EXCLUSIV Vom avea bugetul pe 2026 abia peste o lună. Nanu, MF: Planul de finanțare va fi de 265-275 miliarde de lei, la un deficit de 6-6,5%

Profit.ro, 13 ianuarie 2026 15:50

CORESPONDENȚĂ DIN VIENA România va avea proiectul bugetului de stat pe 2026 prezentat și aprobat abia peste o lună. Șeful Trezoreriei Statului din Ministerul Finanțelor, Ștefan Nanu, a declarat, pentru Profit.ro, că datele bugetare vor fi definitivate la jumătatea lunii februarie și că estimează un plan de finanțare pe anul în curs de 267-275 miliarde de lei, cu o scădere a sumei împrumutate prin eurobonduri față de 2025.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Profit.ro

Acum 5 minute
18:00
Începând de miercuri, temperaturile vor fi în creștere, cu valori maxime de până la 10 grade Celsius și minime în jur de minus 6 până la 2-3 grade.
Acum 30 minute
17:40
Premierul Ilie Bolojan va prelua, interimar, și funcția de ministru al Educației.
Acum o oră
17:30
Primarul orașului Cernavodă, Liviu Negoiță, a fost condamnat de Curtea de Apel Constanța la patru ani de închisoare pentru abuz în serviciu în formă continuată, iar decizia instanței este definitivă.
17:20
Franciza fără contribuție financiară, magazin la cheie și control complet de brand.
Acum 2 ore
17:00
Nevoia de consolidare fiscală, în condițiile unui deficit bugetar mare, limitează perspectivele de creștere ale economiei românești, au arătat economiștii grupului Unicredit, la Viena, în cadrul FT CEE Forum. Creșterile de taxe deja aprobate ar putea să nu fie suficiente, chiar dacă au reușit până acum să evite o aterizare dură a situației bugetare, fiind posibilă necesitatea unor măsuri suplimentare în perioada următoare.
16:50
Conducerea companiei aeriene maghiare low-cost Wizz Air a venit la premierul Ilie Bolojan.
16:50
Odată cu aderarea Bulgariei la zona euro la 1 ianuarie 2026, Bursa de Valori de la Sofia a consemnat o creștere cu aproape 184% a volumului tranzacțiilor în ultima săptămână.
16:40
Într-o scrisoare deschisă, Academia Română a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în legătură cu „blocajul juridic prelungit” care afectează Complexul balnear istoric Băile Herculane.
16:40
Piața neagră a țigaretelor a ajuns în noiembrie la 12,6% din totalul consumului, în urcare de la 9,6% în septembrie, arată datele companiei de cercetare Novel. Acest nivel este cel mai ridicat din ultimii șase ani și înseamnă pierderi de circa jumătate de miliard de euro pentru bugetul statului, conform analizei Profit.ro.
16:20
În Franța, în anul 2025, s-au înregistrat mai multe decese decât nașteri, pentru prima dată de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial.
16:20
Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP) a anunțat că România a primit Avizul Formal pentru îndeplinirea condițiilor de mediu în procesul de aderare la Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).
16:10
După o pauză de 8 ani, Raiffeisen devine din nou activ la BVB, printr-o entitate din cadrul grupului care să opereze ca broker român.
Acum 4 ore
16:00
Începând cu data de 01 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări la Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată.
15:50
CORESPONDENȚĂ DIN VIENA România va avea proiectul bugetului de stat pe 2026 prezentat și aprobat abia peste o lună. Șeful Trezoreriei Statului din Ministerul Finanțelor, Ștefan Nanu, a declarat, pentru Profit.ro, că datele bugetare vor fi definitivate la jumătatea lunii februarie și că estimează un plan de finanțare pe anul în curs de 267-275 miliarde de lei, cu o scădere a sumei împrumutate prin eurobonduri față de 2025.
15:40
România a câștigat pentru 2026 mandatul de președinte al Consiliului Executiv al celor mai importante agenții de dezvoltare ONU, respectiv Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (UNDP), Fondul Națiunilor Unite pentru Populație (UNFPA) și Biroul ONU pentru Proiecte Speciale (UNOPS).
15:30
Mai multe străzi din sectorul 1 al Capitalei nu au gaze, după o avarie la o conductă aferentă rețelei de distribuție.
15:10
Excedentul de lichiditate al băncilor a crescut din nou în decembrie, la cel mai ridicat nivel de după luna aprilie, ceea e a pus presiune pe o nouă scădere a dobânzilor în piață.
15:00
Ioana Bauer, președinta organizației eLiberare, a fost desemnată prima româncă câștigătoare a Schwab Foundation Award for Social Entrepreneurship, una dintre cele mai prestigioase recunoașteri internaționale acordate liderilor care dezvoltă soluții sistemice și scalabile la unele dintre cele mai urgente provocări sociale globale.
14:50
Primăria Capitalei a primit de la Guvern doar 317 milioane de lei, până la votarea bugetului PMB, cel mai probabil în luna martie.
14:30
Angajații de la Fabrica de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză și solicită începerea negocierilor pentru semnarea contractul colectiv de muncă aferent anului 2026.
14:20
Cu un minus de 8,3 miliarde de euro, de la minus 6,7 miliarde de euro în trimestrul doi din 2025, România are cel mai ridicat deficit de cont curent din UE.
Acum 6 ore
14:00
Materialele antiderapante cumpărate de drumarii din întreaga țară s-au epuizat mai rapid decât s-ar fi așteptat, după ninsorile din ultima perioadă.
14:00
Înceând de miercuri, cinci muzee din Paris introduc o taxa pentru vizitatorii din țările non-UE, fiind vizați inclusiv britanicii și elvețienii.
13:40
Samsung poate lansa Galaxy Unpacked miercuri, 25 februarie, la San Francisco.
13:20
Mallroca anunță creșteri de prețuri la cazare, pentru acest an.
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat marți de BNR a ajuns la 5,0896 lei, de la 5,0896 lei, curs înregistrat luni.
13:00
Barja Phoenix, cu o încărcătură de 1.133 tone de îngrășăminte chimice, s-a scufundat în 10 ianuarie pe Dunăre, în dreptul orașului Zimnicea.
13:00
Lanțul olandez de magazine non-food de tip discount Action, cel mai nou jucător de pe piața locală de retail,a cărui intenție de lansare în România a fost anunțată de Profit.ro din 2024, continuă să se extindă. va deschide joi al șaptelea magazin, în Râmnicu Vâlcea.
12:30
Dănuț Ștefan Briceag a obținut 2 medalii de argint în competițiile de schi adaptat FIS și NC de la Jasna (Slovacia) după un singur an de schi adaptat, într-un proiect care a schimbat vieți și a pus România pe harta sportului adaptat.
12:20
Principalii investitori și dezvoltatori imobiliari din România se așteaptă la o creștere a chiriilor în 2026, mai ales pe segmentul de birouri, și la o consolidare a cererii de spații imobiliare noi.
Acum 8 ore
12:00
După ce un deputat PNL a inițiat un proiect de lege pentru reglementarea, autorizarea și controlul activităților de natură sexuală, Patriarhia Română a transmis că aceasta "reprezintă o formă gravă de exploatare și tranzacționare a trupului omenesc în scop financiar iar legiferarea ei nu va conduce la eradicarea traficului de persoane.
12:00
Renault a prezentat, în Coreea de Sud, cel mai nou model al său, unul special pentru că marchează lansarea primului model de clasă D al mărcii dedicat exclusiv piețelor internaționale.
11:50
Cererea globală pentru argint a explodat datorită utilizărilor sale în centre de date pentru AI, semiconductori, panouri solare, vehicule electrice și infrastructură energetică.
11:50
Cel mai bogat on din lume a reacționat negativ la vestea că tehnologia și infrastructura Google vor sta la baza eforturilor Apple pe zona de inteligență artificială.
11:20
După desființarea din 2008, Guvernul croat a decis reintroducerea serviciul militar obligatoriu.
11:10
ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.
11:00
Metaversul, care trebuia să reprezinte viitorul companiei conduse de Mark Zuckerberg și care dă și numele acesteia, după rebranding-ul din 2021, va face un pas înapoi pe lista de priorități, primind mai puțini bani și urmând să lucreze cu mai puțini oameni.
11:00
Mai multe spitale aflate în subordinea Ministerului Sănătății au probleme în acest moment cu asigurarea căldurii, anunță Alexandru Rogobete.
11:00
Prețurile carburanților s-au majorat pentru a doua oară consecutiv în ultimele 3 zile, confirmând faptul că ieftinirea motorinei ca urmare a evoluției cotațiilor pe piețele internaționale înregistrată în ultima perioadă, care a anulat practic scumpirea fiscală de la 1 ianuarie, poate înceta.
11:00
2026 va aduce noi lansări extrem de importante pentru marca Dacia.
10:50
Compania aeriană maghiară low-cost Wizz Air lansează serviciul Wizz Class.
10:40
Decizia a fost anunțată într-o scrisoare adresată acționarilor WBD de către CEO-ul Paramount Skydance, David Ellison.
10:30
O alertă de cod galben de temperaturi deosebit de scăzute, ce vizează aproape jumătate de țară și valabilă până miercuri, la ora 10.00, a fost emisă de meteorologi.
10:10
Cele două companii vor investi, în următorii cinci ani, până la un miliard de dolari.
Acum 12 ore
09:50
Compania japoneză își menține titlul de cel mai bine vândut producător auto mondial și în 2025, pentru al șaselea an consecutiv.
09:40
Cu o cotă de 20% din piață, anul trecut Apple a fost cel mai mare producător de smartphone-uri și ca volum, depășind Samsung.
09:30
Agroland Business System S.A. a anunțat achiziția Avirom S.R.L, companie românească activă în producția agrozootehnică, cu facilități situate în județul Buzău.
09:20
PartnerVet, furnizor român de servicii veterinare - sprijinit de D Craig Holding, divizia de investiții a fondatorului SuperBet, familia Dragic, și de Vetimex Capital, firma de investiții controlată de familia Korponay din Baia Mare, fondatorii companiei Maravet și care dețin și Montero.vet, respectiv Promedivet, anunță achiziționarea Brains & Bones, singurul spital specializat în servicii integrate de imagistică medicală avansată (CT, RMN), neurochirurgie și ortopedie veterinară din România.
09:10
Avincis Merlot 2022 este un vin roșu sec, elegant și catifelat, care exprimă perfect noblețea soiului Merlot și caracterul distinctiv al terroir-ului din Drăgășani.
09:00
Producătorul iPhone va apela la gigantul IT Google pentru a-și perfecționa asistentul virtual Siri și pentru a integra alte funcții de inteligență artificială.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.