FOTO Autostrada Bucureștiului: În vara aceasta vară vom circula pe A0 între A2 și A3 – oficial Transporturi

Economica.net, 30 ianuarie 2026 15:50

Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) pune presiune pe constructorul chinez al lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului să finalizeze cât mai repede lucrările, astfel încât în această vară să se poata circula pe A0 între A2 și A3, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 15 minute
18:10
Procurorul general al Statelor Unite, Pam Bondi, a anunţat vineri că a ordonat arestarea fostului prezentator CNN Don Lemon, în legătură cu protestele organizate împotriva operaţiunilor Serviciului federal pentru imigraţie şi vămi (ICE) din statul Minnesota, relatează AFP, transmite Agerpres.
Acum o oră
17:50
Electro-Alfa International, companie care dezvoltă echipamente şi infrastructură pentru energie electrică, derulează o ofertă publică de majorare de capital prin care pune la dispoziția investitorilor până la 65,99 de milioane de acțiuni noi la un preț de subscriere de 8,35-8,85 de lei pe acțiune, pachet care reprezintă aproximativ 35% din capitalul social după operațiune, scrie Termene.ro.
17:50
Grupul Lactalis anunță că, începând cu 1 februarie 2026, îl desemnează pe Erekle Gamkrelidze (foto) în funcția de director General al Lactalis România. Gamkrelidze preia mandatul de la Onur Barim, care a fost numit la conducerea altei divizii cu potențial important în cadrul grupului Lactalis, fără ca grupul să specifice despre ce divize e vorba.
17:30
În cadrul unei sesiuni de informare cu presa organizate recent la București, BAT a prezentat direcția sa strategică pentru unul dintre cele mai ample procese de transformare din cadrul : tranziția rapidă de la produse combustibile din tutun și nicotină la un portofoliu predominant fără fum.
Acum 2 ore
17:20
Intesa Sanpaolo Bank România anunță deschiderea unei noi sucursale în București, pe Bulevardul Iuliu Maniu, ca parte a strategiei sale de consolidare și dezvoltare a rețelei naționale. Noua unitate funcționează ca o sucursală cashless, fără casierii, în care consilierul bancar este punctul central de contact, oferind asistență personalizată pentru o experiență bancară simplă și accesibilă.
17:10
Unii dintre angajații rafinăriei Petromidia au protestat azi în fața clădirii administrative, pe motiv că cerererea lor de a primi în plus 1.500 de lei net la salariu nu a fost acceptată. Compania spune că efortul financiar suplimentar ar fi 21 de milioane de dolari pe an, pe care nu și-l poate permite în contextul taxelor pe care trebuie să le plătească, și a oferit două bonusuri, în sumă totală de 5.500 de lei. Venitul mediu net la Petromidia este de 10.900 de lei
17:10
Doamna Maria are 79 de ani și e reprezentant de vânzări în Provident din 2016. Gestionează 83 de clienți și, cumva, ține pasul cu tehnologia, toate ajustările pe care le facem și programele de dezvoltare.
17:10
Comisia Europeană a decis să trimită un aviz motivat suplimentar României pentru că nu s-a asigurat de faptul că farmaciile sunt plătite la timp pentru produsele medicale eliberate pacienţilor în cadrul programului naţional de asigurări de sănătate, informează un comunicat de presă al Executivul comunitar.
17:00
În economiile stabile, Codul penal este un reper de predictibilitate. În România, el ajunge să fie un barometru al emoției publice. Sub presiunea tragediilor intens mediatizate, legiferăm rapid și fragmentar, fără analize suficiente, iar această instabilitate juridică produce costuri reale, dincolo de dezbaterea strict penală.
17:00
Compania de salubritate RER Ecologic Service București REBU S.A. a anunțat astăzi, prin intermediul unui comunicat, că încetează prestarea serviciilor de colectare și transport a deșeurilor agenților economici și asociațiile de proprierari din sectorul 6 al Municipiului București, începând cu data de 1 februarie 2026, conform notificării primite de la Primăria Sector 6.
16:50
Directorul general al Ursus Breweries Dan Timotin va pleca din companie începând din 28 februarie 2026, a anunțat societatea prin intermediul unei scurte informări de presă.
16:40
Interes masiv pentru Drumul Expres Suceava -Siret: 12 oferte depuse pentru primele două loturi (43,05 km), anunță vineri Cristian Pistol, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Acum 4 ore
16:10
Achiziția Aviation American Gin de către Diageo, într-o tranzacție estimată la 610 milioane de dolari, a fost prezentată drept încă un exemplu de celebritate care capitalizează pe notorietate. O privire mai atentă arată, însă, un model investițional coerent, repetabil și atent construit.
15:50
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) pune presiune pe constructorul chinez al lotului 3 Nord din Autostrada Bucureștiului să finalizeze cât mai repede lucrările, astfel încât în această vară să se poata circula pe A0 între A2 și A3, potrivit secretarului de stat în Transporturi Irinel Ionel Scrioșteanu.
15:40
Guvernul a aprobat vineri, prin ordonanţă, introducerea unui termen de tranziţie pentru RO e-Factura - 1 iunie 2026.
15:30
Guvernul a aprobat vineri o ordonanţă pentru completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii prin care pune telemedicina într-un cadru legal funcţional, clar şi coerent, urmând ca aplicarea ei să fie detaliată prin acte normative subsecvente.
15:30
Unii dintre angajații rafinăriei Petromidia au protestat azi în fața clădirii administrative, pe motiv că cerererea lor de a primi în plus 1.500 de lei net la salariu nu a fost acceptată. Compania spune că efortul financiar suplimentar ar fi 21 de milioane de dolari pe an, pe care nu și-l poate permite în contextul taxelor pe care trebuie să le plătească, și a oferit două bonusuri, în sumă totală de 5.500 de lei. Venitul mediu net la Petromidia este de 10.900 de lei
15:20
Guvernul a aprobat, vineri, prin ordonanţă, noi măsuri pentru asigurarea unei bune gestiuni financiare a fondurilor europene, prin mecanisme care să prevină apariţia neregulilor în gestionarea acestora şi să consolideze cadrul de administrare a fondurilor europene rambursabile şi nerambursabile alocate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR).
15:10
Guvernul a aprobat, vineri, prin ordonanţă, o modificare în Codul fiscal care vizează punerea în acord a dispoziţiilor interne naţionale cu Convenţia-cadru OCDE privind impozitarea.
15:10
UniCredit Bank oferă persoanelor fizice dobânzi de 6,30% pe an pentru depozitele constituite pe 12 luni exclusiv din fonduri noi de minim 3.000 lei, prin aplicaţia Mobile Banking, şi o dobândă de 3,50% pe an pentru valoarea totală a contului de economii, constituit din minimum 2.000 lei, fonduri noi eligibile, conform unui comunicat al băncii.
15:10
Un fond european de criză, care dispune de 430 de miliarde de euro, ar putea împrumuta bani ţărilor din zona euro pentru apărare, într-un context în care blocul comunitar se străduieşte să-şi consolideze forţa armată, a declarat vineri, pentru Reuters, şeful Mecanismului European de Stabilitate, Pierre Gramegna.
14:50
Casa Națională de Asigurări de Sănătate intenționează să introducă un exemplu de calcul care precizează în mod explicit că se scade prima zi lucrătoare de concediu medical, un proiect în acest sens fiind publicat pe site-ul instituției. Din păcate acest ordin este inaplicabil, deoarece un ordin de ministru nu ”bate” o ordonanță de urgență, spun cei de la Camera Consultanțulor Fiscali.
14:50
Guvernul a aprobat, în şedinţa de vineri, majorarea cu nouă miliarde de euro a valorii Programului de emisiuni de titluri de stat "Medium Term Notes" (MTN).
14:30
Noile reguli privind concediile medicale, aplicabile de la 1 februarie: prima zi de concediu medical nu va mai fi plătită, ceea ce obligă departamentele de resurse umane să actualizeze procedurile interne, aplicațiile de salarizare și să gestioneze relația cu angajații, în timp ce costurile indirecte și complexitatea procesării și calculării salariilor cresc, consideră specialiștii TPA România, companie specializată în audit, contabilitate, consultanță fiscală și consultanță juridică.
14:30
Ingka Investments, divizia de investiții a Ingka Group (cel mai mare retailer IKEA), a finalizat achiziția de păduri în Letonia și Estonia, într-o tranzacție care este cea mai mare din istoria companiei, se arată în anunțul suedezilor.
Acum 6 ore
14:00
Energom, parte din grupul Gonzales, a inaugurat o nouă fabrică în Apahida, județul Cluj, anunță compania.
13:50
Apple va da prioritate în acest an producţiei şi livrărilor de trei modele de top ale telefoanelor iPhone, în timp ce lansarea modelului standard va fi amânată, din cauza unei schimbări a strategiei de marketing şi a constrângerilor pe lanţurile de aprovizionare, a relatat vineri cotidianul financiar japonez Nikkei, preluat de Reuters.
13:40
TAROM Tehnic a obținut certificările europene pentru a putea repara și întreține modele de avioane Boeing, Airbus și ATR.
13:30
Guvernul pregăteşte şi extinde pentru 2026 scheme de ajutor pentru proiecte de investiţii de cel puţin un miliard de lei, care vor beneficia de granturi, garanţii de stat, facilităţi fiscale şi acces simplificat la terenurile statului, a transmis, vineri, ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare.
13:30
Vodafone România a fost furnizorul cel mai frecvent reclamat la Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) în timpul anului 2025, urmat de Orange România și Telekom Mobile și Digi Communication, arată datele instituției.
13:20
Donald Trump a depus plângere joi împotriva fiscului american şi a cerut daune de 10 miliarde de dolari pentru că acesta nu a reuşit să împiedice scurgerea declaraţiilor sale de impozitare în primul mandat, relatează AFP.
13:10
Numărul autorizaţiilor de construire pentru clădiri rezidenţiale înregistrate anul trecut a fost mai mare cu 4,4% faţă de 2024, situându-se la 37.252, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică.
12:40
Cu o creştere economică de 2,8% în 2025, Spania a continuat anul trecut avansul economic înregistrat de la redresarea post-Covid, stimulată în principal de sectorul turismului şi de cererea gospodăriilor, şomajul fiind în scădere, transmite AFP.
12:40
Deputatul USR Claudiu Năsui propune cinci măsuri care ar da "o gură de oxigen" economiei, printre care taxarea inversă generalizată la TVA şi listarea la bursă a companiilor de stat, subliniind că reducerea taxelor şi a birocraţiei reprezintă singura metodă care şi-a demonstrat performanţa.
Acum 8 ore
12:10
Piaţa de capital din România se află într-un moment de maturizare accelerată, a declarat vineri directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Remus Vulpescu, menţionând că numărul investitorilor activi la BVB a ajuns la finalul anului trecut la 286.000.
12:00
Un număr de 148 de amenzi în valoare de peste 260.000 de lei a fost aplicat de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor unor operatori economici din domeniul comercializării produselor din metale preţioase.
12:00
Cumpărăturile online au devenit tot mai practicate de către pasionatele de beauty. Pot vâna ofertele, citi recenzii, din confortul propriului cămin. Spre deosebire de magazinele fizice, în cele online e deschis 24/7 și pot petrece oricât timp au nevoie pentru a citi etichetele și a analiza ingredientele.
11:40
Blackjackul este unul dintre cele mai populare jocuri de cazino din lume, atât în sălile fizice, cât și online. Motivul este simplu: regulile sunt ușor de înțeles, jocul este rapid, iar jucătorul poate influența direct rezultatul prin deciziile luate. Spre deosebire de alte jocuri de noroc, blackjackul nu se bazează exclusiv pe șansă, ci și pe strategie. Pentru începători, cunoașterea unor strategii de bază poate face diferența dintre pierderi constante și un joc echilibrat, controlat.
11:30
Ministrul francez al Finanţelor, Roland Lescure, a declarat vineri că, la începutul acestei săptămâni, Franţa a împiedicat operatorul de sateliţi Eutelsat să îşi vândă antenele terestre către fondul suedez EQT, guvernul de la Paris explicând că este vorba de un "activ strategic", informează AFP.
11:30
Rata şomajului în luna decembrie 2025 a fost, în formă ajustată sezonier, de 6%, valoare egală cu cea înregistrată în luna noiembrie 2025, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistica, publicate vineri.
10:50
Producătorii auto chinezi au construit aproape o zecime din autoturismele vândute luna trecută în Europa, o cotă record care încheie un an de creştere rapidă, susţinută de vânzările rapide de vehicule hibride şi pe baterii, transmite Bloomberg.
10:40
Primăria Capitalei anunţă că cele 22 de troleibuze cu autonomie au ajuns în ţară şi urmează să fie introduse, din primăvară, pe linia 86.
10:40
Aflată pe piață încă din 2020, generația actuală a Mercedes-Benz Clasa S avea nevoie de o modernizare. Mai ales după ce producția sa a scăzut de la peste 90.000 la circa 50.000 de unități. Conform lui Ola Källenius, noua interpretare a Clasei S „rămâne standardul... și promisiunea noastră”.
10:30
Nicuşor Dan a declarat joi că nu este rezonabil ca primarii "să ceară mai mult decât au avut în 2025", în condiţiile în care, pe deficit, toată lumea a strâns cureaua. De asemenea, președintele a explicatcă actualul primar general al Capitalei, Ciprian Ciucu, se confruntă cu o situaţie ''dificilă", deoarece trebuie să găsească un consens în Consiliul General format din opt partide.
Acum 12 ore
10:10
Preţul carburanţilor ar putea creşte în România cu 0,5 bani până la 4,5 lei pe litru, în funcţie de gravitatea unei eventuale crize regionale, cu motorina în prima linie a scumpirilor, susţine preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.
10:10
Raiffeisen Bank România a încheiat anul 2025 cu un profit net de 1,75 miliarde lei, în creştere cu 4% faţă de anul anterior, potrivit unui comunicat de presă al băncii.
09:50
Adunarea Naţională a Venezuelei a aprobat în unanimitate joi o iniţiativă legislativă care reformează sectorul petrolier, permiţând mai multe investiţii străine, informează AFP şi dpa.
09:50
Donald Trump intenţionează să anunţe vineri care este candidatul său pentru postul de preşedinte al băncii centrale a SUA, Rezerva Federală (Fed), o decizie majoră pentru o instituţie pe care a presat-o fără încetare în speranţa că va obţine dobânzi mai mici, transmite AFP.
08:50
Prieteni "din politică" ai celor care ar putea fi propuşi ca şefi la SRI şi SIE au făcut ca numele celor luaţi în considerare "să apară şi şansele lor să scadă", a declarat, joi, preşedintele Nicuşor Dan.
08:40
Carburanții s-au scumpit din nou azi în benzinăriile Petrom, liderul pieței din România, pentru a opta oară la rând, azi dimineață. Au crescut și prețul motorinei și prețul benzinei.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.