Metrorex spre Aeroportul Otopeni. Imaginile 2025 VIDEO&FOTO
Profit.ro,
16 ianuarie 2026 21:00
Metrorex avansează rapid cu lucrările la linia spre metroul Otopeni, prezentând acum, în retrospectivă, unde a ajuns cu planul pe anul trecut.
• • •
Alte ştiri de Profit.ro
Acum 2 ore
22:00
Mercuria Energy Group, în Top 5 cei mai mari traderi de mărfuri din lume, nu a plătit aproape deloc impozit pe profitul său de peste 1 miliard de dolari obținut în anul financiar încheiat la 30 septembrie, conform unei copii a documentelor sale contabile, consultată de Bloomberg News.
21:40
Următorul smartphone Google, a cărui lansare ar putea fi la doar o lună distanță, ar putea fi vândut mai ieftin decât modelul pe îl va înlocui, conform unor zvonuri recente.
21:20
FOTO România s-a dus cu Magiun de Topoloveni, Salam de Sibiu, Telemea de Ibănești, Plăcintă dobrogeană, Pită de Pecica la Berlin, la unul dintre cele mai importante evenimente internaționale dedicate gastronomiei # Profit.ro
România participă la Expoziția Internațională „Săptămâna Verde” (Grüne Woche) 2026.
21:20
Scandalul Casa Radio. Cât va mai dura procesul în care România cere revocarea contractului pentru Casa Radio și despăgubiri de la investitorul israelian. Prima înfățișare, abia peste un an # Profit.ro
Prima înfățișare în procesul în care România a cerut rezilierea acordului de parteneriat public-privat (PPP) din 2006 privind Casa Radio, cu restituirea tuturor activelor proiectului către statul român, va avea loc abia în luna mai 2027, pentru ca un verdict să fie așteptat la finalul aceluiași an, relevă un document guvernamental analizat de Profit.ro.
Acum 4 ore
21:00
Metrorex avansează rapid cu lucrările la linia spre metroul Otopeni, prezentând acum, în retrospectivă, unde a ajuns cu planul pe anul trecut.
20:50
FOTO Investiție în România pe un Ansamblu Istoric, a "regelui eolienelor": Trăim astăzi un moment de mare însemnătate pentru viitorul verde al Văii Jiului # Profit.ro
Președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și reprezentantul grupului Monsson, Sebastian Enache, au semnat, la Petrila, contractul de concesiune a unui teren în suprafață de 30.670 mp.
20:40
Cinematografele avertizează că ofertele Netflix și Paramount pentru preluarea Warner Bros amenință industria # Profit.ro
Cinematografele au avertizat autoritățile de reglementare din Uniunea Europeană că o preluare a Warner Bros Discovery de către Netflix sau Paramount Skydance amenință să dăuneze industriei.
20:40
O avalanșă de mari dimensiuni a fost semnalată în Munții Rodnei.
20:30
FOTO Nelu Iordache a ieșit din închisoare după ce Curtea de Apel București a arătat prescripția faptelor # Profit.ro
Omul de afaceri Nelu Iordache a ieșit din închisoare, după ce Curtea de Apel București i-a admis contestația.
20:20
GRAFIC Indicele BET câștigă un procent și atinge un nou maxim istoric. Indicele BET-FI trece, de asemenea, pentru prima dată în istorie de nivelul de 100.000 de puncte, tractat de saltul de 8% al titlurilor Fondul Proprietatea # Profit.ro
Bursa românească își accelerează mișcarea parabolică, pe fondul unor volume foarte bune.
20:00
Pentru un trai mai bun, românii sunt dispuși se mute în altă parte, inclusiv în străinătate.
19:30
Datele Eurostat arată că România înregistrează cel mai scăzut nivel al prețurilor din Uniunea Europeană pentru grupa ''Alimente și băuturi nealcoolice''.
Acum 6 ore
19:00
Cu această mașină, marca americană va concura în Campionatul Mondial de Anduranță
18:40
În efortul de a reduce accidentele și poluarea, Roma limitează viteza maximă în centrul istoric la 30 km/h.
18:20
Un italian a fost concediat pentru că și-a luat singur restul unei cafele de la aparatul automat, de 1 euro și 60 de cenți.
18:10
Rețeaua de socializare a lui Elon Musk, X, este inaccesibilă în acest moment.
18:00
Anchetă Diablo Immortal și Call of Duty - Microsoft anchetat pentru practici comerciale “înșelătoare și agresive” în Italia # Profit.ro
Autoritatea italiană pentru concurență (AGCM) a lansat două investigații împotriva diviziei Activision Blizzard a Microsoft, privind presupuse practici “înșelătoare și agresive” legate de jocurile video “Diablo Immortal” și “Call of Duty Mobile”, precum și pentru o potențială încălcare a drepturilor contractuale ale consumatorilor.
17:50
ULTIMA ORĂ Curtea de Apel București îi reduce pedeapsa omului de afaceri Nelu Iordache. Va fi astfel eliberat acum din pușcărie # Profit.ro
Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa omului de afaceri Nelu Iordache de la 11 ani și 9 luni la 5 ani și 10 luni.
17:40
Islanda, în curând „al 52-lea stat american”? O glumă a viitorului ambasador american șochează Reykjavik # Profit.ro
Gluma nu a fost deloc pe placul islandezilor, care au reacționat, iar politicianul și-a cerut în cele din urmă scuze.
17:40
Retailerul turc de decorațiuni interioare și textile English Home, prezentat la finele anului trecut, în spațiul public, că ar urma să închidă toate magazinele din România, a renunțat la unele unități din mall-uri.
17:20
Semne sumbre: Trupele britanice se antrenează la Camp Viking pentru un posibil război de iarnă cu Rusia # Profit.ro
În zăpezile munților arctici, la Camp Viking, în Norvegia, forțe de elită britanice se pregătesc pentru un posibil război cu Rusia.
17:20
Producătorul de automobile sport Porsche a raportat o cădere de 10% a vânzărilor pe plan mondial, în 2025.
Acum 8 ore
17:10
Înțelegerea va aduce filmele Sony pe platforma de streaming la nivel mondial, după încheierea perioadelor de exploatare în cinematografe.
17:10
Statele UE să nu se amestece în alegerile legislative din Ungaria, avertizează Peter Szijjarto # Profit.ro
Peter Szijjarto, ministrul ungar de externe, a avertizat că guvernul ungar nu va tolera critici, comentarii sau interferențe ale ambasadorilor statelor UE asupra alegerilor legislative din luna aprilie.
17:00
Curtea de Apel București i-a redus pedeapsa omului de afaceri Nelu Iordache de la 11 ani și 9 luni la 5 ani și 10 luni.
17:00
Finalul unei epoci - Ultima mină de adâncime din Cehia închisă. Sfârșitul unei industrii vechi de secole # Profit.ro
La sfârșitul lunii ianuarie, ultimul puț de cărbune din Cehia se va închide.
16:50
Cristian Pistol, directorul general al CNAIR, anunță lansarea licitației pentru „capătul de nord” al drumului expres spre Ucraina.
16:50
În încercarea de a sensibiliza șoferii, pietorii și bicicliștii să respecte regulile de circulație, Poliția Română a distribuit imagini șocante surprinse în timpul unor accidente rutiere sau imediat după producerea acestora.
16:40
ULTIMA ORĂ Volkswagen introduce în România utilizarea datelor de la senzori și din imagini, provenite de la mașinile clienților # Profit.ro
Grupul Volkswagen extinde programul de utilizare a datelor de la senzori și din imagini, provenite de la autovehiculele clienților, în circa 40 de țări europene – inclusiv România.
16:30
Crește numărul morților misterioase în Rusia, după ce un fost oficial din guvern „s-a sinucis” la Moscova.
16:10
Mutare strategică în avocatura românească: Titus Corlățean devine Senior Partner la CRÂZNIC & Asociații # Profit.ro
Începând cu 2 februarie 2026, TITUS CORLĂȚEAN se alătură echipei de avocați de la CRÂZNIC ȘI ASOCIAȚII, în calitate de Senior Partner – coordonator al activității de cooperare internațională a casei de avocatură.
16:00
Noi tronsoane de autostradă pregătite. Lucrările pentru sectoarele Pașcani-Siret și Pașcani-Ungheni ar urma să înceapă în toamnă sau primăvara 2027 # Profit.ro
Lucrările la sectoarele de autostradă Pașcani-Suceava-Siret și Moțca-Iași-Ungheni ar urma să înceapă în toamna acestui an sau în primăvara anului viitor, a anunțat premierul Ilie Bolojan.
16:00
Tren cu peste 10 ore întârziere, venind de la Budapesta. Una din cele mai mari întârzieri feroviare din ultimii ani. Explicația CFR # Profit.ro
Trenul Muntenia care venea de la Budapesta spre București a parcurs distanța în mai mult de 26 de ore, în loc de 16 ore, deși intrase în țară cu sub 2 ore întârziere.
15:50
VIDEO Reguli schimbate pentru cei care parchează neregulamentar în Sectorul 3. Negoiță le recomandă șoferilor să-și lase numărul de telefon la vedere # Profit.ro
Robert Negoiță a anunțat că mașinile parcate neregulamentar în Sectorul 3 nu vor mai fi ridicate, dacă șoferul afișează un număr de telefon și răspunde la apel.
15:20
Volumul tichetelor emise a scăzut anul trecut, în primele 11 luni, cu peste 66% față de aceeași perioadă a anului trecut, generând îngrijorări majore în rândul operatorilor din turism.
Acum 12 ore
15:00
Merz recunoaște: Decizia Germaniei de a renunța la energia nucleară a fost o „eroare strategică serioasă” # Profit.ro
Închiderea centralelor nucleare ale Germaniei a fost o „mare greșeală”, a spus cancelarul german.
14:40
Angajați care vor fi urmăriți printr-o aplicație ce-i localizează în timpul programului de lucru, măsură controversată în Italia # Profit.ro
Pe telefoanele mobile ale angajaților comunității din valea Val di Cembra (Italia) va fi instalat un dispozitiv de geolocalizare.
14:20
Prețul gazelor naturale a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimele aproape șase luni.
14:10
Ashley St. Clair spune că asistentul Grok “a generat nenumărate imagini” ale sale cu conținut sexual explicit, inclusiv folosind o poză de când avea 14 ani.
14:00
Pe fondul reducerii prețurilor la energie și alimente, inflația din Germania scade la 1,8% # Profit.ro
Oficiul federal de statistică (Destatis) a anunțat că prețurile mai scăzute la energie și alimente au dus la reducerea ratei anuale a inflației în Germania la 1,80% în decembrie.
13:50
Compania Națională de Investiții anunță că modernizarea drumului județean DJ 102I, cunoscut sub denumirea „Drumul din Valea Doftanei”, care face legătura între Săcele (zona Brădet) și Valea Doftanei (județul Prahova) va fi mai scumpă cu 19.836.799 de lei.
13:30
Planul Electroalfa, care va veni pe bursă. “O politică de dividende extrem de atrăgătoare.” # Profit.ro
După listarea Cris-Tim Family Holding (CFH) în ultima parte a anului trecut, la cota Bursei de Valori București ar urma să ajungă un nou emitent. Electroalfa Internațional (EAI) promovează la acest început de an 2026 o ofertă publică de listare.
13:20
Investigație legată de corupție și deturnare de fonduri la una dintre cele mai active instituții pentru protecția datelor din Europa, temută de marile companii tech americane # Profit.ro
Sediul autorității naționale din Italia pentru protecția datelor, cunoscută sub numele de Garante, a fost percheziționat de Poliția financiară.
13:10
Cursul valutar oficial, de referință, anunțat vineri de BNR a ajuns la 5,0894 lei, de la 5,0891 lei, curs înregistrat joi.
13:00
Premierul Viktor Orban a declarat că anul 2026 va fi unul al pericolelor și al oportunităților pentru Ungaria.
13:00
Compania Națională Romtehnica, aflată în coordonarea Ministerului Apărării Naționale (MapN) și care acționează ca interfață între industria românească de apărare și partenerii externi ai acesteia, a cerut producătorului turc de sisteme terestre militare Otokar despăgubiri de aproape 40 milioane euro, în echivalent, acuzând livrarea întârziată a unor vehicule.
12:50
China a oprit cu totul importurile de energie electrică din Rusia, din cauza prețurilor prea mari, care le-au depășit pentru prima dată pe cele interne.
12:40
Autoritățile judiciare au anunțat că 26 de persoane au fost acuzate de pariuri sportive trucate în baschetul universitar american și baschetul profesionist din China.
12:40
Electroalfa vine la bursă. Ofertă publică inițială de 35% din acțiuni, în cadrul unei majorări de capital social CONFIRMARE # Profit.ro
Electroalfa confirmă listarea la bursă, anunțată anterior de Profit.ro.
12:30
Peste 3.000 de salariați de la Combinatul Liberty Galați sunt în șomaj tehnic, cu salarii restante de luni de zile. Unul dintre ei a intrat în greva foamei.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.