The Guardian: Miliardarul Ronald Lauder l-ar fi încurajat pe Trump să preia Groenlanda. Prietenul preşedintelui SUA are acum afaceri pe insulă şi ar fi obţinut un contract de exploatare a litiului şi în Ucraina
News.ro,
15 ianuarie 2026 19:20
Interesul lui Donald Trump pentru Groenlanda a fost stârnit încă din primul său mandat de omul de afaceri Ronald Lauder, un prieten vechi al preşedintelui, care avea interese comerciale directe în teritoriul danez, a povestit pentru The Guardian John Bolton, fostul consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă, în prezent căzut în dizgraţia locatarului de la Casa Albă.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 10 minute
21:30
Ministerul Culturii anunţă că vrea să cumpere scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu/ A fost lansat apelul de proiecte „Brâncuşi150” # News.ro
Ministerul Culturii a anunţat joi, de Ziua Culturii Naţionale, că vrea să achiziţioneze scrisorile dintre Veronica Micle şi Mihai Eminescu, fondul propus spre achiziţie cuprinzând aproximativ 400 de pagini de manuscris.
Acum 30 minute
21:10
Un cetăţean canadian a fost ucis în Iran, în timpul manifestaţiilor împotriva regimului, anunţă joi Guvernul canadian, care arată cu degetul autorităţile iraniene, acuzate de faptul că reprimă în sânge această contestare populară, relatează AFP.
Acum o oră
21:00
Volei feminin: CSO Voluntari, calificare în faza play-off a CEV Cup după ”set de aur” cu VfB Suhl Thuringen # News.ro
Vicecampioana CSO Voluntari s-a calificat joi, pe teren propriu, în faza play-off a CEV Cup, după ce a învins formaţia VfB Suhl Thuringen, scor 3-0, şi a câştigat şi ”setul de aur”, în manşa retur din optimi. Echipa germană a eliminat-o pe Dinamo Bucureşti în turul anterior.
21:00
Fetiţă de opt ani, elevă la o şcoală din Târgu Jiu, diagnosticată cu meningo-encefalită acută. Copila a fost transferată la Bucureşti # News.ro
O fetiţă de opt ani, elevă la o şcoală din municipiul Târgu Jiu, a fost diagnosticată cu meningo-encefalită acută, fiind transferată la un spital din Bucureşti. Copila a ajuns iniţial la spital în 8 ianuarie, fiind diagnosticată cu viroză respiratorie şi colică abdominală. Patru zile mai târziu, mama a adus-o din nou la Urgenţe, în stare mai gravă, fetiţa având şi un traumatism cranian vechi de câteva zile. Ea a fost dusă cu ambulanţa la un spital din Capitală, unde a rămas internată.
21:00
A început Anul Nadia 2026. “Să fie un an al inspiraţiei, al respectului şi al continuităţii”, spune marea gimnastă – VIDEO # News.ro
Nadia Comăneci a anunţat, printr-un mesaj postat în social media, că în România a început oficial Anul Nadia 2026. Ea îşi doreşte să fie un an “al inspiraţiei, respectului şi continuităţii” şi precizează că perfecţiunea “nu apare la întâmplare”.
20:50
Handbal masculin: Spania şi Franţa, victorii în primele meciuri de la CE2026; România debutează vineri # News.ro
Echipele Spaniei şi Franţei au obţinut victorii, joi, în primele meciuri de la Campionatul European. România debutează vineri, cu Portugalia, în grupa B. Antrenorul George Buricea: ”Sunt foarte încrezător şi cred mult în echipă!”.
20:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron, care avea joi un ochi roşu, în timpul urărilor adresate armatei, a evocat ironic ”o trimitere involuntară la ochiul de tigru”, ”un semn al hotărârii”, relatează AFP.
20:40
Dâmboviţa: Elev bătut cu sălbăticie, într-un liceu. El a fost lovit în cap cu o bâtă de baseball şi a ajuns la spital. Agresorul nu este elev al unităţii şcolare şi a considerat că îi face dreptate fratelui său, care a avut un conflict cu victima # News.ro
Un incident violent a avut loc, joi, în Liceul ”Iordache Golescu” din oraşul Găeşti, judeţul Dâmboviţa, unde un tânăr de 19 ani a intrat în şcoală şi a agresat un elev de 17 ani, pe care l-a lovit cu o bâtă de baseball. Victima a fost transportată la spital. Agresiunea a fost cauzată de un conflict între elevul bătut şi fratele bătăuşului. Agresorul a fost reţinut.
Acum 2 ore
20:20
Israelul anunţă că a desfăşurat atacuri împotriva Hezbollah în mai multe părţi ale Libanului, după ce a cerut locuitorilor să evacueze un sat, Sohmor, în sud # News.ro
Armata israeliană anunţă că a desfăşurat atacuri, joi, împotriva unor ţinte Hezbollah în mai multe părţi ale Libanului, după ce a cerut locuitorilor unui sat situat în sudul ţării să evacueze, relatează AFP.
20:10
Israelul anunţă că a desfăşurat atacuri împotriva Hezbollah în mai multe părţi ale Libanului, după ce a cerut locuitorilor să evacueze un sat în sud # News.ro
Armata israeliană anunţă că a desfăşurat atacuri, joi, împotriva unor ţinte Hezbollah în mai multe părţi ale Libanului, după ce a cerut locuitorilor unui sat situat în sudul ţării să evacueze, relatează AFP.
20:00
Nicu Ştefănuţă: L-am văzut pe Nicuşor Dan de pe vremurile USR şi începutului USR-ului şi prea multe lume i-a cântat prohodul, de prea multe ori. Iar el a supravieţuit, şi a calculat şi a înaintat, mereu # News.ro
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă a declarat, joi, că l-a văzut pe Nicuşor Dan de pe vremurile USR şi începutului USR-ului şi prea multe lume i-a cântat prohodul de prea multe ori. Iar el a supravieţuit, şi a calculat şi a înaintat, mereu
19:50
UPDATE - Protest faţă de Guvern, organizat de AUR/ Participanţii, care au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, scandează ”Călin Georgescu preşedinte!” # News.ro
Membri şi simpatizanţi ai formaţiunilor suveraniste protestează, joi seară, faţă de măsurile luate de Guvern, ei pornind în marş pe străzile Capitalei. Protestatariii scandează ”Jos Guvernul!”, ”Libertate, libertate!” şi ”Călin Georgescu preşedinte!”. Unii dintre ei au adus vuvuzele, alţii au huiduit. Traficul spre Piaţa Victoriei este blocat pe un sens. În Piaţa Victoriei, unii au scandat: ”Turul doi, înapoi”.
19:50
Robert Sălceanu, achiziţionat de Rapid de la Petrolul. “Un cadou de vis! Abia aştept să joc pe Giuleşti” # News.ro
Cluburile Rapid şi Petrolul au anunţat, joi, transferul fotbalistului Robert Sălceanu de la echipa din Ploieşti la gruparea giuleşteană.
19:40
Nicu Ştefănuţă: Urmează două voturi în plenul Parlamentului European, în următoarele două luni, pe Acordul Mercosur / Este o majoritate foarte, foarte subţire. Va fi bătaie pe acest vot # News.ro
Europarlamentarul independent Nicu Ştefănuţă, vicepreşedinte al PE, a declarat joi că urmează două voturi în plenul Parlamentului European, în următoarele două luni, pe Acordul Mercosur, el menţionând că este o majoritate foarte, foarte subţire şi va fi bătaie pe acest vot.
19:40
Cel puţin un rănit în Olanda, într-o ”explozie uriaşă” urmată de un incendiu în centrul Utrechtului. ”Este posibil ca persoane să fie în continuare îngropate sub dărâmături”, declară primarul Sharon Dijksma # News.ro
O ”explozie uriaşă” a răsunat joi în centrul oraşului Utrecht, în partea central-vestică a Olandei, declanşând un incendiu important, soldat cu cel puţin un rănit, anunţă autorităţile, relatează AFP.
Acum 4 ore
19:30
Protest faţă de Guvern, organizat de AUR/ Participanţii, care au pornit în marş spre Piaţa Victoriei, scandează ”Călin Georgescu preşedinte!” # News.ro
Membri şi simpatizanţi ai formaţiunilor suveraniste protestează, joi seară, faţă de măsurile luate de Guvern, ei pornind în marş pe străzile Capitalei. Protestatariii scandează ”Jos Guvernul!”, ”Libertate, libertate!” şi ”Călin Georgescu preşedinte!”. Unii dintre ei au adus vuvuzele, alţii au huiduit. Traficul spre Piaţa Victoriei este blocat pe un sens.
19:20
Ilie Bolojan, întâlnire Ali Yerlikaya, ministrul afacerilor interne din Republica Turcia / Premierul a salutat viziunea comună şi a transmis mulţumiri pentru reluarea participării Turciei la Poliţia Aeriană a NATO, pe teritoriul României # News.ro
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, l-a primit, joi, la Palatul Victoria, pe Ali Yerlikaya, ministrul afacerilor interne din Republica Turcia, care efectuează o vizită oficială în România, la invitaţia omologului român, viceprim-ministrul Cătălin Predoiu, ministru al afacerilor interne. Premierul a salutat viziunea comună şi cooperarea strânsă ca aliaţi şi a transmis mulţumiri pentru reluarea participării Turciei la Poliţia Aeriană a NATO, pe teritoriul României.
19:20
The Guardian: Miliardarul Ronald Lauder l-ar fi încurajat pe Trump să preia Groenlanda. Prietenul preşedintelui SUA are acum afaceri pe insulă şi ar fi obţinut un contract de exploatare a litiului şi în Ucraina # News.ro
Interesul lui Donald Trump pentru Groenlanda a fost stârnit încă din primul său mandat de omul de afaceri Ronald Lauder, un prieten vechi al preşedintelui, care avea interese comerciale directe în teritoriul danez, a povestit pentru The Guardian John Bolton, fostul consilier pentru securitate naţională de la Casa Albă, în prezent căzut în dizgraţia locatarului de la Casa Albă.
19:20
Papa Leon al XIV-lea primeşte în audienţă privată un grup de aproximativ 20 de rude ale victimelor de la Crans Montana # News.ro
Papa Leon al XIV-lea a primit joi în audienă privată, la Vatican, aproximativ 20 de rude ale victimelor incendiului sângeros de la Crans Montana, pe care i-a consolat şi încurajat, relatează AFP.
19:00
Arbitrul Marcel Bîrsan va conduce la centru partida FC Argeş – FCSB, care se va disputa vineri, de la ora 20.00, în etapa a 22-a a Superligii. Este primul meci din 2026 din principalul eşalon fotbalistic al României.
19:00
PIB-ul Germaniei a crescut cu 0,2% în trimestrul trei din 2025, după doi ani de recesiune, estimează Destatis # News.ro
Germania a înregistrat o creştere economică timidă în 2025, o creştere de 0,2% a PIB-ului antrenată de consumul privat şi public, după doi ani de recesiune, în pofida persistenţei unei crize industriale, potrivit unor prime estimări publicate joi de către Institutul Destatis, relatează AFP.
18:40
Lindsey Vonn poate domina probele de coborâre din Cupa Mondială la 41 de ani, dar nici măcar regina vitezei din SUA nu este imună la pierderea echipamentului. Vonn a postat joi pe reţelele de socializare un apel neobişnuit, după ce i-a dispărut un băţ de schi în Tarvisio, Italia, înaintea evenimentului din Cupa Mondială din acest weekend, relatează Reuters.
18:30
Polo: România, eşec cu Italia şi încheie pe locul 2 grupa D a CE; Croaţia sau Grecia, prima adversară din grupa principală F # News.ro
Naţionala României a fost învinsă joi, în ultimul meci din grupa D a Campionatului European, de reprezentativa Italiei, scor 20-6. Ambele echipe erau calificate anterior în faza grupelor principale. România va juca primul meci din grupa principală F sâmbătă, cu Croaţia sau Grecia.
18:30
Nicoleta Pauliuc (PNL) după ce un senator POT propune ca pacienţii bolnavi de cancer să plătească 5% din costul tratamentului: Parcă e dintr-un film. Dar e realitate. Şi e de neacceptat # News.ro
Senatoarea Nicoleta Pauliuc (PNL) afirmă, după ce un senator al Partidului Oamenilor Tineri propune, într-o iniţiativă legislativă, ca pacienţii bolnavi de cancer să plătească 5% din costul tratamentului, că parcă e dintr-un film, dar e realitate şi e de neacceptat. Ea menţionează că este o iniţiativă nedreaptă, cinică şi ruptă de realitatea dură pe care o trăiesc cei care luptă cu cancerul în fiecare zi.
18:30
China salută o vizită a lui Mark Carney la Beijing drept o ”cotitură” în relaţiile diplomatice, # News.ro
Ministrul chinez de Externe Wang Yi apreciază că vizita în curs a premierului canadian Mark Carney marchează o ”cotitură” în relaţiile diplomatice, după o perioadă lungă de degradare, din 2018, după ce autorităţile canadiene au arestat o responsabilă a gigantului Huawei la cererea Statelor Unite, relatează AFP.
18:00
ANPC a controlat peste 1.100 de operatori economici în această săptămână şi a dat amenzi de 3,5 milioane de lei / Au fost confiscate două kilograme de bijuterii şi oprite de la vânzare produse de peste 160.000 de lei # News.ro
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au controlat, în această săptămână, peste 1.100 de operatori economici la nivel naţional. În urma neregulilor constatate au fost date amenzi de peste 3,5 milioane de lei. De asemenea, au fost oprite definitiv de la vânzare produse de 160.000 de lei şi confiscate două kilograme de bijuterii.
18:00
Ministerul Finanţelor derulează, între 16 – 23 ianuarie, prima ofertă pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis din acest an # News.ro
Ministerul Finanţelor derulează, în perioada 16 – 23 ianuarie, prima ofertă pentru vânzarea de titluri de stat Fidelis din acest an. Oferta cuprinde şapte emisiuni, trei în euro şi patru în lei, dintre care una este dedicată donatorilor de sânge. Data estimată a admiterii la tranzacţionare este 29 ianuarie.
18:00
Roma a devenit cea mai recentă capitală europeană care a redus drastic limitele de viteză, obligându-i pe italieni, cunoscuţi pentru plăcerea de a conduce cu viteză, să încetinească, în efortul de a reduce accidentele şi poluarea. Noua limită de 30 km/h în centrul istoric al Oraşului Etern a intrat în vigoare joi, reducând aproape la jumătate limita anterioară de 50 km/h pe străzile pline de localnici, turişti şi maşini, relatează Reuters.
17:50
Covasna: Doi bărbaţi, transportaţi la spital cu arsuri după ce au aruncat benzină într-o sobă în care era jar # News.ro
Doi bărbaţi din localitatea Bicfalău, judeţul Covasna, au fost răniţi, joi, după ce au aruncat cu benzină într-o sobă în care era jar, provocând o deflagraţie. Ei au suferit arsuri pe faţă şi pe braţe, fiind transportaţi la UPU Braşov.
17:50
Raphinha a fost descris ca un „erou” şi un „jucător decisiv” de presa spaniolă după ce cele două goluri marcate de el au ajutat FC Barcelona să învingă Real Madrid duminică şi să câştige a patra Supercupă consecutivă.
Acum 6 ore
17:30
Ministerul Mediului anunţă lamsarea procesului de recrutare pentru funcţia de director general al Romsilva / Candidaturile se depun până în 16 februarie # News.ro
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) anunţă, joi, lansarea procedurii de selecţie, de către Consiliul de Administraţie al Romsilva, pentru ocuparea postului de director general al Romsilva.
17:30
Trump ameninţă că va invoca Legea insurecţiei şi va folosi armata împotriva protestatarilor din Minnesota # News.ro
Preşedintele SUA, Donald Trump, a ameninţat joi că va recurge la Legea insurecţiei, care i-ar permite să mobilizeze forţele militare în Minnesota, stat condus de rivalii democraţi, pe fondul tensiunilor crescânde legate de mobilizarea agenţilor federali antiimigraţie (ICE) în cel mai populat oraş al statului, care a devenit scena unor ciocniri zilnice, relatează Reuters şi AFP.
17:30
Expoziţia "EA: Regina şi Marea", care explorează relaţia profundă dintre Regina Maria, cea mai iubită suverană a României, şi Marea Neagră, pe malurile căreia Regina s-a bucurat de unele dintre cele mai frumoase momente ale vieţii sale. Expoziţia se va deschide în luna martie în Sala Oglinzilor aflată la etajul Cazinoului din Constanţa.
17:30
Polo: România, eşec cu Italia şi încheie pe locul 2 grupa D a CE; Croaţia, prima adversară din grupa principală F # News.ro
Naţionala României a fost învinsă joi, în ultimul meci din grupa D a Campionatului European, de reprezentativa Italiei, scor 20-6. Ambele echipe erau calificate anterior în faza grupelor principale. România va juca primul meci din grupa principală F sâmbătă, cu Croaţia.
17:30
Iranul dezminte că Erfan Soltani a fost condamnat la moarte şi ar putea fi executat, aşa cum se tem SUA şi ONG-uri de drepturile omului. El a fost încarcerat la Închisoarea Karaj şi acuzat de participare la adunări împotriva securităţii naţionale şi propa # News.ro
Iranul dezminte joi că Erfan Soltani, arestat sâmbătă în timpul unor ”revolte”, a fost condamnat la moarte şi că ar putea să fie executat, aşa cum se tem Statele Unite şi organizaţii de apărarea drepturlor omului, relatează AFP.
17:10
Ceremonia de decernare a celor mai importante distincţii ale cinematografiei europene de la Berlin va fi transmisă pe TVR1 în direct, sâmbătă. Comentariul pentru TVR aparţine criticului de film Irina Margareta Nistor.
17:00
Moscova a transmis joi că oportunităţile pentru Ucraina se reduc, dacă doreşte să găsească o soluţie negociată la războiul cu Rusia, avertismentul venind după câteva săptămâni de discuţii infructuoase iniţiate de Washington la sfârşitul anului 2025.
17:00
Ziua Culturii Naţionale - Alice şi Marina Minoiu aduc în premieră în România o gală de balet dedicată geniului George Balanchine # News.ro
Gala Internaţionale de Balet „Balanchine’s Legacy”, care va avea loc în 11 februarie, la Sala Palatului, este un gest de asumare culturală, despre identitate, continuitate, responsabilitate culturală şi despre felul în care cultura română se poate conecta, prin oameni şi viziune, la marile tradiţii culturale ale lumii. Evenimentul este organizat sub brandul Ars Gratia Regalia de surorile Alice şi Marina Minoiu, foste balerine cu formare internaţională, care au ales să transforme experienţa acumulată pe marile scene ale lumii în proiecte culturale de referinţă pentru România.
16:50
Cinci inspectori antifraudă din Bucureşti, acorduri de recunoaştere a vinovăţiei încheiate cu DNA / Au luat mită în mod repetat de la oameni de afaceri, pentru a limita controalele şi pentru a nu depune plângeri penale / Condamnări cu suspendare # News.ro
Cinci inspectori antifraudă din Bucureşti au încheiat acorduri de recunoaştere a vinovăţiei cu DNA, prin care au recunoscut că au luat mită în mod repetat de la oameni de afaceri, pentru a limita controalele şi pentru a nu depune plângeri penale.
16:50
Controale ANAF a privind achiziţiile de autoturisme de lux finanţate din surse nejustificate: 66 de cazuri cu discrepanţă semnificativă între veniturile declarate în ultimii ani şi valoarea de piaţă a autoturismelor achiziţionate # News.ro
Direcţia Generală Antifraudă Fiscală (DGAF) din cadrul ANAF anunţă că a iniţiat, în cadrul unui proiect pilot, o serie de acţiuni de control care vizează identificarea achiziţiilor de autoturisme de lux din fonduri a căror provenienţă fiscală nu poate fi demonstrată. Până în prezent au fost identificate 66 de cazuri în care există o discrepanţă semnificativă între veniturile declarate în ultimii ani şi valoarea de piaţă a autoturismelor achiziţionate. Printre cazurile preentate de ANAF se află cel al unui autoturism BMW 740D xDrive, în valoare de aproximativ 100.000 euro, achitat integral în numerar, fără a fi prezentate documente care să ateste provenienţa legală şi trasabilitatea fondurilor.
16:30
La Liga condamnă scandările rasiste la adresa lui Vinicius de la meciul Albacete - Real Madrid: „Nu există loc pentru ură” # News.ro
Liga spaniolă de fotbal a condamnat, joi, insultele rasiste la adresa lui Vinicius la înfrângerea echpei Real Madrid, scor 3-2, cu Albacete, miercuri, în optimile de finală ale Cupei Spaniei.
16:30
Emmanuel Macron anunţă că soldaţi francezi trimişi în Groenlanda vor fi susţinuţi prin mijloace terestre, aeriene şi maritime în „zilele următoare”. # News.ro
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a anunţat joi că cei 15 soldaţi francezi deja prezenţi în Groenlanda „vor fi întăriţi în zilele următoare cu mijloace terestre, aeriene şi maritime”. Teritoriul arctic, sub suveranitate daneză, este râvnit de preşedintele Donald Trump, iar câteva ţări europene, între care Franţa, au anunţat miercuri că vor desfăşura un exerciţiu militar de explorare a insulei.
16:20
ÎCCJ: Un expert confirmă calculele - Guvernul anulează pensia de serviciu şi nesocoteşte grav drepturile dobândite din contribuţiile sociale / Pensia de serviciu va fi mai mică decât cea pe contributivitate / Instanţa va depune la CCR expertiza realizată # News.ro
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie anunţă, joi, că, având în vedere contestarea legii referitoare la pensiile magistraţilor, a fost cerută o expertiză contabilă independentă, iar rezultatele acesteia arată că ”aplicarea noii legi conduce la anularea totală a pensiei de serviciu”. Pensia de serviciu va fi mai mică decât cea pe contributivitate , în cazul magistraţilor de la instanţa supremă cu 51%. Rezultatele expertizei vor fi depuse la CCR.
16:10
RAPORT BCE: Tensiunile geopolitice, mai ales războiul nejustificat dus de Rusia în Ucraina, rămân o sursă majoră de incertitudini, dar cheltuielile planificate pentru apărare şi infrastructură pot determina o expansiune economică peste aşteptări # News.ro
Tensiunile geopolitice, mai ales războiul nejustificat dus de Rusia în Ucraina, rămân o sursă majoră de incertitudini, arată un raport al BCE (Banca Centrală Europeană), publicat joi de Banca Naţională a României (BNR). În schimb, cheltuielile planificate pentru apărare şi infrastructură, alături de reformele destinate creşterii productivităţii, pot determina o expansiune economică peste aşteptări. Ameliorarea încrederii ar putea stimula cheltuielile private, menţionează BCE. Potrivit raportului, se anticipează că ritmul mediu anual de creştere a PIB real în zona euro va fi de 1,4% în 2025, de 1,2% în 2026, de 1,4% în 2027 şi de 1,4% în 2028. Conform proiecţiilor, inflaţia se va reduce de la 2,1% în 2025 la 1,9% în 2026 şi, ulterior, la 1,8% în 2027, urmând să atingă ţinta Consiliului guvernatorilor de 2% pe termen mediu în 2028.
16:00
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-un apartament din judeţul Bihor / În 12 metri pătraţi, erau diferiţi şerpi, tarantule, dar şi 2 vipere veninoase pentru care nu există ser antiviperin în România - FOTO # News.ro
O crescătprie ilegală de reptile a fost descoperită de Garda de Mediu şi Poliţie, într-un apartament din localitatea Ştei, judeţul Bihor. În 12 metri pătraţi, erau diferiţi şerpi, inclusiv Boa şi piton, tarantule, o ţestoasă cu picioare roşii şi alte exemplare, majoritatea fiind specii protejate. Specia de viperă identificată este veninoasă, endemică şi inclusă pe Lista Roşie IUCN, neexistând ser antiviperin disponibil pe teritoriul României.
15:50
Crescătorie ilegală de reptile, descoperită într-un apartament din judeţul Bihor / În 12 metri pătraţi, erau diferiţi şerpi, tarantule, dar şi 2 vipere veninoase pentru care nu există ser antiviperin în România # News.ro
O crescătprie ilegală de reptile a fost descoperită de Garda de Mediu şi Poliţie, într-un apartament din localitatea Ştei, judeţul Bihor. În 12 metri pătraţi, erau diferiţi şerpi, inclusiv Boa şi piton, tarantule, o ţestoasă cu picioare roşii şi alte exemplare, majoritatea fiind specii protejate. Specia de viperă identificată este veninoasă, endemică şi inclusă pe Lista Roşie IUCN, neexistând ser antiviperin disponibil pe teritoriul României.
15:40
Andronache (PNL): Sper că toţi judecătorii CCR vor veni la muncă vineri şi se vor pronunţa prin vot pe proiectul privind legea magistraţilor / Va fi grav, dacă din nou nu se întruneşte cvorumul. Un eventual nou blocaj va trebui discutat foarte serios # News.ro
Deputatul PNL Gabriel Andronache a transmis, joi, că speră că toţi judecătorii CCR vor veni la muncă vineri şi se vor pronunţa prin vot pe proiectul privind legea magistraţilor, arătând că va fi grav, dacă din nou nu se întruneşte cvorumul iar un eventual nou blocaj va trebui discutat foarte serios.
Acum 8 ore
15:30
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan: După o serie de blocaje, Bistriţa-Năsăud primeşte investiţii concrete în valoare de 700 milioane de lei! # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, deputat de Bistriţa, declară joi că, după o serie de blocaje, Bistriţa-Năsăud primeşte investiţii concrete în valoare de 700 milioane de lei. El precizează că Bistriţa va avea un stadion nou, o investiţie de 62 de milioane de euro într-o arenă modernă, de peste 12.000 de locuri iar o altă investiţie, DN 17C (Bistriţa–Dumitra–Năsăud), a intrat într-un amplu proces de modernizare, cu o finanţare de 280 de milioane de lei.
15:20
Raliul Dakar: Pilotul suedez Mattias Ekström a câştigat etapa a 11-a / Nasser al-Attiyah (Dacia) rămâne lider la general # News.ro
Pilotul suedez Mattias Ekström (Ford) a câştigat, joi, etapa a 11-a a Raliului Dakar, în timp ce Nasser al-Attiyah (Dacia) rămâne liderul în clasamentul general.
15:20
Ministerul Agriculturii: Fonduri de 527,8 milioane euro au fost autorizate la plată pentru 777.670 de fermieri # News.ro
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale anunţă că, prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), a autorizat la plată, între 2 decembrie 2025 – 14 ianuarie 2026, suma de 527,8 milioane euro, reprezentând plăţi regulare aferente anului de cerere 2025, pentru 777.670 de fermieri.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.