Kremlinul afirmă că armistiţiul de Crăciun propus de Ucraina depinde de încheierea unui acord de pace

DigiFM.ro, 16 decembrie 2025 13:00

Kremlinul a declarat marţi că armistiţiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau nu a unui acord de pace, informează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de DigiFM.ro

Acum 6 ore
16:40
Rodica Stănoiu, fost ministru al Justiției în guvernul Adrian Năstase și senatoare de trei ori, s-a stins din viață la începutul lunii decembrie, la vârsta de 86 de ani. Polițiștii au deschis o anchetă după ce în spațiul public au apărut informații potrivit cărora aceasta ar fi avut o relație cu un bărbat mai tânăr cu aproximativ 50 de ani, care ar fi vizat averea sa.
16:30
Actori și actrițe din distribuția serialului „Emily in Paris” au participat săptămâna aceasta la Paris, la evenimentul dedicat premierei celui mai nou sezon al acestei producții de succes. Philippine Leroy-Beaulieu, actrița franceză care o interpretează pe spectaculoasa Sylvie, a atras toate privirile pe covorul roșu.
16:00
Preşedintele Volodimir Zelenski a declarat, după zile de negocieri intense la Berlin, că echipele ucrainene şi americane se pregătesc să organizeze o nouă rundă de discuţii pe tema planului de pace, în Statele Unite, posibil încă din acest weekend, după ce Washingtonul se va consulta cu Moscova, relatează Kyiv Post.
Acum 8 ore
15:10
Gigi Becali a avut o nouă ieșire furtunoasă în spațiul public. De această dată, în vizorul patronului FCSB s-a aflat Octavian Popescu, care nu s-ar fi ridicat la nivelul așteptărilor lui.
14:00
Se rupe Coaliția de guvernare după ce PSD a votat alături de AUR o moțiune simplă contra unui ministru al Guvernului Bolojan? Își va da demisia prim-ministrul Ilie Bolojan dacă Legea pensiilor speciale va pica la Curtea Constituțională?
14:00
Michelle Obama a dezvăluit în emisiunea „Jimmy Kimmel Live” că ea şi Barack Obama urmau să se întâlnească cu Rob şi Michele Reiner duminică seara, înainte de a afla că cei doi au fost găsiţi morţi în casa lor.
Acum 12 ore
13:40
Revelionul este despre timp petrecut între cei dragi, despre emoție, libertate, mâncare bună, băuturi fine și, mai ales, despre muzică excelentă. Este noaptea în care fiecare piesă devine parte dintr-o amintire care se construiește chiar atunci.
13:30
Averea netă a miliardarului Elon Musk, cel mai bogat om din lume, a depăşit pragul de 600 de miliarde de dolari, conform calculelor revistei Forbes, publicate luni, transmite DPA.
13:00
Kremlinul a declarat marţi că armistiţiul de Crăciun propus de Ucraina va depinde de încheierea sau nu a unui acord de pace, informează Reuters.
12:50
Virgil Popescu: „Libertatea şi independenţa Europei nu sunt negociabile. Spunem STOP gazului rusesc!”
12:30
La câteva zile după anunţarea plecării sale de la Red Bull, consilierul Helmut Marko a asigurat că Max Verstappen ar fi fost campion mondial în acest sezon dacă echipa l-ar fi înlăturat mai devreme pe directorul Christian Horner.
12:20
Brigitte Macron şi-a cerut scuze luni seara dacă a „rănit femeile victime” ale violenţei sexuale, reacţionând pentru prima dată, într-un interviu, la polemica pe care a declanşat-o după ce a calificat drept „proaste nenorocite” nişte militante feministe care protestau la o piesă de teatru.
12:20
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie se va pronunţa, marţi, asupra unei cereri de recurs în casaţie, depusă de avocaţii lui Vlad Matei Pascu, condamnat definitiv de Curtea de Apel Constanţa la 10 ani de închisoare pentru ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, părăsirea locului accidentului şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, în cazul accidentului din august 2023, soldat cu doi morţi şi trei răniţi. Prin această cale extraordinară de atac, Pascu speră să obţină o reducere a pedepsei. Decizia instanţei supreme va fi definitivă.
12:10
Serviciile de securitate poloneze au reţinut un student de la o universitate catolică suspectat de pregătirea unui „atac în masă” asupra unui târg de Crăciun, a declarat marţi Jacek Dobrzynski, purtătorul de cuvânt al serviciilor speciale poloneze, relatează Reuters.
09:50
Judecătorul Laurenţiu Ionel Beşu, care a făcut dezvăluiri în documentarul Recorder, va susţine marţi interviul la CSM pentru a deveni procuror.
09:50
Într-un mesaj incredibil de agresiv, preşedintele american Donald Trump a susţinut luni că moartea regizorului Rob Reiner și a soției acestuia a fost rezultatul anti-trumpismului "fanatic" al celebrului cineast, relatează AFP.
09:50
Preşedintele rus Vladimir Putin prelungeşte negocierile cu privire la Ucraina, în timp ce Rusia încearcă să-i intimideze pe critici cu tactici de la acte de sabotaj la perturbarea aeroporturilor cu drone, a declarat luni şefa agenţiei de spionaj britanice MI6, relatează Reuters.
09:40
Procurorii DNA efectuează marți percheziții la fostul ministru al Transporturilor, Alexandru-Răzvan Cuc, dar și la un om de afaceri, într-un dosar de dare de mită și complicitate la dare de mită, au declarat surse judiciare pentru Agerpres.ro. 
09:30
Mariah Carey este prima vedetă de renume, din muzică, anunţată în programul ceremoniei de deschidere a Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina 2026.
09:20
Temperaturile vor fi mai ridicate decât cele obişnuite în perioada 15 - 29 decembrie, au anunţat marţi meteorologii. Acești au revizuit, însă, prognoza pentru intervalul 29 decembrie - 5 ianuarie, când temperaturile se vor situa sub cele specifice, arată News.ro.
09:20
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a declarat că, până acum, nu se vorbeşte despre un referendum pe tema rezolvării problemei teritoriale, şi anume Donbas, relatează Ukrinform. El a mai afirmat că americanii vor să găsească un compromis şi propun o "zonă economică liberă". ”Nici de jure, nici de facto nu vom recunoaşte Donbasul ca fiind rus, partea care este temporar ocupată”, a mai spus Zelenski.
09:10
Fiul lui Rob Reiner a fost arestat după ce cadavrul cineastului american şi cel al soţiei acestuia au fost descoperite în reşedinţa lor din Los Angeles, a raportat luni presa din Statele Unite, informează AFP.
Ieri
17:10
Trei sferturi dintre ucraineni resping varianta unor concesii majore în orice acord de pace, potrivit unui sondaj publicat luni, care subliniază provocările cu care se confruntă preşedintele Volodimir Zelenski în timp ce negociază sub presiunea Casei Albe pentru a pune capăt războiului cu Rusia, relatează Reuters.
17:00
Parchetul sârb i-a pus sub acuzare luni pe ministrul Culturii şi alte trei persoane pentru "presupusă ilegalitate" în procesul de aprobare a unui proiect hotelier legat de Jared Kushner, ginerele preşedintelui american Donald Trump, relatează AFP.
16:50
Irinel Columbeanu a făcut o schimbare majoră în viața sa spirituală, chiar înainte de sărbătorile de iarnă. Fostul om de afaceri, în vârstă de 68 de ani, a decis să renunțe la religia ortodoxă și s-a botezat din nou, alegând confesiunea baptistă. Evenimentul a avut loc la o biserică baptistă din București și a marcat, potrivit propriilor declarații, un nou început profund din punct de vedere spiritual.
16:40
Premierul Ilie Bolojan a declarat, luni, la dezbaterea moţiunii de cenzură, că semnatarii nu înţeleg contextul economic, social şi geopolitic în care ne aflăm. "Puteţi să criticaţi Guvernul oricât doriţi, dar mi se pare cu adevărat periculoasă maniera în care vă raportaţi la apărarea ţării", le-a spus el celor din Opoziţie. Premierul Ilie Bolojan s-a referit şi la titlul moţiunii, „România nu este de vânzare – fără progresişti la guvernare”, arătând că este ”un titlu care încearcă să pună etichete nemeritate, un titlu pe care semnatarii îl folosesc pentru a dezbina o întreagă naţiune”.
14:40
Ministrul Justiţiei, Radu Marinescu, afirmă că nu a stat de vorbă cu preşedinta Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Lia Savonea, despre dezvăluirile Recorder şi că el nu poate spune dacă cineva trebuie să demisioneze sau nu. ”Demisia este un act personal pe care oricine şi-l asumă în raport de evaluarea pe care o facem”, spune Marinescu.
14:30
Regimul termic va avea un trend ascendent în cursul acestei săptămâni, în aproape toată țara, cu valori termice maxime ce se vor oscila în jurul a 13-14 grade, însă în apropierea weekendului, temperaturile scad și ajuns la media perioadei din calendar, în timp ce precipitații sub toate formele sunt așteptate după data de 22 decembrie, reiese din prognoza publicată, luni, de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), ce vizează perioada 15 - 28 decembrie.
12:50
Regizorul american Rob Reiner şi soţia sa, fotografa şi producătoarea Michele Reiner, ar fi fost ucişi de fiul lor Nick, conform revistei People, în timp ce alte media locale se limitează să indice că poliţia interoghează un membru apropiat al familiei în cadrul anchetei cu privire la presupusa dublă crimă, transmite agenţia EFE.
12:40
Marea Cameră a CEDO i-a dat luni, 15 decembrie, câștig de cauză judecătorului Cristi Danileț în cauza Danileț împotriva România (cererea nr. 16915/21) și a decis că autoritățile române au încălcat articolul 10 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează libertatea de exprimare, care include dreptul la opinie și la primirea/comunicarea de informații și idei, fără amestecul autorităților publice.
12:30
Cadavrul fostului ministru al Justiţiei Rodica Stănoiu a fost deshumat şi dus, luni, la Institutul Naţional de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, după ce procurorii au deschis în acest caz un dosar pentru moarte suspectă.
12:20
Nicoleta Luciu a fost invitata Oanei Zamfir și a lui Vlad Craioveanu, împreună cu Ava, cu care a lansat un colind de sărbători. În direct la Digi FM, cele două au vorbit despre colaborarea lor și despre revenirea Nicoletei la muzică după o pauză de aproximativ 18 ani.
11:20
Înlocuit chiar înainte de finalul meciului, brazilianul Vinicius Junior de la Real Madrid a părăsit furios terenul de la Alavés duminică, în Liga (1-2), arbitrul şi VAR refuzând să-i acorde un penalti.
11:10
Președintele Nicușor Dan a afirmat că va acționa pentru apărarea independenței justiției și că împărtășește îngrijorările existente în acest domeniu.
11:10
Mercenarul Horaţiu Potra, fiul şi nepotul său, aduşi în ţară din Dubai în 20 noiembrie, află dacă rămân în arest, Curtea de Apel Bucureşti urmând să decidă, în cursul după-amiezii de luni, dacă prelungeşte această măsură. în 21 noiembrie, Horaţiu Potra a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi nerespectarea regimului materiilor explozive. Aceeaşi măsură a fost luată şi în cazul fiului şi nepotului său, Dorian şi Alexandru Potra.
11:10
Usha Vance a vorbit deschis despre relația cu soțul ei, JD Vance, vicepreședintele SUA, într-un interviu rar acordat presei, după ce aparițiile sale publice fără verighetă au alimentat zvonuri privind o posibilă criză în mariaj.
11:00
Fostul preşedinte Traian Băsescu și-ar dori să creadă că dialogul pe care actualul şef al statului, Nicuşor Dan, îl va avea cu magistraţii va fi unul util, afirmând că magistraţii sunt independenţi ”atât cât vor ei”. Băsescu a adăugat că este necesară modificarea unor legi şi a susţinut că şefa ICCJ ar trebui să facă un pas înapoi, în timp ce Cătălin Predoiu ar trebui ”trimis într-o vacanţă”.
10:30
Legendarul regizor şi actor hollywoodian Rob Reiner şi soţia sa Michele au fost găsiţi morţi în casa lor din Los Angeles, o veste care a şocat atât lumea artistică de la Hollywood, cât şi cea politică, pentru că Reiner era totodată cunoscut şi pentru activismul său politic, relatează CNN.
09:10
Şaisprezece persoane au fost ucise şi cel puţin alte 40 au fost rănite în atacul armat care a avut loc în timpul unei sărbători evreieşti pe plaja Bondi din Sydney, în Australia, a anunţat poliţia statului, luni dimineaţă, într-un nou bilanţ, transmite AFP.
09:00
Două persoane au fost găsite moarte duminică în casa din Los Angeles a regizorului Rob Reiner, relatează NBC News care citează oficiali ai poliţiei. Potrivit surselor citate de TMZ, este vorba despre cineastul american şi soţia sa. Cei doi aveau răni provocate de cuţit.
Mai mult de 2 zile în urmă
21:20
Judecătoarea Raluca Moroșanu a oferit un interviu jurnaliștilor de la Recorder, în care a explicat motivele pentru care a intervenit public în cadrul conferinței organizate de conducerea Curții de Apel București, după apariția anchetei care a provocat un adevărat cutremur în Justiție.
20:30
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Spania, întrucât, până luni dimineaţă, în provincia Valencia este în vigoare o avertizare Cod roşu vizând fenomene meteorologice extreme în zonele de litoral. Sunt prognozate ploi abundente, astfel că există un risc majori de inundaţii, viituri rapide şi perturbări semnificative ale circulaţiei.
20:20
Regele Charles al Marii Britanii a declarat că el şi regina Camilla sunt „consternaţi şi întristaţi” de atacul armat care a vizat evreii la o sărbătoare de Hanuka pe plaja Bondi din Sydney, duminică. Incidentul terorist s-a soldat cu cel puţin 11 morţi şi zeci de răniţi, relatează Reuters.
19:20
Ucraina a renunţat la ambiţia de a adera la NATO în schimbul unor garanţii de securitate din partea Occidentului, ca un compromis pentru a pune capăt războiului cu Rusia, a declarat duminică preşedintele Volodimir Zelenski înaintea negocierilor cu emisarii americani la Berlin, relatează Reuters.
19:10
Vin Diesel, actorul principal din seria de filme de acţiune Fast and Furious, a afirmat că fotbalistul Cristiano Ronaldo ar putea apărea în cel de-al unsprezecelea episod al francizei.
18:50
Judecătoarea Raluca Moroșanu a oferit un interviu jurnaliștilor de la Recorder, în care a explicat motivele pentru care a intervenit public în cadrul conferinței organizate de conducerea Curții de Apel București, după apariția anchetei care a provocat un adevărat cutremur în Justiție.
18:50
Sute de persoane protestează, duminică seară, în Bucureşti şi în alte oraşe din ţară, după dezvăluirile privind sistemul de justiţie din ancheta Recorder. În Capitală, oamenii au pornit în marş din Piaţa Universităţii spre Piaţa Victoriei. O manifestare similară este programată la Cluj-Napoca.
16:40
Primarul ales al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat că partidele din coaliţia de guvernare ar trebui să se comporte responsabil şi să nu se mai acuze reciproc. ”E o idee foarte, foarte proastă ca USR să fie scos de la guvernare. Nu o să susţin acest lucru, ca să fie foarte clar. Nu cred că este o idee bună ca PSD să plece de la guvernare, avem un protocol semnat, cu nişte angajamente pe care inclusiv PSD le-a luat, şi trebuie să-l punem în aplicare”, a afirmat el.
16:40
Hamas are "dreptul legitim" de a fi înarmată şi orice propunere făcută pentru aplicarea următoarelor faze ale armistiţiului în Fâşia Gaza va trebui să respecte acest lucru, a declarat duminică liderul Hamas în teritoriul palestinian, Khalil al-Hayya, relatează AFP.
16:30
Reprezentanţii Inspecţiei Judiciare precizează, duminică după-amiază, că instituţia face verificări după documentarul Recorder. ”O parte din elementele prezentate în material s-au aflat, deja, în atenţia noastră, un rezumat al acestor activităţi urmând a fi prezentat în zilele următoare”, transmit aceştia.
Mai multe ştiri
©2004—2025 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.