Dragoș Pîslaru, atac la adresa PSD: „Asta înseamnă să fii cu partea dorsală în două luntri”. Miniștrii social-democrați pe care îi laudă

HotNews.ro, 31 ianuarie 2026 14:30

Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a criticat PSD pentru modul în care abordează guvernarea, remarcând că PSD face parte din guvernul condus de Ilie Bolojan, dar în acelaşi timp critică măsurile adoptate de…

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de HotNews.ro

Acum 5 minute
16:00
Zeci de turişti aşteaptă la rând, sâmbătă după-amiază, la mijloacele de transport care deservesc domeniul schiabil al staţiunii Sinaia. La 2000 de metri altitudine, în Bucegi, sunt deschise mai mute pârtii, însă administratorii domeniului schiabil…
16:00
În fresca recent restaurată a unei biserici din Roma apare un heruvim care seamănă izbitor cu premierul italian Giorgia Meloni, ceea ce a dus la polemici în presa italiană, scrie AFP. Fresca se află în…
Acum o oră
15:30
Israelul a lansat sâmbătă cele mai puternice atacuri aeriene din ultimele săptămâni în Fâşia Gaza, ucigând 26 de persoane, informează Reuters, citată de Agerpres. Au fost lovite o secţie de poliţie condusă de Hamas în…
15:30
Ridicat în perioada 1954-1962, Raionul Floreasca a fost așezat de regimul Gheorghe Gheorghiu-Dej în vitrina mărețelor realizări și reprezenta „idealul de locuire socialist”. A fost primul cartier gândit ca un micro-raion, cu toate facilitățile, dar…
15:20
Inflația este mecanismul care erodează cel mai mult economiile, iar pe termen lung reduce valoarea reală a banilor lăsați „în repaus”, spun economiștii. Cea mai simplă variantă este apelarea la un depozit bancar pentru că…
Acum 2 ore
15:00
O tânără de 18 ani care aștepta joi seară pe peronul unei stații de metrou din Hamburg a fost trasă pe șine în fața metroului de un străin sudanez. Atât victima, cât și bărbatul au…
15:00
Principalul partid din Kosovo, condus de prim-ministrul interimar Albin Kurti, a câştigat alegerile legislative din 28 decembrie, au confirmat sâmbătă autorităţile electorale, după o renumărare completă, informează AFP, preluată de Agerpres. Comisia Electorală Centrală a…
14:30
Ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Dragoş Pîslaru, a criticat PSD pentru modul în care abordează guvernarea, remarcând că PSD face parte din guvernul condus de Ilie Bolojan, dar în acelaşi timp critică măsurile adoptate de…
14:10
Băiatul de 13 ani din localitatea Cenei, acuzat că și-a ucis prietenul, le-a mărturisit bunicilor că totul a pornit de la o serie de conflicte și hărțuiri reciproce, care au degenerat. În dosarul crimei din…
Acum 4 ore
13:50
Compania spaţială americană Blue Origin, a fondatorului Amazon, Jeff Bezos, a anunţat vineri că va suspenda zborurile de turism spaţial timp de cel puţin doi ani, pentru a se concentra pe „capacităţile umane ale companiei…
13:40
Şeful armatei iraniene, Amir Hatami, a avertizat sâmbătă Statele Unite şi Israelul împotriva oricărui atac, afirmând că forţele iraniene sunt în alertă maximă, în urma unor desfăşurări militare semnificative ale SUA în Golf, relatează AFP,…
13:30
Oamenii de știință au descoperit cea mai mare moleculă organică care conține sulf – un ingredient cheie pentru viață – în spațiul interstelar. Cercetătorii numesc descoperirea „veriga lipsă” în înțelegerea lor asupra originilor cosmice ale…
13:10
Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a declarat, la Prima TV, că o prezență a președintelui Nicușor Dan la Forumul Economic Mondial de la Davos ar fi forțat România să ia decizii imediate în…
13:00
Preşedintele Nicuşor Dan a primit anul trecut cadouri de protocol, care au intrat în Patrimoniul Administraţiei Prezidenţiale, de aproximativ 10.000 de euro, anunță Administrația Prezidențială. Administraţia Prezidenţială a publicat sâmbătă lista bunurilor primite cu titlu…
12:50
O întâmplare de ieri. Primesc un mesaj. Interlocutorul spune că a trimis un articol pentru GOLAZO. Era ceva la zi, de la un eveniment mondial în derulare. Dau un telefon în redacție. „E deja publicat”,…
12:30
Şapte instituţii şcolare şi nouă instituţii publice din estul Ungariei au primit vineri e-mailuri conţinând ameninţări cu bombă în limba ucraineană, a transmis departamentul de comunicare al poliţiei naţionale ungare (ORFK), informează MTI, citată de…
12:30
Rusia nu poate fi scoasă tehnic de pe piețele globale de hidrocarburi și materii prime, iar Uniunea Europeană cumpără încă petrol și gaze rusești, dar sub formă de produse chinezești, turcești sau indiene, explică economistul…
12:10
Mai multe regiuni ale Republicii Moldova, inclusiv capitala Chișinău, înregistrează deconectări de la energia electrică, cauzate dde cauzate de problemele grave în reţeaua electrică din Ucraina, relatează Ziarul de Gardă. Pana de curent s-a înregistrat…
Acum 6 ore
12:00
Credeam că o să fiu singur în sală, vineri după-amiază, la prima proiecție de la AFI Cotroceni a documentarului „Melania”, despre Prima Doamnă a Statelor Unite. Totuși, am fost chiar mai mult de zece spectatori.…
11:50
Bucureștiul se află sub alertă cod galben de ger până luni, 2 februarie, la ora 10.00. Vremea în Capitală se răcește semnificativ de sâmbătă, iar temperaturile minime vor ajunge zilele următoare şi la -10 grade,…
11:30
ANAF a publicat un ghid în format PDF cu informații actualizate despre Declarația unică – Formularul 212, care include termenul de depunere, categoriile de contribuabili care trebuie să o completeze și să o depună, procedura…
11:20
Vremea va continua să fie extrem de rece, geroasă mai ales noaptea și dimineața, până la mijlocul săptămânii viitoare. Ulterior, un val de aer mai cald va pătrunde în țara noastră, iar temperaturile vor fi…
11:00
Noile documente desecretizate sâmbătă de Departamanetul de Justiție din SUA conțin un schimb de emailuri între Jeffrey Epstein și Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA și fost președinte al Universității Harvard, în care aceștia…
10:50
Un val de demisii lovește PSD București după înfrângerea lui Daniel Băluță, primarul PSD al Sectorului 4, la alegerile pentru Primăria Capitalei. Șefii filialelor PSD din sectoarele 2, 4 și 6 ale Capitalei au anunțat…
10:30
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață alerte cod galben de ger, valabile în 22 de județe și municipiul București, până luni dimineață, la ora 10.00. În același timp, ANM anunță că vremea va fi deosebit de rece…
10:10
Politologul Vlad Adamescu a vorbit în podcastul „Politică la minut by Recorder”, publicat vineri seara, despre numărul mare de mandate de securitate națională cerute de SRI în perioada 2004-2016: cu 8.000 mai multe decât au…
10:10
Acuzații grave referitoare la fondatorul Microsoft, Bill Gates, ies la iveală în documentele recent publicate de Departamentul de Justiție al SUA atribuite infractorului sexual Jeffrey Epstein. Potrivit documentelor, Epstein a redactat într-un e-mail pe care…
Acum 8 ore
09:30
Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, apreciază că rețelele de socializare „sunt produse cu risc ridicat pentru copii și adolescenți” și spune că România ar trebui să limiteze prin lege accesul lor la…
09:00
După decenii în care între „spital” și „spațiul alb, steril, rece” am pus semnul egal, astăzi am ajuns să mergem la doctor și să ne surprindem că admirăm pereții. La propriu. Clinicile, cabinetele medicale sunt…
08:50
Trupul lui Aleksandr Adarici, un bogat om de afaceri ucrainean, fost bancher, a fost găsit pe 23 ianuarie în curtea unei locuințe de lux închiriate prin Airbnb din Milano. Asupra sa a fost găsit un…
08:40
În calitate de partener principal al Transylvania Open, Kaufland aduce în atenție „Mingea neoficială” – o inițiativă care completează competiția sportivă cu o dimensiune socială clară și un impact care depășește limitele terenului. Proiectul pornește…
08:20
Între 1994 și 2009, un caz incredibil care a implicat una dintre cele mai renumite galerii din New York a afectat lumea artei: 60 de tablouri false ale lui Rothko, Pollock și alți maeștri ai…
08:10
O nouă hală de producție a fost inaugurată în Parcul Industrial Nervia, din comuna Apahida, județul Cluj. Energom, companie parte a grupului francez Gonzales, a inaugurat o nouă hală de producție în Parcul Industrial Nervia…
08:10
Bucureștiul intră în februarie cu un weekend dens, cu oferte care merg de la activități pentru copii, la concerte mari, clubbing, jazz, stand-up și evenimente de reflecție personală. Nu e un weekend „spectaculos” în sensul…
Acum 12 ore
08:00
La aproape un deceniu de la ultimul episod, unul dintre cele mai cunoscute seriale care explorează lumi fantastice a revenit în top 10 la nivel mondial pe platforma unde au cont și aproximativ 1,2 milioane de români. În trecut, a fost și pe micile ecrane din țara noastră, fiind difuzat de ProCinema și HBO.
08:00
Elon Musk a avut comunicări mai ample şi mai cordiale cu infractorul sexual Jeffrey Epstein decât se cunoştea public până acum, potrivit documentelor publicate vineri de Departamentul de Justiţie al SUA. E-mailurile incluse în dosare…
07:40
Departamentul de Justiție al SUA a publicat vineri milioane de noi documente din dosarele infractorului sexual Jeffrey Epstein, care scoate la iveală noi nume din lista numeroaselor conexiuni politice ale finanţatorul newyorkez, care s-a sinucis…
07:40
Vremea se răcește semnificativ în toată țara sâmbătă și duminică, când așteptate lapoviță și ninsori. Temperaturile vor fi geroase, mai ales dimineața, iar în unele zone se vor atinge minime chiar și de -20 de…
07:10
Proaspăt nominalizat pentru a cincea oară la Premiul Oscar, Ethan Hawke spune că își dorește să joace la un moment dat într-un film alături de fiica sa, Maya Hawke, care s-a făcut remarcată în serialul-fenomen…
07:00
Un episod de comedie creat din actualitatea românească arată cum umorul social şi politic revine în prim-plan într-o perioadă de instabilitate și confuzie, spune Toni Grecu de la grupul Divertis, într-un interviu pentru publicul HotNews.…
Acum 24 ore
00:10
Pompierii au avut vineri seară o intervenție contracronometru pe lacul din Parcul IOR din Capitală. Ei au fost chemați pentru salvarea unui un tânăr de 24 de ani, care a căzut în lacul înghețat în…
00:00
Costurile cu deplasările externe ale ministrului și angajaților din subordine au fost publicate de către Ministerul Investițiilor și Fondurilor Europene, anunță ministrul Dragoș Pîslaru, într-o postare pe Facebook, afirmând că este o premieră la nivelul…
30 ianuarie 2026
23:30
Venezuela, un aliat istoric al Cubei, dar al cărei preşedinte, Nicolas Maduro, a fost capturat de armata americană, şi-a exprimat vineri „solidaritatea” faţă de Cuba, criticând „măsurile punitive” şi ordinul executiv prin care preşedintele american…
23:20
Parlamentarii ruşi vor ca Moscova să utilizeze arme mai puternice, aşa-numitele „arme ale răzbunării”, pentru a-şi atinge obiectivele militare în Ucraina, a declarat vineri preşedintele Dumei de Stat (camera inferioară a legislativului rus), Viaceslav Volodin,…
23:00
Ninsorile abundente şi persistente provocate de fronturi de presiune atmosferică hibernală au afectat multe zone ale Japoniei în ultimele zile, provocând moartea a cel puţin 14 oameni şi rănirea a 198 de persoane în întreaga…
22:30
Premierul Ilie Bolojan a semnat, vineri, o decizie de prim-ministru prin care îl desemnează în calitate de consilier onorific pe fostul europarlamentar Vlad Gheorghe. „Începând cu data de 2 februarie 2026 se acordă calitatea de…
22:10
Actorul american Macaulay Culkin a scris un mesaj emoționant pentru colega sa din filmele „Singur acasă” (Home Alone), Catherine O’Hara, aproape imediat după moartea acesteia vineri la vârsta de 71 de ani, relatează revista Variety.…
22:00
Un sondaj efectuat în rândul locuitorilor Groenlandei şi publicat vineri de ziarul danez Copenhagen Post arată că numai 5% dintre aceştia ar dori ca insula lor arctică, ce are statut de teritoriu autonom în cadrul…
21:50
Uniunea Europeană nu poate acționa ca garant și nici ca observator al unei încetări a focului în Ucraina, întrucât este parte a conflictului, a declarat vineri viceministrul rus de externe Alexandr Grușko, relatează EFE și…
21:40
NASA a anunţat vineri că va amâna cu câteva zile data prevăzută iniţial pentru lansarea misiunii spaţiale Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii americani vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după o pauză…
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.