Polinezia: Marina naţională confiscă 2,4 tone de cocaină - FOTO
News.ro,
15 februarie 2026 05:40
Marina franceză a confiscat 2,4 tone de cocaină de pe o navă în Polinezia Franceză, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în cooperare cu Statele Unite, a anunţat sâmbătă Înaltul Comisariat într-un comunicat, cobform AFP.
• • •
Alte ştiri de News.ro
Acum 5 minute
08:00
PORTRET. „Micul Marco”, diplomatul lui Trump. Secretarul de stat american a trecut de la statutul de rival prezidenţial la cel de locotenent loial în mijlocul unei ofensive de politică externă # News.ro
Înainte de a pleca, joi, la Conferinţa de securitate de la Munchen, Marco Rubio a fost întrebat ce vor să audă oficialii europeni de la el. „Sincer, vor să ştie încotro ne îndreptăm”, a spus secretarul de stat şi consilierul pentru securitate naţională al lui Donald Trump. „Trăim într-o nouă eră în geopolitică”, a adăugat el. „Şi asta va necesita ca noi toţi să reexaminăm care va fi rolul nostru”, a punctat şeful diplomaţiei americane.
Acum o oră
07:20
Consumul zilnic moderat de cafea sau ceai este asociat cu un risc mai scăzut de demenţă şi cu un declin cognitiv mai lent, potrivit unor date obţinute într-un studiu observaţional de mari dimensiuni. Cercetarea sugerează că aceste băuturi ar putea avea un rol în menţinerea sănătăţii cognitive pe termen lung, fără a indica însă o relaţie directă de cauzalitate.
07:10
Ceaţa reduce vizibilitatea în trafic, pe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vrancea şi pe un tronson al autostrăzii A7 Ploieşti-Adjud # News.ro
Circulaţia rutieră se desfăşoară, duminică dimineaţă, în condiţii de ceaţă care reduce vizibilitatea sub 200 de metri şi, în unele zone, chiar sub 50 de metri, pe drumuri din judeţele Bacău, Botoşani, Buzău, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava şi Vrancea şi pe un tronson al autostrăzii A7 Ploieşti-Adjud.
Acum 2 ore
07:00
Motanul Larry, cea mai faimoasă felină din Marea Britanie, împlineşte, duminică, 15 ani ca şef al vânătorilor de şoareci ai ţării, patrulând coridoarele puterii din jurul numărului 10 pe Downing Street. Pe de altă parte, Palmerston, un motan alb-negru, fost vânător de şoareci la Ministerul de Externe şi ”Diplocat extraordinaire”, a murit în Bermuda, relatează AFP.
06:50
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova respinge afirmaţiile referitoare la otrăvirea lui Navalnîi: Propagandă menită să distragă atenţia de la problemele presante ale Occidentului # News.ro
Purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, a respins afirmaţiile potrivit cărora Alexei Navalnîi a fost otrăvit în închisoare cu o substanţă derivată din broaşte, catalogându-le drept propagandă occidentală, conform TASS.
06:40
Viktor Orban îi dă replica lui Zelenski, care l-a atacat dur la Conferinţa de securitate de la München: Ucraina nu poate deveni membru al Uniunii Europene # News.ro
Premierul ungar Viktor Orban i-a replicat într-o postare pe X preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, care l-a atacat dur la Conferinţa de securitate de la Münche, spunându-i că Ucraina nu poate deveni membru al Uniunii Europene.
06:30
Peste 60 de copii au fost infectaţi într-un focar de rujeolă în nordul Londrei, potrivit informaţiilor apărute în presă şi citate de The Guardian. Oficiali din domeniul sănătăţii avertizează că există potenţialul declanşării unui „focar mult mai amplu la nivelul întregii Londre”.
06:20
Musk accelerează planurile SpaceX pentru o bază lunară, Bezos mizează pe Blue Origin, în cursa miliardarilor americani cu China pentru Lună # News.ro
Cursa spaţială dintre miliardarii americani se intensifică, pe măsură ce Elon Musk îşi accelerează ambiţiile lunare prin SpaceX, iar Jeff Bezos consolidează programul lunar al Blue Origin, în timp ce ambele companii urmăresc readucerea oamenilor pe Lună înaintea unei misiuni chineze planificate pentru 2030, transmite Reuters.
06:20
Noua Zeelandă se pregăteşte pentru noi ploi torenţiale şi furtuni violente, după ce inundaţiile au provocat moartea unei persoane # News.ro
Meteorologii din Noua Zeelandă au avertizat, duminică, privind ploi torenţiale şi furtuni violente în Insula de Nord a ţării, la o zi după ce inundaţiile au provocat moartea unei persoane, întreruperi de curent, surpări de drumuri şi evacuări de locuinţe, scrie Reuters.
Acum 4 ore
06:00
Obama abordează subiectul videoclipului rasist distribuit de Trump în care este prezentat ca o maimuţă. Decenţa, buna cuviinţă şi respectul pentru o funcţie s-au pierdut, spune el, fără a-l nominaliza pe Donald Trump # News.ro
Fostul preşedinte american Barack Obama a abordat indirect subiectul videoclipului rasist publicat pe reţeaua socială a preşedintelui Donald Trump, spunând unui realizator de podcast că „ruşinea” şi „decenţa” care îi ghidau odinioară pe cei aflaţi în funcţii publice s-au pierdut, relatează BBC.
05:40
Marina franceză a confiscat 2,4 tone de cocaină de pe o navă în Polinezia Franceză, în cadrul unei operaţiuni desfăşurate în cooperare cu Statele Unite, a anunţat sâmbătă Înaltul Comisariat într-un comunicat, cobform AFP.
05:30
Starlink, serviciul de internet prin satelit al SpaceX, primeşte undă verde pentru lansare în Vietnam # News.ro
Guvernul Vietnamului a autorizat lansarea serviciului de internet prin satelit Starlink, deţinut de SpaceX, potrivit presei de stat de sâmbătă, citată de Reuters.
05:20
Baidu integrează agentul AI OpenClaw în aplicaţia sa de căutare, cu 700 de milioane de utilizatori, înainte de Anul Nou Lunar # News.ro
Gigantul tehnologic chinez Baidu va oferi utilizatorilor aplicaţiei sale principale de smartphone acces direct la agentul de inteligenţă artificială OpenClaw, potrivit unui purtător de cuvânt al companiei, citat de CNBC.
05:20
Hillary Clinton califică dosarele Epstein drept „îngrozitoare”/ Ea a subliniat însă că simpla apariţie a numelui cuiva în dosare nu înseamnă că acea persoană a comis o infracţiune # News.ro
Fostul secretar de stat american Hillary Clinton a declarat sâmbătă că în dosarele Jeffrey Epstein publicate de Departamentul de Justiţie sunt dezvăluite „informaţii foarte tulburătoare şi cu adevărat îngrozitoare”, relatează CNN.
05:10
Sute de judecători din SUA au decis de peste 4.400 de ori, din octombrie, că administraţia preşedintelui Donald Trump reţine ilegal imigranţi, potrivit unei analize Reuters a registrelor instanţelor.
05:00
BCE transformă mecanismul de furnizare de lichidităţi în euro într-un instrument global permanent, pentru a consolida rolul monedei unice # News.ro
Banca Centrală Europeană (BCE) a anunţat sâmbătă extinderea accesului la mecanismul său de furnizare a lichidităţii în euro, transformându-l într-un instrument permanent, disponibil la nivel global, în încercarea de a consolida rolul internaţional al monedei unice, transmite CNBC.
04:10
UPDATE - Zelenski a discutat cu Rubio, Witkoff şi Kushner înaintea următoarei runde de negocieri de la Geneva. Ucraina doreşte garanţii de securitate din partea SUA pe o perioadă de 20 de ani pentru a semna acordul de pace / Ce a declarat Marco Rubio # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat sâmbătă cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner şi cu secretarul american de stat Marco Rubio înaintea următoarei runde de negocieri trilaterale prevăzute săptămâna viitoare la Geneva, relatează The Guardian.
04:10
Trump urmăreşte să pună capăt războiului din Ucraina „o dată pentru totdeauna”, spune Rubio după întâlnirea cu Zelenski # News.ro
Secretarul de stat american Marco Rubio a declarat că preşedintele SUA Donald Trump urmăreşte o încheiere definitivă a războiului dintre Rusia şi Ucraina, după ce principalul diplomat al SUA s-a întâlnit sâmbătă cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, în marja Conferinţei de Securitate de la München, informează CNN.
Acum 8 ore
01:50
SUA au efectuat atacuri asupra a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic în Siria. Rubio s-a întâlnit la Munchen cu ministrul de externe sirian # News.ro
Comandamentul Central al SUA (CENTCOM) a anunţat sâmbătă că a efectuat 10 atacuri împotriva a peste 30 de ţinte ale Statului Islamic în Siria între 3 şi 12 februarie, pentru a menţine presiunea asupra „rămăşiţelor reţelei teroriste”, relatează CNN
01:20
Astronauta franceză Sophie Adenot s-a alăturat Staţiei Spaţiale Internaţionale, o premieră în ultimii 25 de ani # News.ro
Astronauta Sophie Adenot a ajuns sâmbătă, împreună cu doi americani şi un rus, pe Staţia Spaţială Internaţională (ISS) pentru o misiune de aproximativ opt luni, care marchează revenirea unei franţuzoaice în spaţiu după 25 de ani, relatează AFP.
Acum 12 ore
00:00
Echipa spaniolă Real Madrid a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-1, formaţia Real Sociedad, în etapa a 24-a din Serie A. Trei din cele cinci goluri s-au marcat din penalti.
14 februarie 2026
23:50
Zelenski a discutat cu Rubio, Witkoff şi Kushner înaintea următoarei runde de negocieri de la Geneva. Ucraina doreşte garanţii de securitate din partea SUA pe o perioadă de 20 de ani pentru a semna acordul de pace # News.ro
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a discutat sâmbătă cu emisarii americani Steve Witkoff şi Jared Kushner şi cu secretarul american de stat Marco Rubio înaintea următoarei runde de negocieri trilaterale prevăzute săptămâna viitoare la Geneva, relatează The Guardian.
23:50
Echipa italiană Inter Milano, antrenată de Cristian Chivu, a învins pe Juventus Torino, sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-2, în etapa a 25-a din Serie A.
23:40
Un bărbat de 47 de ani a fost grav rănit, sâmbătă seară, după ce autoturismul în care se afla s-a răsturnat, în localitatea Dumbrăvioara din judeţul Mureş. Victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital.
22:40
Baschet masculin: CSM Tg. Mureş şi CSM Oradea, victorii în sferturile Turneului Final 8 al Cupei României # News.ro
Echipele CSM Tg. Mureş şi CSM Oradea au obţinut victorii în meciurile disputate, sâmbătă, în sferturile Turneului Final 8 al Cupei României, la Oradea.
22:30
Oana Ţoiu: Am discutat cu generalul Grynkewich despre determinarea NATO pentru a întări descurajarea şi apărarea în regiunea Mării Negre în cadrul oferit de misiunea NATO Santinela Estului # News.ro
Ministrul de Externe, Oana Ţoiu, a discutat, sâmbătă, în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, cu generalul Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forţelor Aliate din Europa (SACEUR) şi Comandantul forţelor americane din Europa, despre determinarea NATO pentru a întări descurajarea şi apărarea în regiunea Mării Negre în cadrul oferit de misiunea NATO Santinela Estului.
22:20
JO de iarnă: Cacina şi Spulber nu au reuşit să se califice în manşa a doua la sărituri cu schiurile de pe trambulina mare # News.ro
Sportivii Daniel Cacina şi Mihnea Spulber nu au reuşit, sâmbătă, să se califice în manşa a doua la sărituri cu schiurile de pe trambulina mare, la Jocurile Olimpice de iarnă.
22:10
Fenomenul de „inundaţii generalizate” care afectează Franţa depăşeşte „toate recordurile”, a declarat sâmbătă pentru AFP directoarea serviciului Vigicrues, afirmând că nu se aşteaptă la „o revenire la normal în următoarele zile”.
21:50
Poliţiştii din Dolj au deschis o anchetă după ce un bărbat de 56 de ani, din comuna Vela, a fost găsit mort în casă. În urma cercetărilor, a fost identificat un suspect în acest caz, un bărbat de 39 de ani din aceeaşi localitate, el fiind dus la audieri.
21:20
Echipa italiană Atalanta Bergamo a învins sâmbătă seara, în deplasare, scor 2-0, formaţia Lazio Roma, în etapa a 25-a din Serie A.
21:20
FT: Discursul aparent liniştitor al lui Marco Rubio adresat Europei este „un cadou otrăvit” # News.ro
Secretarul de stat american Marco Rubio a solicitat un parteneriat „revigorat” între SUA şi Europa, bazat pe o „mare civilizaţie” comună. În discursul ţinut sâmbătă la Conferinţa de securitate de la München, Rubio a încercat să-i liniştească pe europenii care de un an sunt îngrijoraţi de tarifele şi de ameninţările lui Donald Trump la adresa NATO. Rubio a încercat, de asemenea, să încurajeze publicul european, încă afectat de ameninţările lui Trump de luna trecută de a invada Groenlanda, care au provocat cea mai profundă ruptură dintre SUA şi continent din ultimele decenii. În orice caz, discursul a marcat o îndepărtare de remarcile combative făcute la forumul de anul trecut de vicepreşedintele american JD Vance, care a acuzat Europa că reprimă libertatea de exprimare şi se îndepărtează de „valorile sale fundamentale”.
21:10
Echipa Universitatea Cluj a învins sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 4-1, gruparea Csikszereda FK, în etapa a 27-a din Superligă.
21:10
Handbal feminin: Minaur Baia Mare a fost învinsă de Larvik, scor 31-28, în European League # News.ro
Echipa Minaur Baia Mare a fost învinsă, sâmbătă, pe teren propriu, cu scorul de 31-28, de Larvik, în grupa A din European League.
20:50
Cluj: Anchetă a Poliţiei, după ce un bărbat a fost găsit mort într-o locuinţă din comuna Floreşti # News.ro
Poliţiştii din judeţul Cluj anunţă că au deschis un dosar penal şi fac investigaţii cu privire la împrejurările morţii unui bărbat care a fost găsit decedat într-o locuinţă din comuna Floreşti. Ancheta vizează infracţiunea de ucidere din culpă.
20:30
Bihor: Intervenţie a autorităţilor după ce un drum din zona staţiunii Stâna de Vale a fost blocat de căderi de pietre de pe versanţi. Un arbore de mari dimensiuni, antrenat în alunecarea terenului - FOTO # News.ro
Un drum judeţean din zona staţiunii Stâna de Vale din judeţul Bihor a fost blocat, sâmbătă, după ce pietre, bolovani şi un copac au căzut pe carosabil de pe versanţi. Jandarmii montani din judeţ au intervenit pentru eliberarea drumului.
20:30
CNN: Mesajele au fost similare. Dar, în timp ce Vance şi-a şocat audienţa, Rubio a liniştit-o # News.ro
Liderii europeni l-au aplaudat în repetate rânduri pe secretarul de stat american Marco Rubio, care a transmis sâmbătă, la Conferinţa de Securitate de la München, chiar de Ziua Îndrăgostiţilor, un mesaj de încurajare pentru aliaţii neliniştiţi. Publicul chiar a şi râs la glumele sale, scrie CNN.
20:10
Perioada fără titluri a luat sfârşit pentru Karolina Muchova. Pentru prima dată după 2019, jucătoarea cehă a câştigat un trofeu, impunându-se la turneul WTA 1000 de la Doha.
20:00
China profită de politica tarifară a lui Trump şi anunţă că va elimina taxele vamale pentru aproape toate ţările africane # News.ro
China va elimina taxele vamale pentru toate ţările africane, cu excepţia Eswatini, începând cu 1 mai, a anunţat sâmbătă preşedintele chinez Xi Jinping, relatează AFP.
19:40
Organe pentru transplant prelevate la Iaşi, transportate cu un elicopter Black Hawk la Târgu Mureş şi Bucureşti # News.ro
Un elicopter Black Hawk al Inspectoratului General de Aviaţie al MAI a transportat, sâmbătă, organe pentru transplant prelevate la Iaşi către spitale din Târgu Mureş şi Bucureşti.
19:30
Handbal feminin: CSM Bucureşti a învins în deplasare FTC Budapesta, scor 35-30, în Liga Campionilor # News.ro
Campioana CSM Bucureşti a învins, sâmbătă, în deplasare, scor 35-30, echipa FTC Budapesta, în etapa a XIII-a din Liga Campionilor. CSM ocupă locul doi în clasament, cu 18 puncte.
19:30
Grecia: Alexandru Măţan a marcat un gol şi a fost omul meciului în victoria lui Panetolikos, 3-1 cu Asteras # News.ro
Echipa greacă Panetolikos, pentru care Alexandru Măţan a înscris un gol, a învins sâmbătă, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia Asteras, în etapa a 21-a din campionatul Greciei, Super League.
19:20
Gorj: Mama fetiţei care a ajuns la spital cu un traumatism la cap şi cu alte semne de violenţă, reţinută alături de iubitul ei/ Bărbatul este suspectat de agresiune asupra copilei, mama fiind complice # News.ro
Mama fetiţei din judeţul Teleorman care recent a ajuns la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu cu un traumatism la cap şi cu alte semne de violenţă a fost reţinută în dosarul de tentativă de omor deschis după ce medicii au examinat-o pe copilă. Şi iubitul femeii a fost reţinut în acelaşi dosar, anchetatorii suspectând că bărbatul este cel care a lovit şi rănit fetiţa, iar femeia i-a fost complice şi a încercat să ascundă faptele.
Acum 24 ore
19:00
Viktor Orban promite să elimine „pseudo-organizaţiile societăţii civile” şi adoptă un ton şi mai dur împotriva opoziţiei # News.ro
Prim-ministrul Ungariei, Viktor Orban, s-a angajat sâmbătă să continue ofensiva împotriva „pseudo-organizaţiilor” civile, jurnaliştilor, judecătorilor şi politicienilor „cumpăraţi”, mizând în acest fel pe o victorie la alegerile parlamentare din aprilie, relatează AFP.
19:00
JO de iarnă: Brazilianul Pinheiro Braathen intră în istorie cu medalia de aur la slalom uriaş / Românul Ştefănescu, locul 43 # News.ro
Brazilianul Lucas Pinheiro Braathen a scris istorie în sportul sud-american, sâmbătă, când a câştigat o uimitoare medalie de aur la slalom uriaş, în condiţii de viscol, la Jocurile Olimpice de la Milano Cortina.
18:50
Ministrul Sănătăţii anunţă alocarea a peste 10 milioane de lei pentru un spital din Timiş dedicat copiilor şi tinerilor cu diabet zaharat, hemofilie şi alte afecţiuni care necesită recuperare complexă # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a anunţat că au fost alocaţi peste 10 milioane de lei, bani de la Ministerul Sănătăţii, dar şi din PNRR, pentru Centrul Medical ”Cristian Şerban” din Buziaş, judeţul Timiş. Acesta este un spital public dedicat copiilor şi tinerilor cu diabet zaharat, hemofilie şi alte afecţiuni care necesită o recuperare complexă.
18:50
Echipa germană Bayern Munchen a învins sâmbătă, în deplasare, scor 3-0, gruparea Werder Bremen, în etapa a 22-a din Bundesliga.
18:40
Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb: Ori de câte ori politicienii americani vorbesc despre declinul lent al Europei, ei omit faptul că europenii sunt mai fericiţi. Eu sunt al naibii de fericit # News.ro
Ori de câte ori politicienii americani vorbesc despre declinul lent al Europei, ei omit faptul că europenii sunt mai fericiţi şi mai în siguranţă, conform multor indicatori internaţionali, a afirmat sâmbătă preşedintele finlandez Alexander Stubb, citat de POLITICO.
18:30
Alexandru Rogobete, după o vizită la şantierul primului centru de recuperare medicală din regiunea de vest: Cred cu tărie că recuperarea medicală nu este un serviciu auxiliar, ci o etapă esenţială a actului medical # News.ro
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, a vizitat, sâmbătă, şantierul primului centru de recuperare medicală care se construieşte în vestul ţării, la Timişoara, acesta fiind o secţie externă a Spitalului Judeţean Timişoara. Ministrul a precizat că recuperarea medicală este o etapă esenţială a actului medical şi nu un serviciu auxiliar.
18:20
JO de iarnă: Reprezentanta României, Anastasia Tolmacheva, s-a clasat pe locul 59 la biatlon 7,5 km sprint. S-a calificat pentru pursuit # News.ro
Sportiva română Anastasia Tolmacheva a ocupat, sâmbătă, locul 59 la biatlon, în proba de 7,5 km sprint din cadrul Jocurilor Olimpice de la Milano Cortina.
18:10
Protocol de colaborare între Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice şi Societatea Naţională de Oncologie Medicală, semnat la Timişoara # News.ro
Protocolul de colaborare între Societatea Română de Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice (SRDNBM) şi Societatea Naţională de Oncologie Medicală din România (SNOMR) a fost semnat, sâmbătă, la Timişoara, fiind un pas spre consolidarea unei abordări integrate în prevenţia şi managementul a două patologii cronice netransmisibile cu impact major asupra pacientului şi a sistemului de sănătate.
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.