Forțele ucrainene au încercuit trupele ruse din Kupiansk. Zelenski, mesaj pe front

Adevarul.ro, 12 decembrie 2025 17:15

Trupele ucrainene au recucerit părţi din oraşul Kupiansk, în provincia nord-estică Harkov, şi mai multe sate din jurul acestuia, într-o operaţiune care a dus la încercuirea unităţilor ruse, a declarat vineri un comandant al armatei ucrainene, potrivit Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
19:30
Directorul general al Direcției de Control și Supraveghere Piață din cadrul ANPC a anunțat că a fost trimis în judecată de DNA Timișoara, alături de alți membri ai conducerii instituției.
19:30
Peste 10.000 de exemplare de urși trăiesc în țara noastră, arată un nou studiu realizat pe baza probelor ADN.
19:30
Sindicaliștii au reclamat faptul că angajații sunt nevoiți să se organizeze în grupuri pe rețelele de socializare pentru a face schimb de elemente de uniformă.
Acum 30 minute
19:00
Ajutoare de stat pentru închiderea și punerea în siguranță a minelor de huilă necompetitive Lonea, Lupeni, Livezeni și Vulcan. Președintele Nicușor Dan a promulgat, vineri, legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 13/2025.
Acum o oră
18:45
Un parașutist sportiv din Australia a trecut prin momente dramatice după ce parașuta i s-a deschis prea devreme și l-a lăsat suspendat de coada avionului.
Acum 2 ore
18:30
Primarul comunei Livezile, din județul Bistrița-Năsăud, a fost arestat preventiv după ce ar fi agresat sexual o angajată a primăriei.
18:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, anunță „vești bune pentru facturi mai mici și un sistem energetic mai sigur”, după operaționalizarea celei mai mari capacități de stocare a energiei în baterii din România.
18:15
Israelul a lansat vineri zeci de atacuri aeriene în sudul și estul Libanului, vizând infrastructuri ale Hezbollah, inclusiv o tabără de antrenament.
18:15
Regizorul hollywoodian Carl Erik Rinsch, care a realizat filmul 47 Ronin cu Keanu Reeves, lansat în 2013, a fost condamnat pentru fraudarea Netflix cu 11 milioane de dolari, bani cheltuiți pe speculații cu criptomonede și pe un adevărat tur de cumpărături extravagante.
18:00
Kremlinul a transmis vineri că, în cazul implementării planului președintelui ucrainean Volodimir Zelenski privind crearea unei „zone demilitarizate” în Donbas, Rusia ar putea înlocui trupele regulate ale armatei cu unități ale Gărzii Naționale (Rosgvardia).
Acum 4 ore
17:30
Un milionar care și-a construit averea de la zero a dezvăluit cele cinci reguli de bază pe care el și soția sa le transmit copiilor lor pentru a-i pregăti pentru o viață de adult la fel de prosperă.
17:30
Liderul organizației județene PSD Constanța, senatorul Felix Stroe, și-a anunțat vineri demisia de la conducerea filialei pe care o conduce din anul 2015.
17:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat vineri că există posibilitatea ca drumul expres Oradea-Arad să fie construit mai devreme decât prevede calendarul oficial.
17:15
Trupele ucrainene au recucerit părţi din oraşul Kupiansk, în provincia nord-estică Harkov, şi mai multe sate din jurul acestuia, într-o operaţiune care a dus la încercuirea unităţilor ruse, a declarat vineri un comandant al armatei ucrainene, potrivit Reuters.
17:15
Veste-bombă în fotbalul românesc. SuperLiga ar putea avea mai puține echipe. Mihai Stoica cere schimbarea sistemului.
17:15
Organizatorii celui mai așteptat târg de Crăciun din București, Crăciunul Nordului, au anunțat line-up-ul de concerte live care vor avea loc între 12 și 14 decembrie 2025. Holograf, Bibi, Claudia Ghițulescu, Simona Nae, Lary, Cristina Ene, Poetika, Vladimir Tătaru sau Xandra sunt doar ...
17:00
Germania a acuzat Rusia de un atac cibernetic asupra sistemul său de control al traficului aerian, precum şi de o campania de destabilizare în timpul ultimelor alegeri parlamentare.
17:00
Au rămas doar câteva zile până la revenirea lui Ricky Martin în România cu cel mai recent turneu al său – Ricky Martin Live 2025, un spectacol vibrant care promite o experiență muzicală memorabilă pentru fanii din întreaga lume.
17:00
Peste 41 de milioane de persoane din UE nu își permit să-și încălzească în mod adecvat locuințele, ceea ce reprezintă 9,2% din populație.
17:00
Bucureștiul se pregătește să intre în poveste. Între 28 noiembrie 2025 și 4 ianuarie 2026, Crăciunul Nordului transformă spațiile de la ROMEXPO într-un univers dedicat bucuriei, copiilor și spiritului autentic al sărbătorilor.
17:00
Fostul director general al Romsilva, Teodor Țigan, actual șef al Direcției Silvice Arad, a pierdut în instanță procesul împotriva regiei.
16:45
Fostul ministru al Justiției, Tudorel Toader, afirmă că nu are nicio responsabilitate pentru modul în care a condus instituția.
16:45
Deputatul PNL Ionuț Stroe a anunțat că tot mai multe nume importante din handbalul românesc au semnat petiția adresată președintelui României, Nicușor Dan, prin care se solicită retrimiterea în Parlament a legii considerate discriminatorii.
16:45
Industria HoReCa se află într-o transformare accelerată, iar siguranța oaspeților a devenit un criteriu esențial în evaluarea calității unui hotel sau centru SPA.
16:30
Miniștrii de Finanțe ai Uniunii Europene au ajuns vineri la un acord privind introducerea unei taxe vamale pentru toate coletele cu o valoare mai mică de 150 de euro care intră în blocul comunitar.
16:30
Ionel Laurențiu Beșu, magistratul care apare în documentarul Recorder, a solicitat să renunțe la statutul de judecător. El a depus o cerere la CSM în care solicită să devină procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Giurgiu.
16:30
Coșmar la Craiova pentru Sparta Praga. Cehii au plecat cu greu după 15 ore de așteptare.
16:15
România a adus experiența sa în economia circulară la Bruxelles, în cadrul unei mese rotunde organizate de BUCHAREST CENTER FOR ECONOMY & SOCIETY (CES Bucharest) la Parlamentul European. Evenimentul, intitulat „Sistemul de Garanție-Returnare.
16:15
Ministrul ungar de Externe îl acuză pe secretarul general al NATO, Mark Rutte, că subminează negocierile de pace şi că declarațiile sale recente alimentează tensiunile în Europa în ceea ce priveşte războiul.
15:45
Vremea începe să se răcească în acest weekend în toate regiunile țării, inclusiv în Capitală, au anunțat meteorologii.
Acum 6 ore
15:30
Fosta șefă DNA și actuala șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a reacționat, vineri în sprijinul magistraților care au denunțat abuzurile din justiție în documentarul Recorder, dar și în urma publicării acestuia.
15:30
Vladimir Putin a fost redus la tăcere preț de 34 de secunde la începutul unui discurs adresat liderilor mondiali, după ce microfonul i-a jucat feste.
15:30
Secretarul general al NATO a avertizat la Berlin statele membre ale alianței în privința amenințării Rusiei și a cerut cheltuieli mai mari pentru apărare, inclusiv ca reacție la noua strategie de securitate a SUA.
15:30
Rusia a lansat un atac nocturn cu drone asupra infrastructurii energetice din regiunea Odesa, provocând incendii și pene de curent, pe fondul intensificării acțiunilor asupra sistemului energetic ucrainean în prag de iarnă.
15:15
Un turist rus a primit ceea ce unii numesc „karma instantă” după ce a încercat să provoace la bătaie doi britanici care au încercat în repetate rânduri să evite confruntarea. Incidentul a avut loc într-o zonă aglomerată din Phuket, Thailanda.
15:00
Descoperă cele mai haioase și cozy pijamale și pulovere pentru bărbați, cadouri de Crăciun sub 100 de lei care aduc zâmbete și fac sărbătorile memorabile. Idei perfecte pentru confort, umor și atmosferă festivă!
14:45
Două femei din Vrancea au ajuns la ATI cu suspiciune de botulism după ce au consumat conserve primite cadou, fiecare dintre ele, însă, un alt produs.
14:45
Președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Christine Lagarde, lansează un apel către Bruxelles: Uniunea Europeană trebuie să elimine rapid barierele comerciale interne care sufocă competitivitatea blocului comunitar.
14:30
Numirea lui Dorinel Munteanu la Hermannstadt a stârnit și critici. Alexandru David consideră că sibienii aveau o variantă mult mai inspirată.
14:30
Ucraina și-a extins campania de atacuri cu rază de acțiune asupra petrolului rusesc care alimentează războiul, lărgind gama de ținte - de la rafinării la infrastructura de export de petrol și gaze, conducte, petroliere și, mai recent, infrastructura de foraj marin, se arată într-o analiză CNN.
14:15
Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Prahova a ridicat, vineri, restricțiile privind consumul apei în municipiul Câmpina şi alte câteva localități afectate de criza de la Paltinu, acesta fiind al doilea lot de localități unde apa este declarată potabilă.
14:15
Do Kwon, fondatorul Terraform Labs și una dintre cele mai disputate personalități din domeniul criptomonedelor, a fost condamnat în Statele Unite la 15 ani de închisoare. Decizia vine după prăbușirea sistemului stablecoin TerraUSD (UST) și tokenul său soră, Luna.
14:15
14:15
Europa s-ar putea confrunta, până în 2035, cu provocări complexe legate de roboți și inteligență artificială, de la tensiuni sociale și atacuri cibernetice până la schimbări radicale în aplicarea legii, avertizează un raport Europol.
14:00
Peste 12.000 de oameni au semnat, până în prezent, o petiție online lansată de comunitatea Declic, prin care se solicită demiterea de urgență a lui Cătălin Predoiu din funcțiile de vicepremier și ministru de Interne.
13:45
Judecătoria Sectorului 1 a decis vineri ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar, în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
13:45
FCSB a reușit una dintre cele mai mari lovituri din fotbalul românesc modern, după victoria dramatică, 4-3, cu Feyenoord, în ultima etapă a grupei unice din Europa League.
13:45
Prim-ministrul Italiei Giorgia Meloni va scoate la licitație o parte din cadourile primite în timpul călătoriilor oficiale făcute în străinătate. Valoarea totală estimată este de aproximativ 800.000 de euro.
13:45
O navă turcească a lovit vineri un vas încărcat cu grâu, ancorat pe Dunăre, momentul fiind surprins într-o înregistrae video.
Acum 8 ore
13:30
Premierul Ilie Bolojan a declarat că una din problemele majore pe care le au de gestionat este supracontractarea pe proiectele de investiții, precizând că este important ca lucrările care sunt astăzi începute să aibă finanțare.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.