Cine este Sorin Cîrstea, generalul numit de Nicușor Dan consilier de stat și secretar al CSAT

Adevarul.ro, 30 ianuarie 2026 16:45

Generalul Sorin Cîrstea a fost numit consilier de stat și secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), începând cu 31 ianuarie 2026.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 10 minute
19:15
Arestarea Adrianei Georgescu, avocată și membră PNL, a scos la iveală o rețea de promisiuni politice și influențe la nivel înalt, care se întindea de la Palatul Victoria până la Washington.
19:15
Pentru mulți șoferi, cafeaua este primul „colac de salvare” atunci când oboseala începe să se instaleze la drum lung. La începutul călătoriei, atenția este ascuțită, reacțiile sunt rapide, iar drumul pare ușor de gestionat. Însă, pe măsură ce orele trec, privirea devine fixă, concentrarea scade.
19:15
Atacurile rusești asupra Ucrainei au continuat în pofida unei pauze informale a ostilităților stabilite pe durata celor două zile de negocieri desfășurate la Abu Dhabi, la finalul săptămânii trecute, a declarat un consilier din Administrația Prezidențială de la Kiev.
19:15
Președintele ANAF, Adrian Nica, a vorbit vineri, 30 ianuarie, despre noile controalele care vor fi realizate în cazul românilor cu averi nejustificate. Acesta a anunțat că Fiscul își va face pentru prima dată o divizie de criptomonede.
19:15
Doi soți români au fost arestați de autoritățile italiene, fiind acuzați că ar fi coordonat activitatea unei rețele specializate în spargeri de depozite și revânzarea mărfii furate. Cei doi, în vârstă de 47 și 50 de ani, au fost reținuți în urma unei anchete desfășurate de poliția italiană.
Acum o oră
18:45
Aripa paramilitară Gardienii Revoluției din Iran a devenit o forță puternică în cadrul regimului teocratic al țării, răspunzând doar în fața liderului suprem. Aceasta supraveghează arsenalul de rachete balistice și lansează atacuri în străinătate, relatează AP.
18:45
Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a acuzat partenerii europeni că au lăsat sistemul de apărare aeriană al țării neprotejat într-un moment critic, în contextul în care rachete balistice rusești au lovit infrastructura energetică.
18:30
Un fost prezentator CNN și o jurnalistă independentă au fost arestați de agenți federali ai guvernului SUA, în legătură cu un protest împotriva operațiunilor ICE desfășurat într-o biserică din St. Paul, Minnesota.
18:30
Gigantul german Uniper - primul client extern al gazelor ce urmează să fie extrase din perimetrul Neptun Deep - își pregătește o prezență mai amplă pe piața românească. Compania analizează oportunități locale nu doar în sectorul gazelor naturale, ci și în zona energiilor verzi, inclusiv biometan.
18:30
Guvernul danez a anunțat vineri, 30 ianuarie, că va expulza automat persoanele de cetăţenie străină condamnate la pedepse cu închisoarea de un an sau mai mult pentru infracţiuni grave.
18:30
Schița noului curs militar al Germaniei scoate la iveală o cursă contracronometru pentru o armată federală din nou puternică. Pe lista de achiziții se află drone de atac, avioane invizibile și fregate.
Acum 2 ore
18:15
Iranul amenință statele europene după ce Uniunea Europeană a inclus Corpul Gardienilor Revoluției pe lista organizațiilor teroriste, catalogând decizia drept „fără sens” și avertizând asupra consecințelor ce vor urma.
18:00
Un designer francez a prezentat la Paris Fashion Week 2026 o colecție realizată în mare parte din păr uman și lenjerie „îmblănită”, într-un spectacol radical, care sfidează convențiile modei şi esteticii tradiționale.
18:00
Criza recentă legată de suveranitatea Groenlandei a readus în prim-plan o întrebare care, până nu demult, părea de neconceput: cum ar arăta NATO fără Statele Unite?
17:45
Comisia Europeană a declanșat vineri o procedură de infringement prin trimiterea unei scrisori de punere în întârziere unui număr de 23 de state membre, printre care şi România, pentru necomunicarea transpunerii complete a Directivei privind contractele de credit de consum.
17:30
Ministrul Transporturilor, Ciprian Șerban, a anunțat vineri, 30 ianuarie, că Guvernul a adoptat o ordonanță care aduce reguli mai clare și mai moderne în transportul rutier de persoane și mărfuri
17:30
Ioana Dogioiu a declarat despre decizia Guvernului de a adopta măsura prin care companiile mari pot să-şi exporte profiturile în continuare, că a apărut o suspiciune că articolul de lege poate să genereze interpretări care să contravină recomandărilor OCDE.
Acum 4 ore
17:00
Curtea de Apel București a amânat vineri, pentru data de 11 februarie, pronunțarea unei decizii pe cererea depusă de avocata Silvia Uscov, membră AUR, privind suspendarea din funcție a doi judecători de la Curtea Constituțională - Mihai Busuioc și Dacian Dragoș.
17:00
Parlamentari, experți și activiști cer ca regele Charles să ofere scuze oficiale pentru implicarea Coroanei britanice în comerțul cu africani înrobiți, după ce o nouă carte documentează modul în care monarhia a beneficiat și a protejat această practică timp de secole.
17:00
Încă un mare sindicat - Cartel Alfa - cere Avocatului Poporului să sesizeze CCR pentru a constata neconstituționalitatea unei prevederi din ordonanța care prevede neplata primei zile din concediul medical.
17:00
Lucrările pe Lotul 3 Nord al Autostrăzii Bucureștiului, o investiție de aproape 400 de milioane de lei, se desfășoară într-un ritm care încearcă să recupereze întârzieri și să răspundă presiunii politice și economice de a deschide traficul între A2 și A3 în această vară.
17:00
Guvernul a aprobat, la propunerea Ministerului Finanțelor, un set de modificări legislative care vizează clarificarea aplicării unor facilități fiscale, alinierea legislației naționale la standardele OCDE și introducerea unui termen de tranziție pentru e-Factura persoane fizice.
16:45
Vista Bank (Romania) S.A. a semnat un acord pentru achiziția a 100% din acțiunile Investimental S.A., societate de servicii de investiții financiare. Finalizarea tranzacției este estimată a avea loc în al doilea trimestru al acestui an și este condiționată de aprobarea sa de către ASF.
16:45
Curtea de Apel București a amânat vineri, pentru data de 11 februarie, pronunțarea unei decizii pe cererea depusă avocata Silvia Uscov, membră AUR, privind suspendarea din funcție a doi judecători de la Curtea Constituțională - Mihai Busuioc și Dacian Dragoș.
16:45
Președintele Donald Trump a declarat că a transmis Iranului că ar trebuie să facă „două lucruri” pentru a evita o acțiune militară, pe măsură ce SUA acumulează forțe în Golful Persic.
16:45
Generalul Sorin Cîrstea a fost numit consilier de stat și secretar al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT), începând cu 31 ianuarie 2026.
16:30
Au apărut primele imagini de la accidentul rutier grav în urma căruia și-a pierdut viața Tal Berkovich, actriță și model israelian, cunoscută publicului din România după participarea la emisiunea „Chefi la cuțite”.
16:15
Premierul Ilie Bolojan va veni, în perioada următoare, cu o propunere pentru funcția de ministru al Educației, a anunțat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Ioana Dogioiu.
16:15
Pentru mulți, Ryan Reynolds va fi mereu Deadpool: antieroul care sparge al patrulea perete, face glume incomode și refuză să se conformeze tiparului clasic de erou.
16:15
Autoritățile județene din Timiș vor înființa primul centru din România destinat minorilor care comit fapte penale, dar nu răspund penal din cauza vârstei. Structurile Comunitare Consultative, mecanisme locale de prevenție formate din membri ai comunității, vor fi activate la nivelul județului.
16:15
Pentru multe femei, alegerea unei jachete nu este doar o decizie legată de vreme, ci un moment în care își afirmă stilul și starea de spirit. O jachetă potrivită poate schimba complet o ținută și, uneori, chiar și dispoziția cu care ieși pe ușă.
16:00
Aurul dă semne de revenire în România, înregistrând vineri o scădere bruscă de 55 de lei, ceea ce a făcut să ajungă la aproape același nivel ca la începutul săptămânii, la aproape 700 de lei/gram. La nivel mondial, metalul prețios rămâne la peste 5.000 dolari uncia.
16:00
O femeie și fiica ei în vârstă de 10 ani au ajuns la spital în urma unui accident rutier grav produs într-o intersecție din localitatea Giroc, aflată în apropierea municipiului Timi
16:00
Premierul Ilie Bolojan a declarat că în calcul solicitarea unui vot de încredere în interiorul PNL, în contextul tensiunilor politice generate de măsurile fiscale.
15:45
Guvernul a adoptat o ordonanță care modifică procedurile de management și control ale fondurilor europene din PNRR, introducând corecții financiare și reguli mai stricte de prevenire a neregulilor și fraudelor.
15:45
Șoferii, vatmanii și personalul tehnic de la STB sunt tot mai nemulțumiți, pe fondul riscului de insolvență al companiei și al conflictelor politice din Consiliul General al Capitalei.
15:30
Accederea în faza următoare va fi stabilită în urma a două partide, disputate tur-retur.
Acum 6 ore
15:15
Un fond european de criză, cu rezerve de peste 430 de miliarde de euro, ar putea fi folosit pentru a sprijini cheltuielile de apărare ale statelor membre.
15:15
Germania adoptă o idee mai veche formulată anterior de președintele Franței, Emmanuel Macron: o Uniune Europeană „cu două viteze”. Politologul Corneliu Bjola, profesor la Universitatea Oxford, explică, într-un interviu pentru „Adevărul”, de ce România nu a fost nici măcar invitată la discuții.
15:15
Autoritățile georgiene solicită Uniunii Europene clarificări privind presupuse mecanisme de finanțare a ONG-urilor și a presei de opoziție, acuzând ocolirea legislației naționale privind transparența fondurilor externe.
15:15
Două bombe de artilerie neexplodate au fost descoperite vineri dimineață pe strada Calea Aradului din municipiul Oradea, în timpul unor lucrări de infrastructură. Informația a fost confirmată de Inspectoratul pentru Situații de Urgență Bihor.
15:15
Guvernul României a infirmat, vineri, informațiile apărute în mediul online potrivit cărora Executivul și premierul ar fi implicați în organizarea Summitului Invest, programat pentru perioada 18–19 noiembrie 2026.
15:00
Un copil de 12 ani din județul Buzău a furat mașina părinților, dorind să plece în orașul Bușteni din Prahova. Acesta s-a filmat în timp ce era la volan și a trimis videoclipul colegilor de clasă.
15:00
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri că Rusia nu a vizat nicio infrastructură energetică ucraineană în atacul noaptea de joi spre vineri, lovind în schimb elemente de logistică, potrivit agențiilor internaționale de presă, citate de Agerpres.
14:45
Bărbatul care a pătruns într-o locuință din municipiul Mediaș și a furat un seif plin cu bani și bijuterii a fost identificat și reținut de polițiștii sibieni. Deși inițial a fost vehiculată suma de 1.000.000 de euro, ancheta a stabilit că prejudiciul real era mai mic.
14:45
Statele Unite înlocuiesc conducerea civilă și militară a misiunii lor din Fâșia Gaza, în timp ce partenerii europeni își reevaluează implicarea în inițiativa post-conflict, pe fondul incertitudinilor legate de viitorul plan american pentru enclava palestiniană.
14:45
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a declarat vineri că măsura privind neplata primei zile de concediu medical este una aplicată în numeroase state europene, în forme chiar mai drastice decât cea adoptată în România.
14:45
Doi cetățeni ucraineni au fost salvați în cursul nopții trecute din Munții Maramureșului, după o misiune dificilă desfășurată în condiții meteo extreme.
14:30
Cinci persoane au fost arestate preventiv pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, după o altercație violentă petrecută pe o stradă din municipiul Brăila.
14:30
Starea infrastructurii rutiere din Budapesta a ajuns într-un punct critic, după ce aproape 4.000 de gropi au fost identificate pe drumurile din capitala Ungariei, afectând serios traficul și siguranța rutieră.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.