CCR, ruptă de încăierarea politico-juridică pentru desființarea pensiilor de serviciu ale magistraților
Jurnalul.ro,
29 decembrie 2025 08:50
Mesajul politic frizează juridicul și jurisprudența în ceea ce privește decizia ce ar fi urmat să fie luată, ieri, la CCR, pe marginea legii privind desființarea de facto a pensiilor de serviciu ale magistraților.
• • •
Alte ştiri de Jurnalul.ro
Acum 5 minute
12:40
Transgaz accelerează: gazele ajung între Rădăuți și Vicovu de Jos, jud. Suceava, în cel mult un an # Jurnalul.ro
Compania Națională de Transport al Gazelor Naturale Transgaz SA vrea să încheie un contract pentru realizarea conductei de transport a gazelor naturale Rădăuți – Horodnic de Jos – Vicovu de Sus, inclusiv alimentare cu energie electrică, protecție catodică și fibră optică. Valoarea estimată a achiziției este cuprinsă între aproximativ 4,3 și circa 4,7 milioane de euro (21.420.438,47 lei – 23.337.108,88 lei), fără TVA.
Acum 30 minute
12:20
Trucurile incredibile ale experților. O coafură poate face femeile să arate mai tinere # Jurnalul.ro
Femeile în vârstă pot arăta mult mai tinere cu o singură coafură care oferă un „lifting invizibil al feței”. Un expert recomandă coafura și explică modul în care se realizează. De asemenea, sunt prezentate alte trucuri care le „întineresc” pe doamne.
12:10
După avaria de zilele trecute care a lăsat fără apă caldă și căldură peste 1.330 de blocuri din Capitală, astăzi sistemul de termoficare al orașului se confruntă din nou cu probleme.
Acum o oră
12:00
Salvamontiștii din Argeș, în misiune pentru salvarea a patru turiști blocați la Refugiul Călțun # Jurnalul.ro
În această dimineață, la ora 08:30, nouă salvamontiști ai Serviciului Public Județean Argeș, structura de salvare montană a Consiliului Județean Argeș, împreună cu doi jandarmi montani din cadrul IJJ Argeș, au pornit în misiunea de evacuare a patru turiști blocați la Refugiul Călțun din cauza condițiilor meteo.
12:00
Ministrul Justiției, reacție după amânarea CCR: Cele mai bune lămuriri ar trebui să vină de la Curte # Jurnalul.ro
Ministrul Justiției a evitat să comenteze „blocajul” de la CCR, după ce instituția a amânat pentru 16 ianuarie pronunțarea în dosarul legii pensiilor magistraților, invocând lipsa informațiilor privind discuțiile interne și subliniind că CCR nu intră în sfera de competență a Ministerului.
11:50
Accident grav în Pasajul Unirii. Mașină răsturnată, după schimbarea benzilor la viteză mare # Jurnalul.ro
Un accident spectaculos a avut loc noaptea trecută în Pasajul Unirii, unde o mașină care circula pe banda a doua a trecut pe banda întâi, a lovit peretele din dreapta și s-a răsturnat, în condițiile unui trafic redus.
11:50
Regimul militar din Niger a anunțat instituirea „mobilizării generale” și posibilitatea rechiziționării de persoane și bunuri, pe fondul luptei împotriva grupărilor jihadiste, relatează Le Figaro.
Acum 2 ore
11:40
Presa maghiară: Românii invidiază performanțele elevilor maghiari la matematică. Ungaria pe locul 28 în PISA 2022, România scoasă din top.
11:20
Ministrul Apărării Naționale, Radu Miruță, a reacționat după ce ședința de luni a Curții Constituționale a României a fost din nou amânată: „Vă cam bateți joc”.
11:20
Guvernul de la Londra a anunțat că a ajuns la un acord cu Angola și Namibia pentru returnarea migranților ilegali și infractori, după ce autoritățile britanice au anunțat sancțiuni pentru statele care refuză cooperarea, relatează Sky News.
11:10
Horoscop zilnic, 30 decembrie 2025. Astrele dau lovitura înainte de Revelion! Zodiile care încheie 2025 cu noroc și revelații # Jurnalul.ro
Horoscop zilnic 30 decembrie 2025: previziuni complete pentru toate zodiile. Află ce îți rezervă astrele în dragoste, bani, carieră și sănătate, chiar înainte de finalul anului.
11:00
Brașovul, primul oraș mare din România care a anunțat că nu va avea artificii în noaptea de Revelion # Jurnalul.ro
Primarul George Scripcaru a luat decizia ca din acest an Municipalitatea să renunțe la focul de artificii, pentru a proteja animalele de companie ale brașovenilor
11:00
Ședința Curții Constituționale a României pentru pensiile magistraților s-a încheiat luni cu o amânare. Următoarea va avea loc în data de 16 ianuarie.
10:50
U.A.T. Județul Constanța - Consiliul Judeţean Constanţa, cu sediul în municipiul Constanța, bd. Tomis nr. 51, având codul de identificare fiscală 2981739, organizează licitaţie publică, cu plic închis, în vederea închirierii a unui numar de 20 cabinete medicale, proprietate publică a județului Constanța, situate în incinta Policlinicii nr.2 din municipiul Constanța, avand destinație medicală, respectiv:
10:50
Incidente pe bandă rulantă în avioane. Ce fac unii călători și cum reacționează personalul # Jurnalul.ro
Persoanele care călătoresc frecvent cu avioanele avertizează asupra unui tip de incident care se produce din ce în ce mai des. Este vorba despre încercarea unor pasageri de a ocupa alte locuri fără permisiunea personalului de zbor. Subiectul este intens dezbătut și în mediul online.
Acum 4 ore
10:40
Jim Beam suspendă producția la distileria principală din Kentucky pe 1 ianuarie. Stocuri record de 16,1 milioane de butoaie și incertitudine comercială.
10:30
25 de județe din țară sunt luni sub avertizare Cod galben de vânt. Rafalele vor ajunge în zonele montane chiar la 120 km/h.
10:20
Israelul a devenit prima țară din lume care deține un sistem laser operațional pentru interceptarea amenințărilor aeriene # Jurnalul.ro
Rafael Advanced Defense Systems și Direcția de Cercetare și Dezvoltare în Apărare a Ministerului Apărării din Israel au livrat Forțelor de Apărare Israeliene primul sistem laser Iron Beam pe 28 decembrie, în timpul unei ceremonii la sediul Rafael din nordul Israelului. Oficiali de rang înalt din cadrul Ministerului Apărării, IDF și Rafael au participat la evenimentul care a marcat predarea oficială a sistemului, sxrie publicația electronica Defence Industry Europe.
10:10
„Cronologia apei” – debutul regizoral al lui Kristen Stewart, un film care cucerește festivalurile, ajunge în ianuarie în România # Jurnalul.ro
Cronologia apei, debutul regizoral în lungmetraj al lui Kristen Stewart marchează o intrare puternică în cinemaul de autor contemporan.
10:00
Traficul pe Tranalpina, între Novaci și Rânca, a fost reluat luni dimineața, după ce a fost închis duminică după-amiaza din cauza viscolului.
09:50
Cinci zodii au cel mai bun horoscop pe 29 decembrie 2025. Luna în Taur aduce confort, bani și liniște # Jurnalul.ro
Luna intră în Taur pe 29 decembrie 2025 și aduce o zi excelentă pentru cinci zodii. Află cine are noroc, stabilitate și reușite fără efort.
09:40
Von der Leyen: „Progrese bune” pentru pace, după discuția cu Trump, Zelenski și liderii europeni # Jurnalul.ro
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat luni că discuția telefonică de o oră cu președintele SUA, Donald Trump, președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și mai mulți lideri europeni a adus „progrese bune” în negocierile pentru pace în războiul pornit de Rusia în Ucraina.
09:30
O femeie de 65 de ani a murit într-un incendiu care a cuprins luni dimineața un apartament dintr-un bloc din Ploiești.
09:20
Colonelul (r.) Ion Vasile Banu a murit la 107 ani. Veteranul fusese recent decorat de președinte # Jurnalul.ro
Colonelul în rezervă Ion Vasile Banu, unul dintre veteranii de război ai României, a murit la vârsta de 107 ani. Anunțul decesului a fost făcut pe Facebook de nepoata acestuia.
09:20
Premierul Kosovo, Albin Kurti, pare pregătit pentru un nou mandat, după ce partidul său, Vetevendosje, a câștigat în mod convingător alegerile parlamentare anticipate de duminică, arată rezultatele preliminare.
09:10
Unele zodii nu provoacă conflicte și nici nu le caută, dar ajung constant prinse în drame emoționale, familiale sau profesionale. Vezi dacă te numeri printre ele, la început de an nou.
08:50
Vântul puternic a provocat întreruperi de curent în mai multe județe. Câmpina, din nou fără apă # Jurnalul.ro
Vântul puternic din ultimele ore a provocat întreruperi de curent în mai multe județe din România, cele mai afectate fiind Prahova, Buzău și Brăila.
08:50
CCR, ruptă de încăierarea politico-juridică pentru desființarea pensiilor de serviciu ale magistraților # Jurnalul.ro
Mesajul politic frizează juridicul și jurisprudența în ceea ce privește decizia ce ar fi urmat să fie luată, ieri, la CCR, pe marginea legii privind desființarea de facto a pensiilor de serviciu ale magistraților.
Acum 6 ore
08:40
Anomalie instituțională: Energia, vitală pentru securitatea națională, cu ministrul în afara CSAT # Jurnalul.ro
De la Ignat până la Sfântul Ioan, prin tradiție, România intră într-o vacanță pregnant apolitică dedicată sărbătorilor de Crăciun și trecerii cu mare veselie, prin „punți” legale sau autolegalizate, în Noul An.
08:30
Meteorologii au emis luni dimineața o avertizare nowcasting Cod roșu de viscol pentru zona de munte a județului Alba.
08:20
CCR are programată astăzi, de la ora 10:00, o nouă ședință în care va fi analizată obiecția de neconstituționalitate formulată de Înalta Curte de Casație și Justiție privind Legea pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu.
08:20
În ultimii ani, locuitorii cartierelor apropiate de CET Craiova au reclamat în repetate rânduri poluarea produsă de producătorul de energie termică pe bază de cărbune. Aerul devenit irespirabil de foarte multe ori, iar problemele de sănătate cauzate, în special, bolnavilor cu afecțiuni cronice nu sunt puține.
08:10
În contextul în care tot mai mulți angajați din România suferă de burnout, 27 de parlamentari propun, pentru prima dată, un cadru legal dedicat prevenirii epuizării profesionale și deschid posibilitatea acordării unui concediu plătit pentru „refacere profesională”, fără ca angajatului să i se ceară justificări medicale.
08:00
Traficul se desfășoară în condiții bune pe majoritatea drumurilor. Transalpina rămâne închisă # Jurnalul.ro
Centrul Infotrafic al Inspectoratului General al Poliției Române anunță că, luni dimineață, traficul se desfășoară în condiții bune pe majoritatea drumurilor. Totodată, circulația pe Transalpina rămâne închisă.
07:50
Macron: Facem progrese privind garanțiile de securitate, esențiale pentru o pace justă în Ucraina # Jurnalul.ro
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că a participat, alături de mai mulți lideri europeni, la o discuție cu președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, și cu președintele SUA, Donald Trump, pe tema negocierilor de pace și a arhitecturii de securitate pentru Ucraina.
07:50
2026 va fi un an de creștere moderată, marcat de divergențe regionale, presiuni geopolitice asupra economiei (comerțului mai ales) și o tranziție spre o inflație și rate ale dobânzii mai stabile. Beneficiarii vor fi economiile care gestionează politicile fiscale și adoptă tehnologiile digitale rapid.
07:40
Mai puțini medici în contract, mai puține servicii gratuite, mai mult „plătiți sau plecați” - explicau cadrele medicale din Asociația Profesională a Medicilor de Ambulator (A.P.M.A.), la finalul săptămânii trecute, când Executivul uitase să aloce fondurile promise pentru ambulatoriu.
07:20
Barcelona este orașul Modernismului, purtând amprenta culturală a precursorului Suprarealismului, Antoni Gaudi. Orașul catalan este un amestec fascinant de istorie, artă și viață urbană mediteraneană a Spaniei. Cel mai influent arhitect al orașului a fost ingeniosul Gaudi, cel care a modelat pentru posteritate peisajul urban. Creațiile lui nu sunt simple clădiri, ci simboluri ale Barcelonei care au transformat piaţete și cartiere întregi într-un veritabil muzeu urban în aer liber.
07:10
Fotbalul românesc a ajuns, poate fără să-și dea seama, într-un punct în care infrastructura nu mai urmează logica sportului, ci o răstoarnă. Nu mai construim acolo unde există performanță, public și tradiție vie, ci acolo unde se pot bifa proiecte, tăia panglici și justifica bugete. Cazul Târgoviște este simptomatic pentru această ruptură tot mai evidentă dintre realitatea din teren și deciziile luate în birouri.
06:50
Spuneam, într-o recenzie recentă a cărții A History of Banks. From the Knights Templar to the Present Era, despre Cavalerii Templieri că nu sunt un mit romantic, ci o soluție tehnică.
Acum 8 ore
06:30
În iarna anului 1877, cu aproape un secol și jumătate în urmă, armatele române, susținute de cele imperiale ruse și de voluntari bulgari, cucereau Plevna turcească, izbândă decisivă în economia Războiului de Independență al României (1877-1878).
06:10
Eseist (în primul rând), filosof și romancier, Julien Benda a fost născut în Franța, la Paris, în 26 decembrie 1867 și a murit în 7 iunie 1956, la Fontenay-aux-Roses. Și-a câștigat notorietatea grație eseului „Trădarea cărturarilor”.
Acum 12 ore
01:10
Trump: Negocierile pentru pacea din Ucraina, aproape de final. „Următoarele săptămâni sunt decisive” # Jurnalul.ro
Președintele SUA, Donald Trump, afirmă că negocierile pentru încetarea războiului din Ucraina se află într-o fază avansată, iar în următoarele săptămâni va deveni clar dacă poate fi obținut un acord de pace. Liderul american vorbește despre progrese majore, dar admite că mai există câteva puncte extrem de sensibile.
00:50
Horoscop: Luna în Taur aduce ușurare și stabilitate pentru trei zodii după 29 decembrie 2025 # Jurnalul.ro
După 29 decembrie 2025, Luna în Taur aduce liniște, siguranță și eliberare emoțională pentru trei zodii. Află dacă te numeri printre ele.
00:30
Uraniul dintr-o mină din Niger a dispărut. Este vorba despre o mină care a aparținut unei companii franceze și care a fost naționalizată de conducerea militară a țării africane. Autoritățile din Franța încearcă să afle unde a ajuns metalul radioactiv folosit la funcționarea centralelolor nucleare.
00:10
Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a reafirmat poziția Moscovei în privința independenței Taiwanului și a lansat totodată un avertisment către Japonia în legătură cu eforturile de consolidare a capacităților militare.
00:10
Actualul premier, Ilie Bolojan, a criticat în termeni duri practicile guvernului anterior, condus de Marcel Ciolacu, de a finanța bugetele epuizate ale instituțiilor din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului.
28 decembrie 2025
23:50
Cea mai veche navă din lume va fi restaurată în fața publicului la Marele Muzeu Egiptean. Este vorba despre barca solară a faraonului Keops. Operațiunea va ține patru ani și va costa milioane de dolari.
Acum 24 ore
23:30
Finlanda ridică pragul pentru vârsta rezerviștilor la 65 de ani. Decizia a stârnit critici în rândul populației # Jurnalul.ro
Finlanda a decis să crească limita maximă de vârstă pentru rezerviștii militari de la 60 la 65 de ani, o măsură menită să întărească capacitatea defensivă a țării, în contextul agravării climatului de securitate din zonă.
23:10
Secretarul general al NATO, Mark Rutte, a declarat că Donald Trump este singurul care îl poate forța pe președintele rus Vladimir Putin să oprească războiul împotriva Ucrainei.
©2004—2025 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.