Evrei 7, 7-17
Ziarul Lumina,
1 februarie 2026 23:10
Fraților, fără de nicio îndoială, cel mai mic se binecuvântează de cel mai mare. Și aici iau zeciuială niște oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. Și, ca să spun așa, prin
• • •
Alte ştiri de Ziarul Lumina
Acum 10 minute
14:40
Sfinții Trei Ierarhi au fost cinstiți vineri, 30 ianuarie, și la Catedrala Episcopală din Caransebeș, de către elevii de la Seminarul Teologic „Episcop Ioan Popasu”. La Sfânta Liturghie săvârșită de PS
Acum 30 minute
14:30
În Duminica a 33‑a după Rusalii, cunoscută ca Duminica Vameșului și a Fariseului, 1 februarie, Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană din Iași a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Marcu,
14:30
Sâmbătă, 31 ianuarie, a avut loc Adunarea eparhială a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Întrunirea a fost așezată sub semnul rugăciunii, la slujba de Te Deum săvârșită de Preasfințitul Părinte
14:30
La Catedrala Mitropolitană din Timișoara au fost cinstiți vineri Sfinții Trei mari dascăli ai Bisericii și Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Hramul istoric al lăcașului a debutat
14:20
Cu prilejul sărbătoririi Sfinților Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învățământului teologic ortodox, vineri, 30 ianuarie, la Sfânta Liturghie săvârșită în
14:20
Sfinții Trei Ierarhi, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, au fost sărbătoriți în chip deosebit vineri, 30 ianuarie, ca ocrotitori ai Seminarului Teologic Ortodox „Chesarie Episcopul” și
14:20
Parohia „Sfinții Trei Ierarhi” din municipiul Tulcea și‑a sărbătorit vineri, 30 ianuarie, hramul. Preasfinţitul Părinte Episcop Visarion a săvârșit Sfânta Liturghie înconjurat de un sobor de preoţi şi
Acum 4 ore
11:50
Prima duminică din perioada Triodului a adunat mulţimi de credincioşi la Sfânta Liturghie săvârşită în Catedrala Mitropolitană „Sfânta Treime” din Sibiu de Înaltpreasfințitul Părinte Laurențiu,
Acum 24 ore
23:40
Preacuviosul Părinte Arhimandrit Justin Pârvu (1919-2013), ctitor al Mănăstirii Petru Vodă (Neamț) și monah cu viață sfântă, a fost socotit, pe bună dreptate, un erou al moralității și al demnității,
23:40
Foarte rar ni se dăruiește bucuria de a cunoaște oameni bineplăcuți lui Dumnezeu prin însăși mărturia fiilor lor. Istoria Bisericii păstrează, ca într-un vas de mir, un asemenea exemplu din veacul de aur al
23:40
Teologhisind despre „ființa” și „energiile” revelate ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, înțelegem teologic următoarele: „ființa” Sfintei Scripturi este harul Duhului Sfânt, prin care ne
23:40
Duminica a 34-a după Rusalii (a Întoarcerii Fiului risipitor) Luca 15, 11-32Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om avea doi fii. Şi a zis cel mai tânăr dintre ei tatălui său: Tată, dă-mi partea ce mi se cuvine di
23:40
„Ziarul Lumina” sau calea către Hristos se face mergând prin lumea aceasta cu o (in)formare duhovnicească # Ziarul Lumina
Aniversarea înseamnă nu doar un moment de bucurie sau de răgaz, cât și unul de reflecție și dorința de îmbunătățire a ceea ce într-un fel sau altul reprezintă pentru moment o lipsă, o neîmplinire. Sau
23:40
Apariția „Ziarului Lumina” a însemnat mai mult decât lansarea unei publicații bisericești. A fost începutul unei prezențe constante a vocii Bisericii Ortodoxe Române în spațiul public, o voce calmă
23:40
„Lumea mare”, cea care vine spre noi nestăvilită prin ecrane, știri și analize, pare cuprinsă de un tumult haotic. Iar „lumea mică”, microcosmosul fiecăruia dintre noi, se molipsește tot mai mult de
23:40
Un cunoscut ziarist occidental, Gabriel Ringlet, publica în Franța anului 1982 o carte cu un titlu provocator, Dieu et les journalistes - Dumnezeu și jurnaliștii. Era, în fapt, o antologie de texte semnate de un gru
23:20
Un profet mic ține în brațe un profet mare, de fapt pe Marele Profet. Un om bătrân poartă la piept un om mic, un prunc de câteva zile. Lângă ei stau Maica Domnului și Dreptul Iosif, care se uită uimiți.
23:20
Pare că totul se schimbă. Se schimbă moda - și nu vă gândiți doar la cea vestimentară. Se schimbă mentalitățile.Și sistemele social-politice ale unor țări. Ba chiar și numele unora. În 1989, în timp
23:20
Care sunt perspectivele teologice ale instituirii căsătoriei între bărbat și femeie, în Vechiul Testament? # Ziarul Lumina
Dumnezeu Se revelează în Sfânta Scriptură ca Treime de Persoane, comuniune desăvârșită de iubire. În „Prefața” la Sfânta Treime sau La început a fost iubirea, Sfântul Preot Mărturisitor Dumitru
23:20
De multă vreme încerc să împărtășesc cu iubitorii de frumos și de călătorii câteva gânduri legate de o țară apropiată oarecum de noi, țară-soră de aceeași credință ortodoxă. Încă din timpul
23:20
Răceala poate fi cauzată de peste 200 de virusuri, dintre care cele mai comune sunt rinovirusurile și unele coronavirusuri, altele decât cele care determină COVID-19. Gripa este cauzată de trei tipuri de virusuri:
23:20
2026 – Anul omagial al pastorației familiei creștine și Anul comemorativ al sfintelor femei din calendar (mironosițe, mucenițe, monahii, soții și mame) # Ziarul Lumina
În Anul omagial al pastorației familiei creștine, Ziarul LUMINA reafirmă rolul fundamental pe care familia și femeia îl au în păstrarea identității creștine și în formarea unei societăți întemeiate pe
23:20
India şi Uniunea Europeană au finalizat săptămâna trecută un acord comercial care reprezintă 25% din PIB-ul mondial şi o treime din comerţul internaţional și creează o zonă de liber-schimb de două miliarde
23:20
Populația din Ucraina trece prin cea mai dificilă iarnă de la începutul invaziei Rusiei din urmă cu aproape patru ani, ca urmare a atacurilor masive ale Moscovei asupra infrastructurii energetice, care au avariat ce
23:20
Într-un eseu publicat de New York Times, Jeff Landry, emisarul special al SUA pentru Groenlanda, a prezentat elementele-cheie ale acordului privind Groenlanda propus Danemarcei de Casa Albă, incluzând posibile noi
23:20
Cererea de aur a ajuns anul trecut la 5.002 tone, cea mai mare cifră înregistrată vreodată, reflectând îngrijorările legate de instabilitate şi schimburile comerciale, a anunţat Consiliul Mondial al Aurului,
23:20
Guvernul de la Stockholm va trimite spre avizare Consiliului legislativ suedez un proiect privind reducerea vârstei răspunderii penale de la 15 la 13 ani pentru infracţiuni grave, scrie AFP. Mai multe autorităţi, î
23:10
Fraților, fără de nicio îndoială, cel mai mic se binecuvântează de cel mai mare. Și aici iau zeciuială niște oameni muritori, pe când dincolo, unul care e dovedit că este viu. Și, ca să spun așa, prin
23:10
Arhimandrit Ioanichie Bălan, Părintele Paisie Duhovnicul, Ed. Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, 1993, p. 51 (în ediția electronică)„Ucenicilor săi de la Mormântul Domnului, le spunea bătrânul:-
23:00
„În vremea aceea au adus părinții pe Iisus Pruncul la Ierusalim ca să-L pună înaintea Domnului, precum este scris în Legea Domnului, ca «orice întâi-născut de parte
22:50
Biserica Ortodoxă sărbătoreşte astăzi Întâmpinarea Domnului, adică aducerea la templul din Ierusalim a Pruncului Iisus, la 40 de zile de la Naşterea Sa, de către Sfânta Fecioară Maria şi Dreptul Iosif. Aici
20:00
Doi oameni diferiți din lume, mânați de dreapta conștiință,S-au dus la templu să se roage, cum ei credeau de cuviință.Unul din ei era notabil, și după Lege fariseu.Iar celălalt era un vameș, un
16:10
„Să alegem calea smereniei pentru a ne pregăti pentru marea sărbătoare a Învierii Domnului” # Ziarul Lumina
În Duminica a 33‑a după Rusalii, a Vameșului și a Fariseului, 1 februarie 2026, Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a săvârșit Sfânta Liturghie la
15:50
Sfinţii Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur au fost prăznuiţi la Sibiu prin Sfânta Liturghie săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mi
15:40
Simpozionul și concursul interjudețean de cultură religioasă „Bartolomeu Valeriu Anania - Vocea din agora cetății”, ediția a IV‑a # Ziarul Lumina
Colegiul Ortodox „Mitropolitul Nicolae Colan” din Cluj‑Napoca a organizat joi, 29 ianuarie, la Muzeul Mitropoliei Clujului, cea de‑a patra ediție a Simpozionului și concursului interjudețean de cultură
15:40
Primele trei volume din ediția „Opere complete”, de pr. acad. George Remete, lansate la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Cluj‑Napoca # Ziarul Lumina
Primele trei volume din ediția „Opere complete”, care alcătuiesc trilogia „Cunoașterea prin tăcere”, semnate de părintele academician George Remete, au fost lansate vineri seara, 30 ianuarie, în Aula
15:10
Sfinții Trei Ierarhi, cinstiți de școlile teologice clujene la Catedrala Mitropolitană din Cluj‑Napoca # Ziarul Lumina
În ziua de prăznuire a Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, 30 ianuarie, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului şi Clujului şi
Ieri
14:40
Duminica a 33‑a după Rusalii, a Vameșului și Fariseului, marchează începutul perioadei liturgice a Triodului. Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de
31 ianuarie 2026
23:50
Înainte-prăznuirea Întâmpinării Domnului; Sf. Mc. Trifon; Sf. Mc. Perpetua şi Felicitas # Ziarul Lumina
Sfântul Trifon era din satul Lamsac, din ţinutul Frigiei, şi a trăit pe vremea împăraţilor Gordian al 3-lea (238-244), Filip Arabul (244-248) şi Deciu (249-251). A cunoscut încă din
23:50
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci aceea este smerenie, când cineva se ştie pe sine că a făcut multe şi mari fapte bune, şi totuşi nu cugetă lucruri
Mai mult de 2 zile în urmă
21:00
Protosinghel Ioanichie Bălan, Pateric Românesc, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 725-727„Iar despre ascultarea de duhovnic (Sfântul Cuvios Paisie de la Sihăstria), a spus:- Duhovnicia este cea mai
20:50
„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Iar când veți vedea «urâciunea pustiirii», cea prezisă de prorocul Daniel, stând unde nu se cuvine - cine citește să înțeleagă -, atunci
20:50
Sfinţii Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan au fost medicii creştini care aduceau vindecare fără a condiţiona actul medical. Pe lângă cunoştinţele medicale, Dumnezeu i‑a învrednicit cu darul
19:10
Sectorul administrativ-bisericesc al Arhiepiscopiei Bucureștilor anunță următoarele posturi clericale vacante, cu perioada de candidare 1-28 februarie 2026: preot paroh la Parohia „Sfântul Anton”-Curtea Veche,
17:10
Sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur a fost cinstită vineri, 30 ianuarie, la Catedrala Mitropolitană din Iași. Ziua este dedicată învățământului
17:00
Mănăstirea „Sfinții Trei Ierarhi” din Iași, ctitorie a domnitorului Vasile Lupu, și‑a sărbătorit hramul vineri, 30 ianuarie, printr‑un program liturgic solemn, încununat de săvârșirea Sfintei
16:20
An de an, învățământul teologic ortodox își sărbătorește hramul cu ocazia sărbătorii Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. În 2026 se împlinesc 90 de ani de la
16:00
Biserica Ortodoxă Română i‑a cinstit astăzi, 30 ianuarie, pe Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, ocrotitorii învățământului teologic. Cu acest prilej, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un cuvânt de învățătură la finalul Sfintei Liturghii săvârșite în Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reședinței Patriarhale, în care a prezentat aspecte din viața și lucrarea fiecăruia dintre cei trei mari dascăli ai Ortodoxiei.
14:20
De sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur, la Catedrala Patriarhală, Sfânta Liturghie a fost săvârșită astăzi, 30 ianuarie, de Preasfințitul Părinte
14:20
Dacă în atelierele tăcute ale pictorilor lumina se răsfrânge în mii de culori, iar umbrele își țes veșmântul pe pânze înmiresmate de terebentină, dacă sculptorilor le este proprie modelarea lemnului și a
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.