CFR Cluj vinde tot, ca să supraviețuiască. Formația din Gruia rămâne cu poarta goală în plină iarnă

Adevarul.ro, 13 ianuarie 2026 15:15

CFF Cluj, vicecampioana și deținătoarea Cupei României la fotbal, are mari probleme financiare.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 5 minute
17:45
Premierul Ilie Bolojan i-a transmis președintelui Nicușor Dan propunerea de revocare a lui Daniel-Ovidiu David din funcția de ministru al Educației, în urma demisiei acestuia, și de preluare a interimatului de către șeful Guvernului.
17:45
Bursele pentru elevi și studenți vor fi acordate și în 2026, în funcție de criteriile decise pentru acest an școlar. În privința studenților, sumele pentru bursele sociale au fost suplimentate cu 60 de milioane de euro, după ce Comisia Europeană a aprobat finanțarea în decembrie.
17:45
Secția pentru judecători a CSM cere Guvernului să adopte rapid măsuri pentru deblocarea concursurilor de admitere în magistratură, suspendate pe tot anul 2026, subliniind că justiția are o importanță socială cel puțin egală cu cea a sănătății sau educației.
Acum 15 minute
17:30
Un tânăr de 28 de ani a fost reţinut de polițiștii timișoreni marți, 13 ianuarie, după ce a furat mai multe bunuri, materiale sanitare şi unelte electrice, dintr-o locuinţă aflată în construcţie din Timişoara. Prejudiciul produs este de aproximativ 20.000 de euro.
17:30
Angajanții Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză, protestând astfel față de faptul că la nivelul fabricii nu există un contract colectiv de muncă (CCM) şi că, după o discuție pe acest subiect din octombrie anul trecut, conducerea nu a mai purtat nicio negociere cu angajații.
17:30
Guvernul şi-a anunţat deja intenţia de a reduce cu 10% fondul de salarii din instituțiile publice, reforma administrației urmând să se facă în cursul lunii ianuarie, după ce Executivul o va aproba, cel mai probabil în ședința de joi, 15 ianuarie.
17:30
CFR va scoate la vânzare prin licitație publică anumite active constând în terenuri şi construcții, care nu sunt necesare realizării sau dezvoltării proiectelor de infrastructură feroviară şi nu contribuie la obiectivele strategice ale sistemului feroviar național.
17:30
Miniștrii de Externe ai Danemarcei și Groenlandei se întâlnesc miercuri la Casa Albă cu JD Vance și Marco Rubio pentru a discuta amenințările lui Donald Trump privind Groenlanda, a transmis un diplomat al UE familiarizat cu planurile.
17:30
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a anunțat înscrierea a 15 candidați în cursa pentru funcția de director general al Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), dar şi cine sunt cei cinci membri ai comisiei de evaluare.
Acum 30 minute
17:15
Un angajat al Consiliului Local din New York a fost reținut luni, în timpul unei audieri „de rutină” cu un ofițer de imigrare din Long Island, potrivit oficialilor orașului, care au catalogat incidentul drept o „extindere flagrantă a autorității guvernamentale”.
17:15
Descoperă cele mai bune plite încorporabile din 2026, cu rating ⭐ 4,5+ de pe eMAG. Alege modelul ideal pentru bucătăria ta: rapid, sigur și eficient, cu recenzii verificate de utilizatori reali.
Acum o oră
17:00
Cătălin Măruță a mulțumit telespectatorilor, invitaților și echipei pentru susținere și a subliniat că perioada rămasă până la final va fi tratată cu același ton pozitiv și energie, marcând încheierea unui capitol important din cariera sa.
17:00
Ilie Bolojan a primit la Palatul Victoria conducerea Wizz Air, discuțiile vizând planurile companiei pentru dezvoltarea rețelei de zboruri și a serviciilor pentru pasageri în România.
17:00
Un bucureștean ajuns în pragul disperării a scris, sub anonimat, o scrisoare președintelui Nicușor Dan și premierului Ilie Bolojan, în contextul în care mii de locuitori ai Capitalei se confruntă de câteva zile cu lipsa căldurii în locuințe, situație agravată de temperaturile extrem de scăzute.
Acum 2 ore
16:45
Real Madrid și-a schimbat antrenorul la mijlocul sezonului.
16:45
Președintele Nicușor Dan nu va participa la Forumul de la Davos, care va avea loc săptămâna viitoare, între 19 și 23 ianuarie 2026. România va fi reprezentată la eveniment de către ministrul de externe, Oana Țoiu.
16:30
Grupul petrolier KazMunayGas a anunţat că petrolierul Matilda, închiriat de una dintre subsidiarele sale, a fost atacat marţi de o dronă, înainte de a începe să încarce petrol kazah la terminalul Caspian Pipeline Consortium de la Marea Neagră.
16:30
Sunt povești care nu încep cu o medalie și nu se termină cu aplauze. Sunt povești care încep cu o pierdere, continuă cu o decizie grea și se transformă, pas cu pas, într-o revenire pe care nimeni nu o mai credea posibilă.
16:15
Un procuror din Istanbul a împușcat-o pe judecătoarea Aslı Kahraman, în biroul Curții Regionale de Apel Kartal. Viața acesteia a fost salvată după ce un deținut prezent în clădire a intervenit și a împiedicat un al doilea foc.
16:15
Primarul oraşului Cernavodă, Liviu Negoiţă, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanţa la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, iar decizia instanţei este definitivă.
16:15
O ploaie înghețată a provocat marți perturbări majore în Austria, Slovacia, Cehia și Ungaria, ducând la închiderea unor aeroporturi, întârzieri și anulări de zboruri și trenuri, precum și la emiterea de avertismente pentru călători și autorități.
16:00
Ambasada virtuală a Statelor Unite în Iran a emis marți o alertă de securitate, îndemnând cetățenii americani aflați pe teritoriul Republicii Islamice să părăsească țara „acum” și să nu se bazeze pe sprijinul guvernului american.
16:00
Potrivit meteorologilor, până la finalul săptămânii, se vor înregistra temperaturi de până la 10 grade în unele zone din țară.
Acum 4 ore
15:45
Un tânăr român a fost condamnat de judecătorul districtual din Venserpolder, Amsterdam, la două luni de închisoare necondiționată, după ce a fost prins de mai multe ori cheltuind bancnote false de 50 de euro în localuri din oraș.
15:45
Comisia Națională de Strategie și Prognoză (CNSP) atrage atenția că măsurile fiscale și menținerea inflației la un nivel ridicat vor afecta semnificativ consumul populației în 2026.
15:30
Deputatul PSD Mihai Fifor, fost ministru al Apărării, afirmă marţi că ventilarea în spaţiul public a ideii că militarii „se pensionează la 48 de ani” nu este o confuzie inocentă ci este o manevră abjectă de manipulare.
15:30
Moartea unui diplomat rus găsit spânzurat în incinta ambasadei Rusiei din Cipru a stârnit semne de întrebare, pe fondul tensiunilor crescute dintre Moscova şi Nicosia şi al suspiciunilor privind activităţi de spionaj.
15:30
Este anchetă la o maternitate privată din Craiova după decesul unui bebeluș. Copilul s-a născut în 10 ianuarie, iar în 12 ianuarie părinții au fost anunțați că este resuscitat. Manevrele nu au avut rezultatul așteptat.
15:15
Ofițerul de presă al Guvernului care a bruscat jurnaliștii la Palatul Parlamentului, pe 26 noiembrie 2025, a fost sancționat disciplinar, primind o reducere de 5% a salariului timp de o lună.
15:15
Guvernul a prezentat, marţi, poziţia Ministerului de Externe privind votul României în favoarea Acordului UE-Mercosur că negocierile au avut loc pe filiera comercialǎ şi între liderii politici, negocieri în urma cărora s-au obţinut resurse adiţionale pentru fermierii din România.
15:15
CNAIR anunță restricții temporare de trafic pe autostrada A7, în județul Vrancea, miercuri, 14 ianuarie, din cauza unor lucrări de verificare și intervenție la portalurile cu mesaje variabile.
15:15
CFF Cluj, vicecampioana și deținătoarea Cupei României la fotbal, are mari probleme financiare.
15:00
O simplă îmbrățișare la terminalul unui aeroport britanic poate costa până la 13 lire.
15:00
Julio Iglesias se confruntă cu acuzații că ar fi abuzat sexual două femei în anul 2021. Femeile erau angajate la vilele sale din Caraibe.
14:45
Un bărbat a murit, marţi, într-un accident rutier care s-a produs pe centura ocolitoare a Timişoarei. El a intrat cu maşina într-un TIR şi a rămas încarcerat.
14:45
Europarlamentarii AUR au sesizat oficial Comisia Europeană şi Consiliul European cu privire la lipsa mandatului legal necesar pentru semnarea Acordului UE–MERCOSUR.
14:45
Bogdan Ivan avertizează că problemele de termoficare din București nu pot fi rezolvate rapid și vorbește despre o soluție temporară, bazată pe sisteme mobile, care ar urma să funcționeze în 3-4 ani. Până atunci, autoritățile admit că sunt nevoite să „lucreze cu ce au”.
14:30
Un pensionar de 80 de ani a fost reținut pe aeroportul Tenerife Sud după ce a încercat să se îmbarce împingându-și soția decedată într-un scaun cu rotile.
14:30
Preşedintele Ungariei, Tamas Sulyok, a anunțat data alegerilor parlamentare, relatează MTI și agențiile de presă. Sulyok îi încurajează pe toţi cetăţenii ungari să participe la aceste alegeri legislative, potrivit Agerpres.
14:30
Medicul Mihai Craiu atrage atenția că rujeola nu este „o simplă răceală” și că nu este necesar ca un copil să facă boala pentru „o imunitate mai bună”, în locul vaccinului ROR.
14:30
Venezuela se confruntă cu o nouă fază de instabilitate politică, după ce președinta interimară Delcy Rodríguez a inițiat o serie de măsuri care au adâncit diviziunile din interiorul structurilor de putere ale statului.
14:15
Guvernul urmează să își angajeze răspunderea în fața Parlamentului pentru pachetul de reformă administrativă.
14:15
14:15
14:00
Un nou val de atacuri rusești asupra infrastructurii energetice a pus la grea încercare multe orașe ale Ucrainei, unde regiuni întregi au fost aruncate, în ultimele zile, aproape complet în întuneric.
14:00
Principalii investitori și dezvoltatori imobiliari din România se așteaptă la o creștere a chiriilor în 2026, mai ales pe segmentul de birouri, și la o consolidare a cererii de spații imobiliare noi, potrivit unui studiu realizat de o companie de consultanță imobiliară.
14:00
Prim-ministrul Ilie Bolojan l-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe preşedintele Asociaţiei Comitetelor Olimpice Europene (EOC), Spyros Capralos. La întrevedere a participat şi viceprim-ministrul Tanczos Barna.
14:00
Ianis Hagi are 27 de ani și a fost căpitanul echipei naționale la ultimele meciuri internaționale.
Acum 6 ore
13:45
Preşedintele Nicuşor Dan l-a decorat, marţi, post-mortem, cu gradul profesional de chestor de poliţie, pe comisarul-şef de poliţie Mîrzacu Marius-Daniel din Ministerul Afacerilor Interne, care a murit sâmbătă în timp ce se afla la muncă.
13:45
Inteligența artificială nu e întotdeauna practică: un tânăr din București a descoperit asta după ce AI-ul i-a sugerat să pună chiuveta în duș, în timpul renovării apartamentului său.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.