToro.
16:10
SkiGyimes Hotel and Resort îşi deschide oficial porţile joi, în cadrul unui eveniment care marchează un nou capitol în dezvoltarea turismului montan din judeţul Harghita, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care prezentăm cele ce urmează.
16:10
* BCR, managerul de stabilizare, nu a cumpărat acţiuni din piaţă pentru susţinerea cotaţieiBanca Comercială Română nu a efectuat tranzacţii pentru stabilizarea preţului acţiunii producătorului de mezeluri şi produse and #8221;ready-meals and #8221; Cris-Tim Family Holding (CFH), încheind anticipat perioada în care putea achiziţiona titluri ale companiei din piaţă pentru susţinerea cotaţiei, după cum reiese din raportul băncii publicat astăzi pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
16:00
Vivre anunţă închiderea oficială a procedurii de insolvenţă şi revenirea companiei în circuitul normal de afaceri, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care transmitem cele ce urmează. Hotărârea instanţei confirmă finalizarea cu succes a procesului de restructurare, prin care Vivre devine o organizaţie mai simplă, mai eficientă şi mult mai bine poziţionată pentru următorul ciclu de creştere.
16:00
Preţurile crescute i-au făcut pe mulţi să renunţe la băutura preferată şi să reducă achiziţiile din comerţ, împingându-i spre variante and #8222;de casă and #8221;, nefiscalizate, deci mai ieftine, potrivit unui comunicat de presă remis redacţiei din partea Spirits România. Băuturile pot ascunde riscuri serioase de falsificare, cu consecinţe grave pentru sănătate.
16:00
Fostul director general al Regiei Naţionale a Pădurilor - Romsilva, Teodor Ţigan, a pierdut procesul intentat instituţiei şi este obligat să restituie bonusul de pensionare încasat, în valoare de 280.520 de lei, potrivit RISE Project, de la care relatăm cele ce urmează. Decizia a fost pronunţată de Tribunalul Arad şi nu este definitivă.
Acum 12 ore
15:40
LEMET a lansat campania and #8222;Din culisele LEMS and #8221; - un proiect fără precedent în comunicarea din retailul de mobilă, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
15:30
Fostul ministru al Justiţiei, Ana Birchall, a transmis un mesaj dur la adresa funcţionării sistemului judiciar, afirmând că situaţia actuală nu mai poate fi numită justiţie şi cerând măsuri ferme împotriva corupţiei. Declaraţia a fost publicată pe pagina sa oficială de Facebook.
15:20
Campioană de un deceniu la neîncasarea TVA, conform rapoartelor Comisiei Europene, ţara noastră se află pe primul loc şi la necolectarea impozitului pe profit, arată aceeaşi instituţie într-o analiză publicată pentru prima dată în 11 decembrie 2025.
15:10
Interesul romanilor pentru investitiile imobiliare in Dubai continuă sa creasca accelerat, iar SOBHA Realty a depasit pragul de 80 de milioane de euro in vanzari realizate in ţara noastră prin intermediul lui Răzvan Pascu, antreprenor si consultant in turism si investitii imobiliare internationale, conform unui comunicat de presă remis redacţiei, de la care relatăm cele ce urmează.
15:10
Fostul ministru al Justiţiei, Stelian Ion, a acuzat consecinţe and #8222;extrem de grave and #8221; asupra funcţionării sistemului judiciar, în urma unei şedinţe desfăşurate astăzi la Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, într-un mesaj publicat pe Facebook.
15:00
Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, respingând cererea acestuia de revocare a măsurii, conform deciziei instanţei, care nu este însă definitivă.
15:00
Judecătoarea Raluca Moroşanu a transmis mulţumiri celor care o susţin pe ea şi pe judecătorul Laurenţiu Beşu, unul dintre magistraţii care au vorbit în documentarul Recorder and #8222;Justiţie capturată and #8221;, după momentul tensionat de la conferinţa de presă a Curţii de Apel Bucureşti, potrivit unui mesaj publicat pe Facebook.
15:00
Banca centrală a Rusiei a anunţat că sesizează justiţia de la Moscova împotriva societăţii belgiene Euroclear, care deţine cea mai mare parte a activelor ruseşti blocate prin sancţiuni, pe care UE vrea să le folosească în vederea finanţării unui ajutor destinat Ucrainei, potrivit AFP.
14:50
Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidenţiale, Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar în dosarul în care este acuzat de propagandă legionară, respingând cererea acestuia de revocare a măsurii, conform deciziei instanţei, care nu este însă definitivă.
14:50
Liderul PNL Iaşi, deputatul Alexandru Muraru, a declarat, într-un interviu acordat RFI, că fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu, în mandatul căruia au fost operate ultimele modificări ale legilor justiţiei în 2022, nu poate fi făcut responsabil pentru modul în care magistraţii aplică legea în interiorul sistemului judiciar.
14:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat că problemele din sistemul judiciar semnalate în documentarul Recorder and #8222;Justiţia capturată and #8221;, care and #8222;cel puţin prin modul în care au fost prezentate par grave and #8221;, trebuie verificate, iar legislaţia analizată pentru a asigura o funcţionare mai eficientă a Justiţiei.
14:10
Procurorul-şef european Laura Codruţa Kovesi s-a alăturat apelului public semnat de peste 500 de actuali şi foşti magistraţi români care cer reformarea profundă a sistemului de justiţie şi protejarea judecătorilor şi procurorilor care semnalează abuzuri şi presiuni din interiorul sistemului, potrivit mass-media.
14:10
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, că toate aspectele care au apărut în discuţie în urma documentarului Recorder and #8221;par grave and #8221;, cel puţin în modul în care au fost prezentate, şi ar trebui verificate în aşa fel încât să se constate ce probleme sunt şi trebuie făcută şi o analiză a legislaţiei, conform news.ro, de la care transmitem cele ce urmează.
13:50
Preşedintele Venezuelei, Nicolas Maduro, a acuzat Statele Unite de and #8222;piraterie navală and #8221; după ce forţele americane au confiscat un petrolier în largul coastelor venezuelene, în cadrul desfăşurării militare din Marea Caraibelor, relatează AFP, de la care transmitem cele ce urmează.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.