Jaqueline Cristian, declaraţie de mare campioană după victoria uriaşă cu Ekaterina Alexandrova
Antena Sport,
12 ianuarie 2026 11:00
Jaqueline Cristian a oferit o primă reacţie după una dintre cele mai importante victorii ale carierei, 6-4, 6-4 cu Ekaterina Alexandrova, în primul tur de la Adelaide. În turul doi, Cristian va evolua cu învingătoarea din meciul dintre australianca Daria Kasatkina şi elena Maria Sakkari. Şi românca e deja cu gândul la următorul meci şi […] The post Jaqueline Cristian, declaraţie de mare campioană după victoria uriaşă cu Ekaterina Alexandrova appeared first on Antena Sport.
• • •
Alte ştiri de Antena Sport
Acum 30 minute
13:10
Marius Șumudică a spus totul despre scandalul de la debutul la Al-Okhdood: “I-am spus asta” # Antena Sport
Marius Șumudică a fost implicat într-un moment tensionat la primul său meci pe banca celor de la Al-Okhdood, când a intrat într-un dialog cu atacantul celor de la Al-Ahli, Ivan Toney. În urmă cu puțin timp, tehnicianul de 54 de ani a oferit detalii legate de cum a decurs totul la finalul meciului pierdut de […] The post Marius Șumudică a spus totul despre scandalul de la debutul la Al-Okhdood: “I-am spus asta” appeared first on Antena Sport.
Acum o oră
12:40
Mihai Stoica, tranșant. Ce se întâmplă cu viitorul lui Florin Tănase și Ștefan Târnovanu la FCSB # Antena Sport
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit în cadrul unei intervenții la o emisiune despre situația transferurilor de la echipa sa. Dacă în urmă cu o zi a dat detalii despre cine ar mai putea veni la club, oficialul a făcut acum dezvăluiri legate de jucătorii despre care au apărut zvonuri […] The post Mihai Stoica, tranșant. Ce se întâmplă cu viitorul lui Florin Tănase și Ștefan Târnovanu la FCSB appeared first on Antena Sport.
Acum 2 ore
12:10
Dramatism în NBA. Anthony Edwards, coș în ultimele secunde în victoria lui Timberwolves cu Spurs # Antena Sport
Minnesota Timberwolves a obținut o victorie dramatică în fața celor de la San Antonio Spurs, la capătul unui meci disputat în NBA în noaptea dinspre duminică spre luni. Formația lui Anthony Edwards a fost condusă pe tot parcursul meciului, însă a revenit pe final și a câștigat grație superstarului lor de 24 de ani. San […] The post Dramatism în NBA. Anthony Edwards, coș în ultimele secunde în victoria lui Timberwolves cu Spurs appeared first on Antena Sport.
11:40
Hansi Flick jubilează după triumful din Supercupa Spaniei. Ce a spus despre invincibilitatea sa din finale # Antena Sport
Hansi Flick, antrenorul Barcelonei, a declarat după succesul cu Real Madrid din finala Supercupei Spaniei la fotbal că este foarte mândru de jucătorii săi care au obţinut victoria în “stilul Barca”, scrie EFE. Barcelona și-a adjudecat duminică seara cea de-a 16-a Supercupă a Spaniei din istoria clubului, după ce a învins-o cu scorul de 3-2 […] The post Hansi Flick jubilează după triumful din Supercupa Spaniei. Ce a spus despre invincibilitatea sa din finale appeared first on Antena Sport.
Acum 4 ore
11:00
Jaqueline Cristian, declaraţie de mare campioană după victoria uriaşă cu Ekaterina Alexandrova # Antena Sport
Jaqueline Cristian a oferit o primă reacţie după una dintre cele mai importante victorii ale carierei, 6-4, 6-4 cu Ekaterina Alexandrova, în primul tur de la Adelaide. În turul doi, Cristian va evolua cu învingătoarea din meciul dintre australianca Daria Kasatkina şi elena Maria Sakkari. Şi românca e deja cu gândul la următorul meci şi […] The post Jaqueline Cristian, declaraţie de mare campioană după victoria uriaşă cu Ekaterina Alexandrova appeared first on Antena Sport.
11:00
Ce lovitură ar fi! Alex Dobre poate pleca de la Rapid. Ce ofertă au primit giuleștenii # Antena Sport
Rapid ar putea să îl piardă pe Alex Dobre în această perioadă de mercato, după ce giuleștenii au primit o ofertă pentru jucătorul de 27 de ani. Echipa interesată de serviciile fotbalistului de bandă este Maccabi Haifa, formație aflată pe locul 4 în campionatul din Israel. Alex Dobre a fost unul dintre cei mai buni […] The post Ce lovitură ar fi! Alex Dobre poate pleca de la Rapid. Ce ofertă au primit giuleștenii appeared first on Antena Sport.
10:40
Gigi Becali s-a răzgândit. Anunțul făcut de Mihai Stoica despre transferurile de la FCSB # Antena Sport
Mihai Stoica, președintele Consiliului de Administrație de la FCSB, a vorbit în cadrul unei emisiuni la care a participat despre situația transferurilor de la echipa sa. Oficialul roș-albaștrilor a ținut să lămurească un zvon lansat chiar de patronul Gigi Becali, după care să dea detalii legate de ce fotbalist urmăresc. FCSB nu a fost foarte […] The post Gigi Becali s-a răzgândit. Anunțul făcut de Mihai Stoica despre transferurile de la FCSB appeared first on Antena Sport.
10:20
Jaqueline Cristian, victorie uriașă la Adelaide. A învins locul 11 mondial și e în optimile competiției # Antena Sport
Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului de calibru WTA 500 de la Adelaide, după ce a învins-o în minimum de seturi pe favorita 4 a competiției, Ekaterina Alexandrova, scor 6-4, 6-4. Românca a prestat un tenis foarte bun și a câștigat meciul în fața rusoaicei care ocupă locul 11 în clasamentul mondial. Jaqueline Cristian, […] The post Jaqueline Cristian, victorie uriașă la Adelaide. A învins locul 11 mondial și e în optimile competiției appeared first on Antena Sport.
10:10
Patronul Aurelio De Laurentiis a ieşit la rampă după Inter – Napoli 2-2. “Şi fără 9 jucători” # Antena Sport
Aurelio De Laurentiis s-a declarat mândru de echipa sa, după Inter – Napoli 2-2, chiar dacă trupa lui Antonio Conte este în continuare la patru puncte în spatele nerazzurrilor pe podiumul din Serie A. Echipa lui Antonio Conte a revenit în două rânduri pe Meazza, asta chiar dacă a fost lipsită de mai multe vedete. […] The post Patronul Aurelio De Laurentiis a ieşit la rampă după Inter – Napoli 2-2. “Şi fără 9 jucători” appeared first on Antena Sport.
10:10
Jaqueline Cristian, victorie uriașă la Adelaide. A învins locul 10 mondial și e în optimile competiției # Antena Sport
Jaqueline Cristian s-a calificat în optimile turneului de calibru WTA 500 de la Adelaide, după ce a învins-o în minimum de seturi pe favorita 4 a competiției, Ekaterina Alexandrova, scor 6-4, 6-4. Românca a prestat un tenis foarte bun și a câștigat meciul în fața rusoaicei care ocupă locul 10 în clasamentul mondial. Jaqueline Cristian, […] The post Jaqueline Cristian, victorie uriașă la Adelaide. A învins locul 10 mondial și e în optimile competiției appeared first on Antena Sport.
09:50
“Ești nebun?!”. Momentul în care Lamine Yamal a cedat în Supercupa Spaniei chiar în fața unui coleg de națională # Antena Sport
Lamine Yamal a fost protagonistul unui moment tensionat în timpul finalei Supercupei Spaniei dintre Barcelona și Real Madrid, meci câștigat cu 3-2 de către catalani. La scorul de 2-2, în repriza secundă, jucătorii celor două rivale au intrat într-un clinci, moment în care superstarul de 18 ani al Barcelonei a început să se certe cu […] The post “Ești nebun?!”. Momentul în care Lamine Yamal a cedat în Supercupa Spaniei chiar în fața unui coleg de națională appeared first on Antena Sport.
Acum 6 ore
09:20
“Cine știe cât va mai visa Chivu”. Presa din Italia s-a pronunțat după Inter – Napoli 2-2. Nota primită de român # Antena Sport
Jurnaliștii celor mai importante cotidiane din Italia au reacționat la scurt timp după fluierul final al partidei dintre Inter și Napoli, scor 2-2. Cristi Chivu, tehnicianul “nerazzurrilor” a fost printre personajele numite atât în Gazzetta dello Sport, cât și pe site-ul celor de la Tutto Mercato Web, care i-au acordat nota 6. Inter și Napoli […] The post “Cine știe cât va mai visa Chivu”. Presa din Italia s-a pronunțat după Inter – Napoli 2-2. Nota primită de român appeared first on Antena Sport.
09:00
Xabi Alonso, după Barcelona – Real Madrid 3-2: “Era cea mai puţin importantă competiţie” # Antena Sport
Xabi Alonso a susţinut la conferinţa de presă de după Barcelona – Real Madrid 3-2 că “galacticii” au pierdut trofeul celei mai puţin importante competiţii a sezonului, Supercupa Spaniei. Rămâne de văzut dacă galacticii se vor revanşa în celelalte întreceri. Asta dacă ţinem cont că Barcelona e pe primul loc în La Liga, cu 49 […] The post Xabi Alonso, după Barcelona – Real Madrid 3-2: “Era cea mai puţin importantă competiţie” appeared first on Antena Sport.
08:50
Ce s-a întâmplat în vestiarul Barcelonei. Lamine a surprins LIVE momentul fără să vrea. “Aşa ceva nu se poate filma” # Antena Sport
Un moment rar întâlnit în fotbalul la nivel uriaş a avut loc în vestiarul Barcelonei, după ce catalanii au câştigat Supercupa Spaniei, 3-2 cu rivala Real Madrid. Lamine Yamal a fost să surprindă bucuria din vestiar a colegilor săi într-un live pe Instagram, dar s-a trezit cu o imagine pe care nu şi-ar fi dorit […] The post Ce s-a întâmplat în vestiarul Barcelonei. Lamine a surprins LIVE momentul fără să vrea. “Aşa ceva nu se poate filma” appeared first on Antena Sport.
08:50
Gabriela Ruse, locul 79 WTA, a fost eliminată, luni dimineaţă, în primul tur al turneului de la Adelaide, cu premii de peste 1,2 milioane de dolari. Ruse, venită din calificări, a fost învinsă în runda inaugurală de rusoaica Anna Kalinskaia, locul 33 mondial, scor 6-0, 6-3. Gabriela Ruse, OUT de la Adelaide Meciul a durat […] The post Gabriela Ruse, OUT de la Adelaide. A câştigat doar 3 game-uri appeared first on Antena Sport.
08:40
Derapaj după victoria Barcelonei din Supercupa Spaniei. Gesturile făcute de un star al catalanilor # Antena Sport
Pau Cubarsi a fost în centrul atenţiei presei din Spania după ce Barcelona a câştigat Supercupa Spaniei contra marii rivale Real Madrid, scor 3-2. Tânărul de 18 ani din defensiva catalanilor a fost surprins după fluierul final făcând gesturi obscene înspre cineva din tribună, în zona aceea aflându-se cel mai probabil suporteri ai echipei “blanco”. […] The post Derapaj după victoria Barcelonei din Supercupa Spaniei. Gesturile făcute de un star al catalanilor appeared first on Antena Sport.
08:30
“Ce ruşine! Ar trebui să vă fie ruşine!” Antonio Conte, de necontrolat în timpul duelului cu Cristi Chivu # Antena Sport
Antonio Conte a fost un car de nervi în minutul 70 al meciului de pe Meazza dintre Inter şi Napoli, încheiat la egalitate, 2-2. Nerazzurrii au primit un penalty după ce Doveri a fost chemat de VAR, iar antrenorul care a câştigat în trecut titlul şi cu Inter a “explodat” nefiind de acord cu decizia […] The post “Ce ruşine! Ar trebui să vă fie ruşine!” Antonio Conte, de necontrolat în timpul duelului cu Cristi Chivu appeared first on Antena Sport.
08:10
De ce nu câştigă Inter meciurile importante? Răspunsul lui Cristi Chivu. Ce a spus de rivalul Conte # Antena Sport
Inter şi Cristi Chivu au rămas fără victorie în acest sezon în faţa echipelor considerate mari în Serie A, Milan, Napoli şi Juventus, şi a oferit un răspuns atunci când a fost întrebat de ce se întâmplă acest lucru. După 2-2 pe Meazza cu Napoli, Inter rămâne pe primul loc, cu 43 de puncte, cu […] The post De ce nu câştigă Inter meciurile importante? Răspunsul lui Cristi Chivu. Ce a spus de rivalul Conte appeared first on Antena Sport.
Acum 24 ore
23:50
Inter – Napoli 2-2. McTominay, coşmarul lui Cristi Chivu! Egalul îl ţine totuşi pe locul 1 în Serie A! # Antena Sport
Inter Milano și Napoli s-au întâlnit în etapa cu numărul 20 din Serie. Cristi Chivu și elevii lui au avut de două ori meciul în mână, la 1-0, dar şi la 2-1, dar de fiecare dată McTominay a reuşit să readucă Napoli în meci! Partida a fost una încinsă, în care Conte a fost eliminat, […] The post Inter – Napoli 2-2. McTominay, coşmarul lui Cristi Chivu! Egalul îl ţine totuşi pe locul 1 în Serie A! appeared first on Antena Sport.
23:10
Barcelona – Real Madrid 3-2. Catalanii câștigă Supercupa Spaniei după un „thriller” la Jeddah # Antena Sport
Barcelona şi-a trecut în palmares o nouă Supercupă a Spaniei, după ce a învins-o pe Real Madrid în ultimul act al competiției, la Jeddah. Golul deviat al lui Raphinha a adus un nou trofeu în vitrina catalanilor. Ritmul a fost unul ridicat pe tot parcursul partidei. În prima repriză s-au marcat patru goluri, de fiecare […] The post Barcelona – Real Madrid 3-2. Catalanii câștigă Supercupa Spaniei după un „thriller” la Jeddah appeared first on Antena Sport.
22:40
Dinamo îl transferă în această iarnă pe Ianis Târbă (19 ani, extremă), jucător în academia celor de la Celta Vigo. Târbă, născut la Mollerussa în 2006, are cetățenie spaniolă și română, jucând doar în Spania la nivel juvenil. El a fost format de celebra academie a Barcelonei, unde a fost coleg cu Lamine Yamal. Potrivit […] The post Dinamo transferă un român crescut de Barcelona şi fan declarat al FCSB! appeared first on Antena Sport.
22:20
S-au arătat trei minute de prelungire, dar ce a urmat depășește orice imaginație! Nebunie în Barcelona – Real # Antena Sport
Barcelona și Real Madrid nu au dezamăgit în finala Supercupei Spaniei de la Jeddah, cele două reușind să facă un adevărat spectacol în prima repriză a acestei partide. Catalanii conduceau cu scorul de 1-0 înaintea pauzei, dar în prelungirile primei reprize s-au mai marcat alte trei goluri. Asta deși arbitrul de centru arătase trei minute […] The post S-au arătat trei minute de prelungire, dar ce a urmat depășește orice imaginație! Nebunie în Barcelona – Real appeared first on Antena Sport.
22:00
Barcelona – Real Madrid 2-2. „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă! Trei goluri marcate în prelungiri # Antena Sport
Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni pentru prima oară în 2026, în finala Supercupei Spaniei. Partida va avea loc duminică seară, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro. La fel ca în anii trecuţi, meciul se va disputa în Arabia Saudită. Barcelona a jucat în semifinale împotriva […] The post Barcelona – Real Madrid 2-2. „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă! Trei goluri marcate în prelungiri appeared first on Antena Sport.
21:50
Rapidul l-a vândut definitiv pe Claudiu Micovschi la o echipă de play-off din Liga 1. Deși se spunea că fotbalistul va fi folosit ca monedă de schimb pentru aducerea lui Marinos Tzionis în Giulești, acesta a ajuns la o echipă de play-off. Concret, extrema alb-vișiniilor va ajunge sub comanda lui Bogdan Andone la FC Argeș. […] The post Rapid și-a cedat jucătorul la o echipă de play-off: „Transfer definitiv” appeared first on Antena Sport.
21:50
Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni pentru prima oară în 2026, în finala Supercupei Spaniei. Partida va avea loc duminică seară, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro. La fel ca în anii trecuţi, meciul se va disputa în Arabia Saudită. Barcelona a jucat în semifinale împotriva […] The post Barcelona – Real Madrid 1-1. „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă appeared first on Antena Sport.
21:40
Barcelona – Real Madrid 1-0. „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă. Raphinha deblochează partida # Antena Sport
Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni pentru prima oară în 2026, în finala Supercupei Spaniei. Partida va avea loc duminică seară, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro. La fel ca în anii trecuţi, meciul se va disputa în Arabia Saudită. Barcelona a jucat în semifinale împotriva […] The post Barcelona – Real Madrid 1-0. „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă. Raphinha deblochează partida appeared first on Antena Sport.
21:20
Gigi Becali declara recere că mai aduce la FCSB un fotbalist de perspectivă, român şi care joacă în străinătate. Dacă iniţial toată lumea a crezut că fotbalistul pe care vrea să-l transfere este Umit Akdag, în realitate tratativele purtate de FCSB sunt cu Luca Szimionaș. Potrivit Transferfeed, FCSB se află în tratative avansate cu Luca […] The post Gata, s-a aflat! Gigi Becali transferă la FCSB un român din Italia appeared first on Antena Sport.
20:50
Loţi Boloni, făcut praf de Lorena Balaci şi Gica Dobrin: “Când n-o mai fi nici el printre noi…” # Antena Sport
Loți Bölöni (72 de ani) i-a distrus într-un interviu pe regretații Ilie Balaci și Nicolae Dobrin, doi jucători simbol pentru FC Argeş, Craiova, dar şi pentru România. ”Au jucat fotbal 3 ani și au dispărut! Ilie nu a fost băiat serios, pe Gicu nu puteai să contezi, să mergi la luptă cu el”, a fost […] The post Loţi Boloni, făcut praf de Lorena Balaci şi Gica Dobrin: “Când n-o mai fi nici el printre noi…” appeared first on Antena Sport.
20:40
Fantastic! Bayern Munchen a spulberat-o pe Wolfsburg în Bundesliga! Rezultat incredibil înregistrat # Antena Sport
Bayern Munchen a făcut o adevărată demonstrație de forță duminică și a surclasat-o pe Wolfsburg pe teren propriu, în etapa cu numărul 16 din Bundesliga. Formația antrenată de Vincent Kompany a marcat nu mai puțin de opt goluri în poarta adversarei de pe Allianz Arena și a ajuns la 63 de goluri înscrise în acest […] The post Fantastic! Bayern Munchen a spulberat-o pe Wolfsburg în Bundesliga! Rezultat incredibil înregistrat appeared first on Antena Sport.
20:10
Războinicii au câştigat prima imunitate de la Survivor 2026 The post Jurnal Antena Sport | Război să fie! appeared first on Antena Sport.
20:10
Frate pentru frate. Acesta este sloganul baschetbaliştilor din Braşov. Trei fraţi joacă în aceeaşi echipă şi s-au obşinuit ca lumea să-i încurce. The post Jurnal Antena Sport | Fraţii inelului appeared first on Antena Sport.
20:00
Florin Tănase, ofertă din Arabia Saudită! Cine a pus ochii pe starul FCSB-ului, după ce a refuzat China # Antena Sport
Florin Tănase rămâne un jucător atractiv pentru cluburile din țările arabe, iar pe numele golgheterului de la FCSB a venit o nouă propunere pe bani mulți din străinătate. Evaluat de Transfermarkt la 2,3 milioane de euro, acesta are șanse în continuare să plece de la campioana României, în ciuda faptului că a refuzat recent o […] The post Florin Tănase, ofertă din Arabia Saudită! Cine a pus ochii pe starul FCSB-ului, după ce a refuzat China appeared first on Antena Sport.
20:00
Barcelona – Real Madrid LIVE VIDEO (21:00). „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă. Echipele de start # Antena Sport
Barcelona şi Real Madrid se vor întâlni pentru prima oară în 2026, în finala Supercupei Spaniei. Partida va avea loc duminică seară, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în format LIVE TEXT pe AS.ro. La fel ca în anii trecuţi, meciul se va disputa în Arabia Saudită. Barcelona a jucat în semifinale împotriva […] The post Barcelona – Real Madrid LIVE VIDEO (21:00). „Super-Clasico” la Jeddah cu trofeul pe masă. Echipele de start appeared first on Antena Sport.
19:40
Kurt Zouma a reacționat, după ce a reziliat contractul cu CFR Cluj: „Planul lui Dumnezeu” # Antena Sport
Kurt Zouma a rezistat doar patru luni la CFR Cluj, deși era văzut drept un transfer de răsunet pentru campionatul României. Problemele medicale grave nu i-au permis francezului să arate potențialul său maxim în Gruia. Chiar și așa, acesta a rămas în relații bune cu Neluțu Varga, care l-a plătit la zi, dar i-a oferit […] The post Kurt Zouma a reacționat, după ce a reziliat contractul cu CFR Cluj: „Planul lui Dumnezeu” appeared first on Antena Sport.
19:30
Echipa bucureşteană Rapid a învins duminică, în meci amical, formaţia bulgară CSKA 1948 Sofia. A fost ultima verificare a giuleştenilor înainte de startul campionatului. La final de meci, câteva imagini au surprins pe toată lumea. Cristi Ignat a fost surprins în timp ce discuta cu Paul Pintilie, directorul sportiv al celor de la Petrolul Ploiești. […] The post Tratative în parcare. Se pregăteşte transferul unui jucător al Rapidului! appeared first on Antena Sport.
19:10
Dan Nistor a dezvăluit care este marele regret al carierei sale: „N-aş mai merge acolo” # Antena Sport
Dan Nistor mai are doar două meciuri de jucat până să bifeze 500 de partide pe prima scenă a fotbalului românesc, iar jucătorul celor de la Universitatea Cluj a vorbit și despre cariera sa, în cadrul unei conferințe de presă. Mijlocașul „șepcilor roșii” a spus printre altele și care este marele regret al carierei sale […] The post Dan Nistor a dezvăluit care este marele regret al carierei sale: „N-aş mai merge acolo” appeared first on Antena Sport.
19:10
Scandal uriaș la Cupa Africii: eliminați, algerienii au vrut să bată pe toată lumea, de la arbitru până la jurnaliști # Antena Sport
Nigeria s-a calificat în semifinalele Cupei Africii, după ce a trecut cu 2-0 de Algeria, la Marrakesh. Victor Osimhen (min. 47) și Akor Adams (min. 57) au marcat golurile victoriei pentru „super vulturi”, care vor întâlni țara gazdă, Maroc, în semifinale. Algerienii au făcut scandal după eliminarea de la Cupa Africii Imediat după fluierul final […] The post Scandal uriaș la Cupa Africii: eliminați, algerienii au vrut să bată pe toată lumea, de la arbitru până la jurnaliști appeared first on Antena Sport.
18:50
O legendă a Craiovei îl face praf pe Loţi Boloni: “Vârsta îi joacă feste! Balaci a fost mult mai valoros decât el” # Antena Sport
Loți Bölöni (72 de ani) i-a distrus într-un interviu pe regretații Ilie Balaci și Nicolae Dobrin, doi jucători simbol pentru FC Argeş, Craiova, dar şi pentru România. ”Au jucat fotbal 3 ani și au dispărut! Ilie nu a fost băiat serios, pe Gicu nu puteai să contezi, să mergi la luptă cu el”, a fost […] The post O legendă a Craiovei îl face praf pe Loţi Boloni: “Vârsta îi joacă feste! Balaci a fost mult mai valoros decât el” appeared first on Antena Sport.
18:30
CSM București, victorie „en fanfare” la primul meci pe 2026 în Liga Campionilor. Ce loc ocupă „tigroaicele” # Antena Sport
CSM București a început ca din tun anul 2026 și a obținut o victorie clară în Liga Campionilor la handbal feminin, scor 33-24 în fața celor de la Odense, în etapa a 9-a a fazei grupelor. Campioana României a reușit o adevărată reprezentație de forță în deplasare, bifând astfel al cincilea succes din actuala ediție […] The post CSM București, victorie „en fanfare” la primul meci pe 2026 în Liga Campionilor. Ce loc ocupă „tigroaicele” appeared first on Antena Sport.
18:10
Marius Șumudică și-a aflat pedeapsa, după debutul cu scandal pe banca celor de la Al-Okhdood # Antena Sport
Marius Șumudică nu a avut parte de un debut fericit pe banca celor de la Al-Okhdood, echipa sa suferind un nou eșec pe teren propriu, în disputa contra celor de la Al-Ahli SC. Mai mult decât atât, antrenorul român a fost și protagonistul unui scandal cu unul dintre jucătorii echipei adverse, acesta fiind inclusiv ironizat […] The post Marius Șumudică și-a aflat pedeapsa, după debutul cu scandal pe banca celor de la Al-Okhdood appeared first on Antena Sport.
18:00
Rapid s-a impus cu CSKA Sofia cu un gol de la centrul terenului. Cât a fost scorul şi ce a făcut Dinamo cu Gangwon # Antena Sport
Dinamo și Rapid, două dintre cele mai bune formații din Liga 1 din acest sezon, au avut parte de al doilea amical în cantonamentul din Antalya. Formația lui Zeljko Kopic a întâlnit pe sud-coreenii de la Gangwon, în timp ce elevii lui Costel Gâlcă au dat peste CSKA 1948 Sofia. Cele două partide au fost […] The post Rapid s-a impus cu CSKA Sofia cu un gol de la centrul terenului. Cât a fost scorul şi ce a făcut Dinamo cu Gangwon appeared first on Antena Sport.
17:40
Ce afaceri şi ce avere are Călin Donca. Câţi bani cheltuie zilnic concurentul Survivor România 2026 # Antena Sport
Ce afaceri şi ce avere are Călin Donca, concurentul de la Survivor România 2026. Mulţi români se întreabă. El a cunoscut apogeul financiar, apoi a urmat decăderea în momentul în care a fost trimis în detenţie şi a fost pus sechestru pe activele lui. Ce afaceri şi ce avere are Călin Donca Înainte de momentul […] The post Ce afaceri şi ce avere are Călin Donca. Câţi bani cheltuie zilnic concurentul Survivor România 2026 appeared first on Antena Sport.
17:30
Cătălin Cîrjan, declarația prin care îi va cuceri pe fanii lui Dinamo! Marele vis al acestuia în tricoul alb-roșu # Antena Sport
Dinamo a jucat duminică o partidă amicală în Antalya contra celor de la Gangwon, iar formația antrenată de Zeljko Kopic s-a impus cu scorul de 3-2. Adrian Mazilu a marcat primul său gol în tricoul alb-roșilor. După fluierul final, Cătălin Cîrjan a vorbit despre impresiile din cadrul cantonamentului, dar și despre care ar fi marele […] The post Cătălin Cîrjan, declarația prin care îi va cuceri pe fanii lui Dinamo! Marele vis al acestuia în tricoul alb-roșu appeared first on Antena Sport.
17:00
Rapid vrea să dea lovitura în această iarnă! Atacantul vizat de Dan Șucu are 15 goluri în 17 meciuri jucate # Antena Sport
Antoine Baroan nu s-a impus la Rapid, iar Costel Gâlcă a cerut întăriri la nivel ofensiv. A venit Daniel Paraschiv de la Real Oviedo, însă giuleștenii sunt pe punctul de a transfera un alt vârf, cu cifre extraordinare în acest sezon. Este vorba despre Rogers Mato, fotbalist de 22 de ani, care evoluează în prezent […] The post Rapid vrea să dea lovitura în această iarnă! Atacantul vizat de Dan Șucu are 15 goluri în 17 meciuri jucate appeared first on Antena Sport.
17:00
Un alt transfer din fotbalul românesc în Turcia. Agentul confirmă: “Mâine face vizita medicală” # Antena Sport
O altă plecare din fotbalul românesc cu destinaţia Turcia. Petrolul a decis să-l împrumute la Eyupspor, în prima ligă turcă, și pe camerunezul Jerome Onguene, anunţă gsp.ro. Mutarea vine la doar câteva zile după ce Denis Radu a fost cedat şi el la același club. Prima plecare de la Petrolul Ploieşti a fost cea a […] The post Un alt transfer din fotbalul românesc în Turcia. Agentul confirmă: “Mâine face vizita medicală” appeared first on Antena Sport.
16:40
Panică pentru Mircea Lucescu, Andrei Raţiu s-a accidentat şi a părăsit terenul după 38 de minute de joc. Primul verdict # Antena Sport
Andrei Rațiu (27 de ani) a ieșit accidentat în minutul 38 al meciului dintre Rayo Vallecano și Mallorca, din etapa a 19-a din La Liga. Momente de îngrijorare pentru Mircea Lucescu, dar şi pentru jucător care îşi doreşte un transfer important în această iarnă. El a acuzat dureri la coapsa piciorului stâng şi a cerut […] The post Panică pentru Mircea Lucescu, Andrei Raţiu s-a accidentat şi a părăsit terenul după 38 de minute de joc. Primul verdict appeared first on Antena Sport.
16:30
Rapid – CSKA Sofia 0-1. Meciul a început cu 8 minute de întârziere. Dinamo a câștigat cu Gangwon # Antena Sport
Dinamo și Rapid, două dintre cele mai bune formații din Liga 1 din acest sezon, se pregătesc pentru al doilea amical pe care îl vor disputa în cantonamentul din Antalya. Formația lui Zeljko Kopic îi întâlnește pe sud-coreenii de la Gangwon, în timp ce elevii lui Costel Gâlcă vor da peste CSKA 1948 Sofia. Cele […] The post Rapid – CSKA Sofia 0-1. Meciul a început cu 8 minute de întârziere. Dinamo a câștigat cu Gangwon appeared first on Antena Sport.
16:30
Mihai Toma, inclus într-un top select la nivel mondial! Jucătorul FCSB-ului este cu un loc mai jos de Yamal # Antena Sport
La 18 ani, Mihai Toma este văzut drept unul dintre cei mai de perspectivă tineri din fotbalul românesc, fiind deja de o perioadă bună în circuitul primei echipe a campioanei din Liga 1. Statisticienii de la CIES Football Observatory au întocmit un clasament select din care face parte și fotbalistul celor de la FCSB, aici […] The post Mihai Toma, inclus într-un top select la nivel mondial! Jucătorul FCSB-ului este cu un loc mai jos de Yamal appeared first on Antena Sport.
16:00
Inter Milano și Napoli se întâlnesc astăzi în etapa cu numărul 20 din Serie într-un duel care se anunță extrem de interesant și de tensionat. Cristi Chivu și elevii săi vor vrea să obțină revanșa după ce au fost învinși în tur pe Diego Armando Maradona cu scorul de 3-1, în timp ce echipa lui […] The post Inter – Napoli LIVE TEXT (21:45). Cristi Chivu vrea revanșa contra lui Antonio Conte appeared first on Antena Sport.
15:40
A fost eliminat, a călătorit 3000 de km şi a câştigat un trofeu a doua zi! 24 de ore nebune pentru jucătorul lui Fenerbahce # Antena Sport
Dorgeles Nene îşi va aminti mult timp acest weekend din ianuarie 2026. Jucătorul în vârstă de 23 de ani a jucat nu unul, ci două meciuri în doar 24 de ore. Două meciuri de mare intensitate şi, mai ales, disputate la peste 3.000 de kilometri distanţă unul de celălalt. Prezent cu echipa sa naţională la […] The post A fost eliminat, a călătorit 3000 de km şi a câştigat un trofeu a doua zi! 24 de ore nebune pentru jucătorul lui Fenerbahce appeared first on Antena Sport.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.