Argentina, în negocieri avansate pentru a primi imigranţi expulzaţi de SUA, dezvăluie NYT

News.ro, 31 ianuarie 2026 06:40

Statele Unite şi Argentina poartă negocieri avansate în vederea încheierii unui acord care să permită Washingtonului să expulzeze către această ţară sud-americană imigranţi neamericani, dezvăluie cotidianul The New York Times (NYT), relatează Reuters.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 30 minute
08:50
Chevron consideră că Venezuela a început să ia măsuri concrete pentru a proteja investiţiile companiilor petroliere private, după capturarea fostului preşedinte Nicolás Maduro de către administraţia Trump, transmite Reuters.
08:40
Perechea formată din americanul Christian Harrison şi britanicul Neal Skupski a câştigat proba de dublu masculin de la Australian Open, primul Grand Slam al anului.
08:40
Un autotren care transporta lemne a luat foc, sâmbătă dimineaţă, în judeţul Cluj, pe centura Vâlcele-Apahida. Şoferul a reuşit să iasă din cabina autovehiculului, nefiind rănit. Incendiul a fost stins de către pompieri
Acum 2 ore
07:50
Startupul american de inteligenţă artificială Perplexity a încheiat un acord de 750 de milioane de dolari cu Microsoft pentru utilizarea platformei cloud Azure, a relatat Bloomberg, citând surse familiare discuţiilor.
07:50
Integrarea inteligenţei artificiale (AI) în programele de screening pentru cancerul de sân este asociată cu o depistare mai timpurie a bolii şi cu un număr mai mic de diagnostice în anii următori examinării, potrivit rezultatelor unui studiu de mari dimensiuni. Cercetătorii spun că acesta este cel mai amplu studiu realizat până în prezent privind utilizarea AI în screeningul oncologic.
07:30
Utilizarea aspirinei pentru prevenirea cancerului a fost intens discutată în ultimele decenii, pe baza unor date obţinute mai ales la adulţi de vârstă medie. Un studiu de amploare, cu urmărire pe termen lung, arată însă că aceste beneficii nu se regăsesc la persoanele în vârstă şi ridică semne de întrebare legate de siguranţa acestei strategii pentru această categorie de populaţie.
07:20
Ministerul Public al cantonului Valais, care anchetează incendiul de la Crans-Montana, în Elveţia, a acordat un ajutor juridic reciproc Italiei, care le va permite unor anchetatori italieni să aibă acces la probe, a anunţat vineri Oficiul Federal elveţian al Justiţiei (OFJ), relatează AFP.
07:20
Exxon Mobil afirmă că dispune de tehnologia necesară pentru a produce petrolul greu şi cu costuri ridicate din Venezuela, a declarat vineri CEO-ul Darren Woods într-o discuţie cu analiştii, transmite Reuters.
Acum 4 ore
07:10
Ministrul Mediului Diana Buzoianu urcă de pe locul 7 pe locul 2 în topul vizibilităţii membrilor Guvernului pe luna decembrie, ministrul Justiţiei Radu Marinescu urcă de pe locul 10 pe 6 în decembrie, urmat de ministrul Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, care vine de pe locul 13 ocupat în noiembrie, indică Barometrul vizibilităţii miniştrilor, analiză realizată de News.ro şi de Agenţia de monitorizare Klarmedia, pe baza monitorizării presei scrise şi online. Miniştrii Finanţelor şi Energiei, Alexandru Nazare şi Bogdan Ivan pierd mai multe poziţii. .Opt membri ai Guvernului au sub 1.000 de menţiuni în presa scrisă şi online.
06:40
Statele Unite şi Argentina poartă negocieri avansate în vederea încheierii unui acord care să permită Washingtonului să expulzeze către această ţară sud-americană imigranţi neamericani, dezvăluie cotidianul The New York Times (NYT), relatează Reuters.
06:40
Preşedintele SUA Donald Trump i-a apărat ferm pe secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, şi pe ţarul frontierei, Tom Homan, subliniind clar că îşi susţine principalii oficiali responsabili de imigraţie, în contextul în care aceştia se confruntă cu critici tot mai intense legate de campania administraţiei de aplicare strictă a legii imigraţiei, după împuşcăturile mortale din Minneapolis în care au murit Alex Pretti şi Renee Good.
06:30
China a acordat startupului său de top în domeniul inteligenţei artificiale, DeepSeek, o aprobare condiţionată pentru achiziţia cipurilor Nvidia H200, în timp ce detaliile finale ale reglementării sunt încă în lucru, au declarat pentru Reuters două surse familiare cu situaţia.
06:20
Elon Musk a avut comunicări mai ample - şi mai cordiale - cu finanţistul şi infractorul sexual Jeffrey Epstein decât se cunoştea public până acum, potrivit documentelor publicate vineri de Departamentul de Justiţie al SUA. E-mailurile incluse în dosare par să arate că cei doi au discutat amiabil, în două rânduri distincte, despre planuri ca Musk să viziteze insula lui Epstein, relatează The Guardian.
05:50
Mai multe e-mailuri făcute publice vineri, schimbate între Jeffrey Epstein şi Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA şi fost preşedinte al Universităţii Harvard, arată că cei doi discutau şi bârfeau despre preşedintele Donald Trump în timpul primului său mandat, conform CNN.
05:20
Eli Lilly a anunţat vineri că va investi peste 3,5 miliarde de dolari într-o nouă fabrică în Lehigh Valley, Pennsylvania, unde va produce viitoarea generaţie de tratamente împotriva obezităţii, inclusiv retatrutide, medicamentul experimental care a înregistrat până acum cea mai mare scădere în greutate într-un studiu clinic de fază avansată, relatează CNBC.
Acum 6 ore
05:00
Preţurile producătorilor din SUA au înregistrat în decembrie cel mai mare avans din ultimele cinci luni, pe fondul transferului parţial al costurilor din tarifele la import, alimentând temeri că inflaţia ar putea accelera în lunile următoare şi permite Rezervei Federale să menţină dobânzile neschimbate pentru o perioadă mai lungă, transmite Reuters.
Acum 8 ore
01:20
Ministerul Public al cantonului Valais, care anchetează incendiul de la Crans-Montana, în Elveţia, a acordat un ajutor juridic reciproc Italiei, care le va permite unor anchetatori italieni să aibă acces la probe, a anunţat vineri Oficiul Federal elveţian al Justiţiei (OFJ), relatează AFP.
Acum 12 ore
00:40
Statele Unite şi Argentina poartă negocieri avansate în vederea încheierii unui acord care să permită Washingtonului să expulzeze către această ţară sud-americană imigranţi neamericani, dezvăluie cotidianul The New York Times (NYT), relatează Reuters.
00:20
Armata israeliană neagă vineri că a preluat bilanţul prezentat de către autorităţile din Fâşia Gaza, de peste 71.000 de palestinieni ucişi în război, începând de la 7 octombrie 2023, aşa cum a scris presa israeliană, relatează AFP.
00:10
Echipa spaniolă Alaves a învins vineri seara, în deplasare, scor 2-1, gruparea Espanyol Barcelona, în etapa a 22-a din La Liga.
00:00
Echipa italiană Genoa, patronată de românul Dan Şucu, a pierdut vineri seara, în deplasare, scor 2-3, cu formaţia Lazio Roma, în etapa a 23-a din Serie A. Genoa a egalat după ce a fost condusă cu 2-0.
30 ianuarie 2026
23:50
Fostul premier Theodor Stolojan este de părere că interesul PSD este acela de a rămâne în Guvern pentru că PSD va prelua funcţia de prim-ministru de anul viitor. Stolojan nu crede în speculaţia conform căreia rotativa guvernamentală ar urma să nu aibă loc. ”Îl ştiu bine pe Bolojan şi el va respecta înţelegerea şi ăsta este interesul fundamental al PSD-ului, restul este jocul politic al PSD-ului de a încerca (...) să nu fie ţinta directă a nemulţumirii populaţiei”, argumentează Theodor Stolojan.
23:40
Imaginile înregistrate de camere de supraveghere ale comunei Crans-Montana, în Elveţia, în noaptea incendiului de la barul Le Constellation, au fost şterse în mod automat, în pofida faptului că Ministerul Public din cantonul Valais, însărcinat cu ancheta, a cerut în mai multe rânduri poliţiei cantonale să i le predea, dezvăluie televiziunea publică elveţiană RTS.
23:40
Echipele Danemarcei şi Germaniei vor disputa, duminică, finala Campionatului European, după ce au eliminat, vineri, în semifinale, reprezentativele Islandei, respectiv Croaţiei. România nu a trecut de grupele preliminare, în care a obţinut trei înfrângeri, şi a încheiat pe locul 22.
23:30
Fostul premier Theodor Stolojan, fost lider al PNL, afirmă că are o pensie care reprezintă o treime din cea a unui magistrat, după ce a contribuit în toată activitatea sa profesională, în care a avut, în mare parte, funcţii de conducere.
23:30
Theodor Stolojan, fost prim-ministru al României, afirmă că ”partidele politice din această coaliţie de guvernare întârzie nejustificat şi nepermis de mult reforma administraţiei publice”. El atrage atenţia, de asemenea, că sunt politicieni care nu doresc nici reorganizarea administrativă a României, pe motiv că ”asta înseamnă să renunţi la puzderia şi puzderia de instituţii în fiecare judeţ”.
23:20
Vlad Zaha, expert criminolog, este de părere că vârsta de la care copiii ar trebui să răspundă penal nu trebuie scăzută, prezentând trei argumente pentru care consideră că scăderea vârstei în Codul Penal nu ar aduce beneficii, în plan social.
23:20
Devis Epassy, portarul echipei Dinamo, a greşit flagrant la faza anterioară golului ploieştenilor, ca şi la faza golului propriu zis, la meciul cu Petrolul. El speră că nu va mai greşi în meciurile viitoare.
23:20
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă că toate cheltuielile cu deplasările externe sunt disponibile pe site-ul instituţiei, inclusiv ale miniştrilor din ultimii cinci ani. El arată că, în mandatul său, costurile cu deplasările ministrului sunt de şase ori mai mici decât înainte, întrucât a ales aproape întotdeauna zboruri economy şi companii low-cost, a redus delegaţiile, iar unele zboruri şi le-a plătit singur.
23:10
Criminologul Vlad Zaha atrage atenţia asupra faptului că numeroase substanţe psihoactive care se vând în România nu sunt pure, iar unele droguri pot fi contaminate chiar cu otrăvuri. Specialistul spune că şi testarea periodică a copiilor implică riscuri, explicând în ce constau acestea.
23:10
Un pasager rănit în catastrofa feroviară de la 18 ianuarie în sudul Spaniei a murit vineri, iar bilanţul a dramei a crescut la 46 de morţi, anunţă autorităţile sanitare regionale, relatează AFP.
23:00
Expertul criminolog Vlad Zaha critică în termeni duri campaniile antidrog derulate în şcolile din România, el considerând că, în cel mai bun caz, acestea nu au niciun efect. Zaha spune că astfel de campanii pot chiar suscita interesul pentru droguri al copiilor, care văd foşti consumatori transformaţi în ”vedete” cărora li se acordă atenţie sau experimentează cu ochelari de realitate virtuală pentru a vedea cum e să fii drogat.
22:50
Un locuitor din Santa Clara, în California, care purta costumul celebrului supererou Batman, le-a cerut autorităţilor oraşului să se asigure ca poliţia imigraţiei (ICE) să nu aibă acces la resursele locale înainte de Super Bowl, prevăzut la 8 februarie, relatează AFP.
22:40
Un locuitor din Santa Clara, în California, care purta costumul celebrului supererou Batman, le-a cerut autorităţilor oraşului să se asigure ca poliţia imigraţiei (ICE) să nu aibă acces la resursele locale înainte de Super Bowl, prevăzut la 8 februarie, relatează AFP.
22:30
Expertul criminolog Vlad Zaha consideră că statul român ar trebui ca, din taxele şi impozitele plătite de cetăţeni, să construiască centre de tratament pentru consumatorii de droguri, dar şi centre post-ură. El atrage atenţia asupra faptului că orice tratament făcut unui consumator de droguri trebuie să fie voluntar, nu forţat, pentru că riscurile în cazul unui tratament impus pot fi unele cu consecinţe dramatice.
22:10
Berlinul a început negocieri cu privire la o umbrelă nucleară comună europeană - fără să renunţe la scutul nuclear american - a anunţat cancelarul german Friedrich Merz, după ce administraţia Trump i-a îndemnat în mai multe rânduri pe europeni la mai multă autonomie în securitatea europeană, iar apoi a bruscat NATO prin politica sa de predator vizând Groenlanda, scrie Le Figaro.
22:10
Echipa ploieşteană Petrolul a încheiat la egalitate vineri seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Dinamo, în etapa a 24-a din Superligă.
22:10
Criminologul Vlad Zaha atrage atenţia asupra faptului că, în ceea ce priveşte lupta antidrog, România nu doar că are strategii de prevenire a consumului vechi de zeci de ani, dar şi la noua agenţie antidrog numirile în funcţiile de conducere sunt făcute tot pe criterii politice, iar instituţia nu a putut prezenta politici publice legate chiar de activitatea pe care trebuie să o desfăşoare.
22:10
Chitaristul trupei Queen, Brian May, a exclus posibilitatea unui turneu în SUA în viitorul apropiat, din cauza pericolului potenţial pe care l-ar reprezenta.
22:00
Preşedintele american Donald Trump a anunţat vineri organizarea unei curse IndyCar, la Washington, în onoarea sărbătoririi a 250 de ani de la declararea Independenţei Statelor Unite ale Americii.
22:00
Criminologul Vlad Zaha afirmă că este puţin probabil ca adolescentul de 13 ani care a participat la uciderea unui băiatului de 15 ani, în judeţul Timiş, să fi comis fapta pentru că a fost sub imperiul drogurilor, specialistul explicând că, în cazul adulţilor cel puţin, ieşirile violente sau criminale pe fondul consumului de cannabis au loc în contextul unui consum regulat şi pe termen lung.
21:50
„The Beatles - A Four Film Cinematic Event” a dezvăluit oficial primele imagini cu Fab Four, fotografii în care apar Paul Mescal în rolul lui Paul McCartney, Harris Dickinson în rolul lui John Lennon, Joseph Quinn în rolul lui George Harrison şi Barry Keoghan în rolul lui Ringo Starr.
21:30
Un număr de 124 de clienţi casnici sunt afectaţi, vineri seară, de o întrerupere a furnizării de gaze naturale în urma unui ”incident” produs la instalaţia comună care alimentează un bloc din Sectorul 2 din Bucureşti.
21:30
Actriţa Catherine O'Hara, care a jucat în „Home Alone”, „Schitt's Creek” şi „Best in Show”, a murit, a confirmat managerul ei pentru Variety. Ea avea 71 de ani.
21:00
Departamentul american al Justiţiei anunţă vineri că publică trei milioane de documente cu privire la Jeffrey Epstein, după ce primele documente publicate au confirmat o apropiere, în trecut, între infractorul sexual şi Donald Trump, relatează AFP.
20:50
Tragerea la sorţi a meciurilor de pe tabloul principal al turneului Transylvania Open a avut loc vineri, cu participarea Simonei Halep şi a sportivei Jaqueline Cristian, aceasta din urmă favorită 2.
20:30
Actualizarea legii care reglementează profesia de psiholog a fost tema centrală a unei dezbateri publice în cadrul emisiunii „Viitor pentru România” de la Prima News, unde reprezentanţi ai profesiei şi ai mediului politic au discutat despre nevoia de reformă, dar şi despre riscurile unui cadru legislativ insuficient fundamentat.
20:20
Armata israeliană a anunţat vineri că a ”eliminat trei terorişti” care au ieşit din subteran în zona Rafah, în sudul Fâşiei Gaza, un nou incident armat care ilustrează fragilitatea unui armistiţiu între Israel şi Hamas, relatează AFP.
20:20
Părinţii care caută soluţii educaţionale pentru copiii lor au la dispoziţie un nou eveniment dedicat informării şi dialogului direct cu furnizorii de educaţie privată. Un târg educaţional organizat pe 31 ianuarie la Sala Palatului reuneşte grădiniţe, şcoli şi licee private din Bucureşti, cu sisteme de predare diferite şi oferte adaptate diverselor nevoi ale familiilor.
20:20
Puterea siriană şi kurzii, care controlează o zonă autonomă în nordul Siriei, au anunţat vineri un acord ”global” care prevede ca forţele Administraţiei kurde să fie integrate - în mod treptat - în statul sirian, relatează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.