Secretul pe care Ion Țiriac i l-a zis Simonei Halep. Se întâmpla de fiecare dată când ieșea pe teren

Fanatik, 7 februarie 2026 07:40

Simona Halep vorbește despre marele avantaj care a ajutat-o să domine tenisul mondial și despre relația specială cu Ion Țiriac. Cum reușea să își domine adversarele.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Fanatik

Acum 30 minute
08:50
Dan Șucu a schimbat strategia în această iarnă și a început să facă investiții serioase, iar omul de afaceri vrea să-și continue planul acesta și din vară.
08:40
Internaționalul român și colegii săi de la echipa aflată pe locul 18 în La Liga sunt complet de nemulțumiți de condițiile pe care le au la clubul spaniol
Acum o oră
08:20
La doar 21 de ani ai săi, David Popovici este deja o legendă a sportului românesc și internațional. Cum l-a pierdut Steaua pe marele înotător, în 2021, în favoarea eternei rivale Dinamo.
08:10
Rapidiștii au trecut deja peste remiza de acasă cu Petrolul și se gândesc la duelul cu CFR Cluj din Cupă. Ce au spus, de fapt, despre partida de maximă importanță de săptămâna viitoare.
Acum 2 ore
07:50
Petrolul a bifat un egal mare în Giulești, însă a fost aproape să plece chiar cu toate cele 3 puncte. Ce a spus, de fapt, Eugen Neagoe după meci și cum au reacționat și jucătorii săi.
07:40
Simona Halep vorbește despre marele avantaj care a ajutat-o să domine tenisul mondial și despre relația specială cu Ion Țiriac. Cum reușea să își domine adversarele.
07:10
Ce face, de fapt, jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea pentru a performa pe teren fără mari probleme și dificultăți. Aspectele pe care se concentrează la 35 de ani.
Acum 4 ore
05:50
Un celebru comentator sportiv are parte de o veste neplăcută, după ce a divorțat de femeia cu care era de 34 de ani. Bărbatul s-a recăsătorit cu alta mai tânără.
Acum 8 ore
01:30
Al Nassr a luat o nouă decizie în cazul lui Cristiano Ronaldo. Ce s-a întâmplat cu superstarul portughez înaintea jocului din campionat contra lui Al Ittihad.
01:30
Bogdan Baratky l-a taxat pe Costel Gâlcă pentru improvizațiile din Rapid - Petrolul 1-1, fiind surprins în special de trimiterea lui Jambor în banda dreaptă a ofensivei.
Acum 12 ore
00:50
Victor Angelescu a oferit un verdict despre Olimpiu Moruțan și Daniel Paraschiv după Rapid - Petrolul 1-1. Ce spune președintele giuleștenilor vizavi de cele două achiziții din această iarnă.
00:00
Dezvăluiri de senzație făcute în direct! Omul care trebuia să fie antrenorul lui Dinamo înaintea lui Zeljko Kopic a explicat de ce i-a refuzat pe „câini”
6 februarie 2026
23:40
O schioare care va concura la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina a pozat pentru o publicație dedicată bărbaților. Primește numeroase complimente pentru curajul său.
23:30
Alex Pașcanu a oferit o declarație virală după ce a fost faultat la golul marcat în Rapid - Petrolul 1-1. Ce spune fundașul giuleștenilor despre contactul produs în careul advers.
23:20
Seară neagră pentru Laurențiu Reghecampf în Liga Campionilor Africii, după ce Al Hilal Omdurman a suferit prima înfrângere. Ce șanse de calificare mai au sudanezii.
23:20
Cu pontul zilei de sâmbătă, 7 februarie, puteți da o adevărată lovitură la Superbet dacă mizați pe un Bet Builder de cotă 2,94 la meciul CFR - U Cluj.
23:20
Mai multe publicații sportive de prestigiu au anunțat cine este cea considerată a fi senzația JO 2026 de la Milano Cortina. Vorbim de iubita unui celebru american.
23:00
Costel Gâlcă a răspuns valului de critici după Rapid - Petrolul 1-1. De ce a fost Alex Dobre doar pe bancă și ce spune tehnicianul giuleștenilor despre meciul decisiv cu CFR Cluj din Cupa României.
22:40
Biletul zilei la pariuri de sâmbătă, 7 februarie 2026, poate aduce un câștig de 320 de lei cu ajutorul a două meciuri tari de fotbal din La Liga și Serie A
22:30
Giovanni Becali a vorbit despre viitorul lui Cristian Chivu. În ciuda zvonurilor conform cărora antrenorul lui Inter ar fi dorit de Real Madrid, celebrul agent FIFA îi recomandă românului un colos din Premier League
22:00
LPF a anunțat programarea meciurilor din etapa cu numărul 28 din SuperLiga, care se va disputa de pe 20 până pe 23 februarie. Pe FANATIK găsiți toate detaliile.
21:40
Radu Drăgușin nu a jucat pentru niciun club de seniori din România, dar familia sa are o afinitate aparte pentru una dintre echipele istorice ale țării. Ce formație susțin fratele și tatăl său
21:20
Sorin Cârţu e de părere că FCSB va prinde play-off-ul. Preşedintele de onoare al Universităţii Craiova a fost impresionat de forma arătată de rivalii de la FCSB.
21:10
Dumitru Dragomir a vorbit la "Profeţiile lui Mitică" despre averea fabuloasă acumulată de George Copos şi profitul uriaş pe care îl are acesta în fiecare an.
21:00
Laszlo Balint, reacție fermă față de scenariul de blat vehiculat înainte de Oțelul Galați - FCSB: „Idei total eronate și total periculoase!”
20:50
Incidentele din tribună nu au lipsit la derby-ul Rapid - Petrolul. Jandarmii au intervenit cu gaze lacrimogene și au evacuat un suporter. Pe FANATIK găsiți toate detaliile.
20:40
Dezvăluire de ultim moment! Ce au încercat turcii să facă înaintea barajului cu România și cum a fost dejucat planul lor
20:20
Guvernul a anunțat o modificare importantă în Sănătate ce vizează mai multe categorii de persoane, inclusiv pe pacienții cronici. Ordonanța de urgență care îi exclude de la neplata primei zile de concediu medical
20:10
Kevin Ciubotaru a fost la doar un pas să ajungă în această iarnă la FCSB. Cum a reacționat tânărul jucător după transferul ratat la campioana României.
Acum 24 ore
20:00
Dennis Politic a oferit prima reacție după ce a ajuns la FC Hermannstadt. Ce spune jucătorul împrumutat de la FCSB despre obiectivele trasate la noua sa echipă.
19:40
19:40
Un avertisment maritim a declanşat o nouă criză regională, cu acuzații de provocare, revendicări teritoriale și presiuni politice care zguduie coeziunea NATO.
19:30
Cristiano Ronaldo a făcut un scandal de proporții în Arabia Saudită și a refuzat să joace pentru Al-Nassr! Acum ies la iveală noi detalii: ce a dus la supărarea starului portughez
19:30
Lupta la play-off continuă să se ducă până în ultimele momente ale sezonului regulat, crede Mihai Stoica. Oficialul de la FCSB vede șapte echipe angrenate. Ce formație l-a impresionat pe Meme.
19:30
Darius Olaru a câștigat premiul pentru cel mai frumos gol din Faza Ligii UEFA Europa League. Anunțul a fost făcut de UEFA. Pe FANATIK găsiți toate detaliile.
18:50
Ministerul Mediului a publicat raportul referitor la construcțiile ilegale din anumite zone de pe litoralul românesc. Peste 4.000 de clădiri sunt vizate. ONG-urile de mediu sunt revoltate și amenință cu protest
18:30
La ediția de sâmbătă, 7 februarie, ora 10:30, a emisiunii ”Oldies But Goldies”, Horia Ivanovici și Andrei Vochin vor vorbi despre duelurile istorice dintre Dinamo București și Universitatea Craiova
18:10
Administrația și populația, în luptă pentru a evita reducerile lui Bolojan. „Toți am trăit pe datorie, dar vrem acum ca tăierile să fie la ceilalți”
18:00
Dorinel Munteanu a avut o primă repriză de coșmar la Mioveni. Antrenorul lui Hermannstadt a rămas fără Karo, eliminat pentru un gest stupid, iar FC Argeș a marcat un eurogol. „Neamțul” a dat imediat drumul la schimbări
18:00
Surpriză imensă pentru Cristi Chivu la antrenamentul lui Inter! Cine a venit să-l revadă pe antrenorul român
17:50
Viața sportivei născută la Sibiu s-a schimbat radical după ce a decis să-și monetizeze aparițiile pe o platformă dedicată adulților, devenind model și pentru alți performeri
17:40
17:30
O achiziție controversată făcută de Pentagon în luna septembrie 2025, în mare secret, naște controverse uriașe: SUA au luat arme cu fragmentație din Israel. De ce sunt contestate
17:30
Nicușor Bancu a ajuns la 420 de meciuri în tricoul Științei. Căpitanul Craiovei a vorbit în cadrul unui interviu despre acest moment și situația din clasament, dar a refuzat să deschidă un subiect mult discutat.
17:20
Aproximativ 3.500 de competitori din 93 de țări sunt așteptați să se lupte pentru medalii, la JO de Iarnă 2026 Milano Cortina. Ce mănâncă, de fapt, sportivii în cele șase sate în care sunt cazați.
17:10
Cum se relaxează Assad, atacantul de la Universitatea Craiova, înainte de derby-ul cu Dinamo. Vârful din Palestina a dat drumul la un live pe TikTok.
17:00
SCM Râmnicu Vâlcea atacă titlul în sezonul viitor. FANATIK a aflat că echipa lui Florentin Pera a semnat-o pe Tamires de Araujo, pivotul naţionalei Braziliei şi care evoluează din 2022 la Gloria Bistriţa.
16:50
Fayza Lamari, mama lui Kylian Mbappe, câștigă sume exorbitante anual chiar de la fiul ei. Ce salariu primește de la golgheterul lui Real Madrid și ce vedete ale echipei câștigă mai puțin
16:40
Vești excelente dinspre FCSB după victoria cu FC Botoșani, care i-a apropiat pe roș-albaștri la două puncte de play-off. Unul dintre fotbaliștii campioanei e gata să semneze pe încă un sezon
16:30
Etapa cu numărul 25 din Premier League pregătește un show de zile mari pentru abonații Voyo! Ne așteaptă zece dueluri spectaculoase în cel mai bun campionat al lumii. Cum arată programul din acest weekend
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.