Israelul înfurie Somalia prin recunoaşterea regiunii separatiste somaleze Somalilandului ca stat. Mogadiscio denunţă un un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale. Val de condamnări în regiune şi dezacord cu Trump
News.ro,
27 decembrie 2025 16:20
Israelul, care a anunţat că recunoaşte oficial Somaliland, o premieră în cazul acestei republici autoproclamate care s-a desprins prin secesiune din Somalia, a înfuriat Mogadiscio, care a denunţat un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale, relatează AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
18:10
Şapte persoane arestate în Italia, suspectate de finanţarea Hamas. mandate internaţionale de arestare pe numele altor două # News.ro
Şapte persoane au fost arestate, iar pe numele altor două, care se află în străinătate, a fost emis un mandat internaţional de arestare, în cadrul unei anchete cu privire la trei asociaţii italiene, suspectate de finanţarea mişcării islamiste palestiniene Hamas - sub acoperirea susţinerii poporului palestinian -, anunţă sâmbătă poliţia, relatează AFP.
18:10
Zeci de gospodării din localităţi de lângă Ploieşti, fără apă din cauza unei avarii la o conductă a operatorului Exploatare Sistem Zonal Prahova # News.ro
Zeci de consumatori din două sate de lângă Ploieşti nu au apă în sistem centralizat, din cauza unei avarii produse sâmbătă la o conductă de alimentare a operatorului Exploatare Sistem Zonal (ESZ) Prahova. Printre consumatorii afectaţi se numără locuitori din două cartiere rezidenţiale de lângă Ploieşti.
18:10
Alba: Bărbat reţinut, după ce a distrus anvelopele a opt autoturisme parcate în Alba Iulia # News.ro
Un bărbat din Alba Iulia a fost reţinut, fiind acuzat de distrugere după ce a vandalizat opt autoturisme parcate în municipiu. Fapta a avut loc în noaptea de Crăciun, el fiind reţinut sâmbătă.
Acum 15 minute
18:00
Şapte persoane au fost arestate, iar pe numele altor două, care se află în străinătate, a fost emis un mandat internaţional de arestare, în cadrul unei anchete cu privire la trei asociaţii italiene, suspectate de finanţarea mişcării islamiste palestiniene Hamas - sub acoperirea susţinerii poporului palestinian -, anunţă sâmbătă poliţia, relatează AFP.
Acum 30 minute
17:50
Echipa italiană Parma a dispus sâmbătă, pe teren propriu, scor 1-0, de gruparea AC Fiorentina, în etapa a 17-a din Serie A.
Acum o oră
17:30
NABU acuză deputaţi de luare de mită în schimbul votului şi încearcă să percheziţioneze birouri guvernamentale la Kiev, într-un nou scandal, dezvăluit după plecarea lui Zelenski în SUA la o întâlnire cu Trump # News.ro
Agenţia anticorupţie ucraineană (NABU) acuză sâmbătă mai mulţi deputaţi de faptul că au acceptat mită în schimbul votului lor în Parlament şi au încercat să percheziţioneze birouri guvernamentale la Kiev - într-un nou scandal, dezvăluit imediat după plecarea lui Volodimir Zelenski la o întâlnire cu Donald Trump în Statele Unite, relatează AFP.
Acum 2 ore
16:40
CS Dinamo a anunţat, sâmbătă, că înotătorul Denis Laurean Popescu (22 de ani) intră de la 1 ianuarie 2026 în familia sportului dinamovist.
16:30
Israelul înfurie Somalia prin recunoaşterea regiunii separatiste somaleze Somaliland ca stat. Mogadiscio denunţă un un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale. Val de condamnări în regiune şi dezacord cu Trump # News.ro
Israelul, care a anunţat că recunoaşte oficial Somaliland, o premieră în cazul acestei republici autoproclamate care s-a desprins prin secesiune din Somalia, a înfuriat Mogadiscio, care a denunţat un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale, relatează AFP.
16:20
Israelul înfurie Somalia prin recunoaşterea regiunii separatiste somaleze Somalilandului ca stat. Mogadiscio denunţă un un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale. Val de condamnări în regiune şi dezacord cu Trump # News.ro
Israelul, care a anunţat că recunoaşte oficial Somaliland, o premieră în cazul acestei republici autoproclamate care s-a desprins prin secesiune din Somalia, a înfuriat Mogadiscio, care a denunţat un ”atac deliberat” împotriva suveranităţii sale, relatează AFP.
Acum 4 ore
15:50
Salvamont Braşov: La altitudini mari, condiţiile meteo pot provoca rapid situaţii critice, precum dezorientarea, accidentele grave, hipotermia sau blocarea în zone greu accesibile - VIDEO # News.ro
Salvamontiştii din Braşov avertizează din nou asupra riscurilor la care se expun cei care urcă pe munte în această perioadă, în care viteza vântului ajunge, la altitudini mari, la peste 110 kilometri pe oră. Potrivit salvatorilor, vremea rea poate „genera rapid situaţii critice, precum dezorientarea, accidentele grave, hipotermia sau blocarea în zone greu accesibile”.
15:40
Patru spanioli au fost daţi dispăruţi în naufragiul unui vapor de turism în Indonezia, la bordul căruia se aflau 11 persoane, care a făcut o pană de motor în apropierea Insulei Padar, situată în vecinătatea Labuan Bajo, o destinaţie frecventată de către turişti, care vizează Parcul Naţional Komodo, relatează Euronews.
15:40
Austriacul Marco Schwarz a câştigat sâmbătă primul său Super-G de Cupă Mondială, obţinând a doua victorie a sezonului, în faţa elveţienilor Alexis Monney şi Franjo von Allmen, la Livigno, relatează Reuters.
15:30
Patru spanioli au fost daţi dispăruţi în naufragiul unui vapor de turism în Indonezia, la bordul căruia se aflau 11 persoane, care a făcut o pană de motor în apropierea Insulei Padar, situată în vecinătatea Labuan Bajo, o destinaţie frecventată de către turişti, care vizează Parcul Naţional Komodo, relatează Euronews.
15:10
Cel puţin doi morţi şi 26 de răniţi în Japonia, într-un carambol de 67 de vehicule pe o autostradă înzăpezită, în urma unei coliziuni între două camioane, la Minakami. 20 de maşini cuprinse de un incendiu, stins după şapte ore # News.ro
Cel puţin două persoane au murit, iar alte 26 au fost rănite, cinci grav, într-un accident rutier în care au fost implicate 67 de maşini, pe autostrada Kan-Etsu, la Minakami, în Japonia, la începutul vacanţei de Anul Nou.
15:00
Zelenski anunţă că urmează să discute online cu aliaţii europeni, în timpul unei escale în Canada, în care se întâlneşte cu Mark Carney, înainte să se întâlnească cu Trump în Florida # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să discute cu aliaţii săi europeni - într-o escală în Canada -, anunţă el într-un dialog cu jurnalişti prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie, în timpul zborului către Statele Unite, unde urmează să fie primit duminică de către preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
15:00
Crichet: Antrenorul secund al echipei Dhaka a murit după ce s-a prăbuşit pe teren înaintea unui meci # News.ro
Antrenorul secund al echipei de crichet Dhaka Capitals, Mahbub Ali Zaki, a decedat sâmbătă după ce s-a prăbuşit pe teren înaintea meciului din Bangladesh Premier League împotriva formaţiei Rajshahi Warriors, în Sylhet. Mass-media locală informează că bărbatul a suferit un atac de cord.
14:50
Fostul premier al R, Moldova Vlad Filat, condamnat la 2 ani de închisoare în Franţa, dat în urmărire internaţională # News.ro
Biroul Central Internaţional INTERPOL Paris a emis un mandat de arestare internaţional pe numele fostului prim-ministru al Republicii Moldova, Vlad Filat, condamnat recent în Franţa la 2 ani de închisoare. Solicitarea a fost iniţiată la data de 26 decembrie. Informaţia a fost confirmată de Inspectoratul General al Poliţiei pentru ZdG. Potrivit Constituţiei, cetăţenii Republicii Moldova nu pot fi extrădaţi sau expulzaţi de pe teritoriul ţării, notează NewsMaker.md.
14:50
Zelenski anunţă că urmează să discute online cu aliaţii europeni, în timpul unei escale în Canada, în care se întâlneşte cu Mark Carney, înainte să se întâlnească cu Trump în Floida # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski urmează să discute cu aliaţii săi europeni - într-o escală în Canada -, anunţă el într-un dialog cu jurnalişti prin intermediul unei aplicaţii de mesagerie, în timpul zborului către Statele Unite, unde urmează să fie primit duminică de către preşedintele american Donald Trump, relatează AFP.
14:40
UPDATE - Bărbatul de 49 de ani acuzat de tentativă de viol de un elev al Şcolii de agenţi de poliţie din Câmpina, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile / El a depus deja contestaţie # News.ro
Bărbatul de 49 de ani acuzat de tentativă de viol de un elev al Şcolii de agenţi de poliţie din Câmpina a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El nu este cadru didactic, dar este angajat al Ministerului de Interne. Bărbatul a contestat deja măsura decisă împotriva sa.
14:40
Trump îi acuză pe democraţi că au ”colaborat” cu Epstein şi cere Departamentului Justiţiei să-i acopere de ruşine # News.ro
Preşedintele american Donald Trump cere Departamentului Justiţiei să-i ”acopere de ruşine” pe democraţii care au colaborat cu Jeffrey Epstein publicând documente despre defunctul infractor sexual, după ce ultimele dezvăluiri, publicate marţi, conţin numeroase trimiteri la Donald Trump, detaliind zboruri ale acestuia cu avionul privat al finanţistului newyorkez, relatează AFP.
14:30
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteorologice /Secretar de stat: Cei aflaţi în vacanţă în zonele sub avertizare meteo să evite traseele pe munte şi să ţină legatura cu Salvamont! # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat sâmbătă Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme rea
14:20
Ministrul Mediului a convocat Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă, ca urmare a avertizărilor meteorologice /Secretar de stat: Cei aflaţi în vacanţă în zonele sub avertizare meteo, să evite traseele pe munte şi să ţină legatura cu Salvamont! # News.ro
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a convocat sâmbătă Comitetul ministerial pentru situaţii de urgenţă (CMSU), ca urmare a avertizărilor meteorologice de vreme rea
Acum 6 ore
14:10
UPDATE - Bărbatul de 49 de ani acuzat de tentativă de viol de un elev al Şcoalii de agenţi de poliţie din Câmpina, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile / El a depus deja contestaţie # News.ro
Bărbatul de 49 de ani acuzat de tentativă de viol de un elev al Şcoalii de agenţi de poliţie din Câmpina a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El nu este cadru didactic, dar este angajat al Ministerului de Interne. Bărbatul a contestat deja măsura decisă împotriva sa.
14:00
Bărbatul de 49 de ani acuzat de tentativă de viol de un elev al Şcoalii de agenţi de poliţie din Câmpina, plasat în arest preventiv pentru 30 de zile # News.ro
Bărbatul de 49 de ani acuzat de tentativă de viol de un elev al Şcoalii de agenţi de poliţie din Câmpina a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile. El nu este cadru didactic, dar este angajat al Ministerului de Interne.
13:50
UPDATE - Noi episoade de vijelie pe Valea Prahovei. În staţiunile Sinaia şi Buşteni au căzut copaci. Instalaţiile de transport pe cablu sunt oprite/ Anunţul Primăriei Sinaia - FOTO # News.ro
Noi episoade de furtună s-au produs, sâmbătă, pe Valea Prahovei, pompierii intervenind în staţiunile Sinaia şi Buşteni, unde mai mulţi arbori au căzut din cauza rafalelor de vânt. La Sinaia, instalaţiile de transport pe cablu nu au pornit, sâmbătă, din cauza vântului a cărui viteză nu permite pornirea în siguranţă a telegondolelor şi telescaunelor.
13:50
Comitetul Olimpic Norvegian descurajează utilizarea măştilor de altitudine după decesul lui Sivert Guttorm Bakken # News.ro
Comitetul Olimpic Norvegian a publicat vineri un comunicat în care descurajează purtarea unei măşti care simulează condiţiile de oxigen la altitudine. Biatlonistul Sivert Guttorm Bakken purta una în momentul în care a fost găsit mort marţi, la vârsta de 27 de ani.
13:40
Atacul rus de la Kiev, soldat cu cel puţin patru morţi şi 28 de răniţi, inclusiv doi copii, arată că Rusia ”nu vrea să pună capăt Războiului” din Ucraina, acuză Zelenski înainte să plece în SUA pentru ca să se întâlnească cu Trump # News.ro
Atacul cu drone şi rachete ruseşti care a vizat Kievul în noaptea de vineri spre sâmbătă arată că Rusia ”nu vrea să pună capăt războiului”, acuză sâmbătă preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, înainte să plece în Statele Unite, unde urmează să fie primit de către omologul său american Donald Trump pentru a discuta despre un plan care vizează să pună capăt conflictului ruso-ucrainean, relatează AFP.
13:40
Tânărul de 32 de ani din Teleorman care a recunoscut că şi-a ucis bunicul, de Crăciun, a fost arestat preventiv # News.ro
Judecătorii din Teleorman au admis, sâmbătă, propunerea procurorilor privind arestarea preventivă a bărbatului care în noaptea de 24 spre 25 decembrie şi-a ucis, prin cruzimi, bunicul în vârstă de 86 de ani.
13:30
Noi episoade de vijelie pe Valea Prahovei. În staţiunile Sinaia şi Buşteni au căzut copaci. Instalaţiile de transport pe cablu sunt oprite - FOTO # News.ro
Noi episoade de furtună s-au produs, sâmbătă, pe Valea Prahovei, pompierii intervenind în staţiunile Sinaia şi Buşteni, unde mai mulţi arbori au căzut din cauza rafalelor de vânt. La Sinaia, instalaţiile de transport pe cablu nu au pornit, sâmbătă, din cauza vântului a cărui viteză nu permite pornirea în siguranţă a telegondolelor şi telescaunelor.
13:30
UPDATE - Un atac informatic de tip ransomware a afectat infrastructura IT de business a Societăţii Complexul Energetic Oltenia/ Incidentul, raportat Directoratului Naţional pentru Securitate Cibernetică / A fost depusă o plângere la DIICOT # News.ro
Un atac informatic de tip ransomware, denumit „Gentlemen” a afectat, în noaptea de 26 decembrie, infrastructura IT de business a Societăţii Complexul Energetic Oltenia.
13:20
Nicuşor Dan: L-am revăzut cu mare emoţie, la Paris, pe profesorul emerit la Universitatea din Versailles Saint-Quentin, Martin Andler. A fost în juriul concursului care m-a selecţionat pentru École Normale Supérieure, în 1992 # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că, săptămâna trecută, la Paris, l-a revăzut pe profesorul emerit la Universitatea din Versailles Saint-Quentin, Martin Andler, fost membru în juriul concursului care îl-a selecţionat pentru École Normale Supérieure, în 1992.
13:10
Nigeria sugerează că alte atacuri împotriva unor grupări jihadiste urmează să aibă loc, după cele din ziua de Crăciun, ale forţelor americane, în nordul ţării, în care toate ţintele vizate ”au fost decimate”, anunţa Donald Trump vineri, relatează AFP.
13:10
Preşedintele Nicuşor Dan postează pe Facebook o imagine de la întâlnirea cu fiul lui Ion Raţiu: Nicolae Raţiu este un reper de implicare civică în susţinerea parcursului democratic al ţării noastre # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan postează sâmbătă, pe Facebook, o imagine de la întâlnirea cu fiul lui Ion Raţiu, Nicolae Raţiu, despre care afirmă că este un reper de implicare civică în susţinerea parcursului democratic al României.
12:50
Clubul Real Madrid intenţionează să solicite despăgubiri de milioane de euro în cazul Negreira, relatează cotidianul AS.
12:30
Fostul premier malaysian Najib Razak, deja încarcerat, a fost găsit vinovat de abuz de putere şi spălare de bani şi a fost condamnat la 15 ani de închisoare în scandalul complex de corupţie al fondului suveran malaysian 1MDB, relatează AFP.
Acum 8 ore
12:00
Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu au depistat, în urma verificării unui autoturism, patru cetăţeni de origine afro-asiatică care nu deţineau documentele necesare pentru a călători în spaţiul Schengen şi au încercat să intre ilegal în România. Şoferul vehiculului, cetăţean român, a fost plasat în arest preventiv pentru 30 de zile.
11:50
Meteorologii au actualizat prognoza - Aproape toată ţara intră sub avertizări de viscol şi vânt de sâmbătă seară sau de duminică noapte până luni dimineaţă - HARTA # News.ro
Mai multe zone intră sub avertizări de viscol şi vânt de sâmbătă seară sau de duminică noapte, anunţă meteorologii, care au actualizat prognoza iniţială.
11:40
Timiş: Bărbat reţinut 24 de ore, după ce a consumat alcool, apoi a lovit cu un tractor neînmatriculat patru maşini parcate/ El nu avea nici permis de conducere # News.ro
Un bărbat din judeţul Timiş, care consumase alcool şi care s-a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat, a lovit patru maşini parcate în localitatea Satchinez. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că acesta nu deţinea permis de conducere.
11:30
Coreea de Nord şi Rusia au împărtăşit ”sângele, viaţa şi moartea” în Războiul din Ucraina, îi transmite Kim Jong Un în urări de Anul Nou în 2026 lui Vladimir Putin # News.ro
Coreea de Nord şi Rusia au împărtăşit ”sângele, viaţa şi moartea” în Războiul din Ucraina, i-a transmis dictatorul nord-coreean Kim Jong Un preşedintelui rus Vladimir Putin în urări de Anul Nou în 2026, relatează AFP.
11:30
Timiş: Bărbat reţinut 24 de ore, după ce a consumat alcool, apoi a lovit cu un tractor neînmatriculat patru maşini parcarte/ El nu avea nici permis de conducere # News.ro
Un bărbat din judeţul Timiş, care consumase alcool şi care s-a urcat la volanul unui tractor neînmatriculat, a lovit patru maşini parcate în localitatea Satchinez. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au constatat că acesta nu deţinea permis de conducere.
11:20
Coreea de Nord şi Rusia au împărtăşit ”sângele, viaţa şi moartea” în Războiul din Ucraina, îi transmite Kim Jong Un în urări de Anul Nou în 2026 lui Vladimir Putin # News.ro
Coreea de Nord şi Rusia au împărtăşit ”sângele, viaţa şi moartea” în Războiul din Ucraina, i-a transmis dictatorul nord-coreean Kim Jong Un preşedintelui rus Vladimir Putin în urări de Anul Nou în 2026, relatează AFP.
10:40
Britanicul Jack Draper a anunţat vineri că nu va participa la Australian Open luna viitoare, el invocând recuperarea în curs după o accidentare, relatează Reuters.
Acum 12 ore
09:50
Chiar şi în vacanţă, Lamine Yamal nu renunţă la fotbal. Tânărul fotbalist a profitat de pauza competiţională pentru a petrece timp cu familia în Emiratele Arabe Unite, fără a renunţa însă la fotbal. Jucătorul Barcelonei le-a oferit un moment de neuitat unor copii în timpul liber, relatează Le Figaro.
09:50
După Uniunea Europeană şi Japonia, Apple a fost forţată să pună în aplicare reguli similare privind modul de distribuţie şi plată a aplicaţiilor şi în Brazilia.
09:40
Braşov - Două autoturisme s-au ciocnit în apropiere de Pârâul Rece. Cinci persoane au fost rănite # News.ro
Cinci persoane au fost rănite în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme, în apropiere de Pârâul Rece, în judeţul Braşov.
09:10
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova: Vizibilitate scăzută şi suluri de zăpadă pe DN 67C, între Novaci si Rânca, din cauza viscolului - FOTO, VIDEO # News.ro
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Craiova informează sâmbătă dimineaţă că, pe DN 67C, intre Novaci si Rânca, se înregistrează viscol care antrenează zăpada, scăzând vizibilitatea
09:10
Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu după săptămâni de confruntări sângeroase # News.ro
Thailanda şi Cambodgia au convenit asupra unui armistiţiu imediat, au anunţat sâmbătă miniştrii apărării din cele două ţări, într-un comunicat comun, relatează BBC.
08:40
Consumul zilnic de brânză, un potenţial factor protector împotriva demenţei? Ce arată datele unui studiu suedez pe 25 de ani # News.ro
Alimentaţia este tot mai des analizată ca factor care ar putea influenţa riscul de apariţie a demenţei, o afecţiune aflată în creştere la nivel mondial. Deşi rezultatele studiilor sunt adesea contradictorii, date noi sugerează că anumite alimente privite până nu demult cu rezerve ar putea avea legături neaşteptate cu sănătatea creierului.
08:40
Un nou marker de risc cardiovascular: rolul proteinei C-reactive în evaluarea bolilor de inimă # News.ro
De ce inflamaţia măsurată prin proteina C-reactivă prezice mai bine bolile de inimă decât colesterolul „rău”?
08:20
Autoritatea americană de siguranţă auto investighează mecanismul de deschidere de urgenţă al uşilor la Tesla Model 3 # News.ro
Autoritatea americană pentru siguranţa traficului rutier a deschis o investigaţie privind un posibil defect la sedanurile compacte Tesla Model 3, din cauza îngrijorărilor că sistemele de deschidere de urgenţă a uşilor ar putea să nu fie uşor accesibile sau clar identificabile în situaţii critice, transmite Reuters.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.