Nicuşor Dan, după reuniunea informată a Consiliului European: Nu a fost ca la Congresul XIV, adică s-au spus nişte lucruri dureroase/ Toată lumea e de acord că Europa nu se mişcă suficient de repede

News.ro, 12 februarie 2026 23:00

Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că discuţiile din cadrul reuniunii informale a Consiliului European nu au fost ”ca la Congresul XIV”, ci ”s-au spus nişte lucruri dureroase”. Discuţiile de joi au vizat teme economice, iar ”toată lumea e de acord că Europa nu se mişcă suficient de repede”. ”În ceea ce priveşte apărarea europeană, înzestrarea şi toate celelalte, în opinia mea, statele Uniunii şi Uniunea, în momentul ăsta, sunt conştiente de ce trebuie să facă pe un orizont foarte scurt şi mediu şi lung”, adaugă el.

Citeşte toată ştirea

• • •

Alte ştiri de News.ro

Acum 30 minute
00:20
Cabinetele de neuroştiinţă nu pun diagnostice şi nu ţin locul medicinei clasice, afirmă Diana Nemeş, medic generalist, psihoterapeut integrativ, terapeut neurofeedback şi co-fondator al Institutului BrainMap, arătând că neuroştiinţa şi neurotehnologia nu înlocuiesc medicina clasică, ci o completează.
00:10
Un judecător federal american a stabilit joi - în februarie 2027 - data procesului de defăimare al lui Donald Trump împotriva BBC, căruia preşedintele american îi cere zece miliarde de dolari pentru că a realizat, acuză el, un montaj video înşelător al unor declaraţii ale sale, relatează AFP.
00:10
Echipa spaniolă Atletico Madrid a învins joi seara, pe teren propriu, scor 4-0, gruparea FC Barcelona, în prima manşă a semifinalei Cupei Spaniei.
00:10
Dr. Diana Nemeş, cofondator al Institutului Brain Map, afirmă că un creier care are disfuncţionalităţi poate fi ”scanat” cu ajutorul unei electroencefalograme, iar interpretarea acesteia poate arăta care sunt zonele asupra cărora se poate lucra. Cu ajutorul unui protocol personalizat şi cu aparatură omologată, acele zone care nu funcţionează optim pot fi ”corectate”, în sprijinul pacientului, adaugă ea.
Acum o oră
00:00
O persoană poate avea analize de sânge sau investigaţii imagistice care să arate rezultate în parametri şi totuşi să acuze stări de rău, iar acest lucru poate fi o disfuncţionalitate la nivelul creierului, afirmă psihologul Alina Robu, arătând că problema poate fi rezolvată prin ”maparea creierului”.
00:00
Echipa engleză Arsenal Londra a terminat la egalitate joi seara, în deplasare, scor 1-1, cu gruparea Brentford, în etapa a 26-a din Premier League.
12 februarie 2026
23:50
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, consideră că o adevărată reformă a administraţiei publice implică şi o reorganizare administrativ-teritorială, despre care afirmă că nu a fost dorită de unele partide încă de la formarea coaliţiei. Ea este de părere că se poate face o reformă parţială a administraţiei publice, de către oameni ”curajoşi” care există în Guvern, începând cu premierul.
23:50
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că speră că săptămâna viitoare va fi adoptată Hotărârea de Guvern care vizează reforma Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva. Diana Buzoianu anunţă modificări în contractul colectiv de muncă din Romsilva, dar şi măsuri ferme pentru reducerea tăierilor ilegale din păduri.
23:40
Conturi pro-Kremlin exploatează pe reţele de socializare noua avalanşă de documente cu privire la infractorul sexual Jeffrey Epstein pentru a continua să propage acuzaţii împotriva Ucrainei şi cu privire la trafic de copii, arată cercetări efectuate de AFP şi un raport al Institutului pentru Dialog Strategic (ISD) publicat joi, relatează AFP.
23:40
Tragerea la sorţi pentru întâlnirile din Grupele Mondiale I şi II din Cupa Davis a avut loc joi, la Londra. România, cap de serie 6 al acestei faze şi revenită în Grupa Mondială II, va înfrunta în deplasare selecţionata Indoneziei, în weekend-ul 18-20 septembrie, pentru a urca în play-off-ul pentru eşalonul superior.
23:40
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, afirmă că, deşi ministerul are al treilea cel mai mic buget, va face reduceri de cheltuieli, spunând că acestea sunt ”ca o şansă de reformă” în instituţii-cheie din cadrul ministerului.
Acum 2 ore
23:30
Francesca Lollobrigida a reuşit o altă performanţă spectaculoasă pe gheaţa de acasă, câştigând joi proba feminină de 5.000 de metri la patinaj viteză şi obţinând a doua medalie de aur la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina.
23:30
Preşedintele Nicuşor Dan susţine că are întâlniri ”foarte dese” cu liderii coaliţiei ”în mod individual”, subliniind că, atunci când va fi cazul, se va întâlni şi cu toţi aceştia. Şeful statului anunţă că se va implica în discuţiile privind alcătuirea bugetului de stat, admiţând că şi-ar fi dorit ca bugetul să fie elaborat mai devreme.
23:20
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că, în pofida faptului că există critici cu privire la actuala coaliţie de guvernare, ea ”funcţionează mai bine decât percepţia”, Dan subliniind că partidele care o compun au reuşit să ajungă la un acord asupra mai multor acte normative şi măsuri.
23:10
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că discuţiile din cadrul reuniunii informale a Consiliului European nu au fost ”ca la Congresul XIV”, ci ”s-au spus nişte lucruri dureroase”. Discuţiile de joi au vizat teme economice, iar ”toată lumea e de acord că Europa nu se mişcă suficient de repede”. ”În ceea ce priveşte apărarea europeană, înzestrarea şi toate celelalte, în opinia mea, statele Uniunii şi Uniunea, în momentul ăsta, sunt conştiente de ce trebuie să facă pe un orizont foarte scurt şi mediu şi lung”, adaugă el.
23:10
Liderul PNL Iaşi, Alexandru Muraru, cere PSD să îi retragă sprijinul politic lui Radu Oprea, secretar general al Guvernului, după ce, în contextul reducerilor de posturi din Cancelaria premierului şi de la Secretariatul General al Guvernului, acesta a afirmat că nu face tăieri pentru că ”oamenii au fost numere doar la Auschwitz”.
23:10
Aşa cum sugerau zvonurile de câteva săptămâni, Dacia a disputat ultimul său Dakar în luna ianuarie a acestui an. Echipa Dacia Sandriders a confirmat pentru AUTOhebdo încetarea programului de rally-raid, la sfârşitul sezonului 2026, după Abu Dhabi Desert Challenge.
23:10
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că România, ca şi alte state europene, are statut de observator în cadrul Consiliului de Pace înfiinţat de preşedintele american Donald Trump, el arătând că organizatorii sunt cei care trebuie să lămurească ce statut au observatorii şi, în funcţie de aceste lămuriri, România va lua o decizie privind participarea la reuniunea la care a fost invitată.
23:00
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că discuţiile din cadrul reuniunii informale a Consiliului European nu au fost ”ca la Congresul XIV”, ci ”s-au spus nişte lucruri dureroase”. Discuţiile de joi au vizat teme economice, iar ”toată lumea e de acord că Europa nu se mişcă suficient de repede”. ”În ceea ce priveşte apărarea europeană, înzestrarea şi toate celelalte, în opinia mea, statele Uniunii şi Uniunea, în momentul ăsta, sunt conştiente de ce trebuie să facă pe un orizont foarte scurt şi mediu şi lung”, adaugă el.
22:50
CS Rapid anunţă, joi, că fosta sportivă Cristina Vărzaru este noul manager al secţiei de handbal a clubului bucureştean.
22:50
Preşedintele francez Emmanuel Macron apreciază joi că nu există nicio urgenţă în deschiderea unui dialog cu preşedintele rus Vladimir Putin şi subliniază importanţa unei cooperări între europeni, după ce a pledat marţi ca o reluare a acestui dialog cu europenii să fie ”bine organizată”, dar fără prea mulţi ”interlocutori”, relatează AFP.
22:40
Echipa Universitatea Craiova a încheiat la egalitate joi seara, pe teren propriu, scor 2-2, cu FCSB, în grupa B a Cupei României. Universitatea Craiova şi Gloria Bistriţa s-au calificat în sferturi.
Acum 4 ore
22:30
Liderii Celor 27 s-au angajat joi să implementeze reforme în vederea unei redresări a economiei Uniunii Europene (UE) - în vederea unei Europe mai rapidă şi mai eficientă - şi să se opună mai bine presiunilor Chinei şi Statelor Unite, relatează AFP.
22:30
Echipa de polo Dinamo a fost învinsă, joi, acasă, cu scorul de 16-15, de Pallanuoto Trieste, în ultima etapă a grupelor LEN Euro Cup.
22:20
Ucraineanul Vladislav Heraskevich, descalificat joi de la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina pentru că a vrut să poarte o cască în memoria mai multor sportivi morţi în conflictul cu Rusia, a sesizat Tribunalul de Arbitraj Sportiv, a anunţat TAS într-un comunicat.
22:20
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că, înainte de a se lua o decizie politică privind accesul copiilor sub o anumită vârstă la reţelele de socializare, este nevoie de o dezbatere în rândul specialiştilor. ”Cred că sunt două lucruri mari de care noi, ca societate, şi noi, ca administraţie, trebuie să ne preocupăm: unul este întreg fenomenul consumului de droguri şi aici rolul DIICOT-ului este foarte important şi al doilea este cum facem să integrăm care sunt acele activităţi pe care noi, ca societate, le oferim copiilor de o anumită vârstă, părinţilor, astfel încât ei să simtă că fac parte din societate şi să nu intre pe nişte zone de dependenţe”, afirmă el.
22:20
Liderii Celor 27 s-au angajat joi să implementeze reforme în vederea unei redresări a economiei Uniunii Europene (UE) - în vederea unei Europe mai rapidă şi mai eficientă - şi să se opună mai bine presiunilor Chinei şi Statelor Unite, relatează AFP.
22:10
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că se fac analize cu privire la referendumul pentru justiţie pe care l-a anunţat după izbucnirea scandalului public privind acest domeniu, generat de dezvăluirile din documentarul Recorder.
22:00
Echipa de polo Steaua Bucureşti a învins, joi, în deplasare, cu scorul de 17-16, formaţia RN Savona, în ultimul meci din grupele LEN Euro Cup.
22:00
Preşedintele Nicuşor Dan consideră că unii dintre procurorii care s-au înscris pentru funcţiile de conducere în marile parchete sunt ”persoane foarte interesante” şi se arată ”optimist” că acestea vor dinamiza activitatea parchetelor.
21:40
Preşedintele Nicuşor Dan anunţă că discuţiile la nivel înalt în interiorul statului român privind numirea şefilor serviciilor de informaţii ”se suspendă în mod deliberat” atunci când alte subiecte şi ”tensiuni” sunt pe agenda publică. Şeful statului a evitat să avanseze un termen la care va formula propuneri pentru aceste funcţii, explicând că nu doreşte să fie acuzat că nu respectă termenele respective.
21:30
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că nu are informaţii privind implicarea liderului AUR, George Simion, anterior deciziei luate de administraţia de la Washington de a scoate România din programul Visa Waiver. Şeful statului subliniază că relevante pentru George Simion şi pentru AUR sunt atitudinea lui Simion de a felicita SUA pentru această decizie, dar şi faptul că acesta nu a fost primit la Washington de niciun oficial atunci când a fost în vizită cu delegaţia sa.
21:30
La finalul audiţiilor „Atelierului deschis Eurovision 2026”, juriul Selecţiei Naţionale pentru Eurovision a ales zece finalişti.
21:20
Preşedintele Nicuşor Dan cataloghează decizia Curţii Constituţionale de a amâna din nou luarea unei decizii privind constituţionalitatea actului normativ care modifică pensiile magistraţilor drept o ”tergiversare” şi aminteşte că societatea românească îşi doreşte o tranşare a problemei pe care instanţa nu o dezleagă din punctul de vedere al constituţionalităţii de mai multe luni.
21:20
Preşedintele american Donald Trump anunţă joi că abrogă un text adoptat la începutul preşedinţiei lui Barack Obama - care serveşte drept fundament în lupta împotriva emisiilor de gaze cu efect de seră în Statele Unite -, un pas înapoi major care urmează să aplice o lovitură puternică luptei împotriva modificărilor climatice ale primei puteri mondiale, relatează AFP.
21:10
Aproape 800 de zboruri ale Lufthansa au fost anulate joi, după ce piloţii şi însoţitorii de bord au intrat în grevă, afectând aproximativ 100.000 de pasageri, relatează Reuters.
21:10
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, joi seară, după participarea la reuniunea informală a Consiliului European, că printre subiectele abordate se numără competitivitatea statelor europene în competiţia economică globală, sistemul unic prin care companiile să se poată înregistra oriunde în Europa, dar şi politicile economice care să contracareze practicile neconcurenţiale.
21:10
Preşedintele Nicuşor Dan afirmă că aderarea României la zona euro ar fi benefică pentru companiile româneşti cărora le-ar creşte productivitatea. Şeful statului aminteşte însă că, pentru a intra în zona euro, România trebuie să atingă anumiţi indicatori în ceea ce priveşte deficitul bugetar şi datoria publică, indicatori pe care i-ar putea atinge într-un orizont de timp de trei-patru ani.
20:50
Încă 10 kilometri de cale ferată simplă au fost daţi în exploatare, joi, pe lângă cei 20 deja realizaţi de antreprenorul spaniol FCC Construccion, pe Lotul 2 din cadrul proiectului ”Modernizarea liniei feroviare Caransebeş – Timişoara – Arad” care se realizează cu bani europeni, din PNRR.
20:40
Poliţiştii din Deva au intervenit, joi, pentru salvarea unui bărbat care ameninţa că se va arunca în gol de pe Cetatea Devei. Un negociator al Poliţiei a reuşit să îl convingă pe acesta să coboare. El a fost apoi dus la sediul Poliţiei pentru verificări.
20:40
Echipa României s-a clasat, joi, pe locul 9 în proba de sanie ştafetă din cadrul Jocurilor Olimpice de iarnă de la Milano Cortina.
Acum 6 ore
20:20
Preşedintele francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Friedrich Merz au venit ţinându-se de mână la summitul informal al Uniunii Europene, joi, la castelul belgian Alden Biesen, o încercare de a minimaliza divergenţe de fond între Franţa şi Germania cu privire la o relansare a economiei europene, relatează AFP.
20:10
Naţionala României va înfrunta Polonia, Bosnia şi Suedia în grupa B4 a Ligii Naţiunilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Bruxelles, la Palais 3 Expo Hall.
20:10
Kremlinul a declarat joi că analizează ce sprijin poate oferi Cubei, afectată de o criză severă de combustibil, şi a respins ameninţările preşedintelui american Donald Trump privind impunerea de tarife ţărilor care furnizează petrol insulei din Caraibe, transmite CNBC.
20:10
Grupele Ligii Naţiunilor, ediţia 2026/2027, s-au stabilit joi, în urma tragerii la sorţi care a avut loc la Bruxelles. Iubitorii fotbalului vor avea ocazia să asiste la confruntări Franţa – Italia, Spania – Anglia şi Germania – Ţările de Jos.
20:00
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a declarat, joi, că nu este un secret faptul că maghiarii din Transilvania, din România, susţin Fidesz şi îl susţin pe Viktor Orban, dar nici nu a fost niciodată atât de strânsă lupta pentru câştigarea alegerilor, după două decenii. El a precizat că ar paria pentru o victorie a lui Viktor Orban la alegerile care urmează să aibă loc în Ungaria.
20:00
Echipa bucureşteană Dinamo a dispus joi seara, pe teren propriu, scor 2-0, de gruparea FC Hermannstadt, şi s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei României. În sferturi merge şi FC Hermannstadt, de pe locul secund.
19:50
Două nave aparţinând Marinei mexicane, încărcate cu ajutor umanitar, au sosit joi în Cuba, în timp ce insula se află într-o criză economică gravată de presiunile ale Statelor Unite, au constatat jurnalişti AFP.
19:50
Naţionala României va înfrunta Polonia, Bosnia şi Suedia în grupa B4 a Ligii Naţiunilor, s-a stabilit în urma tragerii la sorţi care a avut loc, joi, la Bruxelles, la Palais 3 Expo Hall.
19:50
Vicepremierul UDMR Tanczos Barna a declarat, joi, că ar fi fost binevenită o decizie, nu o amânare din partea Curţii Constituţionale pe reforma pensiilor magistraţilor, el menţionând că cea mai proastă variantă este amânarea.
Mai multe ştiri
©2004—2026 News.yam.md. Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.