Nicușor Dan, aşteptat la Iaşi de Ziua Unirii Principatelor Române. Schimbări importante față de anii trecuți

ObservatorNews, 23 ianuarie 2026 08:30

Întreaga ţară se pregăteşte de sărbătoare. Mâine se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, momentul care a pus temelia statului român modern şi care a schimbat pentru totdeauna destinul țării. Şi cum prima filă de istorie s-a scris la Iași, Piața Unirii devine, din nou, locul unde mii de oameni sunt așteptați să celebreze Mica Unire. Spre deosebire de anii trecuți, manifestările de anul acesta, nu mai au loc dimineața, ci vor începe la prânz, când ajunge şi preşedintele Nicușor Dan.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de ObservatorNews

Acum 5 minute
12:30
După discuții de aproape patru ore la Kremlin, în noaptea de joi spre vineri, între Vladimir Putin, Steve Witkoff, Jared Kushner și Josh Gruenbaum, recent numit consilier în cadrul Consiliului de Pace, Moscova anunță că războiul va continua până când își va îndeplini obiectivele, dar s-a declarat de acord să participe vineri și sâmbătă la o întâlnire cu americanii și ucrainenii în capitala Emiratelor Arabe Unite, unde urmează să fie discutat un posibil armistițiu al atacurilor energetice.
Acum 30 minute
12:10
Bucureștenii s-ar putea trezi cu scumpiri importante la transportul public. Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, a anunțat că tarifele practicate de STB ar putea fi majorate, în contextul unei situații financiare critice la nivelul Primăriei Municipiului București.
Acum o oră
11:40
Horoscop săptămânal Berbec 26-30 ianuarie 2026. Intrarea lui Neptun în Berbec te obligă să îți privești direct motivațiile reale, fără iluzii legate de cine ești și ce îți dorești cu adevărat.
11:40
Horoscop săptămânal Taur 26-30 ianuarie 2026. Neptun activează zona retragerii și a subconștientului, ceea ce te face mai sensibil la oboseală, stres și la emoțiile nespuse.
11:40
Horoscop săptămânal Gemeni 26-30 ianuarie 2026. Săptămâna aceasta aduce pentru tine o schimbare majoră de perspectivă asupra viitorului.
11:40
Horoscop săptămânal Rac 26-30 ianuarie 2026. Neptun activează zona profesională și poate aduce confuzie temporară legată de sensul a ceea ce faci sau de drumul pe care îl urmezi.
11:40
Horoscop săptămânal Leu 26-30 ianuarie 2026. Neptun mută accentul pe convingeri, viziuni și planuri îndepărtate, iar tu începi să îți pui întrebări serioase despre ce vrei să construiești mai departe.
Acum 2 ore
11:10
Primăria Municipiului București se confruntă cu o criză financiară severă, având în prezent doar aproximativ 5 milioane de lei disponibili în buget, a anunțat joi seară primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu. Edilul avertizează că situația este "jenantă" și că administrația locală a ajuns într-un punct-limită, fiind nevoită să ia măsuri nepopulare, inclusiv majorarea prețului biletelor STB.
10:40
Reprezentanţii industriei cer modificarea formulei de calcul pentru impozitul pe maşini. Solicitarea vine la mai puţin de o lună după ce normele de impozitare s-au modificat. Şi vă reamintim, cel mai puternic au fost loviţi proprietarii de maşini hibrid. În cazul lor, impozitele au crescut şi de 15 ori faţă de anul trecut. Producătorii auto spun că metoda actuală de calcul îi descurajează pe şoferi să cumpere maşini "verzi".
Acum 4 ore
10:30
Un incident șocant a avut loc joi după-amiază în secția de psihiatrie a unui spital din Rieti, Italia. Un pacient român, în vârstă de 21 de ani, cu probleme psihice grave a omorât un alt pacient după ce l-a lovit de mai multe ori în cap cu tăblia de a pat.
10:30
Specialistul economic al Observator, Iancu Guda, explică cele 20 de principii financiare, ca să ne ținem de un plan financiar, nu doar câteva luni, nu doar un an, ci pe termen lung.
10:10
Horoscop weekend 24-25 ianuarie 2026. Luna în Taur aduce un aer practic și nevoia de stabilitate în acest final de săptămână, însă careurile cu planetele din Vărsător provoacă tensiuni între dorințe și realitate. E un weekend al deciziilor echilibrate, al compromisurilor conștiente și al reconfigurărilor subtile, dar necesare. Sextilele armonioase dintre Marte, Neptun, Saturn și Uranus pot transforma obstacolele în soluții creative și durabile.
10:00
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi noaptea, desprea afirmaţia că nu merge teleleu la Davos, spusă de consilierul său, că dincolo de acest cuvânt pe care opinia publică l-a redescoperit, românii, în mai 2025, au votat o schimbare şi a face altfel, în opinia sa, înseamnă să nu mai facem lucruri de formă. El a precizat că, înainte de a merge şi noi pe acolo, cum s-a spus în opinia publică din România, trebuie să avem pregătite nişte strategii, astfel încât aceste vizite să fie constructive şi nu este vorba, cum a spus cineva, să ne ducem pe la Davos să ne vadă lumea pe acolo.
10:00
Doi bărbaţi au murit în urma unui accident rutier grav care s-a produs joi seară în județul Dolj. Autoturismul în care se aflau s-a răsturnat în afara carosabilului. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.
09:50
Scene şocante lângă un liceu din judeţul Argeş. Un adolescent a fost filmat în timp ce era bătut crunt de mai mulţi băieţi. 
09:40
Un fenomen îngrijorător continuă să se manifeste în județul Satu Mare, unde zeci de minore au devenit mame în cursul anului trecut. Potrivit unui raport al Spitalului Județean de Urgență Satu Mare, 80 de fete sub 18 ani au născut în 2025, cele mai tinere având doar 12 ani, în contextul în care unitatea medicală a înregistrat peste 1.300 de nașteri și o creștere a numărului de nou-născuți prematuri.
09:30
Un american stabilit în România i-a amuzat pe urmăritorii săi de pe TikTok după ce a povestit, cu mult umor, despre "dependența" pe care a căpătat-o de când s-a mutat aici: covrigii.
09:30
Zeci de elevi şi părinţi au protestat joi în faţa Şcolii Gimnaziale Nr. 15 din Drobeta Turnu Severin. Aceştia sunt nemulţumiţi de schimbarea conducerii.
09:20
Incident şocant în comuna Ţepu din judeţul Galaţi. Un consilier local a fost filmat în timp ce agresa un adolescent pe terenul de sport al unei şcoli.
09:10
Un nou caz extrem de violenţă domestică a avut loc, ieri, în Satu Mare. Un bărbat de 42 de ani a rănit-o pe concubina sa în zona gâtului cu un cuţit, iar imediat după atac a fugit.
09:10
Un plan de reconstrucţie de miliarde de dolari pentru Ucraina este aproape de finalizare, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Prim-ministrul ungar Viktor Orban a spus că UE a promis Ucrainei că va adera până în 2027 şi că îi va overi un ajutor de 800 de miliarde de $ și sprijin până în 2040.
09:00
Filmul "Păcătoşii" scrie istorie la ediţia din acest an a Premiilor Oscar. Producţia a fost nominalizată la 16 categorii, un record în istoria competiţiei, şi este marea favorită să obţină statueta de aur la categoria "cel mai bun film". Principalul contracandidat este lungmetrajul "O bătălie după alta", cu Leonardo di Caprio în rol principal, care a primit 13 nominalizări.
09:00
Un plan de reconstrucţie de miliarde de dolari pentru Ucraina este aproape de finalizare, a declarat preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 
08:50
Meteorologii au anunțat că în luna februarie vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă.
08:40
Pe mai multe ape curgătoare din ţară s-a format zăpor! Judeţele Neamţ şi Bistriţa-Năsăud sunt cele mai afectate de acest fenomen.
Acum 6 ore
08:30
Întreaga ţară se pregăteşte de sărbătoare. Mâine se împlinesc 167 de ani de la Unirea Principatelor Române, momentul care a pus temelia statului român modern şi care a schimbat pentru totdeauna destinul țării. Şi cum prima filă de istorie s-a scris la Iași, Piața Unirii devine, din nou, locul unde mii de oameni sunt așteptați să celebreze Mica Unire. Spre deosebire de anii trecuți, manifestările de anul acesta, nu mai au loc dimineața, ci vor începe la prânz, când ajunge şi preşedintele Nicușor Dan.
08:30
Două vieți au fost curmate brutal pe autostrada A1, în zona Simeria, după ce un autoturism s-a ciocnit violent cu un ansamblu auto. Victimele sunt Corina Maria Matraș, o tânără de 26 de ani, și fiica ei Melissa, în vârstă de doar 5 ani.
08:20
Meteorologii au anunțat că în luna februarie vremea va fi mai caldă decât în mod normal pentru această perioadă.
08:20
Preşedintele Nicuşor Dan, a anunţat, vineri, că există şanse ca numirea unor şefi la SRI şi SIE să fie făcută în următoarele săptămâni.
08:10
Coaliţia stă "ceva mai rău decât stătea acum şase-şapte luni", a afirmat, vineri, preşedintele Nicuşor Dan, dar şi-a exprimat optimismul că formula guvernamentală va continua, cu responsabilitate.
08:00
Loteria Română anunţă, joi seară, că s-a câştigat un premiu în valoare de peste 1,1 milioane de lei, la tragerea NOROC.
07:40
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi noaptea, după Consiliul European extraordinar, că liderii UE au convenit unanim asupra solidarității cu Danemarca și Groenlanda și asupra intensificării investițiilor pentru apărarea zonei arctice, în coordonare cu NATO. Totodată, a fost decisă prelungirea cu șase luni a suspendării tarifelor UE pentru SUA, precum și inițierea unor negocieri cu Statele Unite privind Carta pentru Pace, pentru alinierea acesteia la angajamentele internaționale. Șeful statului a subliniat că SUA rămân un partener strategic esențial pentru securitatea României, opinie împărtășită de numeroase state membre UE.
07:40
Horoscop 24 ianuarie 2026. Ziua aduce energie, claritate și oportunități pentru majoritatea zodiilor. Berbecii iau decizii importante la locul de muncă, Taurii primesc vești bune în plan financiar, iar Vărsătorii strălucesc prin creativitate.
07:00
De peste 17 ani, Mega Image susține producătorii locali prin colaborarea cu ei pentru produsele marcă proprie Gusturi românești.
Acum 24 ore
23:30
Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a declarat că trofeul Cupei Mondiale va fi înmânat echipei câştigătoare pe 19 iulie de liderul american Donald Trump. În decembrie, preşedintele FIFA i-a acordat lui Trump Premiul FIFA pentru Pace la tragerea la sorţi a Cupei Mondiale, scrie DPA, citat de Agerpres.
22:00
Preşedintele american Donald Trump a apărut la Forumul Economic Mondial de la Davos cu o vânătaie pe mână care a ridicat semne de întrebare. Jurnalista Sara Cook a întrebat Casa Albă despre ce ar fi cauzat vânătaia de pe mâna liderului SUA, pe care secretara de presă a Casei Albe, Karoline Leavitt, a atribuit-o unei lovituri.
22:00
Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod galben de ceață, valabil în noaptea de joi spre vineri, pentru mai multe județe din sudul și sud-estul României. Fenomenul va determina scăderea vizibilității în trafic și poate favoriza formarea ghețușului, crescând riscul de accidente.
21:20
Adio pliculeţe de plastic la restaurant şi hotel! Uniunea Europeană schimbă regulile. Din august nu vom mai primi pe masă pliculeţe de sare, piper sau de sosuri când ieşim în oraş, dar nici recipiente mici de produse de îngrijire pe care le putem lua din camera de hotel. Toate vor fi înlocuite cu unele reutilizabile, ca să reducă risipa de plastic. 
21:00
Românii vor putea să își înființeze o firmă oriunde în Uniunea Europeană online, în cel mult două zile, după reguli identice în tot blocul comunitar. Ideea ar putea aduce și la noi în țară mai multe investiții străine.
20:40
Șantierele pentru metroul spre Aeroportul Otopeni blochează traficul la intrarea în București. Un drum care dura 15-20 de minute cu maşina depăşeşte acum o oră. Până să fie gata magistrala care îi va duce mai repede în centru, cei care locuiesc la marginea capitalei încep să se mute în oraș.
20:40
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi, că scenariul unei uniri cu Republica Moldova ar fi posibil în momentul în care o majoritate din Republica Moldova va dori asta, dar „pentru moment, nu suntem acolo”.
20:40
România se aliniază standardelor europene de top în chirurgia cardiacă. O maladie congenitală a inimii, care afectează mii de copii şi adulţi, poate fi tratată acum printr-o intervenţie minim invazivă. Tehnologia a fost introdusă acum două luni în marile clinici de pe continent.
20:40
Se surpă Constanța. Faleza din apropierea portului turistic se năruie tot mai mult. Pune sub semnul întrebării siguranţa localnicilor şi a clădirilor-simbol din oraş. Primăria anunţă că lucrările de consolidare ar putea începe abia la primăvară.
20:20
Președintele Nicușor Dan a declarat, joi, înaintea Consiliului European informal de la Bruxelles, că Europa și România au nevoie de o relație transatlantică solidă, subliniind că tensiunile recente s-au diminuat în urma dialogului și că situația a revenit "în parametri normali".
20:20
După ce au suferit, în frig și fără apă caldă, bucureștenilor le-a ajuns cuțitul la os. Sute de asociații de locatari au semnat deja o petiție prin care anunță că de luna aceasta nu mai achită facturile la Termoenergetica. Alții vor recalcularea tarifelor. Amenințările lasă rece compania primăriei generale care spune că toate calculele au fost făcute corect, iar cei care nu achită la timp vor fi penalizați.
20:20
Infractori periculoşi au fost eliberaţi ori au scăpat de acuzaţii din cauza judecătorilor care nu explică la timp verdictele date. Un magistrat din Capitală a adunat sute de restanţe. Puţine cazuri ajung să fie penalizate.
20:20
Negocierile pentru buget încing spiritele în Coaliţie. Liderii PSD îl acuză pe Ilie Bolojan că ar fi mintit în legătură cu greaua moştenire lăsată de Guvernul Ciolacu, ca pretext pentru majorări de taxe şi impozite. De cealaltă parte, premierul se laudă că a redus deficitul în timp record şi promite că taxele nu vor mai creşte în acest an.
20:10
Avocați din România și din Belgia apără statul în procesul în care compania farmaceutică Pfizer cere peste 560 de milioane de euro pentru vaccinul anti-COVID comandat suplimentar și apoi refuzat. Astăzi a fost al doilea termen în cazul judecat la pachet cu Polonia, aflată în aceeași situație. Ca să nu plătească despăgubirea, guvernul de la Varșovia a invocat clauza de forță majoră: războiul din Ucraina.
20:00
Destrămarea NATO se amână. De la Davos, Donald Trump anunță că a ajuns la un acord cu Mark Rutte, secretarul general al Alianței, în privința Groenlandei. Statele Unite ar urma să primească zone din cea mai mare insulă a lumii. Europenii s-au abținut până acum de la comentarii. Nicușor Dan n-a ajuns la cel mai important eveniment al superputerilor planetei. Tot în Elveția, liderul de la Casa Albă a lansat oficial Consiliul pentru Pace, o organizație care își propune să pună capăt conflictelor globale și este prezidată de el însuși. Un prim proiect va fi transformarea Fâșiei Gaza într-un oraș cu zgârie-nori și resorturi de lux.
20:00
Fabrică de buletine la Botoşani. Sute de cetățeni din Republica Moldova, Ucraina și Rusia au obtinut documente românești false, cu ajutorul unor funcționari publici. Multe acte erau emise pe adrese fictive, în case părăsite sau chiar demolate. În alte situații, străinii semnau contracte false.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.