Epidemiolog, despre ratele scăzute de vaccinare: Ucraina, în stare de război, are rată de vaccinare mai mare decât România. La noi mecanismul e dublu, există o ezitare în populaţie şi descurajăm medicii şi personalul medical să vaccineze
Dr. Mihai Negrea, medic specialist epidemiolog în cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş a explicat pentru News.ro că mecanismul este dublu, atunci când vine vorba despre ratele scăzute de vaccinare împotriva rujeolei dar şi a altor afecţiuni, în România. El spune că există în societate o anumită ezitare din cauza afluxului de informaţii legate de vaccinuri, oamenilor fiindu-le dificil să discearnă între ele, şi pe de altă parte activitatea de vaccinare nu este încurajată peste tot. Medicul crede că ar trebui decontate consumabilele pentru procesul de vaccinare nu numai pentru medicii de familie, ci şi pentru toţi cei care se pot ocupa de activitatea de vaccinare. Centre de vaccinare pentru toate vaccinurile disponibile în programul national de vaccinare ar putea să existe în farmacii, în toate spitalele, în secţii de pediatrie, în ambulatorii, chiar şi la UPU-SMURD, este de părere specialistul. Vaccinarea ar trebui să fie, în opinia sa, o activitate de rutină, extinsă peste tot, atât pentru copii cât şi pentru adulţi. Medicul vorbeşte despre Ucraina, ţară aflată în război, unde ratele de vaccinare sunt mai mari, dar şi despre alte state care ar dori acces la vaccinuri însă nu au acest privilegiu ca în cazul ţării noastre, unde serurile sunt disponibile, unele gratuit iar altele în diferite grade de compensare.
Alte ştiri de News.ro
Republicarea materialelor este posibila doar cu acordul sursei.Condiţii de utilizare.