Gabi Tamaș, trădat de un prieten aproapiat. L-a lăsat falit pe fostul internațional, după ce i-a furat toți banii de pe card

Adevarul.ro, 7 februarie 2026 10:00

Fostul internațional a povestit că, în perioada în care juca în Anglia, un prieten i-a scos bani de pe card fără permisiunea lui.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de Adevarul.ro

Acum 15 minute
11:30
Mai mulți oficiali polonezi, printre care președintele Camerei Deputaților și premierul, l-au contrat dur pe ambasadorul SUA la Varșovia, în urma acuzațiilor „scandaloase” ale acestuia. Profesoara Gabriela Ciot explică de ce atunci când România este pusă la zid, oficialii români tac.
Acum 30 minute
11:15
Procurorii DNA au reținut vineri, 6 februarie, trei angajați ai Primăriei Sectorului 5 în dosarul de corupție din domeniul imobiliar. Sâmbătă, aceștia vor fi prezentați Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
11:15
SUA au propus un calendar accelerat pentru încheierea unui acord de pace între Rusia și Ucraina la ultima rundă de negocieri trilaterale de la Abu Dhabi, relatează Reuters, citând surse familiarizate cu discuțiile.
11:15
Ministrul Agriculturii avertizează că, prin acordul UE-Mercosur, piaţa europeană riscă să fie invadată de produse de slabă calitate, cu hormoni și pesticide interzise în UE şi recunoaşte că PSD nu s-a opus acordului, dar a cerut garanţii.
11:15
CFR S.A. a transmis că, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 6-7 februarie, au fost înregistrate fapte grave de sustragere și distrugere a unor componente ale instalațiilor de semnalizare, interblocare și bloc de linie automat, care au condus la perturbarea circulației feroviare.
Acum o oră
11:00
Meteorologii au anunțat că sâmbătă, 7 februarie, vremea va fi în general mai caldă decât media perioadei, cu cer noros și precipitații slabe.
10:45
În ultimele două săptămâni, presa europeană a scris mai mult despre România și români în contexte negative, crime, securitate, muncă și energie, iar subiectele pozitive despre sport, mașini și turism au fost mai rare.
10:45
Contractul pentru Centura Metropolitană a Clujului este în centrul unui scandal de proporţii, după ce una dintre firmele declarate câștigătoare susține că nu a participat la licitație și că a fost inclusă în asociere pe baza unor documente false.
Acum 2 ore
10:30
Alexandra Ianculescu și-a transformat cariera și viața, trecând de la dificultăți financiare la succes în sport și în mediul online.
10:00
Fostul internațional a povestit că, în perioada în care juca în Anglia, un prieten i-a scos bani de pe card fără permisiunea lui.
10:00
Un bărbat de 72 de ani și soția sa au fost victimele unei tâlhării pe strada Unirii din Cernavodă, la scurt timp după ce au ieşit de la Casa de Ajutor Reciproc.
Acum 4 ore
09:30
Soții Clinton, care urmează să fie interogaţi separat în legătură cu cazul Epstein de către o comisie a Congresului american, au solicitat audieri publice, afirmând că doresc să evite o instrumentalizare din partea republicanilor.
09:30
Deși FCSB a fost eliminată din Europa League, Darius Olaru a oferit un moment de mândrie pentru echipă.
09:00
Festivalul florilor de cireș din Fujiyoshida, eveniment tradiţional organizat anual în apropierea Muntelui Fuji, nu va mai avea loc în 2026, în urma unei decizii neaşteptate a autorităţilor locale.
09:00
Vicepreședintele SUA JD Vance, care a reprezentat țara în calitate de delegat prezidențial la Jocurile Olimpice de iarnă de la Milano-Cortina, a fost întâmpinat cu huiduieli atunci când el și soția sa, a doua doamnă Usha Vance, au apărut pe ecranul uriaș în timpul Paradei Națiunilor.
08:45
O explozie s-a produs sâmbătă dimineață, 7 februarie, într-o garsonieră situată la etajul 3 al unui bloc de patru etaje din Chitila, judeţul Ilfov. Două persoane au fost rănite și 40 au fost evacuate.
08:15
O unitate militară din Marea Britanie a adoptat o tehnologie care s-a dovedit promițătoare pe câmpul de luptă din Ucraina: folosirea imprimantelor 3D pentru a produce rapid ieftin drone, componente de drone și bombe, în cadrul unei strategii de luptă ce are în centru vehicule fără pilot ieftine.
Acum 6 ore
07:15
Invazia în Ucraina arată limitele puterii Rusiei în lume, în timp ce mandatul lui Donald Trump a dat peste cap alianțele și ordinea globală. Vladimir Putin a mizat pe războiul în Ucraina pentru a-și afirma voința, dar lumea se schimbă în jurul său sub acțiunile lui Trump.
07:15
06:15
Aflate la polalele Munților Parâng și traversate de șoseaua care leagă orașele Văii Jiului de Transalpina, Chielie Jiețului se transformă timp de mai multe luni pe an într-un ținut al gheții, rar luminat de razele soarelui, dar căutat de amatorii de aventură.
Acum 8 ore
05:15
Acțiunile continuă să înregistreze pierderi pentru a treia sesiune consecutivă, din cauza lichidării excesive a expunerilor în domeniul AI, al criptomonedelor și metalelor, ceea ce a redus apetitul pentru risc al investitorilor.
04:15
Numeroși români susțin că au ajuns la venituri lunare considerabile, după ani de muncă, însă meseriile lor îi privează de timpul liber și le oferă un nivel de stres ridicat și continuu. Cele mai mari salarii sunt obținute adesea în IT, medicină și inginerie.
Acum 12 ore
03:15
Românii au fost protagoniștii a două atacuri kamikaze în timpul Primului Război Mondial. Două regimente de cavalerie s-au sacrificat pentru a oferi o șansă de scăpare Armatei Române grav presată de cea germană. Prin curajul lor nebunesc au câștigat până și respectul inamicului.
02:15
Sardinele au devenit, în ultimele luni, unul dintre cele mai discutate alimente din zona de nutriție și îngrijire a pielii, iar motivul este simplu și măsurabil: acest pește mic concentrează vitamina D, vitamina B12 și acizi grași omega-3 într-o formă ușor de absorbit de organism.
01:15
România este în continuare dependentă de împrumuturi, doar în acest an având nevoie de circa 52 de miliarde de euro, însă faptul că luăm bani cu împrumut nu este rău, atât timp cât sunt folosiți „cu cap”, după cum au explicat analiștii consultați de „Adevărul”.
00:45
Leon Dănăilă este unul dintre cei mai galonați medici din istoria României. Născut într-un târg de la capătul României, a reușit, printr-o dedicare totală, să salveze viața a zeci de mii de pacienți. În plus, a ajuns renumit pentru modestia sa, deși a operat inclusiv prim-miniștri.
00:15
La 7 februarie 1992, statele Comunităților Europene au semnat Tratatul de la Maastricht, documentul care a pus bazele Uniunii Europene, extinzând cooperarea economică și politică și introducând conceptul de cetățenie europeană.
00:00
Numeroase plângeri privind activitatea unor case de pensii, inclusiv din străinătate, au fost trimise anul trecut Avocatului Poporului, în general fiind semnalate greșeli de calcul sau neefectuarea recalculării pensiilor în baza noii legi, dar și întârzieri majore de aplicare a acesteia.
6 februarie 2026
23:45
Președintele Volodimir Zelenski a solicitat vineri luarea de măsuri mai rapide pentru consolidarea apărării aeriene a Ucrainei și repararea daunelor provocate rețelelor electrice și sistemelor de încălzire în urma atacurilor aeriene masive ale Rusiei.
23:45
Premierul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, a cerut armatei să intervină sâmbătă dimineață în Chișinău din cauza poleiului masiv care a făcut trotuarele și drumurile impracticabile pentru pietoni și automobile.
23:30
Fostul ministru adjunct rus al Justiției, Serghei Tropin, găsit înecat în cada de baie în apartamentul său din Moscova.
23:30
Anumite practici zilnice pot avea un impact real asupra stării de sănătate și pot reduce riscul unor afecțiuni comune, însă nu pot ține loc de tratament. Alegerile făcute în timp influențează calitatea vieții, fără a oferi însă protecție absolută, potrivit Women’s Health.
23:00
23:00
Două monede care o celebrează Regina Elisabeta a II-a, criticate pentru că nu seamănă cu regretatul monarh.
22:45
Comerțul global s-ar putea dovedi mai rezilient decât se așteptau mulți, în pofida naționalismului economic și a creșterii tarifelor, un scenariu tot mai plauzibil fiind o creștere anuală a comerțului mondial cu bunuri de 2,5% în următorul deceniu, ușor peste ritmul de creștere al PIB-ului global.
22:45
Un fermier din sud-vestul Chinei a provocat o pană de curent de aproape zece ore după ce a încercat să transporte porci cu ajutorul unei drone. Aparatul s-a încurcat într-o linie de înaltă tensiune, avariind rețeaua locală.
Acum 24 ore
22:30
Rusia este acuzată că a expediat, în secret, miliarde de dolari, în numerar, către Iran. În 2018, Moscova a transferat cel puțin 2,5 miliarde de dolari către Teheran, pentru a sprijini regimul ayatollah după impunerea de sancțiuni americane.
22:30
Familia militarului ucrainean Nazar Daletsky, în vârstă de 46 de ani, l-a considerat mort și i-a organizat funeralii, însă, în timpul schimbului de prizonieri din 5 februarie, el s-a întors acasă în viață.
22:00
22:00
Autorităţile române şi franceze au destructurat un grup specializat în spălarea banilor, trafic de droguri şi evaziune fiscală.
22:00
Criminologul român Vlad Zaha, specializat la Oxford, atrage atenția asupra mai multor pericole care ar putea deriva dintr-o astfel de măsură.
22:00
Doi soți din Franța au ales să își cumpere o locuință pe malul unui râu, deși știau încă de la început că vor avea de-a face cu inundații.
21:45
Jandarmii prezenţi la meciul de fotbal dintre FC Rapid Bucureşti şi FC Petrolul Ploieşti au fost nevoiţi să intervină cu substanţe iritant-lacrimogene, vineri, după ce mai mulţi suporteri ai echipei oaspete au comis acte de violenţă în Peluza Sud, în timpul primei reprize.
21:30
Râul Green, care izvorăște din Wyoming și se varsă în râul Colorado, traversează Munții Uinta din Utah într-un mod ce a intrigat geologii timp de decenii.
21:30
România a înregistrat în această iarnă un consum de gaze naturale cu aproximativ 25% mai mare față de perioadele similare din ultimii cinci ani, din cauza temperaturilor extrem de scăzute, a explicat vineri seară ministrul Energiei, Bogdan Ivan.
21:15
Horoscopul de sâmbătă, 7 februarie aduce schimbări majore pentru nativii Scorpion. De asemenea, astrele au vești bune pentru Gemeni și Fecioare.
21:15
CIA a anunțat că va înceta publicarea raportului anual privind „Starea lumii” (World Factbook), o lucrare de referință populară care a fost disponibilă publicului larg în mod neîntrerupt mai bine de 60 de ani, relatează AFP.
21:15
Publicaţia Europa Liberă, finanţată de Congresul Statelor Unite, se închide în România după șase ani de activitate. Publicaţia se închide oficial pe 31 martie.
21:00
Vicepreședintele JD Vance și secretarul de stat Marco Rubio au luat masa împreună în oraș. Cine nu era pe lista de invitați nu s-a putut apropia la mai mult de 200 de metri de restaurantul cu pricina.
20:45
Regulile de acordare a voucherelor de vacanță pentru bugetari se modifică din nou începând cu anul 2026. Potrivit noilor reglementări, doar angajații din sectorul public cu salarii lunare nete de până la 6.000 de lei vor mai beneficia de tichete de vacanță, față de pragul de 8.000 de lei.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.