Un nou val de frig extrem peste România. Temperaturile scad drastic în weekend

ObservatorNews, 13 ianuarie 2026 19:20

România a încremenit de frig. A fost cea mai geroasă noapte din această iarnă. Temperaturile au scăzut până la minus 21 de grade Celsius. În sudul ţării şi în Bucureşti nu a mai fost atât de frig de mai bine de zece ani. Temperaturile venite parcă de la Polul Nord au făcut şi victime. Un bărbat a murit îngheţat în apartament, iar alţii au fost salvaţi în ultima clipă. Iarna nemiloasă a lovit şi pe şosele. Meteorologii avertizează că nu scăpăm prea curând de ger.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum o oră
20:50
Mesaj clar pentru Donald Trump: "Groenlanda nu este de vânzare!" Anunţul vine cu o zi înainte întâlnirii de la Casa Albă, între Danemarca, Groenlanda şi Statele Unite. Preşedintele american insistă tot mai mult să preia controlul asupra teritoritului cu resurse minerale de peste 300 de miliarde de dolari. Analiştii se tem, însă, că o acţiune militară va aduce sfârşitul NATO.
20:40
Cel puţin 2.000 de oameni au fost ucişi în ultimele două săptămâni în timpul protestelor împotriva regimului iranian, înăbuşite cu violenţă de autorităţi. Ţara este de peste 100 de ore în blackout total.
20:30
Sistemul de transfuzii din România trebuie reformat total. Numărul donatorilor este insuficient, programul centrelor este prea scurt, iar în fiecare zi, cel puţin un pacient în stare gravă trebuie să aştepte până fac medicii rost de sânge pentru el. Ministrul Sănătăţii are un plan de reformă, care include importul de sânge pentru a salva viaţa suferinzilor de boli rare.
Acum 2 ore
20:20
Europa este paralizată de ger! Mai multe aeroporturi au fost închise, iarzborurile anulate. Temperaturi extreme s-au înregistrat de la Viena până în Laponia, unde o româncă a aflat pe propria piele cât de dură este viaţa la minus 46 de grade Celsius. 
20:10
Gerul pune la încercare mașinile electrice! Autonomia scade, iar șoferii trebuie să facă opriri mai dese la stațiile de încărcare. Costurile se dublează faţă de perioada verii şi ajung din urmă cheltuielile pentru benzină sau motorină. Vedem ce probleme reclamă șoferii și ce soluții propun specialiștii.
20:10
Aurul străluceşte tot mai tare şi bate noi recorduri. La noi, gramul se apropie de 650 de lei, iar la nivel mondial, cotaţia metalului ar putea urca la 5.000 de dolari pe uncie chiar în prima jumătate a acestui an.
20:10
O femeie de 33 de ani, din Iași, și-a lăsat copilul în vârstă de 4 ani la grădiniță și a fost găsit la piață, nesupravegheat. Mama a sesizat Poliția.
20:00
Impozite cât preţul unei maşini second hand. Nu doar românii cu venituri mici sunt afectaţi de majorările de dări din acest an. Luxul este taxat mai tare. Proprietăţile spaţioase, mai scumpe de jumătate de milion de euro, au impozite mai mari şi de 15 ori faţă de anul trecut. Guvernul a majorat impozitul pe lux, o taxă specială aplicată şi în cazul maşinilor scumpe, pentru a strânge mai mulţi bani la bugetul de stat. 
19:50
Acuzaţii noi la adresa medicilor de la Spitalul Judeţean Constanţa, unde doi copii au intrat în moarte cerebrală. Părinţii spun că, de trei săptămâni, li se refuză eliberarea actelor medicale care ar putea face lumină în aceste cazuri. Bănuiesc că se ascund proceduri greşite şi faptul că medicul de gardă lipsea din spital, în momentul în care starea pacienţilor s-a înrăutăţit.
19:30
În ultimii 10 ani, românii, mari consumatori de margarină, au dat de gustul untului. Care e tot mai bun şi mai sănătos. Cu toate acestea, la raft se mai strecoară şi greşeli. Am dus untul la analize şi am descoperit că, şi în acest caz, nu tot ce scrie pe ambalaj e adevărat. Dar putem spune că am înregistrat o premieră. Pentru prima dată de când vă prezentăm campania "Ce ne puneţi în mâncare" am descoperit un produs care nu e nici falsificat, nici plin de bacterii.
19:30
Caz revoltător la spitalul de psihiatrie de la Bălăceanca. O pacientă de 30 de ani a fost bătută de un asistent medical, în timpul unei crize. Bărbatul este acum în arest la domiciliu şi se apără cu cinism: putea să dea şi mai tare. Cazul readuce în discuţie tratamentul inuman la care sunt supuşi bolnavii psihic. Şi că, cele mai mari probleme sunt fix la cei care ar trebui să-i îngrijească pe bieţii oameni. Tot la Bălăceanca, un pacient a fost ucis în bătaie, cu mai mulţi ani în urmă. Iar la Târnăveni, un bărbat ţinut în condiţii inumane, s-a spânzurat anul trecut.
Acum 4 ore
19:20
România a încremenit de frig. A fost cea mai geroasă noapte din această iarnă. Temperaturile au scăzut până la minus 21 de grade Celsius. În sudul ţării şi în Bucureşti nu a mai fost atât de frig de mai bine de zece ani. Temperaturile venite parcă de la Polul Nord au făcut şi victime. Un bărbat a murit îngheţat în apartament, iar alţii au fost salvaţi în ultima clipă. Iarna nemiloasă a lovit şi pe şosele. Meteorologii avertizează că nu scăpăm prea curând de ger.
19:20
Apărarea şi Internele lucrează, în aceste zile, la un proiect de lege care va creşte vârsta de pensionare pentru militari şi poliţişti. Proiectul va ajunge săptămâna viitoare pe masa Guvernului, iar sindicatele din Armată si Politie ameninţă deja cu proteste si anuntă un val de pensionări. Pensiile militare ne costă acum aproape 3 miliarde de euro anual, iar peste 100 de chestori si generali din MAI si MApN au pensii de peste 4.000 euro pe lună.
19:10
Şase ani - atât i-a luat lui Mario Iorgulescu să-şi ceară scuze, public, pentru tragedia pe care a provocat-o în 2019, când s-a urcat beat şi drogat la volan. Şi mai multe scuze şi-a găsit însă lui. În primul interviu de după accident, fiul şefului Ligii Profesioniste de Fotbal a susţinut că a apucat-o pe drumuri greşite din cauza tatălui său, care îl lua cu el la chefuri pe când era copil. NU a menţionat însă nimic despre cei doi copii pe care i-a lăsat orfani. Şi-a găsit câteva cuvinte doar despre soţia tânărului pe care l-a ucis - ar fi o fire răzbunătoare, susţine Mario Iorgulescu. Inclusiv tatăl lui a fost şocat de spusele fiului său - este o persoană cu probleme psihice grave şi fără discernământ - a transmis Gino Iorgulescu.
19:10
Administrația lui Donald Trump a lansat o anchetă penală împotriva președintelui Rezervei Federale, Jerome Powell. De ce este scandal în SUA pe această temă și care sunt implicațiile?
18:50
Prim-ministrul Groenlandei a exclus categoric posibilitatea de a se alătura Statelor Unite și a spus că teritoriul arctic preferă să rămână într-o uniune cu Danemarca, sugerând că planurile de independență sunt puse deocamdată pe plan secund.
18:20
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat marţi că el nu ştie la Ministerul Sănătăţii, minister pe care îl conduce, să existe vreun document strategic de tăiere cu 10% a salariilor. El a precizat că în sistemul de sănătate, economiile se fac în alte zone, nu la salariile sau la veniturile personalului medical, personal medical care oricum nu este plătit la nivelul anului 2026, în privinţa plăţii gărzilor.
17:40
Preşedintele american Donald Trump a transmis un mesaj dur regimului de la Teheran, încurajând iranienii să continue protestele și să preia controlul asupra instituțiilor statului. Într-o postare pe platforma sa Truth Social, Trump a anunțat că a suspendat orice contact oficial cu autoritățile iraniene până la oprirea violențelor împotriva protestatarilor şi le-a transmis protestatarilor că ajutorul este pe drum, fără a detalia ce înseamnă asta. 
17:30
La doar 26 de ani, o tânără a reușit să economisească și să investească peste 100.000 de lire, începând cu un salariu modest de 20.000 de lire pe an. Cu metode ingenioase și uneori neobișnuite, aceasta demonstrează că disciplina financiară și creativitatea pot transforma complet viitorul unei generații.
Acum 6 ore
17:20
Un cuplu din Craiova a trecut în doar două zile de la fericire supremă la durere crâncenă. Bebeluşul lor s-a stins fulgerător la o clinică privată, acolo unde mama născuse, şi nimeni nu ştie de ce. Părinții, ambii stomatologi, îi acuză pe medici că nu le-au îngrijit copilul corespunzător. Aşa că au depus plângere la Colegiul Medicilor, dar şi la poliţie, cu atât mai mult cu cât, spun ei, sarcina a decurs fără probleme. În replică, reprezentanţii spitalului spun că mama nu a fost monitorizată de ei pe parcursul celor 9 luni.
17:00
Premierul Ilie Bolojan preia interimatul pentru portofoliul Educaţiei. Surse au declarat pentru Observator că Ilie Bolojan preia acest portofoliu, după ce Daniel David a renunţat la acest portofoliu.
16:40
Deși președintele SUA a amenințat cu atacuri militare în Iran, rămâne neclar ce va face, arată o analiză Financial Times. După operațiunea din Venezuela, Donald Trump analizează o nouă intervenție, de această dată în Iran, unde cel puțin 2.000 de persoane au murit în cele 16 zile de proteste, potrivit unui oficial citat de Reuters.
16:30
ANAF a anunțat marți modificări ale Codului de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată, începând cu 1 ianuarie 2026, menite să reducă tratamentele fiscale preferențiale și să sprijine disciplina fiscală.
16:20
Fostul candidat la alegerile prezidenţiale Călin Georgescu este obligat să achite amenda de 50.000 de lei primită anul trecut de la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal pentru că, în perioada 6 decembrie 2024 - 3 aprilie 2025 a stocat şi accesat informaţii prin instalarea de module cookies, fără să aibă consimţământul expres al utilizatorilor şi fără ca aceştia să fie informaţi. Georgescu a cerut în instanţă anularea amenzii, însă Tribunalul Ilfov i-a respins contestaţia. Decizia Tribunalului Ilfov nu este definitivă, putând fi contestată în termen de 30 de zile de la comunicare, informează news.ro.
16:00
Primarul Liviu Cristian Negoiță (PNL) a fost judecat în apel pentru fapte de corupție. Tribunalul Constanța a decis, în prima instanță, că primarul trebuie să fie închis pentru 4 ani. Marți, Curtea de Apel Constanța a dat verdictul definitiv: primarul liberal va sta patru ani la închisoare. Curtea a respins apelul lui Negoiță, astfel sentinţa Tribunalului Constanța rămâne definitivă.
16:00
Piața imobiliară din România începe anul 2026 cu prețuri în creștere, dar și cu o prudență vizibilă din partea cumpărătorilor și dezvoltatorilor. Cluj-Napoca rămâne cel mai scump oraș pentru achiziții rezidențiale, în timp ce Iașiul oferă cele mai accesibile apartamente noi, menținându-se sub pragul de 2.000 euro/mp.
16:00
Grupul petrolier KazMunayGas a anunţat că petrolierul Matilda, închiriat de una dintre subsidiarele sale, a fost atacat marţi de o dronă, înainte de a începe să încarce petrol kazah la terminalul Caspian Pipeline Consortium de la Marea Neagră, transmite Reuters, citată de Agerpres.
15:50
Trei agenţi economici au informat Agenţia Judeţeană pentru Ocupare Forţei de Muncă (AJOFM) Prahova cu privire la intenţia de a aplica măsuri de concediere colectivă, iar o companie care este lider global în producţia de scaune auto a anunţat că va închide fabrica de la Ploieşti, peste o mie de persoane urmând să îşi piardă locurile de muncă.
15:40
A vizitat peste 100 de orașe din Europa și trăiește la Paris, dar experiența din București l-a făcut să spună răspicat că nu s-ar mai întoarce niciodată. Un turist străin face o radiografie sinceră și deloc măgulitoare capitalei ţării, comparând-o cu un "muzeu al betonului" și recomandând, în schimb, un alt oraş din România, ca destinație autentică și fermecătoare.
15:40
După o noapte cu temperaturi foarte scăzute, vremea de mâine rămâne dominată de frig, dar aduce și ninsori locale, strat nou de zăpadă la munte și episoade de vânt puternic în zonele înalte. Regiunile intracarpatice și masivele montane vor fi cele mai afectate, în timp ce în sud și est fenomenele vor fi mai slabe, dar cu risc de ceață și chiciură.
15:30
Guvernul anunţă, marţi, că ofiţerul de presă din cadrul Direcţiei Comunicare de la palatul Victoria, care a împiedicat jurnaliştii, la Parlament, să îi ia declaraţii premierului Ilie Bolojan, a fost sancţionat cu reducerea salariului de bază cu 5%, pe o durată de o lună.
15:30
Potenţialii beneficiari pot depune, până pe 3 februarie 2026, cererile de plată pentru Intervenţia DR-06 - Bunăstarea animalelor, Pachet a) - Plăţi în favoarea bunăstării porcinelor şi Pachet b) - Plăţi în favoarea bunăstării păsărilor, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, informează luni Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), informează Agerpres.
Acum 8 ore
15:20
Alimentarea cu gaze naturale pe mai multe străzi din sectorul 1 al Capitalei este sistată, temporar, ca urmare a unei avarii produse asupra unei conducte aferente reţelei de distribuţie, informează Distrigaz Sud Reţele.
15:10
Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, declară că este imperios ca Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) să primească 70% din bugetul oraşului (cotele defalcate), pentru a evita falimentul.
15:10
Bucuria unei familii din Craiova a fost umbrită, după ce bebelușul lor a murit la două zile după naștere. Părinții, ambii stomatologi, îi acuză pe medici că nu le-au îngrijit copilul corespunzător. 
15:00
O fotografie virală pe rețelele sociale, care înfăţişează o tânără care își aprinde țigara de la portretul în flăcări al liderului suprem iranian Ali Khamenei, a devenit imaginea simbol a protestelor din Iran. Dar cine este femeia şi unde a fost făcută, de fapt, poza? 
15:00
Într-o sală de clasă din București, Mihai Priboi, împreună cu alți 11 colegi de la Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, a proiectat o colonie spațială pe orbita planetei Marte. Un an mai târziu, în 2024, visul s-a transformat în realitate: echipa „Space Settlement” a fost declarată câștigătoare a Marelui Premiu NASA Space Settlement Contest, cel mai prestigios concurs internațional pentru tinerii pasionați de știință și tehnologie.
15:00
Inteligenţa artificială nu mai este viitor. Este prezent. A cucerit industria muzicală, a schimbat regulile jocului şi a creat artişti care nu există.
14:50
Un oficial iranian a declarat că "aproximativ 2.000 de persoane, inclusiv membri ai forțelor de securitate, au fost ucise în timpul protestelor", relatează Reuters.
14:50
O navă transportând 1.133 de tone de fertilizator granulat s-a scufundat parțial în Dunăre, incidentul fiind raportat Prefecturii Teleorman pe 9 ianuarie 2026. Vasul eșuase încă din decembrie 2025 pe un banc de nisip din apropierea Portului Zimnicea, în afara culoarului principal de navigație. Potrivit Prefecturii, analizele de apă efectuate de inspectorii de mediu au arătat luni un nivel crescut de amoniu. Nava era pe traseul Vukovar - Giurgiu. Autoritățile au decis monitorizarea permanentă a calității apei, informarea comunităților din aval despre posibilele riscuri și supravegherea epavei. Căpitănia Zonală Giurgiu a acordat armatorului un termen de minimum zece zile pentru demararea operațiunilor de ridicare a epavei, conform News.ro.
14:40
Angajaţii Fabricii de Arme Cugir au intrat în grevă japoneză, protestând astfel faţă de faptul că la nivelul fabricii nu există un contract colectiv de muncă şi că, după o discuţie pe acest subiect care a avut loc în octombrie anul trecut, conducerea nu a mai purtat nicio negociere cu angajaţii pe acest subiect.
14:40
Cântărețul Julio Iglesias este acuzat de două foste membre ale personalului său de agresiuni sexuale. Acestea descriu ani de presiuni, umilințe și comportamente abuzive.
14:20
Două petroliere care aparțin unor companii controlate de investitori greci au fost atacate marți cu drone în Marea Neagră, relatează televiziunea greacă SKAI. Se aflau în apropiere de Novorossiisk, lângă terminalul de încărcare al Caspian Pipeline Consortium (CPC). Există suspiciuni că alte două nave au fost atacate, dar aceste informații nu au fost confirmate.
14:20
Oficialii clubului de fotbal Real Madrid au luat, luni, o decizie rar întâlnită, "galacticii" anunţând despărţirea de antrenorul Xabi Alonso.
14:20
O aplicaţie neobişnuită face furori printre tinerii din China. La fiecare două zile, trebuie să apese pe un buton pentru a confirma că sunt în viaţă.
14:20
Când apar cheltuieli neprevăzute, o linie de credit poate fi soluția practică de care ai nevoie. Cu Viva Credit ai acces la o sumă de bani pe care o poți folosi atunci când ai nevoie, plătești dobândă doar pentru suma utilizată și poți rambursa în ritmul tău, în funcție de buget. Mai jos găsești principalele avantaje ale unei linii de credit de la Viva Credit și ce este important să știi înainte să o folosești.
14:20
Cea de-a doua săptămână a super show-ului Power Couple a început în forță, cu o probă recunoscută de către toată lumea. Însă, ceea ce urmează va depăși orice așteptări! Cele nouă cupluri au crezut că sunt pregătite pentru orice, însă aceste zile le-au arătat că poate nu e chiar așa! Cu râsete, stare de bine, emoții, frici depășite sau țipete de la mare distanță, emisiunea merge mai departe, astăzi, de la 20:30, la Antena 1 și pe AntenaPLAY!
14:20
Un asistent medical în vârstă de 58 de ani, angajat la Spitalul Bălăceanca, a fost plasat în arest la domiciliu, fiind acuzat de purtare abuzivă după ce ar fi agresat fizic o pacientă de 30 de ani. Faptele ar fi fost surprinse de camerele de supraveghere din unitatea medicală, iar ancheta este în desfășurare.
14:20
Noile tehnologii, în special inteligența artificială, schimbă profund piața muncii și cer sistemelor de învățământ să fie mai flexibile și mai creative ca niciodată. În acest context, pregătirea copiilor pentru o lume digitală complexă devine o responsabilitate reală, nu doar o recomandare.
14:10
Un câine care a fost lăsat singur în casă de stăpânii săi a dat foc locuinţei. Întâmplarea a avut loc în Canada, chiar în capitala Ottawa. 
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.