Donald Trump afirmă că liderii iranieni l-au sunat pentru a negocia. „Cred că s-au săturat să fie bătuţi de Statele Unite”
Adevarul.ro,
12 ianuarie 2026 06:45
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat duminică faptul că liderii iranieni - care se confruntă în prezent cu proteste soldate cu victime şi cu tensiuni cu Statele Unite - l-au sunat sâmbătă pentru a negocia, relatează CNN.
• • •
Alte ştiri de Adevarul.ro
Acum 10 minute
09:00
Parlamentarii laburiști din Marea Britanie, interziși în pub-uri. Protest față de creșterea taxelor # Adevarul.ro
Peste o mie de puburi din Marea Britanie au interzis accesul parlamentarilor laburiști, aflați la guvernare, ca formă de protest împotriva creșterii taxelor. Acțiunea și-a atins scopul: executivul a anunțat că va tempera majorarea planificată.
09:00
Incendiu puternic în zona Pipera: o patiserie a fost cuprinsă de flăcări, iar pompierii luptă să oprească extinderea focului # Adevarul.ro
Un incendiu de amploare a izbucnit luni dimineață în nordul Capitalei, în apropierea stației de metrou Pipera, la o patiserie. Focul se manifestă violent, iar autoritățile avertizează că există pericolul ca acesta să se propage către clădirile din vecinătate.
09:00
Globurile de Aur 2026: „One Battle After Another” şi „Hamnet” au dominat gala. Serialele „The Pitt”, „The Studio” şi „Adolescence”, marii câştigători ai serii # Adevarul.ro
Cea de-a 83-a ediţie a Premiilor Globurile de Aur s-a desfăşurat duminică seară, la Beverly Hilton, şi a adus în prim-plan producţii cinematografice şi de televiziune cu impact puternic. Filmele „One Battle After Another” şi „Hamnet” au câştigat premiile principale,
Acum 30 minute
08:45
Imagini cu o haită de lupi care a ieșit din pădure în fața unei mașini. Unul dintre animale i-a dat fiori șoferului # Adevarul.ro
Mai mulți lupi au fost surprinși duminică seara în apropierea unei comune din Bihor. Animalele au apărut din senin în fața unei mașini. Imaginile înregistrate de camera de bord și distribuite online au stârnit neliniște în rândul localnicilor.
Acum o oră
08:30
În timp ce la Melbourne au început calificările pentru primul turneu de Mare Șlem al anului, cea mai bună rachetă a României rătăcește prin Antalya # Adevarul.ro
Filip Jianu (24 de ani) ocupă locul 278 ATP, iar cel mai sus a fost pe locul 210 mondial.
08:30
Jurnalist bătut într-un mall din Slovacia. Guvernul condamnă atacul, însă critică pozițiile publice ale victimei # Adevarul.ro
Un jurnalist cunoscut din Slovacia a fost bătut într-un centru comercial din orașul Košice și a ajuns la spital cu răni grave. Deși autoritățile au condamnat ferm atacul, mai mulți membri ai guvernului au criticat public pozițiile și declarațiile victimei, stârnind controverse.
08:30
Donald Trump, mesaj controversat: se proclamă „președinte interimar al Venezuelei” pe platforma sa socială # Adevarul.ro
Președintele american Donald Trump a stârnit controverse, după ce a postat, pe Truth Social, o fotografie care părea să-l prezinte drept președintele interimar al Venezuelei.
08:15
Crsti Chivu este mare doar cu cei mici. Interul său n-a reușit s-o bată pe campioana Napoli, dar domină Italia # Adevarul.ro
LIderul Inter Milano și campioana Napoli au remizat în derby-ul etapei a 20-a din Serie A, scor 2-2.
08:15
Un senator american vorbește de „sfârşitul NATO” în cazul în care SUA ar anexa Groenlanda # Adevarul.ro
Senatorul american Chris Murphy a declarat într-un interviu acordat emisiunii „Meet the Press” de la NBC News că, dacă SUA ar anexa Groenlanda, „ar fi sfârşitul NATO”.
Acum 2 ore
08:00
Înspăimântător. Cinci capete umane expuse agățate, însoțite de un mesaj de avertizare, descoperite pe o plajă din Ecuador # Adevarul.ro
Poliţia ecuadoriană a anunţat că anchetează descoperirea a cinci capete umane expuse, agăţate şi însoţite de un mesaj de avertizare, pe o plajă turistică din sud-vestul Ecuadorului, recent zguduit de o val de violenţe.
07:45
Trafic în condiții de iarnă pe mai multe drumuri din Ardeal și Moldova. Unde intervin utilajele de deszăpezire # Adevarul.ro
Utilajele de deszăpezire intervin luni dimineață pe numeroase șosele din Ardeal și Moldova, anunță Centrul Infotrafic. Totuși, nu există șosele blocate din cauza zăpezii sau a poleiului.
07:45
Nouă bătălie pentru Iran: Lolita, mass-media, monarhiști și sistemul politico-militar intern # Adevarul.ro
Protestele care au izbucnit la Teheran pe 28 decembrie 2025 și s-au răspândit rapid în tot Iranul au fost declanșate de o nemulțumire specifică: prăbușirea monedei țării, rialul (tomanul).
07:30
Fiul fostului şah al Iranului şi figură importantă a opoziţiei iraniene aflat în exil în Statele Unite, Reza Pahlavi, a făcut duminică apel la forţele de securitate iraniene "să se alăture poporului".
07:15
Aliații europeni, îngrijorați de tăcerea NATO după declarațiile lui Trump privind Groenlanda. Ce face Danemarca? # Adevarul.ro
Aliații europeni ai NATO și-au exprimat îngrijorarea față de lipsa unei reacții publice a Alianței, după ce președintele american Donald Trump a reluat amenințările privind preluarea controlului asupra Groenlandei, teritoriu autonom aflat în cadrul Regatului Danemarcei, potrivit Financial Times.
Acum 4 ore
07:00
O studentă a fost ucisă în timpul protestelor din Iran. Avea 23 de ani și a fost împuşcată în cap „de la distanţă mică” # Adevarul.ro
O studentă în vârstă de 23 de ani a fost împuşcată în cap „de la distanţă mică” în timpul protestelor antiguvernamentale din Iran, a declarat un grup pentru drepturile omului, potrivit The Guardian.
07:00
Lui Gigi Nețoiu îi mor vacile Black Angus și oile de rasă. Ferma de milioane a „Comandantului” a fost inundată # Adevarul.ro
Gigi Nețoiu (66 de ani) s-a retras din fotbal, cochetând cu afacerile și cu politica.
07:00
Locul din mașină pe care Jannik Sinner nu se așază niciodată. Italianul a dezvluit curiozitatea înintea unui zbor # Adevarul.ro
După meciul cu Alcaraz, de la Seul, Sinner a plecat direct spre Melbourne.
07:00
Vremea se menține deosebit de rece în toată țara, cu temperaturi maxime ce nu vor depăși 0 grade și minime care vor coborî până la -19 grade în zonele cele mai friguroase.
06:45
Top 5 mituri despre „invincibilitatea” Rusiei. De ce economia rusă nu poate susține războiul atât de mult pe cât își dorește Putin # Adevarul.ro
Ideea unei Rusii invincibile, capabile să poarte un război de uzură la nesfârșit, este una dintre narațiunile-cheie ale propagandei Kremlinului.
06:45
Donald Trump afirmă că liderii iranieni l-au sunat pentru a negocia. „Cred că s-au săturat să fie bătuţi de Statele Unite” # Adevarul.ro
Preşedintele SUA Donald Trump a declarat duminică faptul că liderii iranieni - care se confruntă în prezent cu proteste soldate cu victime şi cu tensiuni cu Statele Unite - l-au sunat sâmbătă pentru a negocia, relatează CNN.
06:30
Premierul Danemarcei susține că lupta diplomatică cu SUA privind Groenlanda este „un moment decisiv” # Adevarul.ro
Prim-ministrul Danemarcei a declarat duminică că țara sa se confruntă cu un „moment decisiv” în lupta diplomatică cu Statele Unite privind Groenlanda, după ce președintele Donald Trump a sugerat din nou utilizarea forței pentru a ocupa teritoriul arctic.
06:15
Autostrada Transilvania, calendarul inaugurărilor: cel puțin 68 de kilometri între Cluj și Oradea, gata în 2026 # Adevarul.ro
Cel puțin 68 de kilometri din Autostrada Transilvania, între Cluj - Napoca și Oradea ar putea fi deschiși traficului în 2026. Unele estimări vizează chiar finalizarea a încă unui tronson, din autostrada începută în anii 2000 în nord-vestul României.
06:15
Liderul suprem al Iranului a publicat o caricatură care îl înfăţişează pe Donald Trump ca un sarcofag care se sparge în bucăţi # Adevarul.ro
Contul oficial de pe reţelele sociale al liderului suprem al Iranului, ayatolahul Ali Khamenei, a publicat pe X o caricatură care îl înfăţişează pe preşedintele SUA, Donald Trump, sub forma unui sarcofag care se sparge în bucăţi, însoţit de mesajul „şi acesta va fi înlăturat”, transmite CNN.
05:45
Anul 2026 se conturează ca un an al ajustărilor și al repoziționării inteligente pe piața imobiliară. Contextul macroeconomic post-electoral, presiunile fiscale și schimbările legislative din real-estate creează o piață mai matură, mai selectivă și mai orientată spre eficiență.
05:15
Iranul și „toamna ayatollahilor”. Analistă: „Pentru prima dată în decenii, tranziția leadership-ului este iminentă” # Adevarul.ro
Iranul este în flăcări și, pentru prima dată din 1979 încoace, sunt întrunite condițiile care pot duce la căderea regimului. „Tranziția leadership-ului în Iran nu doar că pare posibilă, ci structural iminentă în 2026”, arată Raluca Moldovan, în prognoza ICDE publicată la începutul anului.
Acum 6 ore
04:15
Ce despăgubiri au fost nevoiți românii să plătească către URSS. Românii, taxați și pentru anii în care nu au participat la război # Adevarul.ro
La finalul celui de-Al Doilea Război Mondial, România a fost bună de plată, cele mai mari despăgubiri fiind destinate sovieticilor. Țara noastră era obligată să plătească rușilor peste 380 de milioane de dolari. La această sumă se adăugau alte cheltuieli uriașe, în bani și materii prime.
04:15
Intervenția militară a SUA în Venezuela remodelează fluxurile energetice globale. Cine pierde și cine câștigă # Adevarul.ro
Intervenția militară a SUA în Venezuela reprezintă mult mai mult decât o operațiune de securitate regională, marcând o accentuare a eforturilor Washingtonului de a-și reafirma dominația strategică în emisfera vestică, de a remodela fluxurile energetice globale.
03:30
Cine sunt finanțatorii partidelor politice. De la oameni cu funcții publice la acționari ai unor mari companii # Adevarul.ro
Între finanțatorii partidelor care au contribuit cu bani, fie prin cotizații, fie prin împrumuturi sau chiar donații se numără atât membri de partid cu funcții, cât și reprezentanți ai unor mari companii.
03:15
Ce se află sub gheața celei mai mari insule din lume. Pământul le-a ascuns aici dintr-un motiv anume # Adevarul.ro
Groenlanda, cea mai mare insulă a planetei, adăpostește unele dintre cele mai bogate rezerve de resurse naturale cunoscute la nivel global.
Acum 8 ore
02:15
Ne putem vindeca prin puterea gândurilor? Psiholog: „Organismul uman nu funcționează pe baza unei singure variabile" # Adevarul.ro
Ideea că ne putem vindeca complet doar prin puterea gândurilor atrage tot mai mulți oameni. Experții explică însă că, deși gândurile pot avea efecte reale asupra corpului, ele nu pot garanta vindecări sau rezultate instantanee.
01:30
De ce ne bântuie trecutul familiei. „Anumite trăsături sau vulnerabilități pot fi moștenite inclusiv pe cale genetică" # Adevarul.ro
În multe culturi, strămoșii nu rămân doar în amintiri, ci au un loc special în casă și în viața familiei. „În societățile tradiționale, oamenii amenajează, de exemplu, un mic altar dedicat strămoșilor”, explică dr. Alberto Villoldo, antropolog și șaman.
Acum 12 ore
00:30
Fanteziile pornografice și cruzimea unei neveste naziste. Cum se afișa în fața prizonierilor cea poreclită „Cățeaua de la Buckenwald” # Adevarul.ro
Una dintre cele mai sadice femei din istorie a trăit la mijlocul secolului XX și avea o pasiune bizară pentru obiectele realizate din piele umană. A fost poreclită „Vrăjitoarea” sau „Cățeaua” de la Buckenwald. A profitat de statutul ei pentru a ordona mutilarea și uciderea oamenilor nevinovați.
00:15
Pe 12 ianuarie 1866 a murit reprezentantul generației pașoptiste transilvănene, Aron Pumnul. Tot în această zi s-a născut și scriitorul Charles Perrault, autor al poveștilor pentru copii „Motanul încălțat” și „Scufița roșie”.
11 ianuarie 2026
23:30
Secretele celor mai teribile ierni de pe Dunăre. Ce ascundea fluviul devenit punte de gheață # Adevarul.ro
Mai multe ierni extreme, în care apele Dunării au înghețat, transformând fluviul într-o întindere albă, au rămas în istorie. Oamenii s-au temut de primejdiile aduse de gheață, dar au căutat totodată să profite de oportunitățile aduse de acest fenomen.
22:45
Atacul cu rachetă balistică de rază medie „Oreșnik”, lansat de Rusia în noaptea de 9 ianuarie asupra regiunii Liov, depășește cu mult cadrul unei lovituri militare punctuale.
22:15
Cum devii „extremist” în Rusia: mărturia dură a unei membre a grupului activist Pussy Riot # Adevarul.ro
Un tribunal din Rusia a declarat grupul activist Pussy Riot organizație extremistă.
22:00
Medicament anticancer promițător din Ungaria: o tumoare agresivă de sân, eliminată de la prima doză # Adevarul.ro
Cercetătorii din Ungaria au obținut rezultate promițătoare în dezvoltarea unui medicament anticancer experimental.
22:00
Moment viral la o grădină zoologică din Polonia: un cerb minuscul provoacă un rinocer de 1,7 tone . Cum s-a terminat confruntarea # Adevarul.ro
Un cerb muntjac, de nici jumătate de metru, a devenit vedetă pe internet după ce a avut curajul să se ia la „trântă” cu un rinocer uriaș.
21:45
Marian Godină pleacă din țară și renunță la concediul pentru creșterea copilului. Fanii speculează participarea la un reality show # Adevarul.ro
Polițistul și autorul Marian Godina a anunțat că în următoarea perioadă va fi plecat din țară și nu va avea acces la internet.
21:45
Președinta Curții de Apel București susține că există „un scenariu matematic” de preluare a controlului asupra Justiției # Adevarul.ro
Președintele Curții de Apel București, Liana Nicoleta Arsene, a declarat că în România ar exista un demers bine organizat de preluare a controlului asupra puterii judecătorești, pe care îl descrie drept „un scenariu matematic, foarte riguros și foarte cinic”, menit să conserve puterea politică.
21:45
Horoscop luni, 12 ianuarie. Peștii nu sunt în cea mai bună formă emoțională, Berbecii au nemulțumiri la muncă # Adevarul.ro
Horoscopul pentru luni, 12 ianuarie vine cu șanse de avansare pentru Fecioare. Racii pot intra în conflicte cu partenerii dacă nu fac compromisuri asupra detaliilor sau discuțiilor nesemnificative. Lorina, astrologul Click!, are însă predicții pentru toate zodiile.
21:15
Gerul a cuprins România și afectează mersul normal al lucrurilor. Mai multe unități de învățământ din țară vor avea program modificat luni, 12 ianuarie 2026, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.
21:00
Președintele Iranului, reacție la protestele violente: „Duşmanii au trimis în ţară terorişti instruiţi” # Adevarul.ro
Preşedintele Iranului, Masoud Pezeshkian, a declarat duminică că autorităţile „îi ascultă” pe protestatari şi fac „tot posibilul” pentru a rezolva problemele economice care au declanşat valul de manifestaţii din ultimele săptămâni.
21:00
Prețul securității pentru România în era Trump: „Ecuația este schimbată”. De ce Polonia rămâne favorită la Washington # Adevarul.ro
Într-o analiză pentru Adevărul, Iulia Joja, profesor adjunct la Universitatea Georgetown și cercetător specializat în securitatea europeană, arată care sunt argumentele pe care le-ar putea utiliza România în negocierile cu administrația Trump pentru consolidarea angajamentului american la M. Neagră.
20:30
Cum acționau doi români care au furat peste 50.000 de dolari de la femei pe care le păcăleau în parcări din Australia # Adevarul.ro
Doi cetățeni români, în vârstă de 37 și 57 de ani, au fost arestați în statul australian New South Wales, fiind acuzați că au furat peste 50.000 de dolari.
20:30
Cât de periculoasă este prezența liliecilor în casă: pot provoca boli fatale și distrugeri costisitoare # Adevarul.ro
Specialiștii atrag atenția asupra riscurilor majore pe care le implică prezența liliecilor în locuințe, avertizând că o infestare poate avea consecințe atât asupra sănătății, cât și asupra structurii clădirilor.
Acum 24 ore
20:00
Sfârșit cumplit pentru doi români din Spania: s-au aruncat de la etajul 9 după ce familiile s-au opus relației # Adevarul.ro
O fată de 13 ani și un tânăr de 20 de ani, ambii români, și-au pus capăt zilelor după ce familiile nu au fost de acord cu relația lor.
19:45
Un tânăr de 18 ani, din comuna Feldru, a fost găsit decedat, duminică, într-un spațiu de cazare amenajat la mansarda unui restaurant din municipiul Bistrița.
19:30
Trump stârnește furia Cubei: „Marco Rubio va fi președinte”. Răspunsul oficial de la Havana # Adevarul.ro
Donald Trump a stârnit controverse după ce a distribuit pe rețelele sociale sugestia unui internaut potrivit căreia secretarul de stat Marco Rubio ar putea deveni „președintele Cubei”.
19:30
Distracție riscantă. Două adolescente, rănite grav în timp ce erau trase cu sania de o mașină, în Serbia # Adevarul.ro
Două adolescente în vârstă de 16 și 17 ani au fost rănite grav într-un accident rutier produs în seara de 9 ianuarie 2026, în orașul Kraljevo, Serbia, în timp ce filmau un videoclip pentru rețelele de socializare. Fetele se aflau pe o sanie trasă pe șosea de un autoturism.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.