Lucruri neștiute despre Adi Vasile, prezentatorul ”Survivor”. ”Decizie pe care o consider a fi cea mai bună din viața mea”

Gândul, 16 ianuarie 2026 17:40

Adi Vasile, noul prezentator al show-ului ”Survivor”, de la Antena 1, a oferit amănunte mai puțin cunoscut din viața sa. Adi Vasile este noul prezentator al show-ului ”Survivor România”, care se difuzează din acest an la postul de televiziune Antena 1. Adi Vasile a jucat handbal, dar a fost și antrenor. În plan personal, […]

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Gândul

Acum 15 minute
19:20
La cea mai recentă întrunire, președintele francez Emmanuel Macron a purtat o pereche de ochelari cu lentile fotocromatice pentru a nu i se mai vedea ochiul însângerat. La discursul despre sistemul de apărare al Franței, Macron a apărut cu ochiul drept însângerat. Liderul francez chiar a glumit pe seama culorii ochiului în fața urmăritorilor. Nu […]
Acum 30 minute
19:10
Deși guvernul Bolojan a anunțat vremuri bune pentru economia românească și relansare, specialiștii văd exact contrariul. Economiștii au avertizat încă de la momentul în care au fost anunțate măsurile de austeritate că acestea vor încetini economia sau că vor adânci o răcire deja existentă. Creșterea economică din România în 2025 a fost de circa 1%, […]
19:10
Presa locală l-a găsit pe cameramanul lui Boc. Acesta este la ultimul pas pentru a ridica blocul din Mărăști, un imobil cu 6 etaje în Cluj, situat chiar în buricul târgului. Apartamentele sunt deja scoase la vânzare, scrie Ziua de Cluj. Astfel, PUZ-ul pentru un bloc de 6 etaje în Mărăști, chiar în centru, va […]
Acum o oră
18:50
Printr-o postare pe Facebook, Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a exclus introducerea coplății în oncologie, subliniind că orice întârziere în tratament poate însemna pierderea unei șanse și că pacienții nu trebuie să plătească pentru a avea acces la terapiile necesare. Rogobete exclude coplata în oncologie: „Orice întârziere poate însemna pierderea unei șanse” Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, […]
18:40
Cântărețul spaniol Julio Iglesias, în vârstă de 82 de ani, a fost acuzat de agresiune sexuală de două femei, o fostă angajată acuzând că s-a simțit ca „o sclavă”. Artistul a reacționat acum, infirmând toate acuzațiile care i se aduc. Acuzațiile au apărut, la începutul acestei săptămâni, după ce femeile au susținut că au fost […]
18:40
Roxana Ciuhulescu, în vârstă de 47 de ani, a făcut declarații despre fiica sa, Ana Cleopatra. Aceasta împlinește 18 ani și se pregătește să ia permis de conducere categoria B. Roxana Ciuhulescu a prezentat ani de zile emisiunea ”Pro Motor” la postul de televiziune Pro TV. În plan personal, vedeta este căsătorită și are doi […]
Acum 2 ore
18:30
Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, se ține de acțiuni de PR pe Facebook, însă, în realitate, parcarea primăriei este sub apă, iar mașinile abia dacă se mai pot deplasa. În urmă cu trei zile însă, edilul arăta cum se dă zăpada și ce utilaje acționează, pentru a face rost de like-uri. Astfel, după cum se […]
18:30
Cântărețul spaniol Julio Iglesias, în vârstă de 82 de ani, a fost acuzat de agresiune sexuală de două femei, o fostă angajată acuzând că s-a simțit ca „o sclavă”. Artistul a reacționat acum, infirmând toate acuzațiile care i se aduc. Acuzațiile au apărut, la începutul acestei săptămâni, după ce femeile au susținut că au fost […]
18:10
Platforma FormulaBanilor a realizat un clasament ale celor mai sărace orașe din țară, corelând salariul mediu net cu rata șomajului. A rezultat că municipiul Vaslui și Alexandria sunt polii sărăciei din România, orașele în care se trăiește cel mai greu, publică Monitorul de Vaslui. Într-un top și mai deprimant, Vaslui este pe primul lor al […]
18:10
Teza de doctorat a ministrului Justiției, Radu Marinescu, va fi verificată de Universitatea din Craiova, instituția unde acesta și-a obținut titlul academic, după investigația publicată de jurnalista Emilia Șercan, relatează HotNews. Ancheta de presă susține că o mare parte din lucrare ar fi plagiată, acuzații care au declanșat procedura oficială de analiză. Decizia a fost luată […]
18:00
Ilie Bolojan a fost președinte interimar al României și în timpul mandatului lui Klaus Iohannis – cel puțin asta arată CV-ul premierului. Pe site-ul Senatului, la experiența profesională a lui Bolojan apare că ar fi fost președinte interimar în perioada 2020-2024, nu 3 luni, cât a fost de fapt. Premierul Ilie Bolojan a fost președinte […]
18:00
Ministerul rus de Externe le recomandă cetățenilor ruși să se abțină de la călătoriile în Republica Moldova, pe fondul a ceea ce Moscova numește numeroase cazuri de discriminare împotriva rușilor din această țară, anunță agenția TASS. „Moscova continuă să înregistreze numeroase episoade de discriminare, hărțuire nejustificată și tratament neadecvat aplicat cetățenilor ruși din Republica Moldova […]
18:00
Regimul clerical din Iran pare să-și revină în formă după ce președintele american Donald Trump s-a arătat ezitant în a iniția operațiunea militară de bombardare a mai multor baze americane săptămâna aceasta și a amânat-o, motivând că Teheranul a „încetat” execuțiile. Protestele durează de 19 zile, fiind raportate peste 2.000 – 3.000 de persoane ucise […]
18:00
Platforma FormulaBanilor a realizat un clasament ale celor mai sărace orașe din țară, corelând salariul mediu net cu rata șomajului. A rezultat că municipiul Vaslui și Alexandria sunt polii sărăciei din România, orașele în care se trăiește cel mai greu, publică Monitorul de Vaslui. Într-un top și mai deprimant, Vaslui este pe primul lor al […]
17:40
Adi Vasile, noul prezentator al show-ului ”Survivor”, de la Antena 1, a oferit amănunte mai puțin cunoscut din viața sa. Adi Vasile este noul prezentator al show-ului ”Survivor România”, care se difuzează din acest an la postul de televiziune Antena 1. Adi Vasile a jucat handbal, dar a fost și antrenor. În plan personal, […]
17:40
Iulia Timoșenko, fortul premier al Ucrainei, a fost eliberată pe o cauțiune în valoare de 33 de milioane de grivne, (760.000 de dolari n.r.). Potrivit RBC-UKraine, instanța a mai dispus ca aceasta să nu călătorească în afara regiunii Kiev; să raporteze orice schimbare de reședință sau de loc de muncă; predarea pașaportului și i-a interzis […]
17:40
Horoscopul anului 2026 cu astrologul Cristina Demetrescu a dezvăluit horoscopul anului 2026, anunțând dragoste, carieră și transformări uriașe pentru toate zodiile, informează stirileprotv.ro. Dar, dintre toți, unii nativi își întemeiază o familie, anul acesta: „Apar căsătorii!”. Ei bine, este vorba despre… Capricorn Sunt favorizate proiectele legate de familie: vânzări, cumpărări, mutări, amenajări sau activități ce […]
17:40
Volkswagen anunță extinderea în România a unui program prin care va colecta date de la senzori și camerele mașinilor clienților, inclusiv informații despre trasee, comportamentul în trafic și imagini din jurul vehiculului, relatează Profit.ro. Oficial, scopul este îmbunătățirea siguranței și a sistemelor de conducere asistată, însă inițiativa ridică semne de întrebare legate de protecția vieții […]
17:40
Trei turiști germani cu rachete de zăpadă au trecut ilegal granița dintre Rusia și Finlanda, pe 14 ianuarie, în apropierea stațiunii de schi Paljakke din Kuusamo, a relatat serviciul de presă al Gărzii de Frontieră finlandeze, anunță presa din Rusia. Potrivit agenției de presă finlandeze, turiștii sunt suspectați că au trecut ilegal frontiere de stat […]
Acum 4 ore
17:20
Ionel-Laurențiu Beșu, „eroul” Recorder, nu ar fi îndeplinit, în realitate, condițiile legale pentru a intra în magistratură. O investigație publicată de Lumea Justiției arată că Beșu nu avea vechimea minimă cerută de lege la momentul înscrierii la concursul de admitere în magistratură, în 2011. Conform investigației, Beșu nu a îndeplinit condiția de vechime, dar a […]
17:20
Începând cu data de 15 ianuarie 2026, regulile de zbor se schimbă pentru pasagerii tuturor companiilor din Lufthansa Group, care nu vor mai putea folosi baterii externe pe durata zborului. Telefoanele, tabletele și laptopurile nu vor mai putea fi alimentate cu ajutorul powerbank-urilor în aer, indiferent de existența prizelor sau a porturilor USB la bord, conform […]
17:10
Agentul ICE, care a atras atenția întregii lumi după ce a împușcat-o mortal pe Renee Nicole Good în timpul unei operațiuni în Minneapolis, a ajuns acum milionar fără să vrea datorită platformelor de strângere de fonduri, arată Daily Mail. Oficialii federali au susținut că agentul a acționat în legitimă apărare după ce victima ar fi […]
16:50
Emanuel Gyenes a avut o accidentare la viteză mare în cea de-a treia etapă a Raliului Dakar și de atunci duce o luptă continuă să poată lua startul și în etapa următoare. Cu mâna dreaptă umflată, dureri de cap și vederea afectată, neputând să perceapă diferențele de nivel, a decis să continue. Cu trei etape […]
16:50
Banca Transilvania a transmis un mesaj pentru clienții care pot fi expuși la tentative de înșelănciune. Instituția avertizează că în mediul online apar frecvent mai multe materiale care folosesc neautorizat numele și logo-ul băncii sau a altor entități din grupul financiar pentru a promova cursuri, investiții sau grupuri de discuții pe diverse platforme. Instituția bancară […]
16:40
Ministrul Apărării, Radu Miruță, a reacționat public după ce Comisia Europeană a anunțat că România a primit undă verde pentru proiectele de apărare propuse spre finanțare prin programul SAFE. Oficialul a vorbit despre un pas major pentru modernizarea Armatei Române și pentru relansarea industriei naționale de armament. Într-o postare amplă pe Facebook, Radu Miruță a […]
16:30
Am făcut calculul. Iată cât îi costă pe români un plin de motorină, în ianuarie 2026, la un rezervor de 40 de litri. Potrivit peco.online.ro, prețul mediu pentru motorină este 7,81 de lei. Vineri, 16 ianuraie, conform specialiştilor, preţul la benzină standard a crescut cu doi bani pe litru, iar preţul la motorină premium a […]
16:00
O pasageră din România a depus o plângere împotriva unei cunoscute companii aeriene care operează zboruri low-cost către și dinspre țară, după ce i s-a interzis îmbarcarea pe motiv că ar fi consumat alcool înainte de zbor. Femeia susține că măsura a fost exagerată și spune că nu se afla într-o stare care să justifice […]
15:50
Comisia Europeană discută în prezent introducerea unui model de aderare la Uniunea Europeană în două etape, care i-ar putea permite Ucrainei să adere la blocul comunitar mult mai rapid, dar cu puteri limitate în prima etapă, arată Financial Times. Propunerile preliminare prevăd o abatere de la procedura actuală de aderare, prin care au trecut toate […]
15:50
Un ieșean a avut o suspriză absolut dezgustătoare în momentul în care a vrut să-și facă un pui la grill. Alimentul cumpărat dintr-un supermarket cu doar câteva zile înainte era nu numai de negătit, dar chiar o sursă de toxiinfecție alimentară, dacă nu mai rău. Am luat acest pui grill de la LIDL, marți seara. […]
15:40
Adela Popescu, în vârstă de 39 de ani, a făcut declarații despre posibila sa revenire la TV. De asemenea, vedeta a explicat și de ce a renunțat la muzică.   Adela Popescu este căsătorită cu prezentatorul de televiziune Radu Vâlcan. Cei doi au împreună trei copii – Alexandru, Andrei și Adrian. În plan profesional, Adela […]
15:40
Compania Națională Romtehnica – aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MApN) – reprezintă interfața dintre industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia. Producătorului turc de sisteme terestre militare Otokar i se cer, acum, de către Romtehnica, despăgubiri de aproape 40 milioane euro, în echivalent, acuzând livrarea întârziată a unor vehicule militare. Contractul câștigat […]
15:40
Ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu, spune că fondurile care tocmai au fost aprobate de Comisia Europeană, prin SAFE, pentru România, înseamnă mai mult decât arme: „Miza nu este doar să cumpărăm echipamente?, spune aceasta, vineri, pe facebook. Finanțarea de peste 16 miliarde de euro reprezintă o șansă de a investi atât în apărare, cât și […]
Acum 6 ore
15:30
Piața imobiliară din România crește constant, iar uneori chiar abrupt. Topul este condus de București și marile capitale regionale, în special în Transilvania și Banat. La coada clasamentului sunt fostele orășele industriale, mai precis fostele cartiere comuniste abandonate. Și totuși chiar în inima Țării, într-o regiune în plină dezvoltare, de un pitoresc unic, poți găsi […]
15:20
Premierul Ilie Bolojan a fost întâmpinat la Iași de oameni furioși, care strigau „trădătorule” sau „demisia”. Nemulțumirile vin în contextul majorării taxelor și impozitelor, dar și a tăierilor anunțate de prim-ministru. Mulți dintre ei nu au de unde să plătească impozitele pe case și mașini, după majorare, dar asta nu pare că l-a „mișcat” pe […]
15:20
Ianis Târbă e noul jucător al lui Dinamo, iar fotbalistul de 19 ani a fost coleg cu Lamine Yamal la La Masia, academia lui FC Barcelona. Târbă e născut în Spania, la Mollerussa, și e pentru prima dată când joacă în România. El a evoluat alături de vedete ca Lamine Yamal, Pau Cubarsi, Hector Fort […]
15:20
Dâmbovița Arena, noul stadion construit la Târgoviște pentru echipa Chindia, se apropie de finalizare și urmează să fie inaugurat în toamna anului 2026. Proiectul, finanțat cu peste 83 de milioane de euro, este unul dintre cele mai importante obiective de infrastructură sportivă realizate în ultimii ani în România, relatează ProSport. Lucrările au intrat în linie […]
15:10
Piața forței de muncă din România este din ce în ce mai dependentă de muncitorii asiatici, cu precădere din statele mai puțin dezvoltate pentru meseriile necalificate sau mediu calificate în cazul construcțiilor, serviciilor și horeca, și de muncitori de înaltă calificare în IT, servicii de sănătate sau farma din state ca India, de exemplu. Dacă […]
15:00
Unele vise te-ar putea duce înapoi în trecut. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de sâmbătă, 17 ianuarie 2026. Berbec Astăzi s-ar putea să te afli în centrul atenției publice. S-ar putea să primești recunoaștere pentru munca bine făcută. S-ar putea să ai și o creștere a veniturilor. Ar putea fi vorba de ceva […]
14:40
Cătălin Botezatu, în vârstă de 59 de ani, a mers de peste 30 de ori în Egipt. Acesta a explicat de ce îi place atât de mult să călătorească în această țară.   Cătălin Botezatu este unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați designeri din România. Acesta s-a bucurat de succes atât ca model, cât […]
14:40
ANAF Craiova se chinuie să mai recupereze din prejudiciul creat de fostul ministru de Finanţe, Darius Vâlcov, devenit celebru pentru colecţia sa impresionantă de tablouri pe care le ascundea în cavourile din cimitir. Acţiunea face parte din seria celor dispuse pentru recuperarea unor prejudicii stabilite prin hotărâre penală definitivă. O parte a colecției deţinută de […]
14:30
Kremlinul a calificat, vineri, drept „pozitivă” disponibilitatea manifestată de unele țări europene, inclusiv Italia și Franța, de a relua dialogul cu Moscova, rupt la începutul războiului din Ucraina din 2022, relatează Le Figaro. „Dacă acest lucru reflectă cu adevărat viziunea strategică a europenilor, este o evoluție pozitivă a poziției lor”, a declarat reporterilor purtătorul de […]
14:30
Ashley St Clair, influencer și mama unuia dintre copiii lui Elon Musk, a dat în judecată compania de inteligență artificială a miliardarului și acuză că Grok, chatbotul de la xAI al miliardarului, a creat imagini sexuale false cu aceasta fără consimțământ, scrie Financial Times. În procesul intentat de Ashley St Clair la tribunalul statului New […]
14:20
Cristian Tudor Popescu susține că lumea tarversează o regresie periculoasă, în care puterea nu mai este dată de progresul tehnologic, ci de controlul teritoriilor și al armelor. CTP afirmă că a greșit atunci când a crezut că răspândirea tehnologiei va face oamenii mai raționali și mai puțini violenți. Potrivit jurnalistului, istoria arată că, timp de […]
14:00
Culturile de legume din solarii sunt afectate de îngheț și de temperaturile scăzute. Anul acesta legumele românești vor fi mai scumpe și vor ajunge cu întârziere pe rafturile din magazine și în piețe. Fermierii care cultivă roșii, salată și alte legume se confruntă cu pierderi semnificative. Roșiile și salata au fost afectate de ger și […]
13:50
Salariu, subiect tabu la locul de muncă, nu va mai fi secret din iunie 2026, firmele vor fi obligate să spună clar cât oferă pentru fiecare poziție, încă din anunțul de angajare. Este schimbarea majoră care va intra în vigoare în iunie și va aduce modificări atât pentru angajați, cât și pentru angajatori. Până acum […]
13:50
Oficiali ruși și personalități pro-Kremlin au acuzat Occidentul de „militarizarea” Arcticii și au ridiculizat ceea ce au descris ca fiind incapacitatea Europei de a apăra Groenlanda, în timp ce președintele american Donald Trump și-a reiterat intenția de a prelua controlul asupra insulei arctice bogate în minerale, dar și poziționată strategic. Donald Trump vrea Groenlanda, un […]
13:40
Cântăreața Theo Rose a mărturisit că nu îi cere bani soțului ei, Anghel Damian, nici macar atunci când are probleme financiare.   Theo Rose formează o familie cu Anghel Damian, cel care a avut o relație de mulți ani cu Lia Bugnar. Theo Rose și Anghel Damian au împreună un copil, Sasha. Theo Rose a […]
13:40
Autoritățile din Lituania au acuzat serviciul de informații al armatei ruse GRU că a fost responsabil pentru o tentativă de incediu, în 2024, la o fabrică care furnizează scanere de unde radio armatei ucrainene. Șase cetățeni din Spania, Columbia, Cuba, Rusia și Belarus au fost acuzați în legătură cu incidentul, iar grupul a încercat să […]
13:40
În România, accesul la servicii medicale, inclusiv analize de laborator sau investigații paraclinice gratuite, este reglementat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și se face în baza unui bilet de trimitere eliberat de medicul de familie sau medic specialist. Acest mecanism face parte din sistemul public de sănătate și este destinat în principal […]
Acum 8 ore
13:30
După arestările, protestele și evenimentele sângeroase care au zguduit, în ultimele zile, statul Minnesota, agenții Serviciului de Imigrare și Control Vamal al SUA (ICE) anunță numeroase arestări și în Boston. Românul Ionut Andrei Stamatin se află și el pe listă. Potrivit unei postări pe contul de X al ICE Boston, autoritățile americane anunță că individul […]
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.