PSD: Programul nostru de stimulare a economiei devine realitate după cinci luni de indecizie şi tergiversare din partea premierului

Economica.net, 4 februarie 2026 21:50

Reprezentanţii PSD consideră că măcar o parte din situaţia actuală ar fi putut fi evitată dacă pachetul de stimulare a economiei, propus de social-democraţi, ar fi fost adoptat de acum cinci luni şi că deficitul poate fi redus "nu doar prin tăieri cu orice preţ", de la oricine, "fără milă, fără dialog, fără raţiune", ci şi prin creşterea veniturilor, urmare a creşterii economiei, a încrederii sociale şi a consumului.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Economica.net

Acum 2 ore
22:30
Profitând de producțiile slabe ale Franței, România a fost până recent cel mai mare exportator european de grâu comun, orz și cereale, în general.
22:30
Tunelul Poiana, cel mai lung din Autostrada A1 Sibiu - Pitești, cu o lungime inițială de 1,7 kilometri, devine și mai lung, de 1,78 de kilometri, în urma modificărilor aduse proiectului în cadrul procedurii de revizuire a Acordului de Mediu.
22:20
Tranzacțiile cu unități individuale la nivelul întregii țări s-au redus cu 25% în prima lună din acest an față de ianuarie 2025, arată datele Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară analizate de Economica.net.
22:20
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, nu își va mai putea conserva poziția de membru în board-ul Băncii Naționale a României (BNR) dacă se va aplica în PNL unul dintre planurile de reformare propuse de Ilie Bolojan, premier și președinte al liberalilor. Mai exact, afirmă pentru Economica mai multe surse politice apropiate discuțiilor, premierul Ilie Bolojan îl vrea pe Nazare președinte la PNl Sector 2, în locul Monicăi Anisie, fost ministru al educației. Dacă Bolojan își impune punctul de vedere și dacă ministrul Finanțelor acceptă, aceasta înseamnă că el va trebui să redevină membru PNL, poziție incompatibilă cu cea de membru în Consiliul de Administrație al BNR.
22:10
Cotidianul american Washington Post, deţinut din 2013 de Jeff Bezos, fondatorul Amazon, a început miercuri concedieri masive, care vor afecta o treime din angajaţii din toate departamentele, arată un mesaj către toţi salariații, ajuns şi la agenţia Reuters.
22:10
În 24 de ani, între anii 2000 și 2024, România și-a crescut ponderea în cheltuielile globale cu cercetarea și dezvoltarea cu doar 0,1 puncte procentuale, de la 0,09% la 0,1%, arată datele Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (The World Intellectual Property Organization – WIPO), o agenţie specializată a ONU.
21:50
Reprezentanţii PSD consideră că măcar o parte din situaţia actuală ar fi putut fi evitată dacă pachetul de stimulare a economiei, propus de social-democraţi, ar fi fost adoptat de acum cinci luni şi că deficitul poate fi redus "nu doar prin tăieri cu orice preţ", de la oricine, "fără milă, fără dialog, fără raţiune", ci şi prin creşterea veniturilor, urmare a creşterii economiei, a încrederii sociale şi a consumului.
Acum 4 ore
21:30
Un proiect de ordonanță de urgență al Ministerului Energiei limitează ceea ce numește “adaosul comercial” al furnizorilor și traderilor de gaze și energie electrică la 5% și 3%.
21:30
Autoritatea italiană pentru Standarde în Publicitate a blocat o campanie a BYD, producătorul chinez de vehicule electrice (EV), pentru defăimare, ţinând seama de plângerea rivalului franco-italian Stellantis, transmite Reuters, relatează Agerpres.
21:10
Premierul Ilie Bolojan a anunţat că, în cursul zilei de joi, va informa Curtea Constituţională asupra consecinţelor amânării unor decizii privind pensiile magistraţilor.
21:10
Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană şi Japonia au anunţat miercuri că realizează un parteneriat strategic care vizează ameliorarea aprovizionării cu minerale critice, esenţiale în sectoare precum cel al construcţiei de automobile, al apărării şi cel digital, relatează AFP, transmite Agerpres.
20:40
Societatea CONPET S.A.anunță că în data de 03.02.2026 a fost atacată cibernetic, infrastructura IT de business a sa fiind afectată.
20:20
Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a închis în scădere pe majoritatea indicilor şedinţa de tranzacţionare de miercuri, iar rulajul total a depăşit 126,93 de milioane de lei (24,91 de milioane de euro), transmite Agerpres.
Acum 6 ore
19:30
Prețul gazelor naturale pentru populație și peentru producătorii de energie termică va fi stabilit de stat, timp de un an, de la 1 aprilie 2026, moment la care se vor desființa prețurile plafonate, a declarat premierul Bolojan.
19:30
Prim-ministrul Ilie Bolojan a anunţat că discuţiile asupra bugetului de stat pe anul 2026 ar urma să fie finalizate săptămâna viitoare, astfel încât proiectul să fie trimis în Parlament în jurul datei de 20 februarie.
19:10
Compania aeriană Wizz Air a cumpărat clădirea de birouri Millennium Tower I de la dezvoltatorul imobiliar CA Immo, scrie presa din Ungaria.
19:10
Italia a dejucat o serie de atacuri cibernetice ruseşti împotriva unor site-uri legate de Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, a anunţat miercuri ministrul de Externe, Antonio Tajani, cu două zile înainte de ceremonia de deschidere, informează AFP, transmite Agerpres.
19:00
Proiectul de Hotărâre de Guvern privind reorganizarea Romsilva a fost retras, miercuri, de pe ordinea de zi a Comisiei de Dialog Social a Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP), la solicitarea Federaţiei Silva, pe motiv că nu se respecta legea.
18:50
Compania Naţională de Transport al Energiei Electrice “Transelectrica” S.A. informează publicul investitor asupra semnării la București, astăzi 4 februarie 2026, de către Transelectrica și Georgian State Electrosystem JSC (GSE), operatorii de transport și de sistem din România, respectiv Georgia, a unui Memorandum de Înțelegere privind cooperarea pentru dezvoltarea Proiectului de interconexiune Georgia – România Cablu Submarin în Marea Neagră, arată o informare a Transelectrica transmisă Bursei de Valori București.
18:50
BT Broker de Asigurare anunţă intrarea într-o nouă etapă de dezvoltare odată cu lansarea propriei reţele de francize, conform unui comunicat de presă, transmite Agerpres.
18:30
Intervenţia PD-27 - Creşterea nivelului de bunăstare a bovinelor prin păşunat extensiv pe pajişti rămâne un sprijin important pentru fermieri, iar introducerea unui cuantum minim începând cu anul 2026 nu înseamnă o reducere automată a plăţilor, ci un mecanism de siguranţă bugetară, aplicabil doar dacă situaţia o va impune, în cazul supraaccesării ecoschemei, transmite ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.
18:20
Cargus, una dintre cele mai mari companii de curierat din România, anunță că a încheiat anul 2025 cu o creștere de aproape 9% a cifrei de afaceri, comparativ cu anul precedent, ajungând la peste 120 de milioane de euro. Evoluția a fost susținută de creșterea volumului de livrări, care a urcat cu 7,5%, în special pe segmentul clienților internaționali, dar și de dinamica accelerată a comerțului online și de schimbarea comportamentului de consum al clienților, tot mai orientați spre flexibilitate și control în livrare.
18:10
Banca Naţională a României (BNR) avertizează că documentul "Pericol crescut privind siguranţa juridică - Procură cu autoritate totală", datat 4 februarie 2026, care circulă online şi poartă sigla instituţiei, este un fals.
18:00
Dorinel Umbrărescu, cel mai mare constructor de drumuri din România, face o achiziție de marcă, care arată că va repune curând în funcțiune combinatul siderurgic Oțelu Roșu, cumpărat în faliment și închis de multă vreme. SMS, un grup german de referință în echipamente siderugice, a anunțat că va livra, la Oțelu Roșu, în premieră în Europa, cel mai nou laminor laminor de produse lungi din portofoliul său
17:50
Statele Uniunii Europene au aprobat miercuri detaliile împrumutului de 90 de miliarde de euro pe care blocul comunitar îl va oferi Ucrainei pentru ca aceasta să-şi finanţeze armata în timp ce continuă războiul cu Rusia şi pentru a-şi acoperi deficitul bugetar, transmite Reuters, relatează Agerpres.
17:50
Coridoarele de expropriere ale Autostrăzii A8 Târgu Mureș - Târgu Neamț, secțiunea II Miercurea Nirajului - Leghin, loturile dintre Sărățeni (jud. Mureș) și Pipirig (jud. Neamț) au fost publicate pe site-ul CNIR, în secțiunea PROIECTE/EXPROPRIERI.
17:40
Grupul ungar MOL şi ADNOC, compania petrolieră naţională din Emiratele Arabe Unite, sunt în negocieri cu Gazprom Neft privind achiziţionarea participaţiei ruse în firma petrolieră sârbă NIS, iar Belgradul este implicat în negocieri, a anunţat miercuri ministrul sârb al Mineritului şi Energiei, Dubravka Djedovic Handanovic, care participă la Summitul mondial al guvernelor, în Dubai, transmite Reuters, relatează Agerpres.
Acum 8 ore
17:30
Senatul a adoptat tacit, miercuri, proiectul care prevede majorarea cotei de contribuţie la Pilonul 2 de pensii la 5,25% în 2026 şi la 6% în 2027, relatează Agerpres.
17:30
Ancheta DNA declanșată cu privire la un contract semnat de Danlin XXL cu CJ Bacău stârnește îngrijorare la nivelul conducerii CNIR, care l-a desemnat câștigător pe acest constructor, printre altele, pentru două loturi din Autostrada Unirii A8.
17:10
Distribuție Energie Electrică Romania, sucursala Brăila, anunță că a finalizat lucrarea „Modernizare și integrare în SCADA stația de transformare 110/20 kV Lebăda” în valoare de 12,3 milioane de lei.
16:50
România nu este subiectul Raportului preliminar al Comitetului Judiciar al Camerei Reprezentanţilor din Congresul SUA, iar referirile din document la adresa ţării noastre sunt "strict contextuale, într-o dezbatere mult mai amplă despre libertatea de exprimare", a declarat miercuri preşedintele Nicuşor Dan, într-o postare pe Facebook.
16:50
Deficitul public al Rusiei s-ar putea tripla comparativ cu ţinta oficială, până la finalul acestui an, scăderea achiziţiilor Indiei de petrol şi majorarea discounturilor la tranzacţionarea petrolului afectând veniturile, în timp ce cheltuielile ar putea fi mai ridicate decât se estima, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.
16:30
Directia de Drumuri si Poduri (DRDP) Craiova transmite miercuri imagini din santierul sectiunii 2 Boita - Cornetu a A1 Sibiu - Pitesti, unde continuă lucrările de dinamitare în tunelul Robești.
16:20
Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași prezintă miercuri noi imagini de pe șantierul Autostrăzii A7 Bacău – Pașcani, Lot 2, Trifești - Gherăești (județul Neamț).
15:50
Veniturile Rusiei din petrol şi gaze s-au înjumătăţit în ianuarie, comparativ cu perioada similară din 2025, atingând cel mai redus nivel de după iulie 2020, conform datelor Ministerului de Finanţe, transmite Reuters.
15:40
Curtea Constituţională a României a stabilit, miercuri, că excluderea unui operator economic de la procedura de achiziţie doar pentru că este subiectul unei investigaţii penale, fără a fi pronunţată o decizie definitivă de condamnare, echivalează cu o încălcare a prezumţiei de nevinovăţie.
Acum 12 ore
15:20
Comerţul mondial cu bunuri ar putea urca anual cu 2,5% pe parcursul următorului deceniu, uşor peste ritmul de creştere a PIB-ului global, de la aproximativ 23.000 de miliarde de dolari/an în 2024 la aproape 30.000 de miliarde de dolari în 2034, însă rutele comerciale pe care circulă aceste bunuri ar urma să fie remodelate radical, sunt principalele concluzii ale celui mai recent raport al Centrului pentru Geopolitică al Boston Consulting Group (BCG).
15:10
Ucraina este interesată să aprofundeze cooperarea energetică trilaterală cu România şi Republica Moldova, a declarat, miercuri, Ihor Prokopchuk, ambasadorul Ucrainei la Bucureşti, în deschiderea Energy Week Black Sea 2026.
14:50
Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 4 martie sesizarea preşedintelui Nicuşor Dan în legătură cu Legea pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale.
14:50
Activele gestionate de Raiffeisen Bank pentru clienţii persoane fizice au crescut în ultimul an cu 1 miliard de euro, depăşind, în prezent, pragul de 10 miliarde de euro, ceea asigură băncii o cotă de piaţă de 11% în segmentul de economisire şi fonduri de investiţii.
14:40
Compania de socializare TikTok este "extrem de cooperantă" cu ancheta în curs a Comisiei Europene privind potenţiala interferenţă în alegerile din România din 2024, a declarat miercuri un purtător de cuvânt al executivului european, Thomas Regnier, relatează Reuters.
14:30
Oficialii Petrom au spus că proiectul Neptun este în timp și în buget, preentând și câteva detalii despre stadiul actual al celui mai mare proiect energetic al României de acum.
14:30
Percepţia aproape unanimă a mediului de afaceri este aceea a unei înăspriri a fiscalităţii în 2026, combinată cu sentimentul că soluţiile alternative la majorarea taxelor sunt insuficient valorificate de autorităţi, iar firmele percep schimbările fiscale mai degrabă ca măsuri reactive, de acoperire a deficitului bugetar-record înregistrat în ultimii ani, conform unui sondaj realizat de EY România.
14:10
Directorul general de la grupul american Intel Corp, Lip-Bu Tan, a declarat că este posibil ca deficitul de cipuri de memorie din industria computerelor să persiste timp de cel puţin doi ani, transmite Bloomberg.
13:50
Directorul general de la grupul energetic austriac OMV, Alfred Stern, a declarat miercuri, într-un interviu acordat agenţiei APA, că se aşteaptă ca producţia de gaze a grupului să crească din nou începând cu 2027, graţie proiectului de gaze Neptun Deep, adăugând că OMV este interesat să facă noi achiziţii în sectorul gazelor.
13:50
Primăria Sectorului 6 astupă gropile raportate pe aplicația Waze de către participanții la trafic.
13:30
Directorul general de la grupul energetic austriac OMV, Alfred Stern, a declarat miercuri, într-un interviu acordat agenţiei APA, că se aşteaptă ca producţia de gaze a grupului să crească din nou începând cu 2027, graţie proiectului de gaze Neptun Deep, adăugând că OMV este interesat să facă noi achiziţii în sectorul gazelor.
13:20
Zi importantă pentru mobilitatea durabilă, anunță producătorul de material rulant Alstom. Primul său tren alimentat cu baterii este acum oficial în serviciul de transport călători.
13:20
Membri ai Federaţiei Sindicatelor Libere din Învăţământ, Federaţiei Sindicatelor din Educaţie "Spiru Haret" şi Federaţiei Naţionale Sindicale "Alma Mater" protestează miercuri, în faţa Palatului Victoria, nemulţumiţi de măsurile adoptate de Guvern care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice. Trei sferturi (74,7%) dintre angajaţii din învăţământ afirmă că sunt dispuşi să participe la o grevă, relevă un sondaj realizat de Federaţia Sindicatelor din Educaţie "SPIRU HARET", în perioada 14 - 31 ianuarie. Cercetarea a implicat peste 17.000 de angajaţi din sistemul de educaţie, dintre care 87,4% cadre didactice, 6,9% personal didactic auxiliar şi 5,7% personal administrativ, nedidactic.
13:20
Rata anuală a inflaţiei în zona euro a scăzut până la 1,7% în ianuarie 2026, de la un nivel de 1,9% în luna decembrie 2025, potrivit unei estimări preliminare publicate, miercuri, de Eurostat, informează AFP.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.