Ionuț Țene: Ni se omoară patrioții în inima Ardealului, într‑un moment greu pentru România. Drum lin spre ceruri, lângă Avram Iancu, Gheorghe Chindriș! Dumnezeu să te odihnească în lumea celor drepți!
ActiveNews.ro,
16 februarie 2026 18:00
Moartea inopinată și violentă a ing. Gheorghe Chindriș a căzut ca un fulger pentru membrii Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, unde ocupa, cu noblețe și profesionalism funcția de vicepreședinte.
• • •
Alte ştiri de ActiveNews.ro
Acum 10 minute
20:00
Trezește-te, popor român, acum și astăzi și nu te încrede în cei ce te conduc! Căci ei sunt doar trista și schiloada INTERFAȚĂ; a acelei FEȚE oculte, stranii până la satanism, ce se ascunde cu perversitate diabolică în spatele ideilor lor generoase, care au promis RAIUL pe pământ, dar care întotdeauna au adus IADUL.
20:00
Avertismentul unui fermier român: „Adevărata miză nu este Mercosur, ci impunerea hranei artificiale. Prin controlul alimentației s-ar putea ajunge la un control total asupra vieții oamenilor # ActiveNews.ro
Bogdan Stancu, fermier din comuna Coșoveni, județul Dolj, care lucrează aproximativ 3.000 de hectare de teren arabil, atrage atenția asupra unui subiect pe care îl consideră esențial pentru viitorul agriculturii europene.
20:00
KAUFLAND A MINȚIT CU HOMOSEXUALII! Realitatea e mult mai gravă și SE NUMEȘTE ceea ce făcea EPSTEIN: PEDOFILIE! Se urmărea atragerea COPIILOR DE LA 13 ANI! DOVEZILE DE LA ACCEPT ȘTERSE DE LGBT-IȘTI DE PE INTERNET - FOTO/VIDEO # ActiveNews.ro
Ați auzit cu siguranță că Kaufland a dezmințit că are vreo legătură cu Tabăra LGBT de pedofilie trans și homosexuală și poate v-ați bucurat. Ați uitat cam repede țarcurile de vite făcute de Kaufland pentru români în timpul plandemiei Covid sau „cărucioarele LGBT” livrate pentru a normaliza anormalul inclusiv în ochii copiilor cu care părinții merg la
Acum o oră
19:20
Trezește-te, popor român, acum și astăzi și nu te încrede în cei ce te conduc! Căci ei sunt doar trista și schiloada INTERFAȚĂ; a acelei FEȚE oculte, stranii până la satanism, ce se ascunde cu perversitate diabolică în spatele ideilor lor generoase, care au promis RAIUL pe pământ, dar care întotdeauna au adus IADUL.
Acum 2 ore
18:40
Producătoarea israeliană a serialului „Teheran” a fost găsită moartă într-un hotel din Atena # ActiveNews.ro
Dana Eden, producătoarea israeliană a thriller-ului de spionaj de mare succes, „Teheran”, a fost găsit moartă, duminică, într-o cameră de hotel din Atena, au declarat polițiștii greci, precizând că asupra incidentului a fost declanșată o anchetă.
Acum 4 ore
18:00
Ionuț Țene: Ni se omoară patrioții în inima Ardealului, într‑un moment greu pentru România. Drum lin spre ceruri, lângă Avram Iancu, Gheorghe Chindriș! Dumnezeu să te odihnească în lumea celor drepți! # ActiveNews.ro
Moartea inopinată și violentă a ing. Gheorghe Chindriș a căzut ca un fulger pentru membrii Societății Cultural-Patriotice „Avram Iancu”, unde ocupa, cu noblețe și profesionalism funcția de vicepreședinte.
17:50
A fost prins asasinul lui Gheorghe Chindriș, românul care a fondat primul sat românesc din SUA # ActiveNews.ro
A fost reținut suspectul în cazul afaceristului Gheorghe Chindriș, care a fondat primul sat românesc din SUA. Este vorba despre un tânăr de 26 de ani, din Mureș, care se ascundea într-o garsonieră din Reghin. Anchetatorii au descoperit asupra lui bijuterii și 15.000 de lei, anunță România TV.
17:20
Silvian-Emanuel Man: Libertatea de exprimare este la mila ”fact cecărilor”. Pentru cenzorii Factual - Funky Citizens, suferințele românilor din Ardeal, crimele horthyștilor și diferențele de tratament în ceea ce privește istoria contemporană sunt ”false” # ActiveNews.ro
Facebook mi-a șters prin intermediul „Factual” un clip în care explicam o problemă de fapt și una de drept legată de Legea Vexler, anume că Institutul „Elie Wiesel”, în general, nu se preocupă de liderii și executanții regimului fascist...
17:20
Cu ce zboară Nicușor la Washington? Cu Teleleu Air, cu Țoiu călare pe mătură sau în viteză cu satelitul lui Miruță? # ActiveNews.ro
Este un adevărat festival de ironii în mnediul online pe marginea vizitei lui Nicusor Dan
17:10
ROMÂNIA AZI, DE SUS PÂNĂ JOS! Un polițist dement a oprit și amendat un pompier care mergea să stingă un incendiu pentru că nu ar fi acordat prioritate mașinii de Poliție care mergea la același eveniment # ActiveNews.ro
Un polițist din Galați este cercetat disciplinar, după ce a amendat un pompier voluntar care se deplasa către o intervenție și nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliție care mergea la același eveniment. Cazul a generat reacții la nivelul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Galați
17:10
Revolta sectei nicoșordaniste - își reneagă guruletele după ce a anunțat ca merge la Trump. Mîndruță-CTP-Dimofte: Nicule, rămâi în țara noastră mică, unde te duci în "anti-lume"? # ActiveNews.ro
Tabăra REZIST care s-a îngrămădit la sarmalele lui Nicușor Dan de la Cotroceni s-a inflamat rău după ce acesta a anunțat că va fi prezent la Consiliul Păcii, la invitația lui Donald Trump, dar ”ca observator”.
Acum 6 ore
15:50
Nicușor Dan este agent francez. El nu are nicio treabă cu Donald Trump, numai că în țară este o mare presiune pe tema ”trebuie să fii cu americnaii”.
15:20
Polițist cercetat disciplinar după o situație absurdă: a amendat un pompier voluntar care se deplasa la o intervenție și nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliție care mergea la același eveniment # ActiveNews.ro
Un polițist din Galați este cercetat disciplinar, după ce a amendat un pompier voluntar care se deplasa către o intervenție și nu ar fi acordat prioritate autospecialei de Poliție care mergea la același eveniment. Cazul a generat reacții la nivelul conducerii Inspectoratului de Poliție Județean Galați
14:50
Gianina Șerban despre ”performanța de Oscar” a guvernelor României: Cum să refuzi bani gratis, cum să ai cea mai mare inflație, cum să fii în topul EUROPEI la tot ce e negativ, cum să bagi o țară în recesiune? # ActiveNews.ro
Să vă spun ceva, ce nu prea o să vedeți la știri: Imaginați-vă că mergeți la bancomat, vi se oferă 1000 de lei GRATIS, și voi luați doar 500… pentru că "e complicat” să apăsați butonul de două ori.
14:10
Conferință de presă AUR: Guvernul Bolojan - 8 luni de catastrofă economică, inflație record și România în recesiune # ActiveNews.ro
Conferință de presă susținută de Petrișor Peiu, liderul senatorilor Alianța pentru Unirea Românilor, și de Bogdan Velcescu, deputat AUR, pe tema bilanțului celor opt luni de guvernare Bolojan, marcate de declin economic, inflație...
Acum 8 ore
13:50
Crapă coaliția? Tensiuni în ședința de luni pe reforma administrației, PSD refuză orice tăieri de salarii și sporuri. Nicușor Dan vrea sa se implice in dezbaterile pe buget # ActiveNews.ro
A începuit noua ședință de coaliție în care urmeazî să se discute reforma administrativă propusă de premierul Ilie Bolojan și intrarea României în recesiune tehnică.
13:40
Europa dă o nouă copitănormalității și lui Dumnezeu. Așadar, să nu ne mai mirăm.
13:30
Cu ce zboară Nicușor la Washington? Doar cu ,,teleleuair”! ,Cu Țoiu pe post de mătură” sau ”Cu satelitul lui Miruță” # ActiveNews.ro
Este un adevărat festival de ironii în mnediul online pe marginea vizitei lui Nicusor Dan
13:20
Dezvăluiri-bombă despre tentativa de asasinare a lui Trump: Dovezile că toate organele au știut de atacator - și Secret Service și FBI și Poliția # ActiveNews.ro
Documente recente obținute de organizația Judicial Watch în urma unui proces bazat pe Legea Libertății Informației (FOIA) arată că autoritățile americane aveau informații despre un individ suspect înainte de tentativa de asasinare a președintelui Donald Trump.
13:20
Cu ce zboară Nicușor la Washington? Doar cu ,,teleleuair”! ,Cu Țoiu pe piost de mătură” sau ”Cu satelitul lui Miruță # ActiveNews.ro
Este un adevărat festival de ironii în mnediul online pe marginea vizitei lui Nicusor Dan
13:10
Silvian-Emanuel Man: Libertatea de exprimare este la mila ”fect cecărilor”. Pentru cenzorii Factual - Funky Citizens, suferințele românilor din Ardeal, crimele horthyștilor și diferențele de tratament în ceea ce privește istoria contemporană sunt ”false” # ActiveNews.ro
Facebook mi-a șters prin intermediul „Factual” un clip în care explicam o problemă de fapt și una de drept legată de Legea Vexler, anume că Institutul „Elie Wiesel”, în general, nu se preocupă de liderii și executanții regimului fascist...
12:50
Trump încearcă să împuște doi iepuri la Geneva - Negocieri simultane pentru Ucraina și Iran # ActiveNews.ro
În această săptămână, Geneva se află în centrul atenției internaționale, găzduind simultan negocieri majore care vizează două dintre cele mai sensibile crize globale: războiul din Ucraina și disputa nucleară dintre Iran și Statele Unite.
12:30
Doliu în ortodoxia românească. Arhimandritul Climent Haralamb a trecut la viața veșnică la 102 ani. Trupul său va fi înhumat la Curtea de Argeș # ActiveNews.ro
Arhimandritul Climent Haralamb,, care a slujit șapte decenii la Mănăstirea Curtea de Argeș, a decedat la vârsta 102 ani, anunță Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului.
12:20
Rubio la Budapesta: SUA și Ungaria urmează să semneze un acord nuclear civil înainte de alegerile cruciale din aprilie - VIDEO # ActiveNews.ro
Secretarul de stat al SUA, Marco Rubio, se află luni în capitala Ungariei pentru întâlniri cu prim-ministrul Viktor Orbán și guvernul său. Se preconizează semnarea unui acord de cooperare în domeniul nuclear civil.
Acum 12 ore
11:40
„Recesiunea netehnică” este pur și simplu o invenție de dată recentă, lansată de Ilie Bolojan și preluată cu iresponsabilitate și de către reprezentanții coaliției aflate la guvernare, inclusiv de către Sorin Grindeanu, care astăzi...
10:50
O nouă victimă a brigăzilor Antifa: Tânăr de 23 de ani, omorât cu bestialitate de extremiștii de stânga în Lyon # ActiveNews.ro
Un tânăr francez de 23 de ani a murit după ce a fost bătut cu brutalitate în timpul unor confruntări violente izbucnite la Lyon, în apropierea unei conferințe organizate la Sciences Po Lyon.
10:20
Rácz Attila, unul dintre cei mai cunoscuți evazioniști români cu produse petroliere, a murit la 56 de ani. Era dat în urmărire internațională și se refugiase la Budapesta # ActiveNews.ro
Rácz Attila, unul dintre cei mai versați și cunoscuți organizatori ai rețelelor de evaziune fiscală din domeniul produselor petroliere, a murit. Anunțul a fost făcut chiar de fiica sa, pe rețelele de socializare.
10:10
Silvian-Emanuel Man: Libertatea de exprimare este la mila ”fect cecărilor”. Pentru ei, suferințele românilor din Ardeal, crimele horthyștilor și diferențele de tratament în ceea ce privește istoria contemporană sunt ”false” # ActiveNews.ro
Facebook mi-a șters prin intermediul „Factual” un clip în care explicam o problemă de fapt și una de drept legată de Legea Vexler, anume că Institutul „Elie Wiesel”, în general, nu se preocupă de liderii și executanții regimului fascist...
09:50
Mihai Țîrnoveanu: Atenție români! Ungaria se implică oficial în autonomia ”Ținutului Secuiesc” # ActiveNews.ro
Atenție români! Guvernul Viktor Orban se implică pentru prima dată oficial, din punct de vedere juridic, în obținerea autonomiei "ținutului secuiesc"! Este fără precedent. Ungaria intră în proces la nivelul Uniunii Europene de partea Consiliului Național Secuiesc din România.
09:40
Atenție, părinți! Un român din Italia a încercat să răpească o fetiță de un an și jumătate, chiar sub ochii părinților – VIDEO șocant # ActiveNews.ro
Un incident șocant petrecut într‑un supermarket din Bergamo a îngrozit Italia, după ce un român a încercat să răpească o fetiță de doar un an și jumătate chiar în timp ce aceasta ieșea din magazin alături de părinții ei.
09:30
Un nou scandal de corupție în Ucraina: fost ministru al Energiei, arestat în timp ce încerca să fugă din țară # ActiveNews.ro
Agenția anticorupție a Ucrainei (NABU) a anunțat duminică arestarea, în timp ce încerca să părăsească țara, a fostului ministru al energiei Gherman Galușcenko, care a demisionat anul trecut în urma unui vast scandal de corupție.
09:00
Dezvăluiri-bombă despre asasinarea lui Trump: Dovezile că toate organele au știut de atacator - și Secret Service și FBI și Poliția # ActiveNews.ro
Documente recente obținute de organizația Judicial Watch în urma unui proces bazat pe Legea Libertății Informației (FOIA) arată că autoritățile americane aveau informații despre un individ suspect înainte de tentativa de asasinare a președintelui Donald Trump.
08:40
De mai bine de un an, presa internațională agită spiritele, scrie articole la comandă și face lobby intens pentru și alături de politicienii europeni, cu un accent special pe utilizarea fondurilor rusești înghețate în băncile occidentale la începutul războiului din Ucraina.
Acum 24 ore
23:50
Eugen Sechilă, o altă victimă a prigoanei securiste anti-Călin Georgescu. Un om e trimis în judecată pentru că a sculptat și ridicat o Troiță într-o curte. Până unde poate merge nebunia autorităților? # ActiveNews.ro
Procurorul care a mâncat banii statului instrumentând această aiureală va da înapoi leafa mâncată cât timp a pierdut vremea ca să compună dosarul în cauză?
23:40
Eugen Sechilă, o altă victimă a prigoanei securiste anti-Călin Georgescu. Un om e trimis în judecată pentru o Troiță ridicată într-un curte. Până unde poate merge nebunia autorităților? # ActiveNews.ro
Procurorul care a mâncat banii statului instrumentând această aiureală va da înapoi leafa mâncată cât timp a pierdut vremea ca să compună dosarul în cauză?
21:20
Somnul tehnologiei satelitare naște androgini. Luminița Arhire: TEHNOLOGIA SATELITARĂ SAU ”SĂ AIBĂ TOT OMUL SATELITUL LUI” # ActiveNews.ro
Lansarea costă în jur de 700.000 de euro și nu garantează că produsul, odată ajuns pe orbită, va funcționa. Am cerut o analiză clară a șanselor de reușită, pentru că 700.000 de euro doar ca să-l vedem cum pleacă eu nu prea semnez”
21:00
Ion Cristoiu: Nicușor se poate duce la Trump pentru că merge Mamițica Meloni și se ascunde după ea # ActiveNews.ro
Nicușor se poate duce la Trump pentru că merge Mamițica Meloni și se ascunde după ea
Ieri
19:20
Cătălin Pena: Insidios, Dictatura se instala! Nicușor de la Cotroceni: Scârț, Marițo! # ActiveNews.ro
În vremea lui Ceaușescu, în 1980, apăruse în cinematografe un film cu titlul incitant „Duios, Anastasia trecea”. Când vedeai mizeria propagandistică ce se afla în spatele titlului plecai acasă regretând cei patru lei pe care îi dădusei pe bilet.
19:00
Bogdan Tiberiu Iacob: În Consiliul Păcii al lui Trump nu există statutul de ”observator” # ActiveNews.ro
Cu asta, Nicușor și-a rezolvat și imaginara vizită la Casa Albă de care vorbește de aproape un an, dar care exista doar în mintea lui: acum, chiar va ajunge acolo, fie și la pachet cu alte cîteva zeci de lideri internaționali.
18:50
Cred că nimeni nu trebuie să se grăbească să conchidă că drumul lui Nicușor la Washington pentru prima reuniune a Consiliului pentru Pace are semnificația unei recunoașteri a lui ca președinte legitim de către Administrația Trump.
17:50
În ciudaororilor dezvăluite, parțial, de documente din dosarului Epstein și careoripilează lumea întreagă, agresiunile la adresa sănătății fizice și psihice aminorilor continuă conform agendei filantropaților de la cârma planetei.
16:20
GENERAȚIA ANXIETĂȚII - Cunoscutul scriitor Cornel Constantin Ciomâzgă publică la ActiveNews: Portretul colectiv al unei generații pentru care optimismul este un lux # ActiveNews.ro
Într’o epocă în care speranța pare a fi o monedă tot mai rară, provocarea nu este doar să vorbim despre credință ca despre un ideal abstract, ci să o descoperim vie, precum a lăsat’o Hristos, palpabilă, concretă, să o regăsim într’o formulă care să răspundă frământărilor și nevoilor concrete ale tinerilor de azi.
15:10
PS Sebastian: Evanghelia care ne-a lăsat pe toți perplecși! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (Mt. 25, 31-46) # ActiveNews.ro
Dragii mei, Hristos Dumnezeu este atât de „material” în așteptările Sale de la noi, pentru că El S-a făcut OM, ca noi. De aceea I-a și fost încredințată Lui judecata − pentru că „este Fiul Omului”.
14:40
S-a hotărât: Nicu goes to Washington. I-a luat doar o săptămână până să se decidă - Nicușor Dan merge la Consiliul Păcii ca ”observator” # ActiveNews.ro
„Voi participa sǎptǎmâna viitoare la prima reuniune a Consiliului Pǎcii la Washington, rǎspunzând invitației președintelui Statelor Unite ale Americii, Donald Trump.
13:20
ThorbjornJagland – fost prim-ministru al Norvegiei (țară pe care s-a tot străduit s-o facă membră UE); fost președinte alcomitetului Nobel (poziție din care i-a acordat Premiul Nobel pentru Pacepreședintelui american Barrack Obama, în 2009 – a fost pus sub acuzarepentru fapte de corupție în formă agravată în legătură cu relațiile lui cunotoriul Jeffrey Epstein.
04:20
Prin discursul său la Munchen, Marco Rubio a dat un pumn Europei, dar vârât într-o mănușă de catifea. Se pregătește anularea rotației premierilor din 2027.
04:00
Marco Rubio: RESTABILIȚI SUVERANITATEA NAȚIONALĂ! Concluzia Zilei: Emisarul SUA a pus bomboana pe coliva UE # ActiveNews.ro
"Sunt unii tâmpiți care cred că Rubio a reprezentat „vechea” Americă ce a venit să bată pe umăr Europa comisarilor și să șteargă „scuipatul” lui Vance.
00:30
Profesorul Horea Bădău o felicită pe fosta judecatoare Lacramioara Axinte, care a cerut în instanță detalii despre studiile lui Nicușor Dan: ”Universitatea din București nu mai poate ascunde ADEVĂRUL!” # ActiveNews.ro
Ce studii are, de fapt, președintele Nicușor Dan? Fostă judecătoare cere documente oficiale în instanță. „Avem dreptul să cunoaștem adevărul despre studiile făcute de actualul președinte al României”
00:20
Așadar, se dă publicității un RAPORT al Comisiei juridice din Camera Reprezentanților din Statele Unite. În Raportul preliminar, purtând numele „AMENINȚAREA CENZURII STRĂINE, PARTEA A II-A: CAMPANIA EUROPEI DE CENZURARE A INTERNETULUI GLOBAL ȘI CUM DĂUNEAZĂ ACEASTA LIBERTĂȚII DE EXPRIMARE
00:10
Profesorul Horea Bădău o felicită pe fosta doamna judecatoare Lacramioara Axinte, care a cerut în instanță detalii despre studiile lui Nicușor Dan: ”Universitatea din București nu mai poate ascunde ADEVĂRUL!” # ActiveNews.ro
Ce studii are, de fapt, președintele Nicușor Dan? Fostă judecătoare cere documente oficiale în instanță. „Avem dreptul să cunoaștem adevărul despre studiile făcute de actualul președinte al României”
©2004—2026 News.yam.md.
Toate titlurile si continutul stirilor apartin surselor respective.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.