Volei feminin: CSO Voluntari, a doua victorie cu Radomka Radom şi se califică în sferturile CEV Cup
News.ro,
4 februarie 2026 21:00
Vicecampioana CSO Voluntari a învins miercuri, pe teren propriu, echipa poloneză Moya Radomka Radom, scor 3-1, în manşa retur din faza play-off a CEV Cup şi se califică în sferturile competiţiei.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 30 minute
23:00
Jocurile Olimpice de iarnă au început deja, cu proba de curling. Competiţia a fost însă întreruptă din cauza unei pene de curent # News.ro
Jocurile Olimpice de iarnă au început miercuri cu primele confruntări de curling la Cortina, dar au fost întrerupte la scurt timp din cauza unei pene de curent, relatează AP.
23:00
Adrian Pană: La noi, o parte din pacienţii cu cancer se pierd între specialişti extraordinari. Nu că nu am avea acei specialişti, ci pentru că ei sunt atât de ocupaţi încât nu pot să comunice unul cu altul # News.ro
Dr. Adrian Pană, medic primar de sănătate publică şi management în cadrul INSP, susţine că o parte dintre bolnavii de cancer nu au un traseu clar şi se pierd între specialişti ”extraordinari”, dar care sunt atât de ocupaţi încât nu comunică unul cu altul pentru a evalua situaţia bolnavului.
Acum o oră
22:50
Jocurile Olimpice de iarnă au început deja, cu proba de curling. Competiţia au fost însă întreruptă din cauza unei pene de curent # News.ro
Jocurile Olimpice de iarnă au început miercuri cu primele confruntări de curling la Cortina, dar au fost întrerupte la scurt timp din cauza unei pene de curent, relatează AP.
22:40
Echipa bucureşteană Dinamo a învins miercuri seara, în deplasare, scor 3-2, formaţia Farul Constanţa, în etapa a 25-a din Superligă.
22:40
Medicul Adrian Pană: Întotdeauna veţi auzi: ”Eu am avut un bunic care a trăit 100 de ani şi a fumat până la 80 de ani”. Nu are absolut nicio relevanţă / Un sfert din toate decesele prin cancer la bărbaţi sunt atribuite cancerului bronho-pulmonar # News.ro
Dr. Adrian Pană, medic primar de sănătate publică şi management în cadrul INSP, a declarat că un sfert din decesele provocate de cancer la bărbaţi sunt cazuri de cancer bronho-pulmonar, cauzate în principal de fumat.
22:30
Baschet masculin: U BT Cluj, eşec dramatic după prelungiri cu liderul Hapoel Ierusalim, în grupa A din BKT EuroCup # News.ro
Campioana U BT Cluj a fost învinsă miercuri, în deplasare şi după prelungiri, scor 114-104 (48-33, 96-96), de formaţia Hapoel Ierusalim, liderul grupei A din BKT EuroCup. Pentru a fi sigură de calificarea în optimi, echipa lui Mihai Silvăşan este obligată să invingă Aris Salonic, în ultima etapă a sezonului regulat.
22:30
Justiţia argentiniană a solicitat miercuri Statelor Unite extrădarea lui Nicolas Maduro, fostul preşedinte al Venezuelei capturat şi deţinut în Statele Unite, în cadrul unei anchete pentru crime împotriva umanităţii, invocând principiul jurisdicţiei universale înscris în Constituţia argentiniană, relatează AFP.
Acum 2 ore
22:20
Radu Miruţă: Moţiunea simplă e un instrument democratic important, nu o jucărie de PR ieftin. Să o foloseşti pe un subiect inventat nu e doar o pierdere de timp, e o formă de dispreţ pentru oamenii pe care spui că îi reprezinţi # News.ro
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, vizat de o moţiune simplă, le transmite iniţiatorilor că acesta este un instrument democratic important, nu o jucărie de PR ieftin, iar folosirea abuzivă, pentru un subiecgt despre care spune că este inventat, ”e o formă de dispreţ pentru oamenii pe care spui că îi reprezinţi”.
22:20
Medicul Adrian Pană: Cu cât speranţa de viaţă creşte, cu atât probabilitatea de a avea cancer creşte şi ea. Alegerile noastre, stilul nostru de viaţă, se întâmplă cu mulţi zeci de ani înainte să apară boala # News.ro
Dr. Adrian Pană, medic primar de sănătate publică şi management în cadrul INSP, susţine că mare parte dintre decesele cauzate de cancer pot fi evitate, fie prin măsuri preventive, fie prin tratamente administrate la timp.
22:00
Autorul tentativei de asasinat asupra lui Donald Trump pe un teren de golf din Florida a fost condamnat la închisoare pe viaţă # News.ro
Un bărbat găsit vinovat pentru tentativa de asasinare asupra preşedintelui Donald Trump în 2024, pe un teren de golf din Florida, a fost condamnat miercuri la închisoare pe viaţă, după ce un procuror federal a declarat că infracţiunea sa este inacceptabilă „în această ţară sau oriunde altundeva”, relatează AP şi AFP.
21:50
FRF: Biletele pentru meciul Turcia – România se pun în vânzare vineri. Un tichet costă 145 lei # News.ro
Federaţia Română de Fotbal (FRF) a anunţat că biletele pentru partida Turcia – România, din barajul pentru calificarea la Cupa Mondială, vor fi puse în vânzare vineri.
21:40
Bolojan, despre coaliţie: Sunt convins că am putea să funcţionăm mult mai bine, dar pentru asta ar însemna să ne respectăm mai mult între noi / Am încercat să evit conflictele, să nu le potenţez # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că este convins că ar putea funcţiona mult mai bine coaliţia, dar pentru asta ar fi nevoie de mai mult respect reciproc, să fie respectate programul de guvernare şi înţelegerile. El a explicat că a încercat în permanenţă să evite conflictele şi să nu le potenţeze.
21:40
Preşedintele Senatului, Mircea Abrudean, după întâlnirea cu şeful Camerei Reprezentanţilor a SUA: România îşi confirmă statutul în regiune şi îşi securizează sprijinul american # News.ro
Preşedintele Senatului României, Mircea Abrudean, a transmis, miercuri seară, că România îşi confirmă statutul în regiune şi îşi securizează sprijinul american. El a avut o întâlnire, în cadrul vizitei pe care o face în Staele Unite ale Americii, cu şeful Camerei Reprezentanţilor a SUA, Mike Johnson.
21:30
Ministrul Energiei: Îi asigur pe români că preţurile la gaz nu vor creşte de la 1 aprilie / O liberalizare treptată a pieţei de gaz protejează românii de creşteri necontrolate de preţuri, dar ajută concomitent şi mediul privat # News.ro
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a dat asigurări că preţul la gaz nu va creşte de la 1 aprilie 2026. Potrivit ministrului, o liberalizare treptată a pieţei de gaz va proteja românii de creşterile necontrolate de preţuri şi în paralel ajută mediul privat să rămână competitiv.
21:30
Jucătoarea britanică de origine română Emma Răducanu s-a calificat miercuri în semifinalele turneului WTA Transylvania Open, după ce a dispus de Kaja Juvan, în optimi.
Acum 4 ore
21:20
Bolojan: Decizia de a nu plăti prima zi de concediu medical a fost adoptată de Guvern la propunerea Ministerului Sănătăţii / Vom putea face o evaluare cel puţin după o lună, să vedem dinamica acestei măsuri. Este una tranzitorie # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri seară, că decizia de nu a plăti prima zi de concediu medical a fost adoptată de Guvern la propunere Ministerului Sănătăţii şi a explicat că o evaluarea a impactului acestei măsuri va putea fi făcută după cel puţin o lună. El a precizat că măsura este una tranzitorie, până vor fi puse în funcţiune mecanismele prin care să nu mai poată fi acordate nejusticat concedii medicale.
21:10
PSD: Programul de stimulare a economiei devine realitate după 5 luni de indecizie şi tergiversare din partea premierului Ilie Bolojan # News.ro
PSD a transmis, miercuri seară, că Programul de stimulare a economiei putea fi adoptat de acum cinci luni, de când a fost propus, considerându-l vinovat de indecizie şi tergiversare pe pemierul Ilie Bolojan.
21:10
Bolojan: Indiferent cine va fi în guvernare, nu vom putea să nu contractăm credite de pe o zi pe alta, deci România va lua în continuare credite. Foarte important este să ne reducem dobânzile. Stabilitatea politică, un element de bază # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că indiferent cine va fi în guvernare, nu vom putea să nu contractăm credite de pe o zi pe alta, deci România va lua în continuare credite, el adăugând că foarte important este să ne reducem dobânzile iar stabilitatea politică este un element de bază, care-ţi generează costul dobânzilor.
21:00
Premierul Ilie Bolojan a anunţat, miercuri seară, că săptămâna viitoare va numi un nou ministru al Educaţiei şi a precizat că pe parcursul ultimelor săptămâni, de când a preluat acest portofoliu, a avut ca obiectiv deblocarea absorbţiei de fonduri europene.
21:00
Bolojan: Consider că demnitarii, cei care deţin funcţii de mare răspundere, n-au niciun motiv să nu completeze declaraţia de avere şi să asigure transparenţa acesteia / Personal, voi completa declaraţia de avere # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că el consideră că demnitarii, cei care deţin funcţii de mare răspundere, n-au niciun motiv să nu completeze declaraţia de avere şi să asigure transparenţa acesteia şi a adăugat că el, personal, va completa declaraţia de avere.
21:00
Baschet masculin: CSM Oradea, victorie de moral în FIBA Europe Cup cu liderul Pallacanestro Reggiana # News.ro
Vicecampioana CSM Oradea a bifat miercuri, pe teren propriu, a doua victorie din grupa L a FIBA Europe Cup, scor 81-77 (34-37), cu liderul Pallacanestro Reggiana. CSM Oradea a ratat anterior calificarea în sferturile de finală.
21:00
Volei feminin: CSO Voluntari, a doua victorie cu Radomka Radom şi se califică în sferturile CEV Cup # News.ro
Vicecampioana CSO Voluntari a învins miercuri, pe teren propriu, echipa poloneză Moya Radomka Radom, scor 3-1, în manşa retur din faza play-off a CEV Cup şi se califică în sferturile competiţiei.
20:50
Ilie Bolojan: În proiectul de buget va fi un capitol dedicat Bucureştiului. Trebuie găsită o formă de echilibru între Primăria Generală şi primările de sector # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că în proiectul de buget va fi un capitol dedicat Bucureştiului, el arătând că trebuie găsită o formă de echilibru între Primăria Generală şi primările de sector. El a afirmat că vor avea loc discuţii în zilele următoar şi speră să găsească o formulă în care, pe de o parte, să pună în practică referendumul pe care l-au votat bucureştenii, sau să se găsească o formulă tranzitorie.
20:50
Mihai Covaliu despre cazul Bărbosu: Cred că lucrurile vor rămâne aşa cum au rămas după Jocurile Olimpice. Medalia să fie a Anei Bărbosu şi să fie a României / Şeful COSR încă nu a vorbit cu Bărbosu despre noua situaţie # News.ro
Preşedintele COSR, Mihai Covaliu, a declarat, miercuri, în contextul în care Tribunalul Federal Elveţian a dispus trimiterea cazului medaliei de la JO a Anei Bărbosu spre rejudecare la TAS, că el crede că lucrurile “vor rămâne aşa cum au rămas după Jocurile Olimpice”. “Medalia să fie a Anei Bărbosu şi să fie a României, pentru că noi am avut două sportive care au fost în lupta pentru această medalie”, a precizat el.
20:50
„Încearcă să-i supravieţuiască lui Donald Trump”. The Washington Post, deţinut de Jeff Bezos, începe concedieri în masă reducând drastic acoperirea mediatică # News.ro
Renumita publicaţie „The Washington Post”, deţinută de miliardarul Jeff Bezos, a început miercuri concedieri masive, renunţând la aproape unu din trei angajaţi din întreaga companie, ceea ce loveşte din nou puternic o redacţie ce ajunsese deja la limita rezistenţei, relatează CNN şi Reuters.
20:40
Bolojan: Consider că în această perioadă şi în perioada următoare, cu cât înţelegerile politice sunt respectate, cu atât perspectiva României este mai bună şi avem o mare responsabilitate, fiecare dintre noi, pentru această situaţie # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, întrebat despre rotativa premierilor, că el consider că în această perioadă şi în perioada următoare, cu cât înţelegerile politice sunt respectate, cu atât perspectiva României este mai bună şi au o mare responsabilitate, fiecare dintre ei, pentru această situaţie.
20:40
Raportul Comisiei interministeriale pentru clarificarea situaţiei plajelor pe litoral: Deficienţe sistemice legate de lipsa unei delimitări unitare a zonei costiere, întârzieri în actualizarea cadastrelor şi absenţa unor demersuri judiciare coerente # News.ro
Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor a publicat, miercuri, raportul final al Comisiei interministeriale pentru clarificarea situaţiei terenurilor aferente zonei costiere aflate în proprietatea statului român, document care vorbeşte despre ”deficienţe sistemice legate de lipsa unei delimitări unitare a zonei costiere”. Potrivit acestui raport, sunt terenuri ce ar fi trebuit să facă parte din domeniul public al statului, dar care nu au fost delimitate şi intabulate corespunzător. De asemenea, au fost găsite hotărâri ale autorităţilor locale care au permis schimbarea regimului juridic al unor suprafeţe de teren.
20:20
Premierul Bolojan: Am discutat cu Kelemen Hunor, astăzi, despre problema impozitelor pe proprietate. Răspunsul nu poate fi dat foarte simplu, pentru că problema este una destul de complexă # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că a discutat cu liderul UDMR Kelemen Hunor, astăzi, despre problema impozitelor pe proprietate iar răspunsul nu poate fi dat foarte simplu, pentru că problema impozitelor pe proprietate este una destul de complexă. El a arătat că pot să analizeze în ce măsură se poate aduce o corecţie, prin legislaţie, ca primăriile se poată să revină asupra acestor impozite şi să le scadă sub nivelul minim stabilit de lege, lucru care nu e permis în prezent.
20:10
Un specialist în neuroştiinţe arată adevăratul efect al TikTok asupra creierului de copil. Generaţia care nu rezistă la efort mental susţinut # News.ro
Dezbaterea privind interzicerea smartphone-urilor şi a reţelelor sociale în viaţa copiilor şi adolescenţilor nu mai este una pur morală sau educaţională, ci una care ţine de neuroştiinţă. Impactul noilor tehnologii asupra creierului aflat în dezvoltare este profund şi, în multe cazuri, subestimat, avertizează conferenţiarul universitar doctor Dragoş Cîrneci, specialist în neuroştiinţe, invitat în emisiunea „Viitor pentru România” de la Prima News.
20:10
Echipa CFR Cluj a învins miercuri, în deplasare, scor 1-0, gruparea arădeană UTA, în etapa a 25-a din Superligă.
20:10
Bolojan: 2027 - un an mai potrivit pentru a face liberalizarea, când vom avea o supraproducţie de gaz / De la 1 aprilie 2026 şi până în martie 2027, o perioadă tranzitorie, cu un preţ, care nu va mai fi plafonat, ci administrat pentru consumatorii casnici # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri, anul 2027 este cel mai potrivit pentru a face liberalizarea preţului la gaz, deoarece vom avea o supraproducţie de gaz odată cu extragerea gazelor din Marea Neagră. Bolojan a explicat că, de la 1 aprilie 2026 şi până în martie 2027, o să avem o perioadă tranzitorie, cu un preţ care nu va mai fi plafonat, ci administrat pentru consumatorii casnici. Această administrare se va vedea pe întreg lanţul - producători, distribuitori şi furnizori.
20:10
Volei feminin: Volei Alba Blaj, victorie cu Volero Le Cannet în Liga Campionilor şi va continua în sferturile CEV Cup # News.ro
Campioana Volei Alba Blaj şi-a încheiat miercuri, pe teren propriu, parcursul din Liga Campionilor, cu prima victorie din grupa A, scor 3-1, cu formaţia Volero le Cannet. Volei Alba Blaj încheie pe locul 3 şi va continua în sferturile CEV Cup.
20:00
Societatea care se ocupă de transportul ţiţeiului şi gazolinei prin Sistemul Naţional de Transport al Petrolului, ţinta unui atac cibernetic / CONPET: Sistemul SCADA şi Sistemul Telecomunicaţii nu au fost impactate / Site-ul, nefuncţional # News.ro
Societatea care se ocupă de transportul ţiţeiului şi gazolinei prin Sistemul Naţional de Transport al Petrolului – CONPET SA anunţă, miercuri, că a fost ţinta unui atac cibernetic, dar Sistemul SCADA şi Sistemul Telecomunicaţii nu au fost impactate. În schimb, site-ul este nefuncţional.
20:00
Premierul Bolojan: Pe jalonul privind pensiile magistraţilor avem o reţinere de aproape 230 de milioane de euro. În momentul de faţă, Comisia consideră că acest jalon nu este îndeplinit. Mâine voi informa CCR asupra consecinţelor amânării deciziei # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că pe jalonul privind pensiile magistraţilor avem o reţinere de aproape 230 de milioane de euro iar în momentul de faţă, Comisia consideră că acest jalon nu este îndeplinit. Şeful Executivului a anunţat că va informa CCR asupra consecinţelor amânării deciziei.
20:00
Datele din Raportul preliminar al Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor şi rapoartele oficiale ale TikTok relevă diferenţe majore cu privire la alegerile prezidenţiale din România, din 2024 # News.ro
Raportul preliminar al Comisiei juridice din Camera Reprezentanţilor contestă acuzaţiile de interferenţă rusă în alegerile prezidenţiale din 2024, din România, respectiv de acţiuni coordonate de susţinere a lui Călin Georgescu şi subliniază că TikTok nu a găsit ”nicio dovadă” a existenţei unei reţele coordonate de 25.000 de conturi asociate cu campania lui Călin Georgescu. Cu toate acestea, rapoarte oficiale ale companiei au consemnat diverse situaţii în care au fost descoperite şi eliminate conturi care promovau diverşi candidaţi la prezidenţialele din 2024. în luna decembrie fiind detectată o reţea de 27.217 de conturi care opera printr-un furnizor de engagement fals, care încerca să promoveze candidatul Călin Georgescu prin postarea masivă de comentarii.
19:50
Echipa Unirea Slobozia a anunţat miercuri seara că noul antrenor al grupării ialomiţene este Claudiu Niculescu.
19:50
Premierul Bolojan: Ne propunem să declarăm obiectiv de importanţă strategică Combinatul Liberty pentru a putea să demarăm o procedură de licitaţie internaţională pentru preluarea lui # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri, că intenţia Guvernului este de a declara obiectiv de importanţă strategică Combinatul Liberty Galaţi, pentru a putea fi demarată o licitaţie internaţională pentru preluarea lui. El a menţionat că trebuie asigurată siguranţa combinatului în perioada următoare şi plăţile pentru angajaţi.
19:40
Bolojan: Vom pune o presiune pe Hidroelectrica pentru a-şi creşte capacităţile de stocare / Ar trebui să îşi facă capacităţi de stocare de 500 de megawaţi, au întârzieri destul de mari # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a afirmat, miercuri, că se va pune presiune pe Hidroelectrica pentru a-şi creşte capacităţile de stocare şi a adăugat că ar trebui să aibă capacităţi de stocare de 500 de megawaţi, dar sunt întârzieri destul de mari în această privinţă.
19:40
Premierul Bolojan: Pachetul reformei administraţiei, adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii în Parlament. Va fi completat de proiectul privind interdicţia cumulului pensie-salariu # News.ro
Premierul Ilie Bolojan a declarat, miercuri, că pachetul reformei administraţiei a intrat în circuitul de avizare guvernamental şi va fi adoptat săptămâna viitoare, prin asumarea răspunderii în Parlament. Bolojan a mai afirmat că acesta va fi completat de proiectul privind interdicţia cumulului pensie cu salariu şi acesta ar urma să fie adoptat în şedinţa de guvern de săptămâna viitoare. Premierul a mai anunţat că pachetul privind relansarea economică va fi prezentat joi de ministrul de Finanţe.
19:40
Transylvania Open: Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturile de finală / Cristian şi Ruse, în semifinale la dublu # News.ro
Sorana Cîrstea, locul 36 WTA şi cap de serie numărul 3, s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului de categorie WTA 250 Transylvania Open, de la Cluj-Napoca.
19:30
UPDATE - Ilie Bolojan: Începând din această perioadă vom lucra la măsurile care să ducă la o relansare economică / Bugetul, trimis în Parlament în 20 februarie / Provocările bugetului - VIDEO # News.ro
Premierul Ilie Bolojan anunţă, miercuri, că în această perioadă se lucrează la măsuri de relansare economică, bugetul urmând a fi gata săptămâna viitoare.
19:30
Kelemen Hunor, după raportul din SUA: Trebuie să lămurim cu americanii această chestiune, altfel va fi dezastru. Credibilitatea noastră e în joc / Singura soluţie viabilă, un raport din partea Parlamentului, serviciile nu o să vină cu niciun raport # News.ro
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat miercuri, după raportul Comisiei Juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA, în care se face referire la anularea alegerilor din 2024, că trebuie să lămurim cu americanii această chestiune, altfel va fi dezastru pe termen scurt, pentru că este credibilitatea noastră în joc. Potrivit lui Kelemen Hunor, singura soluţie viabilă este un raport din partea Parlamentului, el adăugând că serviciile secrete nu o să vină niciodată cu niciun raport, pentru că nu e treaba lor şi nici preşedintele nu poate să vină cu mai mult, fiindcă el coordonează activitatea serviciilor.
19:30
Patru persoane, dintre care doi cetăţeni chinezi, au fost arestate în Franţa sub suspiciunea de spionaj # News.ro
Patru persoane, între care doi cetăţeni chinezi, au fost arestate în Franţa sub suspiciunea de spionaj pentru China şi au fost aduse în faţa unui judecător de instrucţie, a anunţat miercuri parchetul din Paris.
Acum 6 ore
19:20
Ilie Bolojan: Începând din această perioadă vom lucra la măsurile care să ducă la o relansare economică / Bugetul, trimis în Parlament în 20 februarie - VIDEO # News.ro
Premierul Ilie Bolojan anunţă, miercuri, că în această perioadă se lucrează la măsuri de relansare economică, bugetul urmând a fi gata săptămâna viitoare.
19:20
Ediţiile viitoare ale Jocurilor Olimpice de Iarnă ar putea fi mutate în luna ianuarie, faţă de momentul actual, care stabileşte startul în luna februarie. CIO se gândeşte la această schimbare pentru a beneficia de mai multă zăpadă şi de vreme mai rece.
19:10
BBC, semnal de alarmă înainte de startul JO de iarnă: Sportivi ruşi implicaţi în activităţi pro-război # News.ro
Sportivi ruşi autorizaţi să concureze ca neutri la Jocurile Olimpice de iarnă au legături cu activităţi de susţinere a războiului din Ucraina, relatează BBC Sport.
19:10
Ministrul Agriculturii, vizită în Bnuzău / A evaluat investiţiile aflate în derulare / Marcel Ciolacu: Judeţul Buzău se află într-o poziţie solidă, datorită unui sistem integrat construit în timp, în special în zona de irigaţii # News.ro
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a făcut, miercuri, o vizită în judeţul Buzău, unde s-a întâlnit cu preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Marcel Ciolacu. Ceiu doi au evaluat stadiul unor investiţii în agricultura din zonă.
19:00
Nicuşor Dan, convorbire cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, despre temele principale ale Consiliului European informal de săptămâna viitoare: Susţinem consolidarea Pieţei Unice şi salutăm extinderea acordurilor comerciale # News.ro
Preşedintele Nicuşor Dan a avut, miercuri, o convorbire cu Antonio Costa, preşedintele Consiliului European, despre temele principale ale Consiliului European informal de săptămâna viitoare, şeful statului transmiţând oficialului european că România susţine consolidarea Pieţei Unice şi salută extinderea acordurilor comerciale la nivelul UE.
18:50
UPDATE - Medic chirurg din Sibiu, cercetat pentru luare de mită / A fost prins în flagrant când primea 1.000 de lei pentru a opera o femeie / El a fost reţinut # News.ro
Un medic chirurg din Sibiu este cercatat pentru luare de mită. El a fost prins în flagrant când primea 1.000 de lei pentru a opera o femeie. El a fost reţinut.
18:40
La ediţia din acest an a Selecţiei Naţionale pentru a reprezenta România la Eurovision au fost incluse 101 piese. Conform regulamentului SN 2026, preselecţia pieselor participante la concurs va avea loc joi, 5 februarie, iar în 6 februarie vor fi anunţaţi semifinaliştii.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.