Radu Naum Cazul Istvan
Golazo.ro,
24 decembrie 2025 17:00
Unul dintre cei mai buni arbitrii europeni e cel mai mare gafeur în propriul campionat. Istvan Kovacs, acest Gică Hagi cu fluier, e un paradox, dar numai la prima vedere.
• • •
Alte ştiri de Golazo.ro
Acum 30 minute
18:50
Transfer de titlu Grozavu l-ar aduce imediat pentru a se bate la campionat: „S-ar mula perfect” # Golazo.ro
Leo Grozavu (58 de ani), antrenorul celor de la FC Botoșani, a declarat că Juri Cissoti (32 de ani), mijlocașul celor de la FCSB, ar fi singurul jucător din Liga 1 pe care l-ar transfera la formația sa, dacă ar fi posibil.
Acum o oră
18:40
„Munca dă mereu roade” Ionuț Radu, fără inhibiții după ce a fost ales în echipa lunii decembrie în La Liga # Golazo.ro
Ionuț Radu (28 de ani), portarul celor de la Celta Vigo, a fost inclus în echipa lunii decembrie din La Liga, alături de nume importante.
18:20
Denis Haruț (26 de ani), mijlocașul celor de la Sepsi Sf. Gheorghe, și-ar putea prelungi contractul.
Acum 2 ore
18:00
Nebunie la Cupa Africii VIDEO. Conduceau cu 1-0 în minutul 90+4, apoi a urmat dezastrul cu jucătorul din Liga 1 pe teren # Golazo.ro
Burkina Faso – Guineea Ecuatorială 2-1. Esteban Orozco (27 de ani), fundașul celor de la FC Argeș, a fost integralist la oaspeți într-unul dintre cele mai nebune meciuri de la Cupa Africii pe Națiuni.
17:50
Rapidul lui Copos, radiat Societatea care a adus ultimul titlu în Giulești nu mai există la Registrul Comerțului # Golazo.ro
Rapidul lui George Copos a fost radiat oficial din Registrul Comerțului, punând capăt societății care a condus clubul în cea mai glorioasă perioadă din istoria sa, 1992-2012.
Acum 4 ore
17:10
Dorin Rotariu, ce GOLAZO! Fotbalistul român a făcut spectacol în Cupa Turciei, chiar în ajunul Crăciunului # Golazo.ro
Dorin Rotariu (30 de ani), mijlocașul echipei Igdir FK (liga secundă) a reușit un gol spectaculos în Cupa Turciei, chiar în ajunul Crăciunului.
17:00
Unul dintre cei mai buni arbitrii europeni e cel mai mare gafeur în propriul campionat. Istvan Kovacs, acest Gică Hagi cu fluier, e un paradox, dar numai la prima vedere.
16:20
„M-a văzut și așa a rămas” Bogdan Stelea spune cum s-a ales cu porecla «Arnold»: „Așa mi-a zis Corneliu Vadim Tudor” # Golazo.ro
Bogdan Stelea (58 de ani), fostul portar al echipei naționale, a dezvăluit cum a ajuns să fie supranumit „Arnold”, poreclă care i-a rămas până în prezent.
15:40
Episod șocant de rasism la Mediaș Dezvăluirile brazilianului care a fermecat România: „Asta mi-a spus șoferul când am urcat în taxi cu copilul. Am zis «Poftim?!»” # Golazo.ro
Eric de Oliveira (40 de ani), cel mai bun marcator din istoria campionatului nostru, a povestit un episod de rasism cu care s-a confruntat, recent, la Mediaș.
Acum 6 ore
14:50
Cheia cazului Drăgușin Cine poate influența decisiv viitorul „tricolorului”. Ce s-a întâmplat în noiembrie și ce s-ar schimba în ianuarie # Golazo.ro
Radu Drăgușin ar putea pleca de la Tottenham după fix doi ani. Un oficial extrem de important pentru el la Juventus și care l-a adus în Premier League l-ar influența să se întoarcă în Serie A
14:40
Gafă de proporții la Cupa Africii VIDEO: Jucătorii antrenați de un român, puși într-o situație stânjenitoare! N-au știut cum să reacționeze # Golazo.ro
Jucătorii din Zimbabwe, națională antrenată de românul Mario Marinică (61 de ani), au fost victimele unei gafe a organizatorilor la meciul cu Egipt, scor 1-2, de la Cupa Africii.
14:00
Lista FIFA pe 2026 11 „centrali” români vor arbitra la meciuri internaționale » Oficialii care și-au încheiat activitatea # Golazo.ro
FIFA a validat lista arbitrilor români pentru competițiile internaționale din anul 2026.
13:20
Veste uriașă pentru Dinamo și FC Argeș! A venit ordinul! Ziua în care vor începe lucrările la noile stadioane: „Visul devine realitate!” # Golazo.ro
Primarul Municipiului Pitești, Cristian Gentea (62 de ani) a anunțat că lucrările de construcție la noul stadion „Nicolae Dobrin” vor începe în luna ianuarie.
13:20
Scandalul drogurilor, fără sfârșit Ce s-a descoperit la analizele președintelui lui Fenerbahce. Reacția sa furibundă. Sugerează o conspirație! # Golazo.ro
Sadettin Saran, președintele lui Fenerbahce, a contestat testele făcute la Institutul de Medicină Legală din Istanbul în scandalul drogurilor din Turcia
Acum 8 ore
12:30
Noi înregistrări cu Camelia Voinea AUDIO. Antrenoarea asmute fanii împotriva unei colege din federație: „Crapă de invidie” # Golazo.ro
GOLAZO.ro a intrat în posesia unei înregistrări audio, de acum câțiva ani, în care Camelia Voinea se adresează unui grup de fani de pe o rețea de socializare, cerându-le acestora să „tragă tare pe Moroșan Corina”. Adică, surse spun asta, să o discrediteze pe unde pot pe antrenoarea federală.
12:20
Tragedie Un sportiv a fost găsit mort în camera de hotel, la doar 27 de ani » Se pregătea pentru Jocurile Olimpice # Golazo.ro
Sivert Guttorm Bakken (27 de ani), biatlonistul norvegian, a fost găsit mort în camera sa de hotel din Italia.
11:40
Schimbă Drăguș echipa? Atacantul naționalei, dorit cu insistență: „Ar urma să facă oferta zilele viitoare” # Golazo.ro
Denis Drăguș (26 de ani), atacantul echipei naționale, s-ar putea întoarce la Gaziantep, formație la care a avut evoluții bune care i-au adus un transfer la Trabzonspor.
Acum 12 ore
11:10
„L-au oprit din antrenamente!” Daniel Pancu iese la atac în «cazul Louis Munteanu»: „Și din fier dacă ești, n-ai cum să reziști” # Golazo.ro
Daniel Pancu (48 de ani), antrenorul echipei CFR Cluj, a vorbit despre situația lui Louis Munteanu (23 de ani), golgheterul din sezonul trecut al Ligii 1.
10:40
Dosar penal redeschis Războiul Mihai Rotaru - Adrian Mititelu continuă și în 2026: „Câștigăm 100% procesul pentru palmares” # Golazo.ro
Universitatea Craiova, club condus de acționarul majoritar Mihai Rotaru, a redeschis dosarul penal împotriva FCU Craiova, patronată de Adrian Mititelu, privind identitatea mărcii „Știința”.
10:20
„Atunci nu mai erau probleme?” Nicolae Stanciu, replici acide pentru Lucescu și Boloni : „În privat îți zice ceva, iar în presă altceva” # Golazo.ro
Nicolae Stanciu (32 de ani), mijlocașul celor de la Genoa, a vorbit despre situația sa și le-a oferit un răspuns lui Mircea Lucescu (80 de ani) și Ladislau Boloni (72 de ani), după ce aceștia l-au criticat.
09:50
„Galben” după câteva secunde Fotbalistul de la FCSB, avertizat imediat după ce a intrat pe teren » Debut cu stângul la Cupa Africii # Golazo.ro
Baba Alhassan (25 de ani), mijlocașul lui FCSB, a fost sancționat cu cartonaș galben la doar câteva secunde de la intrarea pe teren în meciul dintre Tunisia și Uganda, scor 3-1.
Acum 24 ore
23:50
Primele mutări la CSM București Două jucătoare de top au semnat: „Un pas foarte important” # Golazo.ro
Crina Pintea (35 de ani) și Emma Friis (26 de ani) și-au prelungit contractele cu CSM București.
23:20
Are 58 de ani, dar nu se retrage! Cel mai bătrân fotbalist din lume, aproape de un nou contract # Golazo.ro
Kazuyoshi Miura (58 de ani), cel mai în vârstă jucător în activitate, ar putea evolua încă un sezon.
22:50
Au bătut palma Dinamo a încheiat un parteneriat neașteptat » Ce avantaje vor avea cele două cluburi # Golazo.ro
Dinamo București și Știința Miroslava au încheiat un parteneriat ce aduce avantaje pentru ambele cluburi.
22:40
Accident grav. Acuzații! Ce leziune a suferit cel mai scump jucător din Premier după atacul brutal al colegului lui Drăgușin # Golazo.ro
Alexander Isak a fost victima tacklingului lui Micky van de Ven la golul marcat de atacantul lui Liverpool la 2-1 cu Tottenham
22:30
Real Oviedo e istorie Horațiu Moldovan, negocieri avansate cu o formație din Serie B: „Se află în pole position pentru postul de titular” # Golazo.ro
Horațiu Moldovan (27 de ani) se va despărți în această iarnă de Real Oviedo.
22:10
Putea ajunge traficant VIDEO. Viața de film a unui dintre cei mai apreciați jucători străini din Liga 1: „Mi-au zis să vând droguri, mi-au împușcat un văr” # Golazo.ro
Eric de Oliveira, cel mai bun marcator din istoria campionatului nostru, a povestit în podcastul TOP LEVEL cum a refuzat să se implice în traficul de droguri.
21:40
Inter, salvarea lui Radu Drăgușin? Agentul fotbalistului, despre revenirea în Serie A: „Chivu vrea fundaș la vară, poate să mă sune” # Golazo.ro
Cristi Chivu (46 de ani), antrenorul celor de la Inter, ar dori să transfere un fundaș central în vară.
21:20
Tragedie în Germania Un fost internațional a murit la doar 34 de ani după un accident cu telescaunul # Golazo.ro
Sebastian Hertner, fost internațional la grupele de U18 și U19 ale Germaniei, a murit la doar 34 de ani într-un accident de telescaun pe pârtia de schi din Muntenegru.
20:50
Pas decisiv pentru noul Stadion Dinamo Veste uriașă anunțată de Ionuț Lupescu înainte de Crăciun: „Azi sau mâine vine!” # Golazo.ro
Ionuț Lupescu (56 de ani) a venit cu o veste mare pentru fanii lui Dinamo.
20:20
„A venit un alt Ongenda” Jucătorul care o face pe Botoșani să viseze la play-off: „Eu nu-l cunoșteam. Are o calitate aparte” # Golazo.ro
Leo Grozavu, antrenorul celor de la FC Botoșani, a dezvăluit momentul care l-a ajutat pe Hervin Ongenda (30 de ani) să își îmbunătășească evoluțiile.
20:10
Andrea Mikloș a răbufnit Mesaj puternic pentru autorități a uneia dintre cele mai bune atlete din România: „Suntem lăsați în voia sorții” # Golazo.ro
Andrea Mikloș (26 de ani), semifinalistă la la proba de 400 de metri de la Campionatele Mondiale de la Tokyo, a transmis un mesaj puternic cu privire la slaba implicare a autorităților în susținerea sportivilor români.
20:00
„Chivu trebuie să găsească soluția” Presa din Italia a identificat marea problemă a Interului # Golazo.ro
Gazzetta dello Sport, cea mai importantă publicație de sport din Italia a găsit principala problemă din jocul lui Inter, formație antrenată de Cristi Chivu (45 de ani).
19:50
50.000 € pentru un blat în Liga 1! VIDEO. Dezvăluiri incendiare: un fotbalist important dezvăluie cum a fost contactat să trântească un meci decisiv # Golazo.ro
Eric de Oliveira, cel mai bun marcator din istoria campionatului nostru, a povestit în podcastul TOP LEVEL, cum a fost contactat pentru un blat și ce i s-a propus
19:20
„Să nu mai girăm porcării” Săpunaru, față în față cu imaginile controversate de la derby: „O s-o mai fac!” + Stelea și Balint au intervenit # Golazo.ro
FCSB - RAPID 2-1. Cristi Săpunaru (41 de ani), fostul căpitan al giuleștenilor, a comentat imaginile de la finalul partidei.
Ieri
19:00
Aproape de tragedie VIDEO. Fotbalistul din Premier League era să-și rupă gâtul la bucuria de după gol # Golazo.ro
Patson Daka (27 de ani), atacantul celor de la Leicester și al naționalei Zambiei, a fost aproape de tragedie la Cupa Africii pe Națiuni.
18:50
Gafă imensă VIDEO. Fundașul din Liga 1 s-a făcut de râs la Cupa Africii! A greșit incredibil la singurul gol al meciului # Golazo.ro
RD Congo - Benin 1-0. Yohan Roche (28 de ani), fundașul de la Petrolul, a greșit flagrant la golul marcat de congolezi.
18:40
Eric de Oliveira, la podcastul TOP LEVEL LIVE ACUM. Cel mai bun marcator străin din istoria campionatului, în dialog cu Țepelin și Udrea despre fotbal, rasism, depresie și blaturi # Golazo.ro
Brazilianul Eric de Oliveira, invitat la podcastul TOP LEVEL, alături de Cătălin Țepelin și de Dan Udrea
18:20
Spectacol Total de Sărbători: Ghidul Complet al Maratonului Sportiv dintre Crăciun și Anul Nou 2026 # Golazo.ro
Pentru fanii care caută acțiune, acest sfârșit de an este un adevărat festival al performanței.
18:20
Se ajunge la FIFA? Jucătorul venit în vară în Liga 1 i-ar fi anunțat pe șefi că nu se mai întoarce după sărbători # Golazo.ro
Vadrik Murria (25 de ani), fundașul celor de la Oțelul Galați, a plecat de sărbători în țara natală și nu s-ar mai întoarce la echipă.
18:10
„Înțeleg interesul” Noul ministru al Apărării, despre situația clubului din Liga 2: „Vreau să văd dacă e adevărat ce se spune” # Golazo.ro
Radu Miruță (40 de ani), noul ministru al Apărării, a vorbit despre echipa de fotbal din cadrul Clubului Sportiv al Armatei Steaua.
17:40
A fugit de Real! Cu cine a semnat copilul teribil al Madridului ca să nu piardă Mondialul cu Brazilia # Golazo.ro
Endrick, 19 ani, a plecat de la Real Madrid, împrumut până la sfârșitul sezonului. De ce a ales tânărul atacant brazilian să joace la echipa aflată pe locul 5 din prima ligă franceză
17:00
2 milioane € pentru CFR Cluj Ofertă din străinătate pentru unul dintre cei mai importanți jucători din Gruia # Golazo.ro
Meriton Korenica (29 de ani), mijlocașul lui CFR Cluj, ar putea părăsi formația ardeleană, în această pauză competițională.
16:30
S-au convins de Moruțan Decizia luată de Aris Salonic în privința fotbalistului român, la 5 luni de la transfer # Golazo.ro
Olimpiu Moruțan (26 de ani) ar putea pleca de la Aris Salonic după doar jumătate de sezon petrecut în Grecia.
16:20
A ieșit sau nu mingea? FIFA testează o nouă tehnologie ca să evite controverse. Alt ajutor pentru arbitri și la ofsaid # Golazo.ro
FIFA și Hawk-Eye Innovations vor să ajute și mai mult arbitrii în două cazuri foarte importante care apar în timpul meciurilor
16:10
Lipă atacă: „Un boschetar, un bișnițar!” Acuzată că a primit cadouri Rolex și Louis Vuitton, Lipă susține că „trei indivizi conduc o campanie de denigrare” # Golazo.ro
Elisabeta Lipă s-a dezlănțuit, într-un dialog cu GOLAZO.ro, după ce i-au fost aduse noi acuzații. „N-am cerut niciodată nimic!”. Explică în ce au constat cadourile primite și descrie cele 3 persoane despre care spune că „se ocupă de denigrarea mea”
15:20
„Au fost și momente tensionate” Fostul „tricolor” a fost antrenat de selecționerul Turciei și avertizează: „Are o capacitate specială” # Golazo.ro
Ciprian Tătărușanu (39 de ani), fostul portar al echipei naționale, l-a caracterizat pe Vicenzo Montella (51 de ani), selecționerul Turciei.
15:00
Alarmă în lupta antidoping O nouă amenințare: se dezvoltă „EPO din viermi marini”. Legătura cu Lance Armstrong # Golazo.ro
Alertă la Agenția Mondială Antidoping (WADA) înaintea Jocurilor Olimpice de Iarnă. China, Belarus și Rusia creează o substanță care poate genera putere și rezistență maxime
14:20
Șoc la Rapid: Gâlcă amenință că pleacă! O decizie a antrenorului, încălcată de conducere, l-a înfuriat pe Gâlcă. A izbucnit și la interviu # Golazo.ro
În acest moment, există tensiuni între Constantin Gâlcă și conducerea clubului Rapid, conform surselor GOLAZO.ro. Ce l-a deranjat extrem de tare pe antrenor.
14:10
Drama lui Verkuijl Iubita mijlocașului de la Ajax, ucisă într-un accident » FOTO: Tânărul fotbalist, devastat înainte de meci # Golazo.ro
Elisa (21 de ani), iubita tânărului mijlocaș de la Ajax, Mark Verkuijl (19 ani) a decedat ca urmare a unui accident teribil de mașină, în după-amiaza zilei de joi.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.